vineri, 8 august 2025

Sfantul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia 8 August

 

Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia a fost unul dintre cei mai reprezentativi clerici basarabeni din perioada interbelică.

S-a născut în 14 aprilie 1861, într-o familie de preot, și a devenit el însuși preot la Biserica „Aleksandr Nevski” din Călăraşi-sat, în Republica Moldova de azi. A crescut doi copii adoptivi, pe Vsevolod şi pe Margareta.

A fost un neobosit promotor al culturii și identității românești. Între 1903 și 1925 a fost președintele Congresului Eparhial, iar în 1917 a devenit singurul reprezentant al Bisericii în Sfatul Țării. În această calitate, în 27 martie 1918, a votat pentru unirea provinciei cu țara-mamă, România. Ulterior, a fost desemnat membru al Comitetului de unificare a bisericilor din România Mare.

După anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică la 28 iunie 1940, a rămas alături de enoriași, chiar dacă restul familiei s-a refugiat peste Prut.

A fost foarte rapid arestat și condamnat pentru activitate contrarevoluționară și dușmănoasă față de Uniunea Sovietică. A recunoscut în fața anchetatorilor că nu agrea revoluția bolșevică și nici faptul că, înainte de Unire, românii nu-și puteau folosi limba maternă în cult.

A fost deportat la Kazan, Tatarstanul de azi, unde a decedat curând, în ziua de 7 august 1941.

 

 

 

Acatistul Sfântulului Preot Mucenic Alexandru din Basarabia

 

De este preot, ziceBinecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Aminiar de este diacon, monah sau mirean, zicePentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Celui ce viața și-a închinat-o lui Hristos prin propovăduirea Evangheliei, în faptă și în cuvânt, și jertfă bine-primită s-a adus pe sine însuși prin mărturisirea credinței înaintea chinuitorilor celor fără de Dumnezeu, să-i strigăm cu mulțumire: Bucură-te, Sfinte Părinte Alexandru!

Icosul 1

Apărător al nostru ești înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, Sfințite Părinte Alexandru, că, asemenea lui Pavel, mai mult decât toți te-ai ostenit ca să odihnești poporul credincios, de la care auzi acum acestea:
Bucură-te, dreptar al preoției;
Bucură-te, altar al jertfelniciei;
Bucură-te, a Basarabiei laudă aleasă;
Bucură-te, a Călărașilor podoabă preafrumoasă;
Bucură-te, cel în care vedem roadele Evangheliei;
Bucură-te, cel prin care înțelegem tainele Liturghiei;
Bucură-te, că Orheiul prin tine se cinstește;
Bucură-te, că Lăpușna prin tine se slăvește;
Bucură-te, mucenic al Mântuitorului;
Bucură-te, martor al Mângâietorului;
Bucură-te, întărirea mărturisitorilor;
Bucură-te, slava propovăduitorilor;
Bucură-te, Sfinte Părinte Alexandru!

Condacul 2

Ca o viță de vie, Sfinte, ai adus multe vlăstare sfințite, pline de rod, și, ca o sămânță, ai odrăslit, ajungând pom mare, în ale cărui ramuri ai crescut întru credință pe mulți care au ajuns păsări cerești, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Credincioșii din Călărașii Basarabiei te-au primit ca dar de la Dumnezeu, luminându-se prin strălucirea virtuților tale, că tu, iubind statornicia și păzind harul preoției, ca un păstor bun, chip al lui Hristos te-ai arătat, pentru care îți strigă:
Bucură-te, iubire lucrătoare;
Bucură-te, vorbire făptuitoare;
Bucură-te, rădăcină duhovnicească;
Bucură-te, tulpină preoțească;
Bucură-te, cel ce, prin statornicie, ai înflorit;
Bucură-te, cel ce, prin cucernicie, ai rodit;
Bucură-te, sprijin de nădejde al credincioșilor;
Bucură-te, ocrotire și veghere a creștinilor;
Bucură-te, cel ce ești pentru noi dar ceresc;
Bucură-te, cel ce ne aprinzi dorul dumnezeiesc;
Bucură-te, rod dintr-un neam credincios;
Bucură-te, vlăstar al Viței-Hristos;
Bucură-te, Sfinte Părinte Alexandru!

Condacul 3

Drept ai fost înaintea Stăpânului, dar cu milă pentru tot omul, știind că milă dorește Domnul, și nu osândire; iar tu pentru toți te-ai jertfit, ca să prisosești în dreptate și să cânți: Aliluia!

Icosul 3

Epitrahil al harului ai socotit toate greutățile puse pe grumazul tău de preoție, bucurându-te, și nu zdrobindu-te, și binecuvântare întru cele cerești dobândind, o reverși peste cei ce-ți strigă:
Bucură-te, lucrător al dreptății;
Bucură-te, împotrivitor al nedreptății;
Bucură-te, cel ce plin de milă te-ai arătat;
Bucură-te, cel ce totdeauna de toți te-ai îndurat;
Bucură-te, liturghisitor evlavios;
Bucură-te, preot sârguincios;
Bucură-te, slujitor al neamului tău;
Bucură-te, purtător de Dumnezeu;
Bucură-te, răbdător în suferință;
Bucură-te, ajutor celor în neputință;
Bucură-te, rouă a Ermonului;
Bucură-te, lumină a Taborului;
Bucură-te, Sfinte Părinte Alexandru!

Condacul 4

Făclie aprinsă din Soarele dreptății te-ai arătat, Părinte Alexandru, luminându-ne întunericul necunoștinței și aprinzându-ne cu strălucirea credinței, ca să putem cânta din inimă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Grija pentru Biserică te împresura totdeauna, căci liniștea ta era liniștea Bisericii, iar bucuria ta era bucuria credincioșilor; de aceea, acum, împreună cu îngerii sălășluindu-te, auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, făclie cu lumina harului;
Bucură-te, moșie în grădina Raiului;
Bucură-te, cel ce ne arăți calea Împărăției;
Bucură-te, cel ce alungi jalea pribegiei;
Bucură-te, cel ce te-ai luptat să alungi întunericul neștiinței;
Bucură-te, cel însetat să ne adapi cu lumina cunoștinței;
Bucură-te, al strălucirii cerești purtătorule;
Bucură-te, al scânteii dumnezeiești aprinzătorule;
Bucură-te, cel ce ai purtat grijă de Biserică în toată vremea;
Bucură-te, cel ce pe tine însuți te-ai trecut cu vederea;
Bucură-te, stâlp în lăcașul Domnului;
Bucură-te, vestitor al adevărului;
Bucură-te, Sfinte Părinte Alexandru!

Condacul 5

Hristos te-a chemat și te-a îmbrăcat nu în haine de piele, ca la alungarea din Rai, ci în veșmântul harului, cu care te-a trimis să-i acoperi pe frații tăi, încălzindu-le sufletul, ca să poată cânta: Aliluia!

Icosul 5

Israel cel vechi a fost scos din robia Egiptului, iar tu te-ai sârguit să-l scoți pe Israelul cel nou din întunericul celor fără Dumnezeu, care propovăduiau necredința. Pentru aceasta, acum fiind liber, îți strigă:
Bucură-te, cel silitor către Domnul;
Bucură-te, rugător pentru tot omul;
Bucură-te, cugetare la cele înalte;
Bucură-te, dobândire a celor însemnate;
Bucură-te, cel ce pe săraci i-ai miluit;
Bucură-te, cel ce spre binele celorlalți te-ai sârguit;
Bucură-te, cel ce la credință pe toți i-ai chemat;
Bucură-te, cel ce la pocăință pe toți i-ai îndemnat;
Bucură-te, al povățuitorilor discernământ;
Bucură-te, al necăjiților acoperământ;
Bucură-te, iconom mărinimos;
Bucură-te, slujitor credincios;
Bucură-te, Sfinte Părinte Alexandru!

