Cred ca nu incape nici o indoiala asupra faptului ca sarbatoarea Zilei Culturii Nationale nu putea fi stabilita decat la 15 ianuarie, cand este si ziua aniversara a celui mai de seama poet al neamului nostru: Mihai Eminescu. I s-au atribuit titluri precum Poetul nepereche, Luceafarul poeziei romanesti... etc., insa, intai de toate, Mihai Eminescu ramane poetul neamului, deoarece mai mult decat orice a iubit si a cantat in versuri neamul din care s-a nascut, traditiile, oamenii, bogatiile si toate frumusetile lui. A fost un nationalist convins, lucru dovedit de intreaga s-a opera, care ne-a ramas mostenire, parca intocmai pentru a ne convinge ca nu gresim iubindu-ne tara cu tot ce are ea mai scump.
Scria in ziarul Timpul in anul 1878: e nobil rasadul din care s-a prasit acest mic popor romanesc, si, desi planta nu e mare, rodul e frumos si imbelsugat. A fost preocupat de problemele politice si sociale ale romanilor, iar adesea, in articolele sale, mustra clasa politica pentru deciziile luate, aparand cu vehementa interesele mult-iubitei tari. A militat pentru unitatea romanilor, vis pe care nu a apucat sa-l vada implinit, plecand dintre noi cu mult inainte de Marea Unire de la 1918.
Credea in unitate, iubea fiecare palma de pamant, tinea cu sfintenie la avutul patriei si nu dorea stirbirea resurselor ei. Scria taios si raspicat astfel: Organul Ministerului de Externe vorbeste de compensatii suficiente. Noi am zis de la inceput ca nu exista compensatii pentru Basarabia, precum nu exista niciodata vreo plata pentru o palma macar din pamantul patriei. Acestea sunt lucruri sfinte, care se pierd si se castiga prin imprejurari istorice, dar nici se vand, nici se cumpara, nici se schimba (Opere, vol X).
Nutrea ca romanii sa fie independenti, sa se bucure de libertate, sa poata sta cu fruntea sus intre marile imperii, fara sa se teama de razboaie. Un stat roman inconjurat de state slave poate sa fie pentru vrajmasii poporului roman o iluziune placuta; pentru romani insa el este o nenorocire, care ne prevesteste un nou sir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mangaie decat constiinta trainiciei poporului roman si nadejdea de izbanda (Timpul, iunie 1878). Nu suferea sa vada cum pradatorii ravneau la granitele tarii sa puna mana pe vreo bucatica de pamant. Romanii au fost dintotdeauna inconjurati de popoare care secole de-a randul le-au scrijelit avutul, le-au ingropat fiii si le-au tulburat linistea.
Prea v-ati aratat arama sfasiind aceasta tara,
Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,
Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,
Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti - niste misei! (Scrisoarea III)
Dorea viata lunga poporului sau, prosperitate, pace, libertate. Avea numai ganduri frumoase pentru tara sa, pe care o numeste "dulce".
Viata in vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mandrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!
In versurile sale nu uita sa mentioneze situatia nu tocmai buna a romanilor, pe care-i incuraja sa nadajduiasca, sa cheme in ajutor pe sfintii neamului, care vegheaza neincetat pentru mantuirea lor.Este cutremuratoare poezia Doina in care parca toata fiinta sa se chirceste de suferinta si necazurile semenilor dintr-un hotar in altul, semn ca toata tara era macinata de durere.
De la Nistru pan' la Tissa
Tot romanul plansu-mi-s-a,
Ca nu mai poate strabate
De-atata strainatate.
Dorul de tara l-a macinat intens in vremea cand a fost plecat la studii. Era mereu cu gandul acasa, la codrii si la izvoare. Il durea departarea. Din strainatate, o poezie in care, incapabil sa gasesca vreo placere in cotidianul strain sufletului sau, isi plange in versuri dorul.
Cand tot se-nveseleste, cand toti aci se-ncanta,
Cand toti isi au placerea si zile fara nori,
Un suflet numai plange, in doru-i se avanta
La patriei dulci plaiuri, la campii-i razatori.
Mustra pe intelectualii mediocri care nu se ridicau la nivelul inaintasilor lor. Considera ca omul de cultura trebuie sa fie un reper pentru societate, un model, un inovator. Avea asteptari inalte de la oamenii de cultura, pe care-i vedea lipsiti de patos. Condamna dur in poezia Epigonii micimea celor care aveau pretentia ca imbogatesc oarecum cultural zestrea poporului roman.
Vad poeti ce-au scris o limba, ca un fagure de miere: ...Iara noi? noi, epigonii?... Simtiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi batrane, urate,
Masti razande, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o fraza;
In noi totul e spoiala, totu-i lustru fara baza;
Voi credeati in scrisul vostru, noi nu credem în nimic!
Iubea tara aproape obsesiv pentru pitorescul ei. Se hranea launtric din frumusetea naturii, pe care a descris-o atat de fin in poezii precum: Fiind baiet, paduri cutreieram, Freamat de codru, La Bucovina, Povestea codrului, Revedere, Sara pe deal. Natura il odihnea, ii alina dorul, ii mangaia singuratatea, o considera refugiul perfect, prietenul care nu dezamageste niciodata. Nutrea sa se contopeasca, cu natura insasi. Il preocupa momentul trecerii sale in vesnicie si-l lega strans de pamantul patriei. In poeziile atat de graitoare, Iar cand voi fi pamant, Mai am un singur dor, Nu voi mormant bogat, spera sa-si potoleasca acel clocot launtric ce l-a caracterizat, in "linistea serii", " la marginea marii".
Considera natura un aliat al poporului roman, care la nevoie intervine chiar in apararea intereselor tarii. Zugraveste cu precizia unui pictor faimos fascinantul tablou al dialogului dintre Mircea si Baiazid in Scrisoarea III:
Eu? Imi apar saracia si nevoile si neamul...
Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, raul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este,
Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste;
N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid
Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid!
Considera importanta misiunea scolii de a forma caractere, de a-i invata pe oameni sa gandeasca, sa evolueze intelectual, dar si moral. Credea in capacitatea intelectuala a semenilor sai, a tinerei generatii in special. Invatand pe de rost numirile tuturor oraselor de pe pamant si toate formulele chimice, toate numele speciilor de plante si de animale, aceasta masa de cunostinte, oricat de noua ar fi pentru o inteligenta, n-o fac nici mai iubitoare de adevar, nici indemanatica de a judeca si de a distinge drept de stramb. Invatatura consista in multimea celor stiute, cultura in multilateralitatea cunostintelor, cresterea nu consista nici intr-una, nici intr-alta. Ea consista in influenta continua pe care o au lucrurile invatate asupra caracterului si in disciplinarea inteligentei. Cand aceste doua lipsesc, oricat de multe si-ar fi apropiat capul in mod mecanic, omul simte in sine un gol moral, care din toate e cel mai insuportabil si care conduce mintea nedisciplinata la cele mai triste abateri (Opere vol. XI).
A surprins toate aspectele vietii epocii sale si nu a neglijat nicidecum spiritualitatea neamului romanesc atat de legat de biserica si aflat mereu la nevoie sub ocrotirea Maicii Domnului, careia ii adreseaza sublime versuri in poezia Rugaciune.
Considera Biserica Ortodoxa maica spirituala a neamului romanesc, care a nascut unitatea limbei si unitatea etnica a poporului (Timpul, 14 august 1882).
Bogatia, complexitatea temelor atinse si puterea mesajului operei lui Eminescu fac ca el sa ramana intr-adevar poetul nepereche al neamului nostru. Cu toate acestea, ideile sale au fost adesea criticate. Nationalismul sau i-a adus in cele din urma numai necazuri, iar opera sa a fost chiar interzisa, deoarece deranja. Chiar si in zilele noastre, cand notiuni precum nationalism, patriotism, identitate sunt respinse, opera si personalitatea sa sunt puse in mod voit intr-un con de umbra. Genialitatea sa a ajuns sa fie considerata nebunie si chiar dementa. Este hilar cum el, care a militat pentru o buna si consistenta educatie, a ajuns sa fie mentionat vag sau chiar scos din manualele scolare. Un geniu, care a surprins atat de poetic genialitatea neamului sau, a ajuns aproape necunoscut in tara careia i-a dedicat intreaga sa opera. Ca el sunt multi, aruncati la gunoi, pusi si uitati pe rafturile cele din urma, acoperiti de praf si de uitare. Este de plans felul in care tratam oamenii de geniu, stalpii cei mai de seama ai culturii romanesti, cei fara de care nu am avea o limba, cei fara de care am fi astazi saraci si pierduti. Avem o cultura solida, fruntasa intre culturile lumii; ea ne defineste, ne da acea structura ADN cu care ne identificam intre popoare. Mihai Eminescu este nucleul culturii noastre, care face parte din identitatea noastra. Ca sa stim cine suntem si ce ne reprezinta, trebuie sa ne cunoastem valorile si sa le asimilam, caci pentru noi a ingaduit pronia divina sa le avem.
La inceput de an, sarbatoarea Zilei Culturii Nationale ne deschide calea pentru a reinsufleti in noi dorinta de cunoastere. Avem foarte multe de invatat de la marii oameni de cultura, care raman mereu actuali, indiferent de vremurile pe care le traim. Televiziunea si internetul au un impact puternic si de cele mai multe ori devastator asupra societatii, insa lectura unei carti, a unei poezii macar bucura sufletul, linisteste si igienizeaza mintea, stimuleaza imaginatia. (Bianca Sarbu)
https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/9405-mihai-eminescu-poetul-neamului-romanesc
