sâmbătă, 2 martie 2024

„Rugăciune în vremea războiului”


 Dumnezeu părinților noștri, Doamne ai milă, Tu Cel Care ai făcut cerul și pământul și toate cele ce sunt pe el. Tu, Cel Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, Te-ai coborât din ceruri și Te-ai făcut om asemenea nouă întru toate, în afară de păcat. Tu, Cel Care sus pe lemnul crucii Ți-ai întins preacuratele Tale mâini și Ți-ai vărsat preacinstitul Tău sânge ca să ne răscumperi din blestemul legii, și ne dăruiești Împărăția Ta cea veșnică. Tu, Cel Care ne-ai învrednicit să Te numim „Tată”, și să cerem Împărăția și dreptatea Ta, să se facă voia Ta cea sfântă, precum în cer, așa și pe pământ. Tu, Cel Care ne-ai dat sfânta poruncă da dragostei, zicând: „Aceasta vă poruncesc vouă: să vă iubiți unii pe alții, și întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea iubire unii pentru ceilalți”. Tu, Cel Care ne-ai dat pacea Ta zicând: „Pacea Mea vă dau vouă”, fii-ne milostiv și miruiește-ne pe noi cu puterea Ta cea mare. Mărturisim înaintea măreției Tale că am nesocotit dumnezeieștile Tale porunci. Am păcătuit, suntem păcătoși, suntem călcători de lege, nimic bun n-am făcut și nici nu am făcut precum ni s-a poruncit nouă, și nimic bun nu avem în noi. Pentru aceasta, după dreptate suntem pedepsiți și biciuiți și amenințați, și nu există nici o nădejde de mântuire dacă nu Îți vei întoarce spre noi milostivirile Tale. Cunoscând nețărmurita Ta milă și milostivirea Ta cea multă către noi, ne apropiem îngenunchiați și cu inima smerită și înfrântă Te rugăm: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne pedepsești pe noi. Deschide, Doamne, milostivirile iubirii Tale de oameni, și primește această rugăciune adusă Ție din buzele noastre cele necurate. Și dacă rugăciunea noastră, a nevrednicilor și a păcătoșilor nu este auzită, atunci să fie auzite rugăciunile aleșilor și sfinților Tăi, împreună cu Preacurata, Preacinstita Ta Maică, Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, Te rugăm, fii milostiv față de poporul Tău. Împacă lumea ta întreagă, împrăștie între neamuri pe cei ce doresc războiul, întoarce-i pe toți la dumnezeiasca cunoaștere, ca devenind cu toții o singură turmă, să Te aibă pe Tine Păstor, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitor și Izbăvitor al nostru. Amin”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor