vineri, 17 februarie 2023

Acatistul Sfântului Elefterie se face pentru dezlegări de farmece!

 

Acatistul Sfântului Mucenic Elefterie
Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la moarte, Sfinţite Mucenice Elefterie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Condacul 1

Ca pe o podoabă a preoţilor şi îndemnător al purtătorilor de chinuri, toţi pe tine te cinstim şi te rugăm, Sfinte Mucenice Elefterie, pe cei ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi îi eliberează, rugându-te lui Dumnezeu neîncetat pentru noi toţi care-ţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Icosul 1

Văzându-te pe tine, Sfinte Mucenice Elefterie, frumuseţea arhiereilor şi podoaba purtătorilor de nevoinţe, mare apărător al Bisericii lui Hristos şi al adevărurilor credinţei, ne-am adunat astăzi în Sfântă Biserica ta, ca, după cuviinţă, să te lăudăm, zicând:
Bucură-te, păstorul neînfricat al turmei lui Hristos;
Bucură-te, luminător nespus al dreptei credinţe;
Bucură-te, putere şi întărire a creştinilor;
Bucură-te, cel insuflat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, pierzător al celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce pe mulţi i-ai adus la închinarea către Dumnezeu, Cel în Treime slăvit;
Bucură-te, grai al dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, alăută cerească;
Bucură-te, bună mireasmă a creştinătăţii;
Bucură-te, dar dat nouă de Dumnezeu;
Bucură-te, chip al preoţiei celei adevărate;
Bucură-te, apostol al dreptei credinţe;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 2-lea

Auzit-am, Sfinte Elefterie, chinurile ce le-ai îndurat pentru mărturisirea lui Hristos în lume şi ne minunăm de tăria ce ai arătat-o întru ele. Dar cunoscând că ţi-a fost dat ţie de sus, se cuvine să-I cântăm lui Dumnezeu, împreună, cântare: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Auzind Adrian împăratul de minunile pe care tu le făceai, şi cum multe oi adunai în staulul lui Hristos, voind să te întoarcă de la dreapta credinţă, a poruncit să fii adus în faţa lui. Dar tu l-ai întâmpinat cu neînfricată tărie, mărturisind cum se cuvine pe Hristos Cel nemuritor şi Stăpân a toate. El însă, mâniindu-se foarte de purtarea ta, te-a dat pe tine pradă multor chinuri, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce ai fost întins pe un pat de aramă înroşit în foc;
Bucură-te, că apoi ai fost aşezat pe un grătar încins;
Bucură-te, cel ce într-un vas fierbinte ai fost aruncat;
Bucură-te, cel ce în chinurile tale întruna te rugai lui Hristos;
Bucură-te, cel ce în ele ai primit dar de nevătămare;
Bucură-te, cel ce din toate aceste nevoinţe teafăr ai ieşit;
Bucură-te, înfricoşată vedere a îngerilor;
Bucură-te, tare nevoitor în chinuri;
Bucură-te, trup sfinţit în chinurile muceniciei;
Bucură-te, că prin ele te-ai făcut plăcut lui Hristos, Mântuitorul tău şi al nostru al tuturor;
Bucură-te, rugător către Dumnezeu pentru turma Lui;
Bucură-te, al nostru neadormit păzitor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 3-lea

Lui Hristos I-ai adus, Părinte, turme de credincioşi, ca un păstor plin de zel. Iar sfânta ta maică, văzând trupul tău sfinţit întru mucenicie, căzut la pământ, şi voind a-l săruta, de sabia călăului a fost ucisă. Acum cântarea fiului, alături de cea a maicii sale se înalţă întru miros de bună mireasmă duhovnicească la Tronul slavei, întru plăcută rostire: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Arhanghelii cu îngerii se minunează, Părinte, de credinţa ta cea mare. Apostolii cu proorocii văd în tine şi în Sfânta ta maică, Antimea, pecetea apostoliei lor. Creştinii laolaltă spre tine îşi îndreaptă nădejdile lor glăsuind:
Bucură-te, cel ce încă de pe pământ ai fost înger în trup;
Bucură-te, cel ce acum locuieşti cu îngerii;
Bucură-te, cel ce de la maica ta ai supt învăţătura Apostolilor;
Bucură-te, cel ce ai supus împărăţia demonilor;
Bucură-te, cel ce, pus fiind într-un cazan cu fierbinte amestecătură, focul ai stins;
Bucură-te, cel ce, legat fiind de un car şi tras de cai sălbatici, de îngeri ai fost slobozit;
Bucură-te, cel ce pe Coremon eparhul pentru Hristos l-ai câştigat;
Bucură-te, cel ce, de Duhul Sfânt fiind purtat, în munţi te-ai sălăşluit, după ce de la chinuri nevătămat ai scăpat;
Bucură-te, cel ce fiarele sălbatice cu dumnezeieşti cuvinte la ascultare le-ai adus;
Bucură-te, cel ce faci minuni de tămăduiri;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale din nevoi pe mulţi îi eliberezi;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor necăjiţi;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 4-lea

