"Îți plângi permanent soarta. Te vaiți mereu. Te simți mereu nedreptățit, pierdut, victimă de serviciu. Toată răspunderea pentru ceea ce se întâmplă din lipsa strădaniei tale o arunci pe alte persoane și împrejurări.
Încetează asta! Știi... Oricât de ciudat ți s-ar părea, în spatele tuturor acestora se ascunde egoismul. Și aceasta este cea mai rea formă a lui. Vicleană. Acoperită.
Acest egoism te paralizează. Te face victimă. Te înrobește. Atunci când lași sinele tău așa, liber să creadă că ești singurul oropsit, că este slab, neputincios, ajungi să pierzi controlul asupra lui. Orbești. Îți pierzi orice judecată, îți pierzi spiritul luptător, îți pierzi pofta de viață. Și te ofilești. Mori înainte de a muri.
Nu mă refer la durere. La durerea profundă, nedreaptă, puternică. Durerea nu simte regrete. Nu simte întristare. Durerea are în ea taine. Are tăcere. Liniște. Oamenii care au suferit durerea știu bine asta...
Mă refer la întristarea pentru ceea ce ești. La această cârteală. La acest sentiment prin care îi consideri vinovaţi pe toți și pe toate. Pe toți în afară de tine. Încetează asta. N-o mai îngădui.
Ridică-te și luptă. Împotrivește-te. Cât reziști. "
(din cartea" Ieșirea din întuneric ")