De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Apoi:
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;
Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Apoi:
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).
(Troparul)
Doamne, miluiește (de trei ori).
Apoi:
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)Condacul 1
Celor aleși ai lui Dumnezeu, Tuturor Sfinților, care din veac au strălucit în toată lumea și au primit în Cer cununi de slavă, cântare de laudă aducem. Și ca cei ce aveți îndrăzneala către Dumnezeu, din toate nevoile sloboziți-ne pe noi, ca să grăim către voi: Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!
Icosul 1
Soborul îngeresc, micșorat prin căderea îngerilor celor cu trufie, s-a împlinit iar de către voi, toți Sfinții. În ziua prăznuirii voastre, cetele îngerești minunat vă prăznuiesc și pe toată lumea o cheamă spre veselie duhovnicească. Iar noi, urmând lor, cu bucurie grăim către voi:
Bucurați-vă, sfinților din veac, de Dumnezeu aleși și așezați în slava cea cerească;
Bucurați-vă, că prin alegerea voastră, cu ostenelile cele bune credința ați săvârșit;
Bucurați-vă, că prin faptele voastre cele cele bune, calea cea dreaptă către Cer ne-ați arătat-o;
Bucurați-vă, cei ce mai înainte de Legea lui Dumnezeu cea scrisă, după legea cugetului ați viețuit;
Bucurați-vă, că în urma Legii, cu evlavie viața ați săvârșit;
Bucurați-vă, cei din Legea nouă, care luminat prin fapte bune ați strălucit;
Bucurați-vă, cei ce în vremurile de pe urmă, bine ați plăcut lui Dumnezeu, și plata cu cei dintâi ați primit;
Bucurați-vă, că de la necazurile cele pământești ați trecut la odihna cea cerească;
Bucurați-vă, că v-ați învrednicit a vedea slava lui Dumnezeu cea negrăită;
Bucurați-vă, cei ce pururea vă rugați pentru cei ce vă cinstesc pe voi;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!
Condacul 2
Văzându-se, pe sine, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, înfrumusețată cu o mare ceată de sfinți, ca niște prea frumoase flori de rai, luminat cinstește pomenirea lor și împreună cu ei cinstește pe Preacurata Maica Domnului, preaslăvind pe Cel născut dintr-însa, Hristos Dumnezeul nostru, și cântându-I Lui cântare de laudă: Aliluia!
Icosul 2
Minții noastre, cereți-I de la Domnul lumină, Sfinților plăcuți ai lui Dumnezeu, ca, lepădând slăbiciunea cea omenească, cu inima și cu gândul să ne înălțăm la locașurile Raiului cele de voi moștenite, iar nouă făgăduite și să glăsuim către voi cu bucurie așa:
Bucurați-vă, strămoșilor și patriarhilor din Legea veche, străbunii după trup ai lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, că, prin binecuvântarea Domnului, s-a înmulțit neamul vostru ca stelele cerului;
Bucurați-vă, că, în mijlocul vechiului întuneric al păgânătății, ați păstrat credința cea dreaptă în adevăratul Dumnezeu;
Bucurați-vă, cei ce cu nădejde ați așteptat pe Răscumpărătorul Cel făgăduit;
Bucurați-vă, că din neamul vostru a strălucit prea luminoasa făclie, Născătoarea de Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria;
Bucurați-vă, că dintr-însa S-a născut Biruitorul morții și al iadului;
Bucurați-vă, că prin credința voastră în Hristos, Cel ce avea să vină, ați câștigat mântuire;
Bucurați-vă, că, în locul blestemului celui de demult, binecuvântarea prin El ați primit;
Bucurați-vă, cei ce și în iad venirea lui Hristos ați așteptat;
Bucurați-vă, că din chinurile iadului prin El v-aţi izbăvit;
Bucurați-vă, căci cu slavă la ceruri v-ați ridicat;
Bucurați-vă, că împreună cu cetele îngerești, în locașurile Tatălui ceresc v-ați sălășluit;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!
