🔳 SCOPUL primordial al ființei umane
este:
E V O L U Ț I A
Fiecare om trebuie sa creasca si sa continue sa evolueze. Omul poate sa evolueze bazandu-se cele doua adevaruri principale:
DRAGOSTEA si CREDINTA. Fiecarui om ii revine sarcina de a se purifica, de a se mentine intr-o buna stare de sanatate fizica, mentala si emotionala. Astfel, peste tot va domni armonia si pamantul va deveni un loc prosper.
Te afli aici, pe pamant, pentru a-ti supraveghea propria evolutie si nu pe a altora. Este inutil sa-ti folosesti energia pentru a-i judeca si a-i dirija pe altii. Existi pe pamant numai pentru tine.
Pe masura ce in tine se vor dezvolta dragostea si credinta, vei degaja o asemenea energie, incat reactiile tale fata de mediul inconjurator si cele ale mediului fata de tine se vor transforma in intregime.”
____
Piele - Lipsa integrității, ființă coruptibilă
- Testicule ,Ovare - Pierdere valoroasă ce nu poate fi recuperată
- Pancreas - Conflict cu membrii familiei
- Urechea internă – Sentimentul de imposibilitate de a afla ‘adevărul’
- Sânul stâng - Conflict care pune în pericol copilul, casa, familia
- Sânul drept- Conflict cu partenerul sau cu persoanele rivale
- Rectul - Frica de a fi nefolositor
- Gura – Nu poți ‘mesteca’ (suporta) o problemă/situație
- Căile respiratorii – Conflict teritorial
- Laringe - Frica și îngrijorarea pentru un anumit eveniment
- Stomacul - Ai înghițit prea multe împotriva voinței tale
- Esofag - Dorința acută de a refuza, de a nu ‘înghiți’
- Inima – Frustrare legată de copii
- Cervixul – Frustrare adâncă și persistentă
- Glandele suprarenale – Te îndrepți într-o direcție în care refuzi să mergi.
- Ficat - Frica (stres) inconștientă de a rămâne fără mâncare (sau bani pentru a procura mâncare) sau îți simți viața în pericol.
Cercetările doctorului Hamer au dus și la altă concluzie interesantă: microbii precum ciupercile, bacteriile, virusurile apar doar în faza de vindecare și ajută aceasta!! Inflamațiile, febra, puroiul, supurările sunt semne ale vindecării. Bacteriile ajută la descompunerea tumorilor ce nu își mai au rostul și au proliferat în timpul fazei active: tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la rinichi, tumorile la prostată, tumorile la uter, tumorile de sân, melanoamele și mesothelioma. Virusurile sunt implicate în procesul de vindecare a țesuturilor coordonate de cortexul cerebral. Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa și gripa stomacală indica faptul că procese virulente naturale de vindecare sunt în curs.
Principiile vindecării în noua medicina germană:
1. Relația medic –pacient este regândită, deoarece pacientul este „stăpânul” tratamentului, el se va trata singur și își va pune toate speranțele în el însuși;
2. Medicația va fi mult limitată, fără a împiedica faza de vindecare „naturală” a organismului, așa cum se petrece în medicina convențională;
3. Pacientul va urmări să înțeleagă conflictul care a provocat boala și mai ales atitudinea lui față de acel conflict, căci de fapt acesta îmbolnăvește și nu conflictul în sine;
4. Pacientul și medicul vor găsi împreună cea mai bună rezolvare a conflictului generator al bolii și vor stabili cea mai bună strategie de evitare a acestui conflict pe viitor de către pacient.
____
Îți doresc să te vindeci de lucrurile pe care nu le vorbești nimănui, de
durerile pe care le înduri în tăcere, de lacrimile care îți curg pe
față înainte de somn...
Îți doresc să te vindeci de frici, frici și
nesiguranțe. De incertitudinile pe care viata ti le-a pus odata si cu
care te confrunti in fiecare zi cand te dai jos din pat si mergi mai
departe...
Îți doresc să te vindeci, de acele dureri de inimă, răni
și dezamăgiri, pe care le-ai redus la tăcere, pe care nu le-ai plâns
niciodată, dar totuși le simți adânc în tine...
Îți doresc să te vindeci de trecutul care încă îți este alături pe cicatricile emoționale pe care le porți fără să te plângi...
...Să
te vindeci de scuzele care nu ti-au fost date niciodata, de aprecierile
pe care nu le-ai primit, de recunostinta care nu ti-a fost oferita, de
toate momentele in care ai meritat sa primesti tot ce e mai bun si nu a
fost sa vină la tine...
..Să te vindeci, de durerile pe care le-ai înghițit, tăcut, aruncat înăuntru.
Sper să te vindeci de toate momentele în care ai spus că ești „bine” atunci când nu erai deloc...
Uneori
ți-ai înghițit plânsul, supărarea, tristețea, dezamăgirea și ai zâmbit,
ca lumea să nu-ți vadă durerea, sau ca zâmbetul tău să poată face pe
cineva fericit...
Îți doresc să te vindeci de sacrificiile pe
care deja a trebuit să le faci, de indiferența pe care ai primit-o, de
poverile îndurate...
Fie ca tu să te vindeci de momentele în care
te-ai simțit singur și ai crezut că nimeni nu ți-a văzut rănile sau nu
ți-a recunoscut faptele...
Crede, viața vede, viața răsplătește,
viața vindecă. Vindecarea poate fi lentă, tăcută, uneori dificilă și nu
vine singură. Dar apoi se întâmplă!
Îți doresc să te vindeci: de tot ce spui, de tot ce nu vorbești și de tot ce ai nevoie...Noi, prin Botez, am primit haruri deosebite, avem și înger păzitor. De ce nu dăm atenție mai multă îngerului păzitor?
Știți
ce spune într-un loc: „Este cu neputință să nu mori dacă vezi un înger
în adevărata lui lumină!”. Îngerul este cu noi, ne păzește. Hristos S-a
întrupat în chip de om, în adâncul mizeriei omenești, nu ca să anihileze
ființa omenească, ci s-o transfigureze. Ați văzut ce scrie la Canonul
îngerului păzitor: „Sfinte îngere, fă rugăciuni de obște cu îngerii toți
pentru mine, păcătosul!”. Și îngerul păzitor se roagă cu toți îngerii,
că nu-l refuză, nu-i răspunde: „Nu vreau!”.
Este o unitate nemaipomenită, Îi place lui Dumnezeu să fie rugăciune și îngerii toți sunt una cu voia lui Dumnezeu.
Dar
mai spune într-un loc așa: „Dacă diavolul s-ar fi întruchipat în om, cu
degetul mic ar fi putut răsturna pământul, dacă ar fi avut puterea de
la început”. Dar nu mai are putere, decât numai vârful cozii mișcă,
restul nu mai are, i-a omorât-o Hristos. Dar îi este îngăduit să ne
ispitească pe noi ca, ispitindu-ne, noi să ne încununăm, să ne trezim,
să vedem cine suntem. Dracul joacă un rol în mântuire, indirect.
In fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinsteste Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil
si a tuturor Puterilor ceresti celor fara de trupuri. Deci, pe 8
noiembrie nu ii praznuim doar pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil,
ci pe toate cetele ingeresti care nu s-au despartit de Dumnezeu.
Lumea ingereasca a fost creata de Dumnezeu din nimic, nu din ceva
preexistent si nici din fiinta Sa. Referatul biblic despre creatie nu
vorbeste in mod precis despre crearea ingerilor. Sfintii Parinti afirma
ca la creatie nu se vorbeste explicit despre ingeri din doua motive: evreii,
inclinati spre idolatrie, ar fi cazut usor in ratacirea idolatra a
popoarelor vecine si ca in cartea Facerii se urmareste numai infatisarea
inceputului lumii vazute.
In ceea
ce priveste ierarhia ingereasca, Dionisie Areopagitul vede cetele
ingeresti in numar de noua, asezate in cate trei grupuri suprapuse:
Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stapanii; Incepatorii,
Arhangheli, Ingeri. Biserica si-a dat consimtamantul asupra acestei
ierarhii prin introducerea ei in pictura bisericeasca.
Pentru
ca ingerii sunt netrupesti, la ei nu se poate vorbi de sex si nici de o
transplantare a speciei (Fac 6,2), deci, ei nu se casatoresc, nu se
inmultesc (Matei 22,30) si nici nu mor (Luca 20, 35-36). Ingerii isi
transmit unii altora propriile lor ganduri si hotarari fara sa rosteasca
cuvinte. Insa, pentru indeplinirea slujbei lor, pot lua infatisare
omeneasca (II Reg 6,17), pot sa vorbeasca, sa manance, sa apara
imbracati si uneori purtand aripi (Fac. 32,25; Luca 24, 4; Matei 28,3;
Apoc 14,6).
Lucrarea principala a ingerilor este aceea de a-l intari si sustine pe om in a transfigura lumea.
Dumnezeu spune că credincioșilor le va fi greu
Cu cât vei intra
mai mult în taina credinței, cu atât mai greu îți va fi în această lume.
Vei deveni din ce în ce mai conștient de lenea acestei lumi, de
agitația ei, de ritmul acestei lumi.
Muzica, conversațiile, și sărbătorile lumești îți vor deveni străine.
Și
cu cât veți simți mai mult dulceața duhovnicească, cu atât mai greu vei
simți josnicia duhovnicească a celor trupești, tot ceea ce trăiește
lumea noastră astăzi.
Dar nu trebuie să vă fie frică!
Totul poate fi biruit când Domnul este aproape.
Egumenul. Rafail Bolevici
Oamenii sunt legați unii de alții prin iubire, cei mândri pierd iubirea, iar pierderea iubirii este deja începutul nebuniei.
Persoana
mândră este mereu nemulțumită. Un om mândru nu poate fi fericit, pentru
că numai cel care se mulțumește cu ceea ce are este fericit.
Arhimandritul Rafail (Karelin)
Dacă vorbim despre Dumnezeu, dar nu există dragoste între noi, toate cuvintele noastre sunt cuvinte goale.
Sfântul Gavriil (Urgebadze)
Frati crestini,
Câte s-au scris mai înainte, zice Sfântul Apostol Pavel, s-au scris spre a noastră învățătură. Să nu trecem, dar cu vederea nici cererea celui izbăvit de demoni, pe care am auzit-o la sfârșitul Sfintei Evanghelii care s-a citit astăzi, și nici răspunsul lui Iisus Hristos, căci în ele se cuprind cu adevărat învățături mântuitoare de suflet.
Cel căruia i s-a făcut bine este dator să se arate mulțumitor făcătorului său de bine, străduindu-se să răsplătească binefacerea.
Omul din care au ieșit demonii Îl ruga pe Iisus, ca să-l lase lângă El. Dorința lui era sa rămână cu Binefăcătorul său, ca să-i răsplătească binefacerea, slujindu-l. Dar, pentru că Binefăcătorul său i-a zis să se intoarcă acasă, el a găsit altă cale prin care și-a arătat recunoștința și mulțumirea sufletului său, propovăduind prin toată cetatea binefacerea, cu toate întâmplările ei.
Binefăcătorul este dator să nu ceară răsplată de la cel căruia i-a făcut bine, așa cum a făcut Domnul Iisus Hristos cu cel vindecat, zicându-i: „Intoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu” (Luca 8, 39). „Nu cer de la tine răsplată; întoarce-te la casa ta și, socotind că nu Eu ți-am făcut binele, ci Dumnezeu; spune dar tuturor despre binefacerea lui Dumnezeu”.
Fiindcă în alt loc am arătat cât de mult greșesc binefăcătorii când cer răsplată de la cei cărora le-au făcut bine, astăzi vom arăta cât de mult greșesc cei cărora li s-a făcut bine, dacă sunt nerecunoscători față de binefăcătorii lor.
Frați creștini, în trei feluri se arată oamenii nerecunoscători față de binefăcătorii lor: sau neglijează, sau uită binefacerea, neaducând niciun cuvânt de mulțumire binefăcătorilor lor, sau răsplătesc cu rele binefacerile primite. Aceștia din urmă sunt mai răi decât toți ceilalți. Fiecare nerecunoscător greșește împotriva firii, împotriva dreptei judecăți, împotriva simțurilor sale și împotriva legii dumnezeiești. Greșește împotriva firii care este plină de recunoștință. Dobitoacele necuvântătoare cunosc pe cei care le hrănesc, ascultă glasul lor, se supun și îi apără sau îi ajută pe cât pot.
De aceea, Dumnezeu, luând pildă firea, mustra nerecunoștința iudeilor, zicând: „Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu Mă pricepe” (Isaia, 1,3).
