Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia; Sf. Cuv. Iosif Isihastul 28 August

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Moise Arapul ("cel din tâlhari"), Etiopianul.

Acest fericit era de neam etiopian si la fata peste tot negru, fiind sluga unui oarecare ce se afla la lucruri politicesti. Pentru firea lui cea rea si pentru viata tâlhareasca l-a gonit domnul sau. Pizmuind el pe un pastor care îl zaticnise de la un lucru rau, s-a hotarât sa-l ucida; si aflând ca acela este de cealalta parte de apa Nilului si fiind apa mare, îsi lua sabia în gura, si-si puse camasa în cap, si trecu înot. Dar pastorul prinzând de veste a fugit; atunci el a junghiat patru berbeci alesi, si însiruindu-i pe o funie, a trecut iarasi Nilul înot.

Si mâncând carnurile, si vânzând pieile pe vin, s-a dus la sotii lui. Acestea le-am povestit ca sa vedeti, ca este cu putinta ca cei ce vor, pot sa se mântuiasca prin pocainta. Acesta în cele din urma venind întru umilinta, din oarecare primejdie, s-a dus la o mânastire, si atât s-a pocait încât a tras si pe sotii lui catre Hristos prin pocainta.

Iar oarecând sezând în chilia sa, nimerira la dânsul niste tâlhari, nestiind ca el este Moise, pe care fericitul legându-i cu un streang, îi puse pe umeri ca pe un sac cu paie, si-i duse la obste. Si zise catre frati: "De vreme ce mie nu mi se cade sa fac nedreptate, am aflat pe acestia ce venira sa-mi faca rau. Ce porunciti pentru ei?" Iar aceia daca-l cunoscura ca el este Moise, vataful de tâlhari cel vestit si nebiruit, se marturisira lui Dumnezeu, si se lepadara de lume si se facura calugari foarte iscusiti. De aceea traind sfântul cu placere dumnezeiasca si luptându-se cu demonul neastâmpararii, a murit fiind batrân de 75 de ani, facându-se si preot, si lasând 70 de ucenici.

Despre acesta vorbeste Patericul egiptean sub numele de Moise "cel din tâlhari" sau Moise Arapul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Diomid si Lavrentie, care, fiind legati de plop si sagetati, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Dreptului Iezechia regele, care cu pace s-a savârsit.

Dreptul Iezechia (721-691 î.Hr.) era fiul regelui necredincios Ahaz. Viata Dreptului Iezechia e descrisa in Vechiul Testament, 4 Regi 18-20.

A devenit rege al regatului Iuda la virsta de douazeci si cinci de ani si a domnit la Ierusalim timp de 29 de ani. Inflacarat adorator al Adevaratului Dumnezeu, Iezechia a redeschis Templul lui Solomon. In vremea sarbatoririi Pastelui evreiesc, la care a invitat pe toti supusii regatului lui Israel, Iezechia dadu ordin sa se distruga idolii din tot regatul, reamintind oamenilor cum fusesera pedepsiti stramosii care se lepadasera de Dumnezeul Cel Adevarat. Dupa aceasta, idolatria a incetat nu numai in regatul lui Iuda, ci in multe locuri din regatul lui Israel.

Pentru aceasta, Dumnezeu l-a scapat de dusmani si i-a indeplinit rugaciunile. Astfel, in al patrusprezecelea an al domniei lui Iezechia, regele asirian Senaherib fiu al lui Salmanasar cucerind Israelul, si-a adunat fortele pentru a incepe razboi impotriva lui Iezechia.

Regele asirian cuceri fortareata Lachis si trimise o armata spre Ierusalim, cerind ca regele iudeu sa se predea. Iezechia s-a intors catre Dumnezeu in rugaciune si un inger al Domnului dobori 185 000 de soldati de partea asiriana. La putin timp dupa retragerea lui Senaherib, Iezechia se imbolnavi. Profetul Isaia veni la el prin voia lui Dumnezeu si ii spuse sa isi puna ordine in ale sale, pentru ca va muri in curind. Dar puterea rugaciunii lui Iezechia fu atit de mare incit Dumnezeu ii prelungi viata cu inca cincisprezece ani.

Rugaciunea sa era inflacarata cind implora ajutorul lui Dumnezeu. Dar si mai fierbinti erau rugaciunile sale de multumire. Iezechia a murit la virsta de 54 de ani si a fost ingropat cu inalte onoruri la Ierusalim. Amintirea Dreptului Iezechia se praznuieste si in Duminica Iertarii (a lasatului sec de brânza).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei proorocite Ana, fiica lui Fanuel, care l-a primit pe Domnul în Templu.

Dreapta proorocita Ana se tragea din neamul Aserilor si era fiica lui Fanuel. Ea a trait cu sotul sau timp de sapte ani pâna la moartea acestuia. Dupa moartea lui, Dreapta Ana a dus o viata stricta si pioasa, "neparasind Templul si slujindu-l pe Dumnezeu zi si noapte în post si rugaciune" (Luca 2, 37). Când Dreapta Ana avea 84 de ani, l-a vazut pe pruncul Iisus la Templul din Ierusalim. Fusese adus pentru a fi inchinat lui Dumnezeu drept copil prim-nascut conform legii mozaice.

Dreapta Ana a auzit si cuvintele de profetie ale Sfintului Simeon de-Dumnezeu-Primitorul spuse Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu. Proorocita Ana împreuna cu Sfântul Simeon au adus marire lui Dumnezeu si au spus tuturor ca Mesia a venit îin lume (Luca 2, 38).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor treizeci si trei de Mucenici din Iraclia, care prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna august in 28 de zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Moise, arapul (†400).

    Acesta a fost etiopian cu neamul si la fata negricios, sluga fiind la cineva, care se afla intr-o dregatorie. Dar, pentru firea lui cea rea si viata lui cea, in ascuns, talhareasca, domnul sau, temandu-se, l-a dezlegat din robie si i-a dat libertatea. Deci, plecand el, s-a insotit cu talharii, care, vazandu-l tare cu trupul si aspru la obicei, l-au pus vataf peste ei. Intre alte fapte talharesti ale lui, se pomeneste si aceasta: "El pusese gand rau unui cioban, care-l impiedicase de la o nelegiuire si pe care voia sa-l ucida. Si aflase ca, in vremea aceea, ciobanul este pe celalalt mal al Nilului. Si, fiind apa mare, si-a luat sabia in dinti, iar hainele si le-a legat pe cap, si asa a trecut apa inot. Dar pastorul, prinzand de veste, a fugit. Deci, Moise a injunghiat patru berbeci alesi, si, insirandu-i pe o funie, a trecut, iarasi, Nilul, pe celalalt mal, inot. Si, mancand carnurile si dand piele pe vin, s-a intors la insotitorii sai. Dar, acestea le-am povestit, ca sa arat ca, pentru cei ce vor sa se mantuiasca prin pocainta, lucrul acesta este cu putinta. Aceasta, deci, din oarecare primejdie, venind, in cele din urma, l-a umilinta, s-a dus la o manastire si atata s-a pocait, incat si pe insotitorii sai i-a atras catre Hristos, prin pocainta. Ca, sezand el in chilia sa, au nimerit la el, niste talhari, nestiind ca el este Moise. Pe acestia, fericitul legandu-i cu un streang, i-a pus pe umeri, ca pe un sac cu paie, si i-a dus in fata obstei si a zis catre frati: "De vreme ce mie nu mi se cade sa fac dreptate, iar acestia au venit asupra mea, sa-mi faca rau, ce porunciti sa fac cu ei?" Si au poruncit parintii sa-i dezlege si sa-i lase liberi. Iar aceia, daca l-au cunoscut ca el este Moise, vataful de talhari, cel vestit si neinfranat, s-au marturisit inaintea lui Dumnezeu, s-au lepadat de lume si s-au facut calugari foarte iscusiti.

    Dupa aceea, a trait Sfantul batran multi ani in nevointele pustnicesti si s-a invrednicit chiar de cinstea preoteasca, dupa o dumnezeiasca descoperire. Si, petrecand cincisprezece ani de la primirea preotiei, iar, de la nasterea sa, implinind saptezeci si cinci de ani si adunand saptezeci si cinci de ucenici, Cuviosul Moise s-a sfarsit muceniceste.

    Ca, intr-una din zile, stand el cu fratii, a zis: "Iata, astazi, vor veni barbarii in Schit, ca sa taie pe monahi. Deci, sculati-va si fugiti de aci." Si au zis fratii: "Tu pentru ce nu fugi, parinte?" Si a zis catre dansii: "Eu am atatia ani de cand astept ziua aceasta, ca sa se implineasca cu mine cuvantul Stapanitorului meu, Hristos, Cel ce a zis ca toti cei care scot sabia, de sabie vor pieri" (Matei 26,52). Au grait lui fratii:  "Nici noi nu vom fugi, ci vom muri cu tine". Iar el le-a zis lor: "In aceasta, eu nu am nici o vina; sa se pazeasca fiecare, cum se pricepe". Si, sculandu-se fratii au fugit. Si au ramas langa dansul numai sapte. Si, dupa un ceas, le-a zis lor: "Iata, barbarii sunt aproape". Deci, unul din cei sapte frati, temandu-se, a fugit din chilie si s-a ascuns. Iar barbarii, venind, l-au taiat pe parintele si pe cei sase frati, ce se aflau cu el. Iar fratele cel ce fugise, stand unde se ascunsese, a vazut cerul deschis si sapte cununi prealuminoase pogorate din cer. Si, dupa plecarea barbarilor, intorcandu-se la chilii, fratele a aflat taiati, pe parintele si pe frati, si trupurile lor zacand in sange, si a plans.

    Asa a fost sfarsitul Cuviosului Parintelui nostru Moise, arapaul, care, din talhar, s-a facut monah si, cu desavarsire, placut lui Dumnezeu s-a facut, prin adevarata pocainta, caruia nu numai Raiul, ci si cerul s-a deschis, ca unui Mucenic, si s-a invrednicit de cununa slavei. Cu ale carui sfinte rugaciuni, sa fim povatuiti si noi la adevarata pocainta si Imparatiei Ceresti sa ne invredniceasca Stapanul Hristos, Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinste si slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.

    Am gasit, de multe ori, mai inainte, pomenirea unui mare staret, care avea dar duhovnicesc, peste al carui nume voi trece. Aici, voi spune, in cat de multe chipuri este judecata cea dreapta a lui Dumnezeu. Pentru ca acel staret spunea asa: "Trecand eu printr-un oarecare loc, am auzit de un pustnic, care sedea in munte. Iar, dupa ce m-am suit acolo, am aflat pe calugarul acela si, cum l-am vazut, dupa aratarea chipului sau, am inteles ca avea o viata laudata. Si, luand seama, am stat cu el cateva zile. Si l-am vazut pe el stand acolo si petrecandu-si viata calugareasca, pe cat se putea, cu ravna. Si pe multi dintre cei care veneau la dansul, din lume ii invata si-i castiga. Dar cel ce pe munte isi castigase petrecerea, dezlega la mancari si la bauturi, ca si cum si-ar fi ascuns fapta lui cea buna si ca si cum ar fi fost pornit din dragoste si din ascultare, ceea ce era inselaciune draceasca si socotinta sa trupeasca. Deci, asa petrecand, calugarul acela, peste putina vreme, s-a mutat din viata aceasta. Iar eu, nepricepandu-ma ce se va alege din aceste doua petreceri ale lui, ma rugam lui Dumnezeu, sa-mi arate mie, oare, a fost primita lucrarea calugarului aceluia? Si l-am vazut pe el spanzurat cu capul in jos. Deci, vazand eu o taina ca aceea, m-am intors, cu intristare, precum se cadea, si, iata, altcineva mi-a zis mie: "Pentru ce te intristezi de aceasta? Ca Dumnezeu a auzit rugaciunea ta si ti-a aratat faptele calugarului. Ca picioarele lui, fiindca erau neincaltate, aveau pretuire cereasca, drept aceea ele la cer se uita, iar mintea lui si celelalte, fiindca aveau pamanteasca si trupeasca intelegere, pentru aceasta, catre pamant privesc."