Condacul 6

Încredințatu-ți-ai sufletul în voia Domnului, netemându-te de cei ce omoară trupul; pentru aceasta, n-ai fugit dinaintea fiarei roșii, ci ai stat lângă turma ta, ca împreună să cântați: Aliluia!

Icosul 6

Jertfă te-ai adus de bunăvoie Celui ce de voie S-a jertfit pentru mântuirea noastră, întâi prin mucenicia cugetului, iar, la sfârșit, și prin cea a trupului; de aceea, vrednic ești să auzi de la noi acestea:
Bucură-te, mărturisire neînfricată;
Bucură-te, propovăduire încercată;
Bucură-te, părinte al Bisericii dreptslăvitoare;
Bucură-te, grăunte cu roadă dezrobitoare;
Bucură-te, cel ce te-ai îngrădit în curțile Domnului;
Bucură-te, cel ce te desfătezi în grădinile Raiului;
Bucură-te, că pământul cu sângele tău l-ai adăpat;
Bucură-te, că în pământ ca o sămânță te-ai îngropat;
Bucură-te, baie curățitoare a conștiinței;
Bucură-te, văpaie aprinzătoare a credinței;
Bucură-te, vrednic păstor;
Bucură-te, tare ocrotitor;
Bucură-te, Sfinte Părinte Alexandru!

Condacul 7

Pe lupii cumpliți, vestitori de rele, purtători de osândă și vrăjmași a tot binele, îi alungai cu toiagul înțelepciunii celei de sus, stându-le înainte cu toată îndrăzneala și lui Dumnezeu cântând-I: Aliluia!

Icosul 7

Maica Domnului ți-a fost sprijin, nădejde și întărire, ascultându-te din icoana ei din Kazan și binecuvântând credincioșii, ca să poată înfrunta greutățile; pentru aceasta, ție, ca unui părinte, îți strigăm:
Bucură-te, alungător al vrăjmașilor;
Bucură-te, alinător al bolnavilor;
Bucură-te, apărător al celor prigoniți;
Bucură-te, sprijinitor al celor necăjiți;
Bucură-te, că pe cei din războaie îi ocrotești;
Bucură-te, că pe cei de acasă îi odihnești;
Bucură-te, cu Născătoarea de Dumnezeu împreună-lucrător;
Bucură-te, cel ce ai fost, prin rugăciunile ei, în toate biruitor;
Bucură-te, hrană înfometaților;
Bucură-te, rană dușmanilor;
Bucură-te, icoană a statorniciei;
Bucură-te, arvună a veșniciei;
Bucură-te, Sfinte Părinte Alexandru!

Condacul 8

Nu o să las turma mea să fie înghițită de lupii roșii!, ai zis, Sfinte, folosindu-ți mânia, așa cum ne-a fost dată de Dumnezeu: împotriva demonilor, a patimilor și a necredinței, cu dragoste cântând Domnului: Aliluia!

Icosul 8

O, nebunilor, arătați-mi mintea și vi-L arăt și eu pe Dumnezeu cel ce este pretutindeni, pe Care Îl căutați unde nu este, căci nu cu ochii, ci cu inima curată se vede Cel nevăzut! Așa ai zis necredincioșilor, iar noi grăim ție:
Bucură-te, a inimii curăție;
Bucură-te, a sufletului bogăție;
Bucură-te, că pe Cel neajuns L-ai căutat;
Bucură-te, că pe Cel nevăzut L-ai aflat;
Bucură-te, ochi văzător al celor cerești;
Bucură-te, cuget desprins de cele pământești;
Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai arătat celor credincioși;
Bucură-te, că, prin Duhul Sfânt, i-ai rușinat pe cei necredincioși;
Bucură-te, biruitor al celor fără credință;
Bucură-te, mijlocitor al Bisericii cu stăruință;
Bucură-te, mânie împotriva demonilor;
Bucură-te, scăpare din robia patimilor;
Bucură-te, Sfinte Părinte Alexandru!

Condacul 9

Purtat-ai în litanii icoana Maicii Domnului din Kazan, ca să se binecuvinteze prin ea oamenii și pământul Basarabiei. Purtatu-te-a și ea în cetatea ei, ca, prin mucenicie, să te nască în veșnicie și să-I cânți Fiului ei: Aliluia!

Icosul 9

Răbdat-ai chinuri trupești la adânci bătrâneți, rușinând pe iubitorii de trup, arătând mai deslușit decât prin cuvinte că duhul este cel ce dă viață, iar trupul nu folosește la nimic, după cum a zis Mântuitorul; de aceea, auzi de la iubitorii virtuților:
Bucură-te, răbdare mărturisitoare;
Bucură-te, suire înțelegătoare;
Bucură-te, că pe cei șovăielnici îi întărești;
Bucură-te, că pe cei îndoielnici îi lămurești;
Bucură-te, cel ce deopotrivă ești mucenicilor;
Bucură-te, cel ce împotrivă stai necredincioșilor;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut plăcut Maicii Domnului;
Bucură-te, că ea te-a înălțat în slava Ziditorului;
Bucură-te, încununare prin sânge a trupului;
Bucură-te, înviere prin chinuri a duhului;
Bucură-te, bătrânețe împlinită;
Bucură-te, căruntețe strălucită;
Bucură-te, Sfinte Părinte Alexandru!

Condacul 10

Sfărâmat-ai, cu baltagul dragostei dumnezeiești, idolii cei mincinoși ai patimilor, care doreau să pună stăpânire pe mințile oamenilor celor ce întru adevăr Îi cântă Dumnezeului celui adevărat: Aliluia!

Icosul 10

Șarpele, care din pizmă l-a amăgit pe Cain, aducându-i tristețe, și l-a pornit spre ucidere, i-a amăgit pe necredincioșii vremurilor din urmă, pornindu-i spre uciderea fraților, dar tu, stând împotriva lor, primești cântarea aceasta:
Bucură-te, al adevărului propovăduitor;
Bucură-te, al minciunii prigonitor;
Bucură-te, cel ce din dragoste ți-ai luat puterea;
Bucură-te, cel ce prin dragoste ai răbdat durerea;
Bucură-te, cel ce ai smuls buruienile păgânătății;
Bucură-te, cel ce ai sădit semințele virtuții;
Bucură-te, că dreapta ta credință a fost prigonită;
Bucură-te, că jertfa ta ca a lui Abel a fost primită;
Bucură-te, îndrăznire a celor de frați iubitori;
Bucură-te, împotrivire celor de frați urători;
Bucură-te, vădire a înșelăciunii;
Bucură-te, vestire a înțelepciunii;
Bucură-te, Sfinte Părinte Alexandru!

Condacul 11

Tinerii basarabeni îți întorc cinstirea cu care i-ai cinstit, îngrijindu-te de a lor creștere întru credință, căci pe cele trupești cu poruncile dumnezeiești le-ai îngrădit, iar pe cele sufletești către Dumnezeu le-ai călăuzit, cântând: Aliluia!

Icosul 11

Ți-ai arătat mereu dragostea părintească, împlinind nevoile celor dați ție în grijă și mijlocind la mai-marii poporului, care te-au răsplătit și te-au cinstit, iar noi, împreună cu ei, îți cântăm acum:
Bucură-te, blajin părinte al tinerilor;
Bucură-te, sprijin fierbinte al bătrânilor;
Bucură-te, îndemn către poruncile Domnului;
Bucură-te, călăuză către porțile Raiului;
Bucură-te, că pe cele trupești cuminte le-ai rânduit;
Bucură-te, că pe cele sufletești preoțește le-ai slujit;
Bucură-te, cel ce răsplătiri pământești n-ai căutat, dar ai primit;
Bucură-te, cel ce pe cele cerești le-ai căutat și le-ai găsit;
Bucură-te, sporire a celor duhovnicești;
Bucură-te, răpire a celor dumnezeiești;
Bucură-te, chip de bunătate;
Bucură-te, îndemn spre unitate;
Bucură-te, Sfinte Părinte Alexandru!

Condacul 12

Uitării, unul dintre cei trei uriași care dușmănesc sufletul, i-ai stat împotrivă, vestind și în scris poruncile lui Hristos, ca glasul Lui prin glasul tău să ajungă și acolo unde nu erai de față; pentru aceasta, noi Îi cântăm, pentru tine: Aliluia!

Icosul 12

Vestit-ai cuvintele Psalmistului: Cât de bine este și cât e de frumos să locuiască frații împreună și să împlinească porunca dragostei! De aceea, ai fost socotit cel mai de cinste între preoții Basarabiei, care acum îți cântă:
Bucură-te, glas duhovnicesc;
Bucură-te, fluier păstoresc;
Bucură-te, bogăție neîmputinată;
Bucură-te, temelie neclătinată;
Bucură-te, a Călărașilor veselie de sărbătoare;
Bucură-te, a credincioșilor, în Hristos, îmbărbătare;
Bucură-te, că prin tine Basarabia se primenește;
Bucură-te, că prin tine România se veselește;
Bucură-te, a Lozovei cinste netrecătoare;
Bucură-te, a tuturor pildă nepieritoare;
Bucură-te, preot al lui Dumnezeu;
Bucură-te, rugător pentru neamul tău;
Bucură-te, Sfinte Părinte Alexandru!

Condacul 13

O, Sfințite Mucenice al lui Hristos, Alexandru, primind acum nevrednica noastră cinstire, izbăvește-ne de toată răutatea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, ca, dobândind și noi veșnica fericire, să cântăm cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1

Apărător al nostru ești înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, Sfințite Părinte Alexandru, că, asemenea lui Pavel, mai mult decât toți te-ai ostenit ca să odihnești poporul credincios, de la care auzi acum acestea:
Bucură-te, dreptar al preoției;
Bucură-te, altar al jertfelniciei;
Bucură-te, a Basarabiei laudă aleasă;
Bucură-te, a Călărașilor podoabă preafrumoasă;
Bucură-te, cel în care vedem roadele Evangheliei;
Bucură-te, cel prin care înțelegem tainele Liturghiei;
Bucură-te, că Orheiul prin tine se cinstește;
Bucură-te, că Lăpușna prin tine se slăvește;
Bucură-te, mucenic al Mântuitorului;
Bucură-te, martor al Mângâietorului;
Bucură-te, întărirea mărturisitorilor;
Bucură-te, slava propovăduitorilor;
Bucură-te, Sfinte Părinte Alexandru!

Condacul 1

Celui ce viața și-a închinat-o lui Hristos prin propovăduirea Evangheliei, în faptă și în cuvânt, și jertfă bine-primită s-a adus pe sine însuși prin mărturisirea credinței înaintea chinuitorilor celor fără de Dumnezeu, să-i strigăm cu mulțumire: Bucură-te, Sfinte Părinte Alexandru!

Rugăciune

Sfinte și de Hristos încununate Părinte Alexandru, cel ce ți-ai închinat întreaga viață aproapelui, ascultând de porunca cea nouă a Evangheliei, nu înceta nici acum, când stai în slava cerească înaintea Mântuitorului, pe Care L-ai slujit, de a mijloci pentru cei pe care și în trup i-ai slujit, cercetându-i și plinindu-le toată trebuința sufletească. Cere pentru noi pace, sporește-ne credința, alungă de la noi toată dezbinarea, întărește-ne picioarele pe cărările poruncilor Domnului. Izbăvește-ne, cu mijlocirile tale, de foame, de războaie, de molime și de greutățile de tot felul. Înțelepțește-ne să putem rândui cu bine, după voia lui Dumnezeu, toate cele ale noastre. Luminează pe mai-marii țării, pe preoți și pe ierarhi, ca împreună să lucreze spre folosul duhovnicesc al poporului. Mijlocește pentru noi toți iertare de păcate, spor în lucrarea duhovnicească și dobândirea Împărăției celei veșnice, ca, împreună cu tine, în slava cerească, să lăudăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin.

 

Canon de rugăciune către Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia

Troparul Sfântului Preot Mucenic Alexandru din Basarabia

Vestind Evanghelia prin faptă și prin cuvânt, ca preot al Domnului, neîncetat ostenind, Biserica ai slujit, Părinte Alexandru, Mucenice Sfințite, cel ce te-ai adus jertfă, la Hristos mijlocește acum cu îndrăznire pentru toți cei ce te cinstesc.

 

Canonul

Glasul 1

Cântarea 1

Irmos: Cântare de biruinţă să cântăm lui Dumnezeu, Celui Ce a făcut minunate minuni cu braţ înalt şi a mântuit pe Israel, că S-a proslăvit.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Iisuse, ajută-mă, dăruindu-mi putere, lumină și dragoste, să-ți cinstesc preotul cu inim bine întocmit, căci viața întreagă și-a jertfit întru slujirea Ta.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Mânatu-ți-ai turmele, Sfinte Alexandru, la apele raiului să le adăpi pururea cu harul dumnezeiesc, prin care să rămână vii în vecii vecilor.

Slavă...

Noianul virtuților cu care Domnul ți-a umplut sufletul l-ai revărsat fraților, ca toți, dobândind folos, să laude mulțumitor grija Stăpânului.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

În pântece L-ai primit, Prealăudată, pe Cel ce-a zidit pe om, și Care, trup luând, cu noi S-a asemănat și a scos firea lui Adam din lațul păcatului.


Cântarea a 3-a

Irmos: Să se întărească inima mea întru nădejdea bunătăţilor Tale, Hristoase, ca neîncetat, cu cântare, laudă să strig Ţie: nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Inimă largă în cuprindere ai avut pe pământ, Sfinte Alexandru, și ai alergat neîncetat să împlinești toată lipsa credincioșilor și nevoile lor în greul ispitelor.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Chivernisit-ai cu pricepere cele ale lumii, pe mulți dobândind, căci alipire n-ai avut de acestea vremelnice, ci, de ele te-ai folosit.

Slavă...

Împodobit-ai Basarabia, cu lumina slavei cerești strălucind, și Călărașii te-au avut mângâiere și pavăză, iar pe noi acum auzi-ne și grabnic ajută-ne.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Nestricăciune ne-ai mijlocit, născând fără bărbat pe Fiul, Cel ce slăvit a strălucit sus, pe culmea Taborului, Preacurată, bucurându-ne cu darurile Duhului.
 

Sedealna

Glasul al 5-lea

Podobie: Pe Cuvântul...

Ca o viță-de-vie în Basarabia ți-ai răspândit, Sfinte, roada cea purtătoare de har, adăpând cu vinul nou al Evangheliei pe credincioșii însetați de cereștile bucurii și de viața netrecătoare, fericite Alexandru, al lui Hristos slujitor credincios.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului

Glasul al 4-lea

Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Schimbându-Te la față cu neapropiata slavă a dumnezeieștii Tale lumini, Iisuse, ai strălucit dumnezeieștilor Tăi ucenici: lui Ioan, lui Petru și lui Iacob, și i-ai uimit cu dumnezeiescul har, că auzeau glasul părintesc, mărturisindu-Te Fiu iubit și vedeau slava cea înfricoșătoare a feței Tale. Mântuitorule, Cel ce voiești ca toți să se mântuiască, luminează sufletele noastre.

Sau a Născătoarei de Dumnezeu

Glasul al 5-lea

Podobie: Pe Cuvântul...

Gavriil, cu uimire a grăit ție pe pământ, Curată, cerescul: Bucură-te! Că, pe Făcătorul îngerilor văzându-L întrupat întru tine, cântarea cea de bucurie ți-a cântat, Preacinstită, printr-însa învățându-i pe muritori că tu singură te-ai arătat tuturor oamenilor pricină de bucurie.
 

Cântarea a 4-a

Irmos: Cu duhul văzând mai înainte Întruparea Cuvântului, Proorocule Avacum, ai propovăduit strigând: când se vor apropia anii Te vei cunoaşte, când va veni vremea Te vei arăta; Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Trudind ziua întreagă și arșita răbdând, ai luat răsplățile și nu ai pizmuit nici pe aproapele, Sfinte, ci dimpotrivă, plin de iubire, pe toate ale tale le-ai împărțit cu ceilalți.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cuvânt plin de blândețe, ieșind din gura ta, ajungea la inimă, pe care-o străpungea, mărturisind cu putere și încredințare dreapta credința, fericite Alexandru, o, de Dumnezeu iubitorule!

Slavă...

Unit-ai într-un cuget tot neamul românesc, ca să cânte laude Stăpânului Hristos în limba părinților, pentru aceasta, o, Alexandre, arătatutu-te-ai părinte tuturor în Basarabia.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Schimbatu-S-a la Față în Muntele Tabor Cel pe Care pântecele tău, Maică, L-a purtat, de Dumnezeu Născătoare, una curată, ca, strălucind cu slava cea dumnezeiască, să-L cunoaștem toți Dumnezeu și om.
 

Cântarea a 5-a

Irmos: Pacea Ta dă-ne-o nouă, Fiule al lui Dumnezeu, că afară de Tine pe alt dumnezeu nu cunoaştem şi numele Tău numim, că eşti Dumnezeu al celor vii şi al celor morţi.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

În toată Basarabia poporul te-a cinstit, Sfinte Alexandru, ca preot al Domnului, prin care cele neprielnice sunt îndepărtate și vin cele bune.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Războaie, rele, foamete și boli ai înfruntat cu multă nădejde în Maica Stăpânului, făcând litanii cu icoana ei, ca să întărească poporul în credință.

Slavă...

Gustând amărăciunile poporului de rând, fără contenire cu sârg te-ai ostenit mult să-i faci mai bună viețuirea, Sfinte Alexandru, prin roade netrecătoare.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Lumină strălucitu-ne-a pe Muntele Tabor Fiul tău, Fecioară, la Față schimbându-Se, vădindu-Se și Dumnezeu, și om, iar noi cinstim slava dăruită firii noastre.
 

Cântarea a 6-a

Irmos: Prorocului Iona urmând, strig: slobozeşte viaţa mea din stricăciune, Bunule şi mântuieşte-mă, Mântuitorul lumii, pe mine cel ce strig: Slavă Ţie.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ucenici duhovnicești ai avut și ai crescut, îndrumându-i la Hristos prin cuvânt și pilda ta, Biserica îmbogățind-o cu multe suflete.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Izbăvire ai cerut la altar lui Dumnezeu pentru tot poporul tău, cunoscând că vor veni ispitele pentru credință prin fiara roșie.

Slavă...

Alexandru a răbdat neclintit, mărturisind că Hristos cel întrupat este Domn și Dumnezeu al tuturor, Cel ce prin Cruce ne-a mântuit pe noi.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Strâmtorare a adus prin păcat Adam demult, dar Fecioara din blestem la lărgime iar ne-a scos prin Fiul ei, prin Care toate s-au făcut iarăși noi.
 

Condac

Glasul al 2-lea

Podobie: Cele de sus căutând...

Iubind pe Hristos de tânăr, Sfinte Alexandru, pe El L-ai slujit ca preot al Bisericii, împlinind nevoile cele multe ale poporului, de aceea și ai fost numit Părinte al basarabenilor.
 

Icos

Cu adevărat ucenic ai fost Păstorului celui mare, o, blândule Alexandru, pregătit fiind să-ți pui sufletul pentru turma cea sfântă și sufletul pentru turmă și strigând înaintea oilor cuvântătoare, plin de nădejde: „Nu voi lăsa turma mea să fie înghițită de lupii roșii!”, căci simțeai, ca un bun păstor, primejdia uneltită de necredincioși. De aceea, cu însuși sângele tău ne-ai dat mărturie neprețuită și veșnică, prin care întărește-ne și pe noi în dreapta credință și în mărturisirea cea bună, căci te numim Părinte al basarabenilor.


Cântarea a 7-a

Irmos: Cuptorul se răcorea, Mântuitorule, iar tinerii dănţuind cântau: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat. 

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Lumină răspândind prin lucrarea ta, lumină te-ai făcut Basarabiei, care acum în cântări cinstește praznicul tău.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Aprins ai fost, Părinte, de dor ceresc, o, Sfinte Alexandru, cântând așa: „Pe Dumnezeu să-L cinstim prin viețuirea noastră!”

Slavă...

Vrăjmașii te-au robit, ucigându-te, dar Hristos te-a slobozit, la El primindu-te; pentru aceasta, cântăm, pe El slăvindu-L în veci.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ieșit-a din curatul tău pântece Iisus, Cel ce la Față schimbatu-S-a, prin tine, Pruncă, schimbând ce s-a stricat prin păcat.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Cel de care se înfricoşează îngerii şi toate oştirile ca de Făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L, preoţi, preaslăviţi-L, tineri, binecuvântaţi-L, popoare şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Te punem, slăvitule, înaintea lui Hristos, să ceri pentru turma pe care cerești, pe care în lume neîncetat le-ai dorit cu aprinsă râvnă, Părinte Alexandru!

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Urmat-ai Stăpânului și, Crucea ridicând, la moarte te-ai lăsat purtat de vrăjmași, căci Domn și al morții este Cel ce-n Tabor S-a schimbat la Față, dăruindu-ne lumină.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Lumina Cuvântului prin scris ai strălucit, în graiul părinților vestind pe Hristos, și tuturor glasul sfânt al bunei vestiri, prin a ta lucrare, le-a ajuns în suflet.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Icoană a dragostei, Fecioară, te avem, că, pe Dumnezeu iubind, pe om L-ai scăpat din greaua cădere, izbăvind din blestem firea omenească; și acum ești maica noastră.

Troparul Sfântului Preot Mucenic Alexandru din Basarabia

Vestind Evanghelia prin faptă și prin cuvânt, ca preot al Domnului, neîncetat ostenind, Biserica ai slujit, Părinte Alexandru, Mucenice Sfințite, cel ce te-ai adus jertfă, la Hristos mijlocește acum cu îndrăznire pentru toți cei ce te cinstesc.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Norul cel Purtător de Lumină, întru care Stăpânul tuturor din cer ca ploaia pe lână S-a Pogorât şi S-a Întrupat pentru noi, făcându-Se Om Cel fără de început, să o slăvim toţi, ca pe Maica cea Curată a Dumnezeului nostru.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Orheiul astăzi tresaltă, sărbătorind cu Lăpușna, iar Călărașii îți cinstesc, Sfințite Alexandru, praznicul tău de peste an, că pe acestea le-ai condus pe căile cele drepte și sfinte și lumină înainte le-ai fost.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Se veselesc azi și cântă cu bucurie cerească toți slujitorii lui Hristos, având pildă și sprijin în greutăți și întristări pe cel care s-a jertfit pentru ei, lucrând fără cruțare să le lase moștenire de mult preț.

Slavă...

Iertare dă-ne, Părinte, pentru greșelile noastre, căci cu credință ți-am adus osteneala și râvna, și rugător la Dumnezeu, precum ai fost și în trup, arată-te, mijlocind, Alexandre, pentru cei ce pomenirea ți-o cinstesc.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Fața Și-a schimbat Domnul pe culmea Taborului și te-a vădit între femei fericită, căci firea omenească izbăvindu-o prin sfânta ta naștere, lumină ești pentru toată zidirea, Preacurată, în lumină strălucind.

Condacul Sfântului Preot Mucenic Alexandru din Basarabia

Glasul 2

Podobie: Cele de sus căutând...

Iubind pe Hristos de tânăr, Sfinte Alexandru, pe El L-ai slujit ca preot al Bisericii, împlinind nevoile cele multe ale poporului, de aceea și ai fost numit Părinte al basarabenilor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor