În templu era un clopot mare care era bătut doar cu ocazii importante.Ucenicul Hiro o privea în fiecare zi, convins că într-o zi el va fi cel care o va face să rezoneze.
Dar timpul a trecut... Și nimeni nu l-a atins.
Într-o zi l-a întrebat pe Maestrul Shun:
"Stăpâne, de ce avem un clopoțel care nu sună niciodată?"
Shun l-a condus la ea.
"Lovește-o," a spus el.
Hiro a luat ciocanul și a lovit-o tare.
Sunetul a fost scurt, dur, metalic... și a murit rapid în aer.
A negat stăpânul cu blândețe.
"Din nou.
Hiro a lovit și mai tare. Sunetul era mai strident... dar la fel de scurt.
Shun a luat ciocanul și de data asta abia a atins marginea clopoțelului.
Sunetul era adânc, lent, extins...
umplea curtea, coridorul, întregul aer.
Hiro îl asculta cu pielea lui.
"Cum poate suna mai..." cu mai puțină lovitură? a întrebat el.
Profesorul a răspuns:
"Pentru că clopoțelul nu răspunde la forță..." Răspunde la contact.
Hiro și-a plecat capul.
Shun și-a așezat mâna pe umărul lui.
"Și tu la fel.
Te-ai lovit pe tine însuți să te schimbi, să realizezi, să fii "mai puternic"...
Dar ceea ce rezonează cu adevărat în viața ta nu vine din impact...
ci felul în care te atingi.
Hiro nu voia să sune din nou.
A înțeles că unele lucruri nu pot fi depășite...
dar să fie auzit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.