Privind la podoaba cu care se
îmbraca natura în anotimpul primaverii, privind la verdeata ce se iveste
de pretutindeni si la florile ce în jurul nostru sunt presarate cu
îmbelsugare si asemanând toate acestea cu golatatea si amorteala de mai
înainte, cine nu va zice ca natura, care a dormit somnul iernii, s-a
desteptat acum ca dintr-un somn si, urmând pilda Sfintei Biserici, a
început si ea a sarbatori ziua Învierii.
A trece aceasta sarbatoare
nebagata în seama ar dovedi o neiertata nepasare catre Însusi
Întemeietorul ei, Care fara de îndoiala nu este Altcineva, decât Însusi
Atotputernicul Facator al naturii. Caci daca pâna si cel mai neînsemnat
pictor nu înfatiseaza tablourile sale înaintea ochilor tuturora, fara un
anumit tel, apoi cu cât mai vârtos întelepciunea dumnezeiasca nu se
poate sa preschimbe întreaga suprafata a pamântului în vremea primaverii
într-un minunat si fermecator tablou, fara sa aiba în vedere ca prin
aceasta sa dea învataturi folositoare acelor vederi carora ea
înfatiseaza acest tablou.
Asadar sa nu fim nebagatori de seama fata
de planurile întelepciunii dumnezeiesti, ci sa ne sârguim a iesi si a ne
stramuta cu mintea noastra în templul cel mare si larg al naturii, spre
a primi învataturi de la acea mareata priveliste care se desfasoara
acum într-însul.
Multe gânduri si simtaminte frumoase desteapta
primavara în sufletul nostru! Dar mai cu seama ea ne da trei învataminte
mai însemnate: a) Primavara ne aduce aminte de facerea lumii, de starea
noastra cea dintâi si de caderea noastra; b) Primavara ne slujeste ca o
icoana vie a reînvierii noastre din moartea pacatului si ne arata ce
trebuie si ce nu trebuie sa facem pentru aceasta înviere; c) Primavara
preînchipuie reînnoirea viitoare a tuturor lucrurilor si învierea
noastra care va avea loc la sfârsitul lumii.
Sfantul Inochentie al Odessei
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR - Va invit sa citim acest acatist timp de 40 de zile pentru tara noastra, una din gradinile Maicii. Hei, merci că ai citit până aici! 🤗 ↓ Te-ar putea interesa și următorul articol... Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Sfântul Proroc Ioil 19 Octombrie
Viața Sfântului Proroc Ioil Sfântul Proroc Ioil a fost din seminția lui Ruvin, din satul Metomor. El a prorocit despre pustiirea Ierusalim...

marți, 3 mai 2022
PODOABA PRIMAVERII
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.