Se poate ca într-o familie bunicul sau bunica să fi făcut nedreptăţi, dar ei să fie bine, şi să plătească pentru acelea copiii sau nepoţii lor
Se îmbolnăvesc şi sunt nevoiţi să dea la doctori toate cele pe care le-au agonisit cu nedreptate, ca să se achite astfel bunicii lor de păcate. Cândva o familie pe care o cunoşteam trecea prin multe încercări. Ele au început cu capul familiei, printr-o boală grea.
A fost ţintuit la pat câţiva ani, după care a murit. Apoi a murit şi femeia lui, după care şi copiii lor, unul după altul.
De
curând a murit şi ultimul, al cincilea copil. Dintr-o familie foarte
bogată, cum era, a ajuns cea mai săracă, pentru că şi-au vândut tot ce
aveau, rând pe rând, ca să plătească doctorii şi alte datorii.
Mă miram de această familie: “Cum de se întâmplă atâtea boli şi nenorociri la aceştia?”.
La membrii acestei familii nu se vedea cazul cel bun, adică să fie încercaţi de Dumnezeu ca aleşi ai Lui, ci mai degrabă lucrau asupra lor legile duhovniceşti ale lui Dumnezeu.
La membrii acestei familii nu se vedea cazul cel bun, adică să fie încercaţi de Dumnezeu ca aleşi ai Lui, ci mai degrabă lucrau asupra lor legile duhovniceşti ale lui Dumnezeu.
Ca
să fiu mai sigur, am încercat să aflu de la nişte bătrâni cinstiţi,
compatrioţi ai acelei familii, cele despre ei. Şi am aflat că omul
acesta a avut o moştenire de la tatăl lui, dar în continuare a mărit-o
cu nedreptăţi.
Adică,
dacă o văduvă, ca să-şi mărite fata, îi cerea un împrumut pe care l-ar
fi întors la secerat, acesta îi cerea ogorul pe care îl avea. Iar aceea,
fiind nevoită, i-l dădea. Altul îi cerea un împrumut să plătească
datoria la bancă, făgăduindu-i că îl va da înapoi când va aduna
bumbacul.
Dar
acela îi cerea o bucată de pământ ce îl avea, şi sărmanul i-l dădea de
nevoie, ca să nu îl urmărească banca. Altul îi cerea un împrumut ca să-i
plătească pe medici, iar acela îi cerea vaca ce-o avea. Şi săracul
acela i-o dădea cu durere.
În felul acesta a adunat o avere mare. Însă toată această nemulţumire a oamenilor îndureraţi a lovit nu numai în el şi în femeia lui, ci chiar şi în copiii lui.
În felul acesta a adunat o avere mare. Însă toată această nemulţumire a oamenilor îndureraţi a lovit nu numai în el şi în femeia lui, ci chiar şi în copiii lui.
Astfel
au lucrat legile duhovniceşti şi au pătimit şi aceia la fel; adică au
vândut terenurile lor ca să plătească medicii şi toate cheltuielile
pricinuite de boli, şi din foarte bogaţi au devenit săraci şi unul după
altul au plecat. Fireşte, Dumnezeu îi va judeca după marea Sa dragoste
şi dreptate.
Iar
ceilalţi, care au fost siliţi, în nevoia în care se aflau, să-şi vândă
ceea ce aveau ca să-şi achite datoriile la medici şi au sărăcit, vor fi
răsplătiţi pentru nedreptatea ce li s-a făcut. Desigur că şi cei
nedrepţi îşi plătesc şi ei păcatele lor potrivit cu cele ce suferă.
Sfântul Paisie Aghioritul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.