ntr-o vreme era si poate inca mai este carticica in romana cu acatistul acestei icoane la manastirea Mihai Voda din Bucuresti, aflata in zona podului Izvor, in apropierea Dambovitei. Acatistul se poate gasi si pe internet.
Icoana „Sporirea Minţii” („Sporirea Înţelepciunii”) este o Icoană rusă mai rară, printr-o reprezentarea deosebită a Maicii Domnului, cu Pruncul Sfânt, înfăşuraţi până la umeri într-o îmbrăcăminte în formă de clopot.
Întotdeauna Dumnezeu, prin rugăciunile mijlocitoare ale Maicii
Domnului şi ale tuturor Sfinţilor Săi, întăreşte pe cele slabe şi
plineşte pe cele neputincioase. Cunoaştem cuvântul Scripturii, care
zice: “Ceea ce la om este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă.”
Icoana Maicii Domnului Sporirea Mintii a fost descoperită în Rusia, în
Catedrala Schimbarea la Faţă – Spaso Preobrajensk – din oraşul Ribinsk,
gubernia Iaroslavului.
După predanie originea icoanei ţine de un eveniment aparţinând secolului al XVII-lea, legat de un iconograf. Acesta era un om foarte evlavios, dar când s-a petrecut revizuirea cărţilor de cult şi a practicilor religioase din Rusia, în timpul patriarhului Nikon (între 1652-1658), el s-a tulburat, neştiind cum este bine să creadă mai departe. Este vorba de tulburarea care s-a produs în întreaga Rusie, datorată apariţiei rascolnicilor, ce s-au opus oricărei asemenea revizuiri, deşi aceasta se făcea în concordanţă cu practicile Bisericilor din Constantinopol, Ierusalim şi Alexandria, fiind deci în spiritul unei Tradiţii dinamice a Bisericii.
Acest iconograf a ajuns aproape de a-şi pierde minţile, moment în care s-a rugat cu putere Maicii Domnului, să-l ajute. Aceasta i s-a arătat şi i-a indicat să picteze Icoana sa, „Sporirea înţelepciunii”, după ce l-a vindecat şi l-a luminat în privinţa adevărului. Zugravul de Icoane a înfăţişat-o aşa cum i se arătase, rezultând Icoana făcătoare de minuni „Sporirea minţii”, cea care dăruieşte înţelepciune.
Icoana este considerată ajutătoare a copiilor, dătătoare a harului înţelepciunii, vindecătoare a slăbiciunii minţii, dătătoare de dreaptă socotinţă spirituală, de binefaceri duhovniceşti şi trupeşti, printre care luminarea minţii şi a inimii.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în Icoana “Sporirea Mintii” (Sporirea Înţelepciunii) este înconjurată de sfinţi îngeri, în spatele său aflându-se poarta Raiului, iar în partea de jos a Icoanei, imaginea Ierusalimului ceresc. Îngerii ţin în mâini lumânări aprinse, simbolul Luminii Adevărului, al lui Hristos. În acest fel, Icoana înfăţişează faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, născut din Fecioară, este Calea spre Rai.
Maica Domnului şi Pruncul Iisus sunt zugrăviţi în picioare, având trupurile în întregime înfăşurate sub aceeaşi mantie, pe fundalul unui cer de noapte înstelat. Capetele lor, acoperite cu coroane de aur, ies din partea de sus a mantiei. Pruncul Iisus face gestul binecuvântării cu mâna dreaptă.
Deasupra capetelor Maicii Domnului şi a Pruncului Iisus sunt zugrăviţi trei heruvimi, iar sub picioarele lor, adică sub partea de jos a mantiei, un heruvim cu aripile larg deschise.
Rugăciune la icoana Maicii Domnului Sporirea Minţii
Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-O, dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti la cele dinainte de lume mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa înţelepciunii îi ridici!
Primeşte această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii Tăi, care cu credinţă şi cu smerenie ne închinăm în faţa Preacinstitei Tale icoane! Înduplecă-L pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru să le dea mai marilor noştri înţelepciune şi putere, judecătorilor dreptate şi necăutare la faţa omului, păstorilor înţelepciune duhovnicească, râvnă şi buna pază a sufletelor noastre, învăţătorilor smerită înţelepciune, fiilor ascultare şi nouă tuturor duhul chibzuinţei şi al evlaviei, duhul smereniei şi al blândeţii, duhul curăţiei şi al adevărului. Şi acum, maică prealăudată, dă-ne bună sporire a minţii, pe cei aflaţi în vrajbă şi în dezbinare împacă-i, uneşte-i şi pune între ei o legatură de iubire nedespărţită, pe cei rătăciţi din nesocotinţă întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povăţuieşte-i frica de Dumnezeu, înfrânarea şi hărnicia, dă-le cuvântul înţelepciunii şi cunoştinţe folositoare de suflet celor ce le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, Ceea ce esti mai cinstită decat Heruvimii şi mai slăvită decât Serafimii. Iar noi, văzând faptele minunate şi preachibzuita înţelepciune a lui Dumnezeu în lume şi în viaţa noastră, să ne înstrăinăm de deşertăciunea pământească şi de prisositoarele griji lumeşti şi să ne ridicăm minţile şi inimile noastre spre cer, pentru ca, prin ocrotirea şi ajutorul Tău, laudă, mulţumire şi închinare pentru toate să-i aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu şi Ziditorul tuturor, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.