"În sfârșit semnalul de colinde s-a dat. Noi toți cei din celulă, patru
la număr, cu expresia feței din copilărie, cu inima svâcnind în piept,
cu mâinile înfipte în zabrele, cu ochii aprinși scânteind în noapte,
începeam colindul "O, ce Veste minunată!", continuând pe aceeași melodie
cu "A venit și-aici Crăciunul", colindul lui Radu Gyr. Gardienii băteau
disperați cu pumnii și cu picioarele în uși, amenințându-ne și
ordonându-ne să încetăm. Populația din Aiud s-a adunat în jurul
închisorii; ascultau uimiți colindul, ca la urmă să cânte și ei cu noi.
Am trăit și am simțit adânc aceste momente sublime. În acele clipe
puteau să se deschidă ușile toate, gardienii să ne ucidă, că nouă nu ne
mai era frică de nimic. Eram în Dumnezeu și Dumnezeu în noi."
Colind
de Radu Gyr
A venit și-aici Crăciunul
Să ne mângâie surghiunul.
Cade albă nea
Peste viața mea.
Peste suflet ninge.
Cade albă nea
Peste viața mea
Care-aici se stinge.
Tremură albastre stele
Peste lacrimile mele.
Dumnezeu de sus
În inimi ne-a pus
Numai lacrimi grele.
Dumnezeu de sus
În inimi ne-a pus
Pâlpâiri de stele...
Numai casa mea posacă
A'mpietrit sub promoroacă.
Stăm în bezna grea,
Pentru noi nu-i stea,
Cerul nu s-aprinde.
Pentru zgribuliți
Îngerii grăbiți
Nu aduc colinde.
O Iisuse împărate,
Iartă greșeli și păcate.
Vin de-nchizi ușor
Rănile ce dor,
Visul ni-l descuie.
Noi Te-om aștepta,
Căci pe crucea Ta
Stăm bătuți în cuie.
Maica Domnului Curată,
Adu' o veste minunată,
Inflorească-n prag
Zâmbetul Tău drag
Ca o zi cu soare.
Zâmbetul Tau drag
L-asteptăm în prag,
Noi, din închisoare.
Peste fericiri apuse,
Tinde mila Ta Iisuse.
Cei din închisori
Te așteaptă-n zori,
Pieptul lor suspină.
Cei din închisori
Te așteaptă-n zori
Să le-aduci lumină.
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR - Va invit sa citim acest acatist timp de 40 de zile pentru tara noastra, una din gradinile Maicii. Hei, merci că ai citit până aici! 🤗 ↓ Te-ar putea interesa și următorul articol... Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Sfântul Proroc Ioil 19 Octombrie
Viața Sfântului Proroc Ioil Sfântul Proroc Ioil a fost din seminția lui Ruvin, din satul Metomor. El a prorocit despre pustiirea Ierusalim...

Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.