Condacul 3
Cu puterea Celui de sus umbriți fiind, Sfinților, cu îndrăzneală v-ați întrarmat împotriva începătorilor și stăpânitorilor răutății celei de sub cer; și biruind vicleșugurile lor, toate începuturile voatre cele bune le-ați săvârșit, cântând Atotputernicului, Iubitorului de oameni: Aliluia!
Icosul 3
Având, sfinților proroci, locașuri prea mărite în curțile casei Tatălui ceresc și luminați fiind cu lumina cea pururea fiitoare a feței lui Dumnezeu, vă desfătați cu toți Sfinții, în fericirea cea negrăită, de care noi păcătoșii, dorind a fi părtași, vă lăudăm pe voi așa:
Bucurați-vă, sfinților proroci, aleși de Dumnezeu înainte de nașterea voastră;
Bucurați-vă, căci cu credință ați slujit Domnului până la întruparea lui Hristos;
Bucurați-vă, că din pruncie cu darul Sfântului Duh sunteți sfințiți;
Bucurați-vă, cei trimiși de Domnul ca să înțelepțiți pe fiii lui Israel cel ce rătăcise;
Bucurați-vă, cei ce mai dinainte ați vestit preaslăvita naștere a lui Hristos din Fecioara;
Bucurați-vă, stelelor, care v-ați arătat înaintea venirii Soarelui Celui adevărat;
Bucurați-vă, că pe împărații lui Israel, cei călcători de lege, i-ați mustrat;
Bucurați-vă, cei ce toată necurăția omenească, cu sabia Cuvântului lui Dumnezeu, fără cruțare ați tăiat;
Bucurați-vă, robi credincioși ai Domnului, care toată voia Lui ați împlinit;
Bucurați-vă, cei ce înainte stăpânitorilor fără frică adevărul ați vorbit;
Bucurați-vă, cei ce în lume multe scârbe și necazuri ați răbdat;
Bucurați-vă, cei ce întru slava cea veșnică, cu toți aleșii, în Cer prăznuiți;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!
Condacul 4
De viforul vieții izbăvindu-vă, Sfinților toți, în odihna cea cerească vă aflați, în loc cu verdeață și de răcoare, unde sunt râurile dulceții celei nespuse, hrana slavei lui Dumnezeu cea nestricăcioasă, cântările și glasurile celor ce prăznuiesc acolo; și voi cu toate puterile îngerești vă veseliți, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Ochii n-au văzut, urechea n-a auzit și în inima omului pământesc n-a intrat, bucuria și dulceața în care voi acum vă desfătați, Sfinților Apostoli. Pentru aceasta, cu bună cucernicie, grăim către voi:
Bucurați-vă, Sfinților Apostoli, care, cu Ioan Botezătorul, sunteți mai aproape stătători, de prestolul Sfintei Treimi;
Bucurați-vă, cei ce ați vestit lumii taina răscumpărării noastre;
Bucurați-vă, cei ce cu lumina credinței lui Hristos ați luminat popoarele cele întunecate;
Bucurați-vă, cei ce ați semănat în inimile oamenilor sămânța Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, că roada ostenelilor voastre secerați, în cămara cea cerească;
Bucurați-vă, sfinților părinți, care la cele șapte soboare din toată lumea mărturisirea credinței celei adevărate ați mărturisit și întărit;
Bucurați-vă, cei ce viforul vicleșugurilor cele ereticești ați liniștit;
Bucurați-vă, cei ce ați lămurit noua dogmă a credinței celei adevărate;
Bucurați-vă, cei ce și până acum, cu învățătura voastră, Biserica lui Hristos de eresuri și de dezbinări o apărați;
Bucurați-vă, sfinților ierarhi, care cu cuvântul și cu viața luminos ați strălucit;
Bucurați-vă, că în lumina cea neînserată, cu fiii voștri cei duhovnicești locuiți;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!
Condacul 5
Răscumpărați fiind, prin scurgerea Sângelui Tău cel dumnezeiesc, Mântuitorule, și cu dreptate slujind Ție toți sfinții pe pământ, acum ca nițte stele prea luminoase strălucesc pe tăria Bisericii, și pe noi, care înotăm în marea păcatelor acestei vieți, la calea cea dreaptă ce duce la patria cerească ne povățuiți. Pentru aceasta, mulțumire lui Dumnezeu Îi aducem, cu bucurie cântând: Aliluia!
Icosul 5
Văzând, sfinților mucenici, că în lumea aceasta toate sunt deșertăciune și supuse stricăciunii, v-ați silit preaveșnicului Dumnezeu să-I plăceți și să schimbați, prin cumplitele chinuri, cele stricăcioase. Pentru aceasta, v-ați învrednicit a sta aproape de înfricoșătorul scaun, în slava cea veșnică, de unde să nu ne uitați pe noi, cei ce săvârșim pomenirea voastră și grăim către voi unele ca acestea:
Bucurați-vă, sfinților mucenici, răbdători de patimi, care cu sângele vostru ați pecetluit credința vostră cea dreaptă în Hristos;
Bucurați-vă, că nu v-ați temut de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă;
Bucurați-vă, cei ce chinuri înfricoșătoare ați răbdat;
Bucurați-vă, cei ce pătimirile lui Hristos cu osârdie ați râvnit;
Bucurați-vă, cei ce ați biruit cruzimea chinuitorilor celor cumpliți;
Bucurați-vă, cei ce prin foc și prin apă ați trecut și în odihnă veșnică ați intrat;
Bucurați-vă, mărturisitorilor și sfinților mucenici, care pentru dreapta credință și pentru cinstirea sfintelor icoane ați pătimit;
Bucurați-vă, preacuvioșilor mucenici, care cu Domnul în rugăciune ați vorbit și cu pătimirile Sale pe diavol ați biruit;
Bucurați-vă, că pentru slava și cinstea Împăratului ceresc ați luptat;
Bucurați-vă, că slava biruinței de la Hristos din Ceruri o ați primit;
Bucurați-vă, cei ce multe și felurite minuni, întru slava lui Dumnezeu, pe pământ ați săvârșit;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!
Condacul 6
Neamurile creștinești propovăduiesc mărirea voastră, Sfinților. Căci voi, ca un rai sădit v-ați arătat în mijlocul Bisericii, având pom de viață pe Însuși Domnul, din care, gustând dulceața Raiului, ați trecut cu vederea toate cele stricăcioase în lumea aceasta și cu bucurie în lumea cea cerească ați intrat, cântând: Aliluia!
Icosul 6
Credința cea dreaptă și faptele cele bune ale cuvioșilor părinți, ca izvoarele limpezi la toată lumea strălucesc, și calea cea întunecată a vieții acesteia nouă ne-o luminează, ca să nu rătăcim în pustiul păcatelor și ale eresurilor cele de suflet pierzătoare. Pentru aceasta cu laude le cântăm lor:
Bucurați-vă, cuvioșilor părinți, care lumea și toate cele din lume, pentru dragostea lui Hristos Dumnezeu, de bună voie le-ați lepădat;
Bucurați-vă, cuvioaselor maici, care călătoria vieții pământești, zi și noapte luptând, ați săvârșit;
Bucurați-vă, pustnicilor, care în peșteri și în munți cu fiarele ați viețuit;
Bucurați-vă, postitorilor, care vremelnică viață în foame și în sete ați petrecut;
Bucurați-vă, stâlpnicilor, care gerul și zăduful pentru împărăția cea cerească ați răbdat;
Bucurați-vă, schivnicilor, care în liniștea inimii pe Dumnezeu ați cântat;
Bucurați-vă, fecioarelor, care fecioria ați păzit și lui Hristos Mielul Cel fără prihană ați urmat;
Bucurați-vă, slujitorilor aleși, care smerenia lui Hristos ați dobândit;
Bucurați-vă, cei ce viața cea de obște, în dragoste frățească ca îngerii ați petrecut;
Bucurați-vă, cei înțelepți și blânzi, care povățuitori călugărilor ați fost;
Bucurați-vă, că prin truda iubitorilor de străini, bunătățile cele de sus le-ați câștigat;
Bucurați-vă, cei ce în odihna Domnului ați intrat;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!
