De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Apoi:
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;
Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Apoi:
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).
(Troparul)
Doamne, miluiește (de trei ori).
Apoi:
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
Condac 1
Ca pe o podoabă a mucenicilor și apărător fierbinte al dreptei credințe, te lăudăm pe tine, Sfinte Mucenice Emilian, biruitorul înșelăciunii idolești. Iar tu, ca cel ce ești mijlocitorul nostru către Dumnezeu, de înșelăciunea vrăjmașului ne izbăvește pe noi, care-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaș al lui Hristos!
Icos 1
Credința
cea de viață dătătoare, Mucenice Emilian, primind-o de la părinții tăi
cei de bun neam, luminat de harul lui Hristos, ai trăit pe pământ în
fapte bune, pentru ca tinerețea ta să o aduci prinos de bună mireasmă
lui Dumnezeu. Pentru aceasta, vrednicule de laudă, îți aducem cântarea
aceasta:
Bucură-te, floare rară, răsădită în cetatea Durostorum;
Bucură-te, că din părinți binecredincioși ai odrăslit;
Bucură-te, înger pământesc, luminat de harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, prunc nevinovat, care ai crescut sub adumbrirea Duhului Sfânt;
Bucură-te, că te-ai hrănit cu învățătura lui Hristos;
Bucură-te, cel ce Soarele dreptății te-a luminat;
Bucură-te, că dreapta credință ți-a fost far călăuzitor;
Bucură-te, că din tinerețe ai avut nădejde tare către Dumnezeu;
Bucură-te, că de dragostea Lui nu te-ai despărțit;
Bucură-te, cântare suavă a iubirii treimice;
Bucură-te, că din dulceața Scripturilor te-ai hrănit;
Bucură-te, că de cele lumești nu ți-ai lipit inima;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaș al lui Hristos!
Condac 2
Viața ta, plăcută lui Dumnezeu, mărite Emilian, a fost în vremea nelegiuitului împărat Iulian, prigonitorul creștinilor. Însă, nici prigonirile, nici amenințările dezlănțuite de acesta, nu te-au despărțit de dragostea lui Hristos, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Căruia neîncetat I-ai cântat: Aliluia!
Icos 2
Plin
de Duh Sfânt și întărit de dragostea lui Hristos, ai înfruntat marea
prigonire a împăratului apostat și, vădind înșelăciunea idolească, ai
început să propovăduiești celor din cetatea Durostorum să nu se lepede
de dreapta credință. De aceea, te laudăm zicând:
Bucură-te, ostaș plin de credință dreaptă și statornică;
Bucură-te, viteaz luptător pentru apărarea creștinilor;
Bucură-te, sabie care tai înșelăciunea idolească;
Bucură-te, scut de apărare împotriva dușmanilor nevăzuți și văzuți;
Bucură-te, pavăza celor aflați în primejdii și necazuri;
Bucură-te, piatră tăiată din piatra Hristos;
Bucură-te, bună mlădiță ieșită din vița Hristos;
Bucură-te, cel care te-ai arătat plin de har dumnezeiesc;
Bucură-te, următorul sfântului Dasius – martirul din cetatea ta;
Bucură-te, luceafăr răsărit în vremea prigonirilor;
Bucură-te, că te-ai lepădat de slujirea împăratului pământesc;
Bucură-te, că ți-ai ales ca împărat pe Împăratul cel veșnic;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaș al lui Hristos!
Condac 3
Ca și Irod, omorâtorul pruncilor din Betleem, tot așa și ighemonul Capitolinus a ucis pe pruncii născuți din apă și din Duh, în cetatea Durostorum. Dar tu, vrednicule ostaș al lui Hristos, văzând fărădelegea lui, te-ai rugat pentru așezarea sufletelor nevinovate în ceata mucenicilor și, dând slava lui Dumnezeu, cântai neîncetat: Aliluia!
