Sfântul Ierarh Cuthbert 20 Martie

 

Troparul Sfântului Cuthbert

Glasul 5

O, făcătorule de minuni al Britaniei, Sfinte Părinte Cuthbert, binecuvântatule slujitor al lui Dumnezeu, care ai vorbit cu îngerii şi prin propovăduirea ta te-ai făcut uşă de mântuire pentru mulţi; acum cinstim şi noi pomenirea ta şi îţi cântăm cântări de laudă. Slavă lui Dumnezeu, Celui ce te-a slăvit pe tine!

Sfântul Cuthbert, Făcătorul de Minuni

 20 martie  

Troparul Sfântului Cuthbert, glasul I:

Întrecându-ți frații cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea, vrednic ai fost găsit să primești un înger călător. Și ca o făclie strălucitoare, cu smerenie luminând în înălțime, ai primit darul facerilor de minuni. Și acum, locuind în Împărăția cea cerească, drepte părinte Cuthbert, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cuthbert s-a născut în jurul anului 635 lângă Melrose pe râul Tweed, în Scoția, din părinți simpli. Copil fiind, mergea cu oile pe dealurile din apropiere. Într-o noapte din anul 651, pe când se afla cu oile, a avut o vedenie. Sfântul Beda, în scrierea sa, Viața și minunile Sfântului Cuthbert, Episcopul de Lindisfarne, descrie această vedenie a lui Cuthbert:

Dintr-odată a văzut o rază lungă de lumină străpungând întunericul nopții, iar în mijlocul ei se aflau o ceată de ființe cerești coborând pe pământ și primind în sânul lor un suflet de o strălucire orbitoare,  și care apoi s-au întors înapoi în locașurile lor cerești.

A doua zi dimineața, Cuthbert a aflat despre adormirea Sfântului Aidan, ctitorul Mănăstirii de la Lindisfarne, un om de mare sfințenie. În acel moment, scrie Sfântul Beda, Cuthbert a părăsit păstoritul și s-a hotărât să intre în obștea mănăstirii celtice de la Old Melrose, ca începător.

Viața sa contemplativă a fost întreruptă pentru scurtă vreme de războiul dintre Northumbrieni și vecinii lor din sud, Mercianii, război la care Sfântul a luat parte ca soldat. Reîntorcându-se apoi în mănăstire, s-a făcut cunoscut prin smerenie, ascultare și învățătură. După scurtă vreme, a plecat Mănăstirea din Ripon, pentru a ajuta la zidirea ei. Aici a fost praepositus hospitum, adică arhondar, iar mai apoi egumen al noii mănăstiri. Nedorind să urmeze rânduielilor monahale romane, a preferat să se reîntoarcă, în anul 661, la Mănăstirea Melrose, unde a fost numit egumen.

În anul 664, Sinodul de la Whitby a decis adoptarea tradițiilor monahale romane, iar Cuthbert a acceptat această hotărâre, fiind numit egumen al Marii Mănăstiri de la Lindisfarne, implementând noile tradiții monastice în acest loc. Faptul că el însușii fusese crescut în tradiția monahismului celtic, dar acceptase tradiția monahală romană, i-a făcut pe monahii de la Lindisfarne să accepte schimbarea rânduielilor. Generozitatea sa față de săraci, discernământul său și însănătoșirea multora datorită rugăciunilor Sfântului l-au făcut să fie cunoscut ca „făcător de minuni”.

Sfântul Cuthbert cu vidrele

Sfântul avea obiceiul ca, noaptea, în vreme ce frații dormeau, să se retragă pentru a se ruga afară din mănăstire, intrând în apa mării până la gât și rugându-se în ritmul valurilor, cu mainile ridicate la cer. Frații și-au dat seama de faptul că lipsea, iar un monah l-a urmărit odată, și iată ce-a văzut: Sfântul era în mare, rugându-se după obiceiul său, cu mâinile ridicate. S-a rugat așa toată noaptea, iar la ivirea zorilor, s-a retras pe mal, unde a îngenuncheat și a continuat să se roage. Împreună cu el au ieșit din apă două vidre, care s-au așezat lipite de el, încercând să-l încălzească cu blana lor, iar apoi șezând înaintea lui în toată vremea cât el stătea îngenuncheat în nisip și se ruga. Nu au plecat de la el până ce nu le-a binecuvântat.

Sfântul Cuthbert a rămas egumen la Lindisfarne până în anul 676, când s-a retras pe insula apropiată Inner Farne, pentru a trăi ca un pustnic. Aici, Sfântul a dus o viață de rugăciune, având însoțitori doar focile, vidrele și păsările mării. 

Pentru sfinţenia lui şi pentru dragostea faţă de toţi cei ce se aflau în nevoi, faima lui Cuthbert a ajuns în toate colţurile ţării. De aceea, mulţimi nenumărate veneau la el de peste tot, pentru a se spovedi şi a cere sfat de mântuire, sau măcar pentru a lua binecuvântare. Chiar şi rupt de lume, Cuthbert a continuat să facă multe vindecări minunate.

Hirotonia ca episcop

În anul 685 a avut loc un sinod condus de Sfântul Teodor din Tars, Arhiepiscopul de Canterbury. Fără a fi de faţă, Cuthbert a fost ales episcop de Lindisfarne. Astfel, după 8 ani de pustnicie, sfântul începe o nou slujire. După ce a primit episcopia, şi-a înmulţit nevoinţele şi lupta, căci acum purta povara răspunderii pentru nenumărate suflete.

Cel mai bun prieten al lui Cuthbert a fost Sfântul Herbert, care se nevoia ca sihastru pe o insulă din lacul Derwent. Acesta avea obiceiul ca în fiecare an să-l viziteze pe Cuthbert pentru a lua sfat de mântuire de la el.

Retragerea din scaunul episcopal şi trecerea la Domnul

După doi ani de misiune intensă, simţind că sosise timpul să plece înspre cereştile locaşuri, Cuthbert a hotărât să-şi lepede slujirea de episcop, ca să se poată pregăti mai bine pentru ieşirea din trup.

După ce a lepădat povara episcopală, sfântul s-a întors la chilia sa de pe insula Farne, însă Dumnezeu i-a îngăduit să se bucure doar două luni de preaiubita-i linişte. La scurt timp s-a îmbolnăvit și a adormit întru Domnul la data de 20 martie 687, fiind îngropat la Mănăstirea Lindisfarne, așa după cum voise.

După moartea sa, minunile şi vindecările sfântului nu numai că nu au încetat, ci dimpotrivă, au sporit, pe măsura credinţei oamenilor.

Cinstirea Sfântului Cuthbert

La 11 ani după adormirea sfântului, în anul 698, mormântul Sfântului a fost deschis și moaștele sale au fost aflate întregi. A fost pus într-un sicriu de stejar și reîngropat.

Cinstirea sfântului în popor a crescut apoi foarte repede. Peste 150 de biserici i-au fost închinate în Anglia şi în Scoţia, încât pe bună dreptate Cuthbert a fost socotit cel mai iubit sfânt englez.

După moartea lui, insula Lindisfarne a fost numită „Insula sfântă” şi a ajuns un adevărat Athos al Angliei. Aceasta până în anul 793, când vikingii au pustiit mănăstirea, omorându-i pe călugări şi punând capăt pentru totdeauna vieţii monahale de aici. Călugării care au scăpat cu viaţă au luat moaştele părintelui lor, alături de celelalte lucruri de preț ale mănăstirii, adică Evangheliile de la Lindisfarne și Capul Sfântului Oswald. După 7 ani de perindat prin sudul Scoției și nordul Angliei, monahii au aşezat moaștele Sfântului Cuthbert într-un paraclis din Dunholme (Durham de astăzi). În 1093, cuceritorii normanzi au construit actuala catedrală, iar moaștele Sfântului Cuthbert, împreună cu Capul Sfântului Oswald, au fost așezate într-o raclă.

În 1540, în vremea Reformei, regele Henric al VIII-lea a trimis un detașament pentru a strica racla Sfântului. Călugărilor le-a fost îngăduit să îngroape moaștele. În 1827, mormântul a fost deschis, înăuntru fiind găsite osemintele frumos îmbrăcate, împreună cu cinstitul cap al Sfântului Oswald.

Pentru rugăciunile Sfântului Părintelui nostru Cuthbert, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!

(Informaţii despre Viaţa Sfântului Cuthbert din scrierea Cuviosului Beda – Istoria ecleziastică a națiunii engleze)

Sursa: pemptousia.ro