Canon de pocainta catre ingerul pazitor

 

CANON DE POCĂINŢĂ

CĂTRE

DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

PENTRU PRUNCII AVORTAŢI

 

Mergând la locul de rugăciune, în faţa icoanei, aprinde candela şi o lumânare de ceară; dacă se poate, aprinde într-o căţuie şi puţină tămâie curată şi, cu mintea trează, fa-ţi semnul crucii de trei ori, zicând de fiecare dată:

 

In numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Amin.

 

După aceea să stai puţin, în tăcere, până ce se vor linişti toate simţurile tale, şi atunci să faci trei închinăciuni, îndoindu-te de mijloc în faţă până atingi cu mâna pământul, şi să zici:

 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.

 

Apoi spune aceste rugăciuni începătoare:

 

Slavă Ţie Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

 

Impărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

 

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (De fiecare dată, la rostirea numelui Preasfintei Treimi - al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh - însemnează-te cu semnul crucii).

 

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi; Doamne, curăţeşte păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

 

Doamne miluieşte (de trei ori)

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Tatăl nostru Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

 

Rosteşte apoi cu multă atenţie Crezul sau mărturi­sirea pe scurt a credinţei noastre:

 

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

 

Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Măria Fecioara şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, şi a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a suit la ceruri, şi sade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece vii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

 

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

 

Intru una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică.

 

Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

 

Apoi:

 

Veniţi să ne închinăm împăratului nostru Dumnezeu (cu o închinăciune până la pământ).

 

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, împăratul nostru Dumnezeu (cu o închinăciune până la pământ).

 

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, împăratul şi Dumnezeul nostru (cu o închinăciune până la pământ).

 

Şi îndată Psalmul 50, de pocăinţă, al lui David,

având în minte fărădelegea şi păcatele tale:

 

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărăde­legea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţe­lepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă vei curaţi, spălamă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă vei albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Invăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele. Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfa, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

 

Apoi aceste trei tropare de umilinţă, cu luare aminte

şi cu inimă înfrântă, gândind la tine şi la cei pe care

îi porţi în gând la rugăciunea ta:

 

Miluieşte-ne pe noi Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfanţului Duh.

 

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăvăşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Uşa milostivirii deschide-ne-o nouă, bine­cuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

 

Doamne miluieşte (de 12 ori).

 

Mai spune, dacă ai timp şi răbdare, şi aceste scurte rugăciuni - pe fiecare de mai multe ori - care te vor ajuta să-ţi aduni mintea mai bine la rugăciune şi te vor apropia de Dumnezeu:

 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (cel puţin de şapte ori, de fiecare dată cu închinăciune).

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă (cel puţin de trei ori, de fiecare dată cu închinăciune).

 

Sfinte (aici cheamă numele sfântului al cărui nume porţi), roagă-te pentru mine păcătosul (cel puţin o dată, cu închinăciune).

 

Sfinte (aici cheamă numele sfântului al cărui hram poartă biserica la care mergi), roagă-te pentru mine păcătosul (cel puţin o dată, cu închinăciune).

 

Sfinţilor (aici cheamă numele sfinţilor care îţi sunt mai apropiaţi sau la care ai mai multă evlavie), rugaţi-vă pentru mine păcătosul (cel puţin o dată, cu închinăciune).

 

CANONUL DE POCĂINŢĂ

 

Acum aşază-te dacă poţi în genunchi; iar de nu poţi, stai cu capul plecat şi cu multă luare aminte şi, cu adâncă părere de rău pentru păcatul pe care l-ai săvârşit, spune acest canon de pocăinţă, nădăjduind în iubirea de oameni şi în iertarea Preamilostivului Dumnezeu, Care nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu.

 

Cântarea I

 

Pripeală:

 

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă! (Această scurtă chemare rosteşte-o înaintea fiecăreia dintre primele două rugăciuni ale fiecărei cântări, cerând din toată inima mila lui Dumnezeu)

 

Răstignitu-Te-ai pe Cruce de bunăvoie, Hristoase, să mântuieşti pe cei căzuţi de bunăvoie în întunericul păcatelor. Mărturisesc că eu însumi Te-am răstignit şi pruncul pe care mi l-ai trimis cu nemărginită dragoste, cu nemărgi­nită nepăsare şi ură, morţii l-am dat. Vrednic sunt de osândă. Ard de viu în focul conştiinţei şi nu am unde să fug de la faţa mâniei Tale. Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

 

Uscatu-m-am precum smochinul neroditor, însumi rodul cel viu l-am sfărâmat. Auzi-mă, Doamne, nu mă lepăda pe mine după dreptate, ci mă acoperă şi mă îndreaptă pe mine, cel cu totul neputincios şi strâmb şi fără glas întru apărarea mea.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

 

Omule împietrit şi întunecat de noroiul păcatelor, nu zăbovi în somnul adânc al con­ştiinţei, ci văzând sabia atârnată deasupra capului tău, trezeşte-te ca să plângi faptele tale cu amar.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

 

Maica lui Dumnezeu Preacurată, întinde-mi mâna mie celui sărac de toată bunătatea şi mă oblojeşte pe mine cel greu vătămat de puroiul rănilor nenumărate ce-mi brăzdează sufletul, inima şi cugetul.

 

Cântarea a III-a

 

Loveşte piatra inimii mele cu toiagul mi­lostivirii Tale, Doamne, ca să izvorască apa pocăinţei în pustiul învăpăiat al răutăţii şi necre­dinţei mele şi să încolţească în sufletul meu tot gândul bineplăcut ţie.

 

Străin şi împovărat umblu pe pământ şi însemnat de stigmatul păcatelor mele celor grele. Auzi, suflete al meu, sângele pruncului tău cum strigă către Domnul şi te trezeşte şi te pocăieşte de faptele tale cele rele.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

 

Vai mie, înnegritului suflet! Viaţa îmi pare ca o noapte nesfârşită, trezitu-m-a dogoarea iadului şi strigătul mut al pruncului de dincolo de mormânt mi se înfige în inimă. Ridică-te, suflete al meu, din amăgirea cea împietrită şi agaţă-te de poala milostivirii dumnezeieşti, rugând pe Domnul să te poarte, peste abisurile deschise să te înghită, către limanul pocăinţei.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

 

Iartă-mă, Stăpână, pe mine cel nesocotit şi răzvrătit împotriva voii celei sfinte a Fiului Tău. Nu mă lăsa pe mine cel căzut, ia-mă sub Acoperământul Tău şi mă mântuieşte din pier­zarea sigură.

 

Cântarea a IV-a

 

Măsura nelegiuirii nu poate fi tâlcuită de limbi omeneşti. Precum Ponţiu Pilat mintea şi-a spălat mâinile, adică gândurile, de sub povara uciderii, iar ca şi poporul evreu, sufletele părinţilor tăi au zis: "Răstigneşte-L. Sângele Lui asupra noastră". Suflete al meu, învârtoşat şi îngheţat în iarna patimilor, pocăieşte-te de faptele tale cele rele.

 

O, iubire alungată! Nu te voi mai vedea niciodată! O, cutremur şi spaimă de pedeapsa ce atârnă asupra capului meu! O, talant pe veci în­gropat! Vai! Vai! Inima mea ca un cărbune stins s-a înnegrit. Nu întârzia, suflete al meu, ci acum, înainte de a pieri ca fumul, caută mai vârtos mântuirea şi te pocăieşte pentru împărăţia lui Dumnezeu.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

 

Scoală-te, omule ticălos şi leneş, care ai îngropat chipul lui Dumnezeu sădit în tine sub murdăria păcatelor. Acum e clipa pocăinţei. Smereşte-te ca tâlharul de-a dreapta şi, cerând mai vârtos îndurare, roagă-L pe Domnul să te pomenească întru împărăţia Sa.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

 

Preacurată Maică şi Fecioară, în inima ta sabie am înfipt, şiroaie de lacrimi ai vărsat pentru pruncii cei fără de apărare. Ci cu dumnezeiască milă insuflată de Fiul tău, îndură-te de mine cel neîndurător şi mă mântuieşte din toată boala sufletească şi patima trupească.

Cântarea a V-a

 

O rază din dumnezeiasca strălucire a coborât, prin mila Celui Preaînalt, să împrimăvăreze după o menire tainică şi sfântă viaţa cea trecătoare. Vai mie! Mi-am astupat ochii cu noroiul grijilor şi al patimilor, iar mâinile fărădelegii în întuneric au lucrat. Pocăieşte-te, suflete al meu, căci ceasul înfricoşătoarei Judecăţi se apropie.

 

O, icoană străpunsă! O, mâini pătate de sânge nevinovat! O, nepăsare îngheţată a sufletului! Vai! Vai! Un întuneric dens, o lavă a durerii cuprinde sufletul ucigaşilor de prunci. Inima mi se clatină, conştiinţa e un colos care fără de veste mă apasă cu mustrări şi mintea se zbate în ghearele vrăjmaşilor nevăzuţi. Dă-mi, Doamne, inimă înfrântă şi smerită şi mă scoate pe mine cel deznădăjduit din Egiptul patimilor, cu mâna Ta cea atotputernică.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

 

Pocăieşte-te, suflete al meu, şi măcar în ultimul ceas leapădă voia cea rea, după cum darul lui Dumnezeu l-ai lepădat şi templul Lui cel sfânt l-ai necinstit. Bate şi strigă, lăcrimează şi suspină către Domnul să te dezlege din lanţurile întunericului.

 

Şi acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, scapă-mă pe mine cel rănit şi sângerând de cursa întinsă mie de vrăjmaşii nevăzuţi şi în care nebuneşte m-am aruncat cu voia mea cea stricată. Du rugăciunile mele nevrednice şi sărace Fiului tău şi mijloceşte mie, celui bogat în păcate, îndurare, că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.

 

Cântarea a VI-a

 

In desfrânarea trupului şi a sufletului mi-am cheltuit libertatea, încredinţată mie spre mân­tuire, şi am sugrumat iubirea cu grijile lumii. Dar acum, mult îndurate şi milostive Stăpâne, pogoară în inima ce strigă către Tine Cuvântul Tău izbăvitor a toată stricăciunea şi mă înţelepţeşte să fac voia Ta.

 

Cu ce preţ mi-am vândut sufletul celui viclean, eu nemulţumitorul? Căci am urmat, ca şi Iuda, vrăjmaşului ucigător de oameni, iar acum sângele iubirii se scurge fără oprire din inima mea cea rănită de moarte; ci Tu, Doamne, caută spre mine din adâcul cel nepătruns al iubirii Tale şi zideşte întru mine inimă curată, ca să nu rămân întru chinul osândei, ci să fac pururea voia Ta.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfantului Duh

 

Scoală-te, omule căzut, şi nu zăbovi în abisul deznădejdii, ci aleargă către Dumnezeu, mărturisind păcatele tale, căci El singur este credincios şi puternic ca să-ţi ajute. Cercetează-te pe tine însuţi să nu cauţi slava de la oameni şi cere degrabă de la Domnul mântuire de patimi şi ajutor ca să faci voia Lui.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, păzeşte-ne pe noi de căderea în ispita cea pierză­toare de suflet şi fii nouă mângâietoare, nădejde şi ocrotitoare tare. Mijloceşte, Stăpână, ca o Maică milostivă, către Fiul Tău, ca să ne izbă­vească de răutăţile vrăjmaşului, să-Şi întoarcă faţa Lui spre noi şi să ne lumineze cu îndreptările Sale.

 

Condac

 

Fereastra sufletului e spartă de viforul patimilor care mă răscoleşte, iar lepra albă a păcatului se lăţeşte în mine. Trezeşte-te, suflete al meu, din întunecatul coşmar şi ieşi din ascunzişurile ruşinii strigând către Lumina cea neînserată: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

 

Icos

 

Pe marginea cuptorului iadului umblu şi nu am putere şi nici îndrăzneală să caut scăpare fără numai spre Pâinea vieţii, către care strigă, suflete al meu, împreună cu mama demonizatei: Nu sunt vrednic să mă numesc fiu al Celui Preaînalt, ci primeşte-mi, Doamne, lacrimile şi pocăinţa, aruncă-mi mie din farâmiturile ce cad de la masa copiiilor Tăi şi mă mântuieşte pe mine, păcătosul.

 

Cântarea a VII-a

 

Ce-mi foloseşte să câştig lumea întreagă, dacă-mi voi pierde sufletul? Sau ce aş putea să dau în schimb pentru sufletul meu? De duh mort şi surd sunt stăpânit: mut pentru mărturisire curată şi surd la ascultarea poruncilor. Ci ajută, Doamne, necredinţei mele, ceartă duhul cel necurat şi mă miluieşte pe mine, păcătosul.

 

Te-am lepădat, Doamne; să nu mă lepezi pe mine, nevrednicul. Te-am vândut vrăjmaşilor Tăi pe argintii grijilor şi desfătărilor mele, să mă răscumperi din robia întunericului. Te-am dat morţii, ci înviază Tu sufletul meu cel omorât cu păcatele. Nemilostiv fiind eu, miluieşte-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine păcătosul.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

 

Ca un porumbel cu aripile deschise, trimis fiind de Tine, Doamne, cu vestea cea bună, pe pruncul din pântece l-am săgetat eu ticălosul din zbor, în mijlocul templului cel nefăcut de mână al trupului. Ci varsă, suflete al meu, răutatea care te otrăveşte şi neîncetat strigă: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

 

Ridicat-am sabia asupra mielului lui Dum­nezeu. Ci sârguieşte, stăpână şi Maică Fecioară, şi degrabă străpunge-mă cu săgeata cea dulce a dragostei lui Hristos, înainte de a mă străpunge duhurile răutăţii cu săgeata lor veninoasă şi de moarte aducătoare.

 

Cântarea a VIII-a

 

Dând morţii de ocară însuşi chipul nevino­văţiei, cum voi scăpa neplivit de coasa morţii şi osândei care se apropie? Vai mie! Nu numai că am trăit în trândăvie şi neîngrijire a sufletului, ci cu sârguinţă m-am supus sfatului cel viclean, iar sămânţa aruncată de semănător o am distrus-o. Ci aruncă-mi, Doamne, mie celui cufundat în valurile pierzării lemnul Crucii Tale care pluteşte pururi deasupra a toată stricăciunea.

Caută ca un îndurător spre mine, Iubitorule de oameni, şi nu Te scârbi de mirosul urât al păcatelor mele. Cu dumnezeiasca Ta purtare de grijă îndreptează-mă în viaţa aceasta şi fii mie milostiv când vei veni întru slavă să judeci viii şi morţii.

 

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh,
Domnul.

 

Invârtoşatu-s-a inima mea, iar ochii şi urechile mele le-am închis, ca nu cumva să văd sau să aud şi cu inima să înţeleg fapta de care s-au cutremurat toţi sfinţii şi oştirile îngereşti. Ci răsai, Doamne, în sufletul meu, mlădiţa sfântă a dragostei Tale, şi vindecă sufletul meu pustiit şi însetat de pocăinţă.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

 

Străluceşte-mi mie raza pocăinţei şi acoperă-mă cu aripile smereniei Tale, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, pe mine cel ce am rupt peceţile iubirii cu voia mea cea pătimaşă, şi mă izbăveşte, Stăpână, de Judecata ce va să fie.

 

Cântarea a IX-a

 

Dumnezeu a suflat suflare de viaţă şi-n pântece de mamă suflet viu s-a făcut. Iar eu am suflat suflare de moarte şi am stins lumânarea abia aprinsă a vieţii celei nevinovate; martori înlăcrimaţi ai nebuniei mele sunteţi şi sprijinitori în neputinţa cea cumplită, îngeri, arhangheli şi toate puterile cereşti; vouă înalţ ruga mea, mijlociţi la Judecătorul nemitarnic să mă miluiască pe mine, păcătosul.

 

Nu am îmbrăcăminte să intru în cămara de nuntă şi frică îmi e să fiu zvârlit afară în întunericul cel veşnic. Ci primiţi plângerea mea, sfinţilor, patriarhilor, împăraţilor şi proorocilor, apostolilor şi arhiereilor şi toţi aleşii lui Hristos şi rugaţi-vă pentru mine să scap din gheena nedragostei.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfăntului Duh.

 

Uleiul din candelă l-am vărsat, iar Mirele se apropie şi nu am cu ce să-L întâmpin. Ci eu către voi strig, sfinţilor, mucenicilor, pustnicilor, preacuvioşilor şi toţi sfinţii, care vă rugaţi lui Dumnezeu pentru toată lumea, grăbiţi către mine şi cereţi Domnului milă să izbăvească sufletul meu în ceasul morţii.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

 

Impărăteasa cerurilor, nădejdea şi mângâierea tuturor marginilor pământului, picură mie o picătură din rouă dumnezeiască a dragostei Tale, mântuieşte-mă din prăpastia patimilor în care am căzut ca şi pe oaia cea pierdută şi mijloceşte la Fiul tău ca să fie milostiv când voi sta fără cuvânt de apărare înaintea Scaunului Judecăţii.

 

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

 

Rugăciune

 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, din buze necurate îndrăznesc a Te chema pe Tine, Viaţa cea adevărată, şi căzând înaintea Ta, mă rog Ţie cu lacrimi de umilinţă: Doamne, greşit-am la cer şi înaintea Ta, vărsând sânge nevinovat. Jertfit-am idolilor lumii pe pruncul trimis de Tine cu dumnezeiască iconomie; ci Tu, ca un îndurat, nu mă lepăda până în sfârşit şi mă scoate din puterea întunericului. Cel ce însuţi m-ai chemat din pustiul patimilor, bântuit de toată voia împotrivitoare, miluieşte-mă pe mine, cel care şi acum, în cel din urmă ceas, sunt lipsit de pocăinţă şi slăbănogit cu totul în a-Ţi urma Ţie. Sădeşte în mine începătura învierii Tale, dăruindu-mi libertatea cea desăvârşită de a cunoaşte şi împlini voia Ta. Făcutu-m-am ucigaş de prunc şi pasăre răpitoare a darului mântuitor; ci Tu, ca Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, milostiv fii mie, păcătosului, şi curăţeşte fărădelegile mele cele multe ca nisipul mării. Nimiceşte cu Duhul gurii Tale toată lucrarea vrăjmaşului care s-a pornit asupra mea şi veninul neiubirii. Fă din trupul meu templu al Duhului Sfânt, iar din sufletul meu fecioară înţeleaptă a împărăţiei Tale. Ajută-mă să îmbrăţişez calea Crucii, ca să pot împlini, cu puterea Jertfei Tale, menirea mântuitoare a vieţii mele şi a pruncului nenăscut. Fă mie spre pocăinţă şi lepădare de sine strigătul lui mut. Primeşte duhul umilit ce se închină Ţie ca pe o jertfa spre mângâierea lui şi înseninează icoana suferinţei celui nevinovat. Dăruieşte-mi, Milostive, har de a înălţa pe lemnul Crucii Tale amintirea pruncului lepădat, ca să-mi fie prin Tine izvor vindecător a toată patima şi muşcătura celui viclean. Dă-mi să pot naşte sămânţa duhovnicească zămislită prin dragoste şi teamă de Dumnezeu într-un pântece sufletesc.

 

Cel ce cu adâncă şi nemăsurată milostivire ai aşteptat pocăinţa şi lacrimile mele, ajută-mă ca ziua şi noaptea să am înainte icoana iubirii Tale. Cel ce eşti Lumină mai presus de lumină, risipeşte vălul întunericului cu cuvintele vieţii veşnice. Intăreşte-mă să rabd toate necazurile şi ispitele ce vin asupra mea şi să mă întorc spre fapta cea bună, ca fiul risipitor. Ajută-mă să-mi sfârşesc în umilinţă şi pace viaţa pământească, împărtăşindu-mă la vremea cuvenită cu Preascump Trupul şi Sângele Tău.

 

Aşa, Doamne Impărate, facă-se şi în mine voia Ta, ca să se preamărească în viaţa mea Numele Tău, împreună cu al Tatălui şi al Sfântului Duh, singurul Dumnezeu adevărat, în Treime închinat şi preaslăvit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Sfârşind acest canon de pocăinţă, nu te despărţi prea repede de rugăciune, ci, de mai ai putere, fă metaniile care ţi-au fost rânduite de duhovnic.

Mai frumos si mai profund de atat, nu cred ca se poate !

"Bărbatul este cea mai evoluată dintre creaturi. Femeia e cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar. Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul e creierul, femeia inima. Creierul primeşte lumină, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia e invincibilă prin lacrimi. Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.
Bărbatul este capabil de orice eroism, femeia de orice sacrificiu. Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia. Supremaţia semnifică forţa, intuiţia reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un înger. Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este către glorie, aspiraţia femeii este îndreptată către virtutea săvârşită. Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este o evanghelie. Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte. A gândi înseamnă a avea un creier superior. A intui înseamnă a avea pe frunte o aureolă.
Bărbatul este un ocean, femeia un lac. Oceanul are perla care-l împodobeşte, lacul poezia care-l luminează.
Bărbatul este un vultur care zboară, femeia o privighetoare care cântă. A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.
Bărbatul este un templu, femeia e sanctuarul. În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.
Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia acolo unde începe cerul."
- VICTOR HUGO

12 metanii făcute la 12 noaptea către Maica Domnului rezolvă orice problemă!

Marele duhovnic Paisie Olaru spunea atât de frumos că „orice rugăciunea este dar de la Dumnezeu”, iar dacă vrem ca Dumnezeu să ne îndeplinească toate dorințele trebuie să citim dimineața Acatistul Maicii Domnului, iar seara Paraclisul Fecioarei, crezul, neapărat o dată pe zi, iar Psalmul 50, de câte ori putem.

În ceea ce privește rugăciunile de noapte, la ora 12 ar fi bine să facem cel puțin 12 metanii și la fiecare metanie să spunem: Maica Domnului, nu mă lăsa… Nu în ultimul rând, atunci când citim un acatist sau un paraclis ar fi foarte bine să facem câte 24 de metanii.

De asemenea, părintele Paisie a lăsat credincioșilor și un sfat cu mare însemnătate: „Dar dacă te scoli dimineata si te învârtești asa, prin casă – că mai am asta de făcut, mai am si treaba astălaltă -, apoi nu-ti merge bine toată ziua. Asa că să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui – poate au gresit ceva cu gândul”

Când ne scade frecvența/vibrația/energia?

 Când ne scade frecvența/vibrația/energia? Când suntem furioși; Când suntem deprimați; Când mințim sau exagerăm; Când ne facem griji pentru viitor sau când regretăm trecutul; Când ne este frică; Când bârfim; Când ne facem griji pentru ce vor spune alții; Când dormim excesiv; Când criticăm pe cineva; Când urâm (pierdem cea mai mare cantitate de energie prin ură); Când mâncăm peste măsură; Când vorbim mult (prin VORBIT pierdem foarte multă energie); Când ținem ranchiună pe cineva; Când ne consumăm în suferințe și dureri sufletești (despărțiri, etc); Când ne atașam de oameni și de lucrurile materiale; Când ne prefacem că suntem alții și nu noi înșine (purtăm măști, suntem duali); Când argumentăm că avem dreptate sau ne certăm; Când avem dependențe (tutun, televizor, alcool, droguri, etc.); Când ne enervăm ușor înseamnă că avem exces de energie, care nu este folosită corect; Când ne supărăm pe alții; Când explodăm de furie; Când izbucnim în lacrimi sau devenim deprimați pierdem energie. Energia pe care o pierdem zi de zi în mod inconștient slăbește organismul, îi scade vitalitatea și devenim vulnerabili. Ar trebui să învățam conștient să gestionam cu mai multă atenție energia și să o folosim spre folosul nostru suprem. Pentru a-ți îmbunătăți capacitatea energetică, pentru a-ți crește energia, trebuie să recuperezi energia pe care o pierzi, prin diverse metode. Cea mai importantă regulă este cea în care te întrebi conștient dacă merită să-ți irosești viața și energia cu exemplele enumerate mai sus. Cu siguranța răspunsul tău va fi: NU! Alte metode folositoare pentru recăpătarea energiei pierdute sunt: TĂCEREA, natura, meditația, RESPIRAȚIA corectă, somnul odihnitor, detașarea de oameni conflictuali, DETAȘAREA emoțională de lucrurile materiale, mersul pe lângă o apă curgătoare sau lacuri, hidratarea, mâncatul sănătos (fructe și legume mai puțin preparate). Dacă pierzi energie bârfind, criticând, înjurând, discutând despre treburile altora, atunci pierzi sănătate. Deoarece viața din noi este energie, pierderea de energie duce mai târziu la boală. Trebuie să înveți să te respecți și să te iubești pe tine însuți ca să ai grijă la cuvintele tale. Cuvintele sunt energie, depinde de noi ce cuvinte scoatem pe gură, de vibrație joasă sau de vibrație înaltă. Dacă vei face acest lucru, vei economisi energie, iar cuvintele noastre pozitive și frumoase vor avea putere benefică. Obții energie bună și constructivă atunci când acționezi în armonie. Armonia este secretul puterii. Energie=Lumină. Lumină este sufletul tău, lumină EȘTI TU. Prețuiește lumina din tine! Sa ne fie de folos Să îți fie cu folos!

Povestea ceasului cu inimă Vladimir Colin

Trăia odată un ceasornicar bătrân. Într-o zi, plimbându-se printr-o pădure de la marginea orașului, văzu un ceas aruncat la rădăcina unui stejar. Era mare cât un băiat sau o fetiță de patru ani, avea limbile de aur și cifrele de pietre scumpe. Niciodată nu mai văzuse ceasornicarul un asemenea ceas! Îl privi pe toate părțile însă ceasul nu mergea. Îl luă acasă și îl desfăcu să îl repare. Pe vremea aceea, în fiecare ceas locuia un pitic. El era cel care mișca roțile dințate și bătea cu un ciocănel, făcând tic - tac, tic - tac… Ceasul pe care îl găsise meșterul nu avea pitic. Avea însă un pitic într-un sertar, de la un ceas care fusese strivit din greșeală de stăpânul său. Repară ceasornicarul ceasul și îl așeză în vitrină, doar, doar o veni păgubitul după el. Într-o zi trecu pe acolo împăratul care văzând ceasul dori să-l cumpere. Îl duse la palat și îl așeză în sala tronului păzit de doi ostași. Din ziua aceea se petrecu un lucru tare ciudat. De câte ori venea la palat câte un boier să se plângă că-l necăjesc țăranii, abia îi spunea împăratul: „Vorbește! Îți dau voie să vorbești o oră…“ că ceasul cu limbi de aur și arăta că ora trecuse! Pleca boierul supărat, fără să apuce să deschidă gura. Dacă venea însă o văduvă, care îl învinuia pe boier că-i fură și ultima bucățică de pâine, împăratul îi spunea: - Ei, vorbește și tu! Îți dau voie o clipă… Și iată că după ceasul cu limbă de aur, clipa ținea, ținea și nu se mai sfârșea… Pleca văduva numai când spusese tot ce avea pe inimă! Dacă au văzut așa, s-au strâns boierii într-o zi și s-au dus la împărat. - Măria ta, nu se mai poate… Ceasul Măriei tale ne face viața amară. Nu merge bine, Măria-ta! L-a chemat împăratul pe ceasornicar și i-a dat ceasul să-l repare. (…)Ajuns acasă, ceasornicarul scoase piticul din ceas și îl întrebă ce se întâmplă. - Meștere, meștere - oftă piticul - ce să fac dacă am o inimă? Inima ține cu oamenii nevoiași și nu-i iubește pe boierii hrăpăreți… Atunci pun ceasul să meargă mai repede sau mai încet după cum cred eu că e bine. Meșterul dădu din cap. Doar avea și el o inimă și-l înțelegea tare bine pe piticul cel inimos! (…) Pentru a ieși din impas, ceasornicarul apelă la ajutorul altui meșter, care dorind să fie pe placul împăratului, construi un pitic de fier, fără inimă, care să pună ceasul în mișcare ca și piticul adevărat. Tare s-au bucurat boierii și împăratul de noul ceas! L-au așezat în sala tronului și, de atunci, din nou vorbiră boierii câte o oră, iar nevoiașii câte o clipă… Apoi, îmbătrânind, piticii din ceasornice se mutară, rând pe rând, în țara poveștilor și în locul lor fură așezați pitici de fier, sau arcuri, lanțuri, pendule și cuci. Până în zilele noastre se cunosc ceasuri cu arc, cu lanț, cu pendule sau cu cuc, dar ceasuri cu pitic sau cu inimă nu se mai cunosc decât în poveștile pentru copii.

Colindele de Craciun

.
Sărbătorile Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei au în viaţa
creştinilor o semnificaţie aparte. La aceasta contribuie, într-o mare
măsură, tradiţia veche a colindelor, care înfăţişează evenimentul minunat al venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Colindele prezintă
o valoare nepreţuită prin originea şi mai ales prin vechimea lor. Ele reprezintă cântecul nostru strămoşesc şi una din cele mai vechi forme de
manifestare a folclorului religios românesc

 Colindele din istorie

 Datina colindatului la poporul român este străveche, avându-şi
obârşia în zorii formării sale în vatra vechii Dacii. Chiar dacă nu poate fi precizată cu exactitate data apariţiei acestui obicei, totuşi conţinutul poetico-literar al colindelor indică faptul că ele sunt creaţii vechi, izvorâte din istoria creştină şi românească, unele chiar înaintea formării poporului nostru.
La început, colindele au circulat prin viu grai, ele fiind consemnate
în scris şi notate muzical, mult mai târziu, îndeosebi pe filele cărţilor de strană, pe Ceasloave şi Minee, dar strânse şi în colecţii de colinde şi predate de dascălii din biserici.
Cele mai ample informaţii le găsimîn memoriul pastorului Andreas
Mathesius din Cergăul Mic, judeţul Alba(septembrie, 1647), în care protesteazăîmpotriva „valaohilor” care nu vor să înveţe psalmii şi continuă să cânte de Crăciun colinde învăţate din strămoşi. El dă, referitor la învăţarea colindelor şi la desfăşurarea colindatului, date carearată că timp de trei secole obiceiul, înansamblul lui, s-a schimbat foarte puţin.
Despre obiceiul colindatului vorbeşte şi ,care, între 1650-1660, l-a însoţit pe patriarhul Macarie al Antiohiei în Principatele Române. Descrierea se referă mai mult la sărbătorirea Crăciunului de
către boieri şi cler. Interesantă este şi menţiunea pe care o face despre colindatul lăutarilor.
Dimitrie Cantemir, în Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor
(1719-1720), aminteşte despre colinde, voind să stabilească o legătură între refrenul Ler şi Aurelian împăratul.
Asemenea baladelor, colindele au o deosebită valoare documentar-
istorică, pentru că oglindesc viața sufletească a strămosilor noștri mai apropiați, iar unele, chiar a strămoșilor din timpul formării noastre ca popor creștin.

 Stiati ca?

 Cuvântul colind are o semnificație aparte, chiar dacă ne este
prea puțin cunoscută astăzi:cântec de rugăciune și bucurie.

Colindele se cântă în cor ,împreună, în stare de comuniune pentru că persoanele carele cântă, copiii, tinerii sau vârstnicii reprezintă cetele de îngeri care au cântat la naşterea Mântuitorului în
Betleem: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ
pace, între oameni bunăvoire»(Luca 2,14).
Colindele ne arată pe Dumnezeu ca fiind călător, pelerin. El ne caută şi ne cere să-L primim. Iată de ce colindatorii merg din casă în casă, vin spre noi şi ne întreabă dacă îi primim:
«Primiţi colinda?
Primiţi colindătorii?»

Citarea „ramurii”/„florii de măr” în colinde, avea rostul
de a transmite omului calităţi atribuite plantei: energie şi
vigoare şi este înrudit cu obiceiul sorcovitului de AnulNou.

 Mos Craciun
Adevăratul înțeles al lui Moș Crăciun se află în iubirea părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, iubire care se arată în lume prin nașterea Fiului Său Celui veșnic, Iisus Hristos.
«Moș Crăciun e Tatăl vostru și e Dumnezeul nostru», ne spune
un vechi colind (Colindul Sfântului Andrei).
Moș Crăciun străbate întunericul și frigul într-un mod minunat și aduce lumină și căldură în suflete, prin iubirea sa milostivă, smerită și darnică. El ne îndeamnă să fim buni, să răspundem bunătății lui Dumnezeu cu bunătatea noastră față de El și față desemeni

 Maica Domnului

 Maica Domnului este prezentă în majoritatea
colindelelor româneşti, alături de Fiul său iubit, Mân-
tuitorul Hristos. Credincioşii o numesc pe Maica Domnului „Curata”,
„Preanevinovata”, „Fecioara Maria”, „Lumina preasfântă”, „Precista blagoslovită”.Colindele religioase o înfăţişează pe Maica Domnului ca mijlocitoare pentru crednicioşi şi rugătoare pentru
neamul omenesc, în versuri de o rară fru-
museţe

CORPUL TĂU CERE AJUTOR:

 

1. Piele uscată:

Organism ul tău are insuficiență de vitamina E.

Pentru a-ți suplini norma, include în regimul tău alimentar nuci, pește gras și ulei vegetal.

2. Părul și unghiile fragile:

Aceste simptome dau dovadă de lipsa de vitamina B și calciu. Consumă fasole și cereale integrale.

3. Sângerarea gingiilor:

semnifică lipsa de vitamina C. Consumă cât mai des ceapă, usturoi, fructe și legume.

4. Insomnie și irascibilitate:

Ai lipsă de magneziu și potasiu în organism.

Aceste elemente se găsesc în caise uscate, prune și sfeclă.

5. Cârcei în timpul nopții:

Cârceii de asemenea dau de știre că ai lipsă de magneziu și potasiu.

6. Piele aspră la coate:

Acest simptom dă dovadă de ai insuficiență de vitamina C și A, care se găsesc în toate legumele și fructele de culoare portocalie: morcovi, dovleac, roșii, caise, caise uscate.

7. Vrei produse cât mai sărate:

Ar putea să ai în organismul o infecție sau o inflamație, în special în sistemul urogenital.

8. Vrei cât mai mult dulce:

Ai putea să fii epuizat(ă) și să ai nevoie de furnizare de energie rapid. În acest caz, este mai bine să consumi miere sau ciocolată neagră, pentru a nu avea probleme cu tractul gastro-intestinal.

9. Ai poftă de semințe de floarea soarelui:

Corpul tău este lipsit de antioxidanți.

10. Simți nevoia să consumi acru:

Organismul cere aceste produse, deoarece necesită o stimulare a ficatului sau a vezicii biliare.

Include în dieta ta lămâie și afine.

Toți avem tendința sa dam vina pe ceilalți, vom crede ca ceilalți sunt de vina pentru starea noastră. Dumnezeu, numai Dumnezeu are medicamentul Sau care poate anestezia când vine momentul sa opereze.

În viaţă, oamenii cei mai frumoşi sufleteşte sunt cei care au trecut prin multe. Sunt acei oameni peste care a bătut vântul, li s-a inundat viaţa şi de multe ori li s-au înecat corăbiile. Ei ştiu ce înseamnă să cazi şi să te ridici. Câteodată se spune "Nu lăsa necazul să te schimbe". Ba lasă-l. Dacă tot treci prin el, lasă-l să te ajute. Lasă-l să te facă frumos. Să străluceşti. Şi tu străduieşte-te să înveţi. De fapt acesta este farmecul vieţii. Că înveţi. Atunci când te-ai lăsat purtat de val şi ai ajuns undeva prea departe, data viitoare înveţi să iei cu tine şi o ancoră. Când ai zburat prea sus şi coborârea e dureroasă, înveţi să rămâi cu picioarele pe pământ. Uită-te în jurul tău. Cei care au reuşit ceva cu adevărat, sunt cei care nu s-au temut să mai încerce încă o dată şi încă o dată. Au încercat de atâtea ori, încât le-a intrat în obicei. Priveşte viața ca pe o provocare. Iar când o nouă experienţă apare la orizont, zâmbeşte şi spune un cald "bine ai venit".

Las’ că-nţelegi

 „Părinte, nu ştiu ce să fac: mă necăjesc că mi-e lene la rugăciune, şi ţipă inima-n mine de asta”, i-am spus odată. „Băi tataie”, mi-a răspuns Părintele Ghelasie, „nu-i nimic, păi ce, tot timpul vrei să stai în rugăciune? Să ştii că toată lumea are cădere. Şi eu am căderi. Dar trebuie să ai răbdare”. „Păi, Părinte”, am izbucnit eu, „cad şi de mai multe ori pe zi şi nu pot să mă ridic şi câte o zi întreagă”. „Păi asta nu-i nimic. Poţi să ai cădere şi de câteva săptămâni sau luni”. „Dacă se-ntâmplă asta, înseamnă că sunt terminat!”. „Asta s-o crezi dumneata! Lasă-le mai uşor”. „Părinte, cum să fac rugăciunea?” „Totdeauna când faci rugăciunea în gând, să dai şi din buze, să n-o faci numai în gând. Iar când citeşti acatistul, să nu-l citeşti intonat şi rar, să-l citeşti repede şi fără intonaţie”. „De ce să-l citesc repede?” „Ca să n-adormi”. „Da, dar nu-nţeleg”. „Las’ că-nţelegi”. Exact acelaşi lucru mi l-a spus şi Părintele Ilarion (Argatu), „să citesc repede şi neintonat, să nu citesc ca la teatru”. Avva Ghelasie Gheorghe Pateric Carpatin, p.248.

 „Părinte de ce este astăzi lumea atât de mult chinuită? - Pentru că fuge de osteneală. Comoditatea, asta o îmbolnăvește și o chinuiește. În epoca noastră, înlesnirile au tâmpit lumea. Această moleșeală de acum a adus toate bolile. Mai demult ce trăgeau ca să treiere. Ce osteneală, dar și ce dulce era pâinea! Unde ai fi văzut pâine aruncată?! Dacă aflai vreo bucățică, o luai și o sărutai... Lipsa ajută mult. Când oamenii duc lipsă de ceva, atunci pot să-și dea seama cât prețuiește acel lucru...” - Sfântul Paisie Aghioritul