Bucură-te, Izvor al vieții tuturor

Izvorul Tămăduirii:

Izvorul Tămăduirii sau Vinerea Izvorului Tămăduirii este un praznic al Maicii Domnului așezat de Biserica Ortodoxă în Vinerea din Săptămâna Luminată, amintind de una din minunile Maicii Domnului. Sărbătoarea datează din a doua jumătate a primului mileniu creștin și este dependentă de data Paștilor.

Sărbătoarea face referire la o vindecare minunată a unui orb ce și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidită pe locul unde se găsea acel izvor din porunca împăratului a primit numele de "Izvorul Tămăduirii" și multe minuni au continuat să se petreacă acolo de-a lungul timpului. În biserici și mănăstiri, după Sfânta Liturghie, în această zi se săvârșește Sfințirea Mică a apei la fântâni și izvoare, iar în unele părți preoții fac și botezarea generală a caselor credincioșilor, cu agheasma mică.

Există două relatări privind descoperirea izvorului tămăduitor de lângă orașul Constantinopol. În orice caz, este probabil ca izvorul, așezat într-un mic crâng și închinat Maicii Domnului, să fi existat mai înainte și să fi fost cunoscut încă mai de timpuriu decât este indicat în relatări, însă ca el să fi fost înăbușit sau acoperit odată cu creșterea pădurii.

1)Nichifor Calist:

Relatarea cea mai cunoscută îi aparține lui Nichifor Calist Xanthopoulos, ultimul istoric bisericesc de tradiție greacă, care a scris în anii 1320. Potrivit acestei relatări, tradiția izvorului tămăduitor începe cu o minune care s-a petrecut cu un soldat numit Leon Marcellus, viitorul împărat bizantin Leon I (457-474). Pe când Leon era pe drumul spre Constantinopol, se întâlnește în apropiere de Poarta de Aur a orașului cu un orb care îi cere de băut, fiindu-i sete. Leon s-a dus să caute apă, dar nu a găsit. Atunci s-a auzit un glas de femeie care i-a spus că avea să găsească apă în apropiere. Privind în jur, el nu a văzut pe nimeni, și nu a găsit nici apa. Glasul i-a cerut din nou să caute apă în adâncul pădurii și să-i aducă orbului în pumni din apa tulbure pe care avea s-o găsească, apoi să ungă ochii acestuia cu pământul care îi rămânea în mâini. Glasul i-a mai vestit că acela era locul pe care-l alesese pentru a-l încununa într-o bună zi ca împărat. Leon a urmat porunca acelui glas, iar orbul și-a recăpătat imediat vederea, iar Leon a înțeles că cea care îi vorbise era Născătoarea de Dumnezeu. După urcarea sa pe tron, a înălțat pe acel loc o mare biserică, iar apa acelui izvor s-a dovedit și mai departe tămăduitoare, săvârșind multe vindecări minunate. De aceea a fost numit „Izvorul Tămăduirii”.

2) Procopiu:

O relatare mai timpurie[3] se regăsește și la marele istoric bizantin Procopiu din Cezareea (cca. 500-565). Potrivit versiunii lui Procopiu, pe când împăratul Iustinian era plecat la vânătoare, a ajuns într-o frumoasă pădure în care a aflat o capelă înconjurată de o mare mulțime de oameni, având împreună cu ei un preot, în fața unui izvor. Întrebând despre cele ce se petreceau acolo, i s-a spus că acesta era un „izvor minunat”. Atunci împăratul a poruncit ca pe acel loc să fie înălțată o splendidă biserică, folosind materialele rămase de la înălțarea bisericii Sfânta Sofia. Biserica ar fi fost înălțată în ultimii ani ai domniei marelui împărat, cca. 559-560, în apropierea izvorului tămăduitor. După înălțarea acestui sanctuar, poarta orașului situată în afara zidurilor lui Teodosie a început să fie numită Poarta Izvorului.

TROPARUL:

,,Pe Fântâna cea pururea nese­cată şi înviorătoare, pe Dumne­zeiescul Izvor din care ţâşnesc şuvoaie de apă, cu un glas să-l lăudăm cei ce îi cerem darul; că în fiecare zi curge şi arătând tămă­duirile măcar ca pe curgerile râu­rilor. Pentru aceasta, după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem cu credinţă din Izvor pu­tere neîmpuţinată şi cu adevărat fără de moarte, care rourează arătat inimile celor binecredincioşi; şi cu buzele să grăim: Tu eşti mângâierea credincioșilor”.

Alt TROPAR:

,,Fecioară Curată, ca un izvor de viață făcător ai zămislit Roua cea după fire necuprinsă și ai izvorât pentru noi nectar de neîncetată bucurie, ce dimpreună cu apa vieții veșnice, din izvorul tău se revarsă în bogate râuri și nesfârșite; pentru care, cu toți bucurându-ne, strigăm: Bucură-te, Izvor al vieții tuturor”!

Îşi daruiesc Lumină...

 

Oamenii între care se creează conexiuni puternice îşi sunt daruri unii celorlalţi...
Îşi daruiesc Lumină...

Fie că sunt conştienţi, fie că nu, o astfel de legătură îi îmbogăţeşte... Indiferent de natura sau contextul relaţiei dintre ei... Legături de sânge sau nu, iubiţi sau prieteni...

Darurile pe care aceşti oameni şi le fac se simt.... Iar în timp...tind să înflorească tot mai frumos..... Sentimentul de confort pe care îl ai cu un om, micile discuţii.. tăcerile..visurile împărtăşite..timpul petrecut împreună.. comunicarea şi chiar momentele dificile sunt un dar....

Acolo unde este IUBIRE.... oamenii cresc... Radiază....

Un om cu care vibrezi pe aceeaşi lungime de undă îţi aduce tot ce e mai bun... Nu pentru că primeşte de la tine tot ce e mai bun...ci pentru că simte natural să.şi exprime recunoştinţa.... Pentru ce însemni în viaţa lui... Aceşti oameni rămân... Chiar şi când nu se văd o perioadă mai lungă de timp... Conexiunea rămâne... Şi devine tot mai puternică cu fiecare moment petrecut împreună....

Este natural să.i doreşti binele... Să-l onorezi cu gânduri frumoase... Cu emoţii pozitive.... Este natural să.i păstrezi un spaţiu curat în interiorul tău...Dincolo de vârstă. Dacă legătura se creează la nivel sufletesc şi mental, prietenia creşte de la sine... Pentru că aprecierea, recunoştinţa şi iubirea aduc oamenii împreună... Le dau forţă, motivaţie să încerce mai mult, sens şi profunzime sufletească... Un soi de maturizare care nu poate veni decât din conexiunea cu alt suflet...Cu o altă minte...
Cu un om care aduce Lumină....

Lumea din jurul meu îmi apare ca fiind frumoasă și liniștită, doar dacă în lumea mea interioară este pace și liniște. Pentru că viața mea este o oglindire a programului pe care-l rulez zi de zi în subconștient. Prin urmare, forțele care acționează din afară asupra mea și pe care nu le pot controla, îmi pot lua totul în afara unui aspect decisiv: maniera în care decid eu să acționez, să mă comport și să reacționez la ceea ce se întâmplă cu mine/în viața mea. Nimeni, niciodată nu îmi poate lua totul, atâta timp cât îmi rămâne de fiecare dată LIBERTATEA de a decide cum să răspund circumstanțelor în care mă pune viața!!!! Această conștientizare mă ajută să devin responsabilă și să mă comport ca un adult asumat; viața înseamnă asumarea responsabilității în ceea ce privește identificarea unui răspuns adecvat în fața dificultăților cu care existența mă provoacă. Când devii conștient de propria traumă, îți permiți să te fixezi în poziția de adult responsabil și asumat care privește cu ochii larg deschiși realitatea și se confruntă cu ea. Această cale te va elibera de suferință, de depresie sau anxietate, de dependență sau tulburare. Nu putem deveni conștienți, liberi sau fericiți fără suferință sau fără sacrificiu. Vrei să fii fericit? Dacă dorești….atunci ia acestă decizie! Nimeni nu o poate face în locul tău!

IZVORUL TĂMĂDUIRII-Traditii si obiceiuri

În prima vinere după Paşti, în Vinerea Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. În această zi, credincioşii cinstesc un praznic împărătesc închinat Maicii Domnului.

În tradiţia populară, sărbătoarea este norocoasă şi spornică pentru săpătorii de fântâni. În această zi, apele sunt mai zgomotoase, mai zbuciumate; de aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai uşor o sursă de apă- în grădina casei sau în zone de deal şi de câmpie, pe ogorul lor.

Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală; ei nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcăminte; acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

La țară gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole. Pentru a avea un an bogat, oamenii stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului grădinile şi livezile. Totodată, acest ritual protejează recoltele de efectele grindinei.

Jurământul juvenil.

În unele zone ale ţării, în această zi se mai practică „Jurământul juvenil”. Ceremonia  se face în fiecare an în ziua praznicului Izvorul Tămăduirii între tineri cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, pe criterii de prietenie, de afinitate sufletească şi de sex. Tinerii trebuie să împlinească mai multe momente rituale; ei trebuie să-şi jure loialitate şi să facă schimb de obiecte cu valoare sentimentală: un colac, un vas de lut sau o lumânare.

Înfrățitul.

Tradiţia numită  înfrăţitul, un legământ între băieţi sau însurăţitul, un legământ între fete are drept scop ajutorul reciproc, între cei care au  împlinit ritualul, în cele mai dificile momente din viaţa lor. Şi persoanele mature împlinesc acest legământ, după care ei îşi spun surate, fârtaţi, veri şi verişoare şi se comportă ca şi cum ar fi rude. Scopul acestui legământ este acela de a fi de ajutor celui cu care „s-a legat”, până la moarte.

Praznicul închinat Izvorului Tămăduirii

În toate lăcaşurile ortodoxe  de cult de la oraşe şi de la sate, la praznicul închinat Izvorului Tămăduirii se săvârşesc, după rânduială specifică Săptămânii Luminate, slujbe de sfinţire a apei, numită Agheasma Mică. După slujba de sfinţire, preoţii îi stropesc pe credincioşi cu apă binecuvântată şi cântă troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău”.

În credinţa populară, acest cântec de binecuvântare, rostit de preot în timp ce mulţimea credincioşilor este stropită cu apă sfinţită, are rol purificator, de îndepărtare a energiilor negative şi a pagubei.

Apa sfinţită acum are efecte dovedite asupra sănătăţii fizice şi spirituale. În tradiţia populară, bolnavii care respectă ritualul şi beau agheasmă dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc. De asemenea, cu Agheasma mică se stropesc încăperile din gospodărie, cu excepţia băii.

Asimilarea Maicii Domnului cu un Izvorul Tămăduirii nu este întâmplătoare, deoarece este mijlocitoarea noastră către Iisus. De aceea creştinii îi cer ajutor în momentele lor de boală sau de necaz.

O istorie de 1500 de ani

Sărbătoarea are o istorie veche de 1500 de ani. Ea evocă un miracol care datează din secolul al V-lea, pe vremea  evlaviosului Leon cel Mare, cu puţin timp înainte ca acesta să ajungă împărat. Legenda spune că Leon cel evlavios şi binecredincios se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului unde a întâlnit un bătrân orb. Leon s-a oferit să-l călăuzească. Din vorbă în vorbă, Leon a constatat că bătrânul era un om religios. El obişnuia să le spună creştinilor că, în pădurile imperiale, sunt izvoare şi lacuri ocrotite de Maica Domnului, protectoarea sihaştrilor retraşi în acele locuri.

Legenda mai spune că, prinşi în discuţii legate de Învierea Domnului, cei doi s-au rătăcit. Atunci când orbului i s-a făcut sete şi l-a rugat pe Leon să-i aducă apă, viitorul împărat n-a găsit. Atunci cân era deznădăjduit, el a auzit o voce: „Nu este nevoie să te osteneşti, Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure. Luând apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui întunecaţi! Atunci vei cunoaşte cine sunt eu!” Leon a urmat întocmai sfatul primit „de sus”, iar orbul şi-a recăpătat în mod miraculor  vederea. Când s-a înfăptuit minunea, orbul a exclamat: ”Maica Domnului eşti aici! Te-am găsit!” Copleşit de cele întâmplate, Leon a îngenuncheat. El a rostit la rândul lui: „Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată. Aici este izvorul tămăduitor, fântâna dătătoare de sănătate”!

Înţeleptul orb i-a zis lui Leon că, în curând, va ajunge împărat.

Profeţia s-a împlinit, iar prima grijă a împăratului Leon a fost să ridice o biserică, aproape de izvorul tămăduitor. Se spune că după ce a băut apă din apa vindecătoare, chiar și împăratul Justinian s-a însănătoşit, după o grea suferinţă.

Izvorul s-a păstrat până în zilele noastre. La Istanbul, denumirea actuală a vechii cetăţi a Constantinopolului, credincioșii se pot închina într-o biserică cu hramul  Izvorul Tămăduirii, ridicată în secolul al XIX-lea, la subsolul căreiea există un paraclis ce datează din secolul al V-lea și care adăposteşte un izvor cu apă tămăduitoare din vremea împăratului Leon.

Din bătrâni se spune că de Izvorul Tămăduirii este bine ca oamenii să se spele cu rouă şi să bea agheasmă, pentru a se feri de boli sau chiar pentru a se vindeca.

Tot în această zi se curăţau şi se sfinţeau fântânile şi se găseau izvoare noi. Credinţa spune că fântânile sfinţite de Izvorul Tămăduirii nu vor seca în perioadele fără ploi.Pe vremuri, se credea că cine lucra în această zi era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte.

Izvorul Tămăduirii

Se spunea că femeile care lăsau în biserică, peste noapte, în joia din Săptămâna Luminată, un vas cu apă, și îl recuperau după slujba de vineri, aveau norocul de a se spăla cu acea apă de numeroase necazuri.

La Izvorul Tămăduirii, în unele zone ale ţării, tinerii adolescenţi fac legământul juvenil. Acesta se făcea, cu sau fără martori, în casă, în gradini sau în jurul unui copac înflorit.

Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau jurământul respectiv: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite intotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.

Încheierea solemnă a legământului

Potrivit etnografului Ion Ghinoiu menţionează ca în unele zone etnografice, ceremonia se repetă anual, la aceeaşi data, până la intrarea în joc a fetelor însurăţite şi băieţilor înfârtăţiţi. Persoanele legate, veri, văruţe, surate, fraţi de cruce etc., se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii.

După încheierea solemnă a legământului, copii şi apoi oameni maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate, verişoară şi se comportau unul faţă de altul ca adevaraţi fraţi şi surori.

Se sfătuiau în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtaşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc chiar şi până la moarte.

Sărbătoarea nu are dată fixă

Izvorul Tămăduirii. Această sărbătoare nu are dată fixă. Este trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, adică prima zi de vineri care urmează după Paşti.

Sărbătoarea se referă la vindecarea unui orb după ce Fecioara Maria i-a spus împăratului bizantin Leon I să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor de lângă Constantinopol. Ulterior, pe acel loc, împăratul Leon a ridicat o biserică, aceasta primind hramul „Izvorul Tămăduirii”.

 

Hristos a Înviat! Sărbători cu pace și bucurie în suflet!

 

Aceasta este o fotografie făcută chiar în primele clipe de la pogorârea Sfintei Lumini - Ierusalim, 2023proape toată lumea a auzit despre Lumina Învierii, însă prea puțini cunosc detalii legate de această dovadă evidentă a dreptei credinţe. De aceea, prezentăm câteva informații lămuritoare despre minunea care dovedește până la sfârșitul lumii realitatea Învierii lui Hristos din morți și semnul biruinței iubirii Lui smerite asupra păcatului:

1. Pogorârea Sfintei Lumini este o minune dumnezeiască necuprinsă de mintea noastră, care are loc în fiecare an, în Sâmbăta Mare. Una dintre cele mai vechi atestări documentare este apariția Luminii după cucerirea Ierusalimului de către perși, din anul 617 d.Hr.

2. Sfânta Lumină se aprinde pe Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, după ora 12.30, în timpul slujbei Vecerniei.

3. În seara Vinerii Mari, după Prohod, Mormântul Domnului este controlat de către un polițist arab, unul turc și un reprezentant al statului Israel. Aceștia au grijă ca obiectele din interior să nu conțină vreo sursă de foc, verifică piatra Sfântului Mormânt, apoi îl controlează pe ierarhul grec care presară vată pe Mormântul Domnului.

4. În urma acestei verificări, se sting toate luminile și se pecetluiește ușa Sfântului Mormânt cu două benzi din pânză albă, cu ceară și sigilii în formă de X.

5. Patriarhul Ierusalimului este cel care oferă Lumina Sfântă miilor de pelerini prezenţi anual la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

6. Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh Teofil, alături de un sobor de ierarhi, preoți și credincioși din toată lumea, îl înconjoară de trei ori, conform tradiției.

7. După această procesiune, Patriarhul dezbracă veşmintele arhiereşti, rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. Apoi ia patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Părintele Patriarh Teofil intră în Mormânt, fiind însoțit de către un reprezentant al armenilor. Acesta din urmă are dreptul să stea în locul de dinaintea încăperii Sfântului Mormânt, de unde îl poate urmări pe patriarh.

8. Patriarhul citește o rugăciune specială, stând în genunchi și rugându-se pentru dăruirea Luminii – o adevărată binecuvântare pentru credincioși.

9. Dupa aproximativ 20 de minute, pelerinii aflați în biserică observă o lumină puternică, sub forma unei scântei de fulger, care coboară în zig-zag prin cupola mare a Bisericii Sfântului Mormânt și aprinde vata presărată deasupra lespezii.

10. Părintele Patriarh Teofil adună cu mâinile vata aprinsă de focul care, timp de câteva minute, poate fi atins fără să ardă. Apoi, pune vata în două cupe de aur cu găuri și o dă diaconilor. Aceștia duc o cupă în Sfântul Altar, iar pe cealaltă, la biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena. Patriarhul iese, mai apoi, în fața Sfântului Mormânt și oferă Lumina Sfântă tuturor pelerinilor, strigând de trei ori: „Veniți de luați Lumină!”.

    Minunile din istoria creştinismului ne dovedesc că învăţătura de credinţă creştină este adevărată şi desăvârşită. În activitatea Sa pământească Mântuitorul Iisus Hristos şi-a dovedit dumnezeirea Sa printr-un mare număr de minuni, care au culminat cu învierea din morţi şi înălţarea Sa la cer. Desigur că minunile nu s-au sfârşit odată cu înălţarea la cer a Mântuitorului, ci şi pe mai departe, Dumnezeu şi-a manifestat atotputernicia Sa prin Apostoli şi alţi sfinţi, trezind în acest fel conştiinţele adormite ale oamenilor şi îndemnându-i la pocăinţă, la reînnoirea vieţii religios morale şi la regăsirea sensului vieţii pe care ni l-a descoperit Evanghelia lui Hristos.

      Şi în zilele noastre se întâmplă multe minuni. Omul credincios le observă, se înţelepţeşte şi mulţumeşte după cuviinţă lui Dumnezeu. Dar cea mai mare minune aOrtodoxiei de a cărei realitate se por convinge toţi este minunea pogorârii din cer Sfintei Lumini la Ierusalim. Această minune se petrece în fiecare an, în cadrul unei ceremonii, cu o tradiţie ce datează de aproape 20 de secole. Oameni evlavioşi mărturisesc că Sfânta Lumină a lui Dumnezeu este prezentă tot timpul la Sfântul Mormânt ca o binecuvântare şi prezenţă dumnezeiască nevăzută, dar în ziua de sâmbătă de dinainte de Sfintele Paşti,  lumina dumnezeiască coboară în chip văzut şi unic pentru fiecare dintre cei prezenţi care o poate vedea în forma credinţei pe care o are. Astfel unii pot vedea lumina asemenea unor şuvoaie sau cascade de lumină, iar alţii asemenea bulgărilor sau fulgerelor de lumină, sau ca pe o flacără nemistuitoare şi lină ce aduce numai bucurie şi pace în sufletele tuturor celor prezenţi. 

      Minunea aceasta are loc în Biserica Învierii din Ierusalim, loc în care se află Sfântul Mormânt din care Hristos a înviat.

       Pregătirile pentru întâmpinarea Sfintei Lumini încep din noaptea de vineri spre sâmbătă de dinainte de Sfintele Paşti. Imediat după terminarea cântării Prohodului, uşile capelei Sfântului mormânt sunt sigilate, dar nu înainte ca autorităţile să controleze amănunţit interiorul pentru a nu exista nici o sursă de foc. Toate candelele sunt stinse şi Sfântul Mormânt este păzit de soldaţi de alte confesiuni. Mii de credincioşi ortodocşi veniţi din toată lumea rămân peste noapte în Biserica cea mare confesională ce are în centru biserica ortodocşilor numită şi Biserica Învierii iar în faţa ei, deci în centru Capela Sfântului Mormânt acum sigilată şi păzită.

      După o lungă şi sfântă aşteptare în ziua de sâmbătă dimineaţa credincioşii şi autorităţile locale se pregătesc să întâmpine Patriarhul Ierusalimului împreună cu întreaga procesiune de nenumăraţi episcopi şi preoţi ortodocşi din toată lumea. Este deosebit de important de reţinut că Sfânta Lumină de la Ierusalim coboară din cer numai la rugăciunile creştinilor ortodocşi, indiferent de naţionalitate, lucru care arată unitatea şi universalitatea credinţei ortodoxe precum şi prezenţa lui Dumnezeu.

      În jurul orei 11 dimineaţa procesiunea ortodocşilor în frunte cu Patriarhul Ierusalimului coboară de la Patriarhia greacă la Biserica Sfântului Mormânt şi intră în Biserica Învierii unde se îmbracă în frumoase veşminte de sărbătoare şi rugăciune. În această vreme creştinii arabi din Betleem şi din alte părţi ale Ţării Sfinte pregătesc cu rugăciuni şi strigăte impresionante coborârea sfintei lumini. Ceilalţi creştini prezenţi în biserica Sfântului Mormânt se roagă în taină şi cu emoţie pentru ca Dumnezeu să trimită din cer lumina. Această lumină dumnezeiască îl reprezintă pe Iisus Hristos Care a coborât la iad şi a ridicat din moarte şi întuneric, prin înviere şi lumină, pe drepţii Vechiului Testament şi pe toţi cei care au crezut în Evanghelia propovăduită de El. 

     De aceea, această lumină sfântă care coboară din cer este nematerială; adică pentru un timp sfânta lumină nu arde şi nu mistuie asemenea focului obişnuit care transformă materia în cenuşă. Este aceeaşi lumină dumnezeiască cu cea pe care a văzut-o Moise în rugul de la Sinai care ardea dar nu se mistuia, este aceiaşi cu stâlpul de foc care-i conducea pe evrei la ieşirea din Egipt, este aceiaşi cu lumina de pe Muntele Taborului când Iisus le-a arătat ucenicilor slava Sa.

      După aproximativ o jumătate de oră în care tensiunea şi aşteptarea duhovnicească devine tot mai puternică, procesiunea se îndreaptă spre capela sigilată a Sfântului Mormânt. Se înconjoară această capelă de trei ori timp în care se rostesc câteva rugăciuni şi se cântă în sunetul clopotelor, de două ori troparul „Învierea lui Hristos…”, iar a treia oară „Lumină Lină”.   

      În toată biserica nu este nici o lumină aprinsă şi nici o altă sursă de lumină. Însuşi Patriarhul este controlat la intrarea în capela Sfântului Mormânt. Mii de aparate de fotografiat, camere video şi mănunchiuri a câte 33 de lumânări sunt îndreptate spre cer în aşteptarea sfintei lumini. Mulţimile încep să freamăte şi cu sufletele pline de speranţe îşi aţintesc ochii şi cugetul spre Dumnezeu. 

       Patriarhul intră în cele din urmă în capela Sfântului Mormânt. Acolo îngenunchează şi vreme de câteva minute se roagă ca Dumnezeu să ne binecuvinteze şi să trimită lumii lumina Sa sfântă ca certitudine a dragostei şi iertării Sale; este lumina şi flacăra dragostei dumnezeieşti care arde şi luminează pentru noi cu mesajul ca şi sufletele noastre să se aprindă şi să ardă de credinţă şi iubire pentru Dumnezeu şi pentru semenii noştri.În jurul orei unu şi jumătate - două, aşteptarea şi rugăciunea mulţimilor este răsplătită. Lumini şi şuvoaie puternice delumină şi foc dumnezeiesc coboară din cer Patriarhul iese din capela Sfântului Mormânt cu două torţe aprinse şi face solemn chemarea: „Veniţi de luaţi lumină!”.

      Lacrimi de bucurie şi emoţie se pot observa aproape pe toate feţele celor prezenţi. Călugări, şi preoţi, oameni simplii şi autorităţi de stat chiar rămân impresionaţi şi mişcaţi sufleteşte de toate cele trăite şi văzute. În câteva secunde întreaga biserică este plină de lumină care nu arde şi de aceea mulţi dintre credincioşi îşi ating uşor mâinile şi feţele cu focul divin. După aproximativ o oră biserica se eliberează. Credincioşii se îndreaptă spre case pentru a se odihni şi a se pregăti pentru marea noapte de Înviere când cu toţii cântă cu entuziasm şi credinţă cântările învierii.

      În noaptea Sfintelor Paşti  la ora 11 o nouă procesiune porneşte de la Patriarhie spre Biserica Sfântului Mormânt. La intrarea în Sfânta Biserică se înconjoară Sfântul Mormânt cu crucea şi făclii aprinse din Sfânta Lumină. Apoi se citeşte în faţa Sfântului Mormânt Evanghelia Învierii şi se începe după rânduială slujba Învierii. 

      În ziua întâi a Sfintelor Paşti de dimineaţă se vine din nou în procesiune în marea Biserică a Învierii unde se oficiază o slujbă specială în timpul căreia este citită Evanghelia învierii în toate limbile pământului.

      A doua zi de Sfintele Paşti 12 arhierei pornesc de dimineaţă cu Sfânta Lumină în toată Palestina. Prin aceasta ei simbolizează pe Sfinţii Apostoli care au dus lumina Evangheliei în toată lumea.

Galerie foto

 

 

Gândurile din timpul rugăciunii sunt ispite de la diavol ‒ Cuviosul Părinte Cleopa Ilie

 îţi spune să te rogi: Voi nu vorbiţi multe ca făţarnicii, cărora li se pare că întru multe vorbe îi aude Dumnezeu!
 
Hristos cere de la noi rugăciunea «monologhie», adică de-un singur cuvânt, de-un singur gând. Ai văzut pe canaaneanca? Mergea după Hristos şi striga cu câteva cuvinte: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! şi Fiul lui David, miluieşte-mă! Dar striga din inimă. Ea nu s-a rugat mult, s-a rugat cu un singur cuvânt, dar îl zicea din inimă, până a biruit bunătatea lui Dumnezeu să zică: O, femeie, mare este credinţa ta!
 
Iar noi, în vremea rugăciunii, mai ales a rugăciunii inimii, când vrem să pogorâm mintea în inimă, aşa să ne rugăm, cu un singur gând. Că dacă părăseşti teologia asta în vremea rugăciunii, cu ajutorul lui Dumnezeu, îndată mintea intră în inimă”.
 
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 753-754)

"Trăiţi ca un om." Ştiţi ce înseamnă "trăiţi ca un om"? Rugaţi-vă unul pentru altul. Şi fiecare pentru fiecare şi pentru toţi. Vezi că te supără sau te necăjeşte aproapele, încearcă de la început, că e nevoinţă, nu atâta să te superi, nu să judeci, cât să te rogi pentru săracul de el. Te sminteşte preotul sau duhovnicul, roagă-te pentru el. Te sminteşte episcopul, roagă-te pentru el. Fiecare să se roage pentru toate mădularele Bisericii şi pentru întreaga Biserica şi atunci vom deveni altă lume. Pr. Rafail Noica

 Dumnezeu Îşi păstrează întotdeauna aceeaşi slavă Sfântul Ioan Gură de Aur
                                                                                                                                                                  Dumnezeu a dat poruncă să iubeşti pe vrăjmaşii tăi şi tu îţi întorci faţa de la Dumnezeu, Care te iubeşte? A dat poruncă să spui cuvinte frumoase celor care te înjură, şi să faci rugăciuni pentru cei care te vorbesc de rău, şi tu grăieşti de rău pe Binefăcătorul şi Ocrotitorul tău, fără ca Acesta să te nedreptăţească cu nimic? Oare n-ar putea să te slobozească din încercarea pentru care Îl huleşti acum? N-o face însă, ca să devii mai vrednic. Nu este oare nesăbuinţă să avem în gura noastră lipsă de evlavie, dispreţ, şi să luăm în deşert numele Domnului îngerilor, de vreme ce puterile cereşti pronunţă sfânt numele Lui cu cutremur, uimire şi admiraţie?
„L-am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau şi strigau unul către altul zicând: «Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui»” (Isaia 6, 1-3). Şi dacă trebuie să atingi Evanghelia, îţi speli mai întâi mâinile, şi după aceea o ţii cu mult respect şi evlavie. Deci, nu te înfiori să scoţi cuvinte nepotrivite cu limba ta faţă de Stăpânul Evangheliei şi să-L huleşti? Desigur, că pe Dumnezeu nimeni nu poate să-L păgubească cu jignirile lui, nici să-L arate mai strălucitor cu doxologiile lui. Dumnezeu Îşi păstrează întotdeauna aceeaşi slavă, care nici nu se măreşte prin elogii, nici nu se micşorează prin blasfemii. Dimpotrivă, la oameni se întâmplă următorul paradox: cei care-L preamăresc primesc ei înşişi folos din doxologie, în timp ce aceia care-L hulesc şi-L dispreţuiesc se pierd pe ei înşişi.
                                                                                                                                                       Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 265-266

Tratamente naturiste - Părintele Arsenie Boca:

 

1. Incepe-ti dimineata cu o rugaciune

"Cand te scoli dimineata din somn, gandeste-te ca Dumnezeu iti da ziua pe care n-ai fi putut sa ti-o dai singur, si pune deoparte prima ora sau macar un sfert de ora din ziua ce ti s-a dat si adu-o drept jertfa lui Dumnezeu intr-o rugaciune de multumire si de cerere buna. Cu cat vei face mai cu osardie acest lucru cu atat mai mult iti vei sfinti ziua, cu atat mai puternic te vei ingradi in fata ispitelor pe care le intampini in decursul zilei."

"Cine se roaga lui Dumnezeu de dimineata, cu o cuvenita luare aminte, e mai fericit si mai linistit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupa toata ziua cu ceea ce o preocupa de dimineata, ca o piatra de moara, care macina in restul zilei grau sau neghina."

2. Pune-ti ordine in ganduri pentru a avea ordine in viata

“De la carma mintii atarna totul. Daca nu ai ordine in minte nu poti avea ordine in viata."

3. Suntem diferiti si este imposibil sa gandim la fel. Sa ne acceptam diversitatea.

“Lucrul cel mai imposibil din lume ar fi o unificare a mintilor. Fiecare e unic in lume; de-ar invia toti oamenii de la Adam pana la sfarsitul lumii, n-ai sa gasesti doi oameni identici. Aceasta e genetic adevarat.”

4. Daca ti-a fost dat un dar atat de pretios precum Viata, ai datoria sa o traiesti cum merita.

"Fara indoiala, la ziua Judecatii nu vom fi intrebati ce-am citit, ci ce-am facut; nici daca vom vorbi cu dibacie, ci daca am trait cum se cuvine.

5. Nu te duce la somn tinand suparare

„Sa nu lasi nici pe fratele tau sa se culce intristat impotriva ta, nici tu sa nu te culci scarbit impotriva lui, ci mergi si te impaca cu fratele tau".

6. Nu discrimina atunci cand iubesti, iubeste-i pe toti in egala masura

„Daca pe unii ii urasti, pe altii nici nu-i iubesti, nici nu-i urasti, pe altii iarasi ii iubesti dar potrivit, si in sfarsit pe altii ii iubesti foarte tare, din aceasta neegalitate se cunoaste ca esti departe de dragostea desavarsita care cere sa iubesti pe tot omul la fel deopotriva”.

7. Sa nu pierdem contactul cu copilul din noi sau cu propriii copii. Ei sunt cel mai aproape de Dumnezeu

"Daca mamele ar primi copiii in numele Domnului, ce stravezii ar fi ei in chipul lui Iisus! Abia atunci si-ar putea da seama mamele pe cine au primit prin copii. Copiii ajung in bratele lui Dumnezeu fiindca sunt cei mai aproape de El. Modul lor de a fi e cel mai iubit de Dumnezeu. inteleptii il inteleg pe Dumnezeu ca pe o necesitate in explicarea lumii. Copiii il au ca pe un Tata de pe celalalt taram. (…) Dumnezeu si copiii au inrudirea pe care noi, cei mari, o pierdem. Sfintii sunt niste mari copii. Si ce departe ne tinem de ei!"

Aşa spunea Părintele Arsenie Boca.

 Bolile încep de la suflet şi nu dela corp. Suferinţa începe de sus, de la minte, de la concepţia despre lume, de la dezechilibrul mintal în care rătăcim. Aşa spunea Părintele Arsenie Boca.

„Mă, cine-i îngust la minte nu are leac nicăieri!”

Parcă toate lucrurile unui om seamănă cu stăpânul lor – obişnuia să spună părintele Arsenie Boca..

Bolile încep de la suflet şi nu de la corp. Suferinţa începe de sus, de la minte, de la concepţia despre lume, de la dezechilibrul mintal în care rătăcim. Aşa spunea Părintele Arsenie Boca. „Mă, cine-i îngust la minte nu are leac nicăieri!” Parcă toate lucrurile unui om seamănă cu stăpânul lor – obişnuia să spună părintele Arsenie Boca. Sfaturile sale privitoare la boli au fost şi rămân astăzi la fel de autentice ca atunci când le-a dăruit ca un medicament celor care veneau la el pentru vindecare. Cuvintele părintele Arsenie Boca erau vii şi aveau în ele însele un suflu tămăduitor. Privirea şi sfaturile lui deschideau inima, luminau ochii minţii şi aduceau pacea unei înţelegeri profundă cu privire la cine suntem şi ce avem de făcut în viaţă. Paralizia loveşte pe cei nesătui de avere. Arsenie Boca reuşea să pătrundă cu înţelegerea sa duhovnicească insuflată de Duhul Sfânt cele mai ascunse cauze ale bolilor trupeşti. Paralizia o vedea ca pe o consecinţă provocată de dorinţa de îmbogăţire peste măsură. Această patimă poate fi moştenită din familie, şi cel afectat are mult de luptat pentru a o birui. Cancerul îi atinge pe cei care nu postesc niciodată. Mai mult ca orice altă boală, cancerul nu are leac şi apare fără nici o explicaţie medicală plauzibilă. De aceea, părintele Arsenie Boca spunea despre cancer că este ca o „frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării.”Fumatul duce în timp nu doar la îmbolnăvirea plămânilor, ci mai ales la slăbirea capacităţii mintale, încât nici credinţa nu o mai vezi atât de curat.Bătrâneţea este ca un cavou ajutător. Părintele Arsenie Boca îi îndemna pe cei vârstnici să nu cârtească la necazuri, pentru că aceasta este o vreme de cercetare a Lui Dumnezeu. Vârsta înaintată este grea,dar cel care rabdă cu blândeţe, multă pace va dobândi şi multă răsplată de la Dumnezeu. Părintele ştia medicină şi avea sfaturi chiar şi pentru cele mai actuale probleme pretextate de femei. De pildă, spunea că şi părul trebuie să se hrănească şi când ne cade părul este bine să facem gălbenuş de ou cu ulei de ricin şi să ne spălăm capul şi să-l clătim cu oţet de mere. – Dacă împiedici un guturai prin medicamente, îl transformi în alte primejdii. Lasă fazele obişnuite ale bolii să treacă natural, pentru că ele sunt cel mai bun leac. Fereşte-ţi capul de frig şi ajunge! – Faceţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit. – Cei bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post. – Transpiraţia abundentă e din cauză că nu ne funcţionează bine rinichii. – Cei bolnavi de plămâni să se trateze cu hrean plămădit în miere de albine: „Cel ce a făcut cerul şi pământul e în stare să lipească o piele ruptă.” – O femeie avea pietre la fiere şi părintele Arsenie Boca i-a zis să nu meargă la operaţie, ci să facă ce-i spune el: să facă un ceai de limba cerbului cu coajă de portocală, neîndulcit, pe care să-l bea în loc de apă vreo 2-3 luni. Ceaiul acesta zdrobeşte pietrele pe cale naturală şi le transformă în nisip. – O altă femeie în vârstă a venit odată la părintele Arsenie Boca pentru o boală de ochi. Avea cataractă şi părintele i-a zis că dacă va merge la operaţie va rămâne oarbă. Apoi i-a recomandat un tratament cu sevă de viţă de vie: „Primăvara să pui o sticluţă la viţa de vie şi din seva pe care o aduni în sticluţă, să iei câteva picături cu pipeta şi să-ţi pui în ochi şi nu o să mai ai nevoie de operaţie.”

1 2 3 4

" Iertati-ma, mai baieti ! Iarta-ma, sotie !"

 Fratilor, trebuie sa stiti ca un crestin care merge la biserica are 14 reguli canonice de buna cuviinta, daca vrea sa-l foloseasca sfanta biserica. Daca nu le implineste, se duce la biserica spre osanda.

Am sa va spun regulile de buna cuviinta pentru un crestin care merge la sfanta biserica.

Daca vreti sa fiti fii cu adevarat ai Bisericii lui Hristos celei dreptmaritoare, care ne naste pe noi prin apa si prin Duh la Botez, de aproape 2000 de ani, in Biserica lui Hristos, care este stalp si intarire a adevarului, sa stiti regulile de mergere la biserica, dupa cum urmeaza :

1. Prima conditie canonica pentru a merge la Sfanta Biserica este sa te ierti cu toti. Daca merge mama la biserica, sau tata, sa zica : " Iertati-ma, mai baieti ! Iarta-ma, sotie !"

2. A doua conditie canonica. Cand mergi la Biserica sa duci un mic dar din casa ta. Macar o lumanarica, macar un banut, o prescura, un pahar de vin, ce poti. Ca prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserica se binecuvinteaza toata averea ta, caci il dai jertfa lui Dumnezeu.