Icos 3
Dacă
ai văzut asuprirea și suferința creștinilor din cetatea părinților tăi,
ca un neînfricat ostaș al lui Hristos te-ai împotrivit cu multă
bărbăție celor ce sileau pe creștini să jertfească zeilor, mustrând cu
tărie nelegiuirea lor. Pentru aceea, cu bucurie îți aducem aceste laude:
Bucură-te, că nu te-ai supus poruncii împărătești;
Bucură-te, că nu te-ai alăturat închinătorilor idolești;
Bucură-te, că prigonitorii nu te-au înduplecat să jertfești zeilor;
Bucură-te, că ospățul lui Hristos ai dorit;
Bucură-te, că ți-ai aprins inima pentru Hristos;
Bucură-te, că veselia cea trecătoare nu ți-a schimbat sufletul plin de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că răbdarea mucenicilor te-a întărit;
Bucură-te, că aceasta te-a făcut să ai îndrăzneală a intra în capiștea idolilor;
Bucură-te, că ai sfărâmat idolii cei nesimțitori;
Bucură-te, că Hristos ți-a dat tărie și îndrăzneală;
Bucură-te, putere din puterea lui Hristos;
Bucură-te, lumină aprinsă din lumina Duhului;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaș al lui Hristos!
Condac 4
Auzind Capitolinus vestea distrugerii altarelor păgânești, s-a tulburat și cu mare mânie a strigat: „În grabă căutați pe Emilian și aflându-l, să mi-l aduceți ca să-l pierd”. Dar tu, Sfinte, unit fiind în cuget cu Hristos-Dumnezeu, nu te-ai înspăimântat de amenințările lui, căci neîncetat cântai: Aliluia!
Icos 4
Poruncilor
împăratului nu te-ai supus, Sfinte Emilian, căci Hristos te-a întrarmat
cu chemare sfântă la pătimire pentru El. Drept aceea, ai pornit spre
ajutorul și îmbărbătarea creștinilor prigoniți, mărturisind cu tărie că
și tu, asemenea lor, nu te supui poruncilor păgânești. Pentru aceea,
primește în dar cântarea noastră, Sfinte:
Bucură-te, urmaș al lui Hristos și credincioasă slugă;
Bucură-te, că Mântuitorul te-a chemat la pătimire pentru El;
Bucură-te, ascultător al glasului dumnezeiesc;
Bucură-te, că nesuferind nedreptatea, de bună voie te-ai predat celor fărădelege;
Bucură-te, că pe mulți ai întărit în credința cea adevărată;
Bucură-te, vrednic luptător pentru Hristos;
Bucură-te, că viața întru nimic nu ți-ai cruțat;
Bucură-te, că în fața scaunului de judecată, luminos te-ai arătat;
Bucură-te, viteaz ostaș, care ai biruit păgânătatea;
Bucură-te, că în inima ta a încăput Hristos Cel neîncăput;
Bucură-te, că Acesta te-a întărit să poți pătimi pentru El;
Bucură-te, candelă nestinsă în biserica lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaș al lui Hristos!
Condac 5
Vederile minții avându-le curățite, ai ales a pătimi pentru Hristos, dorind a te jertfi pentru El, a învia împreună cu El, cântând neîncetat cântarea îngerească: Aliluia!
Icos 5
Dintru
înălțime putere primind, cu îndrăzneală ai stat în fața lui
Capitolinus, vorbindu-i de Hristos, încât acesta s-a mirat de
înțelepciunea ta. Auzind aceasta, cetele sfinților în cer s-au bucurat,
iar noi, pe pământ, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, stea luminată de Soarele Hristos;
Bucură-te, cel ce ai alergat către chinuri, rănit fiind de dragostea Stăpânului;
Bucură-te, că de frumusețea trupului nu te-ai îngrijit;
Bucură-te, că frumusețea cea dumnezeiască ai dorit;
Bucură-te, că înșelăciunea idolească ai alungat;
Bucură-te, cel ce ai revărsat lumină din lumina lui Hristos în sufletele credincioșilor;
Bucură-te, cel ce aduci bucurie celor ce te iubesc;
Bucură-te, că necredincioșii, văzându-te luminat de înțelepciunea lui Hristos, s-au cutremurat;
Bucură-te, cel ce ai îndepărtat rătăcirea păgânească;
Bucură-te, răbdătorule de chinuri și apărătorul dreptei credințe;
Bucură-te, vas ales al Preasfintei Treimi;
Bucură-te, că în ceruri, răsplată ți s-a pregătit;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaș al lui Hristos!
Condac 6
Supus din nou întrebărilor păgânului judecător, tu, Mucenice Emilian, te-ai arătat neclintit în credința întru Hristos. Ai nesocotit bătăile ce ți-au zdrobit trupul pentru că ai stat ca un adevărat ostaș, mărturisind adevărul și cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 6
Neclintit
fiind și stând tare pe piatra credinței, te-ai arătat puternic, Sfinte
Mucenice, urmând îndemnurilor învățătorului tău, Cel ce a mântuit lumea
de înșelăciunea vrăjmașului. Pentru aceasta, cu dragoste îți cântăm:
Bucură-te, mult pătimitorule pentru Hristos;
Bucură-te, pildă bună credincioșilor dreptmăritori;
Bucură-te, slujitor al adevărului și om al dreptății;
Bucură-te, ancoră tare și nemișcată a dreptei credințe;
Bucură-te, purtătorule de Hristos și mireasma Duhului;
Bucură-te, înger în trup și reazem al Bisericii;
Bucură-te, suflet înmiresmat de mirul pătimirilor;
Bucură-te, îndelung răbdătorule și statornic în adevăr;
Bucură-te, biruitor al înșelăciunii diavolești;
Bucură-te, propovăduitor al Adevărului;
Bucură-te, bun chivernisitor al tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, solia noastră către Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaș al lui Hristos!
Condac 7
Foc pentru credință având în sufletul tău, fericite Mucenice Emilian, pentru dragostea Celui dorit de tine, întru nimic ai socotit chinurile, întărit de dorul Lui și vesel ai înfruntat toate, rugându-te pentru prigonitorii tăi, iar lui Dumnezeu aduceai laudă: Aliluia!
Icos 7
Nici
bătăile, nici ademenirile împăratului, nici sabia ighemonului nu te-au
înspăimântat, nici te-au despărțit de Hristos, căci tu, Sfinte Emilian,
răcorindu-te din Izvorul vieții, te-ai întărit. Pentru aceasta,
uimindu-ne, îți cântăm:
Bucură-te, potir al dragostei și cupă a răbdării;
Bucură-te, sfetnic luminos și candelă veșnic aprinsă;
Bucură-te, tânăr plin de râvnă dumnezeiască;
Bucură-te, glas auzit de Hristos în ceruri;
Bucură-te, față de înger luminată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, jertfă plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, piatră la temelia Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, stâlp neclintit al creștinătății;
Bucură-te, rob al lui Hristos și prieten al îngerilor;
Bucură-te, martir prealăudat din ceata mucenicilor;
Bucură-te, sămânță bună aruncată în pământ românesc;
Bucură-te, floare rară, deschisă în nădejdea învierii;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaș al lui Hristos!
Condac 8
După îndelungi prigoniri și chinuri cumplite, ți-ai dat sufletul în mâinile lui Hristos, strigând ca și Sfântul Arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic: „Doamne, Iisuse Hristoase, primește duhul meu”. Și astfel, sufletul tău, Sfinte Emilian, a fost așezat în ceata martirilor, cântând neîncetat Preasfintei Treimi, cântarea: Aliluia!
Icos 8
Dacă
ai trecut prin jertfă, din moarte la viață, adică în timpul lui
Dumnezeu, Sfinte Mucenice Emilian, nu ai părăsit nicicum pe cei ce se
luptă încă cu necazurile și primejdiile din lumea aceasta, ci mijlocești
la Preamilostivul Dumnezeu pentru cei ce-ți cântă unele ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Emilian, mucenic preamărit al lui Hristos;
Bucură-te, împreună-vorbitorule cu îngerii;
Bucură-te, fiu al cetății Durostorum și protopărinte al martirilor români;
Bucură-te, lauda Dobrogei și bucuria tuturor românilor;
Bucură-te, mucenic cinstit în toate provinciile românești;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru toți cei ce te cinstesc cu dragoste;
Bucură-te, purtătorule de cunună cerească;
Bucură-te, preaînțelepte, cel ce ai semănat sămânță bună în țarina ta;
Bucură-te, vrednicule de laudă și bucuria credincioșilor;
Bucură-te, turn al creștinătății și stâlp al Bisericii;
Bucură-te, apărător al dreptei credințe;
Bucură-te, îndrăznirea noastră către Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaș al lui Hristos!
Condac 9
În Împărăția cerurilor intrând, Sfinte Mucenice Emilian, te îndulcești de răsplata veșnicelor bunătăți ale Stăpânului tuturor, Hristos Dumnezeu, pentru Care ai pătimit; iară acolo, mărite mărturisitorule, nu încetezi a-I mulțumi, cântând împreună cu îngerii: Aliluia!