Eresul prin cuvintele tale înfruntându-l, Sfinte Elefterie, cu pătimirea ta pe urzitorul minciunii l-ai omorât şi cu puterea Celui de Sus punându-l sub picioarele tale, ai ridicat împotriva lui pentru noi, cei ce cădem la a ta mijlocire, semne de biruinţă, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca unul ce porţi numele dumnezeieştii eliberări, Sfinte, bărbăteşte ai învăţat dreapta credinţă, fiind nouă pilduitor în toate, iar poveţele tale urmându-le, ne faci să dobândim ale tale binefaceri, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne faci părtaşi harului dumnezeiesc;
Bucură-te, eliberarea noastră de cursele cele viclene;
Bucură-te, slobozire de asuprirea demonilor;
Bucură-te, ridicare spre cele de sus;
Bucură-te, tămăduitor al rănilor trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, izvorâtor de mirul învăţăturii;
Bucură-te, necurmată rugăciune către Dumnezeu;
Bucură-te, aducător de pace şi de linişte în căminele cele bântuite de duhuri rele;
Bucură-te, căruţă încărcată de darurile duhovniceşti;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, izbăvirea celor robiţi;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 5-lea

Cu ploile darurilor tale adapă-ne pe noi, cei ce te cinstim pe tine cu credinţă, Sfinte Mucenice Elefterie, şi săvârşim pomenirea ta cu dragoste, doxologie aducând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cu adevărat locuieşti în lumina cea neînserată, făcându-te lumină mai strălucitoare decât soarele. Iar cei ce se apropie acum cu rugăciunea de tine se simt ei înşişi luminaţi de strălucirile cele înalte şi întru evlavie prealuminată îţi cântă unele ca acestea:
Bucură-te, trup mucenicit;
Bucură-te, lăcaş al Duhului Sfânt;
Bucură-te, smerenie preaînaltă;
Bucură-te, podoaba cerului;
Bucură-te, lauda Iliricului;
Bucură-te, trâmbiţa adevărului;
Bucură-te, izvor de sfinţenie;
Bucură-te, sabie a Duhului Sfânt;
Bucură-te, propovăduitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, că în toată viaţa numai frumuseţea lui Dumnezeu căutai;
Bucură-te, că nu te-a înspăimântat fierbinţeala pornirii fiarelor sălbatice;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 6-lea

Din lumina pătimirii tale ai înflorit ca un pom frumos, podoaba mucenicilor. Iar acum te arăţi nouă floare a raiului, trimiţând pe pământ dumnezeiască bună mirosire, pe care noi o înălţăm Celui Preaînalt, cântând cu tine: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Făcându-te gură a lui Dumnezeu pentru a răpi din gura vrăjmaşului pe credincioşii cei cu cuget isteţ, i-ai arătat pe aceştia moştenitori ai darului Celui de Sus. Iar ei, întru izbăvirea lor, cântare ca aceasta îţi aduc ţie:
Bucură-te, scuturător al lanţurilor satanei;
Bucură-te, surpător al eresurilor;
Bucură-te, libertate preafericită;
Bucură-te, dătător al darului cel dumnezeiesc;
Bucură-te, îndrumător spre cele de sus;
Bucură-te, pierzător al demonilor;
Bucură-te, învăţător al înfrânării;
Bucură-te, vasul luminii;
Bucură-te, pârghie a izbăvirii;
Bucură-te, punte spre Ierusalimul ceresc;
Bucură-te, că altceva nu ştim să grăim decât: Bucură-te!;
Bucură-te, stea a vieţii celei duhovniceşti;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 7-lea

Minune dumnezeiască te-ai arătat, Fericite, celor ce aleargă la biserica ta, de Dumnezeu purtătorule; căci de multe feluri de întristări şi de asupriri i-ai scăpat pe cei ce, după Dumnezeu, spre tine au năzuit cu credinţă, rostind cu buze de tină: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Ca cel ce ai îndrăzneală către Hristos, Sfinte Elefterie, căci turma Lui o păzeşti de lupii văzuţi şi nevăzuţi, şi nu te întorci de la cei ce scapă sub acoperământul sfinţeniei tale, dă-ne mână de ajutor şi nouă celor învăluiţi de păcate, spre a te cinsti cu acestea:
Bucură-te, Elefterie, prealăudate;
Bucură-te, cârmuitorule preabune;
Bucură-te, floarea cea aleasă a ogorului duhovnicesc;
Bucură-te, ierarhul Domnului;
Bucură-te, slujitor lui Dumnezeu cu arhanghelii;
Bucură-te, că pe cei ce se roagă ţie îi bucuri cu cele de sus;
Bucură-te, faţă prealuminoasă a sfinţeniei;
Bucură-te, risipitor de furtuni;
Bucură-te, polată a darurilor cereşti;
Bucură-te, curăţitor al sufletelor pioase;
Bucură-te, doctorul sufletelor şi al trupurilor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 8-lea

Uitându-te la viaţa cea statornică, prealăudate, cu adevărat te-ai răstignit lumii, şi ca aurul curăţit prin foc, aşa te-ai curăţit şi tu prin chinurile pătimirilor tale, pentru a rosti apoi întru desăvârşită sfinţenie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

De împresurările demonilor îi izbăveşti pe oameni, Sfinte, cu rugăciunile tale, şi de asuprirea cea amară îi scapi pe toţi cu alergarea ta către izvorul bucuriei, pentru a-i adăpa din belşug, ca întru mulţumită să-ţi cânte ţie:
Bucură-te, Elefterie;
Bucură-te, preasfinţite;
Bucură-te, preafericite;
Bucură-te, îndreptarea celor rătăciţi;
Bucură-te, izbăvitorul celor întristaţi;
Bucură-te, ruşinarea demonilor;
Bucură-te, că prin tine dobândim uşurarea;
Bucură-te, slujitor al harului;
Bucură-te, cel ce îneci duhurile viclene în marea cea de foc;
Bucură-te, că legi gura celor ce uneltesc rele;
Bucură-te, că dai putere celor osteniţi;
Bucură-te, că îmblânzeşti sfătuirea cea rea;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 9-lea

Nu pricepem de unde vom începe a-ţi aduce laudă, Preasfinte; ce cântare îţi vom cânta sau cu ce cununi te vom încununa? Că de ne vom aduce aminte de pătimirile tale, ne cutremurăm; iar de vorbirea cu fiarele sălbatice, ne minunăm. De aceea împreună să slăvim puterea Celui Preaînalt, cea vădită lumii prin tine, cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu sângele tău cel curs pentru dragostea lui Hristos spală şi întinăciunea păcatelor noastre şi cu mulţimea minunilor schimbă cugetele celor ce pândesc sufletele noastre întru răutate, ca întru linişte şi deplină desfătare a slavei celei de sus să ne îndreptăm către tine zicând:
Bucură-te, cel ce alungi nelegiuirea;
Bucură-te, pământ roditor de dreptate;
Bucură-te, mărgăritarul Domnului;
Bucură-te, strajă împotriva relelor uneltiri;
Bucură-te, povăţuitor, de Dumnezeu înţelepţit, al poporului;
Bucură-te, rază de bucurie;
Bucură-te, lumină a sfintei măriri;
Bucură-te, gând de întărire a celor necăjiţi;
Bucură-te, dar ceresc biruitor al săgeţilor vicleanului;
Bucură-te, mare apărător al celor ce cheamă numele tău într-ajutor;
Bucură-te, al săracilor miluitor;
Bucură-te, al văduvelor sprijinitor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 10-lea

Numele tău mai mult decât oricare dintre sfinţi s-a făcut nouă mângâiere, Preafericite Sfinte Elefterie, căci el însuşi ne vorbeşte de la sine de eliberarea noastră din nevoi; iar aflarea de bunătăţi întru pomenirea lui ne îndeamnă a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Obosiţi de valurile cele rele ce vin asupra noastră şi neputându-ne lupta cu ele fără ajutorul tău, Preafericite, neavând pocăinţă deplină pentru păcatele noastre cele multe, cădem cu tine la milostivirea lui Dumnezeu şi te rugăm să ne izbăveşti de-a pururea cu rugăciunile tale către Domnul. Şi aşa întăriţi întru dragostea cea către Ziditorul nostru, să lăudăm isprăvile tale, zicând:
Bucură-te, zid de scăpare;
Bucură-te, turn de ocrotire;
Bucură-te, pavăză preatare;
Bucură-te, coiful mântuirii;
Bucură-te, ajutător neobosit;
Bucură-te, mucenice, preafolositorule;
Bucură-te, surpătorul mândriei celor potrivnici;
Bucură-te, suliţă a puterii Celui de sus;
Bucură-te, muntele de biruinţă a credinţei în Hristos;
Bucură-te, cetate păzitoare a dreptăţii dumnezeieşti;
Bucură-te, scară conducătoare spre cer a celor smeriţi;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 11-lea

Tu eşti Păstorul cel mare, Sfinte, al turmei lui Hristos, pe care ducând-o la păşunea cea duhovnicească, o adapi din izvorul raiului, ca întru desfătarea vederilor celor preaînalte să laude pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Ca un luceafăr ai strălucit în ţinutul Iliricului, întunericul înşelăciunii gonind şi săvârşind pururea tămăduiri; prin tine Dumnezeu S-a preamărit, pentru care auzi de la noi acum acestea:
Bucură-te, prin care Biserica s-a întărit;
Bucură-te, prin care templele idoleşti s-au prăbuşit;
Bucură-te, cel ce vrăjile le-ai spulberat;
Bucură-te, cel ce credinţa lui Hristos luminată ai sădit;
Bucură-te, cel prin a cărui propovăduire lumea s-a mântuit;
Bucură-te, cel ce cu preţul vieţii pe Hristos L-ai mărturisit;
Bucură-te, cel ce în ceruri vorbeşti acum cu îngerii;
Bucură-te, cel ce vezi pururea faţa lui Dumnezeu;
Bucură-te, că vrei cu fericirea ta să ne fericeşti şi pe noi;
Bucură-te, ajutătorul celor osteniţi;
Bucură-te, cel ce glăsuieşti lui Dumnezeu dintru sfinţenia ta;
Bucură-te, strajă neadormită a tuturor creştinilor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 12-lea

Propovăduitor al dreptei credinţe fiind şi lucrător cu dar deplin în via Domnului, te-ai mărturisit pe tine slugă bună şi credincioasă. De aceea, chemat acum la dreapta Părintelui Ceresc, ne ajuţi a-L slăvi împreună cum se cuvine, cu cântarea: Aliluia



Icosul al 12-lea

Cânţi acum în ceruri, ca mai înainte cu oamenii, veselindu-te, Fericite, cântarea cea întreit sfântă lui Dumnezeu, pe Care roagă-L pentru cei ce te cinstesc pe tine cu acestea:
Bucură-te, locuitor al cerului;
Bucură-te, luminător al celor de pe pământ;
Bucură-te, sprijinitor al celor împovăraţi;
Bucură-te, fierbinte mijlocitor către Dumnezeu;
Bucură-te, văzător al slavei cereşti;
Bucură-te, izvor de mângâiere;
Bucură-te, toiag înfrunzit al bunelor nădejdi;
Bucură-te, liniştea sufletelor bântuite de duhuri rele;
Bucură-te, sporul muncii cinstite;
Bucură-te, mustrător al bogaţilor nemiloşi;
Bucură-te, cel ce nu te întorci de la nevoile pământenilor;
Bucură-te, tămăduitor al rănilor sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 13-lea

O, Preasfinte Elefterie, căpetenia Sfinţilor Mucenici, primeşte de la noi aceste laude pe care din tot sufletul le aducem ţie în Sfântă biserica ta, şi căzând către tine cu umilinţă, nădăjduim să te rogi lui Dumnezeu pururea pentru noi, cei ce cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Văzându-te pe tine, Sfinte Mucenice Elefterie…, Condacul 1: Ca pe o podoabă a preoţilor…,

Icosul 1

Văzându-te pe tine, Sfinte Mucenice Elefterie, frumuseţea arhiereilor şi podoaba purtătorilor de nevoinţe, mare apărător al Bisericii lui Hristos şi al adevărurilor credinţei, ne-am adunat astăzi în Sfântă Biserica ta, ca, după cuviinţă, să te lăudăm, zicând:
Bucură-te, păstorul neînfricat al turmei lui Hristos;
Bucură-te, luminător nespus al dreptei credinţe;
Bucură-te, putere şi întărire a creştinilor;
Bucură-te, cel insuflat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, pierzător al celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce pe mulţi i-ai adus la închinarea către Dumnezeu, Cel în Treime slăvit;
Bucură-te, grai al dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, alăută cerească;
Bucură-te, bună mireasmă a creştinătăţii;
Bucură-te, dar dat nouă de Dumnezeu;
Bucură-te, chip al preoţiei celei adevărate;
Bucură-te, apostol al dreptei credinţe;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul 1

Ca pe o podoabă a preoţilor şi îndemnător al purtătorilor de chinuri, toţi pe tine te cinstim şi te rugăm, Sfinte Mucenice Elefterie, pe cei ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi îi eliberează, rugându-te lui Dumnezeu neîncetat pentru noi toţi care-ţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

şi se face otpustul.

 


Roagă-te zilnic!  Rugăciunea este de mare ajutor pentru o viață tihnită. Nu uita că în zilele de post rugăciunile sunt mult mai puternice. Vă puteți ruga atât pentru voi dar și pentru cei din familie și prieteni. 

Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.

Doamne ajută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor