De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Împărate
ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe
toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino
și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată
întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă
Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre.
Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă
neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl
nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția
Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea
de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile
noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în
ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:
Miluiește-ne
pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un
răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii
robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne,
miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi
foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un
Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești
Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și
numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa
milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim
prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Apoi:
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și
întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din
Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu
adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă
cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;
Care
pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din
ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a
făcut om;
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și
întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede,
Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a
grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Apoi:
Psalmul 142
Doamne,
auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta,
auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că
nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul
meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în
întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea
încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de
demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale
m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un
pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți
întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în
mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi
calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă
de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că
Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul
dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru
dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe
vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt
robul Tău.
Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).
(Troparul)
Doamne, miluiește (de trei ori).
Apoi:
Psalmul 50
Miluiește-mă,
Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale,
șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de
păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu
înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am
făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei
judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a
născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele
ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop,
și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele
smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele
șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept
înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și
Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii
Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de
lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele;
bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei
deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș
fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul
umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine,
Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile
Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile
de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)
Condac 1
Multnevoitorului
al lui Hristos Marelui Mucenic Gheorghe, acum toți din suflet să-i
cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit
mare soare al mucenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și
ajutător, cu credință să-i cântăm: Bucură-te, purtătorule de biruință,
Mare Mucenice Gheorghe!
Icos 1
Înger
întru nevoință cu adevărat te-ai arătat, purtătorule de biruință al
lui Hristos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vitejește
pentru credință ca un nematerialnic și fără de trup te-ai nevoit;
pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și preafrumosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hristos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soarelui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai înfățișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 2
Vederile
minții avându-le curățite, ai ales mai mult a pătimi pentru Ziditorul
și împreună a muri cu El, decât a trăi și a avea câștigare vremelnică;
pentru că ai dorit a te încununa cu cununa mucenicilor și a cânta
Domnului: Aliluia!
Icos 2
Gheorghe,
de trei ori fericite, plugar al cinstirii de Dumnezeu te-ai arătat
după numire; iar necinstirii dezrădăcinător, toată înșelăciunea
idolilor din rădăcină smulgând-o. Pentru aceasta, vrednic ești a auzi
de la toți acestea:
Bucură-te, semănătorul copacilor dreptei credințe;
Bucură-te, tăietorul neghinelor înșelăciunii;
Bucură-te, că ai smuls spinii idolilor;
Bucură-te, că ai semănat holda credinței;
Bucură-te, că pomi cu veselitoare roade ai adus lui Hristos;
Bucură-te, că pe mulți ai adus mântuiți lui Dumnezeu;
Bucură-te, purtătorule de grijă al sadurilor slujirii Treimii;
Bucură-te, tăietorul rădăcinilor credinței păgâne;
Bucură-te, cel ce ai arat pământul cel neroditor;
Bucură-te, cel ce l-ai arătat lui Dumnezeu roditor;
Bucură-te, prin care nedumnezeirea s-a pierdut;
Bucură-te, prin care cunoștința de Dumnezeu a răsărit;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 3
Din
înălțime putere primind, te-ai arătat viteaz oștean, nevoitorule, al
nestricatului Împărat Iisus, de stricăciosul împărat netemându-te,
ci, de Dumnezeu luminat fiind, Domnului cânți așa: Aliluia!
Icos 3
Având,
o, purtătorule de biruință, ca o mare pavăză credința lui Hristos în
inimă, ca un leu râvnind, în mijlocul nevoinței bărbătește ai stat cu
îndrăzneață cugetare. Pentru aceasta te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, începătorule de toată biruința al lui Dumnezeu;
Bucură-te, voievodule al lui Hristos;
Bucură-te, luptătorule nebiruit al credinței;
Bucură-te, de biruință purtătorule, mare nevoitorule al Duhului;
Bucură-te, prea tare David, care ai omorât pe Goliat;
Bucură-te, prea viteazule Samson, care ai biruit pe cei de alt neam;
Bucură-te, al dreptei credințe în lupte biruitorule;
Bucură-te, al relei credințe puternic cioplitorule;
Bucură-te, că ești îmbogățit cu inimă de fier;
Bucură-te, că te lauzi cu piept de diamant;
Bucură-te, viteazul Crucii cel biruitor;
Bucură-te, uriașul credincioșilor cel de cunună purtător;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 4
Ziditorului
cu râvnă râvnind, ca Ilie de demult, de sineți chemat, întru nevoințe
ai intrat; că n-ai suferit a unge capul tău, sfinte, cu untdelemnul
păcătoșilor. Pentru aceea, vrednicia de voievod ai aruncat-o lor,
cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4
Ale
slujitorilor de idoli defăimătoare porunci cele scrise împotriva
creștinilor și a lui Hristos auzindu-le, purtătorule de lupte, cu
sufletul te-ai rănit ca un următor al lui Hristos; pentru aceea lumea și
trupul disprețuind, auzi acestea:
Bucură-te, că pe stricăcioasa bogăție ai urât;
Bucură-te, că pe aceasta săracilor ai împărțit-o;
Bucură-te, împotriva îndulcirilor pământești, războitorule;
Bucură-te, decât bunătățile cele materialnice mai înaltule;
Bucură-te, că pe toată lumea cu picioarele ai călcat-o;
Bucură-te, că mărirea cea trecătoare ai disprețuit-o;
Bucură-te, că floarea tinereții cu vederea ai trecut-o;
Bucură-te, că de frumusețea trupului nu te-ai milostivit;
Bucură-te, că viața întru nimic nu ți-ai cruțat;
Bucură-te, al trupului vrăjmaș neîmpăcat;
Bucură-te, că ai avut neîmpătimirea de către toate;
Bucură-te, că ai luat biruința peste patimile tale;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 5
Dumnezeiască
iubire ai avut în inima ta, Mucenice, și foc al dragostei celei către
Hristos; de care înfierbântându-ți-se mintea, îndumnezeit cu totul
și înfocat te-ai făcut; și pe toate acestea de față ca un vis le-ai
socotit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 5
Către
închinătorul de idoli, Dioclețian, zicea nevoitorul Gheorghe: Pentru ce
întârzii, judecătorule, și nu-mi gătești în grabă toate chinurile?
Căci pe toate sunt gata a le primi pentru Ziditorul meu! De aceea auzi:
Bucură-te, nemăsurată iubire către Dumnezeu;
Bucură-te, înfocată dorință către Hristos;
Bucură-te, foc nestins al dragostei celei dumnezeiești;
Bucură-te, iubirea cea neîncetată a Stăpânului;
Bucură-te, că pe toate le-ai dat și pe Hristos L-ai cumpărat;
Bucură-te, că, pentru Dumnezeu, pe toate cele dureroase desfătări le-ai socotit;
Bucură-te, că prin dor dorul trupului ai biruit;
Bucură-te, că văpaia prin văpaie ai stins-o;
Bucură-te, primitorul bunei desfătări;
Bucură-te, cel ce duhovnicește iubeai și împreună asemenea erai iubit;
Bucură-te, cel ce de sineți cu totul te-ai înstrăinat;
Bucură-te, că de Hristos cu totul te-ai apropiat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 6
Cu
totul s-a spăimântat tiranul de preaminunata vitejie a ta, Mucenice
Gheorghe, și de cuvintele tale detunându-se, pește uimit și fără de glas
s-a făcut, căci nu avea ce să zică, nici nu știa să cânte Domnului:
Aliluia!
Icos 6
Luminat,
o, Mucenice, în auzul tuturor în mijlocul luptei ai strigat: Unul este
Dumnezeu-Treimea: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, și Hristos este
Dumnezeu; pentru aceea te binecuvântăm pe tine, zicând:
Bucură-te, strălucite al Treimii propovăduitorule;
Bucură-te, al credinței vesel trâmbițătorule;
Bucură-te, privighetoare cu dulce glas și mult versuitoare;
Bucură-te, rândunea cântătoare și răsunătoare;
Bucură-te, buze în cer tunătoare ale dumnezeirii lui Hristos;
Bucură-te, limbă de miere curgătoare a iconomiei lui Hristos;
Bucură-te, al cuvântării de Dumnezeu propovăduitorule;
Bucură-te, mărturisitor, împodobitor al credinței;
Bucură-te, a Părintelui sirenă strigătoare;
Bucură-te, psaltire a Duhului bine răsunătoare;
Bucură-te, prin care adevărul s-a arătat;
Bucură-te, prin care minciuna s-a înfruntat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 7
Mari,
după tot chipul, sunt felurile chinurilor pe care le-ai suferit,
Mucenice; căci, numai cugetând cineva la ele, i se frânge chiar inima.
