Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

 Sfântul Mucenic Ignatie este pomenit în calendarul creștin ortodox la data de 20 decembrie, dată la care în anul 107 el a murit în Amfiteatrul de la Roma, fiind sfâșiat de fiare, din porunca împăratului Traian. Sfântul Ignatie a fost unul dintre părinții apostolici ai biserici creștine, primind învățătura de credință direct de la sfinții apostoli, mai precis de la Sfântul Evanghelist Ioan. Sfântul Ignatie a fost numit de creștini, Teoforul, adică purtătorul credinței de Dumnezeu, iar tradiția spune că Sfântul Ignatie ar fi fost în pruncie, copilul pe care, luându-l în brațe, Iisus Hristos, l-a arătat ucenicilor și le-a spus că numai având o inimă curată asemenea pruncilor, omul poate să se apropie de Dumnezeu. După cum am mai spus, Sfântul Ignatie a trăit în vremea împăratului roman Traian și a fost hirotonit episcop al cetății Antiohia din Siria, însă a fost închis pentru faptul că a refuzat să se lepede de credința sa și să aducă jertfe zeilor păgâni. Astfel, Sfântul Ignatie a fost arestat și trimis la Roma, unde a fost chinuit vreme îndelungată, însă documentele vremii dovedesc că în timpul supliciului, credinciosul Ignatie a suportat cu demnitate toate chinurile la care a fost supus. Nemulțumit că nu reușește să-l determine să se lepede credință, împăratul Traian a decis ca Sfântul Ignatie să fie aruncat în cușca leilor din Amfiteatrul de la Roma, pentru a fi mâncat de fiare. După groaznica sa moarte, câțiva creştini au adunat în taină rămășițele sale pământeşti şi le-au dus în Antiohia, unde au fost îngropate cu mare cinste. În calendarul popular, în ziua Sfântului Ignatie există o tradiție, cea a sacrificării porcilor pentru Crăciun și în special a celor de culoare neagră, după un anumit ritual. Astfel, în ziua de Ignat, gospodina se scoală de dimineață şi începe pregătirile pentru sacrificarea porcului după o veche tradiție ce începe cu purificarea locului unde are loc sacrificarea, prin tămâierea și prin stropirea acelui spațiu cu apă sfințită. De asemenea, tot în cadrul acestui ritual, sacrificarea porcului se face în anumite ore ale zilei, respectiv după răsăritul soarelui sau înainte de apus, iar după ce animalul este sacrificat, i se crestează semnul crucii pe frunte, iar copiilor care participă la acest ritual, li se face și lor semnul crucii pe frunte, cu sângele animalului sacrificat, în credința că acei copii vor fi rumeni în obraji şi vor fi ocoliți de boli pe parcursul noului an.Sfântul Ignatie Teoforul (35-107) se crede că a fost sirian de origine și că, înainte de convertirea sa la creștinism ar fi fost păgân și mare persecutor al creștinilor.

Potrivit tradiției, Ignatie a fost episcop de Antiohia. A suferit moarte martirică la Roma, în timpul domniei împăratului Traian (98-117).

A fost arestat, împreună cu alți creștini, în timpul persecuției din Antiohia și pedepsit cu moartea prin aruncare la fiare, în amfiteatrul de la Roma.

În timpul domniei lui Heraclie, împaratul Bizanțului, moaștele Sfântului Ignatie Teoforul au fost duse la Roma, în Biserica Sfântului Clement.

Numele de Teoforul a fost tâlcuit în două chipuri:

○ Primul se referă la cel care a fost purtat de Dumnezeu sau cel care poartă pe Dumnezeu.

Potrivit acestei interpretari, Igantie a fost copilul pe care Hristos l-a dat ca pildă de smerenie Apostolilor:

Și chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor. Deci, cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăția cerurilor. (Matei 18, 2-4)

○ Cel de-al doilea mod de interpretare își are rădăcina în Tradiția care ni-l prezintă pe Igantie ca avându-L în inimă pe Hristos.

Acest fapt a fost descoperit în momentul în care a fost sfâșiat de lei:
Animalele nu i-au mâncat inima, iar în interiorul inimii acestui martir se puteau vedea literele care formau cuvântul Teoforul, adică de Dumnezeu purtătorul.

Sfântul Ignatie i-a cunoscut pe Apostoli și a fost hirotonit Episcop al Antiohiei de Sfântul Apostol Petru.

Origen afirmă că Sfântul Igantie a fost al doilea Episcop al Antiohiei, în vreme ce Eusebiu îl prezintă ca al treilea.

A luptat împotriva celor care susțineau că Hristos a avut un trup aparent:

Fiți, prin urmare, surzi când vi se vorbește de altceva decât de Iisus Hristos, Cel din seminția lui David, Fiu al Mariei, Cel Care cu adevărat S-a născut, a mâncat și a băut, Care cu adevărat a fost prigonit în timpul lui Pilat din Pont, Care cu adevărat a fost răstignit și a murit în văzul celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesubt, Care cu adevărat a înviat din morți (Către Tralieni, IX, 1).

Sfântul Ignatie a predicat neîncetat unirea în jurul episcopului, înconjurat de prezbiteri:

Aveți grijă să nu luați parte decât la o singură Euharistie; căci nu există decât un singur trup, Domnul nostru Iisus Hristos, și un singur potir spre unirea cu sângele Său; un singur jertfelnic, după cum un singur episcop cu preoții și diaconii, împreună cu mine slujitori.

Părticele din moaștele sale se află în Catedrala Episcopală din Galați, la Schitul Darvari din Capitală și la Mănăstirea Tismana.

Corpusul scrierilor Sfântului Ignatie Teoforul a fost format din șapte epistole adresate Sfântului Policarp al Smirnei, romanilor, magnezienilor, tralienilor, efesenilor, filadelfienilor și smirnenilor.

Troparul

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Sosit-a astăzi bucurie şi mângâiere tuturor drept-credincioşilor creştini la prăznuirea dumnezeiescului Ierarh şi Mucenic Ignatie, pe care din copilărie Mântuitorul în preasfintele Sale braţe L-a luat şi L-a purtat şi a cărui fericită inimă sălaş Cuvântului s-a arătat. Pe acesta toţi cu evlavie cinstindu-l, aşa să strigăm: Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Icosul 1

Îngerească viaţă pe pământ ai petrecut, dumnezeiescule Ierarhe Ignatie, cu văpaia dragostei lui Hristos inima ta aprinzând, cu gura şi cu limba, în toată vremea şi locul, slavoslovind; pentru care şi noi te lăudăm, zicând:
Bucură-te, al ierarhilor şi mucenicilor mare soare;
Bucură-te, adevăratule lucrător al rugăciunilor celor gândite;
Bucură-te, sălaşule cuvântător, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat;
Bucură-te, biserică vie a Marelui Împărat;
Bucură-te, că şi pe a ta inimă jertfă lui Dumnezeu o ai sfinţit;
Bucură-te, căci cu inima crezând, cu gura pe Hristos la arătare luminat L-ai propovăduit;
Bucură-te, că din copilărie ai fost ales şi chemat de Hristos;
Bucură-te, stâlp al Bisericii mult luminos;
Bucură-te, vasule ales, care lui Pavel te-ai asemănat;
Bucură-te, că numele lui Hristos înaintea păgânilor l-ai purtat;
Bucură-te, că de la „fiul tunetului” dreapta credinţă ai învăţat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 2-lea

Ales ai fost spre păstorire, cu sfatul tuturor Sfinţilor Apostoli, unde cu râvnă apostolească foarte te-ai ostenit şi talantul cel dat ţie l-ai înmulţit. Făclie mult luminoasă în sfeşnicul Bisericii ai fost şi pe mulţi i-ai învăţat a cânta lui Hristos: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Aşezat-ai preafrumoasă rânduială de slavoslovie în Biserica lui Hristos, asemenea cetelor îngereşti pe care singur le-ai văzut în a ta descoperire, cu bună cuviinţă pe Dumnezeu slavoslovind; auzi-ne şi pe noi, care te lăudăm pe tine aşa:
Bucură-te, al Siriei şi al Antiohiei luminătorule;
Bucură-te, al aşezămintelor apostoleşti cu sfinţenie păstrătorule;
Bucură-te, desăvârşitule slujitor al tinerilor lui Hristos;
Bucură-te, al Bisericii celei dreptmăritoare sfeşnic mult luminos;
Bucură-te, că în Antiohia ucenicii lui Hristos creştini s-au numit;
Bucură-te, că pe poporul cel nou cu cuvântul şi cu fapta l-ai povăţuit;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos pe tine te-ai jertfit;
Bucură-te, că prin lumina vieţii tale multe suflete ai luminat;
Bucură-te, că prin uşa adevărului în staulul lui Hristos ai intrat;
Bucură-te, că prin tine turma lui Hristos păşune bună a aflat;
Bucură-te, că pe tine cuvântătoarea turmă foarte te-a ascultat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 3-lea

Stătut-ai, Preafericite, ca o nicovală a Duhului, cu multă răbdare în faţa tuturor necazurilor, a prigonitorilor care neîncetat te loveau şi pentru toate mulţumeai lui Dumnezeu, Care te întărea pe tine, spre a-I cânta Lui: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Auzind împăratul Traian că tu eşti numit purtător de Dumnezeu, te-a întrebat pe tine: „Ce înseamnă această numire?”. La care întrebare cu mare îndrăzneală i-ai răspuns şi nedumeririi lui cu înţelepciune i-ai descoperit taina; pentru care primeşte, te rugăm, şi de la noi aceste smerite cântări:
Bucură-te, că prin scurte cuvinte lui i-ai arătat;
Bucură-te, că ce înseamnă „purtător de Dumnezeu” pe el l-ai învăţat;
Bucură-te, că la întrebarea împăratului Traian ai răspuns luminat;
Bucură-te, că pe împăratul Traian pentru a lui nedumerire l-ai mustrat;
Bucură-te, că pe zeii lui cei mincinoşi deşertăciune i-ai arătat;
Bucură-te, că Traian împăratul de a ta bărbăţie s-a minunat;
Bucură-te, că taina Întrupării Cuvântului lui Traian i-ai propovăduit;
Bucură-te, că de mântuitoarele pătimiri ale lui Hristos tu i-ai vorbit;
Bucură-te, că şi preaslăvita Înviere a lui Hristos lui o ai vestit;
Bucură-te, că minunile lui Dumnezeu înaintea împăraţilor le-ai arătat;
Bucură-te, că de furia lui Traian nu te-ai înfricoşat;
Bucură-te, că în dreapta credinţă ai rămas nemişcat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 4-lea

Văzând împăratul Traian marea ta îndrăzneală şi neclintirea de adevăr, foarte s-a mâniat pe tine, mărturisitorule al numelui lui Hristos, şi în temniţă te-a aruncat. Iar tu, Fericite, cu mare bucurie ai primit hotărârea lui şi lui Hristos laudă I-ai dat, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

După a ta aruncare în temniţă, Traian împăratul toată noaptea nu a putut dormi, socotind întru sine cu ce fel de moarte te va pierde; iar tu, pătimitorule, îţi găteai a ta inimă spre a primi cu bucurie moartea pentru doritul tău Iisus. Deci cu cuviinţă şi noi către tine zicem aşa:
Bucură-te, că numele lui Iisus Hristos înaintea lui Traian cu mare îndrăzneală L-ai mărturisit;
Bucură-te, că de a ta bărbăţie şi îndrăzneală a rămas uimit;
Bucură-te, căci cu ai săi sfetnici s-a sfătuit spre a ta pierzare;
Bucură-te, că şi tu cu mare sete aşteptai moartea fără înspăimântare;
Bucură-te, că, auzind tu această hotărâre, foarte te-ai bucurat;
Bucură-te, că spre mâncarea fiarelor pe tine te-au osândit;
Bucură-te, că cei păstoriţi de tine, auzind a ta osândire spre moarte, foarte s-au întristat;
Bucură-te, că tu pe toţi cu cuvinte de îmbărbătare foarte i-ai mângâiat;
Bucură-te, că de la Antiohia la Roma ai fost trimis fiarelor spre mâncare;
Bucură-te, că pe a ta cuvântătoare turmă o ai binecuvântat la plecare;
Bucură-te, căci cu mare fierbinţeală la a ta plecare pentru Biserică te-ai rugat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 5-lea

Tânguitu-s-a cu amar la a ta plecare din Antiohia toată mulţimea binecredincioşilor, şi pe tine, iubitul ei păstor, cu lacrimi te-a petrecut. Iar tu, preaînţelepte, pe toţi i-ai învăţat să nu slăbească în dreapta credinţă şi pentru toate să dea slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Venit-au, după porunca împărătească, zece ostaşi aspri şi nemilostivi, care cu mare mânie legându-te în lanţuri, te-au dus la corabie; şi aşa, spre chinuri ai început a călători. Iar creştinii cei binecredincioşi, cu silinţa inimii, te lăudau, zicând aşa:
Bucură-te, păstorul nostru cel bun şi iubit;
Bucură-te, că a ta călătorie spre cer acum a sosit;
Bucură-te, că această sfântă călătorie tu foarte o ai dorit;
Bucură-te, că din Seleucia plecând, la Smirna ai sosit;
Bucură-te, că tu acolo cu Sfântul Policarp te-ai întâlnit;
Bucură-te, că de vorbirea cu el tu foarte te-ai mângâiat;
Bucură-te, că Fericitul Policarp ale tale lanţuri le-a sărutat;
Bucură-te, că preoţii şi clericii cu lacrimi au udat lanţurile tale;
Bucură-te, că mulţimea creştinilor, văzându-te legat, se tânguia cu jale;
Bucură-te, că mulţi, văzând lanţurile tale, spre mărturisire s-au îmbărbătat;
Bucură-te, că toţi cu umilinţă şi cu dragoste te priveau când de la ei ai plecat;
Bucură-te, că a nu te uita în ale lor sfinte rugăciuni pe toţi i-ai rugat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 6-lea

Arzând cu dorirea de a pătimi pentru numele lui Hristos, foarte ai rugat prin scrisoare pe creştinii cei din Roma a nu pune piedică la a ta sfântă alergare, şi cu mare bucurie aşteptând ziua chinuirii tale, cântai lui Dumnezeu laudă din inimă: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Sfătuit-ai pe bunii creştini să nu arate către tine dragoste deşartă, spre a te cruţa şi a te vedea viu cu trupul, ci mai vârtos cu toţii să se roage spre a-ţi dărui ţie Dumnezeu răbdare până la sfârşit; iar noi, păcătoşii, cinstind a ta sfântă dorire, zicem către tine aşa:
Bucură-te, pătimitorule al bunei credinţe, cel cu dor înfocat;
Bucură-te, căci cu fierbinţeala credinţei tale lui Petru te-ai asemănat;
Bucură-te, că asemenea lui Pavel, la Roma plecând, cu lanţuri ai fost legat;
Bucură-te, că pe feciorelnicul Evangheliei cu dragoste l-ai urmat;
Bucură-te, că dulceţile acestui veac pe tine nu te-au biruit;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Iisus Hristos întru feciorie ai vieţuit;
Bucură-te, că slava veacului de acum o ai trecut cu vederea;
Bucură-te, că slava veşnicelor bucurii ţi-a fost ţie mângâierea;
Bucură-te, că pentru adevărata fericire pururea te întăreai cu darul;
Bucură-te, păstorule cel adevărat al turmei tale;
Bucură-te, că în suferinţele tale pe Duhul cel Sfânt Îl aveai mângâietor;
Bucură-te, că lui Iisus, Păstorul cel Mare, ai fost următor;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 7-lea

Zis-ai, Fericite, că „de la Siria până la Roma pe pământ şi pe apă cu fiarele mă lupt”, arătând prin aceasta cruzimea şi sălbăticia ostaşilor celor păgâni de a spori chinurile tale. Dar tu, răbdătorule de chinuri, mulţumeai lui Dumnezeu, Care te întărea în răbdare, şi cântai: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-ai, omule al lui Dumnezeu, că creştinătatea nu este numai un lucru al sfătuirii, ci mai ales al măririi de suflet şi al suferinţei pentru adevăr; căci prin suferinţă ai dovedit tăria credinţei. Te rugăm, auzi-ne şi pe noi, cei neputincioşi, care te lăudăm aşa:
Bucură-te, că tu, ca cerbul spre izvoarele apelor, spre chinuire alergai;
Bucură-te, că pe creştinii cei din Roma prin scrisori foarte îi rugai;
Bucură-te, căci aşa le ziceai: „Nimeni din voi să nu îndrăznească!”;
Bucură-te, căci o dorire aveai, de la mâncarea fiarelor să nu te oprească;
Bucură-te, căci pe toate cele de aici le-ai socotit deşertăciune;
Bucură-te, că moartea cea pentru Hristos ai socotit-o înţelepciune;
Bucură-te, că te-ai silit pe cât a fost cu putinţă;
Bucură-te, că de o mie de ori doreai să mori pentru dragostea credinţei şi pentru dreapta credinţă;
Bucură-te, că pe stăpânitorul veacului de acum prin suferinţă l-ai biruit;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos răbdare ai avut până la sfârşit;
Bucură-te, că prin dragoste dumnezeiască faptele credinţei le-ai arătat;
Bucură-te, căci cu sete arzătoare în calea dumnezeieştilor porunci ai alergat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 8-lea

Purtătorule de Dumnezeu, Ignatie, purtat-ai neîncetat pe a ta limbă numele lui Iisus Hristos; avut-ai de-a pururi în minte prezenţa Lui, iar în inimă sete de dragostea Lui, prin care gânditor şi simţitor Îl lăudai pe El, strigând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Călătorit-ai, Sfinte Mucenice, cu mare osteneală şi necazuri prin Troada şi Neapoli, apoi prin Filipopoli şi Macedonia, sfătuind şi întărind pe creştinii cei de acolo; iar noi nevrednicii, cinstind mucenicia ta şi călătoria cea spre moarte, zicem aşa:
Bucură-te, căci cu mare îndrăzneală, în legături fiind, cuvântul lui Dumnezeu l-ai mărturisit;
Bucură-te, că, prin scrisoare, pe creştinii cei de acolo foarte i-ai întărit;
Bucură-te, că pe tine legat în lanţuri te-au văzut, pentru dragostea lui Hristos;
Bucură-te, căci creştinii cei din Macedonia cu inimă îndurerată te priveau;
Bucură-te, că urmele sfintelor tale picioare cu lacrimi le sărutau;
Bucură-te, că prin cuvintele tale ei tare s-au îmbărbătat;
Bucură-te, că pentru ei şi pentru Hristos sufletul ţi-ai pus;
Bucură-te, jertfă vie şi cuvântătoare a lui Hristos Iisus;
Bucură-te, apărătorule al dreptei credinţe preaînfocat;
Bucură-te, pătimitorule al lui Hristos cel mult încercat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 9-lea

Trecut-ai, pătimitorule, în a ta călătorie, pe Marea Adriatică şi a Tirului, sosind în Puteoli, unde cu mare dragoste ai fost întâmpinat de bunii creştini cei de acolo, pe care mult i-ai sfătuit să fie tari şi statornici în credinţa lui Iisus Hristos şi să-I cânte: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ajuns-ai, purtătorule de Dumnezeu, Ignatie, la Roma, unde împreună cu scrisorile împăratului te-au predat ostaşii eparhului cetăţii; iar după ce au citit scrisorile cu poruncile ce le dădea împăratul, au pregătit fiarele spre a ta mâncare. Noi, de aceasta aducându-ne aminte, zicem aşa:
Bucură-te, că în toată Roma vestea sosirii tale creştinii o au auzit;
Bucură-te, că toţi ziceau: „Episcopul Siriei la noi a venit”;
Bucură-te, căci creştinii în taină se adunau;
Bucură-te, căci cu bucurie şi cu întristare de a ta venire vorbeau;
Bucură-te, că în locul unde erai cu toţii s-au adunat;
Bucură-te, că pe tine în lanţuri, pentru Hristos, te-au văzut legat;
Bucură-te, căci ei au înţeles că spre mâncarea fiarelor eşti pregătit;
Bucură-te, că aceasta înţelegând cu inima lor, toţi au pătimit;
Bucură-te, căci cu a ta mâncare de fiare, eparhul pe creştinii cei din Roma voia să-i înfricoşeze;
Bucură-te, că în temniţă pentru Iisus Hristos erai ţinut legat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 10-lea

Adunatu-s-a mare mulţime de popor din toată cetatea Romei, auzind că Episcopul Siriei va fi dat spre mâncarea fiarelor. Iar tu, purtătorule de Dumnezeu, Ignatie, având în a ta inimă pe Iisus Hristos, aşteptai cu linişte şi cu bucurie mult doritul tău ceas şi, prin neîncetată rugăciune a inimii, gânditor strigai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Adusu-te-au ostaşii în privelişte pe tine, Preafericite, spre a te da fiarelor mâncare. Împlinitu-s-a a ta sfântă dorire, pentru care mai înainte ziceai: „Grâu sunt şi voiesc să mă macin de dinţii fiarelor, spre a mă face pâine dulce Preasfintei Treimi!”, iar noi, smeriţii, însoţind gânditor a ta sfântă dorire, zicem aşa:
Bucură-te, că în privelişte spre mâncarea fiarelor acum te-au adus;
Bucură-te, că în acest ceas în cămara inimii tale vorbeai cu Iisus;
Bucură-te, că leii flămânzi spre a ta mâncare pregătiţi erau;
Bucură-te, că acum cu spaimă şi cu mirare privitorii aşteptau;
Bucură-te, că în acel moment tu cu sete dumnezeiască i-ai aşteptat;
Bucură-te, că, intrând în arenă, către popor cu mare glas ai strigat;
Bucură-te, că în faţa a toată mulţimea adevărul l-ai arătat;
Bucură-te, că pe Iisus Hristos L-ai mărturisit luminat;
Bucură-te, că pe El L-ai arătat că este Dumnezeu adevărat;
Bucură-te, că încă sfânta mărturisire pe buze o aveai când leii veneau spre tine urlând;
Bucură-te, că în acel minut leii pe tine te-au sfâşiat;
Bucură-te, că acum sfântul tău suflet spre cer a zburat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 11-lea

Făcutu-s-a mormânt sfântului tău trup pântecele leilor, iar cerul cămară preacurată s-a pregătit pentru fericitul tău suflet, unde ajungând, pururea pe Dulcele tău Iisus ÎI vezi şi acolo împreună cu toate cetele îngerilor şi ale sfinţilor Îl lauzi pe El, cântând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Minune mare şi preadorită s-a văzut la sfârşitul tău, Sfinte Mucenice Ignatie, căci leii mâncând sfântul tău trup, după cum singur mult ai dorit, inima ta întreagă şi neatinsă a rămas, spre a se arăta tuturor adevărul cel de tine mărturisit; pentru care noi, slăvind dumnezeiasca Pronie, către tine zicem aşa:
Bucură-te, că acum dorirea ta a luat sfârşit;
Bucură-te, că acum, grâule al lui Dumnezeu, dinţii fiarelor te-au măcinat;
Bucură-te, că inima ta cea de Dumnezeu iubitoare leii nu o au mâncat;
Bucură-te, că spre mustrarea necredincioşilor Dumnezeu pe ea o a păstrat;
Bucură-te, că pe a ta inimă păgânii cu sabia în două o au despicat;
Bucură-te, că la despicarea inimii tale mare minune s-a arătat;
Bucură-te, că pe amândouă părţile inimii tale scris era preafrumos;
Bucură-te, căci cu slove de aur scria: Iisus Hristos;
Bucură-te, Ignatie, grâul cel de Hristos semănat;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos de dinţii fiarelor te-ai măcinat;
Bucură-te, pâinea Marelui Împărat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 12-lea

Dar au rămas Bisericii lui Hristos unele din oasele tale pe care leii nu le-au mâncat, şi pe acestea ca pe o vistierie de mult preţ adunându-le, cu mare bucurie binecredincioşii le sărutau şi pe Dumnezeu, Cel ce te-a întărit pe tine până la sfârşit, Îl lăudau, zicând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Serafim pururea înfierbântat de dragostea lui Dumnezeu ai fost tu pe pământ, dumnezeiescule Ignatie, marele nostru ierarh, cu duhul arzând de bucurie şi cu cutremur Domnului slujind; pentru care şi noi, nepricepuţii, îndrăznim a te lăuda pe tine, zicând:
Bucură-te, căci tu pe Dumnezeu din toată inima, cugetul şi puterea ta L-ai iubit;
Bucură-te, căci tu cea dintâi poruncă prin a ta vieţuire cu lucrul o ai împlinit;
Bucură-te, că inima, mintea şi limba de-a pururea în rugăciune le aveai;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale cele de foc pururea cu duhul ardeai;
Bucură-te, că, prin gânditoarea rugăciune a inimi tale, dorul lui Dumnezeu pururea îl aprindeai;
Bucură-te, că, prin uimire şi robia minţii, în cer cu inima te suiai;
Bucură-te, că pe limba ta, pururea numele lui Hristos ai purtat;
Bucură-te, că în inima ta pururea prezenţa lui Dumnezeu ai păstrat;
Bucură-te, că inima ta pururea după Dumnezeu a însetat;
Bucură-te, că, prin chinuri şi moarte, pildă desăvârşită turmei ai dat;
Bucură-te, că spre moarte cu bucurie ai plecat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 13-lea

O, preafericite arhiereule al lui Hristos Ignatie, pe care în braţele cele preasfinte din copilărie Hristos te-a luat şi care toată viaţa ta pe El în a ta inimă L-ai purtat; te rugăm să mijloceşti pentru noi, păcătoşii, către Preaînaltul Dumnezeu, ca să dobândim mila şi ajutorul Lui în toate zilele vieţii, şi în veacul cel viitor să ne învrednicim a cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerească viaţă pe pământ…, Condacul 1: Sosit-a astăzi bucurie şi mângâiere…,

Icosul 1

Îngerească viaţă pe pământ ai petrecut, dumnezeiescule Ierarhe Ignatie, cu văpaia dragostei lui Hristos inima ta aprinzând, cu gura şi cu limba, în toată vremea şi locul, slavoslovind; pentru care şi noi te lăudăm, zicând:
Bucură-te, al ierarhilor şi mucenicilor mare soare;
Bucură-te, adevăratule lucrător al rugăciunilor celor gândite;
Bucură-te, sălaşule cuvântător, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat;
Bucură-te, biserică vie a Marelui Împărat;
Bucură-te, că şi pe a ta inimă jertfă lui Dumnezeu o ai sfinţit;
Bucură-te, căci cu inima crezând, cu gura pe Hristos la arătare luminat L-ai propovăduit;
Bucură-te, că din copilărie ai fost ales şi chemat de Hristos;
Bucură-te, stâlp al Bisericii mult luminos;
Bucură-te, vasule ales, care lui Pavel te-ai asemănat;
Bucură-te, că numele lui Hristos înaintea păgânilor l-ai purtat;
Bucură-te, că de la „fiul tunetului” dreapta credinţă ai învăţat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul 1

Sosit-a astăzi bucurie şi mângâiere tuturor drept-credincioşilor creştini la prăznuirea dumnezeiescului Ierarh şi Mucenic Ignatie, pe care din copilărie Mântuitorul în preasfintele Sale braţe L-a luat şi L-a purtat şi a cărui fericită inimă sălaş Cuvântului s-a arătat. Pe acesta toţi cu evlavie cinstindu-l, aşa să strigăm: Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Sa fiți sănătoși! Și în pace!

 

Se spune în popor ca fiecare minune tine trei zile. Apoi trece. Și ce urmează:.. alta minune... de trei zile..

Toți oamenii din Ierusalim puteau vedea steaua, dar s-au obișnuit cu ea și eu transformat ceva valoros în ceva banal. Însă pentru niște magi straini, de departe, ce anunță steaua era miraculos. De aceea oboseala drumului, timpul lung alocat și tot efortul a meritat.

În zilele noastre ne pierdem răbdarea, facem fibrilație, facem ulcer, facem "cu nervii", obosim, o luam de la capăt, ne doare capul- nu-i nimic- ca o dată-i Crăciunul!

Întrebarea este ce are Cristosul, a cărui Naștere se sărbătorește istoric în aceste zile, cu tot taraboiul asta? Logic că nimic! Noi avem.

"Din pricina multelor luminițe, vedeți sa nu pierdeți din vedere Lumina" - spunea părintele Francisc Doboș

Miracolele sunt în jurul nostru, nu la Mall. Să ne deschidem inima către cer și ochii unui către alții!

Și vom începe sa le vedem.

Un om fericit

,Întrebat ce este veșnicia, Antonie de Suroj spune: stai jumătate de ceas pe un fotoliu, fără să faci nimic; făra muzică, telefon, televizor, cărți. Te suporți?

Bună perioada asta să ne măsurăm veșnicia... sau s-o pregătim, zic."

 

Făptura Ta sunt, mântuieşte-mă!

 Rugăciunea către Dumnezeu a Sfântului Ioan de Kronstadt

Făptura Ta sunt, mântuieşte-mă!

Dumnezeule Preabune! Mântuieşte-ne pe noi, păcătoşii, pentru numele Tău.

Nu Te uita la nedreptăţile noastre, pe care le săvârşim în fiecare zi, însă nu cu voia noastră, nu cu răutate, nu cu îndărătnicie, ci uită-Te la acele clipe ale vieţii noastre când îţi urmăm numai Ţie, când lacrimile umilinţei şi ale dragostei curg către Tine din ochii noştri, când eu doresc din tot sufletul să zbor spre Tine, precum pasărea în munţi, din lumea cea păcătoasă - de la mine însumi, de la păcatele mele, pentru a nu mai greşi, pentru a nu Te mai mânia pe Tine, Preabunule Dumnezeu şi Preadrepte Judecător al meu. Amin.

 Rugăciunea Sfântului Ioan de Kronstadt către Mântuitorul Hristos

Doamne, Tu ai venit să ne mântuiești prin credința cea întru Tine și cred Ție că ești Mântuitorul meu – mântuiește-mă!

Tu ai venit să înnoiești firea mea cea stricată prin păcat – preînnoiește-mă pe mine, cel care m-am făcut pe mine însumi stricăcios prin patimi și pofte păcătoase, înnoiește-mă sufletește și trupește, ca să fiu curat la inimă și voinic la trup, spre slava Numelui Tău.

Tu ai venit să ne izbăvești de robia vrăjmașului – izbăvește-mă, dar, de robia vrăjmașului celui preamânios, necurat, spurcat și scârbos, care mă luptă întru mădularele mele și mă apleacă spre pământ, cu sila târându-mă către păcat.

Tu ai venit să ne luminezi – luminează inima mea întunecată de patimi.

Tu ai venit să le aduni pe cele risipite – adună gândurile mele, pe care mi le-a risipit vrăjmașul.

Tu ai venit să ne întărești întru neputința noastră și Apostolul Tău a zis: „foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă întru slăbiciunile mele, pentru ca să locuiască întru mine puterea lui Hristos” (II Corinteni 12, 9).

Eu sunt cel neputincios până în sfârșit și nu-mi este cu putință a face nimic bun fără Tine. Nu pot fără Tine nici să gândesc, nici să simt binele, nici să doresc binele, nici să-l grăiesc și nici să-l plinesc. Sunt cu desăvârșire neputincios de a face orice lucru bun fără Tine – dă-mi, dar, harul, dă-mi lumina și puterea de a gândi și a simți binele și de a-l săvârși cu lesnire, precum și de a grăi și a face ceea ce-Ți este bineplăcut Ție.

Așa, toată viața mea Ți-o dau Ție, lui Hristos Dumnezeu, Mântuitorului meu, Preînnoitorului meu. Curățește-mă, sfințește-mă și mă mântuiește.

Ajută-mă, căci fără de Tine apropiată și grabnică este pieirea mea în fiece clipă. Amin.

..așa că iartă-l, rogu-te. ...mai dăi o șansă.

  Canoane de rugăciuni Lavrentie Sovre.pdf 

file:///C:/Users/User/Downloads/Canoane%20de%20rug%C4%83ciuni%20Lavrentie%20Sovre-1.pdf 

Se spune că

 In tradiţia populară se crede că în noaptea de Ignat porcii visează că vor fi tăiaţi. Se spune că de acum încolo nu se mai îngraşă, nu mai pun carne pe ei şi nu mai mănâncă, pentru că şi-au visat tăierea.
Singura activitate permisă pe 20 decembrie este tăierea porcului. Sfântul Ignatie al Antiohiei, cunoscut în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea, este cinstit cum se cuvine de către toţii creştinii. Există superstiţia ca în această zi femeile însărcinate să nu lucreze, deoarece pot naşte copii infirmi.
În vechime, femeile însărcinate, de teamă de a nu naşte copii cu infirmităţi, respectau cu stricteţe interdicţia de a lucra. Cei care nu ţin cont de această zi sunt pedepsiţi aspru de cea care patronează ziua: Inătoarea - o femeie bătrână, lacomă şi urâtă. Conform credinţei populare, ea le ispiteşte pe femei să lucreze, dupa care le opăreşte.
Spiritul belşugului “Peste sărbătoarea Sfântului Ignaţie s-a suprapus, însă, un cult precreştin. Ziua de 20 decembrie este caracterizată de un demonism pronunţat, fiind patronată de o pereche de reprezentări mitice: Ignatul şi Inătoarea.
Ca reprezentare mitică, Ignatul reuneşte mai multe atribute, el este un spirit al belşugului şi un vestitor al sărbătorii mari care urmează, figura sa fiind probabil contopită cu o divinitatea precreştină solară. De altfel această legătură este sugerată şi de semantica numelui (ignis = foc) şi cu practicile care au loc în această zi: sacrificiul animalului şi trecerea acestuia prin foc".
În legende şi povestiri populare, Ignatul apare în calitatea de sfânt făcător de minuni sau de condiţie umilă din care iese cu ajutor divin sau chiar ca erou civilizator care îi învaţă pe oameni să se pregătească cum se cuvine pentru Crăciun. Figura Sfântului este astfel adaptată la tradiţiile românilor iar animalul sacrificat, porcul, simbol vechi al norocului, belşugului şi fertilităţii, devine o emblemă a sărbătorii şi chiar a patronului ei creştin.
Oamenii miloşi, ţinuţi departe În această zi, în satele din Bărăgan, gospodarii taie porcul din care pregătesc apoi bunătăţi pentru masa de Crăciun. Oamenii ţin cont însă de o serie de superstiţii pentru a avea spor şi sănătate în casă. De exemplu, din bătrâni se păstrează tradiţia ca la tăierea porcului, cei care sunt miloşi din fire nu trebuie să stea în apropiere. Se crede ca porcul moare cu mare greutate, iar carnea nu va mai fi bună. “Există şi obiceiul ca porcul tăiat să fie încălecat de un copil, ritual amintit şi de Ion Creangă în "Amintiri din copilărie”. Se crede că acest lucru va aduce un an fără boli şi plin cu bogăţii şi sănătate”, spun specialiştii. “Cârpele Domnului Hristos”, mâncate în Ajun
De Ignat, femeile pisează grâu ca să aibă până la Crăciun. Fac un fel de turte, numite „cârpele Domnului Hristos”, pe care le mănâncă în Ajunul Crăciunului cu miere şi nuci. Pentru sporul casei şi pentru sănătate, din bătrâni s-au împământenit câteva obiceiuri.
De Igant, oamenii de la sate nu muncesc pentru a avea noroc la păsări. Când se taie porcul, sângele amestecat cu făină, se mănâncă. Se crede astfel că bolnavii se însănătoşesc. Tot cu sânge se însemnează copiii pe frunte ca să fie rumeni şi sănătoşi. Dacă în inima porcului tăiat se găsea mult sânge „îngheţat”, era semn că stăpânul va avea noroc la bani. Cei care au ajutat la tăiat primesc pomana porcului, de la care este nelipsita ţuică fiartă. Când tai un porc negru, e bine să opreşti sângele într-o strachină cu zer. După ce se usucă, se macină şi se afumă copiii, să le treacă de guturai şi sperietură. Tradiţii de Ignat:
1. Femeile pisează grâu ca sa aibă de împărţit la Crăciun. Se fac un fel de turte, "Cârpele Domnului", cu miere şi nuci care se mănâncă în ajunul Crăciunului.
2. Ignat vindecă porcii de boală rea şi tot el este cel care vine să le anunţe moartea şi să le ia sufletele.
3. Porcul care nu e tăiat până în această zi nu se mai îngraşă pentru că în această noapte îşi visează cuţitul.
4. În ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli. Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină
5. Copii se mânjesc cu sânge de porc pe frunte ca să fie rumeni şi sănătoşi tot anul.
6. Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfeca pentru ca porcii să nu râme în bătătută sau să rupă rufele peste an.
7. Cine nu taie porcul în această zi, i-l mânâncă lupul în cocină.
8. Hainele cusute în această zi vor da junghiuri celui care le poartă.

Ne protejăm de tot ce-i rău, prin rugăciune.

 

„Doamne, Doamne, Dumnezeule, să mă întâmpine pe mine milele Tale și acum fii mie ajutor ca vrăjmașul meu să nu-mi împiedice calea văzduhului, pentru păcatele mele cele făcute întru nebunie. Primește sufletul meu în pace și mă rânduiește împreună cu cei ce și-au vărsat sângele pentru Tine și și-au păzit credința până la sfârșit. Iar pe turma cea câștigată cu cinstitul Tău sânge, adică pe poporul Tău, Hristoase, cel de o fire cu mine, izbăvește-l de toată necurăția și rătăcirea păgâneasca, căci bine ești cuvântat în veci. Amin”
Sfântul Mucenic Bonifatie

Oare o mai fi candela aceea pe undeva? La această întrebare, Îngerul lumină cu putere.

 Îngerul din debara

    La curățenia de Crăciun mama s-a apucat să scoată tot din debara. Schiurile vechi ale copiilor, un aspirator de care nu se mai folosise de ani de zile, câteva jucării.

   Și, după ce a scos totul, a găsit un Înger. Mare, ca la doi metri, de nu mai mult, sigur mai mult, că stătea cu capul plecat de parcă ducea tavanul în cârcă.

   Mama a înțepenit. Îngerul i-a spus cu glas blând:
– Nu te teme…
Ceea ce a făcut-o pe mama să se teamă și mai mult și ar fi strigat după tata dacă ar fi avut glas. Dar tata era la meci, juca România cu…cine juca ea, mama nu se pricepea nici la fotbal mai bine decât la îngeri.

   Nu putea spune nimic, acum de exemplu ar fi vrut să-l întrebe cine e, de ce vorbește cu ea, dar nu putea articula un cuvânt, deschidea gura și nu ieșea niciun cuvânt, asta era mama după întâlnirea cu Îngerul.

   Dar Îngerul îi răspundea, îi auzea glasul gândurilor foarte clar și tare, aproape asurzitor ca și când mama ar fi țipat la el, nu alta.
– Sunt îngerul casei tale.
Mama nu știa că are un înger casa ei, dar nu știa nici ce caută el în debara. Îngerul i-a răspuns și de această dată întrebării nepuse.

– Nu mai aveați nevoie de mine. La început am fost în camera copiilor, când erau ei mici și-i împărtășeați Duminică de Duminică.

   Apoi ei au crescut, voi v-ați găsit alte preocupări Duminicile. Cât mai trăia bunica, mama ta, datorită ei am rămas totuși prin bucătărie. Ea mă pomenea de câte ori gătea. Mă ruga să iasă mâncarea bună, mai ales în ultima vreme când, din cauza bolii, nu prea își mai amintea rețetele și nu știa dacă a pus sare sau nu și, uite așa, punea sare și de cinci ori la o tocăniță, o făcea bocnă, apoi mă ruga pe mine să dreg mâncarea…

   Găteam bine împreună eu cu ea. După ce ea a auzit chemarea și a plecat, am mai stat o vreme prin hol. Mai veneau mătușile pe la voi, surorile ei.

    Mai aduceau câte o sticluță de agheasmă sau puțină anafură. Mai lăsați și voi preotul cu Icoana. După aceea ați renunțat și la asta și am ajuns din hol în debara.

   De plecat nu plec, nu am voie să plec. E ordin de la Cel Mare! Aici stau.
   Orice ar fi.

 
Mamei îi părea tare rău de Înger, dar mai rău îi părea de ei, că au așa un Înger și nu au habar cum să aibă grijă de el, câinele se bucura de mai multă atenție, era plimbat de două ori pe zi, periat, despăducheat…pe când Îngerului nu-i aruncau nici măcar ”un os de ros”, cum ar veni.

    Bine că îngerii nu au nevoie de oase și nici de despăgucheri…În acel moment din sufragerie s-a auzit strigătul plin de bucurie al tatălui.

– Goooll !!!! marcase România un gol.

 Mama a tresărit la țipătul tatei, apoi s-a gândit că tot un gol era și-n inima ei.

   Nu mai putea schimba nimic din trecut. Îngerul ei din debara, prăfuit, uitat, părea fără nicio speranță.

   Nu e așa, i-a răspuns Îngerul. Oricând mă poți scoate din debara. Nu la plimbare de două ori, în lesă, ca pe câine, ci altfel…

Mama și-a adus aminte de mama ei, de felul cum aprindea ea candela, de rugăciunea ei senină de noapte, de felul în care o găsea dimineața la rugăciune exact așa cum o lăsase la culcare, de se întreba dacă închisese vreun ochi toată noaptea.

 
     Oare o mai fi candela aceea pe undeva?
La această întrebare, Îngerul lumină cu putere.

    La lumina lui descoperi pe raftul de sus candela mamei ei. Doar acest simplu gest și deja Îngerul casei de revărsase în valuri de lumină, pe hol, prin camere și dintr-o dată curățenia de Crăciun părea gata făcută.
– Așa e, i-a spus Îngerul, rugăciunea e singura și adevărata curățenie.

De atunci înainte, Îngerul din debara s-a transformat din nou în Îngerul casei, vechile și bunele obiceiuri au fost reluate și curățenia de Crăciun dura tot anul. La fel și bucuria lui!



 

 Omul cel mai mândru nu este cel ce se laudă cu mândrie, ci cel ce se laudă că este foarte smerit.
Cel care se îndreptăţeşte pe sine când greşeşte îşi preschimbă inima sa într-un refugiu diavolesc şi va continua să greşească tot mai mult şi va fi zdrobit fără folos de egoismul său, dacă nu îşi va zdrobi „eul” său. Cel care îşi îndreptăţeşte patimile sale se îmbolnăveşte din ce în ce mai tare şi atunci este trădat chiar şi de tuşea sa.
Cei care nu primesc observaţii nici de la oamenii pe care îi iubesc primesc bătăile de joc ale tuturor oamenilor care gândesc lumeşte, rămânând în cele din urmă lemne strâmbe şi se netrebnicesc duhovniceşte, precum sunt puse “la cofraje sau schele scândurile care nu primesc rindeaua tâmplarului ca să devină mobilă şi astfel sunt călcate şi murdărite până ce se vor strica şi vor sfârşi în foc.
..........................
Mândria împiedică mult harul lui Dumnezeu, ba chiar şi gândul mândru spurcă virtuţile noastre, precum şi găinaţul care, atunci când cade în ouăle prăjite, face ca ele să fie aruncate împreună cu tigaia.
Cei care îi pot răbda pe cei foarte mândri, fără însă să-i linguşească, aceştia sunt cei mai smeriţi oameni, cei mai credincioşi şi mai drepţi, deoarece mereu vor fi nedreptăţiţi şi dispreţuiţi de cei mândri.
Mai mare recunoştinţă trebuie să arătăm celor care ne smeresc, ne nedreptăţesc şi ne adapă cu otravă, decât celor ce ne hrănesc cu cinstiri şi cu cuvinte dulci sau cu mâncăruri şi dulciuri alese, deoarece otrăvurile sunt cele mai bune medicamente pentru sufletul nostru.
Vai nouă când ni se face reclamă că suntem harbuji buni, în timp ce noi pe dinăuntru suntem dovleci! (Vai ţie, sărmane Paisie!)
Vai şi de trei ori vai când nu luăm aminte şi dăm celorlalţi impresia că suntem sfinţi, căci prin aceasta ne osândim pe noi înşine veşnic şi nimeni nu se va ruga pentru odihna sufletului nostru, atunci când vom muri, lucru de care vom avea nevoie, ci toţi ne vor ferici."

Sfantul Paisie Aghioritul

Iubirea este hrana sufletului, dulceața inimii şi liniştea minții!

 Chiar de inima iți va fi așa, tu zâmbește, crede și nădăjduiește! Se apropie Nașterea lui Hristos. Ia inima ta și du-o în fața lui Dumnezeu și a duhovnicului, curățăște-o pe ea! Pregătește în această inima a ta, ieslea în care să se nască Hristos și să te nască și pe tine suflete odată cu El! Trupul își așteaptă porția lui de bucurie în perioada acestor sărbători, dar sufletului de ce nu-i oferi hrana de care are nevoie omule? De ce îl închizi în temnița trupului tău și îi înăbuși strigătului lui de disperare după Dumnezeu? Oferă-i hrana spirituală de care are nevoie și vei simți Nașterea lui Hristos în toată ființa ta!

La finalul spovedaniei, duhovnicul îi chemă pe doi soţi și le spuse: –Nu este bine, oftă părintele, privindu-l cu tristeţe pe soț. Înainte era trupul sub suflet, iar acum este sufletul sub trup. – Cum adică, părinte? – Adică dragostea voastră ţinea în frâu trupul, posteaţi împreună. Reuşeaţi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să fiţi stăpâni ai trupurilor voastre. Acum, după ce aţi slăbit atenţia la războiul duhovnicesc, v-aţi mai uitat şi la filme şi seriale care v-au stârnit pofta trupească, nu vă mai înfrânaţi. A ajuns trupul să fie stăpânul dragostei voastre? Nu e normal să fie aşa, continuă părintele cu lacrimi în ochi. Atracţia trupească trebuie să se lase condusă de suflet. Nu trebuie ca sufletul să fie înrobit de poftele trupeşti, pentru că acest lucru vă distruge iubirea, ea devenind astfel incapabilă să ducă această cruce a căsătoriei alături de celălalt. Apoi vă miraţi că vine divorțul și apar infidelităţile.
Sunteţi suflete, nu jucării sau obiecte ale plăcerii, dragii mei!

..🌻♥️TREI CRAI DE LA RĂSĂRIT!!!

 "STIATI CĂ; DARURILE MAGILOR, AUR, SMIRNĂ ȘI TĂMÂIE,SE PĂSTREAZĂ PÂNA ASTĂZI LA SFÂNTUL MUNTE ATHOS...la Mănăstirea Sfântul Pavel, ca unul dintre odoarele cele mai de preț ale credinței noastre ortodoxe".

Cei trei magi veniţi să se închine Împăratului Hristos născut în peştera din Betleem au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Cinstitele Daruri se păstrează la mănăstirea athonită Sfântul Pavel.
După cum menționează Sfânta Evanghelie, Magii veniți de la Răsărit la Betleem pentru a se închina Pruncului Iisus, I-au oferit daruri prețioase cu valoare de simbol:
aur, tămâie și smirnă.
Aur, ca unui Împărat, tămâie, ca unui Dumnezeu și smirnă, ca unui Om, Ce avea să moară și să fie îmbălsămat.
Aceste Daruri prețioase au fost păstrate de Maica Domnului cu grijă toată viața, întrucât și-a dat seama de valoarea lor simbolică. Înainte de adormirea sa, le-a încredințat la două fecioare evlavioase, care le-au transmis mai departe din generație în generație .
Darurile Magilor aduse Mântuitorului sunt la Mănăstirea Sfântul Pavel din Sfântul Munte Athos, unde se păstrează până astăzi, ca unul dintre odoarele cele mai de preț ale credinței noastre.

