păstrează dragostea neschimbată în inimă

Cum să accept voința lui Dumnezeu? Acceptarea voinței divine — aceasta este un conflict cu Dumnezeu, rezolvat în mod corect. Smerenia trebuie să fie interioară, iar neascultarea trebuie să fie interioară. Trebuie să ne supunem în interior, în sufletul nostru, să nu ne opunem lui Dumnezeu. Opoziția față de Dumnezeu apare în interior ca ură, agresiune sau depresie. Când se întâmplă ceva și, în loc de ură, supărare sau tristețe, simțim dragoste, aceasta se numește acceptarea voinței divine. Apoi trebuie să transformăm dragostea în energie, trebuie să începem să acționăm, adică trebuie să începem să ne opunem în exterior — legea unității și a luptei contrariilor. Ne este dată o situație: păstrăm dragostea, dar începem să controlăm această situație din exterior, să educăm, să luptăm împotriva ei. Acceptarea voinței divine implică o activitate externă activă, cu primul impuls al dragostei. Așa cum a spus Hristos: „Dumnezeului, ce este al lui Dumnezeu; și Cezarului, ce este al Cezarului.” S. N. Lazarev. 

Cum să accept voința lui Dumnezeu?  Acceptarea voinței divine — aceasta este un conflict cu Dumnezeu, rezolvat în mod corect. Smerenia trebuie să fie interioară, iar neascultarea trebuie să fie interioară. Trebuie să ne supunem în interior, în sufletul nostru, să nu ne opunem lui Dumnezeu. Opoziția față de Dumnezeu apare în interior ca ură, agresiune sau depresie. Când se întâmplă ceva și, în loc de ură, supărare sau tristețe, simțim dragoste, aceasta se numește acceptarea voinței divine.  Apoi trebuie să transformăm dragostea în energie, trebuie să începem să acționăm, adică trebuie să începem să ne opunem în exterior — legea unității și a luptei contrariilor. Ne este dată o situație: păstrăm dragostea, dar începem să controlăm această situație din exterior, să educăm, să luptăm împotriva ei.  Acceptarea voinței divine implică o activitate externă activă, cu primul impuls al dragostei. Așa cum a spus Hristos: „Dumnezeului, ce este al lui Dumnezeu; și Cezarului, ce este al Cezarului.” S. N. Lazarev. 

Acceptarea voinței divine este un proces dinamic care presupune o predare completă în plan interior, însoțită de o acțiune fermă în plan exterior. Ea se traduce prin păstrarea iubirii în suflet în fața oricărei încercări și utilizarea acestei energii pentru a remedia sau controla situația din lumea fizică.

Pentru a înțelege și aplica acest principiu în viața de zi cu zi, procesul poate fi structurat în doi pași clari:

1. Smerenia și acceptarea interioară

• Gestionarea primului impuls: Când te confrunți cu o situație dificilă sau dureroasă, prima reacție a ego-ului este revolta. Aceasta se manifestă adesea prin ură, agresiune, furie sau depresie.
• Schimbarea polarității: Opoziția față de voința lui Dumnezeu se dizolvă atunci când reușești să înlocuiești aceste sentimente negative cu dragostea și pacea interioară. Acceptarea nu înseamnă pasivitate, ci o stare de spirit în care sufletul rămâne deschis și neafectat de resentimente.

2. Acțiunea și controlul exterior

• Transmutarea energiei: Odată ce ai reușit să păstrezi starea de iubire în interior, această trăire trebuie transformată în energie vitală.
• Implicarea activă: Smerenia interioară nu trebuie confundată cu neputința. Dimpotrivă, ea este urmată de o atitudine externă activă. Trebuie să preiei controlul asupra situației, să iei măsuri practice, să educi sau să lupți pentru a schimba în bine circumstanțele exterioare.

Principiul fundamental care guvernează acest echilibru a fost sintetizat în îndemnul biblic: „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Acest lucru înseamnă că sufletul și iubirea îi aparțin lui Dumnezeu (și trebuie păstrate curate în interior), în timp ce problemele practice, situațiile materiale și conflictele lumii exterioare necesită implicare și acțiune din partea ta.

Aceste concepte fac parte din viziunea asupra lumii și spiritualității dezvoltată de scriitorul și cercetătorul S. N. Lazarev, fiind detaliate în seria sa de lucrări, inclusiv în volumul „Experiența supraviețuirii”. Poți explora mai multe despre aceste idei și despre cum pot fi aplicate în viața practică direct pe site-ul oficial S. N. Lazarev.

1. Supunerea interioară totală

• Fără rezistență psihică: În suflet, nu trebuie să existe ură, supărare, agresiune sau depresie față de ceea ce se întâmplă.
• Transformarea emoțiilor: Acceptarea reală înseamnă că, în locul sentimentelor negative, reușești să simți dragoste și recunoștință, înțelegând că totul vine de la Dumnezeu pentru evoluția sufletului tău.

2. Acțiunea exterioară activă

• Lupta în planul fizic: Interior te supui, dar exterior acționezi. Nu înseamnă pasivitate sau resemnare în viața de zi cu zi.
• Control și educație: Ești dator să schimbi situația, să educi, să te aperi sau să lupți pentru a corecta lucrurile, dar fără ură.

3. Legea unității și a luptei contrariilor

• Dualitatea necesară: Acest mecanism unește două extreme. Unirea lor dă naștere energiei de dezvoltare.
• Principiul Christic: „Dumnezeului, ce este al lui Dumnezeu (dragostea și acceptarea în suflet); și Cezarului, ce este al Cezarului (acțiunea și regulile în lumea materială).”

Pe scurt, pentru a accepta voința lui Dumnezeu, păstrează dragostea neschimbată în inimă, dar acționează ferm și constructiv în exterior.