Cuvioase Părinte Paisie, fiu al Ucrainei și părinte duhovnicesc al Moldovei, lauda monahismului ortodox, stareț sfânt al Mănăstirii Neamț, părinte și dascăl al neîncetatei rugăciuni și povățuitor blând și smerit al cuvioșilor călugări, cu evlavie îngenunchem înaintea sfintei tale icoane și cu credință cerem să te rogi înaintea Preasfintei Treimi pentru noi păcătoșii, fiii tăi.
Învață-ne, Sfinte Părinte Paisie, să ne rugăm cu lacrimi; învață-ne să ne iubim și să slăvim neîncetat pe Dumnezeu.
Alungă dintre noi furtuna ispitelor trupești și sufletești, neascultarea, mândria și tot cugetul viclean.
Întărește iarăși viața duhovnicească în mănăstirile noastre și, mai ales, smerenia, ascultarea și sfânta rugăciune.
Izbăvește-ne de împuținarea credinței și împietrirea inimii și roagă-te Domnului să ne dăruiască părinți duhovnicești buni și darul sfintelor lacrimi, ca, astfel, trăind în smerenie și viață curată, să dobândim cereasca împărăție pe care ne-a făgăduit-o Hristos.
Roagă-te, Cuvioase Părinte Paisie, împreună cu toți sfinții, să întărească Hristos dreapta credință în lume și viața sfântă în mănăstirile, în satele și orașele de pretutindeni.
Ajută-ne, Cuvioase Părinte Paisie să împlinim poruncile lui Hristos, și, împreună cu cetele cerești, roagă-te pentru părinții noștri ierarhi, preoți și călugări, pentru mame și copii, pentru cei care sunt în suferințe și în nevoi, pentru toți dreptcredincioșii creștini și pentru pacea Bisericii lui Hristos, ca să ne acopere de tot răul cu harul Preasfintei Treimi, Căreia I se cuvine laudă și mulțumire în vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.