marți, 3 septembrie 2024

Acatistul Tuturor Sfinților


 

De este preot, ziceBinecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Aminiar de este diacon, monah sau mirean, zicePentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)Condacul 1

Celor aleși ai lui Dumnezeu, Tuturor Sfinților, care din veac au strălucit în toată lumea și au primit în Cer cununi de slavă, cântare de laudă aducem. Și ca cei ce aveți îndrăzneala către Dumnezeu, din toate nevoile sloboziți-ne pe noi, ca să grăim către voi: Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Icosul 1

Soborul îngeresc, micșorat prin căderea îngerilor celor cu trufie, s-a împlinit iar de către voi, toți Sfinții. În ziua prăznuirii voastre, cetele îngerești minunat vă prăznuiesc și pe toată lumea o cheamă spre veselie duhovnicească. Iar noi, urmând lor, cu bucurie grăim către voi:
Bucurați-vă, sfinților din veac, de Dumnezeu aleși și așezați în slava cea cerească;
Bucurați-vă, că prin alegerea voastră, cu ostenelile cele bune credința ați săvârșit;
Bucurați-vă, că prin faptele voastre cele cele bune, calea cea dreaptă către Cer ne-ați arătat-o;
Bucurați-vă, cei ce mai înainte de Legea lui Dumnezeu cea scrisă, după legea cugetului ați viețuit;
Bucurați-vă, că în urma Legii, cu evlavie viața ați săvârșit;
Bucurați-vă, cei din Legea nouă, care luminat prin fapte bune ați strălucit;
Bucurați-vă, cei ce în vremurile de pe urmă, bine ați plăcut lui Dumnezeu, și plata cu cei dintâi ați primit;
Bucurați-vă, că de la necazurile cele pământești ați trecut la odihna cea cerească;
Bucurați-vă, că v-ați învrednicit a vedea slava lui Dumnezeu cea negrăită;
Bucurați-vă, cei ce pururea vă rugați pentru cei ce vă cinstesc pe voi;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul 2

Văzându-se, pe sine, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, înfrumusețată cu o mare ceată de sfinți, ca niște prea frumoase flori de rai, luminat cinstește pomenirea lor și împreună cu ei cinstește pe Preacurata Maica Domnului, preaslăvind pe Cel născut dintr-însa, Hristos Dumnezeul nostru, și cântându-I Lui cântare de laudă: Aliluia!

Icosul 2

Minții noastre, cereți-I de la Domnul lumină, Sfinților plăcuți ai lui Dumnezeu, ca, lepădând slăbiciunea cea omenească, cu inima și cu gândul să ne înălțăm la locașurile Raiului cele de voi moștenite, iar nouă făgăduite și să glăsuim către voi cu bucurie așa:
Bucurați-vă, strămoșilor și patriarhilor din Legea veche, străbunii după trup ai lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, că, prin binecuvântarea Domnului, s-a înmulțit neamul vostru ca stelele cerului;
Bucurați-vă, că, în mijlocul vechiului întuneric al păgânătății, ați păstrat credința cea dreaptă în adevăratul Dumnezeu;
Bucurați-vă, cei ce cu nădejde ați așteptat pe Răscumpărătorul Cel făgăduit;
Bucurați-vă, că din neamul vostru a strălucit prea luminoasa făclie, Născătoarea de Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria;
Bucurați-vă, că dintr-însa S-a născut Biruitorul morții și al iadului;
Bucurați-vă, că prin credința voastră în Hristos, Cel ce avea să vină, ați câștigat mântuire;
Bucurați-vă, că, în locul blestemului celui de demult, binecuvântarea prin El ați primit;
Bucurați-vă, cei ce și în iad venirea lui Hristos ați așteptat;
Bucurați-vă, că din chinurile iadului prin El v-aţi izbăvit;
Bucurați-vă, căci cu slavă la ceruri v-ați ridicat;
Bucurați-vă, că împreună cu cetele îngerești, în locașurile Tatălui ceresc v-ați sălășluit;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul 3

Cu puterea Celui de sus umbriți fiind, Sfinților, cu îndrăzneală v-ați întrarmat împotriva începătorilor și stăpânitorilor răutății celei de sub cer; și biruind vicleșugurile lor, toate începuturile voatre cele bune le-ați săvârșit, cântând Atotputernicului, Iubitorului de oameni: Aliluia!

Icosul 3

Având, sfinților proroci, locașuri prea mărite în curțile casei Tatălui ceresc și luminați fiind cu lumina cea pururea fiitoare a feței lui Dumnezeu, vă desfătați cu toți Sfinții, în fericirea cea negrăită, de care noi păcătoșii, dorind a fi părtași, vă lăudăm pe voi așa:
Bucurați-vă, sfinților proroci, aleși de Dumnezeu înainte de nașterea voastră;
Bucurați-vă, căci cu credință ați slujit Domnului până la întruparea lui Hristos;
Bucurați-vă, că din pruncie cu darul Sfântului Duh sunteți sfințiți;
Bucurați-vă, cei trimiși de Domnul ca să înțelepțiți pe fiii lui Israel cel ce rătăcise;
Bucurați-vă, cei ce mai dinainte ați vestit preaslăvita naștere a lui Hristos din Fecioara;
Bucurați-vă, stelelor, care v-ați arătat înaintea venirii Soarelui Celui adevărat;
Bucurați-vă, că pe împărații lui Israel, cei călcători de lege, i-ați mustrat;
Bucurați-vă, cei ce toată necurăția omenească, cu sabia Cuvântului lui Dumnezeu, fără cruțare ați tăiat;
Bucurați-vă, robi credincioși ai Domnului, care toată voia Lui ați împlinit;
Bucurați-vă, cei ce înainte stăpânitorilor fără frică adevărul ați vorbit;
Bucurați-vă, cei ce în lume multe scârbe și necazuri ați răbdat;
Bucurați-vă, cei ce întru slava cea veșnică, cu toți aleșii, în Cer prăznuiți;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul 4

De viforul vieții izbăvindu-vă, Sfinților toți, în odihna cea cerească vă aflați, în loc cu verdeață și de răcoare, unde sunt râurile dulceții celei nespuse, hrana slavei lui Dumnezeu cea nestricăcioasă, cântările și glasurile celor ce prăznuiesc acolo; și voi cu toate puterile îngerești vă veseliți, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Ochii n-au văzut, urechea n-a auzit și în inima omului pământesc n-a intrat, bucuria și dulceața în care voi acum vă desfătați, Sfinților Apostoli. Pentru aceasta, cu bună cucernicie, grăim către voi:
Bucurați-vă, Sfinților Apostoli, care, cu Ioan Botezătorul, sunteți mai aproape stătători, de prestolul Sfintei Treimi;
Bucurați-vă, cei ce ați vestit lumii taina răscumpărării noastre;
Bucurați-vă, cei ce cu lumina credinței lui Hristos ați luminat popoarele cele întunecate;
Bucurați-vă, cei ce ați semănat în inimile oamenilor sămânța Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, că roada ostenelilor voastre secerați, în cămara cea cerească;
Bucurați-vă, sfinților părinți, care la cele șapte soboare din toată lumea mărturisirea credinței celei adevărate ați mărturisit și întărit;
Bucurați-vă, cei ce viforul vicleșugurilor cele ereticești ați liniștit;
Bucurați-vă, cei ce ați lămurit noua dogmă a credinței celei adevărate;
Bucurați-vă, cei ce și până acum, cu învățătura voastră, Biserica lui Hristos de eresuri și de dezbinări o apărați;
Bucurați-vă, sfinților ierarhi, care cu cuvântul și cu viața luminos ați strălucit;
Bucurați-vă, că în lumina cea neînserată, cu fiii voștri cei duhovnicești locuiți;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul 5

Răscumpărați fiind, prin scurgerea Sângelui Tău cel dumnezeiesc, Mântuitorule, și cu dreptate slujind Ție toți sfinții pe pământ, acum ca nițte stele prea luminoase strălucesc pe tăria Bisericii, și pe noi, care înotăm în marea păcatelor acestei vieți, la calea cea dreaptă ce duce la patria cerească ne povățuiți. Pentru aceasta, mulțumire lui Dumnezeu Îi aducem, cu bucurie cântând: Aliluia!

Icosul 5

Văzând, sfinților mucenici, că în lumea aceasta toate sunt deșertăciune și supuse stricăciunii, v-ați silit preaveșnicului Dumnezeu să-I plăceți și să schimbați, prin cumplitele chinuri, cele stricăcioase. Pentru aceasta, v-ați învrednicit a sta aproape de înfricoșătorul scaun, în slava cea veșnică, de unde să nu ne uitați pe noi, cei ce săvârșim pomenirea voastră și grăim către voi unele ca acestea:
Bucurați-vă, sfinților mucenici, răbdători de patimi, care cu sângele vostru ați pecetluit credința vostră cea dreaptă în Hristos;
Bucurați-vă, că nu v-ați temut de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă;
Bucurați-vă, cei ce chinuri înfricoșătoare ați răbdat;
Bucurați-vă, cei ce pătimirile lui Hristos cu osârdie ați râvnit;
Bucurați-vă, cei ce ați biruit cruzimea chinuitorilor celor cumpliți;
Bucurați-vă, cei ce prin foc și prin apă ați trecut și în odihnă veșnică ați intrat;
Bucurați-vă, mărturisitorilor și sfinților mucenici, care pentru dreapta credință și pentru cinstirea sfintelor icoane ați pătimit;
Bucurați-vă, preacuvioșilor mucenici, care cu Domnul în rugăciune ați vorbit și cu pătimirile Sale pe diavol ați biruit;
Bucurați-vă, că pentru slava și cinstea Împăratului ceresc ați luptat;
Bucurați-vă, că slava biruinței de la Hristos din Ceruri o ați primit;
Bucurați-vă, cei ce multe și felurite minuni, întru slava lui Dumnezeu, pe pământ ați săvârșit;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul 6

Neamurile creștinești propovăduiesc mărirea voastră, Sfinților. Căci voi, ca un rai sădit v-ați arătat în mijlocul Bisericii, având pom de viață pe Însuși Domnul, din care, gustând dulceața Raiului, ați trecut cu vederea toate cele stricăcioase în lumea aceasta și cu bucurie în lumea cea cerească ați intrat, cântând: Aliluia!

Icosul 6

Credința cea dreaptă și faptele cele bune ale cuvioșilor părinți, ca izvoarele limpezi la toată lumea strălucesc, și calea cea întunecată a vieții acesteia nouă ne-o luminează, ca să nu rătăcim în pustiul păcatelor și ale eresurilor cele de suflet pierzătoare. Pentru aceasta cu laude le cântăm lor:
Bucurați-vă, cuvioșilor părinți, care lumea și toate cele din lume, pentru dragostea lui Hristos Dumnezeu, de bună voie le-ați lepădat;
Bucurați-vă, cuvioaselor maici, care călătoria vieții pământești, zi și noapte luptând, ați săvârșit;
Bucurați-vă, pustnicilor, care în peșteri și în munți cu fiarele ați viețuit;
Bucurați-vă, postitorilor, care vremelnică viață în foame și în sete ați petrecut;
Bucurați-vă, stâlpnicilor, care gerul și zăduful pentru împărăția cea cerească ați răbdat;
Bucurați-vă, schivnicilor, care în liniștea inimii pe Dumnezeu ați cântat;
Bucurați-vă, fecioarelor, care fecioria ați păzit și lui Hristos Mielul Cel fără prihană ați urmat;
Bucurați-vă, slujitorilor aleși, care smerenia lui Hristos ați dobândit;
Bucurați-vă, cei ce viața cea de obște, în dragoste frățească ca îngerii ați petrecut;
Bucurați-vă, cei înțelepți și blânzi, care povățuitori călugărilor ați fost;
Bucurați-vă, că prin truda iubitorilor de străini, bunătățile cele de sus le-ați câștigat;
Bucurați-vă, cei ce în odihna Domnului ați intrat;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul 7

Voind preabunul Dumnezeu să arate lumii că nu în zadar se ostenesc toți acei ce fac voia Lui, ci mare plată s-a gătit lor întru Împărăția Cerurilor, a preamărit cetele de sfinți ai Săi, care în tot chipul au slujit Lui pe pământ, ca și noi să râvnim vieții lor și aceeași slavă cerească să o dorim, cântându-I Lui neîncetat: Aliluia!

Icosul 7

Zis-a Domnul: „Cel ce crede intru mine, deși va muri, viu va fi”. Aceste cuvinte ale Stăpânului sunt deosebit de potrivite, vouă Sfinților toți. Căci voi, deși ați murit pe pământ cu trupul, dar cu sufletele pururea sunteți vii în locașurile cele de Sus și multe minuni în lume săvârșiți. Cu mijlocirea voastră cea fierbinte către Dumnezeu, ajutați-ne nouă, celor ce grăim către voi așa:
Bucurați-vă, cei ce cu mintea voastră cea înaltă pe Dumnezeul Cel adevărat L-ați cunoscut;
Bucurați-vă, cei ce cu credința voastră cea dreaptă în Sfânta Treime, fără de prihană ați petrecut;
Bucurați-vă, cei ce pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, adevărat Dumnezeu și om desăvârșit L-ați mărturisit;
Bucurați-vă, cei ce în mântuitoarele Lui patimi fără îndoială ați crezut;
Bucurați-vă, cei ce cu credința cea dreaptă ca stelele străluciți;
Bucurați-vă, căci cu trupul pe pământ ați umblat, iar cu mintea în Cer ați viețuit;
Bucurați-vă, că prin moartea cea vremelnică la viața cea fără de sfârșit ați trecut;
Bucurați-vă, că prin calea cea strâmtă după cuvântul Domnului ați mers;
Bucurați-vă, că prin porțile cele îngerești în împărăția cea cerească ați intrat;
Bucurați-vă, moștenitorilor ai bunătăților celor veșnice;
Bucurați-vă, grabnici rugători pentru mântuirea noastră;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul 8

Cu ochii cugetului privind la locașurile de Sus, unde toți Sfinții după ostenelile cele pământești se odihnesc, noi cei ce pe pământ și în trup îmbrăcați, măcar că nu putem cunoaște fericirile cele de acolo, dar cu credință înțelegându-le, iar cu inima gustându-le, cântăm lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinții Săi: Aliluia!

Icosul 8

Atotțiitorule, Doamne, Cel ce cunoști mulțimile stelelor și la toate le-ai dat nume, Tu singur știi pe nume pe toți cei ce bine Ți-au plăcut Ție. Iar noi, lucrul mâinilor Tale fiind, precum nisipul mării a-l număra, așa și numărul tuturor sfinților a-l spune nu se poate, decât numai pe cei aleși robi ai Tăi, care de la începutul lumii bine Ți-au plăcut, pe nume îi chemăm, zicând:
Bucurați-vă, Adam și Eva, străbuni ai întregului neam omenesc;
Bucurați-vă, Abel și Set, cei dintâi din lume iubitori de dreapta credință;
Bucurați-vă, Noe, al doilea începător al neamului omenesc, și Avraam, primitorul așezământului lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, Moise, de Dumnezeu văzătorul și Aaron, întâiul preot în Legea cea veche;
Bucurați-vă, Enoh și Ilie, cei ce cu trupul moarte nu ați gustat și la Cer ați fost luați;
Bucurați-vă, Isaie, David și Daniel, văzători ai tainelor lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, Ioachim și Ana, care ați născut pe Fecioara Maria, Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru;
Bucurați-vă, Petru și Pavel, Iacob și Ioan, cei mai aleși apostoli ai lui Hristos;
Bucurați-vă, Nicolae, Vasile, Grigorie, Ioan și Atanasie, stâlpii cei neclintiți ai Bisericii lui Hristos;
Bucurați-vă, Antonie, Pahomie, Eftimie, Ilarion și Sava, mari povățuitori ai călugărilor;
Bucurați-vă, Gheorghe, Dimitrie, Eustație și Pantelimon, mari mucenici ai lui Hristos;
Bucurați-vă, Varvara, Irina, Paraschiva, Ecaterina și toate mucenițele, care cu sângele vostru ați adeverit biruința credinței;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul 9

Toți sfinții Tăi, Doamne, urmând cetele îngerești, neîncetat slăvesc în Cer, Preasfânt numele Tău: Sfânt, Sfânt, Sfânt! Împreună cu acestea și noi păcătoșii, pe pământ, cu buze de tină cântăm: Aliluia!

Icosul 9

Ritorii cei cu deșartă înțelepciune nu se pricep a spune: „Cum voi, toți Sfinții, fiind asemenea nouă, oamenii în trup pătimaș, nu v-ați biruit de patimi, ci, cu bărbăția voastră, pe vrăjmașii cei fără de trup ați biruit?”. Iar noi, preaslăvind pe Domnul, Cel ce v-a întărit pe voi, lăudăm vitejia voastră și cu mulțumire grăim:
Bucurați-vă, Sfinților Toți, că pentru dragostea lui Dumnezeu viața voastră nu ați cruțat;
Bucurați-vă, cei ce lumea și pe stăpânitorul ei ați biruit;
Bucurați-vă, că toate mrejele șarpelui celui din vechime, ca pe niște fire de păianjen, le-ați rupt;
Bucurați-vă, cei ce sub mâna cea tare a prea bunei Pronii a lui Dumnezeu v-ați smerit;
Bucurați-vă, cei ce cu voia voastră, voii Tatălui ceresc v-ați supus;
Bucurați-vă, cei ce în trupurile și-n sufletele voastre pe Dumnezeu L-ați preaslăvit;
Bucurați-vă, căci cu toate faptele voastre pe Dumnezeu L-ați slăvit;
Bucurați-vă, că mâinile voastre la lucrarea faptelor bune le-ați ridicat;
Bucurați-vă, că pașii voștri pe calea cea adevărată ați îndreptat;
Bucurați-vă, cei ce nu v-ați lipit inima către bogății sau desfătare lumească;
Bucurați-vă, că numai către bucuria cea veșnică ați cugetat;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul 10

Pe calea mântuirii drept mergând și despre judecățile lui Dumnezeu învățându-vă, Sfinților toți, v-ați arătat ca niște pomi bine roditori la izvoarele apelor și ați adus la vreme lui Dumnezeu rod de fapte bune. Iar acum în Edenul cel de Sus, în fericirea cea negrăită, desfătându-vă, pomeniți-ne și pe noi, frații voștri, care lăudăm grija voastră cea părintească pentru mântuirea noastră și lui Dumnezeu cântăm: Aliluia!

Icosul 10

Ca un zid tare, împotriva vrăjmașului, sunteți voi pentru noi, Sfinților toți, și fierbinte rugători către Hristos, pentru tot neamul creștinesc. Pentru aceasta, de săgețile nevăzuților luptători pururea fiind voi păziți, cu bucurie grăim:
Bucurați-vă, frumusețea cea mare a neamului omenesc;
Bucurați-vă, mântuirea cea de-a pururea în călătoria noastră cea pământească;
Bucurați-vă, că ne sunteți nouă ajutători puternici, în lupta cu vrăjmașii mântuirii noastre;
Bucurați-vă, că de sabia mâniei lui Dumnezeu cu rugăciunile voastre ne apărați pe noi;
Bucurați-vă, că, ispitiți fiind, și nouă ne ajutați când cădem în mrejele ispitelor;
Bucurați-vă, că de pocăința noastră, a păcătoșilor, vă bucurați;
Bucurați-vă, cei ce în tot locul și în toată vremea pe pământ bine ați viețuit;
Bucurați-vă, cei ce chiar de ați greșit, dar cu adevărată pocaință și cu lacrimi întinăciunea păcatului ați spălat;
Bucurați-vă, cei ce de la Adam și până acum, întru nădejdea vieții cele veșnice ați adormit;
Bucurați-vă, cei ce de la apus și de la răsărit ați venit și în sânul lui Avraam v-ați odihnit;
Bucurați-vă, că ceata voastră pururea se mărește cu cei noi de pe pământ veniți;
Bucurați-vă, că prin voi, locurile duhurilor celor căzute, în soborul îngeresc se împlinesc;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul 11

Cântările noastre cele de laudă, măcar de ar fi ca întunericul de multe la număr, nu vor fi de ajuns spre mărirea faptelor voastre celor bune, Sfinților toți. Nouă neputincioșilor mai bine ar fi să iubim tăcerea; dar ca să nu ne arătăm leneși și nemulțumitori, pentru milele și darurile lui Dumnezeu cele pentru voi primite, Stăpânului Celui ce v-a preaslăvit pe voi Îi cântam: Aliluia!

Icosul 11

Voi, Sfinților toți, sunteți făclii Luminii celei nespuse, înaintea scaunului Preasfintei Treimi, împreună cu cetele îngerilor, căci în rugăciuni pentru noi neîncetat sunteți și pe cărarea cea luminoasă a mântuirii povățuiți pe cei ce grăiesc către voi așa:
Bucurați-vă, făclii ale Focului Celui nematerialnic;
Bucurați-vă, locuitori ai locașului Tatălui ceresc;
Bucurați-vă, strugurii viei lui Hristos;
Bucurați-vă, ale rRaiului flori bine mirositoare;
Bucurați-vă, râuri de viață curgătoare, care potoliți setea noastră cea duhovnicească;
Bucurați-vă, nori de ploaie purtători, ce ne răcoriți pe noi în zăduful ispitelor;
Bucurați-vă, căci cu suflarea voastră cea duhovnicească, iarna mâhnirii de la sufletele noastre o alungați;
Bucurați-vă, privighetorilor, cu dulci cântări, care ne vestiți nouă primăvara cea duhovnicească a veșnicei fericiri;
Bucurați-vă, punte închipuită, a cărei milă o vărsați peste noi;
Bucurați-vă, buni cârmaci, care de potopul păcatelor ne feriți pe noi;
Bucurați-vă, povățuitori credincioși, care ne îndreptați pe noi la Patria cea cerească;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul 12

Darul cel dat vouă de la Dumnezeu, ca o răsplată pentru mulțimea faptelor voastre cele bune, cine dintre pământeni poate să-l povestească, o, Sfinților? Căci precum am socoti apa mării cu picătura, așa și ale voastre minuni și faceri de bine, care prin voi ni se dau nouă, nu este cu putință a se numara. Pentru aceea, săvârșim mărită serbarea aceasta, cu bucurie și cu umilință, iar lui Dumnezeu, Celui ce toate prin voi lucrează, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 12

Cântând ție, Atotțiitorule Stăpâne, toți lăudăm preasfânt numele Tău, că de la începutul lumii în diferite chipuri ai arătat pe pururea pomeniții Sfinții Tăi, care Tie unuia Dumnezeu, în Treime slăvit, Ti-au plăcut. Cu rugăciunile cărora, de toate răutățile izbăvește pe cei ce grăiesc către dânșii:
Bucurați-vă, Sfinților toți, plăcuților lui Dumnezeu, împreună cu pururea Fecioara Maria, cea mai preasfântă decât toată făptură;
Bucurați-vă, și voi îngerii cei fără de trup, păzitorii neamului omenesc;
Bucurați-vă, sfinților împărați ocârmuitori, care pe pământ cu bună cucernicie ați condus și Împărăția cea cerească ați câștigat;
Bucurați-vă, judecători care pe pământ ați judecat cu nepărtinire, că ați aflat mila și îndreptarea de la Judecătorul Cel mare al cerului și pământului;
Bucurați-vă, ai orașelor buni ispravnici, ca v-ați învrednicit a locui în Orașul cel ceresc;
Bucurați-vă, păstorii cei râvnitori ai oilor celor cuvântătoare de Hristos, Începătorul păstorilor, că v-ați preamărit;
Bucurați-vă, buni lucrători pe pământ, care întru bunătatea inimii și în nerăutate Domnului ați slujit;
Bucurați-vă, călătorilor răbdători, care ați ajuns la patria cea cerească;
Bucurați-vă, cei nebuni pentru Hristos, care ocări și dosădiri pentru El ați suferit;
Bucurați-vă, cei fără de arginți, care în dar tămăduire bolnavilor ați dat, iar plată din Cer ați primit;
Bucurați-vă, bărbați și femei de toată vârsta, care la chemare ați plăcut lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, că voi întru Hristos una sunteți și sufletele voastre în mâinile Domnului sunt;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul 13

O, preafericiților Părinți, împlinitorii voii lui Dumnezeu, Sfinților toți, cei ce ați câștigat moștenirea veșnicelor bunătăți, primiți acastă cântare a noastră de laudă, și prin rugăciunile voastre cele bine plăcute și primite de către Dumnezeu, cereți nouă iertarea păcatelor și izbăvire de chinurile cele veșnice. Ca împreună cu voi, în Patria cea cerească să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).

Icosul 1

Soborul îngeresc, micșorat prin căderea îngerilor celor cu trufie, s-a împlinit iar de către voi, toți Sfinții. În ziua prăznuirii voastre, cetele îngerești minunat vă prăznuiesc și pe toată lumea o cheamă spre veselie duhovnicească. Iar noi, urmând lor, cu bucurie grăim către voi:
Bucurați-vă, sfinților din veac, de Dumnezeu aleși și așezați în slava cea cerească;
Bucurați-vă, că prin alegerea voastră, cu ostenelile cele bune credința ați săvârșit;
Bucurați-vă, că prin faptele voastre cele cele bune, calea cea dreaptă către Cer ne-ați arătat-o;
Bucurați-vă, cei ce mai înainte de Legea lui Dumnezeu cea scrisă, după legea cugetului ați viețuit;
Bucurați-vă, că în urma Legii, cu evlavie viața ați săvârșit;
Bucurați-vă, cei din Legea nouă, care luminat prin fapte bune ați strălucit;
Bucurați-vă, cei ce în vremurile de pe urmă, bine ați plăcut lui Dumnezeu, și plata cu cei dintâi ați primit;
Bucurați-vă, că de la necazurile cele pământești ați trecut la odihna cea cerească;
Bucurați-vă, că v-ați învrednicit a vedea slava lui Dumnezeu cea negrăită;
Bucurați-vă, cei ce pururea vă rugați pentru cei ce vă cinstesc pe voi;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul 1

Celor aleși ai lui Dumnezeu, Tuturor Sfinților, care din veac au strălucit în toată lumea și au primit în Cer cununi de slavă, cântare de laudă aducem. Și ca cei ce aveți îndrăzneala către Dumnezeu, din toate nevoile sloboziți-ne pe noi, ca să grăim către voi: Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Rugaciunea întâi

O, preafericiților, plăcuților lui Dumnezeu, Sfinților toți, care stați înaintea prestolului Sfintei Treimi și vă bucurați de fericirea cea negrăită! Iată acum, în ziua serbării voastre cea de obște, cu milostivire căutați spre noi, frații voștri cei mai mici, care aducem vouă aceste cântări de laudă și prin mijlocirea voastră cerem milă și iertare de păcate de la preabunul Dumnezeu. Că știm bine că toate câte voiți puteți cere de la Dânsul. Deci cu smerenie ne rugăm vouă ca să rugați pe Stăpânul Cel milostiv să ne dea nouă duhul râvnirii voastre, spre paza sfintelor Lui porunci; ca, mergând pe urma voastră, să putem cu bună cucernicie și fără prihană să săvârșim călătoria vieții celei pământești, învrednicindu-ne întru pocaință a ajunge la locașurile Raiului cele preaslăvite și acolo împreună cu voi să preaslăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin!

Rugăciunea a doua

Către voi, Sfinților toți, ca și către niște lumini povățuitoare, care cu faptele voastre ați luminat calea cerescului răsărit, cu smerenie îmi plec eu păcătosul genunchii inimii mele și din adâncul sufletului strig: Rugați-vă pentru mine iubitorului de oameni Dumnezeu, ca să nu mă lase să rătăcesc prin răspântiile păcatului, ci să-mi lumineze mintea și inima mea, cu lumina harului Său, ca întărit fiind cu acest har, să pot, cealaltă vreme, să umblu pe cărarea cea dreaptă. Ajutați-mă pe mine, voi, cei cu învățătura cea mântuitoare a lui Hristos, ați luminat Biserica Lui și cu sfintele și de Dumnezeu înțelepțitele canoane neclintit ați întărit-o, ierarhilor și părinților ai turmei lui Hristos, care cu rugăciunile și cu slujirea sfintelor dumnezeieștilor taine, pe toți credincioșii ați sfințit și i-ați învățat sa umble după poruncile lui Dumnezeu. Rugându-vă pe voi, pururea fericiților, răbdătorilor de patimi ai lui Hristos și mucenicilor, care înaintea stăpânirilor pe Hristos Dumnezeu cu bună îndrăzneală L-ați mărturisit, și cinstit sângele vostru pentru El ați vărsat, cuvioșilor și drepților, cei ce prin calea cea strâmtă și cu necazuri viața v-ați sâvârșit și cu omorârea trupului și a patimilor v-ați răstignit lui Hristos, cereți-ne nouă de la Hristos Dumnezeu iertarea păcatelor, îndreptarea vieții și toate bunătățile cele trebuincioase, pentru viața cea vremelnică și pentru cea veșnică. O, preacinstit și preamărit Sobor al Sfinților lui Dumnezeu, cei ce ca îngerii fără de trup ați viețuit și Domnului ați plăcut, fiți-ne mijlocitorii și rugătorii noștri! Căutați cu dumnezeiască dragoste spre noi, străinii și călătorii și, cu puterea și cu darul ce vi s-a dat vouă de la Dumnezeu, îndreptați-ne și pe noi către patria cerească, întăriți neputința noastră, apărați-ne pe noi de ispite și de înșelăciuni, păzindu-ne de căderea în păcat. Treziți în noi dragostea cea sfântă pentru Domnul și râvna pentru mântuirea noastră. Sădiți în inimile noastre frica cea dumnezeiască. Îndreptați pașii noștri spre lucrarea poruncilor lui Hristos și spre împlinirea voii lui Dumnezeu-Tatăl. Faceți ca să viețuim noi viața aceasta întru dreptate. Pururea să ne aducem aminte de ceasul morții și de înfricoșătoarea a doua venire a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului Iisus Hristos. Ca prin darul și iubirea Lui de oameni fiind păziți și mântuiți, să ne învrednicim și noi păcătoșii și nevrednicii, împreună cu voi, în Împărăția cea cerească a ne închina înaintea sfântului prestol al Domnului și, mulțumind cu bucurie, să slăvim pe Preasfânta și de viață făcătoarea și nedesparțită Treime: pe Tatăl și pe Fiul și pe Preasfântul Duh, în vecii vecilor. Amin!

Rugaciune pentru bolnavi către toţi Sfinţii cu darul vindecarii


 Se spune ca daca aceasta rugaciune pentru bolnavi este spusa cu credinta timp de 7 zile la rand, toti sfintii vor conlucra si isi vor uni puterea pentru a se ruga impreuna pentru vindecarea bolnavului.

Aceasta rugaciune puternica de tamaduire si vindecare a bolilor este adresata lui Ioan Botezătorul, Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur, Sfinţilor Mari Mucenici Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Ioan cel Nou de la Suceava şi Ioan Valahul; Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi Ermolae, Samson şi Diomid, Fotie şi Anichit, Talaleu şi Trifon; cu ale Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor; cu ale preacuvioşilor şi de-Dumnezeu-purtătorilor părinţilor noştri: Grigorie Decapolitul, Nicodim de la Tismana, Visarion şi Sofronie; cu ale preacuvioasei Maicii noastre Paras­cheva şi ale tuturor Cuvioşilor Părinţi şi Cuvioa­selor Maici, care s-au nevoit în dreapta-credinţă.

„O, sfântă ceată a celor care L-aţi slujit pe Hristos, aducându-mi aminte de faptele voastre minunate, vă aduc laudă după cuviinţă: Bucuraţi-vă, stele ale cerului duhovnicesc! Bucuraţi-vă, împreună cu cetele îngereşti! Bucuraţi-vă, candele ale Bisericii lui Hristos! Bucuraţi-vă, sfinţilor prin care Domnul împarte tuturor tămăduiri! Voi aţi împărţit neamului omenesc mulţime de vindecări minunate şi, pentru aceasta, la voi alerg astăzi, nădăjduind că nu mă veţi trece cu vederea.

Ioan Gura de Aur

Ioan Gura de Aur

Ajutaţi-mă să primesc tămăduire de la Hristos Dumnezeul nostru, Cel Ce v-a dat bi­ruinţă în lupta cu trupul, cu patimile şi cu poftele, Căruia Îi aduc smerită rugăciune: Doamne Iisuse Hristoase, Care i-ai rân­duit pe sfinţii Tăi drept mijlocitori ai cererilor oamenilor, arată-mi mila Ta şi mie, păcătosului, care sunt încercat în focul durerilor, şi dăruieşte-mi vindecare trupească şi sufletească.

Pentru rugă­ciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale Sfântului Ioan Botezătorul, dascălul pocăinţei; ale Sfinţilor, mări­ţilor şi întru-tot-lăudaţilor Apostoli; ale Sfinţilor mari dascăli ai lumii şi ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur;
ale celor între sfinţi Părinţii noştri Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei şi Spiridon al Trimitundei, făcătorii de minuni;cu ale Sfinţilor Mari Mucenici Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Ioan cel Nou de la Suceava şi Ioan Valahul;
cu ale Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi Ermolae, Samson şi Diomid, Fotie şi Anichit, Talaleu şi Trifon;

Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian

Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian

cu ale Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor;
cu ale preacuvioşilor şi de-Dumnezeu-purtătorilor părinţilor noştri: Grigorie Decapolitul, Nicodim de la Tismana, Visarion şi Sofronie;
cu ale preacuvioasei Maicii noastre Paras­cheva şi ale tuturor Cuvioşilor Părinţi şi Cuvioa­selor Maici, care s-au nevoit în dreapta-credinţă.Că Tu eşti Dumnezeul tămăduirilor, Hristoase Dumnezeule, şi Ţie slavă Îţi înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, în vecii vecilor. Amin.


Rugăciune către Toţi Sfinţii


 

Preafericiţilor Părinţi, împlinitorii Voii Lui Dumnezeu, Sfinţilor Toţi care aţi câştigat moştenirea veşnicelor bunătăţi, primiţi acestă rugăminte a noastră şi prin rugăciunile voastre cele bine plăcute şi primite de Dumnezeu cereţi pentru noi iertarea păcatelor şi izbăvirea de chinurile veşnice! Vă rugăm îndrumaţi-ne pe calea spre Împărăţia Cerurilor şi ajutaţi-ne să ieşim biruitori în lupta cu răul şi cu ispitele! Ajutaţi-ne să ne mântuim sufletele, să fim tari în credinţă, să ne smerim şi să ne înălţăm sufletele la rugăciune! Întăriţi-ne să devenim curaţi şi plăcuţi Bunului Dumnezeu. Vă mulţumim Sfinţilor Părinţi, că sunteţi aducători de pace sufletească, de binecuvântări, de sănătate, de daruri sfinte şi sunteţi grabnic ajutători atunci când vă cerem ajutorul! Vă mulţumim Sfinţilor Părinţi, că prin icoanele şi prin Moaştele voastre Sfinte sunteţi făcători de minuni, pentru cei credincioşi! Ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă sporească Harurile şi darurile sfinte, să vă binecuvinteze şi să vă răsplătească Dumnezeieşte!

AMIN!

Sfinţilor români, voi, care sunteţi podoaba neamului nostru şi roada lui cea mai de preţ: mucenici, care aţi murit pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-aţi păstorit cu sfinţenie; cuvioşi, care v-aţi nevoit ca nişte îngeri în trup; mărturisitori, care aţi păzit dreapta credinţă; şi voievozi, care ne-aţi apărat Biserica şi neamul, staţi tari, precum aţi şi stat, înaintea tronului lui Dumnezeu, rugându-vă cu lacrimi să ne ierte păcatele şi să ne întoarcă spre toată fapta cea bună.

Noi credem şi mărturisim că voi, sfinţilor care aţi odrăslit din neamul nostru, sau care aţi venit în aceste părţi pentru a ne lumina cu viaţa sau cu moaştele voastre, vă rugaţi cu dragoste pentru noi şi ne sunteţi cel dintâi ajutor în faţa lui Dumnezeu, şi pentru aceasta ne şi rugăm vouă cu evlavie: păziţi-ne, împreună cu Maica Domnului, de toate greutăţile şi încercările care se abat asupra noastră; nu de cele ce sunt îngăduite spre pocăinţă şi spre întoarcere la Dumnezeu să ne păziţi, sfinţilor, ci de cele care sunt din răutatea şi invidia vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi, şi care sunt mai presus de puterea noastră. Izbăviţi-ne, aşadar, cu rugăciunile şi îndurările voastre, de venirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi, de secetă, de cutremur, de foc, de potop, de boală şi de toate necazurile pe care din cauza răutăţii noastre le pătimim. Că, iată, cu nenumarate păcate Îl mâhnim pe milostivul Dumnezeu: cu uciderea de prunci cea cumplită, cu desfrânarea cea ruşinoasă, cu hoţii şi viclenii şi minciuni, şi îndeobşte cu toată fapta cea rea. Ne-am îndepărtat sfinţilor, întru totul de Dumnezeu şi de Biserica Sa, şi vă rugăm acum să cereţi pentru noi iertare de păcate, chip de pocăinţă şi râvnă pentru toată fapta cea bună. Si să ne întoarceţi la dragoste pentru Dumnezeu şi pentru Maica Sa şi pentru Biserica cea strămoşească. Ca nu cumva din pricina noastră să fie hulit Dumnezeu printre neamuri, ci mai degrabă să fim un neam întru care să se slăvească sfânt numele Lui. Ca astfel, ridicându-ne la cinstea cea dintâi, să ne închinăm vouă, iubiţi ai noştri sfinţi români, şi să  slăvim pe Dumnezeu cel Unul în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.O, sfanta ceata a celor care L-ati slujit pe Hristos, aducandu-mi aminte de faptele voastre mi­nunate, va aduc lauda dupa cuviinta: Bu­cu­rati-va, stele ale cerului duhovnicesc! Bu­cu­ra­ti-va, impreuna cu cetele ingeresti! Bucurati-va, candele ale Bisericii lui Hristos! Bucurati-va, Sfin­tilor prin care Domnul imparte tuturor tamaduiri!

Voi ati impartit neamului omenesc multime de vindecari minunate si, pentru aceasta, la voi alerg astazi, nadajduind ca nu ma veti trece cu vederea. Ajutati-ma sa primesc tamaduire de la Hristos Dumnezeul nostru, Cel Ce v-a dat bi­ru­inta in lupta cu trupul, cu patimile si cu poftele, Caruia Ii aduc smerita rugaciune: Doamne Iisuse Hristoase, Care i-ai ran­duit pe sfintii Tai drept mijlocitori ai cererilor oamenilor, ara­ta-mi mila Ta si mie, pacatosului, care sunt in­cer­cat in focul durerilor, si daruieste-mi vindecare trupeasca si sufleteasca. Pentru ruga­ciunile Preacuratei Maicii Tale si ale Sfantului Ioan Botezatorul, dascalul pocaintei; ale Sfintilor, ma­ri­tilor si intru-tot-laudatilor Apostoli; ale Sfintilor mari dascali ai lumii si ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur; ale celor intre sfinti Pari­n­tii nostri Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei si Spiridon al Trimitundei, facatorii de minuni; cu ale Sfintilor Mari Mucenici Gheorghe, Pur­ta­to­rul de biruinta, Dimitrie, Izvoratorul de mir, Ioan cel Nou de la Suceava si Ioan Valahul; cu ale Sfintilor Doctori fara de arginti Cosma si Da­mian, Chir si Ioan, Pantelimon si Ermolae, Sam­son si Diomid, Fotie si Anichit, Talaleu si Tri­fon; cu ale Sfantului Stelian, ocrotitorul co­pi­i­lor; cu ale preacuviosilor si de-Dum­ne­zeu-pur­ta­torilor parintilor nostri: Grigorie Decapolitul, Nicodim de la Tismana, Visarion si Sofronie; cu ale preacuvioasei Maicii noastre Paras­cheva si ale tuturor Cuviosilor Parinti si Cuvioa­selor Maici, care s-au nevoit in dreapta-credinta.

Ca Tu esti Dumnezeul tamaduirilor, Hris­toa­se Dumnezeule, si °ie slava Iti inaltam, impreu­na si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Prea­sfantului si bunului si de-viata-facatorului Tau Duh, in vecii vecilor. Amin.

Oamenii vor avea întotdeauna ceva de comentat.



 

Despre cel care muncește 12 ore pe zi: „Fără viață proprie.”
Despre cel care muncește 6 ore pe zi: „Nu va obține nimic în viață.”
Despre cel care nu muncește: „Nenorocit”.
Despre cel care locuiește cu părinții: „Întreținut”.
Despre cel care are 2 locuri de muncă: „De ce are nevoie de atâtea?!”.
Despre antreprenor: „Exploatează!”.
Despre angajat: „Este folosit!”.
Despre chiriaș: „Își termină banii”.
Despre cel cu propria casă: „Nu va termina niciodată de plătit.”
Despre cel cu mașină nouă: „Ridicol, să-și
ia o casă.”
N-ai mașină: „Ridicol, cumpără-ți una!”.
Dacă călătorești: „Pierzi timpul!”
Dacă nu călătorești: „Nu te bucuri de viață.”
Stai acasă: „Ești deprimat, plictisit.”
Ieși în fiecare weekend: „Viața ta e goală, doar aparențe.”
Postezi o fotografie: „Îți place să atragi atenția.”
Nu postez nimic: „Cu siguranță ascunzi ceva.”
Singur: „Nimeni nu te vrea.”
Într-o relație: „Să vedem cât durează”.
Gras: „Tipul ăsta are probleme de sănătate”.
Slab: „Tipul ăsta are probleme de sănătate”.
Ai tatuaje: „Ești un golan.”
Nu ai tatuaje: „Nu ai trăit.”
Ești căsătorit: „Cine te-a pus să faci asta?”
Necăsătorit: „Nu ești căsătorit încă?!”
Ai copii: „Câți vrei să ai? Ei îți iau totul, sunt responsabilitate”.
Nu ai copii: „Când faci unul?”
Aceasta este societatea noastră și în special internetul și rețelele sociale.
Oamenii vor avea întotdeauna ceva de comentat.
De aceea, atâta timp cât ești bine cu tine, restul nu contează.

luni, 2 septembrie 2024

Refuz să fiu negativ



Oamenii își trăiesc întreaga viață încercând să adune tot felul de bunuri materiale, uitând că cea mai mare comoară dintre toate se află în interiorul lor. 💎


"Refuz să fiu negativ. Viața e prea frumoasa si importantă și timpul prea scurt, ca să mă las atras în drame fără sens. Pentru fiecare minut de mânie pierzi 60 de secunde de fericire."...🥰🌍


Orientează-ți gândurile și cuvintele către interiorul tău. 🧘‍♂️


Maestrul dinlăuntrul tău este cheia care îți poate oferi accesul către toate comorile lumii. 🗝️


SMERENIA


 
SMERENIA înseamnă să fii cinstit cu privire la ce ești, astfel încăt nici să nu- ți exagerezi,
nici să nu- ți subestimezi valoarea❗
Îți recunoști frumusețea și valoarea intrinsecă și te simți bine cu darurile tale.
Nu trebuie să te ascunzi în umbră❗
Cănd ești conștient de valoarea ta interioară, nu trebuie să - ți cauți identitatea în exterior sau să te porți cu falsă modestie❗
Smerenia este indicatorul înțelepciunii și
al maturității.
Smerenia scoate la suprafață faptul că mintea doar ,, știe despre" și că nu poate face diferența dintre ÎNFĂȚIȘARE ȘI ESENȚĂ❗
Smerenia este un. ,,sesam deschide -te" care , în paralel cu lipsa de frică , împlinește ceea
ce pare imposibil.
Smerenia este o calitate extrem de importantă deoarece se bazează pe recunoașterea și încorcoparea adevărului fundamental pe care, altfel , neajutată, mintea umană este intrinsec incapabilă să îl descopere❗
Minții îi lipsește această capacitate în primul rând structural și funcțional❗
SMERENIA ESTE ADUCĂTOARE DE PUTERE . Smerenia nu este altceva decât simpla recunoaștere a faptului că mintea în virtutea structurii și menirii sale este incapabilă să poată face diferența între adevăr și falsitate.( între esență și aparență).
A urmări- observa mintea diferă semnificativ de identificarea cu ea❗
Observarea înlătură implicarea emoțională❗

...pierzi timp și energie pe care numai poți sa le recuperezi niciodată


 

Tu când te-ai născut ai primit 3 daruri magice de la Dumnezeu. Cele mai importante și valoroase.
1: TIMPUL ( Ti-a fost dat un timp anume în care tu să crești, să evoluezi, să te auto cercercetezi, să te cunoști, să te vindeci, să investești timp și calitate în tine însuți. Timpul nu ti-a fost dat sa-l irosești cu oameni de nimic și cu situații care te trag în jos
2: ENERGIA ( Ti-a fost dat o cantitate de energie, această energie este pentru refacerea ta în toate aspectele vieții. Energia care ti-a fost dată este parte din creația divina, și este la fel de limitată ca timpul..Ai primit energie ca să faci și sa dezvolți lucruri frumoase și sănătoase pentru binele tău suprem. Energia o pierzi numai decât atunci când vorbești mult, te cerți, intri în conflicte, întreții relații toxice și nesănătoase, când ai vicii nesănătoase, când porți ură,resentimente, ranchiuna, dușmănie, când faci sex fără sa-ti pese pe cine lași sa intre în Energia ta. Și în acest mod pierzi inutil și distructiv atât energie cât și timp.
3:LIBERUL ARBITRU ( Liberul arbitru ti-a fost dat ca să vezi, să observi, și sa conștientizezi unde se duc timpul și energia ta. Liberul arbitru se folosește prin atenție. Când ești atent la viata ta, la alegerile tale, la obiceiurile tale, la cuvintele tale, la gândurile tale, la faptele tale, la oamenii din viata ta. Liberul arbitru ti-a fost dat sa-ti croiesti tu singur drumul in viata, si sa nu dai vina pe nimeni pentru consecintele actiunilor tale. Dumnezeu ti-a dat libertate, iar necazurile și bolile nu vin de la Dumnezeu. Vin din propriile alegeri, atunci când irosim prost timpul, energia, și liberul arbitru
Acolo unde este atenția ta, acolo este timpul și energia ta pozitiv sau negativ.
De exemplu: te gândești obsesiv la fosta sau fostul...pierzi timp și energie pe care numai poți sa le recuperezi niciodată.
Fii conștient de aceste 3 daruri și foloseste-le inteligent în favoarea ta. Nu în favoarea altora.

duminică, 1 septembrie 2024

“Cei a căror preocupare este să le facă rău altora nu se pot aştepta ca Dumnezeu să-i ajute.”

 “Cei a căror preocupare este să le facă rău altora nu se pot aştepta ca Dumnezeu să-i ajute.”


Dar ce putem spune despre multele rele săvârșite neintenționat? Mulți fac rău altora deși consideră că așa fac bine! În principiu, nu consider că oamenii făc rău semenilor lor în mod conștient ci, mai degrabă, în necunoștință de cauză. Răul mai mare pare a sta de fapt în lipsa interesului de a cunoaște nevoile semenilor. Dacă stiu ce e bine pentru tine, mă voi gândi mai bine înainte de a întreprinde o acțiune care, deși în viziunea mea este foarte bună, pe tine te rănește. Deci cum definim facerea răului până la urmă? 🤔🤔🤔 Ce ne face fericiți?  ... Recunoștința! 🫶


🫶 Recunoștința înseamnă să devenim conștienți de binele din viața noastră și să cultivăm o atitudine de apreciere și mulțumire față de ceea ce avem și suntem.


🫶 Recunoștința nu este o piedică în calea progresului. Unii oameni se tem că dacă se declară recunoscători pentru ceea ce au, își vor pierde motivația pentru a avea mai mult. Acest lucru se întâmplă doar dacă motivația respectivă este una disfuncțională. Orice om care funcționează sănătos are o motivație naturală înspre progres, iar trăirea recunoștinței întărește această motivație, pentru că întotdeauna experiența pozitivă ne face să căutăm apropierea de sursa bucuriei.


🫶 Recunoștința nu poate fi impusă, dar se poate cultiva prin exercițiu. Nu îmi pot impune să simt recunoștință pentru un anumit lucru, dar pot sta să reflectez dacă este ceva în viața mea pentru care aș putea să simt recunoștință. Și întotdeauna este :). 


🫶 Ce lucruri bune mi s-au întâmplat astăzi?

🫶 Ce lucruri bune mi s-au întâmplat în general în viață?

🫶 Câte comori am pe care nu le mai bag în seamă? 

🫶 Pace, sănătate, oameni, lucruri frumoase, hrană, locuință, un corp întreg?


🫶 Odată ce am descoperit acel ceva și simt recunoștința apărând în sfera conștiinței, încerc să mă dăruiesc acelui sentiment, să îi dau voie să mă cuprindă, să crească în mine și să mă bucur de starea plăcută pe care mi-o aduce.


🫶 Pe tine ce te face să te simți recunoscător?


Dacă treci printr-o perioadă grea...


 ... este o chestiune de bun simț să înțelegi că viața ta e responsabilitatea ta;
... este o chestiune de bun simț să respecți timpul și energia celorlalți;
 

Trăirile tale, emoțiile tale, traumele tale, le trăiești doar tu. Nimeni nu îți poate spune cum sa te simți și ce să simți. Îndepărtați din viața oamenii care va judeca, care va critica pentru că aceștia nu o fac pentru că va vor binele ci o fac pentru binele propriu.

... este o chestiune de bun simț ca atunci când ai o întrebare să-ți cauți și singur răspunsul;
... e o chestiune de bun simț ca atunci când ceri un sfat și nu îl iei în considerare să nu revii la aceași persoană pentru a cere sfaturi;
... e o chestiune de bun simț ca pe lângă discuțiile cu cei din jur să apelezi la ajutor specializat, sunt multe variante la acest moment, vezi unde te duce intuiția ta;
... e o chestiune de bun simț să nu te plângi la nesfârșit de o situație pe care continui - la nesfârșit - să o accepți;
... e o chestiune de bun simț să nu te plângi la nesfârșit de o persoană alături de care continui - la nesfârșit - să stai;
... e o chestiune de bun simț să te mai gândești din când în când că și cei din jur pot avea probleme..Atunci când suferim, o știu bine din experiență proprie, avem tendința naturală de a deveni surzi și orbi la toți cei din jurul nostru, de a căuta disperați orice fărâmă de energie pentru că în mod real avem nevoie. Iar oricine te iubește ți-o va da.

Și poate cel mai important: este de bun simț să-i observi pe cei ce ți-o dau și să ai grijă de relația cu ei. Iar imediat ce înțelegi asta este de bun simț să îți iei vindecarea în propriile mâini, pentru că viața ta este fix treaba ta.

Ei pot să-ți arate ușa, dar tu trebuie să treci dincolo de ea..

Da … m-am schimbat.


 

Găsiți acei oameni magici care vibrează pe aceeași lungime de undă cu voi și faceți-i Familia voastră! Ei sunt prietenii, inspirația, motivația, ajutorul vostru, oamenii care vă iubesc cu adevărat, oamenii care sunt dispuși să vă susțină evoluția.
Și lăsați-i să plece pe cei care vă trag înapoi. Nu vă gândiți la ce ați putea pierde, gândiți-vă la tot ce veți câștiga făcând o astfel de alegere!
După marea voastră schimbare, veți vedea că toți vechii prieteni o vor observa. Ei vor spune: „Te-ai schimbat”.
Și veți zâmbi și veți spune: „Da … m-am schimbat.” (Jenna Galbut)

Nimic nu e mai interesant decat sa te intorci intr-un loc unde nimic nu s-a schimbat, doar ca sa vezi cat de mult te-ai schimbat tu.…


 Ceea ce te deranjează la ceilalți, te învață să lucrezi cu răbdare și acceptare.

🌼 Cel care te abandonează, îți oferă posibilitatea de a munci la detașare.

🌼 Ceea ce îți dezlănțuie furia până la extrem, îți arată că trebuie să lucrezi compasiunea și mila.

🌼 Cei care au putere asupra ta să-ți schimbe stările emoționale, te învață că trebuie să înveți să te stăpânești.

🌼 Ceea ce urăști și dezgusti în ceilalți, este o oportunitate de a lucra iubire necondiționată.

🌼Ceea ce nu poți controla, este să-ți arăți că trebuie să dai drumul și să lași să curgă în deplină libertate.

Totul, absolut totul, este o proiecție, o manifestare a stării voastre de conștiință, care vă arată în mod constant acele aspecte ale identificării voastre cu „eul inferior” (eul) pe care trebuie să le eliberați și să le transcendeți.

Ploaie de luminã si binecuvântãri peste sufletele voastre , Oameni minunati!

sâmbătă, 31 august 2024

Sfaturi practice în biserică: De ce trebuie să oferim tămâia doar la Sfântul Altar


În cadrul cultului religios, tămâierea, ca forma cea mai expresivă de simbolizare a rugăciunii şi a sacrificiului liturgic, însoţeşte toate actele liturgice. Despre utilizarea tămâii în cadrul cultului găsim numeroase exemple. Sfânta Scriptură aminteşte despre tămâiere atât în Vechiul Testament, când se aducea ca prinos de jertfă la "Sfânta Sfintelor", dar şi în Noul Testament când este amintită tămâierea făcută de Zaharia la Templu. Însuşi Mântuitorul Hristos S-a jertfit "spre miros de bună mireasmă" (II Cor. 2, 15).

 

Tămâia este utilizată atât la Sfintele Taine cât şi la toate Ierurgiile. Justin Martirul şi Filosoful (sec. al II-lea) aminteşte că sacrificiul euharistic era însoţit de tămâiere. Liturghiile Sfinţilor Iacov, Vasile şi Ioan Gură de Aur amintesc despre tămâierea din momentul jertfei euharistice, despre orânduirea şi rugăciunea tămâierii. Canonul III Apostolic spune: "Să nu fie îngăduit a se aduce altceva la Altar decât untdelemn pentru candelă şi tămâie...". Rezultă, deci, că tămâia este unul dintre darurile pe care creştinii le pot aduce ca jertfă doar la Sfântul Altar, şi nu altfel.

 

 

Există însă un obicei care este practicat de unii creştini ce nu cunosc rânduiala tămâierii sfântului lăcaş. În momentul când preotul tămâiază cu cădelniţa în timpul slujbei, unii credincioşi insistă şi-l opresc pe preot din rânduiala tămâierii ca să pună tămâia adusă de ei; absolut greşit!

 

 

După cum am văzut, darul adus de creştini se oferă doar la Sfântul Altar. Tot în Altar se pune tămâia în cădelniţă de către preot şi începe tămâierea sfântului lăcaş.

 

 

Pentru sfintele slujbe se foloseşte tămâie naturală, curată, de calitate, produsă în atelierele bisericeşti şi mănăstireşti. Dacă credincioşii doresc să pună ei înşişi tămâie în cădelniţă, atunci cum poate şti preotul dacă tămâia respectivă este bisericească, şi nu comercială?

 

 

Un alt lucru esenţial este cel de binecuvântare a tămâii pe care preotul o face cu semnul sfintei cruci rostind o rugăciune specială în momentul când pune tămâia în cădelniţă în Sfântul Altar. Deci tămâia trebuie întâi binecuvântată şi apoi folosită.

 

 

În timpul tămâierii, preotul rosteşte în taină diferite rugăciuni. Dacă îl oprim pentru

 

 

a pune tămâia, îi distragem atenţia de la rugăciune, îl întrerupem.

 

 

Oprirea preotului din rânduiala tămâierii constituie un gest jenant pentru că se intervine şi se opreşte practic săvârşirea tămâierii. Există o rânduială specificată de tipicul şi practica bisericească cu privire la modul de desfăşurare a tămâierii şi trebuie respectată atât de preot, cât şi de credincioşi.

Scopul tămâierii

Un alt verset revelator este acela întâlnit în Psaltire: „Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta” (Ps. 140, 2). Semnificația este însuși scopul pentru care folosim tămâia. Fumul degajat reprezintă partea văzută a rugăciunii înălțate către Dumnezeu.

Ca simbol al rugăciunii și al slavei lui Dumnezeu, Tămâia apare și ca prilej de implorare Sfântului Duh: „Tămâie Îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh“, aceste cuvinte fiind rostite ca rugăciune a sfinţirii tămâiei, cuprinsă în Liturghier).

Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer ca semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere.

În Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul avem imaginea unei Liturghii cereşti în care tămâia se menţionează ca un element esenţial ce însoţeşte rugăciunile sfinţilor către Dumnezeu: „Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor“ (Apocalipsa 8, 3-4).

Tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezență se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie.

Tămâia alungă răul

Mirosul și fumul de tămâie reprezintă, cum spuneam și mai sus, semnul prezenței Sfântului Duh dar și mărturisirea, printr-o proiectare concretă, material, a credinței noastre în Dumnezeu. Ei bine, prin aceste semnificații, tămâia are proprietare cathartică. De purificare și curățare a spațiului tămâiat. Altfel spus, de alungare a forțelor răului.

Cum aprindem tămâia

Pentru aprinderea tămâiei alegem un cărbune special, prezentat sub forma unor pastile rotunde în general, care se aprinde ușor și tine mult. Îl cumpărăm de la pangarul oricărei biserici sau mânăstiri sau din magazinele cu obiecte bisericești. Acum, în Grecia, există rafturi special la supermarket cu tămâie și cărbune. Deasupra lui punem bucățile sau pastilele de tămâie, procurate de asemenea din pangar. După ce arde întâi cărbunele, va arde mocnit și încet și tămâia, împrăștiind toată acea mireasmă binecuvântată.

tamaie-sq

 

 

"Acela care adună cât mai multe amintiri de felul acesta pentru toată viața poate fi sigur că la un moment dat își va găsi scăparea în ele."


 O dragoste asupra căreia trebuie să ai tot timpul ochii aţintiţi nu-ţi poate da nicio satisfacţie, că o iubire pe care eşti nevoit s-o păzeşti cu atâta străşnicie nu reprezintă nimic.

„suferă, dar…trăiesc, trăiesc cu adevărat, nu numai în imaginaţie, fiindcă suferinţa înseamnă viaţă. De altfel, cum ar mai putea să simtă plăcerile vieţii dacă n-ar suferi? Întreaga lor existenţă s-ar desfăşura ca o interminabilă liturghie care, oricât ar fi ea de sfântă, ar deveni totuşi plicticoasă.”

„nu există pe lume ceva mai de preţ şi mai trainic, ceva mai sănătos şi mai folositor în viaţă decât o amintire frumoasă şi, mai ales, o amintire plină de farmec din anii copilăriei, petrecuţi în casa părintească.(…) Acela care adună cât mai multe amintiri de felul acesta pentru toată viaţa poate fi sigur că, la un moment dat, va găsi scăparea în ele. Chiar dacă n-am păstra decât o singură amintire frumoasă în inima noastră, această unică amintire ne poate da chezăşia că ne va salva cândva dintr-un greu impas.”

„-Copiii mei, dragii mei prieteni, să nu va temeţi de viaţă! Fiindcă viaţa poate fi nespus de frumoasă când faptele tale sunt bune şi drepte.”

Wekend frumos!


 

ÎNGRIJESTE-TE SA TE PUI IN RANDUIALA MAI INTAI PE TINE ÎNSUTI ȘI NUMAI DUPA ACEEA SA VORBESTI DESPRE HRISTOS


 
Vin oameni și mi se plâng că le vorbesc copiilor lor, rudelor și prietenilor lor despre Dumnezeu, așa cum vorbesc și eu, dar nu îi ascultă. Odată a venit o doamnă și mi s-a plâns pentru același motiv. Și i-am răspuns:
– Draga mea, ca să te ascult, trebuie mai întâi să crezi și să te încrezi în Hristos. Și numai după aceea să vorbești despre Acela. Tu urmezi cele pe care le-a spus Hristos? Îl iubești? Te-ai dăruit trup și suflet Aceluia? Ca să vorbești despre Hristos, trebuie să te nevoiești să arunci patimile și păcatele tale. Faci aceasta?
– Nu, fiindcă sunt om și mă mânii și mă enervez și mă cert. Ei, am clevetit și eu când m-au clevetit pe nedrept. Este omenesc aceasta, măicuță, eu nu sunt Dumnezeu. El ar putea să îndure totul, eu nu pot. Uite, săptămâna trecută soacra mea și mi-a făcut observație că în mâncare am pus mai puțin untdelemn. Trebuia să mi-o spună în fața soțului meu? Mai bine îmi spunea în taină. Iar eu m-am mâniat și am alungat-o, dar fără să știe soțul meu. Să învețe altădată să nu mai vorbească.
– Draga mea, atât de important era ceea ce ți-a spus, încât ai alungat-o pe nepusă masă? Dacă scoți atâta răutate, cum mai pretinzi să te asculte când vorbești despre Hristos? Știi ce spun în sinea lor? Îngrijește-te să te pui în rânduială mai întâi pe tine însuți și numai după aceea să vorbești despre Hristos.
– Da, așa îmi spun și eu mă supăr, deoarece cred în Hristos.
– Da, iubirea mea, dar cel care crede în Dumnezeu, nu face acestea pe care le faci tu. Când credem în Dumnezeu, ne străduim să nu-L rănim și facem ce ne-a învățat, iar nu ceea ce ne convine, după care vorbim despre Dumnezeu. Cum se împacă toate acestea? Adică se poate să avem doi părinți, pe Dumnezeu și pe diavolul? Nu se poate. Vom urma fie pe unul, fie pe celălalt. Ca să-L urmezi pe Dumnezeu, trebuie să primești să faci ceea ce vrea El, iar nu ceea ce vrei tu. Dacă urmezi voii Lui, atunci nu te va deranja ce va spune soacra ta, mama ta, soțul tău, vecinul. Căci fiii lui Dumnezeu sunt nobili și nu se ocupă cu astfel de lucruri de nimic. Ai înțeles?
– Am înțeles, dar este foarte greu să fac ceea ce mi-ați spus.
– Atunci, dacă este greu să trăiești lângă Hristos, nu ai dreptul să vorbești despre Hristos. Conștiința nu te mustră pentru toate acestea pe care le-ai făcut?
– Mă mustră.
– Atunci de ce nu te îndrepți pe tine însuți, astfel încât să dobândești dragostea lui Hristos al nostru și să fii fericită lângă El? Atunci El îți va pune în gură cuvintele Sale, pe care le vei spune mai întâi ție însăți, iar apoi și la ceilalți. Și să fii sigură că toți ceilalți te vor asculta și vor primi pe Hristos în inima lor, fiindcă vei fi devenit mai întâi tu însăți pildă de bunătate și dragoste pentru Hristos.

1Septembrie Rugăciune pentru începutul Noului An Bisericesc


 Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvintează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri; înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără de tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și întreolaltă, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin.

Dumnezeul meu, copiii mei nu mă ascultă.


 

Când părinţii îşi încredinţează copiii lor lui Dumnezeu, atunci El este obligat să-i ajute în lucrurile care nu se pot face omeneşte.
Dacă, de pildă, copiii (adolescenţi) nu ascultă, să-i încredinţeze lui Dumnezeu, iar nu să caute diferite moduri de a-i constrânge.
Mama să-i spună lui Dumnezeu:
„Dumnezeul meu, copiii mei nu mă ascultă.
Eu nu pot face nimic.
Ai grijă Tu de ei!”.

De unde ne vin gândurile rele?


 

De unde ne vin gândurile rele?
De unde primim ca nişte săgeți în inimă pofte și dorințe păcătoase?
Cine ne șoptește în urechile minții că nu există Dumnezeu, demoni, rai sau iad?
Cine sunt cei care stârnesc certurile, dezbinările și neascultările?
Cine sunt cei care ne ademenesc cu plăceri ca mai apoi să ne robească prin chin, tristețe și amărăciune?
Cine sunt cei care ne pervertesc mintea, ne înșeală și ne amăgesc cu minciuni?
Sunt îngerii cei căzuți, demonii - duşmanii noștri de moarte. Zi și noapte, în orice loc, ei nu încetează să ne ispitească și să strecoare semințele răutății în noi. Umblă ca nişte lei căutând pe cine să înghită. Și din păcate înghit pe mulți fii ai lui Dumnezeu, necredincioşi și neascultători.
Ura lor față de noi este desăvârșită, însă puterea lor este mărginită și limitată de înțelepciunea lui Dumnezeu. Ei sunt îngăduiți să ne ispitească, căci astfel, prin acest război ne putem încununa, putem deveni cu adevărat liberi și putem primi răsplătirile cele veșnice.
În acestă luptă însă nu putem învinge singuri pe aceste duhuri viclene netrupești, ci avem nevoie și de ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, al Sfinților şi al Îngerilor. Prin întruparea, jertfa, moartea și învierea Mântuitorului, am primit și noi puterea să călcăm peste șerpi, peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului, prin unirea și legătura cu Dumnezeu-Omul - Iisus Hristos Biruitorul.
"Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post." Marcu 9,29.
"Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mâhnit? Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmanii." Psalmul 138,21-22.
"Vezi pe vrăjmaşii mei că s-au înmulţit şi cu ură nedreaptă m-au urât." Psalmul 24,20.
"Doamne armă asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă că se îngrozește și se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii ai sculat și moartea o ai surpat, pentru acesta ne închinăm îngropării Tale şi învierii." Tropar la Taina Sfântul Maslu.
"Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei." Psalmul 24,2