3. A treia conditie canonica. La biserica este bine sa mergi mai de dimineata, ca sa poti apuca Evanghelia Invierii de dimineata si Slavoslovia. Si totodata daca te duci mai devreme, te poti inchina linistit, nu-i lume multa la biserica, te duci la locul tau fara sa deranjezi slujba.

4. A patra conditie canonica. Totdeauna barbatii in biserica trebuie sa stea in partea dreapta, iar femeile in partea stanga. Si in ordinea aceasta trebuie sa stea in biserica : barbatii batrani in frunte, cei mai putin carunti la spate, cei mai tineri in spatele lor, flacaii si baietii tot asa. La fel si femeile. Iar intre barbati si femei, sa lasati o carare in biserica, ca sa mearga cine vine sa se inchine si sa duca darul la Sfantul Altar.

5. A cincea conditie canonica este sa nu vorbiti in biserica, ca este mare pacat. Daca este mare nevoie sa vorbesti, vorbeste in soapta sau prin semne.

6. A sasea conditie canonica. Daca mergi la biserica, sa nu iesi pana nu se termina slujba. Numai, Doamne fereste, daca esti bolnav, sau daca patesti ceva. Dar altfel sa nu iesi, ca, daca iesi inainte de terminarea Liturghiei, esti asemenea cu Iuda, care a iesit de la Cina de Taina, unde erau la masa Mantuitorul cu Apostolii si s-a dus si L-a vandut pe Hristos. Asa arata Sfantul Ioan Gura de Aur.

7. A saptea conditie canonica pentru cei ce merg la biserica. Cand va inchinati la sfintele icoane, sa nu sarutati sfintii pe fata , ca-i pacat. Nu-i voie. Daca sfantul este pictat in picioare, ii saruti picioarele, daca este pictat pe jumatate, il saruti la partea de jos.

8. A opta conditie canonica. Sa stiti ca dupa ce da preotul binecuvantare de Sfanta Liturghie, nimeni nu mai are voie sa se inchine la icoane in biserica sau sa mai duca daruri la altar, ca este mare pacat.

Cand auzi ca zice preotul : " Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor ", este gata ! De atunci fiecare sta la locul lui linistit, nu se mai duce sa se inchine. Chiar de-ai venit cu un dar in biserica, cu lumanare si cu prescura, le dai la urma.

Ca din timpul acela preotul intra in Sfanta Liturghie si nu mai are timp sa ia darul. Ca daca te duci si el se opreste de la Liturghie, ii raman o multime de rugaciuni si are pacat. Deci darurile se dau la biserica pana se da binecuvantarea de Liturghie.

De atunci inainte nu mai este voie nici sa te inchini la icoane, pentru ca ii tulburi pe cei care vor sa asculte Sfanta Liturghie.

9. A noua conditie canonica. Crestinii trebuie sa stea in genunchi cand se sfintesc preacuratele daruri, cand se canta : " Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam... !" Altii stau in genunchi si la Evanghelie. Nu-i o greseala. La Axionul Maicii Domnului si la Tatal nostru, atunci se sta. Si dupa ce se canta Tatal nostru se face sarutarea pacii. Asa se facea inainte. Acum in unele biserici s-a uitat.

Cei ce au dezlegare si vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa-si ceara iertare de la toti, de la cei mai batrani pana la cei mai tineri. Daca sunt barbati, se duc la cei mai batrani oameni din frunte. si de la care au avut vreo suparare, Doamne fereste, sa ceara iertare : " Iarta-ma, frate ! Iarta-ma, cumetre sau vecine !"

La fel si femeile sa se duca la cele mai batrane si sa ia iertare, sa le sarute mana, iar acelea sa le sarute pe frunte. Aceasta randuiala se face inainte de a merge la Sfanta Impartasanie. Si apoi iei o lumanarica aprinsa si la iconostas o dai in mana paraclisierului; nu mergi cu ea inaintea preotului, in fata Sfantului Potir.

Pentru ca in fata Sfantului Potir, cand mergeti, nu aveti voie sa fiti cu lumanarea aprinsa, nici sa mai faceti Sfanta Cruce, ca-i mare primejdie. Multi, facand cruce, s-a intamplat ca au lovit Sfantul Potir, pe preot, si au varsat Sfintele. S-a intamplat in multe biserici.

Eu am patit-o. A venit unul de la Sasca Mare la impartasanie; eram staret la Manastirea Slatina, si m-a lovit peste Sfantul Potir si, daca nu-l tineam, il zvarlea in mijlocul bisericii. Aveam Sfintele in el. Si tot mi-a varsat cele noua cete ingeresti. Trei au cazut din acelea. Am avut de facut canon si randuiala.

Un baietan cand si-a facut cruce, a dat peste Sfantul Potir. Si daca nu-l tineam strans mi-l varsa tot si nu mai puteam sa fiu preot din cauza asta . A incremenit si el. Si doar le-am spus, ca erau sute de oameni cu lumanari aprinse : " Nu mai faceti cruce cand ajungeti in fata Sfantului Potir, si lumanarile lasati-le colo la iconostas !"

Cand mergi in fata Sfantului Potir pui mainile crucis pe piept. Si atunci preotul ia cu lingurita Preasfintele si Preacuratele Taine si ti le da sa ie mananci.

10. A zecea conditie canonica. Dupa ce-ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, treci la usa diaconeasca, ca acolo sa-ti dea anafora si un paharut de vin. Apoi treceti la strana sau in pridvor, sa va cititi molitfele sau rugaciunea de multumire dupa Sfanta Impartasanie.

Trebuie sa stiti ca nimeni nu are voie sa se impartaseasca daca nu si-a citit rugaciunile de impartasire ( molitfele ). Apoi, cele de multumire.

Cel ce s-a impartasit, nu mai are voie sa sarute mana preotului. Pana nu stai la masa nu mai ai voie sa saruti nici sfintele icoane, nimic, ca ai primit pe Hristos atunci. Dupa masa poti sa saruti mana si sfintele icoane.

Dupa impartasanie n-ai voie sa scuipi trei zile si trei nopti. Asa-i dupa randuiala canonica. Dar macar pana a doua zi, macar 24 de ore sa tineti minte. Dar, trei zile arata cartea. Asa este dupa Sfanta Impartasanie.

Cei casatoriti, care vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa pazeasca curatia in familie, macar trei zile, iar dupa ce s-au impartasit sa tina macar doua zile. Iar in posturi, trebuie sa traiasca toate zilele in curatie.

11. A unsprezecea conditie canonica. Cel ce a venit la biserica dintr-o familie, se cheama apostolul familiei. El trebuie sa ia sfanta anafora pentru toti cei de acasa.

Cei de acasa n-au voie, Doamne fereste, in Duminici si sarbatori, sa manance ceva, pana nu vine cel de la sfanta biserica, sa le aduca sfanta anafora, sa se impartaseasca cu sfanta anafora in locul Preacuratelor Taine. Ca sfanta anafora pe greceste se cheama antidoron, adica contra chip, tine locul Preacuratelor Taine pentru cei ce nu pot sa se impartaseasca.

Duminica si in sarbatori, in timpul Sfintei Liturghii, n-ai voie sa faci mancare, ca este mare pacat. Fa mancarea de sambata seara si pune-o undeva la rece, ca aveti acum frigidere, si o incalzesti cand veniti de la biserica. In caz de mare nevoie, dupa ce iesi de la Sfanta Liturghie, ai voie sa faci mancare. Dar in timpul Sfintei Liturghii, cand preotul leaga cerul cu pamantul si scoate particele pentru milioane de suflete, tu sa nu te apuci atunci sa faci mancare, ca-i mare pacat !

Asa a fost la stramosii nostri. Intrebati batranii. ca asa tineau inainte ! Nu se facea mancare Duminica. Este mare pacat. Nu-i voie sa faci focul si sa faci mancare cand preotul face dumnezeiasca Liturghie pentru atatea milioane de crestini, unde mijloceste iertarea atator suflete, si pentru cei din iad si pentru cei din ceruri si pentru cei de pe pamant.

12. A douasprezecea conditie canonica. Cel ce a fost la sfanta biserica, cand a zis preotul : " Cu pace sa iesim ! Intru numele Domnului" si a facut otpustul, adica sfarsitul Liturghiei, face trei inchinaciuni in mijlocul bisericii si merge acasa.

De la biserica sa nu se opreasca pana la usa lui. Nu cumva sa-l duca diavolul de la biserica la crasma sau la joc, ca atunci e vai de el. A inceput cu Dumnezeu si termina cu diavolul. Ca asa face vrajmasul : " Da, oare sa ma duc pe la cutare cumatru; dar, sa ma duc pana la cutare; dar, sa merg oleaca la crasma ".

Bucuria diavolului ca te-a scos din raiul lui Dumnezeu si te duce in iad, caci crasma este gura iadului. Asa o numesc toti Sfintii Parinti.

Dracul, cand ai intrat in crasma iti bate trei cuie. Primul cui, cand ai pus piciorul pe pragul crasmii; al doilea, cand ai stat pe scaun la masa, in crasma; si al treilea, cand ai luat primul pahar. Pe urma esti al lui; te tine el acolo, nu scapi degraba. Ti-a batut trei cuie.

Deci, de la usa bisericii du-te direct acasa !

13. A treisprezecea conditie canonica. Cand mergi acasa, zi o rugaciune la sfintele icoane si cand toti stau la masa, tu sa le povestesti ce ti-a ramas si tie in cap de la biserica. " Uite, a fost Apostolul cutare, Evanghelia cutare; preotul a tinut predica cutare; uite asa a cantat dascalul, asa frumos a fost !", ca sa auda si cei ce n-au putut merge la biserica, din motive binecuvantate.

14. A paisprezecea conditie canonica. Dupa ce ai stat si tu la masa, sa te odihnesti doua ore. Apoi trebuie sa te duci in Duminici si sarbatori sa faci vizite si sa cercetezi pe cei bolnavi si saraci.

Daca stii un batran bolnav sau o femeie bolnava sau un copil, sau cineva care zace de multi ani, du-te si-l cerceteaza, ca auzi ce spune Hristos in ziua Judecatii : Bolnav am fost si nu m-ati cercetat (Matei 25, 36).

Daca nu poti duce un dar cat de mic la cel bolnav, du-te si-i spune un cuvant de mangaiere : " Rabda, frate ! Roaga-te lui Dumnezeu ca te iubeste ! Dumnezeu, pe care-L iubeste, il cearta. Si daca ai sa rabzi in lumea asta, n-ai sa mai rabzi dincolo. Asa a rabdat Iov, asa a rabdat Lazar !"

Deci regula a paisprezecea este sa cercetam pe batrani si pe cei bolnavi in Duminici si sarbatori.

Acestea sunt pe scurt cele paisprezece reguli de buna cuviinta pentru crestinii care merg la sfanta biserica in Duminici si in sarbatori.

Să nu judecăm pe nimeni

 

Să nu judecăm pe nimeni, nici pe cei răi şi stricaţi să nu-i criticăm, să-i vedem curaţi şi drepţi, aşa cum ar trebui să fie şi să ne rugăm neîncetat pentru îndreptarea lor, căci încă nu ştiu ce fac.

Tot acesta spunea că de va greşi omul şi va tăgădui, zicând n-am greşit, nu-l mustra. Altminteri, îi tai osârdia. Iar de vei zice lui: nu te mâhni, frate, ci te păzeşte de acum înainte, îi ridici sufletul spre pocăinţă. Această îngăduinţă pentru neputinţele omeneşti o arată cei mai mari asceţi ai creştinismului. Nu este nicidecum o aprobare a păcatului, după cum vom vedea, ci doar de judecarea păcatului după măsura celui care îl făptuieşte. Aceasta este împlinirea îndemnului Apostolului Pavel de a ne ”purta sarcinile unul altuia” (Galateni 6, 2).

Prin aceasta se vede dacă ascetul, fie că este pustnic, fie că-i o simplă ţărancă zeloată, se nevoieşte corect, dacă nu impune măsura proprie altora, dacă nu-i judecă pe alţii de pe culmile asprimii sale. Aceşti oameni aveau vederea lucrurilor în perspectivă, ei nu judecau pe nimeni la moment. Sfântul Macarie Egipteanul ne îndeamnă: ”Să nu judecăm pe nimeni, nici pe cei răi şi stricaţi să nu-i criticăm, să-i vedem curaţi şi drepţi, aşa cum ar trebui să fie şi să ne rugãm neîncetat pentru îndreptarea lor, căci încă ”nu ştiu ce fac”. Aşa priveşte cel curat cu inima pe toţi cei din jurul lui. Pentru ochiul curat, toate sunt curate… De multe ori, fără ca noi să ştim, în aceşti oameni aparent stricaţi în ochii lumii se ascund sfinţi de-ai lui Dumnezeu sau viitori sfinţi”.

A-l judeca pe păcătos raportându-l doar la păcatele sale înseamnă a-L exclude pe Dumnezeu din viaţa lui. Sfinţii arătau întotdeauna atâta îngăduinţă pentru că vedeau în toate doar un început, un început pe care Dumnezeu, conlucrând cu omul, îl poate desăvârşi. A fi sfânt înseamnă a şti să vezi în ce constă acest început în fiecare om şi să-l încurajezi, dar mai ales, să fii cu mare băgare de seamă ca să nu-l stingi.

Preot Savatie Baştovoi

Dacă pui la suflet răutatea celor răi , atunci unde mai pui bunătatea celor buni ?

"Sunt oameni care te-ar distruge , te-ar termina de ciudă, de ură și egoism ! Dar sunt și oameni care te-ar aduna de jos , ar aduna fiecare bucățică din tine cu respect și sfială , te-ar face la loc întreg și te-ar pune în cel mai drag loc al lor , în inimă ! Deci nu luaţi seama la răutatea unora , ci bucurati-vă de respectul , dragostea , iubirea și simpatia altora !
Dacă pui la suflet răutatea celor răi , atunci unde mai pui bunătatea celor buni ?"

Pr. Ioan Danci

 

7 lucruri pe care poate nu le știați despre Sfânta Lumină de la Ierusalim

 

7 lucruri pe care poate nu le știați despre Sfânta Lumină de la Ierusalim

Sfânta Lumină care se pogoară în fiecare an la Ierusalim este un eveniment de maximă importanţă pentru Biserica noastră Ortodoxă. Este, mai exact, cea mai veche minune care se petrece anual, de două milenii încoace.

1. Sfânta Lumină se aprinde anual pe Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbata Mare, ziua, după ora 12:30, în timpul oficierii slujbei Vecerniei Mari.

2. În seara Vinerii Mari, după Prohod, Mormântul Domnului este controlat pentru a certifica faptul că nu ascunde vreo sursă de foc și se verifică inclusiv piatra de la gura Sfântului Mormânt. Apoi, persoane autorizate sigilează ușa Sfântului Mormânt cu două benzi confecționate din pânză albă aplicându-le în formă de X și punându-le sigilii cu ceară la capete.

3. A doua zi, în Sâmbăta Mare, în jurul orei 12:00 în Biserica Sfântului Mormânt intră Patriarhul Ierusalimului, care înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, alături de soborul de preoți și diaconi.

4. La finalul acestei mici procesiuni, Patriarhul Ierusalimului ia patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare și intră în Mormânt.

5. Îmediat se sting toate lumânarile, candelele și toate luminile, iar în Biserica Sfântului Mormânt începe să se simtă emoția creștinilor veniți din toate capetele lumii ca să asiste măcar o dată în viață la această mare minune. Este cunoscut faptul că cei care vor să prindă un loc în apropierea Mormântului, se pun la rând în biserică măcar cu una sau două zile înaintea Sâmbetei Mari.

6. Aflat în încăperea propriu-zisă a Sfântului Mormânt, Patriarhul Ierusalimului se așază în genunchi și citește rugăciunea specială, prin care Îl roagă pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să dăruiască din nou Sfânta Lumină ca binecuvântare și sfințire pentru toți cei ce cred în El.

7. La finalul rugăciunii, Sfânta Lumină se pogoară deasupra Bisericii Sfântului Mormânt asemenea unui glob și, în câteva momente, se sfărâmă în mici bucăți, aprinzând vata presărată peste lespede. Tot atunci se aprinde şi candela „neadormită” din interiorul Mormântului. Patriarhul iese afară și strigă de trei ori: „Veniți de luați Lumină!”, dăruind credincioșilor acest foc sfânt, care pentru câteva clipe nu arde.

Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim în țara noastră a fost instituită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în anul 2009. De atunci, în fiecare an, o delegaţie a Patriarhiei Române participă la slujba săvârșită la Mormântul Domnului şi aduce Lumina Sfântă în România, în noaptea de înviere, cu ajutorul unei aeronave.

Sfânta Lumină de la Ierusalim va ajunge și în acest an în toate parohiile din țara noastră.

Hristos a Înviat și ne-a dăruit nouă viață veșnică!

Sfantul Serafim de Sarov - Despre Boala

Trupul este robul sufletului. Sufletul este imparatul. Deseoriu mila lui Dumnezeu ingaduie ca trupul sa fie lovit de boli. In felul acesta, patimile slabesc si omul isi revine. Uneori, insa, insasi boala trupului provine din patimi. Dupa Sfantul Vasile cel Mare, daca indepartam pacatul, vor pleca si bolile. „De unde provin bolile? Dar vatamarile turpesti? Domnul a creat trupul, dar nu si boala. A creat sufletul,dar nu si pacatul. Unirea cu Dumnezeu si trairea impreuna cu El prin mijlocirea dragostei. Daca pierdem aceasta dragoste, ne vom indeparta de langa El si astfel vom cadea in diferite boli „

.

Daca rabzi boala cu multumire, ea va deveni pentru tine pricina de cununa. Un staret care sufera de ascita le spunea fratilor care mergeau sal ingrijeasca : Parintilor, rugati-va ca sufletul meu sa nu fie lovit de o boala asemanatoare. Cat despre bola trupeasca, Il rog pe Dumnezu sa nu ma vindece indata, caci chiar daca omul nostru cel din afara se trece, cel dinauntru insa se innoieste zi de zi (II Corinteni 4,16)

Despre post si mancare – Sfantul Serafim de Sarov

 

“Postul sta nu numai in a manca rar, ci in a manca putin; si nu numai in a manca odata, ci in a nu manca mult. Nechibzuit este postitorul care asteapta pana la ceasul mesei ca atunci sa se dea mancatului cu nesat atat cu trupul, cat si cu mintea.”

Cel ce vrea sa aiba dreapta socotinta la mancat trebuie sa ia seama ca sa nu aleaga intre bucatele gustoase si cele negustoase. Acest lucru este dobitocesc, si la om, care-i fiinta intelegatoare, nu este vrednic de lauda. Iar de mancarea gustoasa ne lepadam ca sa ne smerim madularele cele razboinice ale trupului si sa dam slobozenie lucrurilor duhului.

Adevaratul post sta nu numai in istovirea trupului, ci si in a da celui flamand bucata pe care ai vrea tu insuti sa o mananci: “fericiti cei flamanzi, ca aceia se vor satura” (Matei 5, 6).

Vorbind indeobste despre cele ce au sa fie si despre slabiciunea de care vor da dovada toti spre sfarsitul neamului omenesc, batiuska poruncea sa nu ne istovim, dupa obiceiul din vechime, cu nevointe ale postirii care acum nu mai sunt pe masura puterilor omenescti. El poruncea sa ne temem, sa fugim de trandavire (achedie) ca de foc si sa ne pazim de ea ca de cel mai mare vrasmas.

“Nu este pacat mai greu, maicuta, nu e nimic mai groaznic si mai pierzator pentru duh ca trandavirea”, spunea batiuska Serafim, drept care le si poruncea maicilor nu numai sa fie totdeauna satule, ci chiar sa ia paine cu ele la lucru. “Iti pui coltucul in buzunar, spunea el. Cand obosesti, cind esti istovita, nu te trandavi: mananca putina paine, si iar la lucru!” El le poruncea chiar si sub perna sa aiba putina paine. “Vin peste tine trandavirea si gandurile, maicuta, spunea batiuska Serafim, scoateti painicica si mincati, si trandavirea are sa treaca, painicica o s-o goneasca si o sa va dea somn bun dupa osteneala, maicuta!”.

“Noi, cei traitori pe pamant, mult am ratacit de la calea mantuitoare. Il maniem pe Domnul si prin netinerea sfintelor posturi – acum crestinii dezleaga la carne si in sfintele paresimi, si in orice post, miercurile si vinerile nu le tin. In vreme ce Biserica are pravila: cei ce nu tin sfintele posturi si toate miercurile si vinerile din an, mult pacatuiesc”.

“Dumnezeu trimite pedepsele tocmai pentru faptul ca oamenii de acum, dispretuind randuielile Sfintei Biserici si ale Sfintilor Parinti si urmand paganilor, tot calca nu numai miercurile si vinerile, ci pana si posturile si praznicile”.

La intrebarea daca se poate manca de dulce in posturi atunci cand cuiva ii face rau mancarea de post si doctorii ii prescriu sa manance de dulce, batiuska a raspuns: “Painea si apa nu fac rau nimanui. Cum traiau oamenii inainte cate o suta de ani? Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu. Ceea ce Biserica a randuit la cele sapte Soboare a toata lumea (Sinoade ecumenice), aceea sa implinesti. Vai celui ce va adauga un singur cuvant la randuielile acelea ori va scoate un singur cuvant din ele. Ce au de zis doctorii despre dreptii care vindecau de bube cu puroi prin singura atingerea lor si despre toiagul lui Moisi, prin care Dumnezeu a scos apa din piatra? “Ce folos este omului daca va dobandi lumea toata, iar sufletul si-l va pierde?” Domnul ne cheama: “veniti la Mine, toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pre voi: pentru ca jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara”. Dar noi nu vrem.

“Nu este Imparatia lui Dumnezeu mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant”. Nu trebuie sa dorim nici un lucru desert – in rest, toate lucrurile lui Dumnezeu sunt bune: si fecioria este slavita, si de posturi avem nevoie pentru a-i birui pe vrasmasii trupesti si pe cei sufletesti. Si casnicia este binecuvantata de Dumnezeu: “si i-a binecuvantat pre ei Dumnezeu, zicand: cresteti si va inmultiti”. Numai vrasmasul le tulbura pe toate.

(Sfantul Serafim de Sarov – Randuieli de viata crestina)

Arsenie Boca si pilda cescutei de ceai

 

Iată povestirea spusă de părintele Arsenie Boca: „O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Şi soţiei şi soţului le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”. În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: ‒ Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: „Încă nu!”.

Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: „Încă nu”.

M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat, până a obţinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură! Am strigat, am bătut şi am izbit uşa… „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”.

Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! „Ei, aşa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap şi a spus: „Încă nu!”

Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns… eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi El m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat şi am aşteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”. O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă şi a spus: „Acum uită-te la tine!”. Şi m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu… Este frumoasă. Sunt frumoasă!”

El mi-a vorbit blând: „Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald şi neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.

Morala povestirii este următoarea, arăta duhovnicul Arsenie Boca: „Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta şi sfânta Sa voie. Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când lumea îţi pare că se învârteşte necontrolat; când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşază-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu Olarul”.