    Acelasi staret, iarasi, se ruga lui Dumnezeu sa-i arate despre ucenicii lui cei morti. Ca a vazut pe doi dintr-insii, la un loc foarte infricosator. Si, intrebandu-i unul din ei a raspuns, zicand ca pe el l-a piedut nesatiul pantecelui, iar, celalalt, zicea ca a avut ganduri nemarturisite si, pentru aceasta, a ajuns acolo. Iar, despre cel ce cu indracirea pantecelui, zicea cineva, din staretii cei vechi, ca se daduse foarte mult, fara de vreme la nesatiul pantecelui.

    Iarasi, zicea acest staret: "Aveam doi ucenici, calatorind impreuna cu mine. Si neimpacandu-se cu chipul intelegerii mele, ma tulburau pe mine, adeseori. Si, fiindca imi faceau mie impiedicare de la indeletnicirea mea, cea dupa Dumnezeu, am socotit sa-i las pe ei si sa ma duc la o manastire, cu viata de obste, ca un incepator strain, unde neavand nici o grija, sa pot afla indeletnicirea, spre intelegerea cea dumnezeiasca, care lucru l-am si facut. Deci, petrecand in manastire trei saptamani, nu faceam nimic de la mine, ci numai cele ce mi se porunceau mie, ca sa ma pot indeletnici cu dumnezeiasca intelegere. Iar, dupa acele trei saptamani, am vazut pe cineva in haina alba, venind catre mine si avand cu sine doua vase. Si-mi da mie vasul gol si a turnat putin undelemn, din celalalt, in vasul pe care mi l-a dat gol. Apoi, i-am zis lui: Sa-mi dai mie celalalt undelemn. Iar el mi-a raspuns: "Ba nu, ca, pe cat ai lucrat, pe atat ai si luat". Si acestea le zicea pentru supunerea cea desavarsita si pentru ascultarea cea binecuvantata. Si zicea staretul: "Oricat de putin ar lucra omul, daca este cu dreptate, va lua plata de la Dumnezeu, numai sa lucreze cu credinta ceea ce face, precum se cuvine."
 

Acatistul Sfântului Cuvios Pimen cel Mare

 

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Înălțime a cuvioșilor, legiuitor al sihaștrilor și învățător al monahilor, te fericim pe tine, Cuvioase Pimen, căci ai fost socotit, prin felul viețuirii, deopotrivă cu îngerii și încercat povățuitor. Pentru aceasta, strigăm ție: „Bucură-te, Preacuvioase Pimen, Părintele nostru”.

Icosul 1

Cu dumnezeiasca dragoste încă din pruncie hrănindu-te, Părinte, împreună cu frații tăi, ai urmat lui Hristos,  viață îngerească petrecând și, prin zidirea virtuților, ca o lumină în lume ai strălucit, povățuindu-ne și pe noi a urma vieții celei îngerești, pentru aceea, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că din pruncie te-ai predat dragostei dumnezeiești.
Bucură-te, că ai ajuns la sporiri și înaintări duhovnicești.
Bucură-te, că, în scurtă vreme, în nevoințele cele pentru Hristos ai sporit.
Bucură-te, că înălțimea cea neumblată a vieții pustnicești ai dorit.
Bucură-te, îndrumătorul monahilor.
Bucură-te, cel ce te-ai nevoit în iubirea aproapelui.
Bucură-te, candelă a iubirii frățești.
Bucură-te, plinitorul fără abatere al făptuirii monahicești.
Bucură-te, adâncul cel greu de pătruns al vederii duhovnicești.
Bucură-te, sfeșnic luminos al pustnicilor.
Bucură-te, luminătorul cel preastrălucit al părinților.
Bucură-te, de minuni făcătorule.
Bucură-te, Preacuvioase Pimen, mult nevoitorule!

Condacul al 2-lea

Ochii sufletului tău tinzându-i către Hristos, Luminătorul tuturor, și disprețuind toată lumeasca întinăciune, ai urmat prin nevoință luminii poruncilor Celui ce te-a chemat pe tine la pustnicească viețuire și ai cântat: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Osebindu-te în inima pustiei, împreună cu frații tăi cei după trup, ai uitat fireasca dragoste de părinți și nu ai deschis ușa bătrânei tale mame care căuta cu dor să vă vadă, ci i-ai deschis ei inima către dorul cel ceresc, zicându-i ei: „De ne vei vedea pe noi aici, în lumea cea deșartă, nu ne vei mai vedea în lăcașul ceresc”, pentru aceea, și noi, luând pildă, îți cuvântăm așa:
Bucură-te, tăgăduitorul legăturilor celor trupești.
Bucură-te, că pe pământ nu ai dorit mângâieri părintești.
Bucură-te, cel ce ai lepădat dragostea de părinți pentru dragostea lui Hristos.
Bucură-te, că ai avut tată pe Tatăl ceresc.
Bucură-te, că ai avut mamă Biserica celor aleși.
Bucură-te, tăinuitorule al vieții în ascunzișurile smereniei.
Bucură-te, luminătorule cel ceresc al iubitorilor milosteniei.
Bucură-te, ospăț duhovnicesc al iubitorilor de înțelepciune.
Bucură-te, livadă plină de roade bune.
Bucură-te, pom al nemuririi din care culegem roadele ascultării.
Bucură-te, cel ce ne scoți pe noi din adâncul pierzării.
Bucură-te, Rai al vieții nestricăcios.
Bucură-te, pom neveștejit al poruncilor lui Hristos.
Bucură-te, Preacuvioase Pimen, mult nevoitorule!

Condacul al 3-lea

Roua Mângâietorului revărsând-o în chip strălucit, Părinte, ca un slujitor al Cuvântului, te-ai pătruns fără de ardere de focul dumnezeirii și te-ai înfierbântat pentru darul virtuților, răstignindu-te lumii și patimilor ei și cu uimire strigând către Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Lumea și cele din lume le-ai lepădat, viteazule, privind la cununile slavei celei de sus prin neclintită nădejde, căci ai auzit pe Ecclesiastul spunând „deșertăciunea deșertăciunilor și toate sunt deșertăciune”, pentru aceea, nu te-au ademenit desfătările lumii, ci, lepădând toate, te-ai sălășluit în pustie ca o pasăre singuratică, iar noi, lăudându-te, într-un cuget îți strigăm:
Bucură-te, că ai lepădat lumea și amăgirile ei.
Bucură-te, că nu te-ai împărtășit de lumeștile desfătări.
Bucură-te, că ai disprețuit deșertăciunea vieții pământești.
Bucură-te, stâlp însuflețit al înfrânării îngerești.
Bucură-te, podoaba creștinilor iubitori de nevoință.
Bucură-te, izvorul povățuirilor spre pocăință.
Bucură-te, turn nesurpat de la fața vrăjmașilor.
Bucură-te, reazemul trezvitor al monahilor.
Bucură-te, râvnitorul poruncilor lui Hristos.
Bucură-te, cel ce culegi roadele ascultării cu folos.
Bucură-te, limanul celor primejduiți.
Bucură-te, acoperământul celor deznădăjduiți.
Bucură-te, Preacuvioase Pimen, mult nevoitorule!

Condacul al 4-lea

Vistierie a Sfintei Treimi te-ai arătat, primind dumnezeiasca lucrare a harului, de care învrednicindu-te, te-ai tăinuit pe sineți desăvârșit lumii, cântând lui Dumnezeu în tainița inimii  neîncetat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Dregătorul cel din cetate a trimis la tine vrând a te vedea, dar tu, gândind că după el și alții vor veni să te vadă, nevoind a pierde comoara smereniei și a fi prădat de mândria care vine de la laudele oamenilor, mai mult te-ai zăvorât în chilie, neprimind a fi cercetat de mai-marii cetăților, pentru aceea, și noi voim a urma smereniei tale, zicând așa:
Bucură-te, iubitorule al liniștii pustnicești.
Bucură-te, albină lucrătoare a mierii celei duhovnicești.
Bucură-te, că ai prețuit chilia mai mult decât palatele pământești.
Bucură-te, că viață de nevoință și ascultare ai ales.
Bucură-te, că roadele faptelor celor smerite ai cules.
Bucură-te, că ai fugit de lume și de prieteșuguri lumești.
Bucură-te, că nu ai căutat la fața oamenilor trupești.
Bucură-te, că nu te-ai plecat mai marilor acestei lumi.
Bucură-te, că ai fugit de slava dregătorilor cetății celei de pe pământ.
Bucură-te, că mai mult ai iubit slava Împăratului în cerescul așezământ.
Bucură-te, că prin obolul smereniei ai cumpărat slava Împărăției cerurilor.
Bucură-te, că nu te-ai lăsat amăgit de laudele oamenilor.
Bucură-te, Preacuvioase Pimen, mult nevoitorule!

Condacul al 5-lea

Primind de la Dumnezeu flacăra dumnezeieștii râvne, precum Daniel, te-ai arătat următor al Celui ce mai dinainte judecă, tăgăduind pe judecătorii cei lumești, ca să-L poți lăuda în taină pe Judecătorul ceresc, strigând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând dregătorul că ai tăgăduit cererea lui, a socotit a te sili pe tine, întemnițând pe fiul surorii tale, iar aceea venind și încercând cu lacrimi a te îndupleca să pui cuvânt la dregătorul cetății și zicând că este singurul ei fiu, a primit de la tine un  răspuns ca acesta: „Pimen nu a născut fiu!”, iar dregătorului cetății i-ai dat înștiințare după poruncile lui Hristos, zicând că, dacă tânărul e vinovat de pedeapsă de moarte, să moară, iar de nu, să facă dregătorul ce va voi. Pentru aceea, lăudând lepădarea ta de lume și de toate tulburările ei, dregătorul, uimit de judecata ta, a grăit așa:
Bucură-te, Sfinte Pimen, monahul cel cu aleasă viețuire.
Bucură-te, Sfinte Pimen, făclie a isihiei.
Bucură-te, Sfinte Pimen, mustrătorul vorbirii deșarte.
Bucură-te, Sfinte Pimen, prietenul creștinilor cu inimi curate.
Bucură-te, Sfinte Pimen, dreptarul neclintit al celor neînsoțiți.
Bucură-te, Sfinte Pimen, că luminezi cugetele inimii celor împietriți.
Bucură-te, Sfinte Pimen, cel ce strălucești de lumina minunilor.
Bucură-te, Sfinte Pimen, cela ce tămăduiești durerile rănilor.
Bucură-te, Sfinte Pimen, stâlp înălțat de pe pământ la cer.
Bucură-te, Sfinte Pimen, candelă care luminezi întunericul celor ce pier.
Bucură-te, Sfinte Pimen, pecete a celor ce trăiesc la liniștea mântuitoare.
Bucură-te, Sfinte Pimen, potir al bunătăților celor îndumnezeitoare.
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Pimen, mult nevoitorule!

Condacul al 6-lea

Întorcându-te cu totul de la orice legătură lumească, ai petrecut în aspre pustietăți, în care, nevoindu-te ca un singuratic și rugându-te lui Dumnezeu, Cel ce te-a mântuit pe tine din cursele demonilor, cântai neîncetat: Aliluia!

Icosul al 6-lea

La vremea luptelor, cu mintea curățită, văzându-L de-a dreapta ta pe Domnul, nevoitorule al lui Hristos, nu te-ai clătinat, nici nu ai fost biruit, Cuvioase Pimen, de asalturile demonilor, ci ai săvârșit lupta cea bună și ți-ai împletit cunună de biruință, dându-ne nouă pildă de înfrânare. Pentru aceea, cu mulțumire, strigăm:
Bucură-te, vasul însuflețit al pustiei.
Bucură-te, cela ce ai întocmit, din miresmele nevoințelor tale, mirul curăției.
Bucură-te, minte înaltă deopotrivă cu mințile cele cerești.
Bucură-te, cel ce ți-ai curățit, prin aspre nevoințe, puterile cele sufletești.
Bucură-te, dreptar al credinței, nădejdii și dragostei dumnezeiești.
Bucură-te, vistieria virtuților monahicești.
Bucură-te, tărie a nevoitorilor.
Bucură-te, pom răsădit la izvoarele lacrimilor.
Bucură-te, dascăl al plânsului celui făcător de bucurie al monahilor.
Bucură-te, minte curățită și luminată de Duhul Sfânt.
Bucură-te, sfeșnic luminos al lui Hristos pe pământ.
Bucură-te, locașul darurilor duhovnicești.
Bucură-te, Preacuvioase Pimen, mult nevoitorule!

Condacul al 7-lea

Covârșind întunecarea trupului celui pământesc cu lumina cea neapusă, te-ai sălășluit înlăuntrul luminilor Treimii celei de viață începătoare, fericite, îndumnezeindu-te, pentru aceea, îndreptează către dreptarul vieții celei îngerești pe cei ce cântă Domnului: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Harul dumnezeieștilor voiri, care a luminat mintea ta, a supus desăvârșit voirile trupului tău, Sfinte, căci tu nu ai dat loc zburdărilor neorânduite ale trupului, pentru aceea ajută-ne și pe noi să supunem Duhului cugetul trupului, ca să-ți strigăm ție cu dor:
Bucură-te, finic roditor al virtuții.
Bucură-te, pom în livada Stăpânului Vieții.
Bucură-te, din virtuți împletită cunună.
Bucură-te, agonisitorul faptelor bune.
Bucură-te, neagonisitorul câștigului de necinste.
Bucură-te, tăgăduitorul relelor credințe.
Bucură-te, izgonitorul demonilor pentru cei aflați în neputințe.
Bucură-te, învățător al dreptei măsuri.
Bucură-te, tâlcuitor cu îndrăzneală al Sfintelor Scripturi.
Bucură-te, căutătorul înțelepciunii de sus.
Bucură-te, că vultur ce zboară pe înălțimi ai ajuns.
Bucură-te, păstorul cel iscusit al sufletelor.
Bucură-te, Preacuvioase Pimen, mult nevoitorule!

Condacul al 8-lea

Vas al Duhului te-ai arătat alungând cu putere duhurile cele necurate care te împungeau cu îmboldirile trupului, de a căror răutate și pe noi ne izbăvește, Părinte, și cere pentru noi iertarea datoriilor, ca să cântăm cu mulțumire: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Pururea ai învățat pe ucenicii tăi, Sfinte, dreapta măsură și dreapta socoteală precum și osteneala cea după putere, zicând: „Toate cele peste măsură sunt ale dracilor”, pentru aceea, și pe noi învață-ne să ne strunim cugetul și să nu ne abatem nici la dreapta, nici la stânga, ci să ținem calea cea împărătească aducătoare de roade bune, ca să-ți strigăm:
Bucură-te, Sfinte Pimen, învățătorul dreptei socotințe.
Bucură-te, părinte, păstor al părinților.
Bucură-te, smerit cugetătorule.
Bucură-te, al căii celei de mijloc aflătorule.
Bucură-te, vultur ce privești țintă la Soarele dreptății.
Bucură-te, icoană însuflețită a blândeții.
Bucură-te, prigonitorule al râvnei celei nebune.
Bucură-te, iubitorule al tăcerii celei depline.
Bucură-te, tăinuitorule al harului.
Bucură-te, vas primitor al Mângâietorului.
Bucură-te, locuitor al Raiului.
Bucură-te, pe calea cea dreaptă călătorule.
Bucură-te, Preacuvioase Pimen, mult nevoitorule!

Condacul al 9-lea

Pom al dreptății fiind cu adevărat, ai odrăslit în mijlocul turmei tale îndumnezeite rodul smereniei care desfăta oile tale cele înțelegătoare, urmând ție fără de prihană și împreună cu păstorul strigând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Lucrător al smereniei celei dumnezeiești pururea te-ai arătat, iubind tăcerea mai mult decât a grăi în deșert, iar de ședea avva Anuv aproape de tine, tăceai desăvârșit, dând întâietate bătrânului și fugind de mândrie ca de la fața șarpelui și vestind tuturor că „mortul nu grăiește”, pentru aceea și noi, cu smerenie, îți strigăm:
Bucură-te, iubitorule al prihănirii de sine.
Bucură-te, defăimătorul cu fapta al mândriei.
Bucură-te, lucrător al tăcerii în stupul chiliei.
Bucură-te, cel ce cu fapta ai vestit că „semnul călugărului se arată în ispite”.
Bucură-te, că nu ai primit laudele cele aducătoare de pagube neînchipuite.
Bucură-te, că ai răbdat în sminteli cu smerenie și închinăciune.
Bucură-te, că prin cuvinte scurte ai învățat adânc de înțelepciune.
Bucură-te, povățuitorul smereniei celei înălțătoare.
Bucură-te, că ne-ai învățat să nu trecem cu vederea pe frați la vreme de cercare.
Bucură-te, cel ce, prin tăcere, ai murit desăvârșit lumii.
Bucură-te, cel ce ai pus strașnică pază gurii.
Bucură-te, cel ce ai pecetluit buzele ca să auzi graiuri de îngeri.
Bucură-te, Preacuvioase Pimen, mult nevoitorule!

Condacul al 10-lea

Așa cum Moise, văzătorul de Dumnezeu, a despicat marea răutății, tot astfel, cu toiagul rugăciunilor tale, ai călăuzit pe poporul tău în chip cucernic spre moștenirea nepătimirii și ai hrănit cu mana Duhului pe cei ce strigă: Aliluia! 

Icosul al 10-lea

A venit oarecând la Cuviosul Pimen un creștin doritor de cuvinte alese și de tâlcuiri înalte din Scripturi, dar smeritul părinte nu i-a grăit lui niciun cuvânt. Cum acela se smintea tare, un frate îmbunătățit l-a sfătuit pe el a-l întreba pe cuviosul despre patimi și izbăvirea de ele. Cum a auzit aceasta, smeritul păstor de suflete îndată s-a luminat la față și i-a grăit lui multe cuvinte de mare folos duhovnicesc, iar acela îndreptându-se, a plecat, spunând tuturor așa:
Bucură-te, tămăduitor al patimilor celor ascunse.
Bucură-te, vestitor al tainelor celor nepătrunse.
Bucură-te, îndreptător al mândriei.
Bucură-te, neprietenul fățărniciei.
Bucură-te, prin care cei neputincioși află tămăduire.
Bucură-te, cel ce ne ferești pe noi de păcătuire.
Bucură-te, că ai arat brazdele sufletelor.
Bucură-te, că ai plivit mărăcinii patimilor.
Bucură-te, chipul păstoririi celei duhovnicești.
Bucură-te, învățătorule al legii monahicești.
Bucură-te, petrecerea aspră a unei vieți sfințite.
Bucură-te, purtător de Dumnezeu, răsplată a faptelor neprețuite.
Bucură-te, Preacuvioase Pimen, mult nevoitorule!

Condacul al 11-lea

Inimă roditoare prin arătura virtuților ai gătit Semănătorului sufletelor și ai cules cele mai dulci roade ale cunoștinței celei duhovnicești, prin care înmulțit ai hrănit pe cei care strigă împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cu râurile cucerniciei tale, dumnezeiescule păstor, te-ai bucurat ca o cetate în pustie, din care a fost adusă lui Dumnezeu, întru desfătare și neprihănire, mulțimea îndumnezeită a cuvioșilor care cu dreptate strigă ție:
Bucură-te, chipul petrecerii dumnezeiești.
Bucură-te, temelie neclătită a vieții îngerești.
Bucură-te, că ai îndreptat petrecerile monahilor.
Bucură-te, că luminezi cugetele inimilor.
Bucură-te, cel ce strălucești de lumina minunilor.
Bucură-te, cela ce pregătești ucenicilor hrană tare.
Bucură-te, prin care cei căzuți află îndreptare.
Bucură-te, că ai strălucit cu lumina cea negrăită.
Bucură-te, împotriva ereticilor sabie ascuțită.
Bucură-te, organ strălucit al harului.
Bucură-te, oglindă neîntinată a Mângâietorului.
Bucură-te, părintele urcușului îndumnezeitor.
Bucură-te, Preacuvioase Pimen, mult nevoitorule!

Condacul al 12-lea

Ca unul care te-ai mutat la fericitele corturi cerești, hrănindu-ne pe noi din Pomul Vieții, păzește-ne pe noi nerăniți de patimile și sfătuirile cele aducătoare de moarte ale celui potrivnic și de orice altă vătămare, ca dimpreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Lumina cea nematerialnică primind-o, Părinte, lăsând arătările cele înșelătoare ale lumii celei trecătoare, te-ai făcut moștenitor al lui Hristos și al Împărăției Sale, rodind bunătățile cele veșnice și mutându-te cu dor la viața cea neîmbătrânitoare, pentru aceasta rânduiește izbăvirea din patimi pentru cei ce strigă ție:
Bucură-te, al părinților de obște povățuitor.
Bucură-te, cel cu îngerii împreună-dreptslăvitor.
Bucură-te, jugul înfrânării celei neabătute.
Bucură-te, temelie a răbdării neclintite.
Bucură-te, împodobitorul pustiei.
Bucură-te, călător în căile sfințeniei.
Bucură-te, că frumusețea lui Hristos pururea o privești.
Bucură-te, că îndrăzneala vrăjmașilor o biruiești.
Bucură-te, cel ce ai dobândit vederea dumnezeiască.
Bucură-te, cel ce ai luat cununa nestricăciunii cerească.
Bucură-te, că acum dănțuiești cu cetele cele îngerești în Grădina de sus.
Bucură-te, că nici pomenirea cea de pe pământ nu ți-a apus.
Bucură-te, Preacuvioase Pimen, mult nevoitorule!

Condacul al 13-lea

Mare între Cuvioși arătându-te prin cea mai aspră nevoință a viețuirii tale, Pimen de Dumnezeu slăvite, te-ai aflat lucrător al celor mai mari daruri și minuni ; pentru aceasta, izbăvești pururea din cele mai mari primejdii și necazuri pe toți cei ce se apropie cu credință de acoperământul tău și curat te fericesc pe tine, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (de trei ori)

Icosul 1

Cu dumnezeiasca dragoste încă din pruncie hrănindu-te, Părinte, împreună cu frații tăi, ai urmat lui Hristos,  viață îngerească petrecând și, prin zidirea virtuților, ca o lumină în lume ai strălucit, povățuindu-ne și pe noi a urma vieții celei îngerești, pentru aceea, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că din pruncie te-ai predat dragostei dumnezeiești.
Bucură-te, că ai ajuns la sporiri și înaintări duhovnicești.
Bucură-te, că, în scurtă vreme, în nevoințele cele pentru Hristos ai sporit.
Bucură-te, că înălțimea cea neumblată a vieții pustnicești ai dorit.
Bucură-te, îndrumătorul monahilor.
Bucură-te, cel ce te-ai nevoit în iubirea aproapelui.
Bucură-te, candelă a iubirii frățești.
Bucură-te, plinitorul fără abatere al făptuirii monahicești.
Bucură-te, adâncul cel greu de pătruns al vederii duhovnicești.
Bucură-te, sfeșnic luminos al pustnicilor.
Bucură-te, luminătorul cel preastrălucit al părinților.
Bucură-te, de minuni făcătorule.
Bucură-te, Preacuvioase Pimen, mult nevoitorule!

Condacul 1

Înălțime a cuvioșilor, legiuitor al sihaștrilor și învățător al monahilor, te fericim pe tine, Cuvioase Pimen, căci ai fost socotit, prin felul viețuirii, deopotrivă cu îngerii și încercat povățuitor. Pentru aceasta, strigăm ție: „Bucură-te, Preacuvioase Pimen, Părintele nostru”.

Rugăciune către Sfântul Cuvios Pimen cel Mare

Izbăvește prin caldul tău ajutor, Preacuvioase Părinte Pimen, sufletele noastre cele pierdute, dăruindu-ne nouă iertare din căderi și odihnă din toate amărăciunile vieții, ca unul care te-ai arătat plin de harul Duhului Sfânt, printr-o viață asemenea îngerilor. Nimicește, cu mijlocirile tale, cetele demonilor ce uneltesc împotriva noastră și izbăvește-ne pe noi din căderile cele pline de durere, din strâmtorările chinurilor, din felurimea primejdiilor și din toată reaua întâmplare pe noi, cei ce alergăm pururea la ocrotirea ta, slăvite Părinte Pimen.

Sinaxar 27 August

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Pimen cel Mare.

Sfântul Pimen era de origine din Egipt. La vârsta de cincisprezece ani se duse sa-i regăsească pe cei sase fraţi ai săi, asceţi in pustiul Sketis (adică "al Schitului"): Avva Anuv era cel mai mare (cf. 6 iunie) iar Paisie cel mai mic (izvoarele nu ne permit sa spunem cu siguranţă ca acest Paisie e sfântul prăznuit la 19 iunie). Pe când era încă tânăr, Pimen se duse să îl cerceteze pe un bătrân (avvă, stareţ) despre trei gânduri, dar în timpul discuţiei uită de unul din ele. Întors la el în chilie şi amintindu-şi-l, plecă pe dată, parcurgând lungul drum ce îl separa de bătrân pentru a-i spune gândul sau. Admirându-i grija de a-şi păstra sufletul curat în faţa lui Dumnezeu, Batrânul îi prezise : "Pimen, numele tău va fi rostit în tot Egiptul iar tu vei deveni cu adevărat 'pastor' [Pimen în greceşte înseamnă 'pastor'] al unei turme mari". Când centrul monastic de la Sketis a fost devastat de către barbarii mazici (407), cei şapte fraţi au reuşit să scape masacrului şi, luând-o pe drumul exploatărilor de nitriu din zonă, se instalară la Terenuthis, în partea superioară a Egiptului, pe malurile Nilului. Pimen deveni aici foarte renumit încât oamenii pioşi îi părăseau pe bătrânii la care se duceau să ceară sfaturi, pentru a veni la el. Când venea cineva la Avva Anuv, el îl trimitea la Pimen, recunoscând că primise harul învăţării celorlalţi, dar Pimen nu lua niciodată cuvântul în prezenta fratelui său mai mare şi refuza să vorbească după un alt bătrân, chiar dacă îi întrecea pe toţi.

Aflând unde se retrăseseră cei şapte fraţi, mama lor încercă să îi întâlnească dar ei refuzară, de aceea se duse în faţa bisericii şi aştepta ca asceţii să vină acolo pentru adunarea lor de fiecare săptămână, sâmbăta (când privegheau împreună până duminică). Văzând-o, fiii ei îşi întoarseră faţa imediat. Ea alergă după ei şi, găsind uşa încuiată, plângea gemând. Pimen îi zise atunci din interior : "Voieşti să ne vezi aici sau pe lumea cealaltă ?". Ea îi răspunse : "Dar nu sunt eu mama voastră ? Nu eu v-am crescut la sân ? Acum când părul mi-a albit, nu pot deci să vă văd  ?". El relua : "Dacă tu îţi stăpâneşti dorinţa de a ne vedea pe lumea aceasta, ai să ne vezi veşnic în lumea cealaltă". Şi mama cea evlavioasă plecă atunci plină de bucurie, zicând : "Dacă vă văd cu siguranţă acolo, atunci nu mai doresc să vă văd aici pe pământ".

În primii ani Pimen postea mult, petrecând adesea două sau trei zile la rând fără să mănânce şi îşi supunea trupul la un regim de mare austeritate. Dar cu timpul, câştigă o mare experienţă în ştiinţa spirituală şi, devenit medic, călăuză şi luminător pentru locuitorii pustiului, el învăţa să mănânce moderat în fiecare zi pentru a nu cădea nici în mândrie nici în lăcomie şi să urmeze astfel calea împărătească cea uşoară si fără griji. Când într-o zi un frate îl surprinse spălându-se pe picioare şi a fost smintit, el îi răspunse : "Noi nu am învăţat să ne ucidem trupul, ci patimile". El mai spunea adesea : "Tot ceea ce depăşeşte măsura, de la diavolul vine".

Cumpătat în asceză, era totuşi foarte strict în ceea ce privea relaţiile cu oamenii şi îşi considera chilia ca mormânt al său, în care călugărul, ca un mort, trebuie să rămână străin oricărei legături cu cele pământeşti. Într-o zi, guvernatorul ţinutului, dorind să îl vadă, îl arestă pe băiatul surorii sale, pentru ca Bătrânul să vină să mijlocească în favoarea lui. Dar Pimen rămase insensibil implorărilor surorii sale, spunând : "Pimen nu a născut copil". Şi trimise vorbă guvernatorului să fie judecat după lege dacă făcuse vreo greşeală. Desigur, Bătrânul nu a acţionat ca un fără-de-inimă, ci cu înţelepciunea şi discernământul său a înţeles că guvernatorul se va lăsa păgubaş.

Când un vizitator voia să discute cu el despre lucruri înalte, Bătrânul rămânea tăcut ; dar daca era întrebat despre patimi şi despre modul de a vindeca sufletul, atunci răspundea cu bucurie. Dădea interlocutorilor săi răspunsuri în funcţie de capacitatea lor de înţelegere şi de posibilităţile lor, pentru a-i încuraja să progreseze în virtute. Înainte de toate el îi sfătuia să nu lase loc gândurilor pătimaşe complăcându-se în ele sau încercând să le răspundă ; şi asigura că ele vor dispărea astfel de la sine : "Noi nu le putem împiedica să vină să ne tulbure, dar e în puterea noastră să le rezistăm". El învăţa că a se arunca în pe sine faţa lui Dumnezeu, a nu se măsura pe sine şi a lăsa în urma sa toată voia proprie sunt instrumentele curăţirii sufletului; dar mai ales prin osândirea de sine şi prin trezvie sufletul va putea să se zidească şi să progreseze spre desăvârşire. Când fu întrebat într-o zi dacă se cuvenea să fie atenţionaţi fraţii ce erau văzuţi în vreo greşeală, Pimen răspunse : "În chiar clipa în care noi acoperim greşeala fratelui nostru, Dumnezeu o acoperă pe a noastră, iar când noi scoatem la iveală greşeala fratelui nostru, Dumnezeu o vădeşte pe a noastră". Iar când vedea câte un frate adormind la biserica, departe de a-l mustra, Batrânul Sfânt prefera să îi ia capul şi să îl pună în poala sa, lăsându-l să se odihnească. Cât despre trezvia proprie, veghea la ea cu stricteţe în orice clipă, ştiind că începutul tuturor viciilor este împrăştierea ; iar când trebuia să iasă din chilia sa, se aşeza mai înainte câte o oră, punând rânduială în gândurile sale.

El mai spunea că "omul are nevoie de smerenie ca de suflarea ce iese din nările sale" şi că prin osândirea de sine, care ne face să îl considerăm pe fratele nostru mai sus decât noi, putem ajunge la aceasta smerenie care ne aduce odihna în orice împrejurare. El însuşi adusese la o asemenea măsură dispreţuirea de sine încât mărturisea cu sinceritate : "În locul în care Satan e aruncat, eu mă arunc şi mă aşez sub fiinţele iraţionale, căci ele sunt ireproşabile". Când era întrebat cum de era posibil să se considere mai prejos de orice fiinţă creată de Dumnezeu şi chiar de un ucigaş, Bătrânul răspundea : "El nu a făcut decât greşeala aceasta,eu însă păcătuiesc în fiecare zi".

Văzând într-o zi pe o femeie jelindu-se pe mormântul soţului şi al fiului său, Avva Pimen spuse fratelui sau Anuv că nu poate deveni călugăr cel care nu a atins încă o asemenea măsură în plângere sufletului şi o mortificare neîncetată a trupului. Altă dată căzu în extaz în faţa unuia din cei apropiaţi lui, care îl intrebă apoi unde fusese dus. El răspunse : "Gândul meu era acolo unde se găsea Sfânta Maică a Domnului, care plângea pe Crucea Mântuitorului şi aş vrea în toată vremea să plâng şi eu astfel".

Într-o zi vizitatori cunoscuţi veniră din Siria pentru a-i pune întrebări despre curăţia sufletului, dar Bătrânul nu ştia greceşte şi nu aveau interpret. Remarcând jena musafirilor săi, Pimen începu dintr-odată să vorbească greceşte şi le spuse: "Firea apei este moale, cea e pietrei este dură ; dar un burduf din piele agăţat deasupra unei pietre şi care lasă apa să curgă picătură cu picătură, pătrunde piatra. Aşa şi cuvântul lui Dumnezeu este blând iar inima noastră e dură, dar omul care îl aude adesea îşi deschide inima către frica de Dumnezeu".

După ce a strălucit mulţi ani ca un luceafăr în pustiu, învăţând prin propria experienţă şi făcându-se un model viu al tuturor virtuţilor, Avva Pimen a adormit în pace, la câtva timp după Sfântul Arsenie cel Mare (după 449), dar fără să fi revăzut pustiul Schitului.

Cu peste 200 de apoftegme, admirabile prin profunzimea şi înţelepciunea lor, Sfântul Pimen ocupă locul de frunte în diferitele colecţii de Apoftegme ale Părinţilor din Pustiu. Cum el relua adesea cele spuse de Părinţii de mai înainte, se estimează că Sfântului Pimen sau celor ucenicilor lui apropiaţi li se datorează primele culegeri de Apoftegme.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Eutalia.

Aceasta sfânta era din Sicilia, având mama elina, cu curgeri de sânge, care si ea se numea Eutalia, pe care au tamaduit-o Sfintii Mucenici Alfion, Filadelf si Chiprin; caci s-au aratat acesti trei sfinti mucenici în somn Eutaliei si i-au zis: "De crezi în Hristos si de te vei boteza, cu adevarat te vei vindeca si te vei mântui; iar de nu crezi, fugi departe de la noi". Iar Eutalia desteptându-se, s-a plecat cuvintelor Sfintilor Mucenici. Pentru aceasta crezând s-a botezat cu Eutalia fiica sa cea de un nume; avea însa si un fecior anume Sermilian, care a prins-o sa o sugrume, pentru ca crezuse în Hristos. Iar slujnica ei a scapat-o din mâinile lui. Pentru aceasta Eutalia fiica ei a mustrat foarte pe vrajmasul acela, fratele ei, caci a vrut sa omoare pe mama-sa; dar el zise: "Au doara si tu esti crestina?" Iar sfânta a zis: "Adevarat si cu osârdie doresc a muri pentru Hristos". Deci necuratul acela dezbracând-o a batut-o cumplit, apoi a dat-o uneia din slugi ca sa o rusineze; iar ea facând rugaciune a orbit sluga. Atunci fratele ei vazând un lucru ca acesta, i-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorului Liverie (Liberiu), papa Romei.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratiei lui Constantie (337-361), si a fost într-ajutor marelui Atanasie si lui Pavel Marturisitorul ca sa-si ia scaunele lor. Drept aceea împaratul Constantie, dupa moartea fratelui sau a trimis de l-a adus de la Roma, si încercând a-l pleca ca sa se fereasca de împartasire cu Atanasie, si ca sa fie la un gând pentru caterisirea lui. Dar neputând a-l pleca, l-a izgonit în Tracia. Dupa aceea mergând împaratul la Roma si fiind silit de multi, a poruncit sa-si ia fericitul Liverie iarasi scaunul, la care si mergând a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Osie, episcopul Cordovei (Cordoba, Spania).

Fericitul acesta, stralucind mai înainte în sihastrie si fiind împodobit cu tot felul de fapte bune, a fost facut episcop al scaunului Cordobei din Spania. Apoi având râvna pentru credinta ortodoxa, a mers si la marele si întâiul Sobor, de la Niceea, mustrând si lepadând tulburarea cea arieneasca. Acesta a strâns si Soborul ce s-a facut la Sardica si exarh a fost, între cei ce se adunasera atunci acolo, pentru ca nu iscalise caterisirea împotriva marelui Atanasie si a altor multi episcopi goniti din scaunele lor de catre Constantie, sau mai bine, pentru ca nu era la o unire cu raul eres al lui Arie, a fost izgonit, si suferind multe scârbe si patimi, a luat sfârsitul într-acel surghiun.

Tot în aceasta zi, pomenirea botezului famenului etiopian, de catre Sfântul Filip.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Antusa cea noua, care cu sac de par fiind îmbracata si cu piatra legata de grumaji si în put aruncata, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fanurie.

In timpul lucrarilor pentru scoaterea la iveala a zidurilor fortaretei din Rodos (Rhodos), muncitorii au descoperit ruinele unei frumoase biserici de altadata, sub dalele careia au gasit numeroase icoane. Printre ele, singura care era intacta era o icoana reprezentând un tânar militar, care tinea in mâna sa dreapta o cruce, deasupra careia se gasea o lumânare aprinsa, iar de jur-imprejurul icoanei erau reprezentate doisprezece scene ale muceniciei sale. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a putut descifra inscriptia: "Sfântul Phanourios" (Fanurie), nume care nu se gasea in vechiile martirologii si sinaxare. Cum guvernatorul insulei refuza sa-i acorde permisiunea de a restaura biserica, piosul Episcop s-a dus la Constantinopol, obtinând de la imparat dreptul de a o face. De atunci, Sfântul Fanurie a savârsit multe minuni, îndeosebi pentru gasirea obiectelor si animalelor disparute.

Dupa o traditie populara raspândita in Creta, mama sfântului ar fi fost o mare pacatoasa si, in ciuda tuturor eforturilor sale, sfântul nu a reusit sa o converteasca. El nu a incetat totusi nici o clipa sa se roage pentru mântuirea ei; iar când pagânii au venit sa-l ucida cu pietre, sfântul ar fi exclamat: "Pentru aceste osteneli, Doamne, ajuta-le tuturor celor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie". De aceea, pâna astazi când credinciosii din Creta pierd vreun obiect, ei au obiceiul sa faca prajituri pe care le dau celor saraci pentru iertarea mamei sfântului Fanurie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna august in 27 de zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Pimen (†454).

    Acest Preacuvios a fost egiptean de neam si a trait in pustia Egiptului, pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450). Tineri fiind, el si cei sapte frati ai sai, intr-o buna zi, s-au despartit de lume si, luand drumul pustniciei, au intrat intr-o manastire si s-au facut monahi.

    Deci, fericitul Pimen isi petrecea zilele si anii in pustnicesti nevointe, staruind neincetat in rugaciuni, sporind in faptele bune, cele monahicesti, si intarindu-se, cu ajutor de la Dumnezeu, impotriva nevazutului razboi al diavolului. In scurt, supunandu-si trupul in slujba duhului, s-a suit la varful nepatimirii si a ajuns mare intre Parintii pustiei. Deci, a auzit de intelepciunea si de smerenia lui dregatorul acelui tinut si a vrut, intr-o zi, sa vada pe ava Pimen. Dar parintele Pimen a stat si s-a gandit ca, de il va primi pe acest dregator in chilia sa, atunci, vor veni si altii, care vor incepe sa-l laude pentru darurile lui cele duhovnicesti, lipsindu-l de smerenia castigata, cu atata osteneala si prinzandu-l in mrejele mandriei. De aceea, a trimis vorba dregatorului sa nu vina la el, ca nu poate sa-l vada, fiind hotarat sa plece din locul acela. Si s-a mahnit stapanitorul de un raspuns ca acesta, dar, dorind cu orice pret sa-l vada pe batran, a aflat un mijloc ca acesta, adica a prins pe fiul surorii staretului si l-a inchis in temnita, ca si cand ar fi facut o fapta rea, nadajduind ca staretul va mijloci pentru nepotul sau si, asa, il va vedea.

    Auzind aceasta, mama tanarului, sora lui Pimen, a alergat degraba in pustie, la fratele sau, si a inceput sa bata la usa si sa-l roage, cu multa tanguire. Dar staretul nu i-a deschis usa, nici nu i-a raspuns. Iar ea se jeluia, zicandu-i: "Nemilostive, impietritule, neindurate, fie-ti mila, ca acesta este singurul meu copil". Iar Pimen a trimis pe ucenicul lui, sa-i zica sorei sale: "Du-te de aici, ca Pimen nu are copii". Auzind de aceasta, dregatorul a zis catre femeie: "Spune-i batranului, ca macar o scrisoare de rugaminte sa scrie catre mine si voi elibera pe nepotul sau". Deci, staretul a scris aceasta: "Cerceteaza dupa lege si, de este vrednic de moarte, sa moara, iar, de nu, nepedepsindu-l, sa-l libereze". Si s-a mirat dregatorul de socotinta acestui barbat si, cunoscand ca este cu adevarat placut lui Dumnezeu, a eliberat, indata, pe tanarul acela.

    Si a avut Cuviosul o multime de ucenici, la intrebarile carora, le raspunde prin pilde si asemanari adanci, pentru ca ei sa inteleaga invataturile Domnului si sa nu rataceasca niciodata de la dreapta credinta in Hristos. Si toti parintii si sihastrii, din Egipt si din Tebaida, il socoteau ca pe un parinte luand sfat si indrumare de la dansul.

    Unul din ei l-a intrebat odata: "Cum as putea sa ma pazesc de viclesugul indemnatorului la rele?" Parintele Pimen a raspuns: "Cand caldarea are foc dedesupt si fierbe, mustele si alte vietuitoare nu se apropie de ea, iar, cand se raceste, atunci si mustele stau pe ea si taratoarele cad inauntru. Asa este si cu monahul, de cel care se miluieste cu osardie, la cele duhovnicesti, vrajmasul nu indrazneste sa se apropie si sa-l tulbure, iar, de cel ce petrece in nebagare de seama si in lenevire, vrajmasul, cu inlesnire, se apropie si il supara, precum voieste".

    Dar, nu numai cu asemenea cuvinte povatuia Cuviosul, cu dragoste, suflete tinere, ci si prin faptele sale, dadea altora pilde de urmat, fapte de care este plin Patericul, la cuvantul "Ava Pimen". Si, in astfel de fapte, petrecandu-si viata, de trei ori fericitul a ajuns mare invatator al pustiei, si si-a primit sfarsitul, batran si plin de zile.

Intru aceasta zi, istorisire din Limonar, despre un alt Mucenic Pimen.

    Sfintii Parinti Sofronie si Ioan, in cartea lor, au scris despre acest Cuvios Pimen. Ava Agatonic, egumenul Lavrei Cuviosului nostru Parintele Sava, ne-a spus noua: "Am mers, zicea el, intr-o zi, in pustia Ruva, la ava Pimen, cel ce vietuia in pestera si se hranea cu radacini. Si, aflandu-l pe el, i-am marturisit lui gandurile mele si, daca s-a inserat, m-a lasat pe mine intr-o pestera, sa ma odihnesc, iar el s-a dus intr-o alta pestera. Si a fost, in noaptea aceea, ger mare si grozav am patimit de frig. Iar, facandu-se ziua, a venit staretul la mine si mi-a zis: "Cum ai petrecut noaptea aceasta, fiule?" Si i-am grait lui: "Iarta-ma, parinte, toata noaptea am patimit de ger". Iar el mi-a zis: "Cu adevarat, fiule, eu nu am patimit deloc de ger". Si, auzind eu, m-am minunat mult, fiindca staretul nu era prea imbracat si l-am intrebat, zicand: "Fii bun, parinte, si spune-mi mie cum de n-ai patimit de ger?" Si mi-a spus mie staretul: "A venit leul si s-a culcat langa mine si m-a incalzit. Insa, sa stii, fiule, ca eu de fiara am sa fiu mancat". Si i-am zis lui: "Pentru ce, parinte, ai sa fi mancat de fiara?" Si mi-a grait staretul: "Cand eram in lume, la locul meu, am fost pastor de oi, si, intr-una din zile, pascand eu oile, un om mergea alaturi de mine si cainii mei, navalind asupra lui, l-au rupt si l-au mancat. Iar eu, putand sa-l apar pe el de caini, nu l-am izbavit. Si sunt instiintat, prin descoperirea lui Dumnezeu, ca, si eu, cu acelasi fel de moarte, am sa mor, rupt de fiare." Aceasta a spus-o Cuviosul Pimen, despre sine, lui ava Agatonic. Si a fost, dupa cuvantul lui. Ca, dupa trei ani, s-a facut cunoscut ca Parintele Pimen, vietuitorul din pustie, a fost mancat de o fiara. Insa sufletul lui cel sfant s-a randuit in ceata Cuviosilor Parinti, prin milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava in veci! Amin.

Acatistul Sfinților Mucenici Adrian și Natalia

 

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condac 1

Aleșilor slujitori ai lui Dumnezeu și prealăudați mucenici ai lui Hristos, pentru iubirea Lui ați disprețuit deșertăciunea lumească, punându-vă viața ca o jertfă curată, dorind să primiți mai degrabă chinuri, decât să vă lepădați de Dumnezeul cel adevărat, cu dragoste vă lăudăm Sfinților Adrian și Natalia. Deci, ca cei ce stați lângă Tronul cel de har al Domnului desfătându-vă, rugați-vă pentru cei ce cu credință și evlavie vă implorăm, și cu mulțumire vă cântăm așa: Bucurați-vă, Sfinților Adrian și Natalia, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos.

Icos 1

Cu o iubire îngerească te-ai rugat neîncetat Mântuitorului, Natalia preafericită, ca să-i lumineze mintea întunecată a soțului tău și să o întoarcă spre cunoașterea Făcătorului și Stăpânului tău, până când au fost auzite rugăciunile tale; harul s-a atins de inima lui Adrian, care a crezut și plin de curaj a suferit chinuri și chiar moartea. Admirând râvna și dragostea voastră pentru Hristos, cu evlavie vă cântăm așa:
Bucurați-vă lumini ale dragostei dumnezeiești;
Bucurați-vă stâlpi neclătiți de relele păgânești;
Bucurați-vă, că ați purtat crucea drept și cu răbdare;
Bucurați-vă că cu aceasta ați învins pe demon și vicleniile sale;
Bucurați-vă că de Domnul voi ați fost încununați;
Bucurați-vă că la Tronul ceresc, pentru noi vă rugați;
Bucurați-vă Sfinților Adrian și Natalia, prealăudați și neînvinși mucenici al lui Hristos!

Condac 2

Văzând Domnul curăția inimii tale, preacinstite Adriane, măcar că era umbrită de politeism, dară gata să primească adevărul, te-a chemat la lumina Sa, deschizându-ți ușile împărăției Sale, pentru rugăciunile soției tale; împreună cu care ai cântat lui Dumnezeu cântare de laudă: Aliluia!

Icos 2

Înțelegerea adevăratei cunoștinți de Dumnezeu ți-a umplut sufletul Adriane, când, ca notar, scriai numele sfinților mucenici, osândiți la chinuri și moarte pentru numele Domnului; când ai întrebat pe servii lui Hristos ce răsplată au să primească ei de la Domnul în împărăția Sa pentru martirajul lor, ei au răspuns că limba nu poate spune și mintea nu poate cuprinde ce a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El. Îndată ai părăsit religia cea păgânească și din toată inima ai strigat: „Și eu sunt creștin!”. Lăudând întoarcerea ta către Soarele Dreptății, te rugăm primește, împreună cu soția ta, sfânta Natalia, de la noi păcătoșii laudele acestea:
Bucurați-vă ai adevăratului Dumnezeu sfinți slujitori;
Bucurați-vă ai voiei Lui sfinte buni împlinitori;
Bucurați-vă că în locul frumuseții pe Hristos L-ați iubit;
Bucurați-vă că iubirea conjugală, Lui o ați dăruit;
Bucurați-vă că ne ziceți, să nu ne lipim de cele de jos ci de cele de Sus;
Bucurați-vă că-n neputințe, să urcăm ne ajutați nespus;
Bucurați-vă Sfinților Adrian și Natalia, prealăudați si neînvinși mucenici al lui Hristos!

Condac 3

Întărit cu putere de Sus ai mers fericite la nevoințe si chinuri dorind să mori pentru Domnul și Mântuitorul tău. Soția ta, Natalia, cu rugăciuni și îndemnuri îți ajuta să ridici crucea rânduită de Domnul și să primești cununa nestricăciunii, pregătită ție în ceruri și cu îndrăzneală să cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3

Având să te prezinți la nelegiuita judecată a lui Maximian, ai fost închis în temniță, unde cu ceilalți mucenici, ai petrecut toată noaptea în rugăciuni, cântări și sfătuiri duhovnicești. Soția ta, disprețuind iubirea firească și neputința femeiască, în tot chipul te convingea să nu părăsești credința în Hristos, ci să rămâi până la sfârșit un mărturisitor neclintit al numelui Domnului, netemându-te de moarte. De aceea, ca adevăraților ostași ai lui Hristos, cu bucurie sufletească vă cântăm:
Bucurați-vă curajoși râvnitori ai credinței celei adevărate;
Bucurați-vă neînfricați mustrători ai credințelor deșarte;
Bucurați-vă că cu răbdarea ca cu o armă v-ați îmbrăcat;
Bucurați-vă că Crucea ca pe un scut puternic în mâini ați luat;
Bucurați-vă că chinuitorii, de curajul vostru s-au minunat;
Bucurați-vă că prin voi numele Domnului e binecuvântat;
Bucurați-vă Sfinților Adrian și Natalia, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!

Condac 4

Viforul îndoielii și al fricii de la inima ta ai gonit, slăvite Adriane și spre nevoința mucenicească te-a întărit fericită soția ta Natalia, toată noaptea vorbind despre răsplata viitoare ce a pregătit-o Dumnezeu celor ce își pun viața pentru El, spunându-ți astfel: „Fericit ești domnul meu, că ai aflat comoara cea neprețuită, mărgăritarul cel preascump – pe Hristos Domnul!” Nu te mai întoarce iar la bezna idolească, ci rămâi credincios Celui ce te-a iubit pe tine, cântându-I din toata inima: Aliluia!

Icos 4

Auzind Natalia, fiind acasă, că te-ai întors din temniță și gândindu-se că te-ai înfricoșat de chinuri și te-ai lepădat de Hristos, plângea amarnic și, întâmpinându-te în ușa casei, te dojenea că te-ai lepădat de credință. Dar tu, bucurându-te în duh și mai tare întărindu-te în suferință, cu lacrimi i-ai povestit ei, că nu numai nu te-ai lepădat de Hristos, ci voiești mai mult să suferi pentru Numele Său sfânt. Mirându-ne de o așa înaltă dragoste creștinească, cu umilință vă cântăm:
Bucurați-vă că chipul adevăratei însoțiri creștinesti ne-ați arătat;
Bucurați-vă că iubire cerească în inimile voastre ați purtat;
Bucurați-vă că cu lepădare de sine pe noi ne însuflețiți;
Bucurați-vă că în toate, voia lui Dumnezeu, să o vedem ne cerșiți;
Bucurați-vă că ne-ați învățat să părăsim cele de jos-trecătoare;
Bucurați-vă că ne sfătuiți să cugetăm la cele de Sus-viitoare;
Bucurați-vă Sfinților Adrian și Natalia, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!

Condac 5

Minunată milă și dragoste ai arătat Natalia, când împreună cu soțul tău, ați căzut la picioarele celor întemnițați pentru numele lui Hristos, și sfintele lor rane ungându-le și sărutându-le, aducându-le alinare și ușurare, cu inimă smerită, înălțând lui Dumnezeu cântare îngerească: Aliluia!

Icos 5

Văzând chinuitorul pe sfinții întemnițați împreună cu tine, că sunt atât de torturați, încât n-ar mai putea să sufere alte chinuri și mai groaznice, a poruncit să te ducă pe tine, Adriane, la judecată și să te sfătuiască să te lepezi de Hristos, ori de nu, să fii supus și la mai grele chinuri, însă, întărit fiind cu putere de Sus și mângâiat de fericita ta soție, ai rămas statornic împotriva ispitirilor vrăjmașului. De aceea pentru suferința cea pentru Hristos, vă fericim împreună cu sfânta Natalia și cu bucurie vă cântăm:
Bucurați-vă purtători de biruință, ai Celui Preaînalt slujitori;
Bucurați-vă puternici ai credinței în Hristos mărturisitori;
Bucurați-vă mustrători îndrăzneți ai rătăcirii idolești;
Bucurați-vă neînfricați propovăduitori ai slavei dumnezeiești;
Bucurați-vă că de mânia lui Maximian nu v-ați înfricoșat;
Bucurați-vă că răutatea și cruzimea lui o ați desconsiderat;
Bucurați-vă Sfinților Adrian și Natalia, prealăudați și neînvinși mucenici al lui Hristos!

Condac 6

Propovăduitor și retor te-ai arătat Adriane, în fața judecății împărătești, mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, care a făcut cerul și pământul, iar rătăcirea diavolească o ai defăimat, și pentru acestă mărturisire și defăimare ai suferit groaznice bătăi și chinuri, cântând Celui Atoatebiruitor: Aliluia!

Icos 6

Lumina slavei cerești a strălucit pe fața ta înțelepte pătimitorule, când, fiind bătut în mod barbar peste pântece, de îți curgeau măruntaiele, dar nu încetai să slăvești pe Hristos în fața poporului și să mărturisești Numele Lui. Iar fericita Natalia, văzând răbdarea și bărbăția ta, se ruga ca să nu slăbească sufletul tău, ci să rămâi până la sfârșit slujitor credincios al lui Hristos. Amândurora, noi vă cântăm așa:
Bucurați-vă că sfinte lăcașuri ale Duhului Sfânt ați fost;
Bucurați-vă vase slăvite ale Harului lui Hristos;
Bucurați-vă că-n suflet și trup, v-a pătruns dumnezeiasca lumină;
Bucurați-vă că Împăratul-Hristos v-a dat înțelepciunea divină;
Bucurați-vă că cu puterea dumnezeirii Lui ați fost întăriți;
Bucurați-vă că fără de frică, ați primit să fiți munciți;
Bucurați-vă Sfinților Adrian și Natalia, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos.

Condac 7

Vrând prigonitorul împărat să te cheme din nou la judecată, fericite Adriane, te-a închis în temniță cu ceilalți mucenici, unde a venit Natalia și, fericindu-te, te întărea zicând: „Fericit ești domnul meu, că te-ai învrednicit de starea sfinților mucenici ai lui Hristos, și cu dânsa bucurându-te ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Noua tortură a născocit chinuitorul, poruncind ostașilor să interzică intrarea femeilor, la cei întemnițați, care veneau să-i mângâie și să le ușureze chinurile. Atunci și ție, fericită Natalia, ți s-a interzis să-l vizitezi și să-l servești pe soțul tău; dar disprețuind porunca împărătească, îmbrăcată în haine bărbătești, veneai la închisoare, ca și mai înainte și pe soțul tău îl întăreai ca, bărbătește să meargă la chinuri și moarte, pentru Hristos-Domnul. Pentru aceasta cu vrednicie vă lăudăm, cântându-vă acestea:
Bucurați-vă a slujitorilor lui Hristos, podoabă luminoasă.
Bucurați-vă, a mărturisitorilor Lui, frumusete aleasă.
Bucurați-vă că ne-ați arătat calea îngustă, pe care voi v-ați pornit.
Bucurați-vă că pe dânsa ați ajuns la limanul liniștit.
Bucurați-vă că acuma în slavă și veșnică fericire vă aflați.
Bucurați-vă că cu rugile voastre, de nenorociri ne apărați.
Bucurați-vă Sfinților Adrian și Natalia, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos.

Condac 8

Priveliște stranie și strașnică a fost în temniță, unde erai închis cu ceilalți, Adriane, când după porunca tiranului chinuitor, au vrut să-ți zdrobească fluierele picioarelor. Atunci soția ta ți-a ridicat picioarele și le-a pus pe nicovală, ca să fie zdrobite de mâinile chinuitorilor, ca mai curând să te unești cu Domnul și Mântuitorul tău, căruia Îi vei cânta: Aliluia!

Icos 8

Arzând în iubirea lui Hristos, mucenice Adriane, ai răbdat până la fericită adormirea ta, când curatul tău suflet s-a unit cu Domnul, pentru Care atât de mult ai suferit, încât și mâna ți-a fost tăiată. Cinstind cu credință sfârșitul tău mucenicesc, ție și Sfintei Natalia, vă cântăm acestea:
Bucurați-vă că chinuri sufletești, pentru Hristos ați răbdat;
Bucurați-vă că pe aripile iubirii spre Dumnezeu ați zburat;
Bucurați-vă, că ca vulturii spre Soarele Dreptății v-ați ridicat;
Bucurați-vă că din valea plângerii, spre lumina v-ați înălțat;
Bucurați-vă că-n ceata mucenicilor, prin chinuri ați intrat;
Bucurați-vă, că cu toti sfinții, imne lui Dumnezeu ați cântat;
Bucurați-vă Sfinților Adrian și Natalia, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!

Condac 9

Toată mândria chinuitorului tiran a fost rușinată, când o ploaie puternică a stins flacăra focului, și n-a lăsat să ardă osemintele mucenicilor lui Hristos, ba încă și cetatea a inundat-o cu apă, și lumea necredincioasă a fost înfricoșată cu tunete și fulgere, iar fericita Natalia, plină de bucurie, cânta lui Hristos, Cel ce toate le iconomisește: Aliluia!

Icos 9

Retorica pământească nu-i în stare să laude îndeajuns nevoințele voastre Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, căci unul părăsind slava pământească, și-a pus sufletul său pentru credința în Hristos, iar cealaltă, învingând neputința firească, bărbătește s-a luptat, întărindu-și soțul în chinurile lui și bucurându-se de fericitul lui sfârșit. Faptele bune ale voastre, neștiind cu vrednicie a le prețui, cu dragoste vă cântăm acestea:
Bucurați-vă că Crucea Domnului, plini de curaj pe umeri ați dus;
Bucurați-vă că greutatea Crucii, nici pe unul nu v-a răpus;
Bucurați-vă că patimile Domnului, voi înșivă le-ați imitat;
Bucurați-vă, că patimi și pofte, cu voie le-ați crucificat;
Bucurați-vă că pildă de dragoste și blândețe v-ați arătat;
Bucurați-vă că sarcina unul altuia să purtăm ne-ați învățat;
Bucurați-vă Sfinților Adrian și Natalia, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!

Condac 10

Vrând să izbăvească trupurile sfinților mucenici de batjocură și dispreț, a venit un oarecare binecredincios bărbat cu soția sa la Natalia și ceilalți frați creștini și i-a rugat să le dea sfintele moaște ca să le ducă în Bizanț, până când va trece prigoana lui Maximian-păgânul. Creștinii din cetatea Nicomodiei, le-a ascultat rugămintea și le-a încredințat această comoară de mare preț, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10

Ca și cu un zid, suntem înconjurați cu rugăciunile voastre Sfinților Adrian și Natalia, căci în orice năpaste și nenorocire, totdeauna ne ajutați, cu atât mai mult când cu dragoste vă serbăm amintirea, slăvind, pentru voi, pe Hristos Dumnezeul nostru. Fiind noi păziți de sfintele voastre rugăciuni, vă lăudăm cu acestea:
Bucurați-vă că în dragoste, sunteți grabnicii noștri ajutători;
Bucurați-vă bunii noștri mijlocitori și învățători;
Bucurați-vă că pentru noi la Dumnezeu mereu vă rugați;
Bucurați-vă, ca să trăim plăcut lui Dumnezeu ne învățați;
Bucurați-vă prieteni îngăduitori, ce-n necaz pildă ne dați;
Bucurați-vă că pe culmile inocenței și curăției ne ridicați;
Bucurați-vă Sfinților Adrian și Natalia, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!

Condac 11

Cântare lui Dumnezeu din toată inima ai adus, fericită Natalia, când te-a scăpat din mâna tribunului, ce voia să te ia în căsătorie. Tu ca o soție credincioasă soțului tău –mucenicul lui Hristos, Adrian, n-ai voit să te recăsătorești, ci, rugându-te te-ai dus cu corabia la Bizanț, unde a fost dus trupul sfântului tău soț. Ajungând în cetatea aceea ai cântat cu dragoste lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11

Far luminos a devenit corabia cu care ai călătorit pe mare, având ca un mărgăritar de preț - mâna soțului tău, cu a căruia rugăciuni ai scăpat de urmărirea tribunului și ai ajuns cu bine la Bizanț, cu sufletul plin de bucurie, sărutând trupul fericitului domnului tău, cu adâncă umilință ți-ai dat duhul în mâinile Domnului. Slăvind plecarea ta la Domnul, împreună cu sfântul Adrian, vă cântăm acestea:
Bucurați-vă soți fericiți, în viață și moarte nedespărțiți;
Bucurați-vă prieteni ai Domnului, ce lângă Tronu-I-L slăviți;
Bucurați-vă că de vederea Feții Lui pururea vă îndulciți;
Bucurați-vă că fericirea veșnică, pe totdeauna o primiți;
Bucurați-vă că în locașul celor drepți la odihnă vă aflați;
Bucurați-vă că moaștele cele sfinte, spre vindecare ni le lăsați;
Bucurați-vă Sfinților Adrian și Natalia, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!

Condac 12

Vase pline cu har s-au arătat cinstitele voastre moaște, dăruite nouă de Hristos-Domnul, pe dânsele cinstindu-le, cu rugăciunile voastre Sfinților Mucenici ai lui Hristos, căpătăm dezlegarea păcatelor, din toată inima cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12

Cântând cinstitele voastre patimi și fericita adormire, prin care v-ați urcat la cele de Sus cu toți sfinții din veac bineplăcuți lui Dumnezeu, vă lăudăm preaslăviți mucenici ai lui Hristos, Adrian și Natalia, și vă rugăm sârguincios, să ne pomeniți neîncetat la Tronul Slavei, pe cei ce vă fericim așa:
Bucurați-vă ostași răbdători de chinuri și purtători de biruință;
Bucurați-vă aleși luptători pentru adevărata credință;
Bucurați-vă luminători aprinși ai virtuții creștinești;
Bucurați-vă cărbuni aprinși ai dragostei dumnezeiești;
Bucurați-vă cuplu, ce întăriți legăturile căsătoriei;
Bucurați-vă că ați fost încununați cu bunurile cele cerești;
Bucurați-vă Sfinților Adrian și Natalia, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!

Condac 13

O, Sfinților Mucenici ai lui Hristos, Adrian și Natalia, fericiți soți și purtători de chinuri străluciți. Auziți-ne pe noi cei ce ne rugăm cu lacrimi, venind la biserică, rugați-L pe Stăpânul cel milostiv, Domnul nostru Iisus Hristos, să ne dăruiască nouă tuturora: pace în familie, sănătate trupească și sufletească, mântuirea sufletului, ca întotdeauna să-I cântăm Lui: Aliluia. (de trei ori)

Apoi Icosul I și Condacul 1.

Icos 1

Cu o iubire îngerească te-ai rugat neîncetat Mântuitorului, Natalia preafericită, ca să-i lumineze mintea întunecată a soțului tău și să o întoarcă spre cunoașterea Făcătorului și Stăpânului tău, până când au fost auzite rugăciunile tale; harul s-a atins de inima lui Adrian, care a crezut și plin de curaj a suferit chinuri și chiar moartea. Admirând râvna și dragostea voastră pentru Hristos, cu evlavie vă cântăm așa:
Bucurați-vă lumini ale dragostei dumnezeiești;
Bucurați-vă stâlpi neclătiți de relele păgânești;
Bucurați-vă, că ați purtat crucea drept și cu răbdare;
Bucurați-vă că cu aceasta ați învins pe demon și vicleniile sale;
Bucurați-vă că de Domnul voi ați fost încununați;
Bucurați-vă că la Tronul ceresc, pentru noi vă rugați;
Bucurați-vă Sfinților Adrian și Natalia, prealăudați și neînvinși mucenici al lui Hristos!

Condac 1

Aleșilor slujitori ai lui Dumnezeu și prealăudați mucenici ai lui Hristos, pentru iubirea Lui ați disprețuit deșertăciunea lumească, punându-vâ viața ca o jertfă curată, dorind să primiți mai degrabă chinuri, decât să vă lepădați de Dumnezeul cel adevărat, cu dragoste vă lăudăm Sfinților Adrian și Natalia. Deci, ca cei ce stați lângă Tronul cel de har al Domnului desfătându-vă, rugați-vă pentru cei ce cu credință și evlavie vă implorăm, și cu mulțumire vă cântăm așa: Bucurați-vă Sfinților Adrian și Natalia, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos.

Rugăciune către Sfinții Mucenici Adrian și Natalia

O, sfințit cuplu, Sfinților Mucenici ai lui Hristos, Adrian și Natalia, fericiți soți și străluciți purtători de chinuri! Ascultați-ne pe noi ce ne rugăm și mijlociți pentru noi, ca să ni se dea toate cele de folos trupurilor și sufletelor, și rugați pe Hristos Dumnezeu, să ne miluiască și să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre. Așa Sfinților Mucenici, primiți glasul rugăciunilor noastre și cu mijlocirile voastre, izbăviți-ne de foamete, de ciumă, de cutremur, de potop, foc și grindină, de sabie și de năvălirea celor de alt neam, de războiul cel dintre noi, de moartea cea năpraznică și de toate nenorocirile, scârbele și durerile; ca întotdeauna prin mijlocirile voastre fiind întăriți, să slăvim pe Domnul Iisus Hristos, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, cu Cel Fără de început al Său Părinte și Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sinaxar 26 August

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia, si cei împreuna cu dânsii.

Mucenicul Adrian si sotia lui Natalia au trait în cetatea Nicomidiei, pe vremea împaratiei lui Maximian. Iar la a doua înconjurare ce a facut Maximian prin împaratia sa, prigonind pe crestini, a prins 23 de barbati crestini care erau ascunsi prin pesteri, si au fost dati la multe chinuri. Pe acestia, mai înainte de a marturisi, i-a întrebat Adrian: "Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele chinuri?" Si, raspunzând, ei zisera: "Pentru ca sa dobândim bunatatile cele ce sunt gatite de la Dumnezeu, celor ce patimesc pentru Dânsul, pe care nici auzul nu poate sa le auda nici cuvântul sa le povesteasca". Acestea auzindu-le Fericitul Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis scriitorilor sa-i scrie si numele lui cu crestinii, ca bucuros moare si el cu dânsii. Deci scriindu-l aceia si pe dânsul, îl bagara în fiare si la închisoare. Acest lucru aflându-l Natalia, femeia lui, si gândind cum ca poate a fost prins pentru altceva, si îngrijindu-se foarte suspina si plângea. Dar fiind înstiintata ca pentru Hristos l-au pus în legaturi si în temnita, îndata îmbracându-se în haine luminoase a alergat la temnita. Si intrând înauntru îl învata sa stea neclintit la chinuri, si ruga pe sfintii cei ce erau împreuna legati cu dânsul sa se roage pentru el. Atunci prin sfatuirea mucenicului Adrian se întoarse Natalia la casa ei.