Condacul 7
Voind preabunul Dumnezeu să arate lumii că nu în zadar se ostenesc toți acei ce fac voia Lui, ci mare plată s-a gătit lor întru Împărăția Cerurilor, a preamărit cetele de sfinți ai Săi, care în tot chipul au slujit Lui pe pământ, ca și noi să râvnim vieții lor și aceeași slavă cerească să o dorim, cântându-I Lui neîncetat: Aliluia!
Icosul 7
Zis-a Domnul: „Cel ce crede intru mine, deși va muri, viu va fi”. Aceste cuvinte ale Stăpânului sunt deosebit de potrivite, vouă Sfinților toți. Căci voi, deși ați murit pe pământ cu trupul, dar cu sufletele pururea sunteți vii în locașurile cele de Sus și multe minuni în lume săvârșiți. Cu mijlocirea voastră cea fierbinte către Dumnezeu, ajutați-ne nouă, celor ce grăim către voi așa:
Bucurați-vă, cei ce cu mintea voastră cea înaltă pe Dumnezeul Cel adevărat L-ați cunoscut;
Bucurați-vă, cei ce cu credința voastră cea dreaptă în Sfânta Treime, fără de prihană ați petrecut;
Bucurați-vă, cei ce pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, adevărat Dumnezeu și om desăvârșit L-ați mărturisit;
Bucurați-vă, cei ce în mântuitoarele Lui patimi fără îndoială ați crezut;
Bucurați-vă, cei ce cu credința cea dreaptă ca stelele străluciți;
Bucurați-vă, căci cu trupul pe pământ ați umblat, iar cu mintea în Cer ați viețuit;
Bucurați-vă, că prin moartea cea vremelnică la viața cea fără de sfârșit ați trecut;
Bucurați-vă, că prin calea cea strâmtă după cuvântul Domnului ați mers;
Bucurați-vă, că prin porțile cele îngerești în împărăția cea cerească ați intrat;
Bucurați-vă, moștenitorilor ai bunătăților celor veșnice;
Bucurați-vă, grabnici rugători pentru mântuirea noastră;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!
Condacul 8
Cu ochii cugetului privind la locașurile de Sus, unde toți Sfinții după ostenelile cele pământești se odihnesc, noi cei ce pe pământ și în trup îmbrăcați, măcar că nu putem cunoaște fericirile cele de acolo, dar cu credință înțelegându-le, iar cu inima gustându-le, cântăm lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinții Săi: Aliluia!
Icosul 8
Atotțiitorule, Doamne, Cel ce cunoști mulțimile stelelor și la toate le-ai dat nume, Tu singur știi pe nume pe toți cei ce bine Ți-au plăcut Ție. Iar noi, lucrul mâinilor Tale fiind, precum nisipul mării a-l număra, așa și numărul tuturor sfinților a-l spune nu se poate, decât numai pe cei aleși robi ai Tăi, care de la începutul lumii bine Ți-au plăcut, pe nume îi chemăm, zicând:
Bucurați-vă, Adam și Eva, străbuni ai întregului neam omenesc;
Bucurați-vă, Abel și Set, cei dintâi din lume iubitori de dreapta credință;
Bucurați-vă, Noe, al doilea începător al neamului omenesc, și Avraam, primitorul așezământului lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, Moise, de Dumnezeu văzătorul și Aaron, întâiul preot în Legea cea veche;
Bucurați-vă, Enoh și Ilie, cei ce cu trupul moarte nu ați gustat și la Cer ați fost luați;
Bucurați-vă, Isaie, David și Daniel, văzători ai tainelor lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, Ioachim și Ana, care ați născut pe Fecioara Maria, Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru;
Bucurați-vă, Petru și Pavel, Iacob și Ioan, cei mai aleși apostoli ai lui Hristos;
Bucurați-vă, Nicolae, Vasile, Grigorie, Ioan și Atanasie, stâlpii cei neclintiți ai Bisericii lui Hristos;
Bucurați-vă, Antonie, Pahomie, Eftimie, Ilarion și Sava, mari povățuitori ai călugărilor;
Bucurați-vă, Gheorghe, Dimitrie, Eustație și Pantelimon, mari mucenici ai lui Hristos;
Bucurați-vă, Varvara, Irina, Paraschiva, Ecaterina și toate mucenițele, care cu sângele vostru ați adeverit biruința credinței;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!
Condacul 9
Toți sfinții Tăi, Doamne, urmând cetele îngerești, neîncetat slăvesc în Cer, Preasfânt numele Tău: Sfânt, Sfânt, Sfânt! Împreună cu acestea și noi păcătoșii, pe pământ, cu buze de tină cântăm: Aliluia!
Icosul 9
Ritorii cei cu deșartă înțelepciune nu se pricep a spune: „Cum voi, toți Sfinții, fiind asemenea nouă, oamenii în trup pătimaș, nu v-ați biruit de patimi, ci, cu bărbăția voastră, pe vrăjmașii cei fără de trup ați biruit?”. Iar noi, preaslăvind pe Domnul, Cel ce v-a întărit pe voi, lăudăm vitejia voastră și cu mulțumire grăim:
Bucurați-vă, Sfinților Toți, că pentru dragostea lui Dumnezeu viața voastră nu ați cruțat;
Bucurați-vă, cei ce lumea și pe stăpânitorul ei ați biruit;
Bucurați-vă, că toate mrejele șarpelui celui din vechime, ca pe niște fire de păianjen, le-ați rupt;
Bucurați-vă, cei ce sub mâna cea tare a prea bunei Pronii a lui Dumnezeu v-ați smerit;
Bucurați-vă, cei ce cu voia voastră, voii Tatălui ceresc v-ați supus;
Bucurați-vă, cei ce în trupurile și-n sufletele voastre pe Dumnezeu L-ați preaslăvit;
Bucurați-vă, căci cu toate faptele voastre pe Dumnezeu L-ați slăvit;
Bucurați-vă, că mâinile voastre la lucrarea faptelor bune le-ați ridicat;
Bucurați-vă, că pașii voștri pe calea cea adevărată ați îndreptat;
Bucurați-vă, cei ce nu v-ați lipit inima către bogății sau desfătare lumească;
Bucurați-vă, că numai către bucuria cea veșnică ați cugetat;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!
Condacul 10
Pe calea mântuirii drept mergând și despre judecățile lui Dumnezeu învățându-vă, Sfinților toți, v-ați arătat ca niște pomi bine roditori la izvoarele apelor și ați adus la vreme lui Dumnezeu rod de fapte bune. Iar acum în Edenul cel de Sus, în fericirea cea negrăită, desfătându-vă, pomeniți-ne și pe noi, frații voștri, care lăudăm grija voastră cea părintească pentru mântuirea noastră și lui Dumnezeu cântăm: Aliluia!
Icosul 10
Ca un zid tare, împotriva vrăjmașului, sunteți voi pentru noi, Sfinților toți, și fierbinte rugători către Hristos, pentru tot neamul creștinesc. Pentru aceasta, de săgețile nevăzuților luptători pururea fiind voi păziți, cu bucurie grăim:
Bucurați-vă, frumusețea cea mare a neamului omenesc;
Bucurați-vă, mântuirea cea de-a pururea în călătoria noastră cea pământească;
Bucurați-vă, că ne sunteți nouă ajutători puternici, în lupta cu vrăjmașii mântuirii noastre;
Bucurați-vă, că de sabia mâniei lui Dumnezeu cu rugăciunile voastre ne apărați pe noi;
Bucurați-vă, că, ispitiți fiind, și nouă ne ajutați când cădem în mrejele ispitelor;
Bucurați-vă, că de pocăința noastră, a păcătoșilor, vă bucurați;
Bucurați-vă, cei ce în tot locul și în toată vremea pe pământ bine ați viețuit;
Bucurați-vă, cei ce chiar de ați greșit, dar cu adevărată pocaință și cu lacrimi întinăciunea păcatului ați spălat;
Bucurați-vă, cei ce de la Adam și până acum, întru nădejdea vieții cele veșnice ați adormit;
Bucurați-vă, cei ce de la apus și de la răsărit ați venit și în sânul lui Avraam v-ați odihnit;
Bucurați-vă, că ceata voastră pururea se mărește cu cei noi de pe pământ veniți;
Bucurați-vă, că prin voi, locurile duhurilor celor căzute, în soborul îngeresc se împlinesc;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!
Condacul 11
Cântările noastre cele de laudă, măcar de ar fi ca întunericul de multe la număr, nu vor fi de ajuns spre mărirea faptelor voastre celor bune, Sfinților toți. Nouă neputincioșilor mai bine ar fi să iubim tăcerea; dar ca să nu ne arătăm leneși și nemulțumitori, pentru milele și darurile lui Dumnezeu cele pentru voi primite, Stăpânului Celui ce v-a preaslăvit pe voi Îi cântam: Aliluia!
Icosul 11
Voi, Sfinților toți, sunteți făclii Luminii celei nespuse, înaintea scaunului Preasfintei Treimi, împreună cu cetele îngerilor, căci în rugăciuni pentru noi neîncetat sunteți și pe cărarea cea luminoasă a mântuirii povățuiți pe cei ce grăiesc către voi așa:
Bucurați-vă, făclii ale Focului Celui nematerialnic;
Bucurați-vă, locuitori ai locașului Tatălui ceresc;
Bucurați-vă, strugurii viei lui Hristos;
Bucurați-vă, ale rRaiului flori bine mirositoare;
Bucurați-vă, râuri de viață curgătoare, care potoliți setea noastră cea duhovnicească;
Bucurați-vă, nori de ploaie purtători, ce ne răcoriți pe noi în zăduful ispitelor;
Bucurați-vă, căci cu suflarea voastră cea duhovnicească, iarna mâhnirii de la sufletele noastre o alungați;
Bucurați-vă, privighetorilor, cu dulci cântări, care ne vestiți nouă primăvara cea duhovnicească a veșnicei fericiri;
Bucurați-vă, punte închipuită, a cărei milă o vărsați peste noi;
Bucurați-vă, buni cârmaci, care de potopul păcatelor ne feriți pe noi;
Bucurați-vă, povățuitori credincioși, care ne îndreptați pe noi la Patria cea cerească;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!
Condacul 12
Darul cel dat vouă de la Dumnezeu, ca o răsplată pentru mulțimea faptelor voastre cele bune, cine dintre pământeni poate să-l povestească, o, Sfinților? Căci precum am socoti apa mării cu picătura, așa și ale voastre minuni și faceri de bine, care prin voi ni se dau nouă, nu este cu putință a se numara. Pentru aceea, săvârșim mărită serbarea aceasta, cu bucurie și cu umilință, iar lui Dumnezeu, Celui ce toate prin voi lucrează, Îi cântăm: Aliluia!
Icosul 12
Cântând ție, Atotțiitorule Stăpâne, toți lăudăm preasfânt numele Tău, că de la începutul lumii în diferite chipuri ai arătat pe pururea pomeniții Sfinții Tăi, care Tie unuia Dumnezeu, în Treime slăvit, Ti-au plăcut. Cu rugăciunile cărora, de toate răutățile izbăvește pe cei ce grăiesc către dânșii:
Bucurați-vă, Sfinților toți, plăcuților lui Dumnezeu, împreună cu pururea Fecioara Maria, cea mai preasfântă decât toată făptură;
Bucurați-vă, și voi îngerii cei fără de trup, păzitorii neamului omenesc;
Bucurați-vă, sfinților împărați ocârmuitori, care pe pământ cu bună cucernicie ați condus și Împărăția cea cerească ați câștigat;
Bucurați-vă, judecători care pe pământ ați judecat cu nepărtinire, că ați aflat mila și îndreptarea de la Judecătorul Cel mare al cerului și pământului;
Bucurați-vă, ai orașelor buni ispravnici, ca v-ați învrednicit a locui în Orașul cel ceresc;
Bucurați-vă, păstorii cei râvnitori ai oilor celor cuvântătoare de Hristos, Începătorul păstorilor, că v-ați preamărit;
Bucurați-vă, buni lucrători pe pământ, care întru bunătatea inimii și în nerăutate Domnului ați slujit;
Bucurați-vă, călătorilor răbdători, care ați ajuns la patria cea cerească;
Bucurați-vă, cei nebuni pentru Hristos, care ocări și dosădiri pentru El ați suferit;
Bucurați-vă, cei fără de arginți, care în dar tămăduire bolnavilor ați dat, iar plată din Cer ați primit;
Bucurați-vă, bărbați și femei de toată vârsta, care la chemare ați plăcut lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, că voi întru Hristos una sunteți și sufletele voastre în mâinile Domnului sunt;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!
Condacul 13
O, preafericiților Părinți, împlinitorii voii lui Dumnezeu, Sfinților toți, cei ce ați câștigat moștenirea veșnicelor bunătăți, primiți acastă cântare a noastră de laudă, și prin rugăciunile voastre cele bine plăcute și primite de către Dumnezeu, cereți nouă iertarea păcatelor și izbăvire de chinurile cele veșnice. Ca împreună cu voi, în Patria cea cerească să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).
Icosul 1
Soborul îngeresc, micșorat prin căderea îngerilor celor cu trufie, s-a împlinit iar de către voi, toți Sfinții. În ziua prăznuirii voastre, cetele îngerești minunat vă prăznuiesc și pe toată lumea o cheamă spre veselie duhovnicească. Iar noi, urmând lor, cu bucurie grăim către voi:
Bucurați-vă, sfinților din veac, de Dumnezeu aleși și așezați în slava cea cerească;
Bucurați-vă, că prin alegerea voastră, cu ostenelile cele bune credința ați săvârșit;
Bucurați-vă, că prin faptele voastre cele cele bune, calea cea dreaptă către Cer ne-ați arătat-o;
Bucurați-vă, cei ce mai înainte de Legea lui Dumnezeu cea scrisă, după legea cugetului ați viețuit;
Bucurați-vă, că în urma Legii, cu evlavie viața ați săvârșit;
Bucurați-vă, cei din Legea nouă, care luminat prin fapte bune ați strălucit;
Bucurați-vă, cei ce în vremurile de pe urmă, bine ați plăcut lui Dumnezeu, și plata cu cei dintâi ați primit;
Bucurați-vă, că de la necazurile cele pământești ați trecut la odihna cea cerească;
Bucurați-vă, că v-ați învrednicit a vedea slava lui Dumnezeu cea negrăită;
Bucurați-vă, cei ce pururea vă rugați pentru cei ce vă cinstesc pe voi;
Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!
Condacul 1
Celor aleși ai lui Dumnezeu, Tuturor Sfinților, care din veac au strălucit în toată lumea și au primit în Cer cununi de slavă, cântare de laudă aducem. Și ca cei ce aveți îndrăzneala către Dumnezeu, din toate nevoile sloboziți-ne pe noi, ca să grăim către voi: Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea!
Rugaciunea întâi
O, preafericiților, plăcuților lui Dumnezeu, Sfinților toți, care stați înaintea prestolului Sfintei Treimi și vă bucurați de fericirea cea negrăită! Iată acum, în ziua serbării voastre cea de obște, cu milostivire căutați spre noi, frații voștri cei mai mici, care aducem vouă aceste cântări de laudă și prin mijlocirea voastră cerem milă și iertare de păcate de la preabunul Dumnezeu. Că știm bine că toate câte voiți puteți cere de la Dânsul. Deci cu smerenie ne rugăm vouă ca să rugați pe Stăpânul Cel milostiv să ne dea nouă duhul râvnirii voastre, spre paza sfintelor Lui porunci; ca, mergând pe urma voastră, să putem cu bună cucernicie și fără prihană să săvârșim călătoria vieții celei pământești, învrednicindu-ne întru pocaință a ajunge la locașurile Raiului cele preaslăvite și acolo împreună cu voi să preaslăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin!
Rugăciunea a doua
Către voi, Sfinților toți, ca și către niște lumini povățuitoare, care cu faptele voastre ați luminat calea cerescului răsărit, cu smerenie îmi plec eu păcătosul genunchii inimii mele și din adâncul sufletului strig: Rugați-vă pentru mine iubitorului de oameni Dumnezeu, ca să nu mă lase să rătăcesc prin răspântiile păcatului, ci să-mi lumineze mintea și inima mea, cu lumina harului Său, ca întărit fiind cu acest har, să pot, cealaltă vreme, să umblu pe cărarea cea dreaptă. Ajutați-mă pe mine, voi, cei cu învățătura cea mântuitoare a lui Hristos, ați luminat Biserica Lui și cu sfintele și de Dumnezeu înțelepțitele canoane neclintit ați întărit-o, ierarhilor și părinților ai turmei lui Hristos, care cu rugăciunile și cu slujirea sfintelor dumnezeieștilor taine, pe toți credincioșii ați sfințit și i-ați învățat sa umble după poruncile lui Dumnezeu. Rugându-vă pe voi, pururea fericiților, răbdătorilor de patimi ai lui Hristos și mucenicilor, care înaintea stăpânirilor pe Hristos Dumnezeu cu bună îndrăzneală L-ați mărturisit, și cinstit sângele vostru pentru El ați vărsat, cuvioșilor și drepților, cei ce prin calea cea strâmtă și cu necazuri viața v-ați sâvârșit și cu omorârea trupului și a patimilor v-ați răstignit lui Hristos, cereți-ne nouă de la Hristos Dumnezeu iertarea păcatelor, îndreptarea vieții și toate bunătățile cele trebuincioase, pentru viața cea vremelnică și pentru cea veșnică. O, preacinstit și preamărit Sobor al Sfinților lui Dumnezeu, cei ce ca îngerii fără de trup ați viețuit și Domnului ați plăcut, fiți-ne mijlocitorii și rugătorii noștri! Căutați cu dumnezeiască dragoste spre noi, străinii și călătorii și, cu puterea și cu darul ce vi s-a dat vouă de la Dumnezeu, îndreptați-ne și pe noi către patria cerească, întăriți neputința noastră, apărați-ne pe noi de ispite și de înșelăciuni, păzindu-ne de căderea în păcat. Treziți în noi dragostea cea sfântă pentru Domnul și râvna pentru mântuirea noastră. Sădiți în inimile noastre frica cea dumnezeiască. Îndreptați pașii noștri spre lucrarea poruncilor lui Hristos și spre împlinirea voii lui Dumnezeu-Tatăl. Faceți ca să viețuim noi viața aceasta întru dreptate. Pururea să ne aducem aminte de ceasul morții și de înfricoșătoarea a doua venire a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului Iisus Hristos. Ca prin darul și iubirea Lui de oameni fiind păziți și mântuiți, să ne învrednicim și noi păcătoșii și nevrednicii, împreună cu voi, în Împărăția cea cerească a ne închina înaintea sfântului prestol al Domnului și, mulțumind cu bucurie, să slăvim pe Preasfânta și de viață făcătoarea și nedesparțită Treime: pe Tatăl și pe Fiul și pe Preasfântul Duh, în vecii vecilor. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.