Ilie-Pălie, ținut pe 21 iulie

 

Să ne temem de Ilie-Pălie și Foca?

În unele zone ale ţării noastre (Moldova, Bucovina, dar mai ales în Transilvania), tradiția populară a păstrat unele sărbători care nu se regăsesc în calendarul ortodox, nici în vreo scriere bisericească sau sinaxar.

Cu siguranță că i-am auzit pe bunicii noștri spunând că, în aceste zile, nu trebuie să se săvârşească niciun fel de activitate și că mânia divină se va abate imediat asupra celui care nu le cinsteşte. În realitate, aceste afirmații sunt născute din veșnicele superstiţii populare care nu au nimic în comun cu tradiţia bisericească.

Ilie-Pălie și Foca sunt două astfel de pseudo-sărbători în care oamenii nu lucrează, de frica bolilor sau a focului. Despre Ilie-Pălie, ținut pe 21 iulie, se spune că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul trăsurii de foc a Sfântului Ilie. În popor există credința că toți cei care muncesc în această zi sunt „păliti” (loviți) chiar în ziua următoare de necaz sau boli grele.

În ceea ce-l privește pe Sfântul Mucenic Foca, acesta a trăit în timpul împăratului Traian (98-117), fiind originar din orașul Sinope. Pamfil, tatăl lui, de meserie constructor de corăbii, și mama sa, Maria, erau creștini. De aceea, conform Sinaxarului, încă din tinereţe, Sfântul Foca era plin de darul Duhului Sfânt: îi gonea pe diavoli din oameni şi tămăduia neputinţele. În timpul unei persecuții împotriva creștinilor, declanșate de împăratul Traian, Sfântul Mucenic Foca a fost prins și supus torturilor și, în cele din urmă, a primit moarte martirică. Sfintele sale moaște au fost mutate din Sinope la Constantinopol, în ziua de 23 iulie 403 sau 404.

Deși ziua de 23 iulie nu este trecută în calendar cu cruce roșie, în lumea satului oamenii o țin, pentru a se apăra de foc. Bătrânii spun că Foca pedepseşte cu arșiță şi grindină, în cazul în care sărbătoarea nu se cinstește și, de aceea, în această zi nu se aprinde focul şi nu se coace pâine în cuptor. Tradiția spune că Sfântul Foca umblă prin cer într-un car de foc, purtând în mână un bici care arde, așteptând cu nerăbdare ziua pomenirii sale. De aceea, Dumnezeu îi spune de ea abia când aceasta a trecut, pentru ca el să nu pârjolească pământul.