-Patroana casei celor nascuti de ziua ei! Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Purtatoarea de grija! Denumirea ei este intalnita Peruana -Leganatoarea(Colabelnita-lb.rusa).
Aceasta icoana se mai numeste in popor si purtatoarea de grija ,deoarece Maica Domnului are grija de noi ca o mama preaiubita ce are grija de copilasii sai.Maica Domnului vine în permanență la apărarea copiilor ei pământești, devine un zid indestructibil între necazuri și oameni, mai ales acolo unde sunt ridicate rugăciuni sincere pentru ajutor.
Veșnic purtătoarei de grijă, celei neînfricate și mult cinstitei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care veghează necontenit la căpătâiul celor ce o cheamă cu lacrimi de pocăință ne rugăm și noi cei afundați în foame, lipsuri și necazuri, și fiind încredințați de mila ei cea mare căutăm cu bucurie la minunile ei cele slăvite și o strigăm: Bucură-te, Maica Domnului Econoama, buna chivernisitoare a avuției noastre pământești și duhovnicești!
Icoana Maicii Domnului Peruanskaia o icoana frumoasa si rara - Cantecul de leagan (purtând într-o eșarfă) a Maicii Domnului este o imagine foarte rară și minunată a Maicii Domnului. Această icoana ajută la somnul binecuvântat al bebelușilor și mamelor, calmează si aduce pace in suflete, ocroteste de boli si ajută la bolile existente. Icoana poate fi un cadou unic pentru botez sau Ziua Mamei.
Această icoană o arată pe Maica Domnului purtându-l pe Iisus într-un sal mare in spate care pare sa faca un intreg . Apropierea lui Dumnezeu o umple de lumină, libertate și bucurie. Merge acolo unde o aduce dragostea. Fiul ei se odihnește lângă ea și îi ascultă gingășia completă,care doarme și, judecând după zâmbetul său, este fericit. Hainele Maicii Domnului îi arată modestia, dar sunt umplute cu lumina stelelor, de parcă Creatorul însuși ar vrea să o împodobească.
Icoana nu se numește Cantecul de leagan degeaba, pentru că atunci când o mamă se roagă în fața acestei imagini, somnul ei și al bebelușului ei se îmbunătățește imediat. Și vă puteți ruga și în fața acestei icoane si în boală.
Icoana originala însăși se află acum pe Sfântul Munte Athos, în mănăstirea Xenofiană. În general, icoana a fost creată de pictorul sârb de icoane Marija Cumic. Cu toate acestea, imaginea este considerată rară si este canonica in ortodoxie.
Este Un Dar de NEPRETUIT pentru orice casa spre ocrotirea familiei .,daruire de prunci,educatie de prunci, somn linistit pentru mame si bebelusi,ajuta pe mamici sa mearga pe drumul vietii si sa creasca in armonie copii oferindu-le intelepciune si ajutor in toate cele de trebuinta, ocroteste de boala si grabnic ajutatoare la orice boala existenta,aceasta icoana cu rugaciune si acatist la Ea daruieste multe bucurii! Maica Domnului este grabnic ajutatoare! Alunga tristetile si alina durerile.
Maica Domnului ne protejeaza si ne ocroteste mereu - Fericita este casa si familia care are in casa icoana Maicii Domnului! Cadoul ideal pentru nunti,casa nou-simbolizand BINECUVANTAREA si OCROTIREA FAMILIEI
Maica Domnului are acatist-Sf.Porfirie un bătrân grec, spune că trebuie să-ți revarsi toate nevoile, durerea, problemele Maicii Domnului. Ascetul ne învață să nu avem asteptari de la oameni apropiați, ci să apelăm la Maica Domnului, care va aranja totul asa cum este cel mai bine!
Recomandare-De Citit .Mari daruri daruesc sfintii cand li se citeste acatistu si sunt pomeniti.
Mari daruri darueste Maica Domnului celor ce ii cinstesc icoanele si i se citeste acatistu in fata icoanei,macar de citit povestea icoanei,si asa veti fi mereu pomeniti in rugaciune de catre Nascatoarea de Dumnezeu la tron Sf.Treimi
Imn Acatist Cântecul de leagăn al Maicii Domnului la Icoana Peruană din Mănăstirea Xenofont, Sfântul Munte Athos

Condacul 1
Stăpânei noastre, Celei Alese,
Luminii din Ceruri, Măritei Împărătese,
Îi aducem în dar rugăciune curată
Maicii de Dumnezeu, Fecioară și Mamă,
Și într-un glas îi strigăm cu dor și cinstire:
Bucură-te, Maica Pruncului Iisus, liniștindu-ne-n Iubire!
Icosul 1
Îngerii cei luminoși care stau în Ceru-adânc
Te slăvesc cu glasuri limpezi, Maica Pruncului cel Sfânt!
Tu ești Leagăn de lumină ce aduci de Sus dorire,
Tu ești calea de la poarta inimii către simțire.
Te rugăm din suflet, Maică, vino de-adu liniștea,
Ne-nchinăm măririi tale, și te lăudăm așa:
Bucură-te, cea frumoasă;
Bucură-te, Fecioară mult luminoasă;
Bucură-te, steaua lumii, sus în cer și pe pământ;
Bucură-te, că îndrepți și zborul aripilor ce sunt frânte în avânt;
Bucură-te, crin curat, ocrotitor;
Bucură-te, mir înmiresmat cu dor;
Bucură-te, flacără de strălucire;
Bucură-te, Maica Pruncului Iisus, liniștindu-ne-n Iubire!
Condacul 2
Vii în taină pe la noi, luminând din casă-n casă,
Cea mai blândă dintre stele cu a harului Mireasă!
Rugăciunea te îmbie și te cheamă să ne-ajuți,
Cine să ne fie Mamă, decât Maica lui Iisus?
Și primind a ta blândețe, copleșiți de firea ta,
Strigăm spre Mântuitorul să ne ierte: Aliluia!
Icosul 2
Ești ca vantul cald de vară, când vii aerul adie,
Esti scânteia ce ne face inima să fie vie!
Leagănul din noi te cheamă, stă încremenit de plâns,
Sufletul ți-l dăm, Stăpână, să-l cuprinzi în harul blând,
Să îl faci pocal de lacrimi și tot răul să se-adune,
Să se risipească grabnic cu această rugăciune:
Bucură-te, mângâiere de dulceața cea mai fină;
Bucură-te, adiere cu mireasma din aripa cea mai lină;
Bucură-te, bucurie ce aduci somn liniștit;
Bucură-te, împăcarea și iertarea celor care n-au iubit;
Bucură-te, cea mai dragă Maică și Împărăteasă Sfântă;
Bucură-te, și cu milă, vino, și durerea ne alungă;
Bucură-te, și cu Domnul dă-ne-n prag de somn, unire;
Bucură-te, Maica Pruncului Iisus, liniștindu-ne-n Iubire!
Condacul 3
Nu e cale spre Împărăția Fiului, Domnul Iisus
Decât rugăciunea caldă și cuvintele-nspre Sus
Ce-s smerite și rostite în căința cea mai frântă,
Ca la capăt de-osteneală să primim cununa sfântă.
Către Mijlocitoarea noastră alergăm și ne rugăm așa:
Caută spre noi, nevrednicii, ce Îl slăvim pe Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
Mintea nu mai știe, Doamnă, a descrie îndeajuns
Cât de mare ți-e iubirea de poporul cel ascuns,
Care noaptea ți se roagă, ziua te cinstește-n gând,
Buzele-i sunt miere caldă ce rostește ruga-n plâns.
Tu pe-aceștia îi acoperi cu harul cel bun, deplin,
Ascultă și-aceste rânduri, aduse din graiul plin:
Bucură-te, alinarea celor care nu-s iubiți;
Bucură-te, primitoarea celor care de vrăjmași sunt prigoniți;
Bucură-te, călăuza nopților de frământări;
Bucură-te, sfătuire spre-ale Cerului cărări;
Bucură-te, mângâierea celor care sunt topiți de greul dor;
Bucură-te, că le dai suflu fierbinte spre văzduhul călător;
Bucură-te, biruința a tot ce-i rău în fire;
Bucură-te, Maica Pruncului Iisus, liniștindu-ne-n Iubire!
Condacul 4
La vedere stă o Carte ce nimeni nu poate-a scrie,
Doar Cuvântul cel Puternic, Cel din Tatăl, spre zidire!
Sfântă Maică, tu, smerită, L-ai primit să-i dai un trup
Celui ce-I Numit de veacuri: Fiu de Dumnezeu, Iisus.
Aceluia du-i rugăciunea aceasta și primiți de mila ta,
Să fii Mama noastră-n ceruri, strigând tare: Aliluia!
Icosul 4
Fără număr sunt minunile ce n-au sens și nici rațiune,
Doar credința dă crezare la cele ce Duhul spune,
Doar Iubirea dă puterea de-a merge-n jertfă răstignit
Pe crucea din Cer primită de cel ce se vrea sfințit.
Puterea ta, Împărăteasă, să fie veșnic printre noi
Să te chemăm în clipe grele, în al sfințeniei război:
Bucură-te, fiind căldura ce ne face să trăim;
Bucură-te, fiind armura ce ne face să răzbim;
Bucură-te, că din tine curge apa rugăciunii;
Bucură-te, că prin tine se închide rana grea a-ntinăciunii;
Bucură-te, că ești ceasul care numeri respirația spre Cer;
Bucură-te, că prin tine timpul se strecoară ca un dar, încetinel;
Bucură-te, cea cu aripi care-atingi inimi-mpietrite;
Bucură-te, Maica Pruncului Iisus, liniștindu-ne-n Iubire!
Condacul 5
Ca un fulger de lumină se pogoară-n noi un dar:
Harul dătător de viață, alungând ce-i în zadar!
Maica Domnului cea Sfântă, vino și privește cum
Din pământ Duhul ne naște omul nou cu un nou drum.
Născătoare ești de Viață, de zbor nou și de iubiri,
Ești acoperitoarea noastră de necaz și ispitiri.
Cine e ca tine, Doamnă? Peste tot domnia ta
Se-mpresoară de dulceață! Ne-nchinăm: Aliluia!
Icosul 5
Nu putem urca în ceruri decât doar prin suferință,
Ce se face trepți de sânge și de pocăinț’aprinsă.
Nu putem vedea nici Raiul: sfântul dar al mântuirii,
Decât doar dacă învingem marea cruce-a ispitirii.
Preacurată Născătoare, te rugăm să ne-ntărești
Și strigăm la Maica noastră, a Puterilor Cerești:
Bucură-te, că ești mirul pustnicilor ce se roagă;
Bucură-te, fiind toiagul celor care duc povară;
Bucură-te, că ești stâlpul celor care Fiului cu drag se-nchină;
Bucură-te, ești odihna cea prin care mintea lui Hristos se-nclină;
Bucură-te, curăția gândurilor ce de demoni ne păzește;
Bucură-te, limpezimea respirației – pulsul ”Doamne, miluieste!”;
Bucură-te, că-L aduci pe Dumnezeu în trăire și-n simțire;
Bucură-te, Maica Pruncului Iisus, liniștindu-ne-n Iubire!
Condacul 6
Cine poate să cuprindă cât îmbrățișezi tu, Mamă?
Cine poate sa-nțeleagă cum iubești fără tăgadă,
Cum alini un zbucium surd, dându-i somn înseninat
Cum ridici sufletul mut, și el știe că-i iertat?
Asta-i Maica cea curată! Ia în dar inima mea!
Și primește Serafimii ce îți cântă: Aliluia!
Icosul 6
Mirul curge, tămâiază creștetul de prunci curați,
Mâna ta îi îmbăiază, Maica celor închinați.
Alinarea ta e sfântă, cântecul ți-e ca un tril,
Pavăză ești peste noapte, apărându-i ca un zid.
Vino, Doamnă Împărăteasă, să domnești din noapte-n zi,
În cămara luminoasă cu copii și mari și mici:
Bucură-te, lumânare ce faci liniște-n odaie;
Bucură-te, că prin tine inima ni se înmoaie;
Bucură-te, că icoana ta-i pictată minunat cu mii de stele;
Bucură-te, că privirea ți-e lăcaș de alint și mângâiere;
Bucură-te, cea slăvită, fruntea o atingi ușor;
Bucură-te, și în minte are loc doar El, Hristos;
Bucură-te, ești culoarea cea mai caldă și mai vie;
Bucură-te, Maica Pruncului Iisus, liniștindu-ne-n Iubire!
Condacul 7
Rătăcindu-ne pe cale, visele-s un chin deșert,
Nori se-adună, vantul suflă, clipele se sting încet.
Sufletul se înfioară – oare-așa să-mi fie dat?
Oare chiar păcatu-acesta să mă facă lepădat?
Lacrimile-s mai amare, dar tu vii, Măicuța mea,
Și le ștergi cu mâna-ți dulce în cântarea: Aliluia!
Icosul 7
Doar un gând de pocăință, doar o faptă e de-ajuns
Că alergi degrab, Măicuță, cu iertarea să ne ungi,
Nimeni nu are o Mamă mai deplină decât tine,
Ne iubești adânc că suntem a Cuvântului zidire!
Ești lumina printre stele ce ne cari în spate mult,
Mijlocind odihna celor care ți se-nchină cu avânt:
Bucură-te, cea miloasă care cauți la copii;
Bucură-te, că iertarea vine să ne facă din nou vii;
Bucură-te, minunată, blândă Maică și Fecioară;
Bucură-te, alungând de-ndată răul ce ne înconjoară;
Bucură-te, prigonirea gândului ce nu-i sfințit;
Bucură-te, că ne dai cu mintea a lucra ce-i potrivit;
Bucură-te, cea blajină, miere-n glas și în simțire;
Bucură-te, Maica Pruncului Iisus, liniștindu-ne-n Iubire!
Condacul 8
Crud, amurgul se coboară peste dealuri și trăiri.
Razele de soare-aleargă peste buza de-asfințiri.
Sufletul se înfioară! Va vedea din nou lumini?
Va mai prinde răsăritul tămâiat cu flori și mir?
Din nădejde și din lacrimi te strigăm, Măicuța mea:
Fă din noapte zi curată, să ne bucurăm: Aliluia!
Icosul 8
Vremea trece…nu-i a noastră, e un timp fără-nceput!
Cine știe oare clipa când din trup vom fi doar lut?
Dar tu, Maică și Fecioară, stăpânind de veacuri multe
Dăruiește-ne iertare, fă ca sufletul s-asculte,
Să audă Glasul Vieții cum ne cheamă-n pocăință
Și cu inima smerită să te cheme cu credință:
Bucură-te, luminarea celor care vor salvare;
Bucură-te, izbăvirea celor ce-s pieduți pe mare;
Bucură-te, minunată Maică și Împărăteasă blândă;
Bucură-te, și ne lasă mireasma ce ne încântă;
Bucură-te, adiere de parfum și crini curați;
Bucură-te, că ești Mama celor ce-s de viață-mpovărați;
Bucură-te, cea mai mare alinare și dorire;
Bucură-te, Maica Pruncului Iisus, liniștindu-ne-n Iubire!
Condacul 9
Multe-s umbrele și omul caută mereu să fugă,
Alergând pe drumul care nicăieri nu o să-l ducă.
