Mirosul sufletului

 

Mirosurile sunt de două feluri:
– materiale, pe care le percep simţurile noastre trupești sau anumiţi senzori tehnici
– spirituale sau duhovnicești sau, mai clar, sufletești, care nu se pot perecepe decât cu simţuri spirituale, duhovnicești, sufletești.

Așa cum trupul miroase frumos sau urât, așa și sufletul.

Pentru ca trupul să fie curat, se folosesc apa, săpunurile, cremele, parfumurile…

Dar pentru suflet?

Singura spălătorie care garantează un suflet curat, plăcut mirositor, este Biserica lui Hristos. Procedura de curăţire începe cu nașterea de Sus, din apă și din duh, și se continuă toată viaţa, prin cumpătare, dreaptă chibzuinţă, post, spovedanie, spălatul cu lacrimile pocăinţei (dacă sunt), Împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Deoarece nimic necurat nu poate intra în Împărăţia Cerească, cei/cele aflaţi/te pe Calea care duce la Adevăr și Viaţă, se străduiesc să se cureţe…Cu timpul, încep să simtă sufletește cu inima (care are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaște- Blaise Pascal) mirosul de bună mireasmă sufletească a celorlalţi pelerini…Un miros binefăcător și plin de pace.

Din păcate, tot mai mulţi creștini, și lumea în general, aleargă în sens opus, întorcând spatele lui Dumnezeu. Nu-i greu de înţeles ce mirosuri capătă sufletele. Dacă Dumnezeu ar materializa aceste mirosuri pentru nasurile noastre, duhoarea globală ar fi insuportabilă…Cred că mirul dumnezeiesc, frumos mirositor, care izvorăște din Moaște, din Icoane, este tocmai materializarea mirosului sufletetelor Sfinţilor.

Chiar dacă, nevrednic fiind, n-am reușit să pun piciorul decât pe prima treaptă a Scării Raiului, pot simţi adierea mirosului unor suflete.

Sunt persoane pe care le văd frecvent, persoane pe care le întâlnesc când și când, persoane pe care le-am întâlnit doar o singură dată, persoane pe care nu le-am văzut niciodată faţă către faţă, în carne și oase…Cele care emană  un miros de bună mireasmă sufletească sunt o binecuvântare și le spun pe această cale, fiecăreia în parte:

– Miroși frumos sufletește!

 Prin spovedanie omul devine conștient de sine, știe care îi sunt limitele și calitățile. La spovedanie, spune un Sfânt Părinte, omul se află față în față cu mama noastră, a tuturor, cu Maica Domnului și îi spune ce a făcut bine, ce a făcut rău și ea îl iartă sau îl ceartă părintește...! Iar un părinte, dacă recunoști tot, te iartă, te sprijină. Sufletul nespovedit miroase urât.