Acatistul Sfântului Ioan de Kronstadt
De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Apoi:
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;
Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Apoi:
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).
(Troparul)
Doamne, miluiește (de trei ori).
Apoi:
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)
Condacul 1
Celui ales între preoţi, minunatului mijlocitor, dumnezeiescului Ioan, păstorului şi învăţătorului, celui ce s-a arătat împăraţilor iubitor şi întristaţilor mângâietor, celui ce a luminat pământul Rusiei şi toată viaţa sa a dăruit-o slujirii lui Dumnezeu şi a aproapelui, îndreptând mulţimea păcătoşilor spre pocăinţă, multor bolnavi tămăduire de la Dumnezeu dobândind, să-i aducem laudă ca unui apărător şi grabnic ajutător. Tu dar, Părinte, pentru că ai îndrăzneală către Domnul, de toate necazurile ne izbăveşte pe noi, cei care-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Icosul 1
Pe
îngerul tău păzitor, încă de şase ani fiind, în lumină nespusă l-ai
văzut, Ioane, el spunându-ţi ţie că, după voinţa lui Dumnezeu,
întotdeauna nevăzut stă şi te păzeşte de toate relele. Prin aceasta din
tinereţe ales de Dumnezeu pe tine ştiindu-te, strigăm către tine:
Bucură-te, cel ce din pruncie te-ai arătat „ales” de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce din tinereţe te-ai arătat „chemat” al binecuvântării Lui;
Bucură-te, cel ce pe îngerul tău din tinereţe l-ai veselit cu bunele deprinderi;
Bucură-te, că nu l-ai întristat cu nimic;
Bucură-te, că nevăzutul tău păzitor ţi s-a arătat;
Bucură-te, că acela întotdeauna a te păzi ţi-a făgăduit;
Bucură-te, odraslă preaiubită a părinţilor celor evlavioşi;
Bucură-te, cel ce din pruncie de părinţii tăi ai fost învăţat cu frica de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu cumpătarea din tinereţe te-ai deprins;
Bucură-te, cel ce zilele tinereţii tale în sărăcie şi înfrânare le-ai petrecut;
Bucură-te, că, datorită bunei tale vieţuiri, darul lui Dumnezeu peste tine s-a odihnit;
Bucură-te, că faţa ta cu smerenie era împodobită;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condacul al 2-lea
Te vedem pe tine, de Dumnezeu înţelepţite Ioane, din fragedă vârstă umbrit de binecuvântarea lui Dumnezeu, care în taină te-a condus spre o viaţă virtuoasă. Pentru aceea, avându-te pe tine pildă demnă de urmat, cu smerenie cântăm lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Mintea
ta din pruncie în lecturile şi cugetările Sfinţilor Părinţi ţi-ai
cufundat-o, Ioane, şi din ele te-ai adăpat cu apa cea vie, din izvorul
Duhului Sfânt. Pentru aceasta te rugăm pe tine, roagă-L pe Preabunul
Dumnezeu să ne facă şi pe noi părtaşi la împărtăşirea aceasta, pe cei
ce-ţi cântăm:
Bucură-te, cel ce din pruncie te-ai păzit de patimi;
Bucură-te, cel ce harul Sfântului Botez întreg l-ai păzit;
Bucură-te, că ţi-a plăcut a citi din scrierile Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, cel ce ai pătruns cu adevărat înţelesul acestora;
Bucură-te, cel ce ai arătat mare sârguinţă în această lucrare;
Bucură-te, cel ce în iubirea de înţelepciune duhovnicească şi firească te-ai arătat desăvârşit;
Bucură-te, că prin înţelepciunea ta lumea de înşelăciune ai vădit-o;
Bucură-te, că de acea înşelăciune ca un vultur, înţeleptule, ai scăpat;
Bucură-te, minunat şi luminat învăţător al ţărilor din nordul Rusiei;
Bucură-te, cel ce ai izgonit întunericul păcatului din oameni;
Bucură-te, că tuturor celor ce au venit la tine cu rugăciuni degrabă le-ai ajutat;
Bucură-te, preaputernică mijlocire pentru noi înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condacul al 3-lea
Puterea darului lui Dumnezeu, care pe cele cu lipsă le împlineşte, din belşug s-a revărsat peste tine, Ioane, pururea pomenite, când de Preasfinţitul Hristofor întru preot ai fost hirotonit şi oraşului Kronsdtadt ai fost rânduit păstor; de atunci ai început a învăţa oamenii să slujească drept Sfintei Treimi şi să-I cânte: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având
iubire dumnezeiască în inimă înţeleptule Ioane, şi rânduiala postului
cu stricteţe păzind-o, ai biruit toate năvălirile patimilor, nefiind
nicidecum atins de ele. Prin aceasta, ca un bărbat desăvârşit ai ieşit
să lucrezi ţarina Domnului prin cuvânt, ca şi cu un plug ai afânat
inimile întărite şi îngheţate ale oamenilor, încălzindu-le cu rugăciunea
şi cu iubirea ta şi semănând în ele sămânţa pocăinţei sincere şi a
credinţei vii. Pentru toate acestea îţi cântăm ţie laudă:
Bucură-te, vas ales al harului lui Dumnezeu;
Bucură-te, locuinţa darurilor cereşti;
Bucură-te, cel ce cu toată inima şi cu tot sufletul L-ai iubit pe Dumnezeu;
Bucură-te, că pentru aceasta şi întreaga turmă pe care ai păstorit-o ai învăţat-o a-L iubi pe Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce învăţăturile Evangheliei şi rânduielile postului cu frică le-ai păzit;
Bucură-te, că acestea şi pe aproapele tău prin fapte l-ai învăţat;
Bucură-te, că din tinereţe peste patimi împărat te-ai arătat;
Bucură-te, slăvitule biruitor asupra păcatului;
Bucură-te, că în lume ca o lumină exemplu viu ai luminat;
Bucură-te, că pe pământ ai fost cu înţelepciune cerească dăruit;
Bucură-te, stâlp neclintit al ţării tale ortodoxe;
Bucură-te, neîntârziatule apărător al ortodoxiei şi al obiceiurilor celor bune;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condacul al 4-lea
Prin furtuna multor necazuri şi griji lumeşti trecând, ajută-ne nouă, Părinte Ioane, aşa cum şi în viaţa ta ai ajutat tuturor celor ce cu credinţă au venit la tine, ca toţi cei ajutaţi de tine să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzind
pe apostolul care zice: „Locuinţa noastră este în cer”, şi dorind a-l
urma, această viaţă vremelnică nu ai petrecut-o în slujba trupului şi-n
lucrarea patimilor, Ioane, ci în curăţirea sufletului de întunericul
păcatului, căci cu ele nimeni nu poate intra în cereasca Împărăţie. Prin
aceasta avându-te chip de viaţă plăcută lui Dumnezeu şi ajutor întru
toate, strigăm către tine unele ca acestea:
Bucură-te, luminată strălucire a luminii evanghelice în zilele noastre;
Bucură-te, cel ce sufletelor întunecate eşti luminare pătrunzătoare;
Bucură-te, că în scrierile cele dumnezeieşti ţi-ai cufundat mintea;
Bucură-te, că din ele ai aflat cale dreaptă către Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, că toate faptele tale au fost lumină lumii;
Bucură-te, că prin tine Tatăl cel ceresc minunat s-a proslăvit;
Bucură-te, că cuvântul tău n-a fost nici chimval răsunător, nici mort sau neajuns;
Bucură-te, că cuvântul tău întru adevăr viu şi lucrător s-a arătat;
Bucură-te, că prin tine cei morţi cu duhul prin credinţă înviază;
Bucură-te, că prin tine cei căzuţi în întunericul păcatului se trezesc la pocăinţă;
Bucură-te, că pe tine în zilele noastre Domnul pământului Rusiei prooroc şi apostol te-ai arătat;
Bucură-te,
că în tine dobândind ştiinţa adevărului, ai luat darul vindecării şi al
apărării credinţei, neînfricat luptător arătându-te;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condacul al 5-lea
Stea luminătoare a pământului rusesc te-ai arătat, Sfinte Ioane, luminând întunericul păcatului. Prin aceasta şi azi reverşi lumină fiilor Rusiei, celor cuprinşi de întunericul rătăcirii, celor care s-au predat în mâinile necuraţilor, ca să-şi cunoască rătăcirea lor şi Domnului întru pocăinţă să-I cânte: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzând
poporul rus vrednicia ta de învăţător şi rugăciunea ta cea
preaputernică înaintea lui Dumnezeu, mulţime multă din diferite părţi la
tine a alergat, Părinte, auzind de vindecările bolilor şi de sfaturile
tale, iar în necazuri mângâiere cerând, cu mulţumire ţie îţi strigă:
Bucură-te, Ioane, noule luminător al lumii;
Bucură-te, ajutător nemijlocit prin rugăciunile tale către Dumnezeu;
Bucură-te, că rugăciunile tale sunt puternice înaintea Împăratului milostivirii;
Bucură-te, că starea ta înaintea Lui este izvor al binecuvântării, care prin tine se revarsă la toată lumea;
Bucură-te, că prin tine după măsura credinţei se dau vindecările;
Bucură-te, că prin tine cei bolnavi scapă degrabă de bolile lor, primind sănătate;
Bucură-te, că prin tine cei păcătoşi la pocăinţă se întorc;
Bucură-te, că te-ai arătat înţelepţitor al celor răzvrătiţi;
Bucură-te, că prin tine cei fără de minte care râd de cele sfinte ale credinţei sunt mustraţi;
Bucură-te,
că prin tine cei ce râd de faptele tale cele minunate, venindu-şi în
sine, sunt primiţi de tine ca de un părinte iubitor de fii;
Bucură-te, mângâiere grabnică a celor ce plâng;
Bucură-te, tămăduire binecuvântată a celor neputincioşi;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condacul al 6-lea
Propovăduitor al adevărului, părinte purtător de Dumnezeu fiind, toate ale tale în slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui le-ai dat, şi jugul preoţiei, luându-l nu ai cunoscut liniştea aici, pururea săvârşind slujbe dumnezeieşti în biserică şi în casele credincioşilor cântări duhovniceşti cântând; celor nevoiaşi te-ai arătat ajutător. Şi prin aceasta ţi-ai atras numele de miluitor fără de arginţi, Ioane. De acestea auzind şi noi, slăvim pe Dumnezeu pentru tine, cântându-I: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Hristos,
Dumnezeul nostru, strălucind din Fecioara Maria şi întunericul
închinării la idoli izgonindu-l, te-a arătat pe tine, Părinte Ioane,
drept şi credincios, propovăduitor al adevărului înaintea slujitorilor
celor înşelători ai vicleanului. Prin aceasta, având îndrăzneală către
Domnul, izbăveşte de răutatea şi viclenia acelora pe toţi care-ţi cântă
aşa:
Bucură-te, slujitorule credincios al lui Hristos;
Bucură-te, între preoţi puternic mijlocitor înaintea Aceluia;
Bucură-te, păzitor neadormit al Casei celei dumnezeieşti;
Bucură-te, cel ce prin sabia cuvântului lui Dumnezeu şi a rugăciunii ai alungat pe cei potrivnici;
Bucură-te, cel ce prin scrierile tale pe mulţi i-ai înălţat la iubirea în Hristos;
Bucură-te, cel ce ai arătat prin cuvântările tale iubirea de oameni a lui Dumnezeu;
Bucură-te, lucrarea Duhului dumnezeiesc arătată în inimile oamenilor;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat tainic grăitor cu Dumnezeu prin rugăciune;
Bucură-te, cel ce ai păzit minunat cucernicia prin curată căsătorie;
Bucură-te, cel ce pe mulţi fii duhovniceşti prin pocăinţă ai născut;
Bucură-te, că ai rămas şi după moarte în inimile credincioşilor;
Bucură-te, că pomenirea ta, ca a unui drept propovăduitor, va rămâne în veci;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condacul al 7-lea
Vrând Preabunul Dumnezeu să mângâie poporul său cel binecredincios şi să-i întoarcă pe cei fără de lege de la faptele lor cele rele, te-a arătat pe tine, Ioane, ca pe Iona în Ninive, vestind mânia lui Dumnezeu asupra pământului Rusiei, venind cu grabă de nu se vor pocăi şi de nu vor cânta cu smerenie lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Un
nou necaz şi mânia lui Dumnezeu am ajuns să suferim nevrând noi să
ascultăm de glasul tău cel dumnezeiesc, prin care ai spus: „Stăpânirea
ţării se va nimici şi puterea va ajunge în mâinile slugilor satanei,
locuitorii mănăstirilor vor fi prigoniţi, bisericile se vor închide şi
mulţime de popor creştin va muri cu viaţă mucenicească”. Pentru aceasta
la tine, Părinte Ioane, întru pocăinţă alergăm şi cu umilinţă strigăm:
Roagă pe Stăpânul Hristos să-Şi schimbe mânia Sa în milă faţă de noi,
cei ce-ţi cântăm:
Bucură-te, glasul propovăduitor al pocăinţei;
Bucură-te, vestitor nemincinos al mâniei dumnezeieşti asupra celor ce nu se pocăiesc;
Bucură-te, cel ce ai învăţat a nu lua în seamă părerile lumii;
Bucură-te, îndreptător adevărat;
Bucură-te, că te-ai arătat tare povăţuitor al poporului ortodox;
Bucură-te, cel ce ai păzit corabia Bisericii nevătămată de pietrele strâmtorilor;
Bucură-te, iubitor al Împăraţilor celor cinstiţi;
Bucură-te, că te-ai arătat lor înţelept sfătuitor;
Bucură-te, că i-ai învăţat cum să folosească puterea lor cu dreptate;
Bucură-te, cel ce cu grijă i-ai îndreptat către ascultare şi credincioşie;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunile tale ai îngrădit tronurile împăraţilor celor cinstiţi;
Bucură-te, că i-ai învăţat să judece cu nepărtinire poporul;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condacul al 8-lea
Ocale deosebită şi neobişnuită de viaţă ţi-ai ales, Părinte Ioane, trăind în lume ca şi cum ai fi trăit în cer, în înfrânare şi cucernicie, aducând pururea slavă lui Dumnezeu, şi aşa ai fost preţuit ca mare părinte al Bisericii; pentru aceasta în ceruri întru veselie cu Hristos petreci şi aduci pentru lume rugăciune, strigând neîncetat: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Toată
lumea ortodoxă te-a cinstit pe tine nu numai în viaţă, ci şi după
înfăţişarea ta înaintea lui Dumnezeu, Părinte Ioane, pentru că mare
îndrăzneală ai înaintea lui Dumnezeu şi te rogi pentru binecuvântarea
tuturor celor ce aleargă la tine şi-ţi cântă aşa:
Bucură-te, rod binecuvântat al unui pom bun;
Bucură-te, cel ce ai fost născut şi educat de un tată preot şi de o mamă binecuvântată;
Bucură-te, că educaţia pe care ai primit-o a rămas exemplu pentru întregul pământ al Rusiei;
Bucură-te, că cetatea Kronstadtului prin slăvirea ta s-a proslăvit;
Bucură-te, căci toată Rusia s-a umplut de faptele tale cele bune;
Bucură-te, că vestea despre viaţa ta îmbunătăţită a ajuns dincolo de hotarele ţării;
Bucură-te, că prin scrierile tale ai făcut cunoscută taina comunicării tale cu Dumnezeu;
Bucură-te, că prin aceste scrieri ai strălucit lumina cea duhovnicească în inimile oamenilor;
Bucură-te, că în scrierile tale s-a arătat curăţia sufletului tău;
Bucură-te, că prin scrierile tale nu numai poporul rus, ci şi alte popoare şi-au căutat mântuirea;
Bucură-te, că prin acestea adevărata credinţă a strălucit alungând întunericul ereziilor;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condacul al 9-lea
Nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda ta, Părinte Ioane, căci fiind mişcat de Duhul Sfânt din tinereţe, cu osârdie ai slujit lui Dumnezeu; mai întâi te-ai ostenit mulţi ani să înveţi învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi apoi ai învăţat să cânţi cu înţelepciune lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Oratorul
minciunii, Leon cel neînţelept, şi toate gândurile lui cele rele, prin
tine, Părinte Ioane, s-au vădit de răutate, întărind tu credinţa cea
ortodoxă prin vestirile tale; pentru aceasta strigăm ţie:
Bucură-te, fluiere insuflat de Dumnezeu;
Bucură-te, trâmbiţă a Duhului, dulce glăsuitoare;
Bucură-te, cel ce prin cuvintele şi învăţăturile tale ai lămurit dogmele credinţei;
Bucură-te, că prin învăţăturile tale pe cei credincioşi i-ai întărit în ortodoxie;
Bucură-te, că prin tine legiunile potrivnicilor au fost învinse;
Bucură-te, că prin tine cel apostat şi învăţăturile lui au fost vădite de înşelăciune;
Bucură-te, că învăţătura păgubitoare a aceluia care spunea că sufletul nu are o existenţă personală a fost învinsă;
Bucură-te, că prin tine învăţătura cea adevărată despre nemurirea şi veşnicia sufletului s-a întărit;
Bucură-te, izvor de înţelepciune dumnezeiască;
Bucură-te, cucernicule săvârşitor al tainelor celor dumnezeieşti;
Bucură-te, povăţuitor de nădejde spre Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, învăţătorule al adevăratei căi mântuitoare;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condacul al 10-lea
Dorind a-ţi mântui sufletul, pe mulţi sfinţi ţi i-ai luat în ajutor, Părinte Ioane; având mărturisirea apostolică şi patristică a credinţei, tăria mucenicilor, pururea petrecând în înfrânare şi smerenie în faptele cele luminate ale cuvioşilor. Prin aceasta cu sfinţii petreci neîncetat, aduci slavă lui Dumnezeu, pomenindu-ne şi pe noi, cei ce-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Împăratului
Celui ceresc te-ai arătat slujitor credincios şi împăraţilor celor
pământeşti le-ai fost cinste şi înţelepciune, Părinte Ioane, ambilor
slujind cu dreptate, dând cezarului ceea ce este a cezarului, iar lui
Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu, şi pe toţi i-ai învăţat să zică
aşa:
Bucură-te, robule al lui Dumnezeu bun şi credincios;
Bucură-te, slujitor osârdnic al Aceluia;
Bucură-te, că toate cele rânduite de Dumnezeu cu grijă le-ai împlinit;
Bucură-te, iscusitule lucrător al poruncilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pururea aminteai de atotprezenţa lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin înţelepciunea ta pe Acela pururea L-ai avut în minte;
Bucură-te, că pe cinstiţii împăraţi ai Rusiei ca pe nişte slugi ale lui Dumnezeu i-ai cinstit;
Bucură-te, că i-ai ajutat mult prin sfaturi şi rugăciuni să conducă poporul cu dreptate;
Bucură-te, că i-ai învăţat să ocrotească poporul şi Biserica;
Bucură-te, apărătorule de răscoale şi de răzvrătiţi;
Bucură-te, cel ce şi acum te rogi lui Dumnezeu pentru „Împărăţia” ortodoxă;
Bucură-te, întărire a sceptrurilor împăraţilor celor ortodocşi;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condacul al 11-lea
Nu este cu putinţă, prin laudă, a se înfăţişa mulţimea îndreptărilor tale prin Dumnezeu săvârşite, preaminunate Părinte Ioane, câte le-ai săvârşit în timpul vieţii tale, bolile vindecând, demonii izgonind din oameni, tămăduind pe cei stăpâniţi de patimi, ajutând pe cei săraci şi tuturor după trebuinţele lor ajutând; pentru aceea toţi împreună strigă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Purtător
de lumină şi clarvăzător te-a arătat pe tine Domnul în zilele noastre,
prevestind mânia cea viitoare a lui Dumnezeu asupra Împărăţiei ortodoxe,
pentru nepocăinţa poporului, de aceea ca pe un prooroc al lui Dumnezeu
şi cunoscător al destinelor te mărim pe tine şi întru pocăinţă îţi
strigăm:
Bucură-te, prooroc minunat, nemincinos vestitor al celor viitoare;
Bucură-te, propovăduitorule al pocăinţei;
Bucură-te, noule prooroc de aceeaşi cinste cu acela;
Bucură-te, clarvăzătorule al destinelor celor dumnezeieşti;
Bucură-te, vestitorule al mâniei celei viitoare asupra celor ce nu se pocăiesc;
Bucură-te, glas dulce glăsuitorule al pocăinţei;
Bucură-te, împăciuitorule al inimilor celor tulburate;
Bucură-te, puternicule rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi;
Bucură-te, păstorule blând al oilor celor cuvântătoare;
Bucură-te, cel ce mulţime de suflete rătăcite ai adus Stăpânului;
Bucură-te, că pe mulţi din temniţe şi din moarte i-ai scăpat;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condacul al 12-lea
Harul lui Dumnezeu l-ai primit aici prin Sfântul Botez şi prin hirotonia întru preot, Părinte Ioane; prin sârguinţă te-ai făcut multora de folos spre slava Dăruitorului, întru lumina vieţii tale şi a milosteniilor tale pe care le-ai făcut, s-a proslăvit Tatăl ceresc, şi prin mulţimea laudelor de care te-ai învrednicit, se înalţă Aceluia măreaţă cântare: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cântând
viaţa ta cea din tinereţe plăcută lui Dumnezeu şi înălţarea ta cea
duhovnicească din putere în putere, mărim sfârşitul tău şi înmormântarea
cinstitelor moaşte, care au aflat veşnică odihnă în biserica cea
minunată făcută de tine. Credem însă că sufletul se odihneşte în
locuinţele cele prealuminate ale raiului, ai cărui moşteni ajută-ne să
ajungem, pe cei ce-ţi cântăm ţie laude ca acestea:
Bucură-te, cel ce cursul trecător al vieţii l-ai petrecut cu dreaptă judecată întru toate pentru Dumnezeu;
Bucură-te, păzitorule neînfricat al Ortodoxiei;
Bucură-te, că ai rămas cunoscut cu un sfârşit creştinesc al vieţii;
Bucură-te, că ai primit veşnică odihnă în cer cu sfinţii;
Bucură-te, părtaşule la bucuria cea veşnică de care sfinţii s-au învrednicit;
Bucură-te, că ai înlesnit mântuirea multor suflete, învrednicindu-le de veşnica fericire;
Bucură-te, că ai moştenit cu mucenicii cei noi de neam împărătesc Împărăţia cerurilor;
Bucură-te,
