Se duce vara ca o pâine, vine iarna ca un câine!
27 iulie! Pantelimonul în calendarul creștin ortodox sau
Ziua în care se scutură mărul de aur din Rai. Ba chiar Ziua în care se
călătorește vara! Să nu înțelegeți greșit, nu e singura zi în care să
călătorim vara, ci e ziua când vara pleacă spre alte lumi. Deși eu nu
cred, pentru mine momentul venirii verilor ca și plecarea lor, a fost de
la un timp o mare taină. O foarte mare taină! Se zice că Pantelimonul e
și ziua de naștere a lui Pintilie Călătorul! Ce coincidență bizară 😅😉!
De fapt este ultima zi a unui
lung șir de sărbători populare, de superstiții ancestrale amestecate cu
religia creștină, ce au un rol în sufletul românilor de la sate, de a-i
feri de furiile unui zeu din panteonul ortodox, matusalemicul Sf. Ilie
din 20 iulie, patronul focului, fulgerelor și trăsnetelor, furios peste
măsură că nu poate împlini porunca dumnezeiască dată după ce a fost
judecat pentru uciderea părinților, aceea de a omorî toți diavolii. Și
nu este singur, el are un vizitiu în credința populară, Ilie Pălie, cel
care îi pedepsește pe cei ce lucrează în zilele interzise din iulie,
adică tocmai atunci când sunt călduri ucigătoare.
Sf. Pantelimon ori Pintilie Călătorul
este unul dintre sfinții creștini, pomenit în data de 27 iulie/9 august, după calendarul ortodox nou ori vechi.
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, pe numele
de botez Pantoleon, adică “cel în toate puternic ca un leu”, numit
doctorul fără de arginți, deci nu cerea plată pentru binefaceri, are un
c.v. tipic sfinților calendarelor creștine. Adică provine dintr-o
familie mixtă, pagân-creștin, este atras de creștinism prin învățăturile
date de mamă și după ce ajunge în inima imperiului roman, este ucis
pentru nelepădarea de noua credință. Făcuse o importantă școală de
medicină a vremii și este ales ca medic personal al împăratului roman
Maximilian, cel care dă și ordinul de decapitare al medicului. După
legenda creștină se spune că din rănile sale curgea sânge şi lapte,
alții spun doar lapte iar măslinul prăpădit de care fusese legat, a
înflorit și rodit foarte bogat. Corpul său aruncat în foc a rămas
intact. Sfântul Pantelimon este considerat protectorul medicilor,
tămăduitorul şi ocrotitorul ostașilor. În această zi, vracii îşi culeg
ierburile de leac.
Dar cine este Pintilie Călătorul? Nu l-ați întâlnit în
drumurile voastre, pe grupurile de Grecia, Turcia ori ale zări
mediteraneene? Nu l-ați văzut pe stângaciul furios care tună și
trăsnește atât de rău încât a speriat-o și pe Fecioară, care l-a
blestemat pentru că a făcut-o să sară din scaunul ei ceresc, ba i-a
confiscat 🤪mâna și piciorul drept? N-ați văzut niciun prunc țâșnind direct din burta mamei dacă tună în această zi de 27 iulie?
Creștinarea lumii în primul mileniu după Isus a adus o
mare de legende, alături de faptele reale. Așa și cu Sf. Pantelimon și
întreaga pleiadă de sfinți care, cum spunea un învățat, a fost creată de
om să-l dubleze pe Dumnezeu cu mulți, foarte mulți semizei. Doar că,
mai ales în primele secole după Hristos, oamenii simpli și analfabeți nu
înțelegeau slujbele creștine ținute obligatoriu în latină și greacă,
așa că și-au creat propriul calendar plin de personaje miraculoase.
Ulterior, așa cum s-a întâmplat cu marile sărbători, s-a produs un fel
de melanj de nume și fapte, cu îngăduința bisericilor un timp, pe
principiul fă-te frate cu dracul până treci puntea. Totul pentru
câștigarea adepților. O viață religioasă mai bogată și mai interesantă
decât religia oficială. Așa a apărut și Pintilie Călătorul!
Ei bine, Pintilie Călătorul este fratele netrebnic și cam
nebun al lui Ilie, SântIlie, e cel mai mic dintre frați și care e ascuns
de popor tocmai în ziua unui sfânt bun, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon
.
De fapt biserica susține că este
aceeași persoană, Pintilie Călătorul este Sf. Pantelimon, doar că
poporul îl alintă așa. To be, or not to be 🤔s-ar întreba bătrânii satelor 😄
știind cât de cuminte și supus este Pantelimon și cât de focos e
Pintilie Călătorul. Care mai e și sărbătorit regește de poporul român,
încă rămas dator credințelor vechi, frumoase de altfel, căci Pintilie
Călătorul, Sf. Pantelimon, este ultima sărbătoare a focului din luna
patronată de împăratul Iulius Caesar. El și Caesar s-au născut în
aceeași lună, numită așa după împăratul roman! Ce onoare 😉!
Luna lui Cuptor, e o lună a focului aprig cum este și cea
de acum. O lună în care vechii țărani nu munceau la câmp decât în prima
săptămână, căci în rest aveau interzis prin legile strămoșești, tocmai
de teama focului soarelui. Aceste obiceiuri erau cu mult înainte de
creștinism și o legendă chiar vorbește despre certurile dintre
înțelepciunea nativă, populară, bazată pe observația naturii de omul
simplu, analfabet de regulă și normele impuse de noua religie,
creștinismul, când s-a instalat în viața satelor: ”un popă, făcându-se
mai breaz ca noi și ca să ne facă și pe noi să muncim în aceste sfinte
sărbători ținute din moși-strămoși cu multă sfințenie, s-a dus în aceste
zile de sărbătoare să strângă niște fân cosit de curând. Țăranii nu
voiau să iasă la câmp din respect și frică de Circovi. Preotul, că are
să-i ciricăie el! Preotul a mers singur la adunat fânul, iar un trăsnet
cade din cer senin, aprinde fânul și ne omoară pe bietul popă!”
Dar interdicția avea să apară, doar că iată, la peste un
secol încă mai există în unele sate iar unele dintre sărbătorile zise
păgâne – Rusaliile – sunt acum cinstite de biserica ortodoxă. Biserica
Ortodoxă Română nr. 4 din anul 1907, avem recomandări. Ori poate
anateme?!:
„Deoarece mulţi săteni ţin încă şi astăzi obiceiuri şi
sărbători idoleşti, cu toate că ierarhii Bisericii dintotdeauna n-au
încetat a sfătui pe creştinii noştri să se ferească de ele. Însuşi Sf.
Sinod al Sfintei noastre Biserici autocefale ortodoxe Române a votat în
şedinţa din 29 mai anul 1874, un regulament împotriva sărbătorilor de
origină idolatră. Acest regulament, promulgat în 3 iulie 1874, cuprinde
mai întâi sărbătorile bisericeşti şi naţionale ce tot creştinul ortodox
român e dator a ţinea, apoi dispune la art. 3 următoarele: Orice alte
sărbători superstiţioase precum: Joile după Paşti, Rusaliile, Ilie
Palie, Foca, Pintilie Călătorul, Răpotinul, Drăgaica, Paparuda,
Circovii, Filipii, Chirică Şchiopul, sunt oprite a se serba, ca nişte
rămăşiţe din timpul idolatriei şi care nu aduc nici un folos sufletesc,
ci numai pagube celor ce le serbează, împiedecându-i de la lucrări
folositoare şi dând prilejul Ia petreceri deşarte şi vătămătoare.
Preoţilor le recomandăm a sfătui pe enoriaşi de a părăsi asemenea
sărbători păgânești, care nu sunt potrivite cu demnitatea de creştin şi
cu învăţăturile Sfintei Evanghelii şi ale Bisericii”. Și partea cea mai
interesantă, lipsită de mila creștină, o lege pământeană fără
intervenția dumnezeirii: „De aceea, cei care de acum înainte s-ar apuca
sa facă ceva din cele zise mai înainte, după ce au fost puşi în
cunoştinţă, poruncim ca aceştia, dacă ar fi clerici, să se caterisească,
iar dacă ar fi laici, să se afurisească”. Dumnezeu l-a iertat pe Ilie
că și-a ucis părinții, ba i-a dat și un car de foc și o misiune
importantă. Slujitorii pământeni ai lui Dumnezeu, poruncesc în numele
șefului pentru fapte muuult mai mărunte!
Pintelie Călătorul nu era
singurul nebun din familia lui Sânt Ilie. Din contră, toți frații și
surorile erau așa, doar de aceea ultimele se numeau Pantelii, Pălii sau
Pârlii, niște entități rele ce pârjolesc lanurile în urma lor, omoară
lucrătorii ce stau în bătaia soarelui de prânz, de ciudă că oamenii nu
le acordă respectul cuvenit. Parcă se leagă cu odihna de după prânz a
popoarelor mediteraneene?
