Să alergăm la Maica Domnului

 ”Eu, cu necazurile mele, la Maica Domnului am alergat cel mai mult. După rugăciune, îl simt pe Dumnezeu. Îl simt! Sunt clipe când mă simt fericit, așe… o bucurie, o înălțare, o luminare a minții… Da! O stare de evlavie, de bunătate, când parcă nici nu îți mai vine să te rupi de rugăciune.
Dumnezeu e aproape de noi…”

Cine nu vrea, nu se vindecă. Cine vrea, este vindecat de Harul lui Dumnezeu. În cele din urmă înțelegem cine este de vină, înțelegem ce se întâmplă înlăuntrul nostru și ne lăsăm convinși să se vindecăm. Să alergăm la Maica Domnului. Ea se pricepe la toate. Să alergăm la Maica Domnului, dar cu credință. Credința se manifestă prin voință. Dacă omul vrea să se facă sănătos: „Vrei să te faci sănătos?”, să răspundă: „Da, vreau să mă fac sănătos!”. Când vrea cu adevărat, manifestă credință adevărată. Când are credință adevărată, va manifesta și voință adevărată. Ceilalți oameni care trăiesc cu dumnezeii lor se chinuiesc, nu-și găsesc odihna, nu-și găsesc vindecarea.

Creștinii adevărați au această șansă, Îl au pe Hristos, o au pe Maica Domnului. Cei care credem în Hristos, cei care suntem membri vii ai Bisericii și credem în Maica Domnului, o considerăm Maică a noastră, să alergăm cu îndrăzneală la ea. Să alergăm și să o rugăm. Să o rugăm din tot sufletul nostru, din toată inima noastă, cu toată credința și puterea din noi. Să-i arătăm evlavie, să facem metanii, să-i sărutăm icoana, să ne ungem trupul cu untdelemn din candela ei ca să se tămăduiască trupul și sufletul nostru, să ne vindecăm de bolile trupești și sufletești.

(Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Sufletul meu, temnița mea, Editura Bizantină, p. 100-101)

O Maicuță Sfântă/ Te rugăm fierbinte
Să ne-asculți de-a pururi/ Marea rugăminte.
                 Nu lăsa Măicuță/  Să pierim pe cale
                  Căci noi suntem fiii/  Lacrimilor tale.                                                        

Maică vino iară/ Nu lăsa să piară
                                 Țara și poporul / Turma și păstorul

                           

 ,,Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre”.

     Multe şi frumoase ar putea fi învăţăturile la care ne-am putea opri la această sărbătoare. Dacă ne gândim în primul rând la învăţătura Bisericii despre Maica Domnului care ne spune că este: ,,Pururea Fecioară, rugătoare permanentă, mijlocitoare neîncetată şi născătoare de Dumnezeu sau Teotokos.  Precum şi  faptul că Tatăl a ales-o, Fiul S-a întrupat, iar Duhul Sfânt a adumbrit-o."

    Câteva dintre minunile care s-au petrecut la Adormirea Maicii Domnului. Două sunt minunile mari sau momentele de vârf din viața Maicii Domnului: Minunea întrupării sau momentul Bunei Vestiri şi minunea Adormirii ei, când Preacurata e înăl­țată la cer cu trupul.

        E bine de ştiut că atunci când Maica Domnului a adormit s-au petrecut mai multe minuni: Sfântul Arhanghel Gavriil îi aduce vestea minunată a mutării ei la cer; venirea pe norii cerului a celor doisprezece apostoli;  venirea Mântuitorului Hristos, pentru a duce la cer sufletul preacuratei Maicii Sale; prezența norului luminos care a învăluit sicriul cu trupul Maicii Domnului spre a nu fi profanat de fanatici; prezența îngerilor lui Dumnezeu, care, învăluiți de acest nor, împreună cu apostolii, ierarhii, preoții și creștinii prezenți, cântau cântările slujbei de înmormântare; tăierea mâinilor preotului evreu Atonie și apoi vindecarea lor; venirea pe nori a Sfântului Apostol Toma, la trei zile după îngropare; descoperirea mormântului gol, arătarea în văzduh a Maicii Domnului, care la trei zile după îngropare a fost înviată de către Fiul ei și înălțată cu trupul la cer.

        Ce poate să facă Maica Domnului pentru noi? Ca unei mame, putem să-i spunem totul: ofurile, necazurile, dezamăgirile, neîmplinirile. În Cana Galileii, Iisus, Fecioara Maria şi ucenicii participă la o nuntă. Acolo se termină vinul. Maica Domnului nu-i adresează nicio rugăminte lui Iisus, ci îi aduce în faţă lipsa. Iisus face prima minune. Preface apa în vin.

       Cu ce gând trebuie să ne rugăm Maicii Domnului? Cu convingerea că ori de câte ori ne vom ruga, Fecioara Maria va şi lua durerea, necazul, lacrima, neîmplinirea fiecăruia şi le va duce Fiului Său.

    Cristofor Columb, când a pornit pe drumul descoperirii Americii, s-a îndreptat spre oraşul unde se născuse pentru a cere ajutor. A cerut ajutor de la regele Portugaliei şi al Spaniei, dar fără folos. Văzând că nimeni nu-l ascultă, şi-a îndreptat gândul şi glasul către Regina tuturor şi a căzut în genunchi în faţa icoanei sfinte din oraşul Sevillia şi s-a rugat: ,,O, Fecioară, eu vreau să descopăr noi ţări dincolo de ocean pentru ca şi acolo să fie dusă crucea şi să fie împărtăşită lumina credinţei creştine, dar regii pământeni nu mă ajută, de aceea vin la tine sfântă Fecioară, mijloceşte la dumnezeiescul tău fiu, ca să mişte inimile oamenilor şi să-mi dea ajutor". Rugăciunea i-a fost ascultată, fiindcă a primit ajutor de la regina Isabela. Pe corabie a botezat-o ,,Santa Maria” şi astfel a ajuns aşa cum şi a dorit să se întâmple, să ducă credinţa creştină în pământul îndepărtatei Americi.

Avem aici răspunsul la rugăciunea din Paraclis: ,,Către născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergăm”, sau ,,ajutorului omenesc nu ne încredinţa, ci singură ne apără şi ne mântuieşte”.

          Maica Domnului şi copilul milos. Un copil, rămas orfan de amândoi părinţii, a fost crescut de un unchi de-al său, care îi purta de grijă, îi cumpăra haine şi îi dădea să mănânce. De la un timp însă unchiul a observat că după ce mânca, micuţul lua o bucată de pâine, plecând de acasă cu ea spre curtea bisericii. Acolo, la poarta bisericii se afla o icoană mare, pe care era zugrăvit chipul Maicii Domnului cu pruncul Iisus în braţe. Copilul credea că Iisus din icoană este viu şi că îi este foame şi Lui şi nu avea ce să mănânce. De aceea venea în fiecare zi la El şi îi aducea o bucăţică de pâine pe care o punea lângă icoană. Într-o zi unchiul îl certă, întrebându-l pe nepot unde duce pâinea în fiecare zi. Copilul îi răspunde că  în curtea bisericii este un copil sărac, care n-are ce mânca şi lui îi duce pâinea. Crezând că este vorba despre un copil ştrengar din sat care îl amăgeşte ca să-i ducă mâncare, unchiul îi zise cu asprime:   - Dacă este aşa du-te la acest copil să-ţi dea să mănânci că eu nu-ţi mai dau. Bietul prunc, plângând veni la Biserică, în faţa icoanei, zicând pruncului Iisus: „Mititelule, sunt tare flămând şi unchiul nu îmi mai dă de mâncare. Dă-mi te rog o bucată de pâine că şi eu ţi-am dat când am avut. Şi se spune că Maica Domnului s-a făcut vie şi a scos o pâine de sub omofor şi i-a dat-o băiatului zicând: „Ia această pâine din care să mănânci tu şi urmaşii urmaşilor tăi". (Din cartea: Rugăciuni şi poezii pentru copii, Editura Lumină din Lumină, p.171).

“Cine nu vrea nu se vindeca. Cine vrea este vindecat de Harul lui Dumnezeu. In cele din urma intelegem cine este de vina, intelegem ce se intampla inlauntrul nostru si ne lasam convinsi sa ne vindecam.

Sa alergam la Maica Domnului. Ea se pricepe la toate. Sa alergam la Maica Domnului, dar cu credinta. Credinta se manifesta prin vointa. Daca omul vrea sa se faca sanatos: “Vrei sa te faci sanatos?”, sa raspunda: “Da, vreau sa ma fac sanatos!”. Cand vrea cu adevarat, manifesta credinta adevarata. Cand are credinta adevarata, va manifesta si vointa adevarata. Ceilalti oameni care traiesc cu dumnezeii lor se chinuiesc, nu-si gasesc odihna, nu-si gasesc vindecarea. Crestinii adevarati au aceasta sansa, Il au pe Hristos, o au pe Maica Domnului.

Cei care credem in Hristos, cei care suntem membri vii ai Bisericii si credem in Maica Domnului, o consideram Maica a noastra, sa alergam cu indrazneala la ea. Sa alergam si sa o rugam. Sa o rugam din tot sufletul nostru, din toata inima noastra, cu toata credinta si puterea din noi. Sa aratam evlavie, sa facem metanii, sa-i sarutam icoana, sa ne ungem trupul cu untdelemn din candela ei ca sa se tamaduiasca trupul si sufletul nostru, sa ne vindecam de bolile trupesti si sufletesti”.

(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, Sufletul meu, temnita mea, Editura Bizantina, 2009)