Împodobirea pomului de Crăciun, simbol al PomuluiVieții

 Împodobirea pomului de Crăciun, simbol al Pomului Vieții, în ziua Înainteprăznuirii Nașterii Domnului, când cântăm în troparul sărbătorii „că Pomul vieții în peșteră a înflorit din Fecioară”, . Părintele așează în vârful bradului steaua Nașterii lui Hristos, steaua-cruce cu opt colțuri care simbolizează și a doua venire a Mântuitorului în ziua a opta, cea neînserată, a veșniciei.

Se apropie Crăciunul. Lumini, vitrine, daruri, Isus care se naşte... Mii de ani oamenii l-au aşteptat pe Isus, darul făcut nouă de Dumnezeu Tatăl. În fiecare an creştinii retrăiesc această aşteptare în perioada care precedă Crăciunul.

Biserica în timpul postului Crăciunului, sau al Adventului cum se mai numeşte în Biserica Romano-Catolică, se îmbrăcă în violet, pentru că violetul este o culoare care înseamnă aşteptare, o aşteptare însoţită de austeritate şi, în acelaşi timp, de o speranţă plină de bucurie.

În timpul Adventului în biserici şi în Liturghie întâlnim multe semne şi simboluri: coroana, lumânările, bradul, ieslea sau presepiul... Sunt elemente ale acelei atmosfere tipice de Crăciun care fac parte din patrimoniul spiritual al comunităţilor creştine.

Care este semnificaţia pomului de Crăciun

Bradul este unul dintre elementele importante din decorul străzilor, al caselor şi al bisericilor în perioada Crăciunului. În sufletul omului de astăzi ar putea lua naştere credinţa că bradul de Crăciun ar fi un obicei străvechi. În realitate, nu este deloc aşa. El este un simbol apărut mai târziu, în sec. XVI-XVII. Cum a ajuns bradul să aibă un rol atât de important în celebrarea Crăciunului nu ştie nimeni. Există multe tradiţii care caută să acopere acest mare gol.

Pomul de Crăciun pare să aibă o origine creştină în ţările nordice. Foarte probabil, tradiţia se poate referi la sărbătoarea lui Adam şi Eva, celebrată în Germania la 24 decembrie.

Obiceiul împodobirii bradului vine din secolul al XVI-lea, din Alsacia (Franţa), acolo unde oamenii au început să-l orneze cu fructe, flori de hârtie sau chiar cu biscuiţi.

De ce-a fost ales tocmai bradul? Pentru că el are particularitatea de-a rămâne verde tot timpul anului! Mai târziu oamenii au început să pună şi lumânări, lumina simbolizându-l pe Isus, lumina lumii. Încet-încet, fructele au fost înlocuite cu globuri colorate. Lor li s-au adăugat apoi ghirlandele şi luminile electrice, care au venit să înlocuiască lumânările. În vârful bradului străluceşte aproape mereu o stea: ea împlineşte amintirea acelei stele care a ghidat magii până la Betleem!

Un brad mare se aşază an de an, începând cu 1982, în Piaţa „Sfântul Petru“ din Vatican. De mai multe ori bradul a fost oferit de Italia şi de Austria. Printre statele care au oferit pomul de Crăciun s-au numărat: Germania, Polonia, Croaţia, Republica Cehă, Slovenia, Slovacia, iar în decembrie 2001, România. Anul acesta bradul provine din Val Badia, localitate situată în regiunea italiană Trentino Alto Adige: un brad de circa 140 de ani, înalt 26 de metri şi cântărind peste trei tone. A fost împodobit cu 2.000 de obiecte şi lumini. Ceremonia inaugurării a avut loc în după-amiaza zilei de 14 decembrie. Pomul va rămâne alături de iesle până la sfârşitul festivităţilor de Crăciun pentru a fi admirat de numeroşii pelerini care vor sosi din toate parţile lumii în Vatican.

„Păstraţi vii tradiţiile de Crăciun precum pomul şi ieslea, pentru a contrasta simbolurile consumismului“, a fost urarea papei Benedict al XVI-lea. Pomul de Crăciun este semn al vieţii şi a religiozităţii populare, simbol de conservat într-o societate care tinde către simboluri ale consumismului. Asupra acestei idei s-a axat Benedict al XVI-lea în discursul ţinut delegaţiei din Val Badia.

Pomul de Crăciun poartă întotdeauna cu sine o semnificaţie spirituală. Bradul este simbolul lui Isus Cristos, cel care este veşnic viu. Este simbol semnificativ al naşterii lui Cristos, întrucât fiind totdeauna verde, aminteşte de viaţa care nu moare. În acelaşi timp, aminteşte de pomul paradisului, care reprezintă principiul vieţii şi cel al cunoaşterii. În pruncuşorul născut în ieslea de la Betleem, avem viaţa şi cunoaşterea cu adevărat.

Privind bradul cu luminile sale şi înţelegând simbolismul lui, se poate reaprinde în inimile oamenilor dorinţa de a mărturisi valorile vieţii, iubirii şi păcii pe care sărbătoarea naşterii lui Isus le readuce în memorie.

Crăciunul este o sărbătoare creştină, şi simbolurile sale, printre acestea în mod special pomul împodobit cu daruri, constituie referiri importante la marele mister al întrupării şi naşterii lui Isus. Creatorul universului, făcându-se copil, a venit între noi pentru a împărtăşi drumul nostru omenesc.

Pomul împodobit reprezintă lumea cerească, acea lume nouă care a început să ia naştere odată cu venirea lui Isus Cristos, Mesia. Şi cum să nu te bucuri când ştii că cel care este Viaţa a venit să ne dea „viaţă pe deplin“!

Pomul (sau Bradul) de Crăciun este de obicei un conifer decorat, natural sau artificial. Tradițional este asociat cu celebrarea Crăciunului. Este adus în case și decorat cu lumini de Crăciun (inițial erau lumânări, dar o dată cu evoluția tehnologiei, se obișnuiește folosirea becurilor led sau a diferitelor cabluri luminoase), ornamente, ghirlande, bomboane și dulciuri în perioada de dinainte de Crăciun. Tradiția spune că pomul de Crăciun se împodobește în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie. Un înger sau o stea poate fi pusă în vârful pomului, reprezentând îngerii sau steaua de la Betleem.
Istoric
William-Adolphe Bouguereau: Lauri, 1900

Folosirea unui copac decorat nu are un început verificabil din punct de vedere istoric, dar își găsește originea în obiceiurile diferitelor culturi. Plantele veșnic verzi încorporează vitalitatea și de aceea, în vechime, oamenii credeau că ar putea aduce sănătate în casa lor prin "verde" decorat. Enciclopedia Britanică citează folosirea decorațiilor de copaci, coroane și ghirlande ca un simbol al vieții veșnice în rândul egiptenilor, chinezilor și evreilor.[1]
Roma Antică

Romanii își împodobeau casele cu ramuri de laur la trecerea dintre ani. Prin decorarea unui copac pentru solstițiul de iarnă se cinstea, în cultul Mithra, zeul soarelui. Chiar și în zonele nordice, ramuri de brad erau agățate la începutul iernii, pentru a face dificilă intrarea spiritelor rele, în același timp verdele dădea speranță pentru revenirea primăverii.
Evul Mediu

Deja în Evul Mediu a existat în multe locuri obiceiul de a decora copaci întregi pentru anumite festivități publice. Sărbătoarea lui Adam și Eva s-a ținut pe 24 decembrie.[2], simbolul ei era un pom al paradisului împodobit cu mere. Mărul a servit ca semn al fructului pomului cunoașterii și amintea de căderea omului în păcat și eliberarea lui de păcatul original de către Isus Hristos.]

În Evul Mediu, casele erau împodobite cu pomi de Crăciun ce apăreau în provinciile Alsacia și Lorena, dar nu cu ocazia Crăciunului, dar cu cea a Anului Nou. De aici tradiția se extinde în întreaga Franță, Spania, Italia și Elveția.
Epoca modernă

Primele dovezi despre decorarea bradului sunt din Livonia (Estonia și Letonia [3] de astăzi) în secolul al XV-lea. Ulterior, tradiția a intrat și în cultura altor popoare.

De asemenea, este posibil ca pomul de Crăciun să provină de la nordici, care obișnuiau să-și împodobească casele cu ramuri de brad și de vâsc, obicei păstrat și în tradiția coroniței de brad. Pomul de Crăciun a pătruns mai târziu și în Orient, prin intermediul catolicismului[necesită citare]. În Rusia europeană Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales unul ca cel mai frumos dintre toți și împodobit cu lumânări aprinse, bomboane, jucării etc.

Bradul împodobit se întâlnea ca pom de Crăciun doar în orașele din Germania[4][5] sfârșitului de secol XIX, dar odată cu Primul Război Mondial s-a răspândit pe întreg teritoriul acestei țări.[6]
Date

Împodobirea bradului în prezent este o tradiție, casele și chiar instituțiile publice având câte un brad împodobit, de cele mai multe ori artificial. Se obișnuiește decorarea acestuia începând cu câteva zile înainte de Crăciun și scoaterea acestuia din casă în anul ce urmează, în jurul datei de 6 ianuarie, când se sărbătorește Boboteaza.
Pomul în tradiția românească

În tradiția românească de la sate se regăsește acest obicei al împodobirii bradului la nunți și la moartea tinerilor, femei și bărbați. Obiceiul există din vremea dacilor și semnifică o nuntă rituală între persoana decedată și natura reprezentată prin brad. El a rămas în tradiția unor comunități locale din regiunile Banat și Oltenia. Bradul astfel împodobit se numește Pomul vieții, care se regăsește drept motiv natural în arta populară.

Odată cu evoluția etnografică a poporului român, bradul a căpătat din ce în ce mai multe înțelesuri, precum cel de "arbore de judecată", "arbore de pomană", "arbore fertilizator" sau "stâlp de arminden".

Regele Carol împodobea bradul la Palatul Regal de pe Calea Victoriei.[7]
Obiceiul pomului în prezent

În zilele noastre, împodobirea pomului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atât în mediul urban cât și în mediul rural, odată cu așteptarea, în seara de Ajun, a unui personaj mitologic, Moș Crăciun. Conform legendei, Moș Crăciun ar fi fost adus în Statele Unite de către coloniștii olandezi ce s-au stabilit în New Amsterdam în secolul XVII.[8][9] Această idee este însă greșită, deoarece imigranții olandezi, fiind protestanți, detestau cultul sfinților, inclusiv cel al Sfântului Nicolae, considerându-l obicei papistaș.[10] „Santa Claus” a fost introdus într-o satiră din 1809 a lui Washington Irving, numită Knickerbocker History, el inventând legenda conform căreia Santa Claus a fost împrumutat de la imigranții olandezi.[10]

 

De unde știi?!

 – Va fi o zi minunată!
 – De unde știi?!
 – Am speranța.
 – Și dacă nu va fi?
 – O să fie bine … inevitabil … o atitudine bună este ca o ceașcă de cafea perfectă. Nu-ți începe ziua fără ea.
 – L-am întrebat într-o zi pe neurologul Oliver Sacks ce înseamnă pentru el un om normal...
  A ezitat, apoi mi-a răspuns că un om normal este acela care se dovedeşte în stare să-şi istorisească propria sa poveste, stie de unde vine (are o origine, un trecut, o memorie ordonată), ştie unde se află (are o identitate) şi crede că ştie încotro se îndreaptă (îşi face planuri).
  Este, aşadar, instalat în mişcarea unei poveşti, este o istorie şi se poate povesti..."

(Jean-Claude Carrière, în ,"Cercul mincinosilor. Cele mai frumoase povesti filozofice din lumea intreaga")

,,Fă-ți casa Betleem și inima iesle, spre a primi întru ea pe Pruncul Hristos."

 Viața noastră este o luptă duhovnicească continuă. Prin urmare, nu ar trebui să fim surprinși când există această luptă, ci mai degrabă când nu există. Dar, pentru a obține victorie în această bătălie, este necesar să o ducem corect. Iar pentru a o duce corect, trebuie să învățăm din scrierile Sfinților Părinți.

Arhiepiscopul Teofan al Poltavei.

Fiți voi îngeri în cercul în care trăiți și lucrați. Fiți fiecare în puterea voastră un înger de mângâiere, un înger de ajutor, un înger gata să ușureze orice povară și durere....

Sfântul Teofan Zăvorâtul.

Rugăciune pentru spovedanie

Ție, Doamne, Celui Ce ești Unul bun și Care nu ții minte răul, Îți mărturisesc păcatele mele.

La tine cad strigând eu, nevrednicul: greșit-am, Doamne, greșit-am și nu sunt vrednic să caut spre înălțimea cerului din pricina mulțimii nedreptăților mele.

Dar, Doamne al meu, dăruiește-mi lacrimi de pocăință, Cel Ce ești Unul Bun și Milostiv, ca prin acestea rugându-mă Ție, să mă curățesc mai înainte de sfârșitul meu de tot păcatul.

Căci prin înfricoșătoare și groaznice locuri am a trece odată ce mă voi despărți de trup, și mulțime de demoni întunecați și lipsiți de omenie mă vor întâmpina atunci, și nimeni nu mă va însoți ca să-mi vină întru ajutor sau să mă izbăvească.

Pentru aceea cad înaintea bunătății Tale, să nu mă dai celor ce mă batjocoresc, nici să se laude cu mine vrăjmașii mei, Bunule Doamne, nici să zică: în mâinile noastre ai venit și nouă ne-ai fost dat.

Nu, Doamne, nu uita mărinimiile Tale și nu-mi răsplăti mie după fărădelegile mele, nici nu Îți întoarce fața Ta de la mine.

Ci Tu, Doamne, mustră-mă, însă cu milă și îndurare, ca să nu se bucure de mine vrăjmașul meu.

Ci stinge înfricoșarea lui care o îndreaptă asupra mea și toate lucrurile lui le zădărnicește.

Și dă-mi cale neîmpiedicată către Tine, Bunule Doamne, pentru că și de am păcătuit, n-am alergat la alt tămăduitor și n-am întins mâinile mele către Dumnezeu străin.

Nu lepăda, dar, rugăciunea mea, ci auzi-mă întru bunătatea Ta și întărește inima mea întru frica Ta.

Și să fie harul Tău asupra mea, Doamne, Lumină mai presus decât toată lumina, Bucurie mai presus decât toată bucuria, Odihnă mai presus decât toată odihna, Viața cea adevărată și mântuirea, care rămâi în vecii vecilor. Amin.

(Starețul Gheorghe Zăvorâtul din Zadonsk, Îndrumar pentru spovedanie, editura Sophia, pp. 60-61)

 Multumesc tuturor oameni minunati care au ales sa-mi aprecieze pagina, imaginile din amintiri pe care le postez, gandurile pe care le impartasesc aici, pe pagina! Multumesc tare mult si va doresc tuturor sarbatori linistite, cu pace si cu armonie!
Multumesc! Sunteți magici!❤️🎅

Pupici cu sclipici!🦸🏻‍♀️🌸

PUTEREA VINDECATOARE A SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII

Sfântul Ioan din Kronstadt mărturisește în scrierile sale:

Am avut prilejul sa vad bolnavi care se topeau ca ceara de suferinta, cu totul slabiti si istoviti, dar care atunci cand se impartaseau cu Dumnezeiestile Taine, pe care le cereau fie la sfatul meu, fie din indemnul propriei lor inimi, se restabileau degraba in chip minunat. Astfel , l-am impartasit de doua ori, in zile diferite, pe un batran trecut de 80 de ani ce traia cu familia sa in saracie, intr-un moment cand boala ajunsese intr-o faza disperata, cand el isi pregatise testamentul si cand ii binecuvantase pe toti ai casei, si in amândoua randuri, a doua sau a treia zi dupa impartasanie, el s-a ridicat din pat si s-a inzdravenit. La gimnaziu, un elev din clasele inferioare era de trei luni bolnav de o congestie a stomacului; nu mai avea pofta de mancare si in ultimul timp slabise de tot, ajungand ca un schelet si era la un pas de moarte. L-am vazut, l-am sfatuit sa se impartaseasca cu Sfintele Taine, am izbutit sa trezesc in el aceasta dorinta. Apoi, in scurta vreme, m-am dus sa-l impartasesc; l-am impartasit si bolnavul a inceput sa manance, sa bea,s-a inzdravenit in scurta vreme, s-a ridicat din pat gata sa se duca la clasa. Un alt baiat, fiulunui negustor, era bolnav de sase saptamani, avea febra mare si indata ce l-am impartasit cu Sfintele taine, s-a inzdravenit. Organismul lovit de boala sta parca in asteptarea Dumnezeiescului Trup si Sange si atunci cand le primeste, indata prinde viata, se insanatoseste. Am dat doar exemplul a trei cazuri care mi-au venit in minte pe loc. Dar martor imi este Dumnezeu si constiinta mea de preot ca asemenea cazuri de inzdravenire rapida a bolnavilor, dupa impartasirea cu Dumnezeiestile taine sunt nenumarate. Datatorul-de-viata,Cel ce salasluieste intreg in Facatoarele-de-viata Sale Taine a daruit adeseori sanatate si viata suferinzilor aflati la un pas de moarte si de la care El mai astepta inca roade bune. De ce oare, dupa toate acestea, crestinii se tem sa cheme preotul la capataiul omului bolnav, crezand ca l-ar putea inspaimanta cu gandul apropierii mortii; in felul acesta ei fac ca bolnavul sa se stinga, rapus de boala fara crestineasca mangaiere, fara izvorul nemuririi: sfantul Trup sisange al lui Hristos? Ce putina credinta! Câtă diavoleasca orbire! Se tem de Hristos, Datatorul-de-viata si de Facatoarele-de-viata Sale Taine! Se tem de Preadulcele nostru Mantuitor! Nu trebuie sa se teama de Sfintele Taine, ci sa doreasca cu tot sufletul impartsirea cu Ele chiar de la inceputul bolii fiecarui bolnav, pentru ca inainte de orice doctorie sa primeasca Doctoria Dumnezeiasca! Noi insine trebuie sa facem asa si sa-i sfatuim si pe alti sa faca la fel. Atunci bolile noastre cele mai grele ar trece foarte repede si nu ne-ar istovi ținandu-ne la pat; am fi scutiti atunci de tratamentul sâcâitor cu tot felul de doctorii; n-am mai da banii pe la doctori si pentru medicamente, acestia putand sa ne ramana pentru a-i folosi in ajutorarea oamenilor sarmani sau pentru nevoile noastre. Nu sunt impotriva doctorilor si nici a mijloacelor naturale de vindecare; doctorii sunt necesari; Domnul ni i-a daruit; iar mijloacele de vindecare tot Domnul ni le-a aratat, dar la ele trebuie recurs, după adminustrarea Doctoriei Minunate, de-viata-facatoare; medicamentele trebuie date neintarziat atunci cand boala apare subit si nu sufera amanare in privinta ajutorului medical A nu te impartasi multa vreme cu Sfintele taine e o nenorocire; sufletul incepe sa raspandeasca duhoarea pacatului, puterea acestuia crescand pe masura a cat timp nu ne cuminecam cu Datatorul-de-viată.

POVESTEA MAGILOR

Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea

şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe

bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii l-au găsit

deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorâ. Femeia îşi apăra cu

disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:

- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.

Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra

femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.

Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe

Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. Însă prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:

- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi

banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.

Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă

măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:

- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul.

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.

Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.

AMIN!