Era frumoasă, dar nu ca ...

 

 

“ Era frumoasă, dar nu ca femeile acelea din reviste. 

Era frumoasă pentru felul cum gândea. 

Era frumoasă pentru strălucirea din ochii ei atunci când vorbea despre ceva sau cineva pe care îl iubea.
Era frumoasă pentru puterea de a face pe cei din jur să zâmbescă, chiar dacă ea era tristă. Nu, nu era frumoasă pentru ceva temporar, precum aspectul fizic. Era frumoasă în adâncul sufletului ei...
Sunt oameni care au pe chip o lumină. De parcă Dumnezeu s-ar fi coborat în sufletele lor, iar lumina aceea impalpabilă, imaterială, n-ar mai putea fi pusă sub obroc. Ochii lor sunt calzi, fără acea încrâncenare pe care o ghicești în privirea celor mai mulţi. Vorba e domoala, lipsită de patos, ei nu vor să convinga cu orice preţ. Ştiu că fiecare din noi putem să vedem lucrurile diferit. Ei nu vor să impună sau să se impună.
Sunt umili, tăcuți, gata sa ofere mereu ceva din ei înșiși celorlalți – o părticică din sufletul lor, o mână de ajutor celor ce au nevoie. Sau pur și simplu o privire blândă, o strangere de mână, un cuvânt de încurajare. Sunt fericiți că există și că sunt parte din aceasta lume, pe care o văd ca pe o încununare a creației divine. Ei sunt “făcători de pace”- cearta, conflictul nu au loc în interiorul și în exteriorul lor.
Sunt oameni care aduc în sufletele celorlalți lumina. Ei nu sunt o categorie socială aparte. Există peste tot, neștiuți, neobservați. Ii recunoști după “dâra” pe care o lasă în urmă.
Frumusețea vine din interior. Dacă vom reusi să “acumulăm” în noi mai multă “bogăție ” de suflet, mai multă bucurie, mai multă pace, ea se va extinde și în exteriorul nostru. Și lumea întreagă va deveni o materializare a frumuseții divine, o clipă din infinitul Dumnezeirii.
Frumusețea vine din interior…și din lucruri mărunte. Atât de des auzim aceste vorbe încât nici nu le mai dăm importanță. Uităm că de fapt reprezintă adevarul și trebuie doar să nu ne mai încăpățânăm să ne împotrivim. ”
✍F . Scott Fitzgerald