duminică, 29 martie 2026

Sfaturi Intelepte-Cuvinte de Folos- -Arsenie Boca

Cine nu iubeşte certarea sau sfatuirea, n-are minte.

Pe vârful limbii călăreşte satana.
Nu primeşti ocara, pierzi mântuirea şi devii jucăria lui sarsailă.
Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă.
Îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi păcatele tale cele cu mintea. De o ocară nu te speli apărându-te, ci însuşindu-ţi-o.
Ori de câte ori ţi se taie capul (căpos) eşti răstignit pe cruce şi aşa îţi trebuie; prin aceasta urmează pe Domnul Hristos.
Lucrul cel mai de folos începătorilor este ocara, că dacă eşti umilit, nu te mândreşti.
Pe Duhul Sfânt Îl dobândim prin câştigarea prilejurilor, iar când răspundem înapoi celui ce te ocărăşte eşti de partea celui rău şi nu a Duhului Sfânt.
Feriţi-vă de limbajul vulgar, obişnuiţi-vă cu limbajul cărţilor sfinte. Trebuie curăţată mintea, că limba altfel nu se curăţeşte.
Răbdând canonul şi zicând: “aşa îmi trebuie”, aşa mi se iartă păcatele.
Să nu răspunzi cu înţepături, coarne, copite, a nu te apăra, să-ţi îmblânzeşti câinele.
Ori de câte ori te mândreşti, te aperi şi nu eşti smerit, te atacă şi te pedepseşte vrăjmaşul nocturn, dar cu voia lui Dumnezeu.
Prin unire se măresc lucrurile mici, prin vrajbă se prăpădesc şi cele mari.
Luaţi aminte: orânduiala de sine în mănăstirea de obşte e neorânduială.
Nu cedezi la voia ta şi aşa pierzi vremea şi cu ea mântuirea.
Aşa de atenţi trebuie să fim cu sufletul nostru, ca şi când am locui în casă cu un şarpe, că aşa şi este.
Când ai vreo ispită, nu sta posomorât, că nu e bine. Posomoreala adânceşte ispita şi gândul tot la ea. Fii senin şi nu te lăsa dus în ispită. Ispita nu vine la întâmplare, ci după pofta ta. 


Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial.
Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune.Decât ceartă mai bine pagubă.Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic.
Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea.
Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea intai să o spele de păcate.La mulţi le-a zis: nu plecaţi din ţară că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici.
Să vă rugaţi să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele.Să nu credeţi că voi n-o să răbdaţi foame.Să vă pregătiţi pentru martiraj.
În rugăciunea "Tatăl nostru", "şi nu ne duce pe noi în ispită", se referă la ispita lepădării de Dumnezeu.
Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri.
Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit.Să vă aşteptaţi la întâmplări venite din senin. Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia.Să nu ai nici un amestec cu ai tăi, ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu.
Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi.Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puţina noastră răbdare; ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem. 
Părintele Arsenie Boca ne învaţă că : “Nu este alta cale de mantuire, de ispasire a pacatelor, decat calea Crucii. Daca ar fi fost alta, Dumnezeu ne-ar fi aratat-o pe aceea. Prin Cruce, prin suferinta unei rastigniri in viata se intra in Imparatia lui Dumnezeu. Si se intra cu atat mai sigur, cu cat rabdam o rastignire nedreapta. Deci, cel ce vrea sa se mantuiasca n-are pe nimeni de osandit pentru crucea pe care o duce. Cine s-a hotarat cu toata puterea sufletului sau sa vina la Iisus, rastignirea-l asteapta, dar acesta iubeste din tot sufletul pe cei ce-l rastignesc. In necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu si de oameni. In cuptorul suferintelor de tot felul se curateste sufletul omenesc pentru Imparatia lui Dumnezeu. Si suferinta smereste trufia omului si Il face pe Dumnezeu prieten. Asa sa va talcuiti crucea pe care o aveti fiecare de dus! In Cruce Dumnezeu a ascuns o taina: taina mantuirii fiecaruia. Vai de cel ce nu are o cruce de dus: acela n-are prin ce se mantui“.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.