Multe-s căile prin care Dumnezeu ne-ncearcă iar,
Însă fuga nu-i o cale: alergând e in zadar!
Stai cu noi, Cea minunată, să ne dai puterea ta
De-a lupta prin rugăciune, strigând: Aliluia!
Icosul 9
Te chemăm, Împărăteasă, vino cu armuri și Duh,
Să învingi legiuni de demoni care zboară în văzduh!
Ei ne chinuie copii ce nu dorm că-s prea speriați,
Și părinții lor te roagă să-i ajuți că-s frământați.
Scoate sabia și vino! Adu somn odihnitor,
Iar noi te slăvim, Măicuță, cu cuvinte de mult dor:
Bucură-te, cea frumoasă, ce cobori din Cerul Sfânt;
Bucură-te, că aduci oșteni de îngeri pentru tine ei luptând;
Bucură-te, toți ți se-nchină: Maica Domnului Iisus;
Bucură-te, izbăvitoare de ce-i rău peste văzduh;
Bucură-te, ești Lumină…raze de mii de culori;
Bucură-te, aurită în icoană cu nimbul strălucitor;
Bucură-te, că nu-i alta mai frumoasă decât tine;
Bucură-te, Maica Pruncului Iisus, liniștindu-ne-n Iubire!
Condacul 10
Noaptea trece, timp se țese din urzeala lumii reci,
Ceasul bate miezul nopții, clopotul bate în veci.
Ziua cade iar tăcută, respirând din rugăciuni,
Din amiază vine seara ce-i topită-n plecăciuni.
Nu-i nimic mai calm, Măicuță, decât veșnicia ta
Unde Serafimii cântă tot mereu: Aliluia!
Icosul 10
De-am avea din începuturi salbe cu flori aurii,
Am fi ca un câmp de vară, pastelat în culori vii,
Dar începem lupta noastră să lăsăm păcatul lumii,
Și cădem iarăși și iarăși…devenind robii furtunii.
Nu lăsa de data asta să ne prindă iar ispita,
Căci cu lacrimi ne rugăm și asta ne este dorința:
Bucură-te, și adu-ne biruința cea mai bună;
Bucură-te, luptătoare ce alungi tot ce-i furtună;
Bucură-te, oblojirea rănilor de-nsingurați;
Bucură-te, că ești plaja cu nisip înmiresmat;
Bucură-te, că răsare soarele din ruga ta;
Bucură-te, că lumina ți-este pecete peste ziua cea mai grea;
Bucură-te, tu ești dragoste și împlinire;
Bucură-te, Maica Pruncului Iisus, liniștindu-ne-n Iubire!
Condacul 11
Ca un fulg să-mi fie trupul, ca un porumbel – privirea,
Inima să fie peștera unde Nașterea-i dorirea!
Să Îl naști în noi, Maicuță, pe Domnul Iisus Hristos,
Să primim a Lui iertare, ce-i mai bun și mai frumos.
Din lumini să crească mare Pruncul Sfânt, zicându-i așa:
Doamne, inima Te preaslăvește: Aliluia!
Icosul 11
Aripile tale, Mamă, sunt tămâia din altar!
Brațele-s icoane calde ce străbat strigăt amar.
Mantia ta e mângâiere, glasul tău – cristal duios
Ce-i cânta odată-n leagăn Pruncului Iisus Hristos.
Caută la noi, Cea Sfântă, spre durere te îndreaptă
Și ascultă-i pe copii care-n lacrimi te așteaptă:
Bucură-te, bucuria soarelui după-noptat;
Bucură-te, clipocitul apei din râul cel mai curat;
Bucură-te, fericirea celor ce te au ca Mamă;
Bucură-te, strălucirea celor care cu smerenie te cheamă;
Bucură-te, că ești valul de miresme și de mir;
Bucură-te, luminoasă și curată ca un soare-n răsărit;
Bucură-te, izvorâre de trăiri și de simțire;
Bucură-te, Maica Pruncului Iisus, liniștindu-ne-n Iubire!
Condacul 12
Pe cărări se duce viața, fiecare are-un drum
Mii de căi se-aștern în față…care-o fi drumul cel bun?
Pasul caută să știe încotro, dar mintea-i surdă,
Rătăcită printre spinii care caută s-o smulgă.
Vino, Mamă și Mireasă, că avem inima grea,
Ușurează-ne durerea, căci grăim: Aliluia!
Icosul 12
Mult pribeag e omul lumii, că nu are felinar.
De-ar fii omul rugăciunii, ar primi lumea în dar!
Tu ești lumânarea noastră, Maica celor osteniți
În genunchi căzuți te cheamă…se ridică miluiți!
Din tărâmul celor veșnici, vino către noi așa
Ca o adiere blândă, că te cheamă inima:
Bucură-te, întărirea gândurilor încercate;
Bucură-te, dezlegarea mrejelor întunecate;
Bucură-te, că din noapte faci lumina ce ne scaldă-n veșnicie;
Bucură-te, harul tău ne face inima ca să fie tot mai vie;
Bucură-te, că din tine curg mii raze de viață;
Bucură-te, mirul care îl trimiți pe cap, pe față;
Bucură-te, cea mai dragă și mai caldă miluire,
Bucură-te, Maica Pruncului Iisus, liniștindu-ne-n Iubire!
Condacul 13
Ne rugăm cu lacrimi, Mamă, ne rugăm și plângem surd,
Ocrotește-ne că noaptea-i lungă și dușmanu-i tare mult!
Dă-ne somn adânc cu tine, și în inimi – rugăciuni,
Dimineața să ne fie începutul veșnic bun.
Și din toate fă cărare, drumul lin spre Cerul Sfânt,
Să se nască-n noi Iubirea Pruncului ce-L ții la sân! (Acest Condac se spune de 3 ori)
Icosul 1
Îngerii cei luminoși care stau în Ceru-adânc
Te slăvesc cu glasuri limpezi, Maica Pruncului cel Sfânt!
Tu ești Leagăn de lumină ce aduci de Sus dorire,
Tu ești calea de la poarta inimii către simțire.
Te rugăm din suflet, Maică, vino de-adu liniștea,
Ne-nchinăm măririi tale, și te lăudăm așa:
Bucură-te, cea frumoasă;
Bucură-te, Fecioară mult luminoasă;
Bucură-te, steaua lumii, sus în cer și pe pământ;
Bucură-te, că îndrepți și zborul aripilor ce sunt frânte în avânt;
Bucură-te, crin curat, ocrotitor;
Bucură-te, mir înmiresmat cu dor;
Bucură-te, flacără de strălucire;
Bucură-te, Maica Pruncului Iisus, liniștindu-ne-n Iubire!
Condacul 1
Stăpânei noastre, Celei Alese,
Luminii din Ceruri, Măritei Împărătese,
Îi aducem în dar rugăciune curată
Maicii de Dumnezeu, Fecioară și Mamă,
Și într-un glas îi strigăm cu dor și cinstire:
Bucură-te, Maica Pruncului Iisus, liniștindu-ne-n Iubire!
Rugăciune:
Măicuței Celei Alese, ne-nchinăm cu dor adânc,
Ne rugăm cu mintea-n piept, unde suflul este frânt!
Iar tu, Mamă Împărăteasă, cea frumoasă printre stele,
Caută la noi degrabă: nopțile-s și lungi și grele,
Fă lumină în odaia unde dorm pruncii curați,
Fă lumină și în viața celor care-s încercați,
În ispite – biruiță, în necazuri –mângâiere,
Din durere fă putere și din lacrimi – înviere!
Și ne du, Măicuță dragă, în Ceruri să viețuim,
Să cântăm cu Serafimii, și acum și-n veci. Amin.
Cuvine-se, cu adevarat, sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti cea mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita, fara de asemanare, decat Serafimii, care, fara stricaciune, pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.