Dar tu pe acestea le-ai suferit, cu bucurie cântând lui Dumnezeu:
Aliluia!
Icos 7
Tânăr
cu vârsta, dar bătrân cu mintea te-ai arătat, o, Mucenice Gheorghe;
pentru aceea și chinurile cu bărbăție, ca și cum altul le-ar fi
pătimit, le-ai suferit cu vitează cugetare; de aceea cântăm ție unele
ca acestea:
Bucură-te, că pântecele cu ascuțișul suliței ți-a fost împuns;
Bucură-te, că trupul cu vine de bou ți-a fost lovit;
Bucură-te, că peste gură cu multe toiege ai fost bătut;
Bucură-te, că mâinile cu lanțuri ți s-au legat;
Bucură-te, că pe roata cea cu ascuțișuri ai fost tras;
Bucură-te, că pieptul tău cu pietre a fost strivit;
Bucură-te, că încălțăminte înroșită în foc ai purtat;
Bucură-te, că în groapa cu var trei zile ai petrecut;
Bucură-te, că înveninătoare băuturi ai băut;
Bucură-te, că adeseori în temniță ai locuit;
Bucură-te, că ai fost pus în sulițe prea ascuțite;
Bucură-te, că ai luat sfârșitul prin sabie;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 8
Cu
totul străine și preamărite sunt toate minunile câte le-ai făcut,
Mucenice Gheorghe, în luptele tale, și, după suferințe nenumărate, cu
bărbăție mare și cu putere, dând laudă lui Dumnezeu, ai cântat:
Aliluia!
Icos 8
Purtătorule
de chinuri, având în pieptul tău întreg pe Hristos, Cel ce este
minunat între sfinți, prin Acesta lucrai minunile cele înfricoșătoare
și mai presus de minte; de care noi, înspăimântându-ne, cu mirare zicem:
Bucură-te, cel ce vârfurile sulițelor ai nesocotit;
Bucură-te, cel ce chinul roții l-ai biruit;
Bucură-te, că te-ai arătat mai tare decât varul;
Bucură-te, că ai învins puterea veninului;
Bucură-te, că pe un mort de demult din mormânt l-ai ridicat;
Bucură-te, că pe boul lui Glicherie l-ai înviat;
Bucură-te, cel ce ai izbăvit un copil din Bulgaria;
Bucură-te, cel ce ai scăpat un copil din Creta;
Bucură-te, prin care copilul a biruit;
Bucură-te, de care neguțătorii s-au oprit;
Bucură-te, că stâlpul văduvei l-ai primit;
Bucură-te, că pe zeii elinilor i-ai surpat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 9
Pe
tine toată firea îngerilor văzându-te stând în mijlocul luptei, tânăr
și puternic prin Hristos, singur luptându-te, plesnind cu mâinile te
lăuda; și bucurându-se, pe Domnul slăvea, cântând: Aliluia!
Icos 9
Mărturisitor
al dogmelor credinței fiind, de trei ori fericite, și minuni multe
săvârșind, pe tine văzându-te popoarele pe pământ, către credința
dumnezeiască a lui Hristos se îndemnau, și se bucurau cu duhul,
zicând ție unele ca acestea:
Bucură-te, priveliștea îngerilor;
Bucură-te, privirea oamenilor;
Bucură-te, îndulcirea puterilor cerești;
Bucură-te, veselia oamenilor pământești;
Bucură-te, că te-ai făcut mărire cerului și pământului;
Bucură-te, că bucurie ai adus îngerilor și oamenilor;
Bucură-te, desfătare frumoasă a lumii celei de sus;
Bucură-te, laudă dumnezeiască a lumii celei de jos;
Bucură-te, dulce strălucire a minților;
Bucură-te, dulce înfrumusețare a sufletelor;
Bucură-te, prin care Biserica se veselește;
Bucură-te, prin care toată lumea dănțuiește;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 10
Ceata
demonilor, văzându-te pe tine, Mucenice, că i-ai biruit pe ei prin
luptă, căderea lor cu suspin amar o plângeau și acestea ziceau: Cum
purtătorul de trup pe cei fără de trup i-a biruit și lui Dumnezeu cântă:
Aliluia!
Icos 10
Toiag
de biruință mare și atotputernic ai ridicat asupra amăgirii elinilor;
pentru aceasta și purtător de biruință te numești, Mucenice Gheorghe, de
care noi, minunându-ne spre laudă zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, pierzătorul demonilor;
Bucură-te, surpătorul elinilor;
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat pe idolii cei neînsuflețiți;
Bucură-te, cel ce ai vădit meșteșugirile lor;
Bucură-te, că stăpâniri și începătorii ai înfruntat;
Bucură-te, căci cu vărsarea sângelui tău pe Leviatan l-ai înecat;
Bucură-te, cel ce focul amăgirii l-ai stins;
Bucură-te, cel ce lățirea politeismului ai stins;
Bucură-te, înfricoșătorule arzător al capiștilor;
Bucură-te, prea puternicule sfărâmător al idolilor;
Bucură-te, prin care satana suspină;
Bucură-te, prin care păgânismul oftează;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 11
Cetele
tuturor sfinților întâmpinau, o, Mucenice, sfânt sufletul tău, când se
suia la ceruri, și cu îngerii cântare de biruință lui Dumnezeu
strigau, întru bucurie cântând împreună: Aliluia!
Icos 11
Lumina
cea neapusă a Preasfintei Treimi o vezi nemijlocit, o, Gheorghe
Mucenice, și te bucuri acum de bucuria cea adevărată, nesfârșită și
negrăită, pentru chinurile ce le-ai suferit; pentru aceasta zicem ție:
Bucură-te, că te desfătezi în viața cea fără de moarte;
Bucură-te, că te împărtășești de Lumina cea negrăită;
Bucură-te, vorbitorule de nematerialnicii îngeri;
Bucură-te, cu toți sfinții împreună-petrecătorule;
Bucură-te, că împreună cu Hristos, Cel ce a pătimit mai înainte, ai pătimit;
Bucură-te, că împreună cu Cel ce S-a preaslăvit acum te-ai mărit;
Bucură-te, cel ce împărăția cerurilor ai dobândit;
Bucură-te, cel ce de veșnica mărire te-ai împărtășit;
Bucură-te, cel ce porți cununa cea neveștejită;
Bucură-te, cel ce ai luat după har îndumnezeirea;
Bucură-te, neîncetat-văzătorule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, dumnezeiescule împreună-moștenitor al lui Hristos;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 12
Daruri
ai luat, Mucenicule, de la Dumnezeu, a vindeca patimile sufletelor și
ale trupurilor; pentru aceasta, dă-le pe acestea și nouă slujitorilor
Bisericii lui Hristos, celor ce de amândouă acestea suntem lipsiți, dar
care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 12
Cu
cântări de psalmi serbând amintirea și luptele tale, Mucenice, te
lăudăm pe tine și te binecuvântăm din suflet, ca pe un fierbinte
apărător al lumii, și cu cântările, ca și cu buzele, toți sărutându-te,
zicem către tine:
Bucură-te, comoara cea nefurată a săracilor;
Bucură-te, al văduvelor mare apărătorule;
Bucură-te, în felurite împrejurări al credincioșilor binefăcătorule;
Bucură-te, doctor fără de plată al bolnavilor;
Bucură-te, că tuturor toate, pentru Hristos, te faci;
Bucură-te, că pe toată lumea din nevoi o scapi;
Bucură-te, grabnic al celor în nevoi ajutătorule;
Bucură-te, al întristărilor dulce mângâietorule;
Bucură-te, izvorule nesecat al minunilor;
Bucură-te, curgere neîncetată a darurilor;
Bucură-te, minunea Bisericii celei din Lida;
Bucură-te, rugătorule și mijlocitorule al tuturor;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 13
O,
Mucenice Gheorghe, nume dulce și scump tuturor credincioșilor, această
scurtă laudă, ce o aducem ție, cu blândețe primește-o, și de tot felul
de întâmplări ferește pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Acest
Condac se zice de trei ori.
Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Înger întru nevoință... și Condacul întâi: Multnevoitorule...
Icos 1
Înger
întru nevoință cu adevărat te-ai arătat, purtătorule de biruință al
lui Hristos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vitejește
pentru credință ca un nematerialnic și fără de trup te-ai nevoit;
pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și preafrumosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hristos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soarelui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai înfățișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 1
Multnevoitorului
al lui Hristos Marelui Mucenic Gheorghe, acum toți din suflet să-i
cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit
mare soare al mucenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și
ajutător, cu credință să-i cântăm: Bucură-te, purtătorule de biruință,
Mare Mucenice Gheorghe!
Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (1)
Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, glasul al 4-lea
Ca
un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi
doctor, împăraţilor ajutător, purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice
Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, glasul al 4-lea
Cu
nevoinţă bună te-ai nevoit prin credinţă, purtătorule de chinuri al lui
Hristos şi păgânătatea chinuitorilor ai mustrat şi jertfă bine primită
lui Dumnezeu te-ai adus. Pentru aceasta şi cunună de biruinţă ai luat;
şi cu rugăciunile tale, Sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli.
Cântarea 1
glasul 1
Irmos: Ziua Învierii...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mai
presus decât soarele a strălucit pomenirea ta acum, Mucenice înarmat al
lui Hristos. Căci ca nişte raze prealuminoase, strălucirile minunilor
în tot pământul strălucit le-ai vărsat, de lumină purtătorule, Sfinte
Mare Mucenice Gheorghe.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Însuţi
oştitorule, mult biruitorule, luptătorule al lui Hristos, dă-mi mie ca
să laud luptele şi vitejiile tale, pe care le-ai suferit bărbăteşte,
aprins de dorul lui Hristos, înţelepte, Căruia şi viezi, bucurându-te.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca
un nou David viteaz te-ai arătat în războaie, îndemânatic cu mâna. Că
precum acela pe Goliat, aşa şi tu pe potrivnic l-ai biruit, surpându-l
cu săgeţile cuvintelor tale, încununate Gheorghe.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cât
este de înfricoşătoare, de negrăit şi minunată naşterea ta cea
frumoasă, Fecioară. Căci ca pe un Prunc pe Dumnezeu Cel cu totul
desăvârşit L-ai alăptat la sân trupeşte; uimitoare auzire: Hrănitoarea
de Prunc, Maică fără de bărbat.
Cântarea a 3-a
Irmos: Veniţi să bem băutură...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucitu-ne-a
nouă întru tot lăudata pomenire a slujitorului lui Hristos, cea
împreună mergătoare cu Învierea Lui. Întru care adunându-ne
credincioşii, luminat să prăznuim.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Veseleşte-te
pământule şi cerule, munţii şi toate dealurile săltaţi, pentru că râuri
de minuni varsă nouă de sus, Mucenicul Gheorghe.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tot
pământul şi seminţia omenească şi cerul împreună se bucură şi oastea
îngerească, că cel dintâi ostaş al lui Hristos, Marele Mucenic Gheorghe,
acum de pe pământ merge la cer.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Veseleşte-te
şi te bucură, Marie, că de a şi trecut ieri ca o sabie prin inima ta
Crucea Fiului tău, dar ca dintr-o cămară din mormânt a răsărit.
Cântarea a 4-a
Irmos: La dumnezeiasca strajă...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întrecut-a
pe împărăteasa dinspre miazăzi, cea mai dinainte, înţelepte,
Împărăteasa Alexandra acum, că uimită fiind a alergat la înţelepciunea
ta. Pentru aceasta stă împreună cu tine, Mucenice, de-a dreapta lui
Dumnezeu, ca o împărăteasă.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dovedirile
cuvintelor tale nesuferindu-le păgânul, a poruncit să te bată peste
gură, Sfinte Mucenice Gheorghe; măcar că aceasta era lovită, ca un
chimval împotrivă a răsunat, strigând: Singur Hristos este Dumnezeu
Adevărat.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Adevărate
prieten al lui Hristos şi mai marele luptătorilor Lui, prealuminate
luminător al lumii, stea prealuminoasă, sfeşnic preastrălucitor,
păzitorule neadormit al celor ce te cinstesc pe tine, păzeşte-ne pe noi,
Sfinte Mare Mucenice Gheorghe.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Iată
ai şi născut Curată şi Fecioară ai rămas întru aceasta. Minune mult
minunată cu adevărat, înfricoşătoare, străină auzire! Că pe Dumnezeu,
Împăratul tuturor, purtându-L în braţele tale, la sân L-ai alăptat ca pe
un Prunc, pe Hristos Dătătorul de hrană, Fecioară.
Cântarea a 5-a
Irmos: Să mânecăm cu mânecare...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cinstită
Învierea Mântuitorului, cea de praznic, o laudă Biserica săltând şi
mutarea purtătorului de lupte acum cântând. Căci aceste două bunătăţi
împreună merg.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Măreşte
străină minunea ta, izvorâtorule de minuni, bunul Glicherie, al cărui
bou cu minune l-ai înviat şi pe el Domnului tău jertfă vie l-ai adus.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca
să laud mărirea ta umple-mi gura mea de laudă, dând har şi minţii mele,
Sfinte Mucenice Gheorghe. Că se bucură duhul meu când cântă ţie.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preacurată,
cum ai fost Hrănitoare de Prunc cu lapte şi Fecioară mai presus de
cuvânt, nu mă pricep de această a ta înfricoşătoare taină! Deci cinstind
naşterea ta, mă închin ţie, Preasfântă a mea Stăpână.
Cântarea a 6-a
Irmos: Pogorâtu-Te-ai...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iată
ţie şi o rândunea veselă, pe Sfântul Mucenic Gheorghe, de Dumnezeu
adunat popor! Te umple pe tine de harul primăverii în chip minunat. Deci
împreună bucurați-vă cu bucuria lui toţi.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Chinurile
aspre ale grelelor încercări suferindu-le, acelea le-ai socotit ca pe
nişte desfătări, răbdând şi cântând Domnului, Mărite; glasul
rugăciunilor tale, ca întru o învârtire de tunet a răsunat.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Veseleşte-te
şi saltă ceată a luptătorilor, aflând acestei prăznuiri de acum
începător pe Sfântul Gheorghe şi vă bucuraţi împreună cu dânsul ca
David, că a Domnului este ziua aceasta.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Şi
ai născut şi iarăşi curată eşti ca şi întâi, înfricoşătoare şi de
negrăit naştere, Maică Fecioară care nu ştii de mire, pe Cel mai presus
de ani; Care S-a făcut Prunc precum suntem noi, născându-L mai presus de
minte.
CONDAC
glasul al 4-lea
Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...
Lucrat
fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei
credinţe, spicele virtuţilor adunându-ţi. Că semănând cu lacrimi, cu
veselie seceri şi luptând cu sânge pe Hristos ai luat. Şi cu rugăciunile
tale sfinte, dai tuturor iertare de greşeli.
Cântarea a 7-a
Irmos: Cel Ce a mântuit pe tineri...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Doresc
a lăuda minunile tale şi iarăşi mă sfiesc; căci dacă vreau să le număr,
ele sunt mai mult decât nisipul la număr. Deci primeşte, luptătorule,
această a mea scurtă laudă.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nu
este nici pământ, nici mare, nici cetate, nici pustietate, unde să nu
se verse cu adevărat izvoarele cele pline ale minunilor tale, Mucenice;
că numele tău cel minunat în tot pământul se cântă.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Se
miră oastea îngerească de lupta ta, voievodule, de tine uimindu-se
Împăratul îngerilor a iubit frumuseţea ta, Mucenice. Pentru aceasta
împreună cu Dânsul pururea a împărăţi te-a învrednicit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Prealuminate
cort cel de Dumnezeu lucrat, sfeşnice cu totul de aur, năstrapă,
chivotule, biserică în care Dumnezeu locuieşte, toiag care minunat ai
odrăslit, Maică fără de bărbat, pe noi cei ce te rugăm păzeşte-ne,
Fecioară, Ceea ce eşti cu multe numiri.
Cântarea a 8-a
Irmos: Această numită...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cântări
ca nişte flori cu bun miros culegând din alt rai, adică din Psaltirea
cea de Dumnezeu însuflată, veniţi să împletim Mucenicului cunună
luminoasă din cântări împletită, că a biruit surpând puterea satanei.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vino
de spune făcătorule de cântări, prorocule, dreptul acela, care a
înflorit ca finicul, cine şi care este? Mult lăudatul Mucenic Gheorghe
este pom cu dulce roadă adevărată, de inimi hrănitor.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vino,
arată-te, întâmpină-ne pe noi cuibul tău, ca un vultur cu aripile de
aur încălzindu-ne, pururea ne sprijineşte, întinzându-ţi aripile tale,
că bine este sub umbra ta a ne odihni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Iată,
aceea pe care mai înainte ai vestit-o, Prorocule, Fecioara care a
zămislit fără de sămânţă, Împărăteasa şi Doamna. Şi ca o Maică a născut
pe Împăratul tuturor, rămânând cu totul fără stricăciune: minune străină
este naşterea ta, Fecioară.
Cântarea a 9-a
Irmos: Luminează-te, luminează-te...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rouă
preadulce munţilor picuraţi; şi tu mai ales muntele cel sfânt saltă.
Dănţuieşte acum şi te bucură luminat, că ai aflat prea puternic păzitor
de munte, pe Marele Mucenic Gheorghe.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Laudă
acum împreună toate moştenirile neamurilor, binecuvântează, cântă şi
cu un glas strigă: Bucură-te, Mântuitorule şi bucuria credincioşilor.
Bucură-te şi tu, lauda purtătorilor de lupte, Sfinte Gheorghe
Preaminunate.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Loviturile
cu toiege, strujirile şi bătăile cu vine de bou, încălţămintea cea de
fier, groapa cu varul le cinstesc, şi altele câte ai răbdat, pătimind,
Mucenice al lui Hristos, toate le fericesc şi roata o sărut.
Stih: Sfinţilor Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinte
Dimitrie Mucenice, împreună cu lăudatul Mucenic Gheorghe, că amândoi
sunteţi buni, nici acum nu părăsiţi, păzind locul acesta pururea. Şi
toate mulţimile încercărilor împrăştiaţi-le amândoi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Mărirea,
frumuseţea şi podoaba credincioşilor, desfătarea îngerilor şi mântuirea
lumii, Preacurată Maica lui Hristos Dumnezeu, pe cei ce aleargă la
Acoperământul tău, păzeşte-i, Stăpâna mea.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Cu
chipurile dreptei credinţe bărbăteşte purtându-te şi înşelăciunea
păgânătăţii surpând, Mucenice, ai călcat cutezanţele vrăjmaşului şi cu
dumnezeiască râvnă mintea aprinzându-ţi, ai stins semeţia tiranilor cea
fără de Dumnezeu. Pentru aceasta după vrednicie ai luat cunună,
răsplătire pentru chinuri şi dai tămăduiri celor ce aleargă la tine cu
credinţă, purtătorule de biruinţă, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe.
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce
prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Bogăţia
de jos, cea de pe pământ, împărţind-o tuturor, Mucenice înţelepte, ai
moştenit bogăţia cea cerească cu ostenelile tale; căci cu preacurata
Cruce ca şi cu o platoşă te-ai îmbrăcat şi cu ea ai ruşinat cutezanţa
tiranilor. Pentru aceasta cu rugăciunea dai celor ce te roagă pe tine
dumnezeieştile daruri şi hărăzirile de tămăduiri, purtătorule de
biruinţă, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu,
iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă
pomenirea ta.