Nerecunoscătorul greșește împotriva dreptei judecăți, pentru că mintea silește pe fiecare să-și arate mulțumirea față de binefăcătorul său, îndemnându-l să mulțumească celui care i-a făcut bine, să ajute pe cel care l-a ajutat și să miluiască pe cel care l-a miluit. Voința nemulțumitorului se ridică însă împotriva dreptei judecăți a minții și o biruiește. Cel nerecunoscător aude și vede că oamenii nerecunoscători sunt urâți de ceilalți oameni, care îi ocolesc și le întorc spatele. Nerecunoscătorul simte că nerecunoștința îi aduce rău, ridicându-se împotriva simțurilor sale, dar alege, din păcate, nerecunoștința, în locul recunoștinței. Acestora li se potrivește cuvântul Domnului, care zice: „A orbit ochii lor și a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii și să nu înțeleagă cu inima li ca nu cumva să se întoarcă, și Eu să-i vindec” (Ioan 12, 40 cf. Isaia 6, 9-10).
Dacă vom deschide Sfânta Evanghelie, vom vedea că nerecunoscătorii se împotrivesc și legilor lui Dumnezeu, care zic: „Iubiți pe vrăjmașii voștri”, căci nerecunoscătorii nu-și arată dragostea nici către prieteni; „Binecuvântați pe cei ce vă blestemă pe voi”, căci nerecunoscătorul nu binecuvântează nici pe cei care-l binecuvântează; „Faceți bine celor ce vă urăsc pe voi”, căci nerecunoscătorul nu face bine nici celor care-l iubesc pe el; „Rugați-vă pentru cei ce vă fac necazuri” (Luca 6, 27-28), căci nerecunoscătorul nu se roagă nici pentru cei care-i fac bine și-l apără. Și, mai grăiește Sfânta Evanghelie: „Păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei” și fac bine celor care le fac lor bine (Luca 6, 32-33); dar nerecunoscătorul întrece răutatea păcătoșilor, pentru că nu iubește nici pe cei care-l iubesc și nu face bine nici celor care-i fac lui bine.
Noi însă, frați creștini, nu suntem nerecunoscători numai oamenilor care ne fac nouă bine, ci suntem nerecunoscători și lui Dumnezeu, Care revarsă asupra noastră neîncetat multe și mari binefaceri. Dar, oare, Dumnezeu dorește recunoștința celor care s-au împărtășit din binefacerile primite de la El și se mânie asupra celor lipsiți de recunoștință? Dumnezeu ne-a arătat prin David, prorocul Său, că nu are trebuință de bunătățile și mulțumirile noastre, zicând: „Bunătățile mele nu-ți trebuie” (Psalmi 15, 2), nici de mulțumirea noastră cea prin fapte, nici de cea prin cuvânt, Tu nu ai trebuință. Cum însă recunoștința este dovada bunăvoinței noastre și a inimii noastre bune, iar nerecunoștința arată cugetele noastre rele, pentru aceasta Dumnezeu cere recunoștința noastră și prin fapte, și prin cuvinte, și se mânie când îi răsplătim cu rele binefacerile primite de la El.
Acest lucru l-am văzut în istorisirea evanghelică despre cei zece leproși. Aceștia, mergând la preoți, după porunca Domnului nostru Iisus Hristos, pe cale s-au curățit toți. Dintre aceștia, unul, fiind samarinean de neam, văzând că s-a curățit, s-a întors și cu glas mare slăvea pe Dumnezeu. Ajungând înaintea lui Iisus, s-a aruncat cu fața la pământ, lângă picioarele Binefăcătorului său și I-a adus mulțumirea care I se cuvenea. Ceilalți nouă, vindecându-se, s-au dus și, uitând binefacerea, n-au venit să aducă mulțumire lui Iisus, Care le-a făcut lor atât de mult bine. De aceea nerecunoștința celor nouă leproși vindecați a mustrat-o Iisus, zicând: „Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?” (Luca 17, 17-18). Samarineanului recunoscător i-a făcut Iisus o altă binefacere, cu mult mai presus de cea dintâi, zicându-i: „Scoală-te și du-te; credința ta te-a mântuit!” (Luca 17, 19), adică pentru recunoștința lui, i-a dat mântuirea cea veșnică. Cât de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Cere din partea noastră recunoștință pentru binefacerile Sale, nu pentru a lua ceva, ci pentru a ne face altă binefacere, cu mult mai mare decât cea dintâi, ca și samarineanului recunoscător.
