Sinaxar 20 Iulie

 

În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea suirii la cer cea de foc purtatoare a Sfântului, Maritului Prooroc Ilie Tesviteanul.

Sfântul si marele Profet Ilie, acest inger intrupat in carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide si inchide cerurile, era de origine din Tesvi in Galaad. Traditia apocrifa, care a transmis aceste detalii despre nasterea Profetului, precizeaza ca el era din tribul lui Aaron si deci era Preot. Dar nu se gaseste nici o urma despre acestea in relatarea Scripturii pe care o rezumam in cele ce urmeaza (cf. III Regi 17-20 ; IV Regi 1 si 2).

Se spune ca la nasterea sa tatal sau a vazut oameni imbracati in alb invelindu-l in scutece de foc si, dându-i numele, i-au dat sa manânce o flacara, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul intregii sale vieti. Inca din copilarie, tinea strict toate poruncile Legii si se tinea in permanenta in fata lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferenta, post neîncetat si rugaciune arzatoare, care ii facura sufletul ca focul si facura din el modelul vietii manastiresti.

Pe vremea când Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord, aflat in schisma inca din vremea lui Ieroboam, lipsa de piosenie si depravarea  predecesorilor sai ajunse la culme. Incurajat de sotia sa, respingatoarea Izabel, el ii persecuta pe Profeti si pe toti oamenii ramasi credinciosi lui Dumnezeu si se inchina idolilor Baal si Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege si ii spuse : "Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, in fata caruia stau astazi ! Nu, nu va fi in acesti ani nici roua nici ploaie decât prin cuvânt din gura mea ! ". La cuvintele Profetului o secete groaznica se abatu atunci, ca febra, asupra pamântului : totul fu secat, devastat, ars ; barbatii, femeile, copiii, animalele domestice si animalele salbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau si nimic nu scapa urgiei ingaduite de Dumnezeu, cu speranta ca foametea va face pe poporul lui Israel sa se caiasca si sa se intoarca la credinta.

Din porunca lui Dumnezeu, Profetul, acoperit cu o piele de oaie si invesmântat cu piele de vitel, parasi tinutul lui Israel si se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflata dincolo de Iordan (dupa traditia bisericeasca, in acest loc a fost ridicata apoi manastirea Hozeva, care mai exista si astazi, si unde a trait si sfantul Ioan Iacob Hozevitul). Se adapa cu apa cascadei iar Domnul ii trimise corbi - animale pe care evreii le considerau impure si care aveau reputatia unei mari cruzimi fata de progeniturile lor - pentru a-i duce pâine dimineata si carne seara, ca sa trezeasca in profet mila pentru poporul care suferea. Când cascada seca si ea, Dumnezeu isi trimise slujitorul sau la Sarepta din Sidon, lasându-l sa vada de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi inca o data in el mila. Ilie ajunse la o vaduva saraca, pagâna, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea si fiul sau. In ciuda saraciei in care se afla, ea puse inainte de toate datoria ospitalitatii si indata ce Profetul i-o ceru, ea ii pregati o pâine, cu faina si uleiul pe care le mai avea. Primi fara intârziere rasplata ospitalitatii sale : la cuvântul Profetului, covata sa cu faina si urciorul sau cu ulei nu se mai golira pâna la revenirea ploii. Trecusera câteva zile de când Ilie era gazduit la aceasta vaduva când iata ca fiul ei muri. Cum femeia, in durerea ei, il acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie il lua pe copil, il urca la etaj acolo unde locuia el si dupa ce a suflat de trei ori asupra trupului neinsufletit chemându-l cu strigate puternice pe Dumnezeu, el il inapoie pe tânarul baiat viu mamei sale, profetind astfel invierea mortilor.

Seceta isi abatuse nenorocirea peste tot tinutul de peste trei ani si mare parte din populatie fusese deja decimata ; dar Dumnezeu, respectând juramântul Profetului sau, nu voia sa isi arate mila mai inainte ca Ilie sa fi inteles ca el nu doreste moartea pacatosilor ci intoarcerea lor la credinta (cf. Iezechiel 33 :11). Il trimise deci pe Profet la regele Achab, pentru a-i anunta ca urgia avea in curând sa inceteze. Ilie se arata in fata regelui care ramase surprins sa il vada venind, liber, pe cel pe care il cautase peste tot cu slugile sale si il invita sa adune pe tot poporul lui Israel pe muntele Carmel ca martor al confruntarii sale cu cei 450 de profeti ai lui Baal si cei 400 de profeti ai padurilor sacre intretinuti de infama Izabel. Cind toata lumea fu adunata, Ilie zise falsilor profeti : " Pâna când veti schiopata in genunchi ? Daca Domnul  este Dumnezeu, mergeti dupa el ! Daca este Baal, atunci duceti-va la el ! ". El ceru ca doi tauri sa fie pregatiti pentru sacrificiu si sa fie asezati pe rug, dar fara sa aprinda focul si ii lasa pe falsii profeti sa aduca primii sacrificiul. Acestia il invocara cu strigate pe Baal, taindu-si carnea, din zori pâna in seara, dar in zadar. Ilie râdea de ei, incurajându-i sa strige mai tare, de teama ca zeul lor sa nu fi adormit sau sa nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul inalta un Altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 semintii ale lui Israel, sapa un sant larg in jurul Altarului, pe care pusese taurul jupuit de piele, si porunci sa fie varsata, in trei rânduri, apa din belsug peste victima, astfel incât sa se umple santul. Apoi adresa spre cer un strigat puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Abraham, lui Isaac si al lui Iacov. Pe data coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul si apa. Tot poporul cazu atunci cu fata la pamânt strigând : " Cu adevarat Domnul este singurul Dumnezeu ". Din porunca lui Ilie, falsii profeti fura prinsi si omul lui Dumnezeu le taie beregata cu propriile sale mâini la râul Cison. El  il anunta apoi pe Achab ca seceta avea in curând sa inceteze, apoi urca in vârful Carmelului si, plecându-se asupra pamântului, cu capul intre genunchi si mintea adunata in inima, incepu sa se roage. De sapte ori trimise pe slujitorul sau sa priveasca orizontul, in directia marii, iar a saptea oara un norisor isi facu aparitia, cerul se intuneca si ploaie cazu din belsug, raspândind pe pamânt binecuvântarea cereasca.

Când regina Isabel afla de masacrul profetilor sai, se enerva cumplit si se jura sa se razbune. Ilie, care nu se temuse de multimea falsilor profeti, fu parasit de harul lui Dumnezeu si cuprins de lasitate se ascunse in Bersabeea in pamântul lui Iuda.  Epuizat de cât mersese in pustiu, se aseza la umbra unui copac si ii ceru lui Dumnezeu sa ii ia viata inapoi. Un Inger al Domnului i se arata atunci cu o pâine si un urcior de apa. Acest ajutor dumnezeiesc il facu sa isi reimprospateze fortele si putu sa mearga 40 de zile in pustiu, pâna la muntele lui Dumnezeu, Horeb (vârful muntelui Sinai, pe acelasi loc unde Dumnezeu i se aratase lui Moise, cf. Exod 33). Intra in adâncul stâncii in care se ascunsese in trecut Moise si Dumnezeu ii vorbi noaptea. Ilie raspunse : " Sânt plin de sârguinta pentru Domnul atot-puternic caci fiii lui Israel au parasit legamântul Tau, au doborât Altarele tale si Ti-au ucis Profetii, am ramas singur iar ei incearca sa imi ia viata ". Dumnezeu ii porunci sa iasa si sa stea pe munte pentru a-l vedea. Se facu atunci o furtuna puternica, muntii fura despicati iar stâncile sparte, dar Domnul nu era in furtuna ; iar dupa furtuna, un cutremur, dar Domnul nu era in cutremur ; un foc, dar Domnul nu era in foc. Dupa foc se auzi o adiere usoara. Cum o auzi, Ilie isi ascunse fata cu haina sa si se tinu sub pestera, caci Dumnezeu era in adierea usoara. Domnul ii spuse ca, departe de a fi singurul dintre drepti, alti sapte mii de Israeliti nu isi plecasera genunchii in fata lui Baal si ii porunci sa se intoarca pe acelasi drum pentru a unge pe Hazael ca rege al Siriei si pe Iehu  ca rege al lui Israel, apoi pe Elisei ca urmas. Gasindu-l pe Elisei ocupat cu aratul pamântului cu 12 perechi de boi, Ilie isi arunca peste el haina lui facându-l discipolul sau (cf. 14 iunie)

Regele Achab continua insa cu faptele sale lipsite de piosenie si pusese stapânire pe vita-de-vie a lui Nabot din Yizreel ,  cerând - la sfatul lui Isabel - ca acesta sa fie omorât. Profetul Ilie, care nu se mai manifestase pentru o vreme, fu trimis de Domnul in Samaria si spuse regelui : " Chiar pe locul in care câinii au lins sângele lui Nabot câinii vor linge si sângele tau iar prostituatele se vor lafai in sângele tau ". El mai spuse ca nefericirea avea sa se abata peste toata casa lui Achab, câinii aveau sa sfâsie trupul lui Isabel pe zidul de fata de la Yizreel. La aceste cuvinte, regele fu cuprins de cainta : isi sfâsie hainele, se imbraca cu un sac si tinu post. Domnul aproba pocainta lui si anunta prin Profetul sau ca nu va da frâu liber mâniei Sale decât sub domnia fiului sau.