Dar ce chermeze se făceau în familia lor căci potrivit
tradițiilor vechi, 7 zile înainte și 7 după ziua Sf. Ilie, erau reguli
stricte ce interziceau anumite munci făcute de femei (ce vremuri 😥faine!),
ba chiar erau zile ce dădeau puteri nebănuite nevestelor. Una dintre
ele era Ciurica, cea care te ciuruia în bătaie. Pe vremuri femeia avea
(mai are oare?) voie să facă în această zi doar o turtă coaptă în țest,
din care să mănânce toată familia, obligatoriu și bărbatul ei. După asta
poate să-l cotonogească bine .
Se spune că în tradiția populară asta era ziua femeilor și nu 8 martie.
Bărbații care pot, au libertate, pleacă de acasă de Ciurica.
Sărbătoarea bine petrecută, după reguli vechi, aduce belșug, sănătate și
pace în familie dar cu o condiție: nu da din casă nici măcar gunoiul.
Ce viață pe femeile care sunt fane Ciurica 😏
O personalitate virtuală hibridă, creată în popor din doi sfinți de sex
diferit, ciudat, Chiriac și Iunița, se crede că patrona un grup de
femei puternice în lupta cu societatea dură a patriarhatului. Femei,
vreți să vă bateți soțul și preotul să nu vă pedepsească? 15 iulie e
ziua ideală dar aveți grijă, dacă faceți ceva treabă prin casă, vă bat
bărbații pe voi de vă fac nu ciur, ci sită cu găuri mari! Ori dacă
bărbatul are minte și… curaj, vă bate el în avans ca să nu mai puteți
ridica palma de Ciurica 😄.
Despărțirea anotimpuilor
Ciudată lună este cuptor! Cât este de cald în luna asta Cuptor, tot atât de frig va fi și în luna lui Făurar.
27 iulie, sărbătoarea Sf. Pantelimon, este ziua
considerată de despărţire a anotimpurilor. Adică cum se spunea, se
întoarce crugul Cerului spre toamnă şi iarnă, că păsările, în special
berzele, se pregătesc de plecare în ţările calde, iar cerbul iese din
râu vestind răcirea apei. Cele două anotimpuri din calendarul popular
sunt despărțite de sărbătoarea lui Pintilie Călătorul, hotarul dintre
vară şi toamnă, pentru că acum, pe 27 iulie/9 august „se întoarce
crângu’ (crugul cerului sau bolta cerească) spre toamnă”. Altfel spus,
se călătoreşte vara, adică pleacă, se termină acest anotimp. S-ar mai
zice că Pintilie jelea amarnic în ceruri căci se desparte vara de
toamnă cum se desparte fiul de mamă dar tot el este cel care se roagă de
vară să revină şi la anul și să ajute oamenii cu recolte bogate.
În Istoria Câmpulungului, a
istoricului C. D. Aricescu dar și Claudiu Neagoe, în Câmpulungul
medieval şi premodern, arată că, începând cu a doua jumătate a secolului
al XV-lea, atestat documentar anul 1431, serbările de trecere, de
călătorie a verii, erau marcate de un târg, bâlci anual, numit cândva
Sborul/bâlciul de la Sf. Ilie. Era împărțit în două locuri: cel cu tot
felul de unelte casnice și agricole ținut lângă mănăstirea Negru Vodă şi
târgul de vite de la biserica Marina. Negustorii brașoveni aduceau la
bâlciul anual de la Câmpulung arme, coase, cuțite, furci, pluguri,
broaște de uși, balamale, clopote, vase ceramice, stofe, mătăsuri, în
vreme ce sibienii aduceau chimire, șei, hamuri, căpestre, bice şi vase
de lemn mai târziu venind și negustorii turci, care aduceau orez, piper,
ghimber, stafide, smochine, migdale, multe alte condimente. Acest bâlci
pe care l-am apucat și eu în mileniul III, avea un final aparte, în
noaptea de 27 spre 28 iulie, oarecum singular în zona Munteniei și
cunoscut popular ca:
Împerecherea rudarilor
Ultima zi a Bâlciului de Sântilie de la Câmpulung Muscel, numită
Pantelimonul sau Împerecherea rudarilor, era dedicată cunoaşterii,
căsătoriei ori divorțului rudarilor din satele şi cătunele locuite de
aceştia, cei din nordul şi din sudul Carpaţilor Meridionali: Argeş,
Dâmboviţa, Vâlcea, Braşov şi Sibiu, deci și cei ale căror case le vedeți
la Cetățeni (am scris aici), pe malul Dâmboviței și de unde biserica
noastră îi vrea alungați pentru a nu mai păta drumul spre mica mânăstire
din vârful colinei.
Despre acest obicei cunoscutul etnolog Ion Ghinoiu
povestea în Sărbători și obiceiuri româneşti: „ultima zi (a bâlciului)
era dedicată, în exclusivitate, rudarilor din satele şi cătunele de
rudari de pe laturile de nord şi de sud ale Carpaților Meridionali care
soseau aici, în număr mare, pentru a face cunoștință şi a se căsători.
Ceremonialul se compunea din mai multe secvențe: sosirea rudarilor în
seara sau în dimineața zilei de 27 iulie; gătitul fetelor candidate la
căsătorie prin îmbrăcarea lor în costume populare româneşti; cunoașterea
şi distracția tinerilor în cursul zilei de 27 iulie; „împerecherea”
(căsătoria) tinerilor care se fac nevăzuți în noaptea de 27 / 28 iulie;
consfințirea colectivă a căsătoriilor de către obștea lărgită a
rudarilor pe platoul pieței din centrul vechi al orașului Câmpulung unde
se joacă în special brâul după fluier. Acum, în dimineața zilei de 28
iulie, participanții la târg văd cine cu cine s-a legat. Cu acest prilej
se rezolvau şi divorțurile: soții plecau, în noaptea de Pantelimon, în
compania altor parteneri.”
Un ceremonial aparte care pe vremuri, atunci când rudarii
respectau cutumele strămoșești, aducea ceva farmec etniei dar și
târgului. Totul se desfășura nu haotic, ci după un ritual complex,
respectând timpii și obiceiurile prenupţiale, nupţiale şi
postnupţiale, când se consfinţeau de către mai marii obștei rudarilor
căsătoriile și divorțurile din acea unică noapte. Azi acest obicei a
dispărut, ultimul dacă nu mă înșel a fost acum doi ani! Și nu pot decât
să-l compar cu târgul de fete de pe muntele Găina, o datină străveche a
moților, care se făcea tot în luna lui Cuptor. Se spune că moții și cei
din Țara Crișurilor urcau muntele Găina aducând printre altele și
zestrea fetelor de măritat iar cei ce aveau feciori de însurat, un
chimir plin cu aur și argint. Cuplurile care se plăceau se cununau pe
loc, de preoții care participau la târg special pentru acest fapt. Apoi
urma veselia iar seara plecau spre case noile familii. Dincolo de
spectacol, rolul principal era evitarea cosangvinizării, o chestie
aducătoare de mari nenorociri în tradiția populară! Deși banul, averile,
aveau să-i facă pe mulți să închidă ochii la această datină bună, cum
ar spune bătrânii, de la vlădică până la opincă, adică de la case regale
până la familiile de țărani!
Cam așa și cu rudarii ce se
strângeau la Câmpulung Muscel din multe sate de sub munte, special
pentru a îndeplini o veche taină, precum moții și crișenii Muntelui de
Aur, Găina. Că și rudarii sunt oameni ai ținuturilor noastre, ei își zic
vechi rumâni, aleși de Dumnezeu să devină oameni din viermii lemnului
și să lucreze linguri și alte chestii, cum spune legenda! O altă istorie
plină de mistere! Un obicei vechi de secole al unei etnii venetice dar
atât de asemănător cu a urmașilor de daci romanizați. Care mă duce cu
gândul și la Iberia, la Sacromonte de Granada, la conflictul dintre
etnii ori cum se poate transforma cultura locului de-a lungul timpului
….
Tradițiile mor, istoria devine o mare necunoscută,
sufletele noastre seamănă din ce în ce mai mult cu blocurile ca niște
cuburi pentru copiii de grădiniță, vopsite în toate culorile
curcubeului, ce au înlocuit frumoasa arhitectură veche. Devin asemeni
pământului uscat și crăpat în ridurile căruia se văd straturile
gunoaielor, semnul proastei evoluții a omenirii. Ne aplatizăm inimile,
le schimbăm unica culoare vie într-una rece, moartă, devenim insensibili
la adevărata frumusețe, la diversitatea lumii, a ființelor umane și nu
doar ele, la trecutul fără de care astăzi n-am fi. Adevărat a zis
Nikolai Berdiaev:
Tradiția este în comuniune cu misterul istoriei.
Părinte, te poţi împărtăşi şi în fiecare duminică?