vineri, 13 decembrie 2024

Sinaxar 16 Decembrie

 În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea Sfântului şi Măritului Prooroc Agheu.

Sf. Prooroc AgheuSfântul şi Măritul Prooroc Agheu era din seminţia lui Levi şi s-a născut în Babilon, pe vremea robiei. Pe când era încă tânăr, a venit din Babilon în Ierusalim şi a profeţit cu Zaharia 36 de ani. A trăit cu 470 de ani înainte de întruparea lui Hristos. A proorocit lămurit despre întoarcerea poporului şi a văzut în parte zidirea templului. Când a murit, a fost îngropat alături de preoţi, cu mărire ca şi ei, că şi el era de neam preoţesc. Sfântul Prooroc Agheu era un bătrân cu barba rotunda, înalt de statura, vestit în virtute, iubit şi cinstit de toţi, ca un mare şi slăvit prooroc. Numele lui se tălmăceşte: "sărbătoare", sau "cel ce sărbătoreşte", ori "cel ce este sărbătorit".

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marin.

Sfântul Mucenic Marin a trăit pe vremea împăratului Carin. Era roman de neam şi încă de tânăr a făcut parte din senatul roman şi a avut dregătorii de cinste. Fiind pârât că e creştin, a fost dus la cercetare. Dar pentru că n-a vrut să jertfească idolilor, a fost supus la multe chinuri. Apoi sfântul a spus împăratului că va merge la altarul idolesc să aducă jertfă; acolo însă a doborât, cu rugăciunile lui, idolii. Şi atunci a primit sfârşitul prin sabie. Tatăl lui şi mama lui l-au însoţit până la locul de osândă, fericindu-l.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Prom şi Ilarie, care de foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţirii bisericii Sfântului Mucenic Hristofor, care se află alături de biserica Sfântului Polieuct.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei şi făcătoarei de minuni Teofana, împărăteasă, care a fost soţia preaînţeleptului împărat Leon.

Sfânta Teofana s-a născut şi a crescut în Constantinopol. Era de neam împărătesc, din vestiţii Martinachi, fata lui Constantin şi a Anei, amândoi de loc din Răsărit. Constantin şi Ana se mâhneau şi se întristau în fiecare zi că nu aveau copii, şi chemau în ajutor pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile lor şi le făceau în cinstita biserică a Maicii Domnului din Vascu. Şi se rugau, zicând: "Să ni se dezlege, Doamnă, stăpâna lumii, lipsa de copii, care ne topeşte pe noi, robii tăi!". Şi pentru că s-au rugat cu credinţă au primit o fetiţă. După ce a fost înţărcată şi după ce a împlinit şase ani, a învăţat Sfintele Scripturi şi se împodobea cu tot felul de virtuţi. Părinţii vedeau toate acestea şi se bucurau; se gândeau că nu-i departe ziua când vor culege roadele unui copil atât de bun. Iar când copila a crescut şi a întrecut pe cele asemenea ei, chiar pe cele mai bune dintre ele, s-a făcut căutare de către împăraţi după o copilă frumoasă şi virtuoasă, ca să fie dată soţie fiului lor, Leon împăratul. Şi au găsit împăraţii toate aceste bunătăţi la Teofana, fiica lui Constantin şi a Anei. Atunci toate s-au umplut de bucurie şi de veselie.

Dar n-a trecut multă vreme şi vicleanul diavol a semănat zâzanie în urechile împăratului Vasile, prin limba lui Santovarin, aşa că împăratul a închis pe fiul său Leon împăratul, împreună cu soţia sa, trei ani. De sfinţirea bisericii Sfântului Prooroc Ilie s-a împăcat cu fiul său, şi au ieşit împreună la slujbă.

Când împăratul Vasile l-a lăsat singur împărat pe fiul său Leon, din pricina bolii ce venise peste el, atunci cinstita împărăteasă Teofana trăia în palatele împărăteşti, dar se îngrijea de mântuirea sufletului ei. Socotea ca nimic mărirea împărătească, iar desfătările vieţii, ca pe o pânză de păianjen şi umbră, le dispreţuia; nu înceta zi şi noapte să slujească lui Dumnezeu cu psalmi, cântări şi rugăciuni şi să-L facă îndurător prin milostenii. Purta haine înflorate de porfiră, era înveşmântată pe dinafară cu toate podoabele împărăteşti, dar pe sub podoabele acestea îşi chinuia în ascuns trupul în zdrenţe. Îi plăcea vieţuirea schimnicească şi dispreţuia mesele bogate şi scumpe; se hrănea cu pâine şi cu legume. Dădea săracilor banii ce-i cădeau în mână şi podoabele, socotite de lume de preţ pentru desfătările vieţii; dădea celor lipsiţi hainele ei scumpe; îndestula cu cele de trebuinţă pe văduve şi orfani; îmbogăţea cu bani şi cu moşii locaşurile sărace ale monahilor. Se îngrijea de slugi ca de fraţi; nu chema niciodată pe nimeni pe nume, ci tuturora le spunea: "Domnule". Nu rostea jurământ cu limba ei şi nici minciună sau ocară nu ieşea de pe buzele ei. Niciodată nu a încetat să se întristeze şi să jelească pe ascuns, să ude aşternutul ei cu lacrimi. Cei din jurul ei vedeau patul ei acoperit cu aşternuturi ţesute cu aur; dar când se lăsa noaptea, împărăteasa părăsea patul şi se culca jos, pe podea, pe care aşternea o rogojină şi zdrenţe de păr. Se scula din ceas în ceas ca să înalte laude lui Dumnezeu. De aceea, din pricina vieţuirii sale prea aspre, s-a îmbolnăvit. Dar şi boala a fost pentru ea prilej de înfrânare; n-a încetat să împartă pâine la săraci, iar gura ei, obişnuită cu grăirea dumnezeieştilor cântări, nu contenea să grăiască graiurile sfinte ale lui David; nu trecea cu vederea să laude de şapte ori pe zi pe Domnul. Niciodată n-a dormit somn de odihnă fără lacrimi. O durea inima de suferinţele celorlalţi; se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi pentru ei; întindea mâna de ajutor celor osteniţi, sprijinea pe văduve, era bucurie şi mângâiere celor împresuraţi de necazuri şi nevoi.

De dragul lui Hristos s-a lepădat de lume şi de toate cele din lume; a luat jugul cel bun al Domnului, a ridicat pe umerii ei crucea şi n-a fost lipsită de bunătăţile cele făgăduite. Simţind că pleacă din trup şi din lume, a chemat pe toţi să o sărute cu sărutarea cea mai de pe urmă, şi aşa şi-a dat în pace lui Dumnezeu sufletul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna decembrie în 16 zile: pomenirea Sfântului si slãvitului Prooroc Agheu (+485i.Hr.).

        Acesta era din semintia lui Levi, nascut in Babilon, in vremea robiei. Si, inca tanar fiind, a venit de la Babilon impreuna cu iudeii adusi de acolo de Zorobabel si de Iosua arhiereul si a fost unul din cei din urma prooroci ai Vechiului Testament.
        Incepand iudeii sa inalte Templul daramat si, ivindu-se multe piedici, dupa putina vreme, descurajati, parasira lucrul. Casele de locuit se inaltau noi si frumoase, dar  Casa lui Dumnezeu zacea neispravita.
        Deci, venind zile mai bune, pe vremea lui Darius, imparatul persilor, iudeii se apucara din nou de zidit, dar lucrul mergea greu. Ca se temeau ei, ca templul acesta, al doilea, n-avea nici bogatia, nici frumusetea, nici slava templului celui dintai al lui Solomon. Chivotul sfant, toiagul lui Aaraon si toate semnele sederii lui Dumnezeu de fata, in mijlocul poporului Sau, nu mai erau.
        Impreuna cu Proorocul Zaharia, Argheu Proorocul a fost trimis de Dumnezeu, anume, ca sa risipeasca aceste temeri si ingrijorari, spunand iudeilor ca, macar ca templul acesta al doilea era mai sarac, el insa nu va fi lipsit de slava, proorocind cu patru sute saptezeci de ani inainte ca in templul acesta era randuit sa intre Mesia, Fiul lui Dumnezeu. In acest chip, a prins din nou ravna celor ce zaboveau la zidirea templului, ducand lucrul lor la bun sfarsit. Si a fost iubit si cinstit de toti, ca un prooroc al lui Dumnezeu imparatul.
 


Dumnezeului nostru slava!
 
 
 

Întru aceastã zi, pomenirea Sfintei si de minuni fãcãtoarei Teofana împãrãteasa, care a fost sotia preaînteleptului Leon împãratul (+893).

        Aceasta a fost nascuta si crescuta in Constantinopol, tragandu-se din neam imparatesc, din vestitii Martinachii, fiica a lui Constantin si a Anei, care era din Anatolia. Deci, acestia, neavand prunc, in fiecare zi se mahneau si rugau, pentru aceasta, pe Nascatoarea de Dumnezeu, pururea, adica, mergand la preacinstita ei biserica, de la locul numit Vascu. Si aduceau fierbinti rugaciuni, zicand: "Stapana, Doamna Lumii, sa ni se dezlege noua nasterea de prunci, ca sa nu ne mahnim". Drept aceea, fiindca cereau cu credinta, pentru aceasta au dobandit prunc, parte femeiasca, pe imparateasa Teofana. Deci, ea, dupa ce s-a facut ca de sase ani, a invatat Sfintele Scripturi, si s-a impodobit pe sine cu tot felul de bunatati. Si, vazand parintii ei ca era atat de imbunatatita, se bucurau, nadajduind ca, in scurta vreme, vor castiga si rodul acestui fel de copila buna. Deci, pe masura ce aceasta tanara daruita sporea cu varsta pe atat crestea ea, la si mai mari bunatati si la si mai inalte daruri.
        Si, imparatul Vasile Macedonul a cautat o tanara frumoasa si imbunatatita. Deci, la Teofana, pomenitul imparat, a aflat toate bunatatile impreuna adunate, pentru care a insotit-o pe ea, prin legiuita cununie, cu fiul sau, Leon inteleptul si imparatul. Si era plin tot Constantinopolul de bucurie si veselie, pentru acest fel de imparateasca si cinstita nunta. N-a trecut insa multa vreme, si diavolul a semanat, prin limba lui Santovarin, o neghina si un viclean cuvant. Si, instiintandu-se despre aceasta zisa uneltire a lui Leon impotriva sa, imparatul Vasile a pus la inchisoare trei ani atat pe fiul sau Leon, cat si pe sotia sa Teofana. Dar cand s-a sarbatorit hramul bisericii Proorocului Ilie, atunci iarasi, s-au impacat parintele cu fiul si, impreuna cu el, a iesit in mijlocul poporului si au facut obisnuita sarbatorire. Iar, cand s-a imbolnavit, imparatul a hotarat pe acelasi fiu al sau, Leon, ca singur stapanitor si imparat.
        Deci, de atunci, aceasta cinstita imparateasa, traind in palatele imparatesti, se nevoia pentru mantuirea sufletului sau, ca slava imparatiei si bucuriile acestei vieti le socotea ca nimic si ca pe o tesatura de paianjen. Pentru care, ea nu contenea pururea, ziua si noaptea, a sluji lui Dumnezeu si semenilor, cu psalmi si cu laude, cu milostenii si cu tot felul de infranari. Si, macar ca pe dinafara, la vedere, purta hlamida imparateasca, pe dinauntru, insa, si intru ascuns purta haine aspre de par; si cu aceasta isi strunea trupul sau. Se infrana fericita si de la mese bogate, avand hrana simpla si nefelurita: paine, adica, si legume; si cu acestea se multumea, ca si cu cea mai mare desfatare. Impartea la saraci banii care ii cadeau in mana. Inca si podoabele si hainele ei scumpe le vindea, fericita, si dadea banii la nevoiasi. Da vaduvelor si orfanilor cele spre trebuinta si indestularea lor. Daruia manastirilor si locasurilor pustnicesti bani si acareturi. Se purta fata de slugi ca si cand i-ar fi fost frati. Nu s-a aflat niciodata juramant in gura ei. N-a iesit minciuna de pe buzele ei, nici clevetire impotriva cuiva. Catre toti se apleca cu bunatate, si s-a facut ca o maica a tuturor celor ce nu aveau scapare si ajutor. Si, macar ca patul ei era asternut cu tesaturi cu fir de aur si cu podoabe imparatesti, ea insa, dupa ce innopta, lasa patul si se odihnea jos, pe podeaua asternuta cu o singura rogojina sau cu tesaturi aspre de par si necontenit uda asternutul sau cu lacrimi, foarte putin somn dormind, ca repede se destepta pentru a lauda pe Dumnezeu.
        Deci, din multa ei viata aspra si grea patimire, a dat intr-o rea boala trupeasca. Ci, fericita folosea boala ei ca pricina de infranare. Toate bucatele ce se gateau pentru boala ei, ea le impartea la cei flamanzi. Gura fericitei acesteia n-a incetat sa invete dumnezeiestile cuvinte si nu contenea vreodata a rosti psalmii lui David si nu trecea cu vederea lauda Domnului cea de sapte ori in zi, nici n-a dormit fara lacrimi.
        Si, ca sa zic pe scurt, imparateasa aceasta s-a lepadat, pentru Domnul, de lume si de cele pricinuitoare de bucurii in lume. Toata osardia ei era lauda lui Dumnezeu ziua si noaptea, facerea de milostenii, catre cei lipsiti, si tot felul de infranari, desavarsit a placut lui Dumnezeu si i s-a dat ei a cunoaste mai inainte vremea sfarsitului sau. Si, chemand pe toti ai sai si mult invatandu-i, si-a dat cu pace fericitul ei suflet in mainile lui Dumnezeu.
 


Dumnezeului nostru slava!
 
 
 

Întru aceeasi zi, cuvânt cã nu se cade a osârdi pe cel ce greseste.

        Un barbat sfant a vazut pe un oarecare gresind si cu amar a lacrimat si a zis: "Acesta astazi, iar eu maine". Oricine, de va gresi, chiar necredincios de ar fi, sa nu-l osandesti pe el, ci sa te vezi pe tine mult mai pacatos decat dansul si nicidecum sa nu-l ocarasti pe dansul pentru greseala, ci sa-ti aduci aminte de tine insuti si sa iei seama cum umbli, ca sa nu cazi. Sa dai de lucru sufletului tau, ca, adica, sa stea la rugaciune si sa se lipeasca de Dumnezeu, ca sa nu te biruiasca pe tine gandul cel vrajmasesc. Roaga-te ca sa se departeze de la tine duhul uitarii. Si orice lucru de trebuinta vei face, daca te vei lauda, il pierzi pe el. Tu sa zici asa: "Eu voi muri diseara, ori maine, ori nu stiu in care ceas". Iar de vei grai cuiva despre viata ce va sa fie, cu umilinta si cu plangere sa-i graiesti celui ce te asculta, de vreme ce si el ar putea sa-si spuna tie: "Sa nu mori fara de folos, petrecand vremea in cuvinte desarte". Si de vrei sa te mantuiesti, fereste-te de cei ce te lauda si de cei ce-ti insala gandul tau, ca sa ocarasti pe cel de aproape, iar pe tine sa nu te vezi. Au, nu stii, oare, ca talharul cel ce a fost pe cruce, printr-un singur cuvant s-a indreptat, iar fariseul, cu un cuvant s-a facut vinovat? Ca Iuda a fost numarat impreuna cu Apostolii si, intr-o noapte, si-a pierdut toata osteneala si s-a pogorat in iar? Drept aceea, sa nu se laude nimeni, oricat bine ar face, pentru ca toti ce si-au pus nadejdea in sine, au cazut.
        Deci, de vei vedea pe cineva gresind, nu asupra aceluia sa pui greseala, ci asupra diavolului celui ce l-a biruit pe el. Si sa zici: "Amar si vai mie, ca acesta fara de voie a fost inselat, iar eu, de voie si stiind, gresesc". Deci, sa plangi si sa ceri de la Dumnezeu ajutor. Ca de vietuim cu lenevire si cu nebagare de seama, apoi nimeni nu poate sa biruiasca pe diavolul si nici sa castige bunatati de la Dumnezeu. Drept aceea, pentru slabirea si nepurtarea de grija de viata noastra, suntem amagiti toti in lumea aceasta trecatoare. Iar cand ne bucuram de caderea altuia sau o defaiamam, apoi singuri pe noi, atunci, ne dam si ne vindem muncilor diavolului. Iar, daca stam tari cu inima si cu mintea, apoi de-a pururea, Dumnezeu ce va fi noua ajutator. A Caruia este slava in veci! Amin.
 


Dumnezeului nostru slava!

Viața pe scurt - Sfântul Proroc Agheu (sinaxar)

Sfântul Proroc Agheu era fiul lui Ido, din seminția lui Levi și s-a născut în Babilon, în timpul robiei Israelienilor. De tânăr, a venit în Ierusalim împreună cu iudeii aduși de Zorobabel și de arhiereul Iosua. El a fost unul dintre ultimii proroci ai Vechiului Testament, făcând parte dintre prorocii mici și fiind cel de al zecelea în rândul lor și este primul dintre așa-zișii "profeți ai reconstrucției", autorul cărții biblice care îi poartă numele.

Sfântul Proroc Agheu și noul Templu

Reconstruirea Templului din Ierusalim - pravila.ro

După ce au venit din robie, iudeii, au început să reconstruiască templul. Ei au promis lui Dumnezeu că dacă vor scăpa din robia Babilobiană, vor reconstrui Templul Sfânt din Ierusalim. Însă, datorită datorită grijilor lumești cu reconstruirea caselor lor, au uitat de la promisiunea lor. În acest context, Bunul Dumnezeu ridică în mijlocul evreilor pe Prorocul Agheu și pe tânărul Proroc Zaharia, care s-au prezentat înaintea lui Zorobabel și a arhiereului Iosua rugându-i să îndemne poporul la refacerea templului și la reînceperea lucrului.

În timpul lui Darius I (522-486 înainte de Hristos), împăratul perșilor, venind zile mai bune, evreii au început să rezidească templul, dar lucrul mergea greu și se temeau că acest al doilea templu nu va avea nici bogăția, nici frumusețea, nici slava templului lui Solomon. Sfântul Proroc Zaharia, Prorocul Agheu au risipit aceste temeri, spunând iudeilor că, deși acest al doilea templu va fi mai sărac, nu va fi lipsit de slavă, "și slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi", zice Domnul Savaot (Agheu 2, 9), pentru că Mântuitorul Hristos avea să intre el.

În cuvântarea lui, Sfântul Proroc Agheu i-a încredințat că Dumnezeul părinților, al lui Avraam, Isaac și Iacov va fi cu ei ajutându-i. Prorocul Zaharia îi mustra pe toți israeliții că au uitat legământul și că se îngrijesc mai mult de treburile personale (Agheu 1, 7-14). Prorocul Agheu a mai prorocit și despre chemarea neamurilor la mântuire și a doua venire a Domnului.

Trecerea la cele veșnice a Sfântului Proroc Agheu

Sfântul Proroc Agheu 16 decembrie -b- pravila.ro

În anul 515 înainte de Hristos, adică al șaselea al domniei lui Darius Histaspe, conducătorul perșilor, al Babilonului și al Ierusalimului, s-a făcut sfințirea noului templu. Văzând acest lucru bătrânul Proroc Agheu avea a trecut la Domnul cu inima împăcată și cu pace, fiind îngropat lângă mormintele preoților, ca unul ce făcea parte din seminția lui Levi.

Surse: Creștin OrtodoxBasilicaZiarul Lumina.

Etimologia / semnificația numelui Agheu

Agheu - este transliterarea în limba greacă (Ἀγγαῖος) a cuvântului ebraic (חַגַּי, Ḥaggay) și înseamnă "sărbătoare, praznic", "cel ce sărbătorește, cel ce prăznuiește" sau "cel ce este sărbătorit, cel ce prăznuiește".

Este un nume foarte rar întâlnit în onomastica românească, fiind cu precădere folosit în onomastica monahală.

Derivate ale numelui Agheu

Aggaeus, Haggai.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Agheu?

Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 16 decembrie când este pomenit Sfântul Proroc Agheu.

Icoana Sfântului Proroc Agheu

Icoana Sfântului Proroc Agheu 16 decembrie -a- pravila.ro
Icoana Sfântului Proroc Agheu 16 decembrie

Sfântul Proroc Agheu, este reprezentat fiind bătrân cu barbă rotundă, fără păr pe bărbie, zicând: "Luați aminte la menirea voastră! Suiți-vă la munte și aduceți lemne, ca să clădiți iarăși casă". (Agheu 1, 7-8) Sau "În locul acesta sălășlui pacea, zice Domnul…"(Agheu 2, 9).

Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 151

Cuprinsul cărții Sfântului Proroc Agheu

Cartea Sfântului Proroc Agheu are drept temă reluarea lucrărilor de construcție a templului din Ierusalim. Cele patru cuvântări au fost rostite în anul 520 înainte de Hristos; motivul a fost atitudinea de indiferență și descurajare a poporului evreu în fața piedicilor care trebuiau înfruntate. Scurtele selecții ale cărții sunt datate între lunile august-decembrie 520 înainte de Hristos.

În prima cuvântare (cap. 1, versetele 1-15) Sfântul Proroc Agheu se adresează guvernatorului Zorobabel și arhiereului Iosua cu scopul de a combate ideea care circula în popor că încă "nu a venit vremea de a zidi casa lui Yahwe" (1,2).

Sfântul Proroc Agheu 16 decembrie -a- pravila.ro

În cuvântarea a doua (cap. 2, versetele 1-9), care este un anunț escatologic de mântuire, profetul încurajează poporul la lucru, anunță gloria viitoare a noului templu (2, 7-9).

În a treia cuvântare (cap. 2, versetele 10-19), încă o dată, profetul încurajează pe lucrători, din momentul când templul a început a se zidi, totul se va schimba, fiind și o promisiune de prosperitate agricolă.

În a patra cuvântare (cap. 2, versetele 20-23) se adresează lui Zorobabel în mijlocul prăbușirii generale a națiunilor, Zorobabel va fi prins sub ocrotirea lui Dumnezeu. Este o vădită așteptare escatologică legată de persoana lui Zorobabel.

Sfântul Proroc Agheu este susținătorul neobosit al necesității reconstruirii Templului, unde se poate avea binecuvântarea Domnului și este oferită posibilitatea de a rămâne în fidelitate față de Promisiunea, pe care Dumnezeu n-a renegat-o niciodată. Proroc Agheu este "sentinela" care prospectează exigențele coerenței: om de neclintită credință.

Sfântul Proroc Agheu 16 decembrie -c- pravila.ro

Sfântul Proroc Agheu amintește dreptul absolut de întâietate a lui Dumnezeu din ceea ce privește restaurarea casei sale. Dumnezeu a pus la încercare prin suferință și necazuri pe poporul său care însă îi aduce binecuvântarea sa dacă se hotărăște să împlinească voia Lui.

Sursă: Wikipedia.

Prorocii "mari"și "mici"

Profeții mici

Profeții mari

Rugăciune către Sfântul Proroc Agheu

Lui Dumnezeu, Celui Ce a ajutat lui Moise în Egipt să scoată pe Israel, Aceluia Singur să-I cântăm, că S-a preaslăvit.
Cel ce stai înaintea lui Dumnezeu cu chip Dumnezeiesc, ca un proroc adevărat, adu-ți aminte, fericite, de cei ce laudă cinstită pomenirea ta.
Zidindu-te pe tine însuți pe temelia cea tare a faptelor bune, te-ai făcut locaș însuflețit de Dumnezeu, binecuvântate.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Preacuratul tău cuget văzând pururea pe Dumnezeu, pe cât se poate, strălucea de departe, de darurile cele de acolo, fericite.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu, Care mai înainte ai fost fără de maică, zămislindu-Te în pântece Fecioara trupește, Te-a născut Fiu, fără de tată.

Acatistul Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

 

De este preot, ziceBinecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Aminiar de este diacon, monah sau mirean, zicePentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condac 1

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ierarhe al lui Hristos, veselește sufletele celor binecredincioși; că tu înțelept tâlcuitor al dreptei credințe și luminător al limbii române te-ai arătat. De aceea, toți se bucură și te laudă cântând: Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Icos 1

Ca pe un purtător de biruință te-au încununat cetele îngerești, ierarhe Dosoftei, că, deși tânăr la trup, te-ai dovedit înțelept cu mintea, iar inima ta s-a aflat pământ bine roditor, căci primind sămânța adevărului ai rodit înmiit. Pentru aceasta, ca unui adevărat lucrător al celor duhovnicești te rugăm: întărește și-n sufletele noastre nemuritoare virtuțile dreptei credințe, celor ce-ți cântăm:
Bucură-te, lucrător plin de înțelepciune;
Bucură-te, ucenic săvârșitor al faptei bune;
Bucură-te, fire blândă și cucernică;
Bucură-te, păstor plin de râvnă;
Bucură-te, pildă vie a bunei cucernicii;
Bucură-te, veselie a celor fără bucurii;
Bucură-te, iubitor al vieții simple și curate;
Bucură-te, cugetare smerită;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 2

Cu mare bucurie în suflet te slăvim, Sfinte Părinte, pentru că ai lăsat casa părintească și la Mănăstirea Probota te-ai închinoviat pentru duhovniceștile nevoințe în care, cu multă sârguință, i-ai întrecut pe cei ce-ți erau povățuitori. De aceea, și noi, văzând acest minunat lucru, cu bucurie Îl mărim pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icos 2

Plăcută a fost Domnului osteneala ta, că te-a ales să fii sfințit ca să-I slujești cu dragoste și cu credință din tinerețe. De aceea îndrăznim să-ți aducem laude ca acestea:
Bucură-te, ostenitorule pentru cele călugărești;
Bucură-te, smerit rugător cu îngerii în ceruri;
Bucură-te, că ai lăsat casa părintească;
Bucură-te, că din tinerețe ai ales viața monahicească;
Bucură-te, că ai părăsit deșertăciunile lumești;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat cu virtuțile dumnezeiești;
Bucură-te, că pentru curăția ta harul preoției ai primit;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu multă dragoste ai slujit;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 3

Spre tine pururea nădăjduim, Părinte Sfinte, că multă râvnă ai avut a urma povețelor părinților îmbunătățiți. Pentru aceea, și noi la ajutorul tău alergăm, ca prin rugăciunile tale să împlinim poruncile dumnezeiești și să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3

Cu multa-ți osteneală ai sporit în credință, iubire și rugăciune și te-ai învrednicit a fi părinte duhovnicesc și începător al obștii de la Probota. Călăuzit-ai pe monahi către Hristos și, întărindu-i în buna nevoință și în cunoașterea Sfintei Scripturi, ai înnoit viața duhovnicească. Pentru aceasta primește de la noi aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, om duhovnicesc în trup pământesc;
Bucură-te, chip îmbunătățit al cinului monahicesc;
Bucură-te, că te-ai dovedit a fi țarină bună și roditoare;
Bucură-te, mlădiță tânără, rază curată a Bisericii;
Bucură-te, a călugărilor lumină;
Bucură-te, a celor cuvioși călăuză;
Bucură-te, iubitorule de nevoință;
Bucură-te, învățătorule cu multă credință;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 4

Pentru multa ta înțelepciune, ierarh al Hușilor și Romanului ai fost rânduit, unde cu multă sârguință și dragoste de Dumnezeu ai înnoit bisericile și mănăstirile, zidind sufletește pe toți cei păstoriți cu smerenie și bunătate. Pentru aceea văzând minunata ta lucrare, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4

Vrednic făcându-te de înălțimea chemării arhierești, te-ai arătat pildă de slujire, de blândețe și milostenie, iar noi bucurându-ne îți zicem ție:
Bucură-te, tâlcuitor al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, poet duhovnicesc al Psaltirii;
Bucură-te, traducător al Liturghiei;
Bucură-te, rugător împreună cu îngerii;
Bucură-te, că ai unit rugăciunea cu fapta;
Bucură-te, că ai miluit săracii;
Bucură-te, cel ce te veselești în Biserica biruitoare;
Bucură-te, că de la Împăratul Hristos primești binecuvântare;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 5

Ajungând părinte duhovnicesc și păstor al întregii Moldove, i-ai uimit pe toți cu multa ta înțelepciune, precum și cronicarul scrie. De neam străin, cucernic și blând ca un mielușel, multe limbi știai a vorbi. De aceea pentru multele tale daruri Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5

Mare cărturar te-ai arătat, asemenea Sfinților Părinți, pe care i-ai iubit. Căci, luminat fiind cu razele înțelepciunii celei mai presus de cunoștință, Sfintele Scripturi și cărțile de cult pe limba poporului le-ai diortosit. Pentru aceasta noi, nevrednicii, te cinstim, grăind așa:
Bucură-te, fiu și părinte duhovnicesc al Moldovei;
Bucură-te, arhiereule luminat cu cerească lumină;
Bucură-te, părinte duhovnicesc al monahilor;
Bucură-te, Arhipăstor al Mitropoliei;
Bucură-te, teolog al Sfintei Scripturi;
Bucură-te, prieten al Sfinților Părinți;
Bucură-te, al slujbelor sfinte tălmăcitorule;
Bucură-te, pe înțelesul poporului vorbitorule;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 6

Sfinte Ierarhe Dosoftei, iubitor de frumos arătându-te, cuvintele psalmistului David în dulci versuri românești le-ai preschimbat și în sufletele credincioșilor le-ai semănat. Pentru aceasta, cunoscând roadele ostenelilor tale, lui Dumnezeu, dăruitorul mulțimii darurilor, Îi cântăm: Aliluia!

Icos 6

Auzind credincioșii versurile tale cele minunate, inimile lor s-au întraripat de dumnezeiescul dor, că ai făcut să răsară într-însele credința cea lucrătoare de fapte bune și iubirea cea pentru Dumnezeu. De aceea, văzând harul tău cel dumnezeiesc, îți glăsuim:
Bucură-te, privighetoare dulce cântătoare;
Bucură-te, cel ce ești al psalmilor versuitor;
Bucură-te, cel ce ești priceput traducător;
Bucură-te, cel asemenea lui Gură de Aur cuvântător;
Bucură-te, minte sfințită de harul dumnezeiesc;
Bucură-te, călăuzitor al neamului românesc;
Bucură-te, teolog al Duhului Sfânt lucrător în Liturghie;
Bucură-te, prieten al Bisericilor Ortodoxe surori;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 7

Mare dar ai făcut limbii românești prin tâlcuirile la slujbele dumnezeiești și învățăturile Sfintei Scripturi pe înțelesul tuturor. Acestea noi înțelegându-le și ca pe niște nestemate de mult preț avându-le, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Ca unul ce te-ai făcut sfinților următor, ai fost insuflat de Duhul Sfânt să alcătuiești „Viața și petrecerea lor”, arătându-ne calea spre desăvârșire. Iar ca o slugă credincioasă slujind Păstorului păstorilor, te lăudăm așa:
Bucură-te, ctitor al limbii românești;
Bucură-te, păstrător al tradițiilor apostolești;
Bucură-te, tâlcuitor de slujbe sfinte;
Bucură-te, următor al sfinților Părinți;
Bucură-te, scriitor al vieții sfinților;
Bucură-te, păstor cărturar al poporului;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii;
Bucură-te, statornic slujitor al Bisericii;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 8

Arhipăstor al Bisericii Moldovei, dascăl și lucrător al rugăciunii, cercetai mănăstirile și sihăstriile din eparhie, pe Cuvioșii Părinți nevoitori, folosindu-te mult de smerenia, răbdarea și sfințenia vieții lor. Iar tu, părinte sfinte, întărindu-i cu povața, ajutându-i și cu fapta, pe toți i-ai mângâiat. Pentru aceasta, cei care, prin rugăciunile tale, s-au învrednicit de mari daruri de la Dumnezeu, I-au cântat: Aliluia!

Icos 8

Odorul de mare preț al Moldovei, racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, ți-a adus nespusă mângâiere și ajutor în multele ispite și încercări. Iar când, din binecuvântate pricini, la Catedrala de la Iași le-ai mutat, cu mare sfințenie le cinsteai, iar la vreme de primejdie rugăciuni prin țară făceai și multe minuni și semne se făceau spre mângâierea poporului binecredincios. De aceea, și noi cu dragoste cinstim sfintele tale moaște, zicând:
Bucură-te, destoinic ocârmuitor al Bisericii în vremi de restriște;
Bucură-te, că mult te-ai împotrivit învățăturilor eretice;
Bucură-te, cel ce ai iubit înfrânarea;
Bucură-te, că te-ai întrarmat cu răbdare;
Bucură-te, al sfântului Ioan fierbinte cinstitor;
Bucură-te, că în multe primejdii i-ai cerut ajutorul;
Bucură-te, căci prin tine Dumnezeu minuni a lucrat;
Bucură-te, că ai alinat suferința poporului;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 9

Când grele încercări s-au abătut peste țara Moldovei, mare strâmtorare poporul suferind și multe biserici prin foc s-au mistuit, tu, ca un ostaș vrednic al lui Hristos, stâlp al credinței te-ai arătat turmei tale, Cuvioase Părinte. Pentru aceea Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9

Prădând năvălitorii bisericile și mănăstirile, au luat cu ei mulțime de odoare sfinte și chiar racla cu moaștele sfântului Ioan cel Nou. Văzând acestea, păstorule cel bun, cu lacrimi îi rugai să nu te despartă de sfântul tău ocrotitor, alegând să pleci în pribegie; de aceea, te lăudăm:
Bucură-te, stâlp al credinței dreptmăritoare;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor nevoiași;
Bucură-te, alinător al durerilor;
Bucură-te, părinte iubitor de țară și neam;
Bucură-te, că pe Sfântul Ioan mult l-ai cinstit;
Bucură-te, că în pribegie credința ortodoxă ai păstrat;
Bucură-te, că în Polonia păstor demn te-ai arătat;
Bucură-te, că nici atunci neamul tău nu l-ai uitat;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 10

Fiind în țară străină, dorul de patrie te mistuia. De aceea, nu ai încetat a scrie cărți de folos, tâlcuind din scrierile Sfinților Părinți, pentru poporul tău. Și mulți folosindu-se de înțeleptele tale cuvinte și de smerita-ți purtare minunându-se, cu bucurie cântau lui Dumnezeu, Celui ce te-a slăvit: Aliluia!

Icos 10

Multe din cele trebuincioase lipsindu-ți, nu ți-ai pierdut nădejdea, ci cu mai multă sârguință ai lucrat pentru învățarea dumnezeieștilor dogme, având grabnic ajutători pe trâmbițele Duhului: pe sfinții Hrisostom și pe Efrem, pe Damaschin și pe Simeon Noul Teolog. Pentru aceasta, cu smerenie, te lăudăm:
Bucură-te, pildă de îndelungă răbdare;
Bucură-te, a Bisericii făclie luminătoare;
Bucură-te, cel ce patria ta mult ai iubit-o;
Bucură-te, căci prin cuvânt pe mulți ai înțelepțit;
Bucură-te, spic ceresc cu însutită rodire;
Bucură-te, că de la sfinți ai cerut ajutor;
Bucură-te, candelă a învățăturii;
Bucură-te, luminat povățuitor al mântuirii;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 11

După multă osteneală și răbdare, în pribegie săvârșind călătoria acestei vieți, Cuvioase Părinte, te-ai mutat către locașurile cerești. Moartea ta a fost înălțare la viața veșnică, căci înaintea Sfintei Treimi te-ai învrednicit a sta. Sfântă ți-a fost ascultarea și binecuvântată a fost tăierea voii tale, Sfinte Dosoftei. Pentru aceea, cu rugăciunile tale ajută-ne să ne învrednicim a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11

Pom al raiului fiind, fericite, având stâlpări de rugăciuni neîncetate către Dumnezeu, dă-ne ca sub umbra acelora totdeauna să ne sălășluim și să grăim către tine:
Bucură-te, înger sfânt care te-ai născut pe pământ;
Bucură-te, cel ce-n lume boldul răului ai frânt;
Bucură-te, că în ceruri cu sfinții locuiești;
Bucură-te, că Domnului pentru noi te rogi;
Bucură-te, că ești rugăciune vie și nemuritoare;
Bucură-te, rază a Duhului Sfânt;
Bucură-te, visterie a comorilor cerești;
Bucură-te, că Moldova tu din cer o ocrotești;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 12

Prealuminate Ierarhe Dosoftei, caută cu milostivire din înălțimea slavei cerești spre noi, care luptăm cu multe necazuri pe marea acestei vieți și, primind puținele noastre laude, dă-ne ajutor cu rugăciunile tale, ca, mântuindu-ne, să ne învrednicim a cânta dimpreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12

Lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată, pentru că te-ai învrednicit a vedea preafericita față a Treimii Celei nedespărțite și neîncetat te rogi pentru plinătatea Bisericii lui Hristos și pentru poporul nostru românesc. De aceea, te rugăm primește lacrimile noastre de mulțumire pentru tot darul cel bun și desăvârșit mijlocit nouă de sus, de la Părintele luminilor, pentru care îți cântăm:
Bucură-te, că lupta cea bună toată viața ai luptat;
Bucură-te, că adevărata credință până la sfârșit ai păstrat;
Bucură-te, cel care întru înălțimile cerești sălășluiești;
Bucură-te, că fața Sfintei Treimi o privești;
Bucură-te, al tuturor sfinților prieten iubit;
Bucură-te, al poporului tău ajutor neprețuit;
Bucură-te, sfinte mărturisitor al credinței strămoșești;
Bucură-te, cel ce din cer azi pe noi ne aperi;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 13

O, prealuminate Ierarhe Dosoftei, primește smerita noastră rugăciune și mijlocește pentru noi către Stăpânul Hristos, ca să ne izbăvească de înfricoșata muncă a iadului și să ne învrednicească de bucuriile cerești, ca, dimpreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat: Aliluia! (de 3 ori)

Icos 1

Ca pe un purtător de biruință te-au încununat cetele îngerești, ierarhe Dosoftei, că, deși tânăr la trup, te-ai dovedit înțelept cu mintea, iar inima ta s-a aflat pământ bine roditor, căci primind sămânța adevărului ai rodit înmiit. Pentru aceasta, ca unui adevărat lucrător al celor duhovnicești te rugăm: întărește și-n sufletele noastre nemuritoare virtuțile dreptei credințe, celor ce-ți cântăm:
Bucură-te, lucrător plin de înțelepciune;
Bucură-te, ucenic săvârșitor al faptei bune;
Bucură-te, fire blândă și cucernică;
Bucură-te, păstor plin de râvnă;
Bucură-te, pildă vie a bunei cucernicii;
Bucură-te, veselie a celor fără bucurii;
Bucură-te, iubitor al vieții simple și curate;
Bucură-te, cugetare smerită;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 1

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ierarhe al lui Hristos, veselește sufletele celor binecredincioși; că tu înțelept tâlcuitor al dreptei credințe și luminător al limbii române te-ai arătat. De aceea, toți se bucură și te laudă cântând: Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Rugăciune către Sfânrul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești. Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii române, mare iubitor al Sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată și multa ta osteneală pentru credința și lucrarea Bisericii lui Hristos. Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii și împreună liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea faptelor bune; să ocrotească pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.

 Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava, primind la botez numele Dimitrie

A studiat pentru început acasă, apoi la Iași, la Colegiul de la Trei Ierarhi, înființat în timpul domnitorului Vasile Lupu.

De aici s-a îndreptat spre Liov, unde a studiat la Școala Frăției Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului.

Aici a învățat limba greacă, latină, slavona bisericească și polona, devenind unul dintre poligloții vremii.

În 1649 s-a călugărit la Mănăstirea Probota, primind numele Dosofte.

În anul 1658 a fost ales și hirotonit episcop de Huși, apoi episcop la Roman, iar în 1671 a fost ales Mitropolit al Moldovei.

Toată viața mitropolitului a fost o trudă neîncetată pusă în slujba poporului și a limbii române.

În vremea mitropolitului slujbele se țineau fie în grecește, fie în slavonește, limbi pe care poporul nu le mai înțelegea.

Astfel, marea sa grijă era ca poporul să înțeleagă ceea ce se slujește în biserică: să-nțăleagă tot spasenia lui Dumnedzău cu întreg înțeles.

Mitropolitul Dosoftei a fost unul dintre cei mai mari cărturari români din secolul al XVII-lea, fiind cunoscut ca:

primul poet național;

○ primul traducător în limba română al cărților de slujbă religioasă;

○ primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox;

○ primul traducător în românește al unor cărți din literatura dramatică și istorică universală;

○ primul cărturar român care a copiat documente și inscripții.


Mai este cunoscut drept personalitate a vieții culturale și spirituale românești și pentru traducerile sale din literatura patristică și pentru contribuția sa la formarea limbii literare românești.

În anul 1686, în urma campaniei de retragere din Moldova, soldații polonezi au luat cu ei ca ostatic și pe Mitropolitul Dosoftei.

A rămas în exil până la sfârșitul vieţii.


Mitropolitul Dosoftei a trecut la cele veșnice pe 13 decembrie 1693 și a fost înmormântat la Biserica Nașterea Domnului din Zolkiew (Ucraina).

Canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei a fost aprobată de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din 5-6 iulie 2005, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei a avut loc în data de 14 octombrie 2005, la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Despre simplitate, “pur și simplu“!


 

Dacă ar fi să iei în calcul definiția simplității din dicționar, ai înțelege că simplitatea este o însușire de a fi simplu, fără complicații, fără multe formalități și artificii.  Ai deriva apoi spre simplicitate încercând să înțelegi ce le deosebește sau ce le aseamănă...Sunt ele două însușiri sau virtuți diferite?

Am înțeles definiția simplității mult mai târziu, într-o seară calmă și liniștită de vară cu mireasmă de tei inflorit, privind  la jocul atât de simplu a unor copii. O simplă și unică înțelegere! O cunoaștere unică a sensului “a fi”care îți oferă pacea interioară și libertatea.  Poate că ar trebui să învăț cum “să fiu”?

 Această cunoaștere cu care îți poți reconstrui întreaga minte!

 Această conștiință  pură pe care o descoperi doar în spațiul dintre gânduri, acolo, în acel simplu. Acel prim pas spre adevărata ta natură, unde poți afla cine ești în esența ta, în spatele sau dincolo de toate rolurile pe care le joci în această  viață,  dincolo de speranțe și griji,  de planurile pe care le faci, dincolo de vinovății și frici – toate acestea pe care într-un mod paradoxal le numim „identitatea ”noastră de viață.

Am înțeles tot atunci că a trăi simplu este o artă.  Trăim timpuri în care totul se derulează cu o viteză amețitoare. Un secol al vitezei, cum de fapt i se și spune. Un timp al unui secol cu împopoțonări inutile, când de multe ori încerci să pari mai mult decât cine ești, adesea în antagonie cu adevărata ta natură. Atunci când ești simplu nu încerci să pari nicicum pentru că simplitatea vine dintr-un ungher al creierului, dezvoltat doar la oamenii stapâni pe sine.

Dar oare așa să fie...mă întreabă mintea mea?!

Și unde ai pune timiditatea aici?

Oare o fi un mod de manifestare a simplității, căci tocmai era vorba de siguranța de sine!?...

Nu am reușit încă să răspund la această întrebare. Știu doar că simplitatea, soră cu modestia, nu presupune absența calităților, nu te face mai prejos decât ceilalți, pentru că tu știi și ai convingerea că nu ai preț, pentru că tu valorezi tot atât de mult, ceea ce te eliberează de nevoia de a fi strident. Pentru că tu ai puterea să  privești cu onestitate la propria persoană și să nu greșești valoarea lucrurilor. Știu că mereu mă întrebam care este calea și modul de viață ideal și mi-am dat seama, prin eliminări succesive,  că mă aflam în căutarea simplității.

Am uitat să mai trăim simplu.  Oamenii consumă, dobândesc, adună, acumulează, colecționează. Au “prieteni și relații” , dețin titluri, trofee, diplome medalii...Se prăbușesc sub povara posesiunilor și uită sau poate practic nu-și dau seama că poftele îi transformă în ființe lipsite de viață, în prizonierii dorințelor lor din ce în ce mai numeroase.

Aruncă-ți nimicurile și spune-le celor din jurul tău că vrei să te debarasezi  de posesiunile inutile. Dă șifonierele vechi, poate pline cu sumedenii de haine și ia-ți o canapea bună și moale. Simte căldura catifelată a păturii de cașmir, aroma aburindă a ceaiului de plante și bucură-te! Bucură-te pur și simplu!

Doar ceea ce ești este singura ta realitate, singurul tău dat. Ceea ce ai, poți pierde oricând. Iar după ce ai învățat asta, începe adevărata ta viață. Trăită frumos, cu bucurie, în simplitate... asemeni jocului de copil. Doar pentru tine!

Cu drag PRIETEN!

https://www.scoalasistemica.ro/

Acatistul Sfantului Gherman de Alaska


 *Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gherman din Alaska.*În 1970, el a devenit primul sfânt care a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă din America. În același timp a avut loc ceremonia similară, dar în altă parte, a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. Sfântul Gherman este prăznuit de Biserica Ortodoxă în 9 august (data proslăvirii) și în 13 decembrie (data adormirii).

De Dumnezeu purtator si facator de minuni din Alaska !

(9 august, 13 decembrie)

Sfantul Gherman de Alaska (1756-1837) a fost un calugar crescut in duhul isihast al Sfantului Paisie de la Neamt, ce a ajuns misionar in insulele aleutine, fiind primul sfant ortodox ce a trait pe pamant american. La canonizarea sa a contribuit mai ales Parintele Serafim Rose si fratia sa, ce poarta acum chiar numele sfantului. Sfantul Gherman este cunoscut si prin numeroasele minuni si tamaduiri savarsite dupa adormirea sa. Sfintele sale moaste se afla in Alaska pe insula Kodiak, iar o particica la manastirea Ormilia din Grecia.

Condacul 1

Minunatule facator de minuni si preaslavit Sfant al lui Hristos, de Dumnezeu purtatorule Parinte Gherman, stralucirea Alaskai si bucuria intregii Americi, tie iti aducem aceste cantari de lauda. Fiind cerescul ocrotitor al pamantului nostru si prea puternic mijlocitor inaintea lui Dumnezeu, nu inceta sa te rogi pentru noi, fiii tai, care cu ravna strigam tie: Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi!

Icos 1

Facatorul ingerilor mai dinainte te-a ales, parinte Gherman, sa fii propovaduitor al credintei Ortodoxe in Lumea Noua si intemeietor al monahismului in nordul indepartat, si te-a trimis pe tine precum l-a trimis pe Apostolul Pavel la pagani, pentru ca lumina Ortodoxiei sa straluceasca pana la capatul pamantului. Iar oamenii cei multumitori te lauda pe tine ca pe un ceresc ocrotitor cu aceste cantari:

Bucura-te, Parintele nostru Gherman, urmasul Apostolilor;
Bucura-te, cel care ai luminat pamantul american cu lumina adevaratei credinte;
Bucura-te, cel ce ai dobandit stravechea dragoste de pustie;
Bucura-te, cel ce ai fost salvat de la moarte de Maica Domnului;
Bucura-te, cel ce ai fost crescut din copilarie in pustia Sarovului;
Bucura-te, prea cinstita mladita a Valaamului;
Bucura-te, ca ai fost luminat de lumina Taborului;
Bucura-te, cel care ai luminat cu Hristos intunericul nordului;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi!

Condacul 2

Fiind inflacarat cu dragoste arzatoare pentru Domnul si dorind sa-L slujesti numai pe El, ti-ai daruit tineretile lui Dumnezeu ca un dar ales si ti-ai indreptat pasii catre manastirile Sarovului si ale Valaamului, unde laolalta cu obstea monahilor ai cantat cu umilinta: "Iisuse Preadulce, mantuieste-ne pe noi pacatosii". Aliluia!

Icosul 2

Din tineretile tale ai fost impodobit cu intelepciune duhovniceasca, sfinte al lui Dumnezeu, ca sa poti intelege frumusetea si dulceata Raiului; astfel cu prea inteleptul staret Nazarie, povatuitorul Sfantului Serafim de Sarov, ai cercetat intelepciunea lui Dumnezeu si caile Domnului. Pentru aceasta, Sfanta Biserica te lauda asa:

Bucura-te, ca l-ai slujit pe staretul pustnic in pustia Sarovului;
Bucura-te, ca precum o albina, ai adunat nectar duhovnicesc de la marele Teodor din Sanaxar;
Bucura-te, cel ce cu prietenul tau Varlaam ai intarit pe fratii de la Valaam; intareste-ne acum si pe noi;
Bucura-te, ca ai cercetat pe pustnicii din departari; acum cerceteaza-ne si pe noi;
Bucura-te, ca tu insuti ai devenit pustnic la "Campia lui Gherman";
Bucura-te, ca prin sfintenia ta ai fost asemenea ocrotitorului tau Gherman, intemeietorul Valaamului;
Bucura-te, ca ai fost cinstit de fratii de la Valaam pentru blandetea si trezvia ta;
Bucura-te, ca acum esti slavit de intreaga Biserica;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi!

Condacul 3

Puterea Celui Preainalt a luminat pe de Dumnezeu inteleptitul ierarh al Bisericii Ruse, Gabriel, sa trimita propovaduitori ai credintei Ortodoxe pe pamantul american, iar tu, Sfinte Parinte Gherman, ai primit aceasta apostoleasca lucrare. Pentru aceea, toti oamenii cei luminati cu lumina lui Hristos prin ostenelile tale si cu pilda vietii tale canta Domnului: Aliluia!

Icosul 3

Iubind ostenelile vietii monahale, tu ai aratat, Sfinte Parinte Gherman, si mare ravna apostoleasca in propovaduirea lui Hristos cel rastignit celor ce stateau in intunericul paganei necunostinte. Amintindu-ne durerile si ostenelile tale, cu dragoste iti inaltam cantare asa:

Bucura-te, cel ce ai aratat ascultare fara de cartire Staretului tau;
Bucura-te, cel ce ai calatorit pana la capatul pamantului, in lunga ta calatorie de filocalica propovaduire;
Bucura-te, cel a carui dragoste pentru pamantul parintesc nu s-a micsorat;
Bucura-te, cel ce ai ajuns sa ai dragoste arzatoare pentru noua ta tara;
Bucura-te, intaiul traitor al ascezei contemplative in America;
Bucura-te, oglindire a sfintilor monahi de la Ladoga din sfanta Rusie;
Bucura-te, cel ce ai adus "Tebaida ruseasca a Nordului" in America;
Bucura-te, cel ce ai sadit un inceput de sfintenie, ca o comoara pretioasa, in Lumea Noua;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi!

Condacul 4

Nici furtuna inselatoarelor valuri ale oceanului, nici involburarile marilor rauri, nici padurile intunecate n-au putut sa stinga simtamintele tale, o, Sfinte Gherman, pentru bunavointa Staretului Nazarie fata de tine, si ai strigat cu recunostinta: "Imi inchipui cu ochii mintii iubita manastire a Valaamului si pururea o vad peste marele ocean". Aliluia!

Icosul 4

Auzim bucuria ta apostolica, Sfinte Parinte Gherman: "Am fost rapit in duh: gasindu-ma intre vreme buna si vreme rea, intre bucurie si intristare, intre indestulare si lipsa, saturare si infometare, caldura si frig, dar in toate necazurile aflu ceva ce ma bucura cand aud de ravna cu care fratii propovaduiesc cuvantul lui Dumnezeu, si trec de la bucurie la vederea duhovniceasca", si strigam catre tine unele ca acestea:

Bucura-te, propovaduitorule al lui Dumnezeu; insufla-ne si noua ravna ta;
Bucura-te, iubitorule de Dumnezeu; daruieste bucurie inimilor noastre;
Bucura-te, mijlocitorule pentru toti cei deznadajduiti;
Bucura-te, preadulce mangaietor al sufletelor tulburate;
Bucura-te, cel ce dai tamaduiri prin smerenia ta;
Bucura-te, aspru invatator al tuturor celor ce se indeparteaza de la Ortodoxie;
Bucura-te, cel care ne indrumi prin dragostea ta catre calea cea dreapta;
Bucura-te, cel care prin blandetea ta, dai aripi sufletelor noastre sa vada cele ceresti;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi!

Condacul 5

Cu rugaciunea ta cea dumnezeieste curgatoare ai facut bine mirositoare padurile din insula Pinului, si ai stralucit ca o stea calugareasca, sfinte, numind aceasta insula Noul Valaam, dupa cum Vechiul Valaam fusese numit Noul Athos, ca sa luminezi astfel intregul pamant american cu lumina iubirii tale; iar calugarii si toti oamenii din toate colturile lui sa strige cu dragoste catre Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5

Vazand smerenia ta, parinte al nostru Gherman, toti s-au minunat cum ai refuzat marea slujba a preotiei, urmand pe Sfantul Antonie de la Pecerska, intemeietorul monahismului din Rusia, precum si el a urmat pe Sfantul Antonie cel Mare, parintele monahismului. Astfel, in adanca ta smerenie, intemeietorule al monahismului in vestul indepartat, tu ai dorit, dupa randuiala Athosului, sa fii un simplu calugar, zicand: "Crestinul este un luptator, care se lupta sa treaca printre ostile nevazutilor vrajmasi catre cereasca sa casa". Pentru aceasta noi iti cantam tie:

Bucura-te, ca prin smerenie ai ajuns la cereasca locuinta;
Bucura-te, ca in soborul sfintilor cuviosi ai devenit primul staret din America;
Bucura-te, ca esti mare calauzitor al ostilor calugaresti in razboiul nevazut;
Bucura-te, ca ai numit locul ostenelilor tale ascetice Noul Valaam;
Bucura-te, ca ai daruit moastele tale manastirii proorocite de tine;
Bucura-te, caci cu mare ravna ai pastrat taina calugariei;
Bucura-te, cald aparator al fratilor adunati de tine;
Bucura-te, ca ne-ai imbracat intr-o noua dorire si dragoste pentru veacul ce va sa vina;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi!

Condacul 6

Pustia nordului slaveste ostenelile si minunile tale si te lauda ca pe o noua mladita a viei Bisericii din Rusia ce a inmugurit pe pamantul american. Cu rugaciunile tale ai inmiresmat mlastinile si padurile din Alaska, urmand pe ascetii cei din vechime, si in linistea noptii strigai catre Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Lumina Evangheliei a luminat in invataturile tale: "Crestinul trebuie sa traiasca intru nadejde si bucurie, si sa nu ia aminte la deznadejdea care-l copleseste. Pentru aceasta e nevoie de scutul credintei". Primind acestea de la tine, cu bucurie strigam:

Bucura-te, cel ce ai dat tuturor un scut de credinta vie si inteleapta;
Bucura-te, cel ce ai alungat intunericul paganatatii din noi;
Bucura-te, cel ce ai imprastiat mandria si deznadejdea prin dumnezeiasca vedere;
Bucura-te, ca ii ocrotesti pe toti cei neputinciosi, ca un adevarat parinte, pana in ziua de astazi;
Bucura-te, ca precum un duhovnicesc dascal ne chemi catre rai;
Bucura-te, ca numindu-te "umil" ne-ai invatat smerenia;
Bucura-te, cel ce ne-ai ranit inimile cu bucurie;
Bucura-te, cel ce ne-ai acoperit cu nadejdea ca si cu un curcubeu;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi!

Condacul 7

Dorind sa lumineze un pamant pagan cu lumina cunoasterii Sale, Domnul a randuit sa semene cu putere semintele credintei Ortodoxe si ti-a poruncit, sfinte parinte, sa aperi si sa-i inveti pe toti adevarata credinta. Si ca un pastor neinfricat ne strigi: "Nu te teme turma mica; eu sunt cel ce bate clopotele Pascale! Hristos a Inviat!". Aliluia!

Icos 7

Minunat ai staruit in rugaciune intru cele inalte, Cuvioase Parinte, dar nu i-ai uitat nici pe cei ce traiau jos pe pamant. Ai avut mai ales mare grija de orfanii fara adapost, zidind pentru ei un adapost si o scoala, unde i-ai invatat legea Domnului. De aceea, pentru ostenelile tale primeste de la noi laudele acestea:

Bucura-te, aparatorul saracilor si al celor fara de tata;
Bucura-te, ca ai construit o casa orfanilor si i-ai invatat frica Domnului;
Bucura-te, ca dupa ce ai cultivat pamantul cu mare osteneala, ai adus rod insutit;
Bucura-te, hranitorul orfanilor cu hrana cereasca si cu hrana pamanteasca;
Bucura-te, ca ai dat tuturor sa bea din apa cea vie a Evangheliei;
Bucura-te, ca inmultind un mic peste ai multumit pe multi;
Bucura-te, om al tacerii, ce nu esti din lumea aceasta;
Bucura-te, ca i-ai invatat pe toti sa se roage neincetat si sa iubeasca pe Dumnezeu cu toata inima lor;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi!

Condacul 8

O, preaslavita minune! Domnul, Iubitorul de oameni, dorind sa descopere in tine, Sfinte, un izvor de mangaiere pentru poporul Sau, ti-a daruit darurile inainte-vederii si al tamaduirii. Iar tu, prin faptele si cuvintele tale pe multi ai adus la dragostea de Dumnezeu; pentru aceea, luminati de razele ostenelilor tale, oamenii au strigat catre Domnul: Aliluia!

Icosul 8

Ales al lui Dumnezeu ai fost, sfinte, iar oamenii cei nou luminati cu lumina credintei crestine, au alergat catre tine in toate nevoile si necazurile lor. Iar tu, ca un parinte iubitor de fii, ai mijlocit pentru toti in rugaciune, daruind tamaduiri si mangaind pe toti cei ce alergau la tine pentru ajutor; pentru aceea fiii tai duhovnicesti te slavesc asa:

Bucura-te, liman linistit pentru sufletele zdruncinate de furtuni;
Bucura-te, doctorul nostru cel plin de har si grabnic ajutator;
Bucura-te, ca precum Sfantul Nil, prima biserica din insula Pinului ai inchinat-o Intampinarii Domnului;
Bucura-te, ca aprinzand tu lumanari pentru acest praznic, Domnul a dat ajutor miraculos in timpul unei ciume;
Bucura-te, cel ce-i aperi pe cei pribegi de dusmanii vazuti si de cei nevazuti;
Bucura-te, ca in vremea furtunilor duhovnicesti ai fost la fel de rabdator precum "Stanca Monahului";
Bucura-te, ca te-ai numit pe tine "doctor" pentru noul tau popor;
Bucura-te, iubitorule Avva care ai vazut viitorul ca si cum ar fi prezentul;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi!

Condacul 9

Impreuna vorbitor cu cetele ingeresti ai fost, fericite parinte Gherman, si tu insuti ai dat marturie despre cum ingerii erau cu tine in salbaticie, sfintind apele la praznicul Botezului Domnului, si cum cu bucurie ai cantat cu ei. Auzind acestea, cei nascuti pamantenii s-au minunat, strigand impreuna: Aliluia!

Icosul 9

Marii ritori nu pot numara minunile pe care le-ai aratat poporului, cand ai linistit valurile marii si un foc din padure, prin rugaciunile tale. Iar cand a fost o mare revarsare de ape, prin rugaciunile tale ai oprit marea la icoana Maicii Domnului, spunand: "Apa nu va trece de acest loc". Pentru aceasta te laudam asa:

Bucura-te, ca in chip minunat linistesti apele;
Bucura-te, preaslavit izbavitor de focul din padure;
Bucura-te, cel care l-ai ascultat pe Sfantul Inochentie cand te-a strigat de pe mare;
Bucura-te, cel ce ai chemat in mod tainic pe sfantul noul mucenic Tihon Patriarhul in America;
Bucura-te, carmaci al celor ce plutesc pe mare;
Bucura-te, cel ce ce ai imblanzit ursi salbatici cu blandetea ta;
Bucura-te, cel ce ai schimbat mania oamenilor rai cu blandetea ta;
Bucura-te, cel ce ai trimis din ceruri o mireasma minunata celor ce te-au chemat;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi!

Condacul 10

Slavim mantuitoarea si cinstita ta adormire, caci ai stiut dinainte ziua si ceasul fericitei tale inaltari de pe pamant la cer. Preaslavita a fost si ingroparea ta, caci, dupa patruzeci de zile de mare involburata, proorocia ta despre aceasta s-a implinit. Ucenicul tau Gherasim, simtind o mireasma minunata si vazand Lumina cea necreata ce te inconjura in ceasul adormirii, a cantat Domnului: Aliluia!

Icosul 10

Zid nesurpat esti prin viata ta, parinte, pentru obstile de calugari; iar la adormirea ta ai aratat o preaslavita minune: trupul tau a stat in biserica fara sa se strice, pentru multe zile. Oamenii, vazand la adormirea ta un stalp de foc inaltandu-se la cer, au strigat tie acestea:

Bucura-te, ca ne-ai incredintat prin cinstitul tau sfarsit de sfintenia ta;
Bucura-te, ca inaltandu-te la cer calea ti-a fost aratata printr-un stalp de foc;
Bucura-te, ca ne-ai lasat mostenire sfintele tale moaste;
Bucura-te, ca la racla moastelor tale schiopii se tamaduiesc si aud glasul tau din mormant;
Bucura-te, ca vindeci neputintele cu pamant de la mormantul tau;
Bucura-te, ca ne-ai dat un izvor de apa sfanta si tamaduitoare;
Bucura-te, ca ai venit la Staretul Gherasim chemandu-l sa traiasca pe insula Pinului;
Bucura-te, ca te afli in linistea insulei Pinului ca unul ce esti viu in chip tainic;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi!

Condacul 11

Cantari neancetate ai inaltat catre Sfanta Treime in pustia din mijlocul naturii salbatice, Parinte Sfinte, si ai vegheat in duh asupra obstii de sfinti placuti ai lui Dumnezeu semanati si ocrotiti de tine pe pamantul american, cantand cu cetele ingeresti: Aliluia!

Icosul 11

Luminator ai fost, imprastiind lumina catre viitorii monahi, impreuna sfinti ostasi cu tine in indepartata America, ce mai inainte erau straini de adevarata Ortodoxie, sfinte Parintele nostru Gherman, aparandu-ne de atacuri si mjlocind pentru noi, ziceai: "Nu suntem zguduiti numai de valurile marii, ci noi suferim si calatorim prin mijlocul acestei lumi amagitoare si involburate, facandu-ne drum spre casa noastra cea cereasca"; pentru aceasta strigam tie:

Bucura-te, credincios impreuna-luptator cu Ioasaf, primul ierarh al rusilor din America;
Bucura-te, cel ce ai fost martor al ravnei pana la moarte al lui Iuvenalie;
Bucura-te, ca l-ai cinstit pe Petru Aleutul ca fiind un Nou Mucenic;
Bucura-te, cel ce l-ai invatat pe ucenicul tau Serghie sa fie vorbitor cu ingerii;
Bucura-te, cel ce mai inainte ai vazut arhieria Sfantului Inochentie, ierarhul intaistatator al Rusiei;
Bucura-te, cel ce printr-o cale tainica l-ai chemat pe monahul Gherasim sa reinoiasca Noul Valaam;
Bucura-te, ca l-ai pazit pe preotul Adrian de inchisoare in Rusia;
Bucura-te, cel ce i-ai insuflat Sfantului Ioan sa lucreze la canonizarea ta;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi!

Condacul 12

Vazand harul si marea ta indrazneala inaintea lui Dumnezeu, ne rugam tie, sfinte Parinte: roaga fierbinte pe Domnul sa pazeasca Sfanta Sa Biserica de duhul acestei lumi care surpa prin necredinta sufletele fiilor ei, intunecand bucuria vietii daruita de Dumnezeu pentru intemeierea cetatii lui Dumnezeu, penru ca ei sa se inalte de pe pamant la cer, cantand: Aliluia!

Icosul 12

Cantand proslavirea ta, te fericim Sfinte, ca unul ce esti preaputernic si stai inaintea Scarii Dumnezeiescului Urcus de pe pamant la cer. Ca unul ce ai dobandit Duhul cel Sfant si ai luminat pamantul nostru, auzi-ne pe noi cei ce de jos, ce-ti strigam tie acestea:

Bucura-te, ca ai dobandit rugaciunea curata prin caldura inimii;
Bucura-te, ca ai fost invaluit de sfanta lumina;
Bucura-te, ca ai varsat multe lacrimi din inima;
Bucura-te, ca ai dobandit tacerea si linistea cugetului;
Bucura-te, ca ti-ai curatit mintea pentru contemplarea tainelor ceresti;
Bucura-te, sfanta si straina luminare;
Bucura-te, inima luminata de Duhul Sfant;
Bucura-te, ca ai gustat desavarsirea si ne chemi si pe noi spre ea;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi!

Condacul 13

O, preaslavite Sfant al lui Dumnezeu, Sfinte si de Dumnezeu purtatorule Parinte Gherman, primeste aceasta mica rugaciune a noastra facuta intru cinstirea ta. Stand inaintea tronului Atotputernicului Dumnezeu, roaga-te neincetat pentru noi, smeritii tai fii, ce am auzit glasul tau, strigand catre noi: "De azi inainte, din acest ceas, din aceasta clipa, sa-L iubim pe Dumnezeu mai presus de toate si sa implinim sfanta Sa voie". Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Rugaciune catre Sfantul Gherman de Alaska

O preaminunate placut al lui Dumnezeu, parintele nostru Gherman! Tu bine ai lucrat pe meleaguri cu natura neprielnica si slujind lui Dumnezeu ai fost credincios in putine lucruri, dupa cuvantul Domnului care spune: Peste putine ai fost credincios, peste multe te voi pune. Si acum ai fost pus ocrotitor ceresc, precum un inger pazitor, peste indepartatele pamanturi apusene ale Alaskai si Americii, si esti ocrotitorul tuturor crestinilor ortodocsi din pamanturile nou luminate de credinta Ortodoxa. Roaga-te cu osardie pentru obstea monahilor, pentru toti crestinii ortodocsi si pentru toti cei ce sufera si sunt osteniti in valea desertaciunii lumesti. Pastreaza Biserica luptatoare de pe pamant intru puritatea Ortodoxiei, si apara pe toti oamenii cei binevoitori de puterile intunecate ale vrajmasului. Umple inimile noastre cu setea pentru dreapta credinta si pentru evlavie, cu duh de pace si dragoste si cu blandetea si smerenia Domnului Iisus Hristos. Daruieste mangaiere celor necajiti si cereasca hrana celor ce flamanzesc dupa dreptatea cea duhovniceasca. Dobandind cererea noastra, fie sa primim raspuns bun la ziua Infricosatoarei Judecati si cu toti sfintii sa cantam de Viata-Datatoarei Treimi, Tatalui celui necuprins, Adevaratului si Unuia Nascut Fiului Sau si Sfantului Duh, Mangaietorul, in vecii vecilor. Amin.

Acest acatist a fost scris in anul 1951 de Parintele Stefan Liasevski (+1986), un prieten apropiat al Arhimandritului Gherasim (+1969) din Insula Spruce, pazitorul manastirii Sfantului Gherman, Noul Valaam din Laguna Monahului. El a marturisit Parintelui Stefan ca Sfantul Gherman nu i-a aparut doar in vis, atunci cand l-a chemat sa traiasca pe Insula Spruce, ci a venit la el chiar in plina lumina a zilei si i-a spus in timp ce clopotele rasunau de-a lungul insulei: "Nu te teme. Eu trag clopotele pascale. Hristos a Inviat!" Acest fapt nu a fost publicat in timpul vietii Parintelui Gherasim ci doar dupa adormirea sa, de catre Parintele Stefan.

Acatistul Sfintei Mucenite Lucia din Siracuza (13 decembrie)

*Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Lucia fecioara.*

Sfânta Muceniță Lucia era din Siracuza Siciliei și era logodită. Îmbolnăvindu-se mama ei, a plecat cu ea la Catana, ca să se roage Sfintei Mucenițe Agata să o izbăvească sfânta de curgerea de sânge. Când a ajuns la Catana a văzut în vis pe Sfânta Agata. Sfânta i-a făgăduit mamei ei tămăduire de boală, iar ei i-a vestit mai dinainte suferințe mucenicești pentru Hristos. După însănătoșirea mamei sale, Sfânta Lucia a împărțit toate averile sale săracilor și era gata să mărturisească pe Hristos. Fiind pârâtă de logodnicul ei, a fost dusă înaintea lui Pashasie, domnul cetății, care a poruncit să o ducă într-o casă de desfrâu, ca să fie necinstită. Prin harul lui Hristos însă a rămas curată; au tăbărât mulți asupra ei, dar n-au putut să o miște din locul în care se proptea. Pentru că aceia și-au pierdut nădejdea că o mai pot mișca din loc, și pentru că nici n-au putut-o arde cu focul ce-i aprinseseră acolo unde sta, căci sfânta era păzită de Dumnezeu, i-au tăiat capul cu sabia.

Condacul 1
Veniţi toţi credincioşii să o lăudăm pe Sfînta Muceniţă Lucia, că aceasta lepădîndu-se de cele pămînteşti s-a învrednicit de cununa muceniciei şi acum cu îngerii în ceruri se veseleşte. Pentru aceasta toţi cu bună credinţă să strigăm: Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!
Icosul 1
Venind la mormîntul Sfintei Muceniţe Agatia şi auzind citirea Sfintei Evanghelii despre femeia care a luat tămăduire de boala scurgerii de sînge prin atingerea hainei lui Hristos, ai îndemnat-o pe mama ta să se atingă de mormînt, iar aceasta tămăduindu-se, împreună cu tine a dat slavă lui Dumnezeu aşa:
Bucură-te, că credinţa în Hristos ţi-a fost neclintită,
Bucură-te, că rugăciunea fierbinte de Domnul ţi-a fost primită,
Bucură-te, că Sfînta Agatia în vis ţi s-a arătat,
Bucură-te, ca slăvire cetăţii Siracuzei prin tine s-a dat,
Bucură-te, ca Hristos ţi-a privit viaţa cu bucurie,
Bucură-te, ca inima ta ardea neîncetat pentru Cerescul Mire,
Bucură-te, ceea ce ai lepădat grija pentru trupul cel de tină,
Bucură-te că prin chinuri te-ai îmbrăcat cu lumină,
Bucură-te, a Domnului mireasă primită,
Bucură-te, diamant şi piatră nepreţuită,
Bucură-te, că pe cap porţi strălucită cunună,
Bucură-te, fecioară ce cu drepţii te veseleşti împreună,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Reclame
Raportează această reclamăConfidențialitate

Condacul 2
Aprinzîndu-te de dragoste pentru Mirele cel Ceresc, i-ai spus mamei tale că nu vrei să mai auzi de logodnic pămîntesc. Şi cerînd moştenirea ta de la ea, pe Mîntuitorul ai voit a-L urma pînă la moarte, închinîndu-I fecioria ta. Pentru această pildă te-ai făcut creştinilor care cîntă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2
Sfătuită de tine, toată bogata ei moştenire lumească maica ta ţi-a înmînat-o spre a o da Domnului, iar tu, înţeleaptă fecioară, ai vîndut satele şi podoabele, împărţind săracilor totul, iar ei, slăvind pe Dumnezeu, au strigat:
Bucură-te, ca deşertăciunea bogăţiilor pămînteşti mamei tale ai arătat,
Bucură-te, ca prin bunul tău sfat te-a sprijinit în hotărîrea ce ai luat,
Bucură-te, că nu ţi-ai lipit inima de cele trecătoare,
Bucură-te, că ţi-ai agonisit bogăţie nepieritoare,
Bucură-te, că faţă de logodnic de hotărîrea cea bună nu te-ai ruşinat,
Bucură-te, că doica cea pricepută înaintea lui te-a apărat,
Bucură-te, preaînţeleaptă următoare a Celui Înviat
Bucură-te, preafrumoasă jertfă a Celui Preaînălţat
Bucură-te, că pentru milostivirea ta îngerii s-au bucurat,
Bucură-te, că pe Domnul desăvîrşit ai urmat,
Bucură-te, că pe tine însăţi te-ai făcut podoaba fecioarelor,
Bucură-te, că de lucruri minunate în ceruri eşti moştenitoare,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 3
Văzînd logodnicul tău că ai risipit toată averea împărţind-o săracilor, a mers la Pashasie, domnul cetăţii, şi te-a vădit că eşti creştină, iar ighemonul, chemîndu-te să jertfeşti idolilor a voit a te sili, dar tu nu te-ai plecat la porunca lui, apărîndu-ţi credinţa. Iar noi, văzînd îndrăzneala ta, strigăm Lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
Fericită eşti între fecioare, că neplecîndu-te la ameninţările ighemonului ai zis: “Acum nemaiavînd nimic din averea mea ce să aduc, pe mine mă jertfesc vie Lui Dumnezeu”. Iar noi auzind acestea, minunîndu-te de dăruirea ta cea înţeleaptă, te lăudăm aşa:
Bucură-te, ca în inima ta pe Mirele Hristos Îl purtai,
Bucură-te, că răbdarea ta ţi-a cîştigat loc de cinste în rai,
Bucură-te, că satana a fost biruit de tine,
Bucură-te, că pe diavol l-ai umplut de ruşine,
Bucură-te, că în lume te-a umbrit raza cerească,
Bucură-te, pilda celor ce vor să se mîntuiască,
Bucură-te, că plină de înţelepciune te-ai dovedit,
Bucură-te, că prin cuvintele tale pe ighemon l-ai uimit,
Bucură-te, că la Domnul ai voit a-l întoarce,
Bucură-te, că ai încercat a-l converti înainte de moarte,
Bucură-te, că l-ai îndemnat să se închine lui Dumnezeu şi nu idolilor,
Bucură-te, că nu te-ai temut de mîna împăratului şi a chinurilor,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 4
Văzînd rîvna lor nebună pentru slujirea idolească, i-ai numit “stricătorii sufletului” pe cei care iubesc dulceaţa vremelnică mai mult decît desfătarea veşnică. Dar ei n-au voit a crede că Duhul Sfînt grăieşte prin tine; noi însă cîntăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Auzind din gura ta că Duhul Sfînt trăieşte întru curăţie, au poruncit să te ducă la casa de desfrînare, ca după ce vei fi batjocorită să fugă Sfîntul Duh de la tine, dar tu nu te-ai înfricoşat, zicînd că trupul nu se va spurca de nu se va învoi mintea. Iar noi, pentru nădejdea ta în Dumnezeu, strigăm ţie aşa:
Bucură-te, că nu te-ai lăsat înduplecată prin nici o chinuire,
Bucură-te, că tinereţile tale prin chinuri au înflorit,
Bucură-te, că între necredincioşi viaţa ta ca soarele a strălucit,
Bucură-te, fecioară prea-tare în virtute,
Bucură-te, că te-ai învrednicit de daruri multe,
Bucură-te, stîlp al credinţei neclintit,
Bucură-te, că pe Domnul mai presus de orice L-ai iubit,
Bucură-te, că toată nădejdea ţi-ai pus în Mirele cel Ceresc,
Bucură-te că nu te-ai temut de cei ce rănesc doar trupul pămîntesc,
Bucură-te, că de Dumnezeu cu tot sufletul te-ai lipit,
Bucură-te, că fecioria cu dragoste lui Hristos i-ai făgăduit,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 5
Pashasie a poruncit ca să vină după tine cei ce ţineau casa de desfrînare zicînd să cheme poporul şi să-şi bată joc de tine pînă vei muri, dar Duhul Sfînt nu i-a lăsat să se atingă de tine, pentru care minune cîntăm: Aliluia!
Icosul 5
Duhul Sfînt a dat atîta greutate trupului tău încît nicidecum n-au putut să te mute din loc. Atunci aducînd o funie şi legîndu-te de mîini şi de picioare, au încercat cu toţii a te tîrî, dar ca un munte stăteai nemişcată.
Bucură-te, rugătoare fierbinte către Dumnezeu,
Bucură-te, că prin minune trupul s-a făcut ca un munte de greu,
Bucură-te, că pe Domnul L-ai rugat a-ţi păzi fecioria,
Bucură-te, că în ceruri ţi s-a făcut auzită rugăciunea,
Bucură-te, că mila Domnului te-a acoperit,
Bucură-te, că trupul ţi-a rămas curat precum tu însuţi l-ai păzit,
Bucură-te, că mare cunună Domnul în cer ţi-a pregătit,
Bucură-te, că de mucenicie te-ai învrednicit,
Bucură-te, că prin tine mulţi dreapta credinţă au aflat,
Bucură-te, că slava Domnului prin tine s-a arătat,
Bucură-te, că neclintit îţi era trupul precum îţi era credinţa,
Bucură-te, că l-ai slujit pe Domnul cu toată fiinţa,
Bucură-te, Sfînta Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Publicitate
Setări pentru confidențialitate

Condacul 6
Pildă te-ai făcut fecioarelor, Sfîntă Lucia, rîvnind curăţiei Maicii Domnului; iar Mîntuitorul văzînd curăţia cugetului tău, cu mărgăritare cereşti ţi-a împodobit haina de nuntă, şi ceata fecioarelor te aşteaptă în ceruri cîntînd: Aliluia!
Icosul 6
Mirele tău cel iubit nu te-a lăsat pradă desfrînaţilor închinători la idoli ci, minune săvîrşind pentru tine, toate planurile lor a zădărnicit. Iar noi slăvind pe Dumnezeu îţi cîntăm aşa:
Bucură-te, că te-ai făcut sălaş Duhului Sfînt,
Bucură-te, că numai pe Hristos Domnul Îl aveai în gînd,
Bucură-te că prin tine am văzut mărirea cerească,
Bucură-te, că în faţa păgînilor Duhul Sfînt prin tine a voit să grăiască,
Bucură-te, luminarea celor nepricepuţi,
Bucură-te, ceea ce te-ai îmbrăcat în virtuţi,
Bucură-te, temelie neclintită a creştinătăţii,
Bucură-te, izvorul bunătăţii,
Bucură-te, că pe mulţi i-ai întărit în credinţă,
Bucură-te, că pe şi mai mulţi i-ai adus la dreapta credinţă,
Bucură-te, stea luminătoare,
Bucură-te, a curăţiei cinstită floare,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 7
În mare nepricepere fiind Pashasie, a chemat vrăjitorii, fermecătorii şi toţi popii idoleşti ca să facă vrăji în jurul tău, şi să te urnească, dar neisprăvind nimic, trupul tău a rămas pironit în pămînt. Iar noi văzînd marea purtare de grijă a lui Dumnezeu asupra robilor Săi, cîntăm: Aliluia!
Icosul 7
Pentru că nu izbuteau nicidecum a te mişca din loc, s-a poruncit să fii stropită cu ud de om, socotind că cu oarecare vrăji stai nemişcată, dar în zadar s-au ostenit, căci nu au putut să te clintească, şi mai mult s-au ruşinat de tăria ta, pentru care-ţi cîntăm aşa:
Bucură-te, sfîntă în credinţă neclintită,
Bucură-te, arma nebiruită,
Bucură-te, trandafir plin de mireasma intre spinii idoleşti,
Bucură-te, ca inima ta nu s-a plecat celor pămînteşti,
Bucură-te, că credinţa ta s-a transformat într-un izvor de apă vie, Bucură-te, lauda fecioriei,
Bucură-te, ceea ce împreună cu îngerii locuieşti,
Bucură-te, aducerea de roade duhovniceşti,
Bucură-te, învăţătoarea înfrînării,
Bucură-te, stea curată a răbdării,
Bucură-te, soare luminos care neîncetat luminezi pe cei credincioşi,
Bucură-te, ruşinătoarea slujitorilor idoleşti,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 8
Crezînd că te vor putea urni din loc, au adus multe perechi de boi să te clintească, însă nici astfel nu le-a fost cu putinţă. Iar acuzată fiind că ai făcut farmece, le-ai spus că Milostivul Dumnezeu te ocrotea, căci întotdeauna îi cînţi: Aliluia!
Icosul 8
Nepricepînd cum tu, deşi neputincioasă copilă fiind, tîrîtă de o mie de oameni stai neclintită, le-ai spus că eşti înştiinţată de la Duhul Sfînt că nici zece mii de oameni nu ar avea izbînda asupra ta.
Bucură-te, fecioara neîntinată,
Bucură-te, comoara nedeşertată,
Bucură-te, făclie luminoasă,
Bucură-te, că ne tragi pe noi de la dragostea pămînteasca spre dragostea lui Dumnezeu,
Bucură-te, că nimic n-a putut să te mişte din loc,
Bucură-te, că de dorul lui Hristos, sufletul tău ardea ca un foc,
Bucură-te, că le-ai vestit puterea Sfîntului Duh,
Bucură-te, că încercările lor de a te necinsti au fost rispite în vînt,
Bucură-te că eşti biserica lui Dumnezeu celui viu,
Bucură-te, că a-ţi aduce laude cum se cuvine nu ştiu,
Bucură-te, îndreptarea fecioarelor celor drepte,
Bucură-te, strălucirea credinţei celei creştine,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 9
Văzînd că l-ai ruşinat, Pashasie a poruncit să fii înconjurată cu un foc mare şi să toarne peste tine smoala arsă, pucioasă şi undelemn fiert. Iar tu stînd nevătămata cîntai: Aliluia!
Icosul 9
Tu L-ai rugat pe Domnul Iisus Hristos ca focul să nu aibă putere asupra ta, pentru a se întări credinţa credincioşilor şi pentru a fi vădită neputinţa idolilor.
Bucură-te, rugul cel nears,
Bucură-te, ca ighemonul de ruşine a rămas,
Bucură-te, pildă de nădejde şi de răbdare,
Bucură-te, tămîie bineprimită la cer în rugăciune,
Bucură-te, că povaţă ne-ai dat să-ţi urmăm ţie,
Bucură-te, că ţi-ai dat viaţa trecătoare pentru veşnicie,
Bucură-te, că în ceruri s-a preamărit al tău nume,
Bucură-te, că veselie fecioarelor eşti în lume,
Bucură-te, că văpaia focului nu te-a atins,
Bucură-te, că farmecele vrăjitorilor idoleşti le-ai învins,
Bucură-te, că creştinii se întăresc văzînd pătimirea ta,
Bucură-te, că ne-ai învăţat cu osîrdie a ne ruga,
Bucură-te, Sfînta Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Publicitate
Setări pentru confidențialitate

Condacul 10
Nesuferind prietenii lui Pashasie să-l vadă în mare supărare, au poruncit să fii lovită cu sabia peste grumaz, după care au plecat, lăsîndu-te rănită. Tu însă nu conteneai a te ruga şi creştinii cîntau: Aliluia!
Icosul 10
Deşi foarte rănită nu ai slăbit, ci te rugai şi le-ai vestit poporului că s-a dat pace Bisericii lui Dumnezeu, căci Diocleţian căzuse din împărăţie, iar Maximian tocmai murise. Şi auzind sfîrşitul prigonirilor, creştinii te lăudau zicînd:
Bucură-te, că de noroade nu ai uitat,
Bucură-te, că deşi în suferinţă, vestea cea bună le-ai dat,
Bucură-te, că eşti cetăţii ocrotitoare,
Bucură-te, că mîntuirea ţi-ai cîştigat prin răbdare,
Bucură-te, că pe Domnul ÎI ai înaintea ochilor pe veşnicie,
Bucură-te, că vezi veşnic a raiului îndulcire,
Bucură-te, Muceniţă Lucia preacinstită,
Bucură-te, că prin tine Dumnezeu ne ajută,
Bucură-te, că prin chinuri te desfătezi acum veşnic,
Bucură-te, că răsplată ţi-a dat ţie cel Atotputernic,
Bucură-te, că prin chinuri eşti proslăvită între sfinte,
Bucură-te, ca petreci în raiul pe care l-ai dorit fierbinte,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 11
Înaintea ta s-a dus Pashasie legat în lanţuri, căci venise porunca de la Roma ca să fie dus la judecată ferecat. Iar creştinii, văzînd că pedepseşte Domnul pe asupritorii robilor Săi, strigau: Aliluia!
Icosul 11
Deşi gîtlejul îţi era străpuns de sabie, duhul tău nu a ieşit din tine pînă cînd au venit preoţii şi te-au împărtăşit cu Preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos. Privind o minune ca aceasta, toţi credincioşii te lăudăm zicînd:
Bucură-te, lauda Siracuzei,
Bucură-te, păzitoarea curăţiei,
Bucură-te, muceniţă ce eşti de raze cereşti plină,
Bucură-te, a inimilor credincioase dulce lumină,
Bucură-te, că ai avut candela ta pregătită,
Bucură-te, că te-ai arătat cereştii cămări învrednicită,
Bucură-te, că pe capul tău Hristos a pus cunună,
Bucură-te, căci cu drepţii te veseleşti împreună,
Bucură-te, că te-ai făcut mireasă Cerescului Mire,
Bucură-te, că nici o suferinţă trupească nu ţi-a fost poticnire,
Bucură-te, că prin chinuri ţi-ai împletit cununa muceniciei,
Bucură-te, că ai primit răsplata veşniciei,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 12
Dîndu-ţi sufletul în mîinile Domnului, ai fost pusă într-acel loc de cinste, unde s-a zidit biserica în numele tău şi în cinstea lui Dumnezeu, închinat Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, Căruia Îi cîntăm: Aliluia!
Icosul 12
Acum în ceruri te veseleşti cu Sfînta Agatia, şi precum ea e slava Cataniei aşa şi tu eşti a Siracuzei. Iar noi, nevrednicii, nădăjduind la al tău grabnic ajutor, te lăudăm aşa:
Bucură-te, fecioară curată şi preaînţeleaptă,
Bucură-te, că de oameni pe pămînt eşti lăudată,
Bucură-te, răbdătoare de chinuri nebiruită,
Bucură-te, vitează rugătoare de Duhul Sfînt proslăvită,
Bucură-te, că lumina dreptei credinţe prin tine străluceşte,
Bucură-te, că chinurile cu bucurie le-ai răbdat muceniceşte,
Bucură-te, că ne înveţi a nu iubi bunătăţile acestei lumi trecătoare,
Bucură-te, că prin tine după măsura credinţei se dă vindecare,
Bucură-te, propovăduitoarea dreptei credinţe,
Bucură-te, că acum te veseleşti împreună cu muceniţele sfinte,
Bucură-te, vrednică purtătoare de cunună,
Bucură-te, că acum cu îngerii salţi împreună,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 13
O, Sfîntă Muceniţă Lucia, care prin curăţia vieţii tale te-ai arătat vrednică mireasa a Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-L ca să dea iertare de greşeli şi sufletelor noastre, ca în veci să cîntăm împreuna cu tine: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori)

Icosul 1
Venind la mormîntul Sfintei Muceniţe Agatia şi auzind citirea Sfintei Evanghelii despre femeia care a luat tămăduire de boala scurgerii de sînge prin atingerea hainei lui Hristos, ai îndemnat-o pe mama ta să se atingă de mormînt, iar aceasta tămăduindu-se, împreună cu tine a dat slavă lui Dumnezeu aşa:
Bucură-te, că credinţa în Hristos ţi-a fost neclintită,
Bucură-te, că rugăciunea fierbinte de Domnul ţi-a fost primită,
Bucură-te, că Sfînta Agatia în vis ţi s-a arătat,
Bucură-te, ca slăvire cetăţii Siracuzei prin tine s-a dat,
Bucură-te, ca Hristos ţi-a privit viaţa cu bucurie,
Bucură-te, ca inima ta ardea neîncetat pentru Cerescul Mire,
Bucură-te, ceea ce ai lepădat grija pentru trupul cel de tină,
Bucură-te că prin chinuri te-ai îmbrăcat cu lumină,
Bucură-te, a Domnului mireasă primită,
Bucură-te, diamant şi piatră nepreţuită,
Bucură-te, că pe cap porţi strălucită cunună,
Bucură-te, fecioară ce cu drepţii te veseleşti împreună,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 1
Veniţi toţi credincioşii să o lăudăm pe Sfînta Muceniţă Lucia, că aceasta lepădîndu-se de cele pămînteşti s-a învrednicit de cununa muceniciei şi acum cu îngerii în ceruri se veseleşte. Pentru aceasta toţi cu bună credinţă să strigăm: Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Troparul, glas 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Lucia, strigă cu mare glas: “Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc, şi pe Tine căutîndu-Te mă chinuiesc, şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău, şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine, şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie!” Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mîntuieşte sufletele noastre.

Condacul, glas 3
Nevoindu-te cu rugăciune şi multe pătimiri, păstrîndu-ţi fecioria nestricată, de chinuri bucurîndu-te, te-ai adus Făcătorului tău, că te-ai logodit cu Hristos şi săvîrşind călătoria prin luminată mucenicie, dai acum tămăduiri celor ce te cinstesc cu dreaptă credinţă, Sfîntă Lucia preaslăvită.