Icos 9
Mărgăritar
de multpreț al pământului Dobrogei te-ai arătat, Sfinte Emilian,
mucenice al lui Hristos; căci trupul tău, îngropat în pământul
stramoșilor noștri, sămânță dătătoare de rod duhovnicesc s-a arătat
urmașilor tăi, iar sângele tău a rodit credința și demnitatea noastră, a
celor ce cântăm, după cuviință pomenirea ta, zicând:
Bucură-te, urmaș al apostolilor și propovăduitor al Adevărului;
Bucură-te, sămânță dumnezeiască semănată în pământ străbun;
Bucură-te, cel ce ai întregit ceata martirilor dobrogeni;
Bucură-te, comoară în pământ ascunsă în așteptarea căutătorilor;
Bucură-te, cărare care duci la ceruri pe cei cucernici;
Bucură-te, izvor din care se adapă bunii credincioși;
Bucură-te, rază de soare pentru poporul cel binecredincios;
Bucură-te, liman duhovnicesc în care se odihnesc credincioșii;
Bucură-te, cădelniță de aur care porți focul cel dumnezeiesc;
Bucură-te, făclie călăuzitoare în noaptea ispitelor;
Bucură-te, cărbune aprins din dragostea lui Hristos;
Bucură-te, luceafăr răsărit în zorii creștinismului românesc;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaș al lui Hristos!
Condac 10
Cu ce cântări de laudă vom încununa pe Mucenicul Emilian, căci acesta ca un bun atlet al lui Hristos, pe pământ a biruit uneltirile lui Veliar, iar în ceruri, vede pururea fața cea prealuminată a Stăpânului tuturor, Căruia Îi cântă neîncetat: Aliluia!
Icos 10
Având
îndrăzneală către Dumnezeu pe Care L-ai iubit, Sfinte Mucenice, nu
înceta a te ruga pentru cei ce cinstesc cu dragoste pomenirea ta și-ți
cântă cu evlavie, din inimă curată, unele ca acestea:
Bucură-te, prieten al lui Dumnezeu și frate al nostru;
Bucură-te, că Hristos S-a împlinit întru tine;
Bucură-te, sălaș al Duhului Sfânt;
Bucură-te, că înaintezi mereu către adâncimile Preasfintei Treimi;
Bucură-te, cel ce stai în ceata mucenicilor, slăvind pe Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce deslușești tainele cele ascunse;
Bucură-te, rugător fierbinte și sprijin sufletelor asuprite;
Bucură-te, bucuria îngerilor și slava mucenicilor;
Bucură-te, dătător de bunătăți duhovnicești credincioșilor;
Bucură-te, suflet încărcat de roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, jertfă vie cu bună mireasmă plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, celor sinceri și smeriți, bucurie și grabnic ajutor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaș al lui Hristos!
Condac 11
Darul cel dat ție de la Dumnezeu, ca răsplată pentru nevoințele tale, mărite Mucenice Emilian, cine poate să-l spună, cu adevărat? Căci te-ai învrednicit a face minuni și faceri de bine celor ce se roagă ție cu credință; pentru aceea, săvârșind cu dragoste sfântă pomenirea ta, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 11
Lăudăm
nevoințele tale, Sfinte Mucenice Emilian, și, cinstind sfintele tale
moaște, slăvim pe Dumnezeu, Cel ce te-a preamărit și te-a dăruit
poporului nostru spre a-l feri de tot felul de ispite și necazuri,
pentru care cântăm:
Bucură-te, răbdătorule în chinuri, întărirea celor slabi în credință;
Bucură-te, izbăvitorule de întristare și dătătorule de bucurie;
Bucură-te, îndulcirea celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, purtătorule de balsamul tămăduirilor;
Bucură-te, alinarea celor suferinzi și părăsiți;
Bucură-te, biruitorul nedreptăților și pacea celor oropsiți;
Bucură-te, ocrotitorul văduvelor și al orfanilor;
Bucură-te, luminarea pruncilor și înțelepciunea tinerilor;
Bucură-te, începătura mucenicilor și bucuria cuvioșilor;
Bucură-te, sprijinitorul bătrânilor și miluitorul săracilor;
Bucură-te, risipitorul furtunilor și aducător de roadă pământului;
Bucură-te, turnul biruinței și ușa mântuirii;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaș al lui Hristos!
Condac 12
Har dumnezeiesc cere nouă, Sfinte, de la Dumnezeu, ca să putem lupta împotriva vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Întinde nouă mână de ajutor și împacă viața noastră ca să nu pierim în iureșul ispitelor, ci, bucurându-ne, să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 12
Ca
pe o podoabă de mult preț te are Biserica noastră dreptmăritoare, pe
tine, Mucenice Emilian; căci de veacuri se cinstește numele tău în tot
pământul românesc. De aceea, îți aducem mulțumire pentru binefacerile pe
care le reverși peste noi, cei ce-ți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, sfinte, de veacuri cinstit în tot pământul românesc;
Bucură-te, că sfintele tale moaște la Silistra s-au descoperit;
Bucură-te, întâiule între martirii dobrogeni;
Bucură-te, că ești binecuvântare pentru neamul românesc;
Bucură-te, că în toată țara ți s-au înălțat locașuri sfinte;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru cei ce cinstesc numele tău;
Bucură-te, grabnic folositor celor ce aleargă la tine cu credință;
Bucură-te, potirul binecuvântării și mijlocitorul harului;
Bucură-te, făclie luminoasă și rază cerească;
Bucură-te, cel ce torni în inimi har dumnezeiesc;
Bucură-te, nădejdea mântuirii noastre;
Bucură-te, sprijinitorul nostru în ziua Judecății;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaș al lui Hristos!
Condac 13
O, mult pătimitorule ostaș al lui Hristos, Sfinte Mucenice Emilian, cel ce te-ai învrednicit de la Hristos de mari daruri cerești, primește rugăciunea noastră, a păcătoșilor, și fi mijlocitor pentru noi către Înduratul Dumnezeu să ne izbăvească de focul cel veșnic, iertându-ne păcatele, ca împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zic iarăși Icosul 1 și Condacul 1
Icos 1
Credința
cea de viață dătătoare, Mucenice Emilian, primind-o de la părinții tăi
cei de bun neam, luminat de harul lui Hristos, ai trăit pe pământ în
fapte bune, pentru ca tinerețea ta să o aduci prinos de bună mireasmă
lui Dumnezeu. Pentru aceasta, vrednicule de laudă, îți aducem cântarea
aceasta:
Bucură-te, floare rară, răsădită în cetatea Durostorum;
Bucură-te, că din părinți binecredincioși ai odrăslit;
Bucură-te, înger pământesc, luminat de harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, prunc nevinovat, care ai crescut sub adumbrirea Duhului Sfânt;
Bucură-te, că te-ai hrănit cu învățătura lui Hristos;
Bucură-te, cel ce Soarele dreptății te-a luminat;
Bucură-te, că dreapta credință ți-a fost far călăuzitor;
Bucură-te, că din tinerețe ai avut nădejde tare către Dumnezeu;
Bucură-te, că de dragostea Lui nu te-ai despărțit;
Bucură-te, cântare suavă a iubirii treimice;
Bucură-te, că din dulceața Scripturilor te-ai hrănit;
Bucură-te, că de cele lumești nu ți-ai lipit inima;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaș al lui Hristos!
Condac 1
Ca pe o podoabă a mucenicilor și apărător fierbinte al dreptei credințe, te lăudăm pe tine, Sfinte Mucenice Emilian, biruitorul înșelăciunii idolești. Iar tu, ca cel ce ești mijlocitorul nostru către Dumnezeu, de înșelăciunea vrăjmașului ne izbăvește pe noi, care-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaș al lui Hristos!
Rugăciune către Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor
Prealăudate mucenice al lui Hristos, Sfinte Emilian, care ai sfărâmat altarele idolilor și te-ai adus jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, auzi-ne pe noi, cei ce cădem înaintea icoanei tale și cu umilință te rugăm: fi mijlocitor nouă către Stăpânul și Mântuitorul lumii, ca unul care ai dobândit îndrăznire către Dumnezeu. Cel ce ai risipit idolii templului, alungă idolii necredinței care s-au înălțat în sufletele noastre și, prin rugăciunile tale către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, zdrobește păcatul sub picioarele noastre, ca să punem hotar vieții noastre întinate. Stea luminoasă pe cerul Bisericii, alungă întunericul neîncrederii dintre noi și umple mintea noastră de cunoștința cea adevărată din înțelepciunea cea dată ție. Candelă care arzi veșnic de dragostea lui Hristos, aprinde-ne și pe noi cu evlavie și iubire. Dă-ne răbdarea ta, Sfinte, virtute cu care ai biruit privind la Cel a Cărui suferință a depășit orice suferință și a Cărui slavă strălucitoare a depășit orice slavă. Dă-ne curajul și voința ta; credința și iubirea ta către Dumnezeu. Învață-ne umilința cu care ai părăsit toate bucuriile și bogățiile pământești, iară pacea cu care ai stat în fața guvernatorului, fă să strălucească și în noi podoaba frumuseții inimii tale curate. Tu, care umpli de lumină pe cei credincioși, pune în noi, cu rugăciunile tale, temelia statorniciei și a sfințeniei, Moștenitorule al nemuririi, roagă-te să fim și noi împreună cu tine moștenitori. Tu, care te desfătezi cu cetele tuturor sfinților și faci fii ai luminii pe cei ce se roagă ție și te prăznuiesc, roagă-te să ajungem la Soarele dreptății și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care strălucește peste toți cei pecetluiți cu Sângele Său. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.
Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor
Troparul Sfântului Mucenic Emilian de la Durostor, glasul al 4-lea
Mucenicul Tău, Doamne, Emilian, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1
Glasul al 4-lea
Irmosul
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duh şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Să lăudăm astăzi pe Dumnezeul nostru Cel peste toate şi pe mucenicul Lui să-l cinstim; căci după Lege s-a chinuit şi a primit cununa biruinţei cu puterea Duhului.
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îmbrăcându-te cu puterea Celui Ce a purtat neputinţa noastră, pentru bunătatea Sa, Mărite Mucenice, ai dezgolit trufia cea deşartă a slăbiciunii idolilor, de Dumnezeu fericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Unimea Dumnezeirii Cea Întreit Numărată, Care se uneşte într-Una şi aceeaşi Fire, cu bucurie o ai propovăduit, pururea pomenite; şi nevoindu-te foarte tare, ai stricat înşelăciunea zeilor celor mulţi, vrednicule de laudă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tăria mea şi Lauda şi Lumina inimii mele este Hristos Domnul, pe Care L-ai născut în două firi şi este Cunoscut într-un Ipostas, Preacurată Fecioară.
Cântarea a 3-a
Irmos: Pe ai tăi cântăreţi...
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Legea Dumnezeului nostru s-a făcut sfeşnic picioarelor tale şi lumină cărărilor tale, prin care ai împiedicat paşii celor fără de lege; pe tine, ca pe un mucenic, te lăudăm.
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndreptând cărările cugetului tău către limanul cel lin al voirii lui Dumnezeu, înţelepte, ai scăpat din marea mulţime de zei, care se învăluia în duhul viclenirii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Puterile cele cereşti s-au uimit de dumnezeieştile chinuri ale Sfântului Mucenic Emilian, de credinţa şi de bărbăţia lui cea până la sfârşit, cum el, fiind cu trup, smerindu-se, a surpat pe vrăjmaşul cel fără de trup.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Trecând peste legile firii la naşterea ta cea mai presus de fire, ai rămas Fecioară după naştere, Maică Fecioară, că ai născut pe Ziditorul a toată zidirea, Preacurată.
Irmosul
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i în dumnezeiască slava ta, cununilor măririi învrednicindu-i.
Cântarea a 4-a
Irmosul
Cel Ce șade în slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Nor Uşor a venit Iisus Cel mai presus de Dumnezeire, prin Palmă Curată şi a mântuit pe cei ce cântă: Slavă, Hristoase, puterii Tale.
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dragostea cea dumnezeiască a lui Dumnezeu minunat te-a aprins; pentru aceea, ai răbdat focul bătăilor celor amare şi pe zeii celor fără de Dumnezeu i-ai ars şi ai răcorit sufletele credincioşilor, preafericite.
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Defăimat-ai cele lumeşti, nu mai pentru cele ce sunt stătătoare şi tot sufletul tău l-ai legat de dumnezeiasca dragoste. Pentru aceea, ai risipit puterea necredinţei, purtătorule de chinuri Sfinte Mucenice Emilian, vrednicule de laudă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
O fire, o Slavă a Dumnezeirii Celei în Trei Sori slăvind cu bună credinţă, Sfinte Emilian, ca un ostaş viteaz ai intrat la privelişte şi pe balaurul cel tare l-ai surpat la pământ.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Preasfântă Doamnă, care Singură te-ai aflat Loc de sfinţenie Celui Ce ne-a sfinţit pe noi, pe tine te slăvim; prin Care noi, cei ce locuim pe pământ, ne-am făcut cereşti şi ne-am învrednicit de viaţa cea adevărată.