Sunt unii dintre noi care își închipuie că ei nu sunt nerecunoscători față de Dumnezeu, și că nu fac niciun rău pentru binele primit. Însă eu cred că mulți dintre noi, ca să nu zic toți, suntem nerecunoscători față de Dumnezeu, într-un fel sau altul.
Unii zic că slăvesc pe Dumnezeu prin rugăciune în fiecare zi. Dar, oare, se roagă în fiecare zi? Câți dintre ei nu se lenevesc neglijând rugăciunea? Câți se roagă numai din obișnuință și câți rostesc numai cu limba rugăciunile lor, iar cu gândul sunt în altă parte? În felul acesta, nu se aduc mulțumiri cuviincioase lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale față de noi.
Dar ce să mai zicem despre faptele noastre? Sunt, oare, faptele noastre lumina aceea prin care se slăvește Dumnezeu, după cum ne-a poruncit El, zicând: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei, 5-16)? Care sunt faptele noastre, prin care arătăm că păzim poruncile lui Dumnezeu, când între noi sunt atâtea vicleșuguri, năpăstuiri, minciuni, furturi și nedreptăți? Unul râvnește la bunul altuia, altcineva strică casa vecinului, altul urăște și bârfește pe fratele său; copiii vorbesc de rău pe părinți și părinții ceartă pe copii. Nu ni se potrivesc, oare, și nouă cuvintele prorocului și împăratului David, care zice: „Gura ta a înmulțit răutate și limba ta a împletit vicleșug. Șezând împotriva fratelui tău cleveteai și împotriva fiului maicii tale ai pus sminteală” (Psalmii, 49, 20-21)? Acestea sunt faptele noastre cele luminoase prin care mulțumim și slăvim pe Dumnezeu?
Dar noi nu facem numai acestea, ci răsplătim lui Dumnezeu cu tot felul de rele pentru binefacerile Lui. Unuia i-a dat Dumnezeu avuție, dar el, ca și bogatul din Evanghelie, cheltuiește avuția în desfrânări, beții și jocuri. Pe altul l-a înălțat Dumnezeu în vreun post înalt, dar el se mândrește ca Nabucodonosor și asuprește pe ceilalți. Altuia i-a dat frumusețe și podoabă, dar el nu se păzește curat ca Iosif cel cu bun chip, ci se preface în unealtă de sminteală și cu frumusețea lui doboară pe mulți în adâncul iadului. Altuia i-a dat darul înțelepciunii, dar el nu înțelepțește pe ceilalți, ca înțeleptul Solomon, ci urmărește numai interesele sale proprii, nesocotind mântuirea semenilor lui. Altuia i-a dat meșteșug desăvârșit, dar el nu lucrează lucrările sale fără vicleșug și desăvârșire, ci se face viclean și înșelător în lucrările lui. Cercetând cum fiecare folosește darul și binefacerea lui Dumnezeu, vedem că foarte rari sunt aceia care slăvesc pe Dumnezeu prin darul ce li s-a dat lor. Vedem că cei mai mulți folosesc darul binefacerii lui Dumnezeu ca un mijloc prin care batjocoresc legile lui Dumnezeu, săvârșind păcate, prin care răsplătesc cu cele rele binefacerile lui Dumnezeu.
Frați creștini, pentru toate celelalte păcate ne batem în piept, ne pocăim, plângem, ne spovedim și cerem iertare. Pentru păcatul nerecunoștinței însă, nici lacrimi nu avem, nici pocăință, nici rugăciune, nici mustrare de conștiință și nici spovedanie. Cine își mărturisește nerecunoștința sa față de Dumnezeu sau față de aproapele său? Cine mărturisește la spovedanie spunând, spunând că el a căzut în păcatul nerecunoștinței? Cine pocăindu-se și spovedindu-se, mărturisește și zice: eu nu am slăvit pe Dumnezeu pentru binefacerile Lui; eu am fost nerecunoscător față de aproapele meu care mi-a făcut bine; eu am prefăcut darurile primite de la Dumnezeu în unelte ale păcatului? Cine zice acestea? Nimeni!
