RITUALURI ÎN AJUNUL BOBOTEZEI
Ajunul Bobotezei, 5 ianuarie, este însemnat în calendarul
creștin-ortodox cu „Post”, ce face parte din categoria posturilor de o
zi, din cursul anului bisericesc.
Tradiția postului din ziua de 5 ianuarie vine din perioada secolele
IV-VI, când catehumenii se pregateau prin post și rugăciune timp de 40
de zile să primească botezul în seara acestei zile. Dupa ce primeau
botezul, puteau să participe pentru prima dată la liturghia
credincioșilor și sa se împărtășească.
În aceste vremuri (deceniile II-III din mileniului III), creștinii
postesc în această zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa
sfințită – Agheasma Mare. În perioada următoare Bobotezei, creștinii
ortodocși sunt sfătuiți de preoți sa guste pe nemancate din Agheasma
Mare timp de 8 zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14
ianuarie (Odovania praznicului Bobotezei).
Primesc dezlegare de la dugovnic, pentru a primi Agheasma Mare,
creștinii care au fost opriți de la Sfânta Împărtășanie, precizând că
Agheasma Mare nu o poate înlocui. Despre duhovnicii care opresc pe unii
credincioși să ia Agheasma Mare, Sfântul Sava spune: „Aceștia nu fac
bine, pentru că prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfințirea lumii și a
întregii făpturi… Deci de unde este socotința acestora pentru ca să nu
guste apa aceasta, deoarece trebuie să știm că nu pentru aceasta Apă
este necurăția în noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele
spurcate, iar noi ca să ne curățim de acestea, bem fară de îndoială
Sfânta Apă”.
Cu Agheasma Mare se stropesc casele credincioșilor, locuitorii
acestora, fântânile lor sau fântâna satului, crucile și troițele,
clopotnițele, bisericile și icoanele, veșmintele și vasele liturgice în
Ajunul Bobotezei, cântând Troparul Praznicului. În casele
credincioșilor, agheasma se păstrează la loc de cinste, în vase curate
și din care se gustă pe nemâncate în zilele de post și ajunare de peste
an. Potrivit învățătutii Sfinților Părinți – „Firea apei celei sfinte
este ca să spele și trupul și sufletul, prin sfințire să-l înnoiască și
să-l facă fiu al lui Dumnezeu”.
În cadrul slujbei de sfințire a apei, în care este citită Evanghelia
cu Botezul Domnului, iar după ectenia mare se rostește rugăciunea de
sfințire a apei, compusă de Sfântul Sofronie al Ierusalimului, adresata
Sfintei Treimi: „Treime mai presus de fire…”
Preotul slujitor Îl invocă de trei ori pe Sfântul Duh, pentru sfințirea apei:
„Tu Însuți, dar, Iubitorului de oameni, Împărate, vino și acum prin
Pogorârea Sfântului Tău Duh și sfințește apa aceasta” și binecuvântează
de fiecare dată apa cu mâna, afundând-o sub semnul Sfintei Cruci în
vasele cu apă. Apoi rostește formula de invocare a Sfântului Duh:
„Însuți și acum, Stăpâne, sfințește apa aceasta, cu Duhul Tău cel
Sfânt”, tot de trei ori binecuvântând apa cu mâna.
La finalul slujbei, preotul slujitor afundă de trei ori crucea și busuiocul în apă, cântând:
„Troparul Praznicului:
În Iordan botezandu-Te Tu Doamne,
închinarea Treimii s-a arătat;
că glasul Părintelui a mărturisit Ție,
Fiu iubit pe Tine numindu-Te;
și Duhul în chip de Porumbel a adeverit
închinarea Cuvântului.
Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase-Dumnezeule,
și lumea ai luminat, mărire Ție! “
În Ajun de Bobotează, apele sunt sfințite, iar cu Agheasmă, sufletele sunt primenite.
5.01 – Ajunul Bobotezii (Botezul Domnului sau Dumnezeiasca Arătare)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.