Cântarea a 5-a
Irmosul
Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască slava ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu picăturile sfinţitelor tale sângiuiri, Mucenice Emilian, ai stins focul necredinţei; pentru aceasta, ai izvorât izvor de minuni, care opreşte iezerele patimilor şi îneacă bolile şi cufundă pe diavoli.
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întinzându-te pe tine, cel rău credincios a poruncit să te bată; pentru aceasta, rupându-ţi-se trupul tău şi cu răni rănindu-ţi-se, ai închipuit fericita patimă a Celui Ce S-a rănit pe Cruce, pătimitorule.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiind plin de darurile Duhului, tămăduieşti patimi nevindecate, încetezi arsura bolilor, goneşti hulirile cele viclene şi tuturor celor din necazuri le ajuţi, vrednicule de laudă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu doctoria ta cea foarte lucrătoare vindecă-mă pe mine, cel rănit de sabia păcatului, ca Una ce ai născut pe Mântuitorul Hristos, Care S-a rănit cu suliţa pentru mine şi a rănit inima şarpelui, Preacurată Fecioară.
Cântarea a 6-a
Irmos: Venit-am întru adâncurile...
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fericit şi plin de Dumnezeiasca Slavă te-ai aflat cu mucenicia, fericite şi împreună cu îngerii locuieşti în ceruri, rugându-te să se mântuiască sufletele noastre.
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nu ţi-ai cruţat, Mărite, trupul cel muritor; pentru aceea, fiind omorât prin chinuri, ai moştenit nemurirea cea veşnică a Celui Ce a omorât patimile.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Racla moaştelor tale, preafericite viteazule Mucenice, izvorăşte mir ca un pârâu şi totdeauna încetează bolile cele de nevindecat ale oamenilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Eva a cules din lemn roadă aducătoare de moarte; iar tu, Preacurată, ai rodit Lemnul vieţii, a Cărui gustare a înviat pe toţi morţii.
Irmosul
Venit-am întru adâncurile mării şi m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele cele multe; ci, ca un Dumnezeu scoate din adânc viaţa mea, Mult Milostive.
CONDAC
Glasul al 4-lea
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Arătatu-te-ai luminos luminător, Mucenice, şi cu strălucirile minunilor luminezi toată făptura, izgonind totdeauna negura patimilor de la cei ce te cinstesc pe tine, Mărite Mucenice Emilian.
Cântarea a 7-a
Irmosul
N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului. Ci groaza focului, bărbăteşte, călcând-o, se bucurau, cântând: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-te cu darul Dumnezeiescului Duh, ai intrat în focul cuptorului, Mucenice de Dumnezeu insuflate şi cântai: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înfierbântându-te de dragostea doritului tău Hristos, nu te-ai spăimântat de foc, în care, răcorindu-te cu Duhul, cântai: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu frumuseţea chinurilor tale te-ai asemănat cu cei fără de trup, înţelepte, cu care împreună stând înaintea lui Hristos Cel Preafrumos şi cânţi veselindu-te: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mireasă a lui Dumnezeu, cea cu numele de Doamnă, cu credinţă grăim ţie: Bucură-te, căci ai născut Bucuria Cea Negrăită, pe Hristos Domnul, Căruia cântăm: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfărâmând închinăciunile înşelăciunii, preaînţelepte, ai slobozit din legături pe cel prins în locul tău; şi însuţi desăvârşit ai mers către mucenicie, prealăudate, cântând: toate lucrurile lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iată că m-am aflat la cei ce nu mă caută şi m-am arătat celor ce nu întreabă de mine, grăiai, pururea pomenite; înţelegeţi, deci, cei fărădelege. Căci, ca un miel fără de răutate, te-ai sârguit a te jertfi, cântând: toate lucrurile lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Marele Mucenic Emilian, punându-ne înainte ca nişte bucate luptele lui, ne-a chemat pe noi la ospăţ; duhovniceşte dar să ne veselim şi să cântăm: toate lucrurile lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Plouă-mi mie picături de milă, Ceea ce ai născut Izvorul milei şi ploile păcatelor mele usucă-le şi îmblânzeşte valurile cele sălbatice ale sufletului meu, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, Marie, ca să te slăvesc întru toţi vecii.
Irmosul
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii
Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Eva, adică prin boala...