Achab muri la putina vreme iar fiul sau, Ohozias , om superstitios, lua prelua puterea. Cazând bolnav trimise soli in cautarea unui oracol pe lânga Baal Zebud la Egron (Akkaron). Profetul Ilie se prezenta in fata solilor, anuntând ca regele nu se va mai scula. Când transmisera acest mesaj, descriindu-l pe Profet, regele intelese ca era vorba de Ilie si trimise o armata de 50 de oameni pentru a-l aresta. Dar in doua rânduri, din porunca Profetului, un foc coborî din cer si ii mistui pe soldati. Al treilea ofiter il ruga sa il crute iar Ilie il asculta si se duse la rege, anuntându-i chiar el ca avea sa moara pentru ca ceruse ajutor de la falsii zei. Ohozias nmuri intr-adevar la câteva zile iar fratele sau Ioram deveni rege al lui Israel. In timpul celor 12 ani ai domniei sale el suprima cultul lui Baal, dar nu facu sa inceteze pacatul lui Ieroboam care daduse nastere schismei in rândul poporului lui Dumnezeu si incurajase idolatria. De aceea Dumnezeu abatu necazul asupra casei sale si indeplini profetia facuta de Ilie in timpul lui Achab : Iehu lua puterea in urma unei conspiratii impotriva lui Ioram si, intrând el in orasul Yizreel, Isabel fu omorâta aruncata din inaltul unei ferestre. Sângele sau se scurse pe zid iar câinii ii mâncara trupul mai inainte ca ea sa fi putut fi ingropata.

Dupa 15 ani de profetii, indeplinind misiunea pe care i-o incredintase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, insotit de Elisei care nu voia sa isi paraseasca invatatorul. De acolo se dusera la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie isi lua haina din piele de oaie, o infasura si lovi apele, care se despartira pentru a-i lasa sa treaca pe uscat. Când Elisei ii ceru sa primeasca indoita parte din harul sau profetic, Ilie ii raspunse : " Daca ma vei vedea pe când voi fi inaltat la cer, asa ti se va da ". Si pe când mergeau ei astfel prin pustiu taifasuind, un car de foc tras de cai scaparatori aparu intre ei. Ilie urca in car si fu "ca" luat in cer (Parintii au subliniat ca acest " ca ", adaugat in versiunea Septanta arata ca Ilie nu a fost dus cu trupul la Cer, fapt imposibil inainte de invierea si inaltarea lui Hristos, dar ca a scapat mortii, precum Enoh si a fost retinut de Dumnezeu intr-un loc necunoscut, pâna in ultima zi), intr-un rotocol, in timp ce Elisei striga : " Parinte, Parinte, carul lui Israel si caii sai ! ". El lua haina Profetului care cazuse peste el si lovind apele de doua ori putu sa traverseze Iordanul, salutat de Fiii Profetului care strigau : " Duhul lui Ilie s-a lasat asupra lui Elisei ! ".

Astfel inaltat in inaltimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Inaltarea Domnului Nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul sau, el vestea coborârea Sfântului Duh in ziua Rusaliilor (cf. Sfântul Roman Melodul, Condacul Profetului Ilie, 33).

Reprezentant de vaza al ordinului profetic ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtutii, Ilie fu judecat demn de a vedea fata in fata slava Dumnezeului intrupat, alaturi de Moise si de cei trei Apostoli in ziua Schimbarii la fata (cf. Matei 17), care anunta a doua venire a Domnului Nostru Iisus Hristos. Coborând de pe muntele Taborului, discipolii il intrebara pe Domnul daca Ilie trebuia sa vina inainte de invierea mortilor pentru a pune toate lucrurile inapoi cum au fost, dupa cum invata Profetii (Malahia 3 :23). Hristos le raspunse : " Ilie a venit deja si ei nu l-au cunoscut ci l-au tratat dupa cum au vrut ei ", facând aluzie la Sfântul Ioan Botezatorul care venise sa pregateasca propria Lui venire, cu duhul si cu puterea lui Ilie (Luc 1 :17). Asa cum Ioan fu Inaintemergetaroul primei veniri in trup a Fiului lui Dumnezeu, astfel Ilie va fi, se crede, premergatorul celei de a doua veniri, la sfârsitul veacurilor. Traditia ecleziasta a vazut adesea in cei doi martori, care vor muri in ultima lupta împotriva lui Antihrist (Apocalipsa 11), pe Enoh si Ilie, care au fost paziti de moarte in acest scop.