că împreună cu ei stai înaintea Împăratului slavei şi te rogi pentru
izbăvirea patriei tale de duşmanii fără de Dumnezeu;
Bucură-te, mare apărătorule al Ortodoxiei;
Bucură-te, neîntrecutule luptător pentru cinstea cea sfântă;
Bucură-te, că prin arătările tale în vis minuni i-ai adus;
Bucură-te, că pe neortodocşi la Ortodoxie i-ai adus;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condacul al 13-lea
O,
preadrepte Părinte Ioane, nu numai al Kronstadtului şi a toată Rusia,
ci, de asemenea, luminătorule a toată lumea şi mare rugătorule către
Hristos! Primeşte de la noi această cântare a nevrednicilor şi, cu
rugăciunile tale cele bineplăcute lui Dumnezeu, izbăveşte-ne de
necazurile cele vremelnice şi veşnice, ca să ne învrednicim să fim cu
tine împreună în Împărăţia cerurilor, veşnic cântându-I Făcătorului:
Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi iarăşi
se zice Icosul 1: Pe îngerul tău păzitor, încă de şase ani fiind..., şi
Condacul 1: Celui ales între preoţi, minunatului mijlocitor…
Icosul 1
Pe
îngerul tău păzitor, încă de şase ani fiind, în lumină nespusă l-ai
văzut, Ioane, el spunându-ţi ţie că, după voinţa lui Dumnezeu,
întotdeauna nevăzut stă şi te păzeşte de toate relele. Prin aceasta din
tinereţe ales de Dumnezeu pe tine ştiindu-te, strigăm către tine:
Bucură-te, cel ce din pruncie te-ai arătat „ales” de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce din tinereţe te-ai arătat „chemat” al binecuvântării Lui;
Bucură-te, cel ce pe îngerul tău din tinereţe l-ai veselit cu bunele deprinderi;
Bucură-te, că nu l-ai întristat cu nimic;
Bucură-te, că nevăzutul tău păzitor ţi s-a arătat;
Bucură-te, că acela întotdeauna a te păzi ţi-a făgăduit;
Bucură-te, odraslă preaiubită a părinţilor celor evlavioşi;
Bucură-te, cel ce din pruncie de părinţii tăi ai fost învăţat cu frica de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu cumpătarea din tinereţe te-ai deprins;
Bucură-te, cel ce zilele tinereţii tale în sărăcie şi înfrânare le-ai petrecut;
Bucură-te, că, datorită bunei tale vieţuiri, darul lui Dumnezeu peste tine s-a odihnit;
Bucură-te, că faţa ta cu smerenie era împodobită;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Condacul 1
Celui ales între preoţi, minunatului mijlocitor, dumnezeiescului Ioan, păstorului şi învăţătorului, celui ce s-a arătat împăraţilor iubitor şi întristaţilor mângâietor, celui ce a luminat pământul Rusiei şi toată viaţa sa a dăruit-o slujirii lui Dumnezeu şi a aproapelui, îndreptând mulţimea păcătoşilor spre pocăinţă, multor bolnavi tămăduire de la Dumnezeu dobândind, să-i aducem laudă ca unui apărător şi grabnic ajutător. Tu dar, Părinte, pentru că ai îndrăzneală către Domnul, de toate necazurile ne izbăveşte pe noi, cei care-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Rugăciune către Sfântul Ioan de Kronstadt
Părinte
Ioane preaminunate, tu, cu faptele tale cele minunate, pe mulţi la
Dumnezeu i-ai adus şi de daruri duhovniceşti te-ai învrednicit de la
Stăpânul aici: ai vindecat bolile, patimile le-ai stârpit, de aceea te
rugăm, întristarea noastră stinge-o şi ne dă nouă bucuria cea
duhovnicească în inimă şi ajută-ne nouă să fim părtaşi la viaţa ta şi la
faptele tale cele bune, ca să ne învrednicim şi noi de Împărăţia
cerurilor.
Şi se face otpustul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.