Pomenirea Cuviosului Toma Monahul (24 aprilie)

 

Sfîntul Toma a fost monah la una din mănăstirile Siriei şi era trimis la slujbă în Antiohia, pentru că cele de trebuinţă mănăstirii se cîştigau acolo, fiindcă era aproape şi un sat mănăstiresc. Deci, mergînd acest stareţ în cetate, se prefăcea că este nebun. Iar oarecare dregător bisericesc, cu numele Anastasie, l-a lovit peste obraz, căci îl supăra cerînd milostenie pentru mănăstirea sa. Şi au început cei ce se aflau acolo a se mînia asupra lui Anastasie, căci a dat palme stareţului. Iar fericitul Toma a zis prooroceşte către dînsul: "De acum nu voi mai lua ceva de la Anastasie, nici Anastasie nu va mai da nimic". Şi s-au împlinit amîndouă în acest chip: Anastasie după o zi a murit, iar fericitul Toma întorcîndu-se de la cetate spre mănăstirea sa, se odihnea în bolniţa care era înaintea cetăţii, în Dafin, lîngă biserica Sfintei Eftimia. Şi acolo îmbolnă-vindu-se, a trecut la viaţa cea fără de moarte; şi a fost îngropat în locul unde se îngropau străinii.

A doua zi, murind o femeie oarecare străină, au îngropat-o deasupra stareţului, în al doilea ceas din zi; iar în al şaselea ceas, pămîntul a aruncat afară pe femeie şi s-au minunat foarte. Iar după ce s-a înserat, au îngropat-o în acelaşi mormînt; dar în cealaltă zi au găsit-o iarăşi aruncată din mormînt şi atunci i-au luat trupul şi l-au îngropat în alt loc. Apoi, trecînd cîteva zile, au îngropat altă femeie deasupra părintelui Toma, pentru că locuitorii nu cunoşteau locul aceluia şi că stareţul cel odihnit întru Domnul, nu suferea să fie îngropată o femeie deasupra lui. Iar după ce pămîntul a aruncat afară şi pe acea femeie, atunci au cunoscut că stareţul nu voieşte, să se îngroape cineva deasupra moaştelor lui.

Deci s-au dus şi au spus patriarhului Domnin despre lucrul acesta. Iar patriarhul a poruncit ca toţi cetăţenii să iasă la Dafin cu lumînări aprinse şi cu cîntări, să ia moaştele sfîntului, să le aducă în cetate şi să le pună în aceeaşi gropniţă în care zăceau multe trupuri ale sfinţilor mucenici. Şi a făcut deasupra lor o biserică mică şi se dădeau multe tămăduiri bolnavilor de la moaştele cuviosului. Iar molima ce a fost în Antiohia a încetat cu rugăciunile Cuviosului Toma; pentru aceasta antiohienii au hotărît, ca în tot anul să săvîrşească pomenirea lui cu praznic, lăudînd pe Hristos Dumnezeu, a Cărui slavă este în veci. Amin.