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind a vedea bucuria şi veselia lui Dumnezeu cea negrăită, toate dulceţile cele veselitoare din viaţă le-ai defăimat, Mărite, şi ai săvârşit mucenicia bucurându-te; pentru aceasta, cu dragoste te fericim.
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Frigându-te cu focul, ca o jertfă te-ai adus la dumnezeiasca masă a Celui Ce S-a jertfit ca un miel, păzindu-te cu mirosul cel duhovnicesc şi învrednicindu-te de slava cea adevărată; pentru aceea, toţi te fericim, prealăudate.
Stih: Sfinte Mucenice Emilian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Astăzi ne-a strălucit nouă pomenirea ta mai mult decât soarele, veselind toată inima şi luminând cugetele credincioşilor şi gonind întunericul bolilor; pe care, după vrednicie o fericim, pătimitorule.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Adunarea cea aleasă a celor întâi-născuţi te-a câştigat pe tine cetăţean împreună cu dânşii; toţi mucenicii, împreună cu cuvioşii, văzând că dănţuieşti, se veselesc. Cu care împreună adu-ţi aminte de noi, cei ce te pomenim pe tine, Mare Mucenice, cel cu nume mare.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Luminează-mă cu lumina ta, Prealăudată, pe mine care umblu în întuneric. Dă-mi mână de ajutor, goneşte norii sufletului meu, încetează valurile patimilor mele, Ceea ce eşti Scăparea celor deznădăjduiţi.
Irmosul
Eva, adică prin boala neascultării, blestem înăuntru a adus; iar tu, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta, toţi te slăvim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Aprinzându-te de râvna cea dumnezeiască, nu te-ai înspăimântat de focul ce este rob asemenea cu tine; ci, intrând cu voire nespăimântată în focul cel aprins, te-ai ars cu totul şi te-ai adus ca o jertfă Stăpânului, Mărite Mucenice. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască nouă mare milă.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Nu S-a despărţit de Firea Cea Dumnezeiască făcându-Se Trup în pântecele tău; ci, Întrupându-Se, Dumnezeu a rămas, Cel Ce te-a păzit pe tine, Maica Sa, după naştere Fecioară, ca şi mai înainte de naştere, Însuşi Domnul, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Pe Acela cu osârdie roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Mieluşeaua cea Preacurată, Fecioara, Maica Cuvântului cea Nestricată, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel Ce a strălucit dintr-însa fără de durere, ca o maică plângând, a grăit: Vai mie, Fiul meu! Cum pătimeşti, vrând să mântuieşti pe om de ocara patimilor?
Rugăciune către Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor
Prealăudate mucenice al lui Hristos, Sfinte Emilian, care ai sfărâmat altarele idolilor și te-ai adus jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, auzi-ne pe noi, cei ce cădem înaintea icoanei tale și cu umilință te rugăm: fii mijlocitor nouă către Stăpânul și Mântuitorul lumii, ca unul care ai dobândit îndrăznire către Dumnezeu. Cel ce ai risipit idolii templului, alungă idolii necredinței care s-au înălțat în sufletele noastre și, prin rugăciunile tale către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, zdrobește păcatul sub picioarele noastre, ca să punem hotar vieții noastre întinate. Stea luminoasă pe cerul Bisericii, alungă întunericul neîncrederii dintre noi și umple mintea noastră de cunoștința cea adevărată din înțelepciunea cea dată ție. Candela care arzi vesnic de dragostea lui Hristos, aprinde-ne si pe noi cu evlavie si iubire. Dă-ne răbdarea ta, Sfinte, virtute cu care ai biruit privind la Cel a Cărui suferință a depășit orice suferință și a Cărui slavă strălucitoare a depășit orice slavă. Dă-ne curajul și voința ta; credința și iubirea ta către Dumnezeu. Învață-ne umilința cu care ai părăsit toate bucuriile și bogățiile pământești, iară pacea cu care ai stat în fața guvernatorului, fă să strălucească și în noi podoaba frumuseții inimii tale curate. Tu, care umpli de lumină pe cei credincioși, pune în noi, cu rugăciunile tale, temelia statorniciei și a sfințeniei, Moștenitorule al nemuririi, roagă-te să fim și noi împreună cu tine moștenitori. Tu, care te desfătezi cu cetele tuturor sfinților și faci fii ai luminii pe cei ce se roaga ție și te prăznuiesc, roagă-te să ajungem la Soarele dreptății și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care strălucește peste toți cei pecetluiți cu Sângele Său. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.