„Adunarea minții”

Atunci cand mintea ajunge in inima, rugaciunea noastra devine a inimii - Sf. Paisie Aghioritul

Este greu pentru om să pună frâu minţii sale, care aleargă cu o viteză mai mare decât viteza luminii. Trebuie s-o prindă „de mânuţă” şi s-o ducă lângă cei îndureraţi, bolnavi, părăsiţi, adormiţi. Atunci mintea, care le vede pe toate acestea, „loveşte” inima, care, oricât de împietrită ar fi, se sparge şi rugăciunea devine a inimii. După aceea omul îl roagă cu lacrimi pe Dumnezeu să intervină. Iar dacă cineva se gândeşte la toate acestea, dar nu compătimeşte şi nu-l cutremură nici nefericirea lumii, nici iadul celor adormiţi, care sunt acuzaţi, nici osânda sufletelor lor, se vede că le are pe toate din belşug şi este sătul. Predomină cugetarea trupească, iar omul cel vechi este foarte puternic.

- Gheronda, cum coboară mintea în inimă?

- Când pe inimă o doare, mintea coboară în inimă. Când o doare pe inimă? Atunci când mă gândesc la binefacerile lui Dumnezeu şi la nerecunoştinţa mea, inima este străpunsă, o doare, iar mintea se îndreaptă acolo.

- Gheronda, când mă doare capul, nu mă pot ruga.

- Dacă te doare piciorul şi în aceeaşi clipă te tai cu cuţitul la mână, uiţi durerea de la picior şi te gândeşti la mână. Tot aşa şi atunci când te doare capul şi nu te poţi ruga, să te gândeşti mai întâi la păcatele tale şi apoi la durerea lumii, şi astfel te va durea inima. Durerea inimii va neutraliza durerea de cap şi te vei ruga din inimă pentru tine şi pentru toată lumea.

- Gheronda, ce anume ajută să nu se răspândească mintea?

- Este greu pentru om să pună frâu minţii sale, care aleargă cu o viteză mai mare decât viteza luminii. Trebuie s-o prindă „de mânuţă” şi s-o ducă lângă cei îndureraţi, bolnavi, părăsiţi, adormiţi. Atunci mintea, care le vede pe toate acestea, „loveşte” inima, care, oricât de împietrită ar fi, se sparge şi rugăciunea devine a inimii. După aceea omul îl roagă cu lacrimi pe Dumnezeu să intervină. Iar dacă cineva se gândeşte la toate acestea, dar nu compătimeşte şi nu-l cutremură nici nefericirea lumii, nici iadul celor adormiţi, care sunt acuzaţi, nici osânda sufletelor lor, se vede că le are pe toate din belşug şi este sătul. Predomină cugetarea trupească, iar omul cel vechi este foarte puternic.

- Gheronda, adesea, la slujbe, mintea mea nu se îndreaptă spre cele cereşti, ci spre durerea oamenilor.

- Acestea două sunt unite una cu alta. Problema nu este să spună cineva simplu Rugăciunea lui Iisus, numai ca să aibă mintea curată de gânduri, ci să lucreze „motoraşul”, iar pe inimă s-o doară pentru ceea ce se roagă.

- Gheronda, după ce sfârşesc ascultarea şi intru în chilie, mă străduiesc să-mi adun cugetarea de la diferitele treburi şi imagini de peste zi, dar mă cuprinde durerea de cap.

- Să spui: „Să-mi adun mintea”. Insă bine ai spus tu „să-mi adun cugetarea”, pentru că tu faci rugăciune cu cugetarea. Dacă rugăciunea se face cu cugetarea, este firesc să se zorească creierul şi să te doară capul. Aceasta o văd şi la alţii. Incep să facă lucrare duhovnicească, citesc ceva duhovnicesc şi nu folosesc mintea, ci cugetarea şi apoi îi doare capul. Intocmai ca şi aceia care folosesc inima intr-un mod mecanic ca să rostească Rugăciunea, după care îi doare inima.

De pildă. prin. ţinerea respiraţiei.

Insă atunci când vrei să te rogi şi să le aduni trebuie ca mintea ta să meargă la Hristos. In cazul acesta nu pleacă; dă apoi telegramă şi inimii, care se uneşte cu mintea.

Cealaltă lucrare este o lucrare cu ratiunea, de aceea şi pricinuieşte oboseală. De ce spun ca trebuie să facem din durerea celuilalt durerea noastra? Pentru că trebuie ca mintea să meargă la durerea celuilalt şi numai atunci să te rogi. Altfel rugăciunea este ceva sec. Iţi spui cu mintea că există bolnavi şi că trebuie să te rogi pentru ei, dar nu participă nici mintea, nici inima. In timp ce, dacă te doare undeva, mintea ta va merge mereu acolo. Tot aşa şi în acest caz, când durerea celuilalt devine a ta, mintea nu-ţi mai pleacă de acolo.

- Şi totuşi nu poate pleca de acolo, Gheronda?

- Sigur că poate pleca. Aceasta depinde de durerea pe care o simţi. Aşa cum se întâmplă într-o casă: dacă au un bolnav care a făcut operaţie de apendicită, ai lui vor sta puţin lângă el, după care vor începe, poate, chiar să cânte şi să joace, iar apoi se vor duce fiecare la treaba lui. Dar dacă au un bolnav operat de cancer, durerea va fi mare; nu pot să uite aşa uşor durerea asta. Numai unul care nu înţelege gravitatea situaţiei poate uita. Iată, când eram mic şi o aduseseră acasă pe sora mea grav bolnavă, aproape de moarte, eu mi-am luat muzicuţa, am mers în camera de alături şi am început să cânt; nu-mi puteam da seama cât de gravă era starea ei.

- Gheronda, creierul este organul trupesc, iar mintea cel duhovnicesc?

-Da, dar aşa cum la alcool, spirtul, care este in alcool, este cel care face toată treaba, care actioneaza, iar nu apa, tot astfel şi mintea este tăria creierului, ceea ce are omul mai bun.

- Adică atunci când nu lucreaza inima, inseamna că nu lucrează mintea, Gheronda?

- Desigur, binecuvântato. In minte stă toată puterea.

- Gheronda, dar cugetarea nu ajută deloc?

- Ajută până la un punct. Adică până în punctul în care să spui cu raţiunea că mintea trebuie să meargă la durerea celuilalt. Numai până acolo, după care va începe să lucreze mintea. Să cugeţi la diferite cazuri de oameni îndureraţi, să te doară pentru ei şi să începi să te rogi.

Sursa:
Sfantul Paisie Aghioritul
Despre rugaciune, Editura Evanghelismos, vol. 6 - Cuvinte duhovnicesti

Adunarea minții pentru rugăciune este un proces care cere răbdare și antrenament. Conform învățăturilor Sfinților Părinți, mintea are tendința naturală de a fi „iscoditoare” și împrăștiată. Iată câțiva pași concreți pentru a o focaliza: 

Mintea este prin fire iscoditoare, s-a obișnuit cu împrăștierea din timpul vieții trândave de mai înainte și nu se încrede în zăvorârea rugăciunii pe care i-o impunem. Apoi, este și răutatea demonilor care închipuiesc în minte multe feluri de înșelări, care aruncă în reverii mintea iubitoare de iscodire.

Să fie cunoscut bunilor luptători și eroi ai acestei nevoințe a rugăciunii că nu este, cum ar crede, simplu și ușor să-și stăpânească mintea nestăpânită. Și aceasta din varii motive. Mai întâi, din pricina firii minții, fiindcă este foarte subtilă și zboară întotdeauna aproape fără niciun discernământ. Este prin fire iscoditoare, s-a obișnuit cu împrăștierea din timpul vieții trândave de mai înainte și nu se încrede în zăvorârea rugăciunii pe care i-o impunem. Apoi, este și răutatea demonilor care închipuiesc în minte multe feluri de înșelări, care aruncă în reverii mintea iubitoare de iscodire. Mai e și faptul că semnele harului sunt indirecte, mijlocite prin credință, în timp ce cele ale înșelării sunt nemijlocite și întărite de obiceiul îndelungat. Și în final, sunt și înstrăinările și abaterile de la rugăciune, care taie obiceiul cel bun și plăcuta percepție a harului care ne mângâie de obicei.

Vindecarea de toate acestea o dobândim prin îndemnul paulin în rugăciune stăruiți. Având experiența Scripturii și Părinților noștri, cunoaștem că sunt necesare stăruința și răbdarea, virtuți pe care le cere această mare virtute a rugăciunii. Pentru aceea, să nu deznădăjduim, ci să stăruim cerând, căutând și bătând și credem că ne va deschide Dumnezeu, Cel Care ascultă pe cei care Îl cheamă pe El neîncetat și Care dă rugăciune celor care se roagă și oamenilor cunoștință.

(Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere, traducere de Laura Enache, în curs de editare la Editura Doxologia)

Pregătirea liniștii: Începe prin a te rupe de zgomotul exterior și de ecrane. Găsește un spațiu retras și creează o atmosferă de reculegere.

Coborârea minții în inimă: Concentrează-ți atenția în zona pieptului (în inimă) și limitează-ți privirea, fie închizând ochii, fie privind spre un punct fix (cum ar fi o icoană)

Rostirea ritmică: Spune rugăciunile încet, cu voce tare sau în șoaptă, unind mintea cu cuvintele. Rugăciunea scurtă și repetitivă, precum „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”, este foarte eficientă

Ignorarea gândurilor: Când mintea începe să „fuga” spre problemele cotidiene, nu te lupta cu gândurile și nu te enerva. Pur și simplu readu-ți atenția la cuvintele rugăciunii, cu blândețe.

Stăruința: Fă din rugăciune o practică zilnică; prin constanță, mintea se va obișnui să se centreze mai ușor în prezența lui Dumnezeu. 

 „Adunarea minții” este o practică de centrare și focalizare menită să elimine agitația și distrasul. O poți realiza prin tehnici simple de respirație, meditație și disciplină mentală.

Pentru a-ți aduna mintea eficient, urmează acești pași:

• Respiră conștient: Inspiră adânc pe nas, numărând până la 4, ține-ți respirația pentru 2 secunde și expiră lent pe gură. Repetă de 5-10 ori pentru a reduce ritmul cardiac și a trimite semnale de calm către creier.
• Practică meditația de observație: Găsește un loc liniștit, așază-te confortabil și concentrează-te exclusiv pe un singur punct (flacăra unei lumânări, un sunet sau aerul care îți intră în nări). Când mintea începe să divagheze (ceea ce este perfect normal), observă gândul și lasă-l să treacă, readucându-ți atenția asupra punctului fix.
• Elimină stimulii externi: Pune telefonul pe silențios, închide ferestrele pentru a reduce zgomotul și îndepărtează distragerile vizuale din câmpul tău vizual
• Scrie pentru a elibera spațiu: Dacă ești copleșit de prea multe sarcini, așterne totul pe o foaie de hârtie. Acest proces oferă creierului permisiunea de a „elibera” memoria de scurtă durată.