Dumnezeul meu, care va fi răspunsul meu, când trupul meu se va desface din cele ce a fost alcătuit, se va îmbrăca întru nestricăciune și va lua privirea cunoașterii desăvârșite a lucrurilor? Care va fi răspunsul când voi sta înaintea Înfricoșatei Tale Judecăți și Te voi vedea față către față și Te voi cunoaște în mod desăvârșit? Care va fi cuvântul meu când voi înțelege cu adevărat că Tu m-ai zidit și mi-ai dat oase și carne, suflet și viață; când voi cunoaște desăvârșit că, pentru mântuirea mea, ai dat legi, ai trimis prooroci și ai propovăduit pocăința; când voi cunoaște desăvârșit că atât de mult m-ai iubit încât, încât, ca să mă izbăvești din robia diavolului și din blestemul cel vechi și ca să mă faci fiul al Tău, ai trimis în lume pe Cel Unul- Născut, Fiul Tău, Care s-a născut din femeie? Ce voi răspunde atunci și care va fi răspunsul meu, când voi vedea vedea și voi cunoaște desăvârșit pe Mântuitorul meu, pe Iisus, Dumnezeul meu Care S-a întrupat? Când voi vedea crucea, piroanele, coroana de spini, oțetul și fierea, sulița, găurile mâinilor și ale picioarelor, rănile capului și împunsătura coastei, din care a ieșit apa ca să mă sfințească și sângele ca să mă mântuiască? Care va fi răspunsul meu când voi vedea că niciodată nu Te-am slăvit cu fapte bune pentru binefacerile Tale și nici măcar cu cuvântul nu Ți-am adus mulțumirea ce Ți se cuvenea, ci Ți-am răsplătit cu rău pentru bine? Sănătatea și avuția le-am cheltuit în desfătări și desfrânări; dregătoria în asupriri și nedreptăți, în leneviri și cârtiri; boala în supărări și în mânie. Ce voi răspunde atunci, când voi vedea că mijloacele mântuirii mele le-am făcut mijloace ale pierzării mele, și că, pentru păcatul nerecunoștinței mele nu am lăcrimat nicicând, nu m-am pocăit niciodată și nu m-am mărturisit niciodată? Ce frică va fi atunci? Ce rușine? Ce mustrare a cunoștinței!
Mult-Milostive, dă-mi timp de pocăință și întoarcere din calea păcatului, cât mai este vreme! Atotputernice, sădește în inimile noastre fapta cea bună a recunoștinței! Doamne al milei, miluiește-ne pe noi! Amin!
(Cazania Duminicii a 23- a după Pogorârea Sfântului Duh, din Tâlcuirea Evangheliilor și Cazanii la toate Duminicile)
De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba. Şi, dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simţuri. Şi, de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău. Şi, de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău. Şi, de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el. Şi, de nu poţi posti două zile, posteşte măcar până seara, Şi, de nu poţi până seara, păzeşte-te măcar să nu te saturi. De nu eşti curat în inimta ta, fii curat măcar în trupul tău. De nu plângi în inima ta, îmbracă-ţi în jale măcar faţa ta. De nu poţi milui, vorbeşte măcar ca un păcătos. De nu eşti făcător de pace, fii măcar neiubitor de tulburare. De nu te poţi strădui, fă-te măcar în cuget netrândav. De nu eşti biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândreşti faţă de cei vinovaţi. De nu izbuteşti să închizi gura celui ce bârfeşte pe prietenul tău, păzeşte-te măcar să nu te faci părtaş în aceasta cu el.
Cunoaşte că, de iese din tine foc şi acesta arde pe alţii, sufletele arse în focul tău le va cere Dumnezeu din mâinile tale. Şi, chiar dacă nu arunci tu însuţi focul, dar consimţi cu cel ce-l aruncă şi găseşti plăcere în aceasta, vei fi părtaş lui la judecată. De iubeşti blândeţea, rămâi în pace. Şi, de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea. Caută înţelepciunea, şi nu aurul. Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase. Caută să dobândeşti pacea, şi nu împărăţia.
(Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia X)
Se spune că Decembrie e luna cadourilor, luna în care oamenii își dezgheață inimile, sunt mai atenți cu ceilalți și dăruiesc mai mult celor din jurul lor. Este perioada sărbătorilor, perioada în care fiecare dintre noi ne dorim să fim alături de cei dragi. Este luna în care totul este învăluit de magie, semnificații puternice și steluțe argintii. Este o lună de poveste.