Mai multe icoane cu sfantul maritul prooroc Ilie Tezviteanul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Ilie I (întâiul), Patriarh de Ierusalim.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Flavian al II-lea, Patriarh de Antiohia.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Ilie Chavchavadze (cel Drept), in Georgia.

Sfântul Ilie, numit şi "Regele neîncoronat al Georgiei," sau "Părintele poporului" şi "cel Drept," aparţine nobilei familii Chavchavadze. Născut la 27 octombrie 1837 în satul Qvareli din Kakheti, a învăţat la început acasă, cu mama sa să scrie şi să citească, pe lângă rugăciunea şi legea lui Dumnezeu. La vârsta de opt ani a fost trimis să studieze cu Arhidiaconul Nikoloz Sepashvili din Qvareli, iar anii petrecuţi cu acesta aveau să lase urme de neşters în viaţa acestui sfânt.

Ilie şi-a continuat educaţia la un internat din Tbilisi, iar mai târziu la gimnaziul curţii, care a fost, de fapt, liceul. Părinţii săi au murit devreme, aşa încât fraţii rămaşi orfani au trecut în grija mătuşii lor, Macrina.

În 1857 Ilie s-a înscris la Facultatea de drept din cadrul Universităţii St. Petersburg, unde şi-a dat toată silinţa să se desăvârşească ca individ, studiind şi citind foarte mult. Era fascinat de istoria georgiană şi îşi petrecea majoritatea timpului în bibliotecă, studiind arhivele şi căutînd texte georgiene vechi. Chiar dacă rezultatele sale ca student erau remarcabile, Ilie nu era interesat să încununeze studiile sale cu o diplomă în drept, de aceea în anul IV a părăsit facultatea şi s-a întors în Georgia.

Ilie avea convingerea că o naţie care-şi uită istoria este ca un cerşetor "care nu ştie de unde vine şi încotro se-ndreaptă." De aceea a căutat să inspire concetăţenilor săi respectul pentru gloriile trecute ale naţiunii şi credinţa strămoşilor lor faţă de legea creştină şi faţă de poporul georgian.

Obiectivele principale ale vieţii sale au fost restaurarea independenţei naţionale şi autonomia Bisericii Georgiene, pentru care Sf. Ilie a luptat cu toată convingerea de-a lungul întregii sale vieţi. Astfel, a început o muncă laborioasă de istoric, cercetînd intens documente vechi şi demascînd pe cei care falsificaseră istoria şi denigraseră poporul georgian.

Acest mare filozof, scriitor şi istoric repeta adesea ideea că "o naţiune care şi-a pierdut limba nu mai poate exista ca naţiune," dovedind astfel pasiunea sa pentru limba georgiană şi explicînd eforturile sale ca această limbă să rămână limba principală de studiu în şcoli.

Zelul său patriotic nu a lăsat indiferenţi pe cei din jurul său, fondîndu-se astfel Societatea pentru propagarea alfabetizării poporului georgian. Ilie a înfiinţat un depozit al manuscriselor şi antichităţilor georgiene, iniţiind şi o mişcare de documentare a tradiţiilor populare orale. De asemenea, a fost şi unul din fondatorii Băncii Agrare Georgiene.

Ilie cel Drept era deseori auzit spunînd acestea: "Noi, georgienii, am moştenit trei daruri sfinte de la strămoşii noştri: pământul, limba şi credinţa. Dacă nu le vom proteja, cum ne vom mai putea numi oameni?"

Însă faptele patriotice şi duhovniceşti ale lui Ilie deranjau pe cei care aderaseră la noua ideologie ateistă, astfel încât aceştia complotau să-l piardă. În 30 august 1907, Ilia Chavchavadze şi soţia sa Olga (Guramishvili), erau în drum spre Saguramo când trăsura în care erau s-a oprit brusc dincolo de Mtskheta, aproape de pădurea Tsitsamuri. Acolo au fost atacaţi de o bandă de militanţi social-democraţi care l-au împuşcat pe Ilie.

Curtea Militară din Caucaz i-a condamnat pe ucigaşii lui Ilie Chavchavadze la moarte prin spânzurare dar Olga, văduva lui, l-a rugat pe guvernatorul general să-i graţieze pe criminali, deoarece aceasta ar fi fost şi dorinţa lui Ilie, care ar fi motivat că acei oameni erau şi ei "fraţi sărmani aflaţi în rătăcire".

Într-adevăr, Ilie şi-a iertat răufăcătorii cu mult timp înainte, după cum putem citi în poemul profetic "Rugăciune": Tatăl nostru Carele eşti în ceruri ! Cu blândeţe îngenunchiez acum în faţa Ta şi nu cer nici bogăţie şi nici slavă; nici rugăciunea mea nu o voi face goală cerînd cele lumeşti. Aş vrea doar ca sufletul meu să se odihnească în rai, inima să mi se umple de strălucirea iubirii pentru Tine, să pot cere iertare pentru duşmanii mei, chiar dacă aceştia îmi străpung inima: Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!

În 1987 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene a decis că Ilie Chavchavadze merită să fie în rând cu sfinţii şi a fost canonizat ca Sf. Ilie "cel Drept."

Tot în aceasta zi, se savârsesc înnoirile bisericii cinstitului Înaintemergator si botezator Ioan din preasfânta manastire a Studionului, la Constantinopol.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna iulie în 20 zile: suirea la Cer, cu căruţa de foc,a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. (895i.Hr)             Acesta era feciorul lui Sovac, preotul Legii vechi, locuind în cetatea Tesve, din Galaad, de dincolo de Iordan, de unde şi numele Proorocului, Ilie Tesviteanul, şi a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea lui Ahab, regele evreilor. Acest rege îşi luase de soţie o prinţesă feniciană, Isabela din Sidon, femeie de alt neam şi închinătoare lui Baal, zeul fenicienilor. Şi ea îndemna pe rege să părăsească vechea credinţă a iudeilor, în Dumnezeul cel adevărat, şi să se închine lui Baal, nu numai el, ci să silească tot poporul să-l urmeze, întorcându-se la păgânătate. Deci, regele, preţuind mai mult deşarta frumuseţe a femeii, decât mântuirea sufletului său, a părăsit credinţa cea bună şi îmbrăţişând el însuşi legea idolească, a dat poruncă, şi mult ajutor, spre aducerea poporului credincios la închinarea idolilor, prigonind pe apărătorii dreptei credinţe, ridicând capişti idoleşti, pretutindeni pe pământul lui Israel, şi ţinând în mare cinste pe preoţii lui Baal. S-a ridicat atunci, la chemarea Domnului, Ilie Proorocul şi, venind la curtea regelui, îl mustra, prin cuvintele aspre, pentru rătăcirea lui. Dar văzând că nu poate aduce pe rege la calea cea dreaptă a credinţei strămoşeşti, l-a vestit că se va abate asupra ţării o foamete mare, care va ţine trei ani şi jumătate, ca pedeapsă pentru lepădarea lui de credinţă. Regele, căutând să-l omoare, Proorocul Domnului s-a ascuns, în cele din urmă, în Fenicia, unde mânia regelui nu-l mai putea atinge. După trei ani şi jumătate însă Proorocul s-a întors la curtea lui Ahab. Cu jertfa adusă pe muntele Carmel, Proorocul a dovedit că străvechea credinţă, pe care o apăra el, era credinţa cea adevărată. Poporul însuşi, văzând minunata dovadă a Proorocului, a strigat: "Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat". Şi, prinzând pe slujitorii cei mincinoşi ai lui Baal, i-a ucis, ca să nu mai înşele pe nimeni. Şi foametea a încetat, printr-o ploaie binecuvântată, la rugăciunea Proorocului. Marele Prooroc Ilie a săvârşit multe alte fapte minunate: A înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a văzut pe Dumnezeu, la muntele Horeb "în vânt subţire", pe cât este cu putinţă omului a-L vedea, a despărţit Iordanul, lovindu-l cu cojocul, trecând ca pe uscat, şi a stat înaintea lui Hristos, la Schimbarea Lui la Faţă, pe Tabor. Iar, când s-au sfârşit zilele Proorocului Ilie, a fost ridicat la ceruri într-un vârtej de flăcări şi într-un car de foc. Sfânta Scriptură şi tradiţia Bisericii ne spun că Sfântul Ilie va veni, iarăşi, pe pământ, la sfârşitul veacurilor, ca Înainte mergător, la cea de a doua venire a lui Hristos, în slavă.

Întru această zi, cuvânt de laudă a Sfântului Prooroc Ilie, al Preacuviosului şi de Dumnezeu purtătorului, Părintele nostru Efrem Sirul

        Linişte daţi-mi mie, plecaţi-vă auzurile voastre, ca să tâlcuiesc povestirea Sfântului, slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul, care a arătat râvnă fierbinte, sârguindu-se totdeauna, ca să-i înduplece pe toţi să se închine Unuia Dumnezeu. Căci, dacă a văzut poporul făcând multe nelegiuiri şi abătându-se de la Dumnezeu şi închinâdu-se idolilor, umplându-se de mânie şi ochiul râvnei, în sus, ţintindu-l, săgetând cerul prin vorbire, a ajuns, prin cuvânt până la cer. După ce a văzut poporul, atât de rătăcit de draci, şi având nădejdea şi încredinţarea că îl va scoate din rătăcire, după ce a văzut poporul smerit de mulţimea idolilor şi pe toţi proorocii mincinoşi adunaţi acolo, Ilie, umplându-se de râvnă şi de multă mânie, a slobozit cuvânt, cu jurământ asupra poporului, celui fără de lege; cerul l-a legat, norii, ca să nu plouă, i-a pecetluit, l-a înduplecat pe Dumnezeu Cel milostiv, să împlinească rugăciunea robului Său,vrând să arate păcătoşilor puterea şi tăria bunului Stăpân, şi s-a jurat înaintea Lui, zicând: "Viu este Domnul," a zis, "Căruia îi stau înainte, că nu se va pogorî ploaie, nici rouă pe pământ, decât numai prin cuvintele gurii şi buzele mele". Şi minune preaslăvită s-a făcut cu duhul, că milostivul Dumnezeu, după ce a auzit cuvântul robului Său plin de râvnă, îndată a împlinit proorocia lui, pe care a spus-o din râvnă dumnezeiască. Şi, după ce s-a încuiat cerul şi s-au pecetluit norii, s-au uscat toate cele de pe faţa pământului. Viile s-au uscat, grâul nu a răsărit, toţi pomii roditori şi-au ascuns roadele lor, pământul nu şi-a mai dat roadele sale, păşune nu s-a arătat pe pământ, în scurt, s-a ascuns toată verdeaţa de pe pământ şi copacii s-au uscat şi, prin hotărârea lui Ilie, şi apele de pe el au secat. Şi era vedere cumplită şi foarte dureroasă, precum odinioară, în vremea lui Noe. Că nu numai oamenii mureau, ci şi dobitoacele şi fiarele şi păsările. O, Ilie, râvnitorule spre bine, gândeşte-te că numai oamenii au păcătuit, înaintea Domnului, fiind amăgiţi de vrăjmaşul, dar pruncii, ce au păcătuit ? Dobitoacele, fiarele şi păsările ce au greşit ? Că, şi pe acestea toate, le-ai dat la moarte. Măcar pe acestea, care sunt nevinovate, miluieşte-le şi dă ploaie pe pământ. Însă lui Ilie, celui fierbinte în rugăciune, nimic nu-i păsa de unele ca acestea. Cei bogaţi au pierit şi ei de foame şi de sete, nefiind ploaie. Cu toate acestea, Stăpânul tuturor, Care, de-a pururea, vrea să miluiască neamul oamenilor, toate le foloseşte, ca să-l facă pe Ilie milostiv. Iar, după ce a văzut că nu se pleacă să se împace şi să lase mânia, atunci, l-a trimis pe Ilie, să se roage de o văduvă, care era necăjită şi foarte săracă. Şi, după ce a sosit, Ilie, acolo unde i s-a poruncit, a văzut o văduvă, adunând nişte lemnişoare. Deci, cunoscând sărăcia ei, în care se afla, se ruşina Ilie să cuvânteze şi să grăiască spre ea. Însă, cu toate că se ruşina, a împlinit porunca şi, îndrăznind, cu sfială a striga, zicând: "O, femeie, îmi vei aduce mie puţină apă să beau ?" Că legase apa, să nu plouă pe pământ. Şi văduva a strigat către Ilie: "O, râvnitorule spre bine, dacă prin jurământul limbii tale, ai legat cerurile, ca să nu plouă pe pământ, cum îndrăzneşti să ceri de la mine apă ? Dacă prin limba ta, ai înfrânat-o şi o ţii uscând pământul şi îngropi toate cele de pe el, de unde-ţi voi da ţie apă ?" Iar el, îndată, s-a umilit de cuvântul văduvei şi s-a pornit, întru el, partea milostivirii. Iar văduva, auzind glasul Proorocului, a făgăduit să-i dea lui apa, pe care el a cerut-o. Şi, ducându-se ea să-i aducă, ce a zis Ilie, către ea: "Îmi vei aduce, în mâna ta, şi o bucată de pâine, să mănânc". Iar ea, îndată, a strigat către Ilie: "Viu este Domnul Dumnezeu, că nu am azimă coaptă în spuză, decât un pumn de făină în vadra mea, asemena, încă, şi puţin untdelemn într-un urcior. Pentru aceea, am adunat aceste lemnişoare, ca să fac o azimă mie şi fiului meu, să mâncăm şi să murim". Şi, după ce a auzit şi sugrumat fiind de foame, Ilie cugeta în sine, să aducă dezlegare de legături. Că, auzind graiurile cele jalnice ale văduvei, îndată a grăit către ea cuvânt plin de îndurerare, zicând: "Intră, deci, şi fă-mi, mie întâi, o azimioară şi, apoi, vei face şi ţie şi fiului tău, că acestea zice Domnul: "Vadra de făină nu va lipsi, nici untdelemn din urcior nu va scădea, până când va da Domnul ploaie pe pământ şi va odrăsli, ca şi mai înainte, hrană tuturor oamenilor". Încât, chiar şi nevrând, a făcut dezlegare legăturilor cerului. Căci osteneala foamei, l-a silit pe el să facă aceasta. Deci, a trimis Dumnezeu moarte copilului văduvei, trăgând pe Ilie ca să poruncească dezlegare legăturilor, iar văduva, când a văzut moartea fiului ei, venind cu lacrimi la Prooroc, i-a zis lui: "Vai mie, Proorocul al lui Dumnezeu, râvnitorule, mai mult decât toţi, ai adus această durere şi plângere nevindecată sufletului meu. De ce mai trăiesc pe pământ, eu ticăloasa, dacă pe fiul meu, pe care îl aveam l-ai dat morţii ? Am cunoscut, că, din pricina ta, a murit fiul meu. Mai înainte de a veni tu aici, era sănătos fiul meu. Căci în foametea cumplită şi în setea neasemănată, pe care tu le-ai adus asupra pămâtului, am trăit, iar acum, după ce ai venit tu la mine, dătător de hrană arătându-te, te-ai făcut pierzător al fiului meu unul-născut şi, scăpând de foame, leşin de bocete. Şi, socotind că te voi avea ajutor, te-ai făcut vânzător. Împreună locuitor primindu-te pe tine, am fost lipsită de fiul meu. Hrănindu-ne pe noi, în foamete, pe el l-ai dat morţii. Ai hrănit şi ai omorât pe unul născut fiul meu; m-ai lipsit pe mine de nădejdea mea. Pe ochiul bătrâneţelor mele, pe care îl aveam l-ai stins cu moartea. Mângâierea mea, pe care o aveam, venind tu, am pierdut-o. La întâlnirea ta, am fost lipsită de copilul meu. Că ce folos îmi este mie, având făină şi untdelemn şi săturarea de bucate, după ce fiul meu a murit ? Mai de folos îmi era mie ca, împreună cu toţi, să pier, decât, sătulă, să mă lipsesc de fiul meu. Că cine va mânca acestea, pe care mi le-ai dat ? Ce câştig îmi este mie, să am hrană, spre săturare, după ce am fost lipsită de slava unuia-născut fiului meu ? Pier tânguindu-mă, şi suspin pentru el. O, de nu te-aş mai fi văzut pe tine, nici n-aş mai fi auzit vorbirea ta". Şi se vedea văduva, grăind acestea cu tânguire şi lăcrimând la picioarele lui Ilie. Dar Ilie, râvnitorul spre bine, după ce a auzit-o, s-a sârguit spre rugăciune, mâhnindu-se cu sufletul; şi, stând, ruga pe Dumnezeu, zicând: "Dezleagă, Stăpâne, legăturile morţii de la fiul văduvei; şi-l înviază pe el". Iar Preamilostivul Dumnezeu a zis, prin cuvânt către dânsul: "Dezleagă şi tu cerul, pe care, cu limba ta, l-ai legat; şi, atunci, prin cuvânt, Voi dezlega şi Eu legăturile morţii, pe care, cu înţelepciune, pentru tine, le-am adus asupră-i. Caută şi vezi Ilie, câtă mulţime de bătrâni şi de tineri, de prunci şi de maici au pierit, caută şi vezi lacrimile lumii întregi, cum cad, plângând şi cerând ploaie. Tu, văzând o singură femeie lăcrimând, pentru fiul ei, ţi se pare că eşti milostiv, dar toată lumea, tânguindu-se, lăcrimează,  că toată piere, şi văzând-o, tu o treci cu vederea. Ştiu că, râvnind pentru Mine, ai adus asupra ei certare. Ştiu, Ilie, că nu este altul asemena ţie". Atunci a zis Ilie către Stăpânul său: "Dă viaţă copilului şi dezleagă cerul, numai izbăveşte-mă de lacrimile văduvei; ca să nu mă mai întristeze, plângând". Şi, înviind copilul şi luându-l pe el, Ilie l-a dat mamei sale. Iar văduva, luându-şi pe fiul ei, a zis, cu bucurie mare, către Ilie: "Acum te-am cunoscut că eşti, cu adevărat, omul lui Dumnezeu şi grai adevărat este în gura ta". Atunci a zis Dumnezeu către Ilie: "Mergi şi spune lui Ahab, că voi da, şi Eu, ploaie pe pământ". Şi, venind către Ahab, Ilie a zis către el: "Domnul va da ploaie pe pământul Său". Şi, adunând tot poporul lui Israel, au fost înjunghiaţi preoţii cei ce jertfeau lui Baal. Şi, întorcându-i pe toţi, să creadă în Dumnezeul cel viu, Ilie s-a înălţat, în car de foc, spre cer, întru cutremur mare, lăsându-şi cojocul asupra lui Elisei. Iar Dumnezeului nostru să-I fie, de la noi, slava şi cinste în vecii vecilor ! Amin.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre femeile cele rele

           Nu este nimeni pe pământ asemănător cu femeia cea rea de gură şi nici o fiară nu este întocmai cu femeia cea înşelătoare. Cine este mai rău, între cele cu patru picioare, decât leul ? Sau ce este mai cumplit decât şarpele, dintre târâtoare? Şi, totuşi, nimic nu sunt toate acestea, faţă de femeia cea rea de gură. Şi, mărturiseşte, despre cuvintele mele, chiar Înţeleptul Solomon, zicând: "Mai bine este a vieţui cu leul împreună, sau cu şarpele în pustie, decât a trăi cu femeia cea rea de gură şi certăreaţă". Să nu socoteşti că Solomon a zis acestea fără de minte, pentru că, şi din fapte, vei pricepe acestea. De Daniil, în groapă leii s-au ruşinat, iar, pe dreptul Nabot, Isabela l-a ucis. Chitul pe Iona în pântece l-a păzit, iar Dalila, pe bărbatul său Samson, tunzându-l, l-a dat celor de alt neam. Balaurii şi viperele se temeau de Ioan Botezătorul în pustie, iar Irodiada, la ospăţ, i-a tăiat capul. Corbii, pe Ilie, în pustie şi în munte, îl hrăneau, iar Isabela, după darul cel de ploaie, pe Ilie la moarte hotărâse să-l dea. Şi ce zicea ea: "Aşa să-mi facă mie Dumnezeu şi acestea să-mi dea mie, dacă mâine, în acelaşi ceas, nu voi pune sufletul lui cu sufletul celor ucişi". Şi, temându-se, Ilie a fugit, în pustie. Vai mie, Proorocul se teme de o femeie. Cel ce ploaia a toată lumea o purta pe limba sa şi foc din cer a pogorât şi morţi a înviat. O, cât de rea este arma cea ascuţită a diavolului ! Pentru femeie, Adam a fost izgonit din Rai. Pentru femeie, David cel blând s-a înşelat şi l-a ucis pe Urie. Prin femei, diavolul l-a surpat pe Înţeleptul Solomon, aducându-l la călcare de Lege. Femeia cea fără de ruşine nu se sfieşte de nimeni; nici pe preot nu-l cinsteşte, nici de levit nu se ruşinează, nici de prooroc nu se teme. O, ce răutate. Femeia cea rea este mai rea decât toate răutăţile. Dacă este săracă, pe toţi îi osândeşte. Sau, de are bogăţie, pe toţi îi ocărăşte. Îndoită este răutatea şi grea este viaţa, neîmblânzită este fiara. Eu am văzut vipere neîmblânzite, îmblânzindu-se şi lei şi urşi şi rinoceri domesticindu-se, dar femeia rea, niciodată nu se îmblânzeşte. Mai bine este a bate fierul, decât a învăţa pe femeia rea. Deci, să ştiţi aceasta, că, cel ce are femeia rea, şi-a luat plată pentru păcatele sale, pentru că femeia rea niciodată nu se smereşte. Fiind pedepsită, se îndrăceşte, lăudată, se înalţă şi nu ştie să păzească obiceiurile dragostei. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.