Dacă știi pe cineva care s-a îndepărtat de bine, nu spune nimic despre rău

 Pentru că nu știi dacă persoana care devine complicată sau confuză

Are ceva care îi rănește curățenia mentală.
Dacă auziți pe drum că una sau alta creatură trăiește greșit, binecuvântați, lucrați și tăcați... Fiecare are ziua lui. *

Mulți dintre noi încă ne face plăcere să observăm, să divulgăm că cineva a căzut, că cineva s-a rătăcit sau a făcut o greșeală absurdă. Amuzant că nu este niciodată pentru învățarea noastră. Nu este niciodată cu intenția de a se păzi de același rău, ci cu un fel de viciu bolnav.

Sunt multe în spatele acestui lucru.

Credem că suntem mai buni pentru că celălalt este rupt, pentru că celălalt a căzut și s-a pierdut pe drum. Cât de prostesc și absurd este acest sentiment. Aceasta este rădăcina calomniei care consumă omenirea, deghizată în atâtea alte lucruri. Ceva care obișnuia să fie în șoapte, în bârfe care mergeau din gură în gură. Mai târziu, a trecut la telefoane. Acum, rapid, se răspândește pe rețelele sociale. Vorbind rău de dragul de a vorbi prost. Ce câștigăm din asta? Nici măcar nu ne dăm seama că este un viciu moral. Nici nu credem că, din moment ce suntem pe drumul nostru, am putea, la un moment dat, să ne poticnim și să cădem. De aceea orientarea sigură în versurile poemului: Dacă auzi pe drum că acea persoană trăiește greșit, binecuvântează, muncește și tace. Să nu spunem nimic greșit, pentru că nu cunoaștem contextul vieții celuilalt, nu îi auzim versiunea, nu îi trăim viața. Nu le cunoaștem luptele. Foarte ușor de judecat de la distanță. Este foarte ușor să fii scandalizat de public, fără a purta hainele personajului pe aceeași scenă. Ar fi bine să ne gândim cum ne-ar plăcea să fim ținta compasiunii altora dacă am fi căzuți. De aceea, invitația binelui este: Binecuvântați, lucrați și tăcați. Să nu amplificăm răul, răspândindu-l fără criterii. Să-l binecuvântăm pe fratele care cade, trimițându-i vibrații de sprijin pentru ca el să se poată ridica. Asta ar trebui să ne dorim unul altuia. Atunci, să lucrăm, vigilenți, ca să nu fim noi cei care cădem. Fie ca exemplul său să ne servească drept lecție pentru a acționa corect. Să fim discreți, în tăcere. Să răspândim binele cu bucurie. Dar în ceea ce privește răul pe care îl descoperim în celălalt, să rămânem tăcuți. Dacă avem ceva de spus, să fie direct la el. Fiecare are ziua lui. Nu avem idee ce înseamnă să fii în pielea celuilalt sau, după cum spune expresia populară, să-i porți pantofii. Înțelege. Dacă vrem ca răul să dispară de pe fața Pământului, să lucrăm la calomnie, pentru că a corodat omenirea din interior, fără ca noi să-l percepem. * Dacă vedeți dureri sau noroi, tăcați, faceți bine, calmați-vă și iubiți. Seamănă bucurie și pace. De toleranță și adăpost pe drum Sau de brațul loial al vreunui vecin, am nevoie și vei avea nevoie și tu!
Scrierea Momentului spiritist, bazată pe capitolul 30, din cartea Suflet și viață, de Spiritul Maria Dolores, psihografia lui Francisco Cándido Xavier

UMAN / SCHIMBARE CONSTANTĂ

 Fiecare spirit este o lume diferită. Fiecare dezîncarnare va avea loc ca o consecință nu numai a acestei ultime existențe, ci și a acumulării de experiențe dobândite în eternitatea fiecărui individ.

Înțelegeți că după moarte
a trupului, conștiința sufletului etern rămâne cu dulceața sau amărăciunea a ceea ce a făcut în viață.

Detașarea sufletului de corpul material are loc odată cu detașarea de legăturile care l-au ținut înapoi, care este treptată.

l

Cu toții vom trece prin această experiență, dar fiecare o va trăi într-un mod diferit în funcție de următorii factori

Dezîncarnare

Se referă la forma de detașare. În acest caz trebuie să luăm în considerare dezîncarnarea naturală și dezîncarnarea violentă.
Dezîncarnare naturală
Apare din cauza epuizării organelor.

Desîncarnare violentă Detașare bruscă, accidentală

Dezîncarnarea prin sinucidere

În momentul morții, la început totul este confuz, durează ceva timp pentru a-și reveni. Durata tulburării după moartea fizică este foarte variabilă și poate fi de câteva ore, câteva zile sau câteva luni, chiar ani.

"Pentru omul bun nu este nimic dureros, este calm, asemănător cu o trezire pașnică. Pentru cineva a cărui conștiință nu este pură, este plină de anxietate și angoasă, care cresc pe măsură ce devine conștient de situația sa." Între timp, există întotdeauna timp pentru a semăna bine, pentru a căuta și a aduce pacea.

Fragment din CARTEA SPIRITELOR - Allan Kardec

De unde vine răutatea?

 Răutatea nu are o singură sursă, ci provine dintr-o combinație de factori psihologici, sociali și biologici, incluzând frustrarea, prostia, superioritatea, traumele din copilărie, presiunile sociale, nevoia de putere și chiar factori biologici precum chimia creierului. În plus, răutatea poate fi influențată de învățarea prin observare și de mediul înconjurător. 

Factori psihologici:

• Frustrare și inferioritate:Sentimentul de neputință sau de a fi inferior poate genera frustrare, care se poate manifesta sub forma răutății. 
• Nevoia de putere:Anumite persoane pot acționa răutăcios din dorința de a exercita control sau de a se impune asupra altora, simțindu-se superioare. 
• Lipsa de empatie:Dificultatea de a înțelege sau de a împărtăși sentimentele celorlalți poate facilita comportamentul răutăcios.

Factori sociali:

• Influența mediului:Comportamentele răutăcioase pot fi învățate prin observarea altora sau pot fi un rezultat al presiunilor sociale și culturale.
• Discriminarea și prejudecățile:Lipsa de toleranță și stereotipurile negative pot alimenta comportamente răutăcioase.

Factori biologici:

• Chimica creierului:Anumite dezechilibre chimice în creier pot contribui la predispoziția spre comportamente aggressive sau răutăcioase.
• Predispoziția genetică:Cercetările sugerează că anumite trăsături de personalitate care pot duce la răutate pot avea o componentă genetică.

Este important de reținut că răutatea este un fenomen complex și multifactorial, iar înțelegerea cauzelor sale este un pas important în prevenirea și combaterea sa. 1. Bunătatea cere efort. Răutatea vine din slăbiciune.

Să fii bun înseamnă să te controlezi, să ierti, să nu răspunzi cu aceeași monedă.

Să fii rău e ușor: doar cedezi impulsurilor – furie, invidie, ură.

„Răutatea e scurtătura oamenilor slabi. Bunătatea e drumul celor puternici.”

2. Răul rănește pe alții, dar pare că ne apără pe noi

Unii cred că, dacă sunt duri sau cinici, sunt mai puternici.

Răutatea devine o armură împotriva lumii. Dar e una care te distruge pe interior.

„Oamenii buni sunt răniți mai des. Oamenii răi doar se usucă, încet, înăuntru.”

3. Trauma naște răutate

Mulți oameni care au suferit aleg, conștient sau nu, să devină reci, agresivi sau răzbunători.

E un fel de protecție greșită: „mai bine rău decât rănit”.

4. Lumea premiază aparența, nu bunătatea

Azi, adesea, cel egoist e văzut ca „descurcăreț”, iar cel bun ca „prost” sau „naiv”.

Se confundă blândețea cu slăbiciunea și tupeul cu valoarea.

Dar adevărul e simplu:

Bunătatea e o alegere grea, dar sfântă.

Răutatea e o alegere ușoară, dar care te golește de omenie.

Concluzie:

Le e mai ușor oamenilor să fie răi pentru că:

E mai comod

Nu cere muncă interioară

Lumea îi încurajează uneori

Nu toți au curajul să fie buni într-o lume care judecă

Dar cei care aleg bunătatea – în ciuda lumii – sunt adevărat puternici.Răutatea este adesea văzută ca o manifestare pură a egoismului sau a dorinței de a face rău, însă, de multe ori, rădăcinile sale se află adânc înfipte în suferința interioară. „Răutatea provine din durere” este o idee care subliniază faptul că actele de cruzime, de nedreptate sau de răutate sunt adesea expresii ale unor traume nerezolvate, ale unor răni ascunse în suflet.

Oamenii care au suferit mult și nu au avut parte de sprijin sau de înțelegere pot ajunge să acumuleze frustrări, nemulțumiri și sentimente negative pe care, la un moment dat, le exteriorizează sub forma unor gesturi dure. În loc să-și exprime durerea prin vulnerabilitate, ei aleg calea inversă: se protejează și se „întăresc” prin răceală, dispreț sau agresivitate. Pentru unii, această duritate devine un mecanism de apărare, un mod de a se simți puternici într-o lume pe care o percep ca fiind amenințătoare.

Un exemplu întâlnit în viața de zi cu zi este cel al copilului care crește într-un mediu lipsit de afecțiune. Acest copil poate dezvolta o neîncredere profundă față de oameni și un sentiment constant de nesiguranță. Dacă nu i se oferă șansa de a-și exprima suferința sau de a primi ajutor, el poate deveni adultul care își manifestă durerea printr-o atitudine rece, chiar agresivă, față de cei din jur. De fapt, în spatele acestei răutăți se află un strigăt de ajutor pe care nimeni nu l-a auzit la timp.

Răutatea provenită din durere se poate observa și în cazul oamenilor care au experimentat trădări sau pierderi mari. Durerea acumulată îi poate face să dezvolte un zid emoțional, să-și piardă capacitatea de a empatiza sau de a iubi necondiționat. În încercarea de a evita o nouă suferință, devin distanți, cinici sau chiar duri cu cei din jur. Această transformare este, adesea, o măsură de autoprotecție — o măsură extremă, dar care arată cât de profund pot răni experiențele trecute.

Desigur, răutatea nu este o scuză pentru comportamentele distructive. Dar înțelegerea acestui concept poate genera empatie, ne poate ajuta să privim dincolo de aparențe și să vedem durerea din spatele atitudinii dure. De multe ori, atunci când cineva acționează cu răutate, primul pas pentru a-l ajuta este să-l ascultăm, să-i înțelegem povestea. Poate că, dacă ar avea parte de compasiune și sprijin, acea persoană ar reuși să se elibereze de povara durerii și să-și regăsească echilibrul.

În concluzie, „răutatea provine din durere” ne reamintește că, adesea, oamenii care fac rău sunt cei care au fost răniți cel mai mult.

Tu ai accepta sfaturi și păreri de la o persoană pe care nu o apreciezi?