Gândurile din timpul rugăciunii sunt ispite de la diavol ‒ Cuviosul Părinte Cleopa Ilie

 îţi spune să te rogi: Voi nu vorbiţi multe ca făţarnicii, cărora li se pare că întru multe vorbe îi aude Dumnezeu!
 
Hristos cere de la noi rugăciunea «monologhie», adică de-un singur cuvânt, de-un singur gând. Ai văzut pe canaaneanca? Mergea după Hristos şi striga cu câteva cuvinte: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! şi Fiul lui David, miluieşte-mă! Dar striga din inimă. Ea nu s-a rugat mult, s-a rugat cu un singur cuvânt, dar îl zicea din inimă, până a biruit bunătatea lui Dumnezeu să zică: O, femeie, mare este credinţa ta!
 
Iar noi, în vremea rugăciunii, mai ales a rugăciunii inimii, când vrem să pogorâm mintea în inimă, aşa să ne rugăm, cu un singur gând. Că dacă părăseşti teologia asta în vremea rugăciunii, cu ajutorul lui Dumnezeu, îndată mintea intră în inimă”.
 
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 753-754)

"Trăiţi ca un om." Ştiţi ce înseamnă "trăiţi ca un om"? Rugaţi-vă unul pentru altul. Şi fiecare pentru fiecare şi pentru toţi. Vezi că te supără sau te necăjeşte aproapele, încearcă de la început, că e nevoinţă, nu atâta să te superi, nu să judeci, cât să te rogi pentru săracul de el. Te sminteşte preotul sau duhovnicul, roagă-te pentru el. Te sminteşte episcopul, roagă-te pentru el. Fiecare să se roage pentru toate mădularele Bisericii şi pentru întreaga Biserica şi atunci vom deveni altă lume. Pr. Rafail Noica

 Dumnezeu Îşi păstrează întotdeauna aceeaşi slavă Sfântul Ioan Gură de Aur
                                                                                                                                                                  Dumnezeu a dat poruncă să iubeşti pe vrăjmaşii tăi şi tu îţi întorci faţa de la Dumnezeu, Care te iubeşte? A dat poruncă să spui cuvinte frumoase celor care te înjură, şi să faci rugăciuni pentru cei care te vorbesc de rău, şi tu grăieşti de rău pe Binefăcătorul şi Ocrotitorul tău, fără ca Acesta să te nedreptăţească cu nimic? Oare n-ar putea să te slobozească din încercarea pentru care Îl huleşti acum? N-o face însă, ca să devii mai vrednic. Nu este oare nesăbuinţă să avem în gura noastră lipsă de evlavie, dispreţ, şi să luăm în deşert numele Domnului îngerilor, de vreme ce puterile cereşti pronunţă sfânt numele Lui cu cutremur, uimire şi admiraţie?
„L-am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau şi strigau unul către altul zicând: «Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui»” (Isaia 6, 1-3). Şi dacă trebuie să atingi Evanghelia, îţi speli mai întâi mâinile, şi după aceea o ţii cu mult respect şi evlavie. Deci, nu te înfiori să scoţi cuvinte nepotrivite cu limba ta faţă de Stăpânul Evangheliei şi să-L huleşti? Desigur, că pe Dumnezeu nimeni nu poate să-L păgubească cu jignirile lui, nici să-L arate mai strălucitor cu doxologiile lui. Dumnezeu Îşi păstrează întotdeauna aceeaşi slavă, care nici nu se măreşte prin elogii, nici nu se micşorează prin blasfemii. Dimpotrivă, la oameni se întâmplă următorul paradox: cei care-L preamăresc primesc ei înşişi folos din doxologie, în timp ce aceia care-L hulesc şi-L dispreţuiesc se pierd pe ei înşişi.
                                                                                                                                                       Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 265-266