Invidia, cârtirea, disprețul, ura

 INVIDIA ȘI CÂRTIREA▪️♦️

       Dacă luăm invidia în sensul că îl invidiez pe omul acesta și-l resping, atunci invidia este expresia unei neputințe lăuntrice, dar și a unei iubiri anormale. Adică îl iubesc într-un mod egoist și exclusivist, cred că am drepturi în viața lui și că el are obligații față de mine, că trebuie să-mi dea socoteală unde merge și ce face.

       Invidia, așadar, este o tulburare a legăturilor noastre datorate prisosului de energie lăuntrică sufletească, psihică. Invidia este orice întoarcere către celălalt, care pornește de la ceva exagerat, dintr-un zel, dintr-o fierbere. Prin urmare, zelul poate să fie interesul meu, iubirea mea, grija mea de-al mântui, de-al ajuta să iasă din păcat, să ajungă copil al lui Dumnezeu. Această fierbințeală este o goană lăuntrică nefirească, o înregimentare duhovnicească nefirească.

       Opus lui „a pizmui” este „a cârti”, care vine de asemenea dintr-o neputință a sufletului. Cârtesc înseamnă că protestez, neg, mă plâng, sunt strâmtorat, nu sunt satisfăcut. Această cârtire o exprim în jurul meu, în scrierile mele, în rugăciunea mea. Cer, de exemplu, ceva de la celălalt sau aștept, sau pretind ceva. Însă nu mi-o dă, pentru că și el este absorbit de propria lui luptă și dorință, de propriul lui gând, de propriul păcat, de propria bucurie, de propria lui destrăbălare, sfințenie sau virtute. Atunci cad într-o cârteală, deoarece sunt marginalizat în gândul lui. El se roagă, iar eu cred că mă lasă singur. Se interesează de mine, iar mie mi se pare că nu o face din iubire sau că o face cu lipsuri.

       Cârtirea este insatisfacția pe care o simțim în viața noastră și provine dintr-un egou aflat în inferioritate. Invidia provine dintr-un egou hipertrofiat, în timp ce disprețul, dintr-un egou autohrănit și auto împuternicit, fără Dumnezeu, și care-l vede pe celălalt mai prejos și de nimic. Ura este diferențierea, înlăturarea celuilalt din existența noastră.

✨️Gheronda Emilianos Simonopetritul✨️

Textul extras din scrierile lui Gheronda Emilianos Simonopetritul oferă o analiză duhovnicească fină a patimilor. Acesta arată că invidia și cârtirea sunt două fațete ale aceleiași neputințe lăuntrice, dar izvorăsc din atitudini diferite față de sine și de aproapele.

Perspectivele esențiale din fragment sunt structurate mai jos:

• Invidia: Exprimă o iubire egoistă și un egou hipertrofiat. În loc să fie o simplă dorință de a avea ce are celălalt, ea devine o tulburare a legăturilor cauzată de pretenția de a-l controla pe celălalt și de a-l face să-ți dea socoteală.
• Cârtirea (Opusul invidiei): Provine dintr-un egou aflat în inferioritate. Înseamnă a protesta și a te plânge de nemulțumiri, adesea pentru că te simți marginalizat sau ignorat de cei din jur, care sunt și ei absorbiți de propriile lor probleme.
• Alte atitudini menționate:
• Disprețul: Provine dintr-un egou auto-împuternicit și fără Dumnezeu, care îl privește pe celălalt ca fiind „mai prejos”.
• Ura: Duce la înlăturarea totală a celuilalt din propria existență.
• Dinamica Ego-ului în viziunea starețului Emilianos
  • Invidia (Ego hipertrofiat / mărit): Nu este doar ciudă pe succesul altuia, ci o manifestare a neputinței și a unei „iubiri anormale”. Ea transformă grija sau interesul pentru celălalt într-o posesivitate sufocantă și un control abuziv (cerința de a da socoteală). Vine dintr-un exces de energie psihică prost canalizată („fierbințeală”).
  • Cârtirea (Ego în inferioritate): Este reacția de protest, nemulțumire și victimizare atunci când celălalt nu ne împlinește așteptările. Apare din incapacitatea de a înțelege că și aproapele are propria luptă, neputință sau interioritate. Ne simțim marginalizați și interpretăm greșit chiar și gesturile bune.
  • Disprețul (Ego autohrănit): O autosuficiență mândră, lipsită de raportarea la Dumnezeu, care îl plasează pe celălalt pe o poziție inferioară, considerându-l lipsit de valoare.
  • Ura (Anihilarea existențială): Forma radicală prin care celălalt este eliminat complet din realitatea și atenția noastră interioară.
  Concluzia textului
  Toate aceste stări (invidia, cârtirea, disprețul, ura) sunt devieri ale sufletului care refuză libertatea celuilalt. Ele transformă relația cu aproapele dintr-un spațiu al comuniunii într-un câmp de bătălie al propriilor frustrări și revendicări egoiste.

  ---