Craciunul este despre iubire ADEVĂRATĂ, nu despre imbuibare şi cadouri.

 Doamne ajuta!

Zi frumoasă și binecuvântată! 🙏

Se spune că o bătrânică evlavioasă, ieşea în fiecare zi pe veranda micuţei sale case şi, după ce făcea trei închinăciuni, spunea cu glas tare:

- Doamne, lăudat fie numele Tău în veac şi în veac!

Ei bine, tot în fiecare dimineaţă, un vecin de-al bătrânei plin de rele, un ateu declarat şi duşman al Bisericii, urla din toţi rărunchii:

- Nu există Dumnezeu, babo!

Şi lucrurile au continuat aşa mai multă vreme.

Timpul a trecut şi bătrânica noastră a ajuns să fie la strâmtoare. Viaţa se cam scumpise şi nu îi mai ajungeau banii de mâncare.

Într-o dimineaţă, ca în oricare altă zi, bătrânica iese iar pe verandă. Ateul nostru bineînţeles că o pândea după perdele, pentru a o putea iar cicăli cu nebunia lui. Numai că, de data asta, bătrânica aflată pe veranda îl ruga pe Dumnezeu cu lacrimi în ochi, să o ajute cu ceva alimente, că nu mai poate răbda de foame, iar la final încheie tot cu:

- Doamne, lăudat fie numele Tău în veac şi în veac!

A doua zi, dimineaţă, când iese din casă, pe verandă se aflau alimentele pentru care se rugase fierbinte cu o zi înainte şi, plină de bucurie, strigă iar:

- Doamne, lăudat fie numele Tău în veac şi în veac!

Atunci ateul nostru ţâşneşte din casa sa şi strigă înfuriat:

- Hei! Eu am cumpărat alimentele, babă nebună, şi nu Dumnezeul tău, ăla la care te rogi ca proasta toată ziua. Uite că în sfârşit ţi-am demonstrat, şi poate ai să pricepi şi tu, că nu există Dumnezeu.

Bătrânica se uită la el şi zâmbeşte blând, apoi îngenunchind şi ridicându-şi braţele către cer spuse:

- Doamne, lăudat fie numele Tău în veac şi în veac! Nu numai că mi-ai dat de mâncare, aşa după cum cu umilinţă ţi-am cerut, dar şi pentru că L-ai făcut pe slujitorul lui Satana să mi-o cumpere şi să mi-o aducă şi acasă…

Nașterea Domnului Iisus Hristos (Crăciunul) Sărbătoarea familiei

 

Crăciunul mai este numit și sărbătoarea familiei. Este o bună ocazie când se reunesc părinți, copii și nepoți. Cu alte cuvinte, Crăciunul este momentul care unește familiile.

"La sărbătoarea Crăciunului prăznuim taina Nașterii Pruncului Iisus Hristos din Fecioara Maria și, prin aceasta, taina binecuvântării părinților și a copiilor. (…) Familia este coroana creației și locul sau mediul în care omul începe să înțeleagă taina iubirii și a binecuvântării părintești a lui Dumnezeu pentru oameni. Familia a ocupat întotdeauna un loc central în învățătura creștină, reprezentând cadrul intim cel mai de preț pentru cultivarea iubirii conjugale, părintești, filiale și frățești. Familia este binecuvântare și icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate, un spațiu sacru al lucrării harului Preasfintei Treimi orientat spre viață și iubire eternă", afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-o pastorala intitulată "Nașterea Domnului - Binecuvântarea părinților și copiilor".

Cu ocazia marelui praznic al Nașterii Domnului să-L rugăm pe Dumnezeu să facă din casa noastră peșteră, iar din sufletul nostru iesle în care să se nască Pruncul Sfânt, care cu harul Preasfântului Duh să aducă bucurie și pace în casele noastre.

 Nașterea Domnului e despre Fecioara Maria, Iosif și Pruncul Iisus, nu despre crăciunițe dezbrăcate, Coca Cola sau turtă dulce. Evenimentul care împarte timpul istoric în două mari epoci — înainte și după Hristos — cuprinde miracolul din Betleem, îngerii, păstorii sau magii din Persia, nu și promoții la vodka Finlandia, reni ori zăpezile din Laponia.

E important să rezistăm desacralizării tainelor sfinte și să recitim în familie textele sacre ale creștinismului: Biblia, înainte de toate.

E timpul să revenim la esențial, dragi prieteni. Putem ignora nostalgia pentru comunism, dar ne lipsim și de consumismul exacerbat. Nici Moș Gerilă, nici renii zburători.

Taina Crăciunului trebuie căutată în altă parte. E darul lui Dumnezeu pentru oameni. În ieslea Pruncului Iisus vedem iubirea Creatorului pentru creatură.

Întruparea Fiului e începutul unui Nou Legământ și intriga unei noi povești de iubire. Dragostea e mereu asimetrică, dar aspiră la reciprocitate.

Nașterea Domnului, Nașterea lui Iisus sau denumită pe scurt Nașterea se referă la descrierea nașterii lui Iisus Hristos, așa cum apare în Evanghelia după Luca și cea după Matei și uneori la descrierea din unele texte apocrife.

Evanghelia canonică a lui Luca cât și cea a lui Matei descriu pe Iisus ca fiind născut în Betleem, Iudeea din mamă fecioară. În relatarea din Evanghelia după Luca, Iosif și Maria călătoresc de la Nazaret la Betleem pentru recensământ, iar Iisus este născut acolo și pus într-o iesle.^[1] Îngeri apar și declară că Iisus este un salvator al întregii omeniri și păstorii vin ca să-l adore. În relatarea lui Matei, magii urmează o stea până la Betleem pentru a aduce daruri lui Iisus, născut ca regele iudeilor. Regele Irod ordonă masacrul tuturor băieților din Betleem care au mai puțin de doi ani, dar familia lui Iisus fuge în Egipt, iar mai târziu se restabilește în Nazaret.

Crăciunul este sărbătoarea creștină a nașterii lui Isus, celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an.

Unele culte cum ar fi cele neoprotestante, nu sărbătoresc Nașterea Domnului sau Crăciunul susținând că nu există nici o dovadă biblică că Iisus s-ar fi născut pe această dată și că, din contra, există dovezi care arată că Iisus nu s-a născut pe această dată.

Nașterea Domnului, icoană din patrimoniul muzeului grăniceresc năsăudean

Semnificație

În teologia creștină Nașterea lui Iisus se referă la Întruparea lui Isus ca al doilea Adam^[2] ca împlinire a voinței divine a lui Dumnezeu, dezlegarea daunelor cauzate de căderea primului om, Adam. Reprezentarea artistică a Nașterii Domnului (en) a fost un subiect major pentru artiștii creștini din secolul al IV-lea. Începând cu secolul al XIII-lea, Scena Nașterii a subliniat umilința lui Iisus și a promovat o imagine diferită de simbolistica timpurie ca "Domnul și Stăpân", afectând abordările de bază ale evanghelizării pastorale creștine.^[3][4][5]

Data nașterii

Iată ce se spune într-o enciclopedie: „Motivul pentru care sărbătoarea Crăciunului se ține la 25 decembrie este destul de obscur, dar în general se crede că această zi a fost aleasă ca să coincidă cu sărbătorile păgâne care se țineau în preajma solstițiului de iarnă, când zilele încep să crească, pentru a se celebra "renașterea soarelui". Saturnaliile romane (o sărbătoare dedicată lui Saturn, zeul agriculturii, și forței reînnoite a soarelui) se țineau tot în acea perioadă și se consideră că unele obiceiuri de Crăciun își au rădăcinile în această sărbătoare păgână antică“. — The Encyclopedia Americana (1977), vol. VI, p. 666.

O altă lucrare declară: „Data nașterii lui Cristos nu se cunoaște. Evangheliile nu indică nici ziua, nici luna acesteia. Potrivit ipotezei lui H. Usener, care este acceptată în prezent de cei mai mulți erudiți, data nașterii lui Cristos a fost fixată la solstițiul de iarnă (25 decembrie în calendarul iulian, 6 ianuarie în cel egiptean), pentru că în această zi, în care soarele își începe drumul înapoi spre cerul nordic, închinătorii păgâni ai lui Mithra celebrau dies natalis Solis Invicti (ziua nașterii soarelui invincibil). La 25 decembrie 274, Aurelian a proclamat zeul-soare drept principalul zeu protector al imperiului și i-a dedicat un templu în Campus Martius. Crăciunul a luat ființă într-un timp când cultul soarelui era deosebit de înfloritor la Roma“. — New Catholic Encyclopedia (1967), vol. III, p. 656.

Cercetători moderni, cum ar fi E. P. Sanders, Geza Vermes și Marcus Borg consideră narațiunile privind nașterea lui Isus ca fiind non-istorice, argumentând că există contradicții între ele.^[6][7][8] Pe de altă parte, cercetătorul biblic Mark D. Roberts încearcă să găsească o relatare armonizată a nașterii lui Iisus, susținând că orice contradicție poate fi reconciliată.^[9] Mulți cercetători biblici consideră discuția privind istoricitatea ca fiind secundară, având în vedere că evangheliile au fost scrise în primul rând ca documente teologice și nu ca relatări istorice.^{[10][11][12][13]}

Relatările din cele două evanghelii din Noul Testament nu menționează o dată sau un an al nașterii lui Isus, iar Karl Rahner afirmă că, în general, evangheliile nu oferă suficiente detalii asupra datelor spre satisfacția cerințelor istoricilor moderni.^[14] Cei mai mulți cercetători moderni nu văd poveștile nașterii din Luca și Matei drept fapte istorice reale,^[15][16] iar, din acest motiv, nu le consideră drept o metodă de încredere pentru a determina data nașterii lui Isus.^[17] Karl Rahner afirmă că autorii evangheliilor s-au concentrat în general pe elemente teologice mai degrabă decât pe cronologii istorice.^[18]

Nu s-a născut iarna

Turmele de oi. Păstorii trăiau sub cerul liber și . . . făceau noaptea de strajă lângă turmele lor (Luca 2:8). O carte remarcă faptul că oile stăteau sub cerul liber începând cu săptămâna dinaintea Paștelui [sfârșitul lunii martie] până la jumătatea lunii noiembrie. Apoi adaugă: Iarna [oile] stăteau în staule, iar acest amănunt este suficient pentru a înțelege că data la care se ține de obicei Crăciunul, într-o lună de iarnă, este puțin probabil să fie corectă, deoarece Evanghelia spune că păstorii se aflau pe câmp (Daily Life in the Time of Jesus).

† Nașterea Domnului Iisus Hristos - Crăciunul
(25 decembrie)Nașterea Domnului Iisus Hristos (Crăciunul) este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, care marchează de peste 2.000 de ani nașterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria și este serbată în lumea întreagă. Sărbătoarea anuală a Nașterii cu trup a Domnului Iisus Hristos este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieții Mântuitorului, fiind serbată în calendarul ortodox în data de 25 decembrie.

Pe scurt despre Nașterea Domnului Iisus Hristos - Crăciunul

Nașterea Domnului Iisus Hristos în Sfânta Scriptură

Nașterea Domnului Iisus Hristos este prezentată în Evanghelia de la Luca, în capitolul II, versetele de la 1 la 20 și respectiv în Evanghelia de la Matei, capitolul II, versetele 1-12.

În pofida micilor diferențe, care întăresc veridicitatea celor relatate de cei doi, amândoi Evangheliștii afirmă faptul că Hristos S-a născut în Betleem și a crescut în Nazaret.

Buna Vestire a Nașterii Domnului

Nașterea Mântuitorului a avut loc la nouă luni după Întruparea Sa de la Duhul Sfânt, la Buna-Vestire, când Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria: "Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!". Și, primind ea graiul îngeresc și zicând: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!", îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece.

Nașterea Domnului Iisus Hristos

Nașterea Domnului Iisus Hristos s-a petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, care domnea peste Galileea (Nazaretul) și Iudeea (unde era Betleemul). Imperiul Roman era condus de Octavian Augustus, care a dat dispoziție să se organizeze un recensământ în întreg imperiul. Drept urmare, fiecare cetățean trebuia să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara. Acest recensământ s-a făcut în vederea stabilirii unei baze de impozitare a întregii populații.

Potrivit Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții, Sfânta Fecioară Maria, mergând cu Sfântul și Dreptul Iosif, care era descendent din casa și neamul regelui David, de la Nazaret la Betleem, spre a se înscrie la recensământ.

Și, de vreme ce Fecioara urma să nască, neaflând loc de găzduire din pricina mulțimii oamenilor, a intrat într-o peșteră săracă, ce era și loc de adăpostire turmelor, și acolo L-a născut fără stricăciune și fără durere pe Domnul nostru Iisus Hristos, L-a înfășat ca pe un Prunc și L-a pus în ieslea dobitoacelor pe El, Ziditorul tuturor, Cel ce a venit să ne mântuiască pe toți de patimile cele dobitocești.

Acolo, la marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Nașterea Mântuitorului lumii. Despre acești magi, Scriptura și Tradiția ne spun că se afla, pe vremea lui Moise, în pământul perșilor, un vrăjitor numit Valaam, care a prezis multe și a spus și acestea: "O stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel și va lovi pe căpeteniile Moabului și pe toți fiii lui Set îi va zdrobi" (Numerii 24, 17).

Cei trei Magi vin să se închine Domnului Iisus Hristos

Profeția aceasta a fost lăsată moștenire celorlalți prezicători, iar ei au făcut-o cunoscută și înțelepților și împăraților din Răsărit. Și așa a ajuns prezicerea și la acești trei magi care se uitau pe cer să vadă o astfel de stea. Ei, ca oameni învățați și astronomi, când au văzut pe cer că o stea nu merge precum celelalte stele, de la răsărit la apus, ci de la miazăzi la miazănoapte, au cunoscut că această stea arată nașterea unui mare împărat.

Și au mers după stea până la Ierusalim și au întrebat: "Unde este Împăratul iudeilor, Cel ce S-a născut? Că am văzut la răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui". Și, auzind, împăratul Irod s-a tulburat și, chemând în ascuns pe magi, le-a spus: "Duceți-vă și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc; dacă Îl veți găsi, vestiți-mă, ca să mă duc și eu să mă închin Lui" (Matei 2, 1-3, 7-8).

Nașterea Domnului Iisus Hristos - Crăciunul 25 decembrie - Cei trei maigi de la răsărit

Dar Irod spunea aceasta ca să afle unde este Pruncul și să-L omoare. Și au plecat magii de la Irod, iar steaua minunată pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor și a coborât și a stat deasupra locului unde era Pruncul. Și, intrând, au găsit pe Hristos Domnul. Au căzut în genunchi, I s-au închinat și i-au adus daruri: aur, smirnă și tămâie. La porunca îngerului, nu s-au mai dus la Irod, ci s-au întors în țara lor pe altă cale.

Omorârea Pruncilor de către Irod

Irod, văzând că magii nu l-au ascultat, s-a mâniat foarte tare și a trimis oștile lui ca să omoare pe copiii din Betleem de la doi ani în jos.

Fuga în Egipt

Pentru aceasta a fost trimis înger de la Dumnezeu și a spus lui Iosif: "Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Lui și fugi în Egipt (…), fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L ucidă". Și Iosif a făcut așa. A luat pe Pruncul Iisus și pe Maica Domnului și s-au dus în Egipt (Matei 2, 13-14).

Și așa, în tirania lui, Irod, vrând să-L găsească și să-L omoare pe Pruncul Iisus, s-a făcut ucigașul a paisprezece mii de prunci nevinovați, pe care Biserica îi pomenește ca pe cei dintâi mucenici, pe 29 decembrie.

Reîntoarcerea Domnului Iisus Hristos

Pruncul Iisus însă a fost păzit în Egipt până la moartea lui Irod, apoi, prin îndemn de la înger, Iosif s-a întors în pământul lui Israel, dar a mers să locuiască în Nazaret. Acestui Prunc venit spre mântuirea noastră, lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, să ne închinăm și noi și să-I aducem ca dar viața noastră trăită după sfintele Lui porunci.

Surse: Creștin Ortodox, Basilica.

Semnificația elementelor principale ale Nașterii Domnului Iisus Hristos - Elemente Iconografice

BETLEEM - locul Nașterii Domnului Iisus Hristos

Betleemul, situat în Palestina, este un oraș vestit din provincia Iudeea, aflat la o distanță de aproximativ 7 km de Ierusalim spre Hebron, la 750 m altitudine deasupra nivelului mării. Acolo s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul și Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri.

Betleemul, numit în vechime și Efrata, se mai chema și cetatea lui David, căci într-însa s-a născut și a fost uns ca împărat marele strămoș după trup al Mântuitorului. Dar s-a mai numit și "Casa Pâinii", de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-și turmele de oi în acele locuri, mai înainte a văzut și a prorocit că acolo avea să Se pogoare și să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.

Locul Nasterii Domnului

De ce S-a născut Mântuitorul în Betleem?

Exista o prorocie că Betleemul va fi locul de naștere al Mântuitorului Iisus Hristos! Prorocul Miheia a spus, cu 4–500 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume: "Și tu, Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei" (Miheia, 5, 1; Matei 2, 6).

Într-adevăr, în Noul Testament Betleemul este celebrat ca loc al nașterii Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 2; Luca 2). Peștera care, după tradiție, este locul unde a venit pe lume Iisus Hristos se află pe o colină din partea de est a orașului.

Biserica Nasterii Domnului - Betleem

În orașul natal al regelui David s-a săvârșit marea taină a dreptei credințe: "Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă" (I Tim. III, 16).

Peștera

Evangheliștii menționează doar faptul că Fecioara Maria L-a născut pe Hristos într-o "iesle". Nu se afirmă clar dacă locul acesteia era într-o "peșteră" sau într-un "staul". Însă, la mai puțin de un secol distanță (anul 160), Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, cât și Protoevanghelia lui Iacov menționează cuvântul "peșteră". Aceasta nu este nici o contrazicere, căci, după cum era obiceiul în acea vreme, casele sa ridicau în fața peșterilor care se găseau în zonă, astfel încât peștera să poată fi folosită drept staul pentru animale.

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful a identificat întâia oara grota ce se afla sub biserica drept peștera sfântă, locul Nașterii lui Hristos. Spre întărirea acestuia vine și tradiția, cu menționările găsite în scrierile lui Origen și ale lui Eusebiu, acestea datând din secolul al III-lea.

De ce S-a născut Hristos într-o peșteră?

Peștera este simbolul întunericului. Hristos a venit să aducă lumină și în temnița iadului dar și în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum și mai ales cel de până la venirea lui Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stând în întunericul slujirii la idoli și al păcatului.

Hristos S-a născut noaptea și în peșteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul. Unde? În peșterile despre care a spus Isaia, căci zice: peșterile lor – vorbește de peșterile iadului – în veci cu întuneric sunt făcute. Și a venit să risipească întunericul din peșterile iadului și întunericul păcatului de pe fața pământului.

S-a născut în miezul nopții, ca să lumineze peșterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vină în lume. El de la început era lumina lumii și a venit să lumineze și să strălucească în toate părțile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Sfinții împărați Constantin și mama sa Elena au înălțat pe locul peșterii în care S-a zămislit Mesia, în anul 330 o biserică, care ulterior a fost restaurată de împăratul Iustinian (527-565). Este cea mai veche biserică din Țara Sfântă. Sub altarul acestui așezământ se află peștera nașterii Domnului.

Steaua călăuzitoare

Steaua de la Răsărit este fără nici un dubiu un element-cheie al compoziției iconografice, căci cu ajutorul ei a fost identificată cea mai veche reprezentare picturală a Nașterii Domnului care se păstrează: fresca din catacombele Priscilei (secolul al II-lea).

Steaua întruchipează lumina despre care vorbește profetul Isaia (60, 1-3), amintind și de cuvintele lui Valaam ("O stea răsare din Iacob…"; Numeri 24, 17). Dacă uneori ea apare însoțită de Lună, precizând astfel faptul că minunea a avut loc în timpul nopții (Luca 2, 8), în reprezentările Nașterii în care este inclusă și închinarea magilor ea devine călăuzitoarea acestora din urmă.

Steaua reprezentată în icoană

Începând cu secolul al VI-lea, când formulările Sinoadelor Ecumenice au început să fie exprimate și în icoane, forma schematică a stelei întâlnită în reprezentările paleocreștine a început să câștige în importanță. Mai întâi este legată de Prunc printr-o rază, apoi crește în mărime, devenind uneori chiar similară unui soare, amintind astfel de Hristos "Soarele dreptății", pentru ca să ajungă, în secolele X-XI, la maturizarea deplină a reprezentării sale: un arc de cerc, simbolizând cerurile, de unde coboară pe o rază steaua, din care pleacă trei raze către Pruncul aflat în iesle. Lumina care coboară din cer prin stea către ieslea Pruncului sugerează o participare a Tatălui și Duhului Sfânt la Întruparea Cuvântului.Vorbind despre înfățișarea și natura ei, Sfântul Vasile cel Mare și Origen cred că era o cometă, Sfântul Ioan Gură de Aur o consideră "o forță nevăzută care a luat înfățișare de stea", Fericitul Augustin este înclinat să vadă în ea manifestarea puterilor cerești, care apar sub forma astrelor, iar Sfântul Teodor Studitul vorbește despre un înger care le-a arătat magilor calea. Această identitate între înger și stea nu a fost însă implementată în iconografia ortodoxă, imaginea îngerului purtând steaua și călăuzindu-i pe Magi apărând doar în Occident, începând cu secolul al XII-lea, un exemplu în acest sens putând fi observat chiar în interiorul Catedralei Notre-Dame din Paris.

Ființele necuvântătoare din preajma Pruncului

Un alt detaliu care ne permite să identificăm imediat compoziția iconografică a Nașterii Domnului este prezența boului și a asinului în proximitatea ieslei. Deși unii consideră că acest detaliu are legătură cu descrierile din textul unei apocrife (Evanghelia lui Pseudo-Matei, cap. XIV), închinarea animalelor în fața Pruncului dumnezeiesc se fondează însă pe cuvintele Scripturilor canonice ("Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu Mă pricepe"; Isaia 1, 3).

Dacă prima reprezentare a Nașterii Domnului în care apar boul și asinul datează din jurul anului 325, aceste animale vor fi pictate în icoanele de origine palestiniană începând abia cu secolul al VI-lea.

ât privește simbolistica din jurul acestor animale, literatura creștină ne-a păstrat câteva comentarii. Se știe că în Antichitate asinul era simbolul răului și al luxului, iar boul era simbolul cultului lui Mithra sau al lui Apis din mitologia egipteană. În reprezentarea creștină însă, ambele animale simbolizează cultele păgâne care au fost biruite prin venirea pe pământ a adevăratului Dumnezeu.

Începând cu secolul al IV-lea, mari teologi precum Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ambrozie, Episcopul Mediolanului, au dat o explicație alegorică acestor animale, boul simbolizând poporul iudeu, iar asinul pe păgâni. Această alegorie este împărtășită și de Sfântul Leon cel Mare, care, vorbind despre cei care se închină Pruncului dumnezeiesc din iesle, îi clasează în două categorii: bou (iudei) - asin (păgâni), păstori (iudei) - magi (păgâni). Cât despre diversitatea reprezentării lor, părintele Drobot menționează faptul că asinul, necunoscut în părțile nordice, va suferi o metamorfoză interesantă în icoanele rusești de secol XV, transformându-se în cal.

Darurile Magilor

La marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Nașterea Mântuitorului lumii. Tot atunci, în pragul colibei în care se afla pruncul sfânt, s-au oprit magii din lunga lor călătorie, spre a lăsa, lângă copilul sărac, daruri împărătești: aur, smirnă și tămâie.

Aurul se oferă regilor, împăraților în semn de prețuire și de respect față de demnitatea înaltă. Tămâia este adusă ca unui mare preot, ca unui mare arhiereu. Iisus Hristos Domnul întrunește și demnitatea de arhiereu. Tămâia, se știe din vechime, era folosită la servicii religioase. Se folosea la templul din Ierusalim, se folosea la sinagogi. Arată că Domnul Iisus a venit în lume să slujească și nu să i se slujească. Smirna era folosită în ritualurile de înmormântare. Cu smirnă și alte mirodenii erau îmbălsămați morții înainte de a fi puși în mormânt. Smirna adusă de magi simbolizează moartea și jertfa Domnului Iisus pentru întreaga omenire.

Aceste daruri ale Magilor sunt doar niște simboluri ale darurilor pe care le-a făcut Dumnezeu prin trimiterea Fiului Său în lume.

Darurile aduse omenirii prin nașterea lui Hristos

"Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a trimis pe Fiul Său în lume", iar continuarea textului Evangheliei ne liniștește sufletele cu nădejdea mântuirii: "că orice crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică."

Bucuria Crăciunului are în primul rând un sens soteriologic, pentru că vine în lume Mântuitorul lumii, care va scăpa omenirea de păcat. În al doilea rând, bucuria este trăită de Crăciun ca o manifestare a dragostei între oameni după modelul dat nouă de Dumnezeu, iar această dragoste se exprimă mai ales prin gestul de a face daruri celor dragi. Fiecare om joacă rolul de Moș Crăciun și este dator să joace acest rol deoarece făcând aceasta imită pe Dumnezeu Tatăl, Care a făcut primul și cel mai mare Dar omenirii: Pruncul Mântuitor.

Astfel, Hristos devine darul veșnic făcut nouă de Dumnezeu, iar acest dar vine în lume aducând multe alte daruri: iertarea păcatelor, biruirea morții, vindecarea bolnavilor, învierea morților și nenumărate alte binefaceri despre care ne vorbesc sfinții Evangheliști. De aceea, cu ocazia Crăciunului, înainte de a aștepta daruri, ar trebui ca noi să fim primii care dăruim. Darul, ca manifestare a dragostei frățești face ca starea noastră de bucurie să nu rămână doar pentru sine, ci să se răspândească și la ceilalți.

Bucuria Crăciunului se simte cel mai bine în cadrul Sfintei Liturghii, pentru că Liturghia este slujba la care îngerii slujesc în chip nevăzut cu preoții jertfa cea fără de sânge, iar ei au fost cei care au răspândit în lume bucuria nașterii cântând primul colind "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire" și au anunțat bucuria nașterii Domnului păstorilor din jurul Betleemului: "Iată vă binevestesc vouă bucurie mare că vi s-a născut Mântuitor, care este Hristos Domnul." Deci, participarea la Liturghia din ziua praznicului înseamnă împărtășirea aceleiași bucurii pe care îngerii au avut-o la Nașterea Pruncului Sfânt.

Cu ocazia marelui praznic al Nașterii Domnului să-L rugăm pe Dumnezeu să facă din casa noastră peșteră, iar din sufletul nostru iesle în care să se nască Pruncul Sfânt, care cu harul Preasfântului Duh să aducă bucurie și pace în casele noastre.

Doamne ajuta-ne! Cu aleasa pretuire si deosebita consideratie!

Sfanta Urare la Sarbatorile Albe si Dalbe,
Cu prilejul Sfintelor Sarbatori de Iarna, ale Craciunului, Anului Nou si Bobotezei, intorcandu-va toata dragostea, deschiderea si disponibilitatea dumneavoastra fata de mine, va doresc, sa aveti parte, in continuare, de: binecuvantare dumnezeiasca, de bucurie cereasca, de mangaiere spirituala, de sanatate, trupeasca si sufleteasca, de liniste interioara, de bunatate launtrica, de implinire materiala si de rasplata duhovniceasca!...
Anul urmator sa va aduca: de la Dumnezeu sfintire, desavarsire si mantuire iar de la oameni aleasa, bogata si rodnica (con)vietuire!...
Sa va bucurati, permanent, in viata dumneavoastra, de mangaierile dumnezeiesti si de intalnirile/impartasirile, comunionale, omenesti!...
Din parte-mi, asadar, va doresc: viata vesnica de la Dumnezeu si viata frumoasa de la semenii sau fratii nostrii - oamenii!...
Sa ajungeti: cu pletele albe ca florile dalbe, senini si fericiti precum copiii si nepotii, bucurosi/impliniti precum bunicii, luminati si curati precum zapada si, vigurosi, optimisti ori pozitivi precum bradul incarcat de Craciun!...
Un sincer si calduros "La Multi, Buni si Binecuvantati Ani!"