Oamenii sunt influentati de 2 sentimente foarte puternice Lacomia si frica

LAcomia și frica sunt considerate pilonii emoționali care guvernează o mare parte din deciziile noastre, de la viața personală până la pieț...

duminică, 14 noiembrie 2021

 Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur O, luminătorule a toată lumea, prea­bunule Părinte Ioane Gură de Aur, stâlp și întărire a Bisericii, povățuitorule al pocăinței, ajutător al bolnavilor și apărător al celor ne­căjiți, sărguiește degrab a ne ajuta. Izbă­vește turma lui Hristos de lupii ce o ră­pesc și pe toți creștinii îi păzește de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor nea­muri, de robie, de sabie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de secetă, de boli și de moarte năprasnică. Miluiește-ne și pe noi, cei care cu mintea, cu lucrul și cuvântul suntem întru întunericul păcatelor, pentru ca prin rugăciunile tale, să ne izbăvim de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic. Dă­ruiește-ne iubirea și râvna ta pe care le-ai arătat Bisericii lui Hristos. Luminează mintea noastră cu lumina dumnezeieștilor învățături și ajută-ne să ajungem întotdeauna la înăl­țimea gândului smerit, spre slava lui Dum­nezeu și a noastră mântuire. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.