Deci fiind adus sfântul la împaratul si marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat, îl pusera cu fata în jos si-l batura cu toiege. Apoi, întorcându-l cu fata în sus, a fost batut si peste pântece, încât i se vedeau si maruntaiele. Mucenicul când patimea acestea era de 28 de ani.

Dupa aceea lui si celorlalti sfinti li s-au taiat mâinile si picioarele. Apoi dându-si sfintii sfârsitul, si urmând a li se mistui trupurile lor în foc, Natalia a bagat mâna Sfântului Adrian în sânul ei si urma mergând dupa sfintele moaste si strângea sângele ce pica de la dânsii si se ungea cu el. Apoi fiind stins focul de o ploaie mare si grea, un om credincios, anume Eusebie, luând moastele sfintilor si punându-le într-un caic mic, le-a dus la Arghiropoli si le-a asezat aproape de Bizant. Acolo mergând mai pe urma Natalia, si-a dat sufletul la Dumnezeu si a fost îngropata lânga moastele cele mucenicesti.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si trei de Mucenici, care au fost chinuiti împreuna cu Sfântul Adrian, si de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Atic si Sisenie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ivistion.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Mucenic Adrian printul.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Liciniu în Bizant, si se tragea de la Roma, fecior fiind lui Prov, împaratul Romei, împreuna cu un frate al sau, Dometie cu numele, ce ajunsese episcop în Bizant, dupa Tit. Deci fericitul Adrian dorind a patimi pentru Hristos, s-a dus la Nicomidia si a mustrat pe Liciniu, caci stricase în desert si fara socoteala ostile romane, cu pricina prigoanei asupra crestinilor. Drept aceea fiind supus la multe chinuri, i s-a taiat capul; iar fratele sau Dometie episcopul luându-i sfintele moaste le-a pus în Arghiropoli, unde erau si moastele Mucenicului Adrian, ale Nataliei si ale Apostolului Stahie, cel ce a fost întâiul episcop al Bizantului, dupa Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Ioasaf, fiul lui Avenir, împaratul Indiei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Titoe, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna august in 26 de zile: pomenirea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia si a celor impreuna cu dansii (†303 - 305).

        Mucenicul Adrian si sotia lui Natalia au fost din cetatea, Nicomidiei, pe vremea imparatiei lui Maximilian Galeriu, la a doua inconjurare, pe care o facea imparatul prin imparatia sa, urmarind pe crestini. Dar, ajungand in Nicomidia si intrand in capistea idoleasca, imparatul s-a inchinat necuratilor zei, aducandu-le spurcate jertfe, impreuna cu toti cetatenii, dupa care a poruncit ca, pe cei ce cred in Hristos, sa-i caute si sa-i aduca la chinuri.
        Si s-a apropiat de mai-marele ostilor, un oarecare pagan, si a zis: "Iata, crestinii s-au ascuns in pesteri si eu i-am auzit acolo, in noaptea aceasta, citind si rugandu-se Dumnezeului lor." Deci trimitand ostasi au prins douazeci si trei de barbati crestini, ascunsi in pesteri si, legandu-i in lanturi, i-au adus in cetate ca sa-i infatiseze inaintea imparatului. Dar, acolo, marturisind ca sunt crestini, Sfintii Mucenici au fost crunt batuti de ostasi, iar imparatul a poruncit ca numele si cuvintele lor sa fie scrise in cartea de judecata.
        Si, pe cand se facea scrierea numelui lor, Adrian, un barbat cinstit dintre mai marii curtii, si care tinea inca de paganatate, i-a intrebat: "Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele patimi?" Si, raspunzand ei, au zis: "Ca sa dobandim bunatatile ce sunt pregatite de Dumnezeu celor ce patimesc pentru El, pe care nici auzul nu le poate sa le auda, nici cuvantul sa le povesteasca." Deci, Adrian, acestea auzindu-le, umilindu-se din dumnezeiescul dar, a zis, catre scriitori, sa scrie si numele lui, cu crestinii, aratand ca este bucuros sa moara si el, impreuna cu dansii. Deci, scriindu-l, l-au bagat in fiare si in inchisoare. De acest lucru afland, Natalia, femeia lui, la inceput s-a ingrijorat, nestiind pricina intemnitarii lui, dar, mai pe urma, instiintandu-se ca pentru Hristos, l-au pus in lanturi si in temnita, indata, imbracandu-se in haine luminate, a alergat la temnita si, intrand inlauntru, i-a sarutat cu bucurie lanturile de pe grumaji si-l fericea pentru sfantul indemn ce a aratat si-l invata sa stea neclintit in chinuri si-i ruga pe Sfntii, cei ce erau impreuna cu el, ca sa se roage pentru el. Si s-a intors Natalia la casa ei, dupa sfatuirea aceasta cu Mucenicul Adrian, care a incredintat-o ca-i va da de stire, sa vina, sa vada sfarsitul sau. Si era fericitul Adrian tanar cu varsta, avand numai douazeci si opt de ani, si nu trecusera decat treiseprezece luni, de cand se casatorise cu Natalia.
        Deci, cu o zi inainte de intalnirea cu tiranul, Adrian, dand plata pazitorilor, a iesit si s-a dus sa dea el insusi de stire Nataliei, despre ziua sfarsitului sau. Dar ea, vazandu-l i-a inchis usa, gandind ca el a fugit de chinuri si s-a lepadat de Hristos, si-l mustra, facandu-l fricos si iubitor de dezmierdari. Si zicea: "Ce voi face eu, care m-am insotit cu acest pagan? Nu m-am invrednicit de cinstea de a ma numi sotia unui mucenic ca, iata-ma sunt o ticaloasa femeie, a unui barbat lepadat de Dumnezeu" Iar fericitul Adrian, stand, batea in usa, zicand: "Natalia, doamna mea, deschide, caci n-am fugit de chinuri. Eu am venit, precum ti-am fagaduit, sa te iau, ca sa vezi sfarsitul nostru, chezasuind Mucenicii pentru mine, si trebuie sa fiu acolo, la ceasul hotarat." Acestea auzindu-le, Natalia, indata, i-a deschis usa cu bucurie si, imbratisandu-se, s-a dus cu el la tiran. Si, intrand in temnita, Natalia saruta lanturile Sfintilor si stergea cu panza curata, ranile lor, aducandu-le pe cat se putea, usurare durerilor.
        Deci, adus fiind Sfantul Adrian la imparat si marturisind pe Hristos, ca este Dumnezeul cel adevarat, l-au pus cu fata in jos, l-au batut cu toiege si, intorcandu-l cu fata in sus, atat a fost batut pe pantece, incat i se vedeau si maruntaiele; dupa aceea, i-au taiat mainile si picioarele. Si, fiind el in temnita impreuna cu ceilalti Sfinti, s-a instiintat imparatul ca cei legati au slabit cu totul si sunt aproape de moarte. Atunci a dat porunca sa se aduca in temnita o nicovala si un ciocan de fier, ca sa le zdrobeasca fluierele si mainile si asa sa moara. Acestea vazandu-le, Natalia ii ruga pe ucigasi sa inceapa cu Adrian. Si, ucigasii ascultand-o, ea il ruga pe Adrian sa rabde cu tarie. Si, indata, din acea durere mare, Sfantul Adrian si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.
        Deci, poruncind necuratul imparat ca trupurile Mucenicilor sa se dea focului, fericita Natalia a ascuns, in taina, mana barbatului ei, ca sa nu fie aruncata in foc. Dar, stingandu-se focul de un potop de ploaie cu tunete si fulgere infricosatoare, unii slujitori ai stapanirii au fugit, in timp ce altii mureau ucisi de trasnete. Iar, un om credincios, anume Eusebiu, luand moastele Sfintilor, si punandu-le intr-o corabie mica, le-a dus la Arghiropol si le-a asezat intr-o biserica, aproape de Vizantia. Acolo, mergand, mai pe urma, Natalia si-a dat sufletul lui Dumnezeu, sfarsindu-si alergarea ei cea muceniceasca si fara de sange, ca una ce a patimit mult, slujind pe Mucenici si fugind din casa ei, pentru intreaga curatie. Si a fost ingropata langa moastele Mucenicilor.
 

 
 

Intru aceasta zi, cuvant despre insuratoare si despre desfranare.

        Veniti, voi, cei cu minte, si pricepeti, ca, deschizandu-va auzul, ascultati cuvintele mele simple, pe care vi le graiesc, spre folosul vostru, despre insuratoare si despre desfranare. Pentru ca, zice Apostolul Pavel: "Cinstita sa fie nunta intru toate, si patul nespurcat" (Evr. 13, 4). Iar acestea auzindu-le, fratilor, sa luam in inimi cele ce ni se graiesc noua spre folos, precum, iarasi, acelasi Apostol zice: "Cei ce nu pot sa se infraneze, sa se insoare si sa se marite. Ca, mai de folos este sa se insoare omul, decat sa fie desfranat, pentru ca, pe desfanati ii va judeca Dumnezeu". Deci, daca aceasta judecata o propovaduieste Apostolul, celor ce gresesc, inainte de insuratoare si nu se pocaiesc, cu atat mai aspra este judecata celor ce isi lasa sotiile si se duc la altele. Insa, de vom fi vanati de diavolul, pentru aceste pacate,apoi, sa le parasim pe acestea si sa ravnim la viata barbatilor celor buni, ca aceia au vietuit dupa Lege si, dupa Lege, au murit. Oare, Avraam n-a fost insurat? Si tot asa, Isaac si Iacov si alti multi, pe care noi astazi ii fericim si ii cinstim? Insa ei, dupa lege au trait, si nu s-au apropiat decat de sotiile lor, nici n-au cautat la desfranare, nici n-au fost desfranati. Sau, nu stiti ca multi, din Legea veche si din Legea noua, si-au pierdut plata lor, pentru multimea femeilor, petrecand in desfranari? Si, insusi Solomon, oare, nu din pricina multimii femeilor a pierit? Iar David, tatal lui, care atat de mare prooroc si imparat era, incat si Sfantul Duh se odihnea intru dansul, oare, n-a cazut prin acelasi pacat, pacatuind cu Batseba si ucigand pe barbatul ei? Dar chiar de au gresit, repede indata au adus si pocainta, cu cu buxe impietrite, ci din adancul inimii, fagaduind ca, de acum, nu vor mai face acestea, ci vor plange. Asemenea si voi, sa nu va lasati sotiile voastre, mergand la altele. Graiesc voua imparatilor, bogatilor si tuturor stapanitorilor, nu luati femeile de la barbatii lor, ca sa va insotiti cu ele, pentru ca, prin aceeasi lege, ca si voi, s-au insotit cu nunta si la aceeasi judecata vor sta inainte. Nici sa nu luati cu sila fetele de la saraci, nici sa batjocoriti, rusinand fecioare, pentru ca vor striga acelea catre Domnul si le va auzi si va trimite Dumnezeu mania Lui peste voi, precum zice Ioan, marele Teolog: "Ca si cu o secera va arde si va secera pe pacatosii de pe pamant" (Apoc. 14). Ca, daca ne vom petrece viata rau, aici, apoi, acolo, vom fi chinuiti. Deci, ce raspuns vom da la infricosatoarea Judecata? Sa ne temem fratilor, de Judecatorul cel puternic, Care nu se uita la fata celui ce este judecat. Sa parasim iubirea de dulceata si pofta cea rea si sa facem pocainta adevarata, curatindu-ne prin milostenie. Si, asa, in toate zilele facand, vom castiga Imparatia Cerurilor, pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.