Sfântul Mucenic Orentie 25 Iunie

Pomenirea Sfântului Orentie și cu șase frați buni ai lui, anume Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac și Longhin.
Acești șapte frați mucenici au trăit în vremea împăraților Dioclețian și Maximian, trăgându-se de la Anatol, și numărați fiind cu 1200 de Tironi, sub ascultarea lui Rodon Cuvicular, în cetatea Antiohiei. Aceștia au trecut și spre părțile Traciei, fiind puși la ceata ce se zicea Legeandron. Deci, făcându-se pe vremurile acelea răzmeriță, trecând sciții Dunărea, au prădat Tracia, apoi după sfârșitul împărăției lui Dioclețian, luând împărăția Maximian, a intrat la mare grijă și mâhnire mai vârtos ca Marot, care era căpetenie mai mare a sciților, care întrecea pe mulți la mărimea trupului și la vitejie, îl chema pe dânsul, sau pe altcineva dintr-al lui, să se lupte cu el, și a cui va fi izbânda, aceluia să se închine toți. Drept aceea dar aflându-se împăratul în mare mirare, că nu cuteza nimeni să meargă împotriva aceluia și să se lovească cu barbarul, s-a îndemnat Sfântul Orentie să iasă la luptă cu acela, căci, după socoteala tuturor era viteaz și știa rânduiala războaielor, fiind sprinten la trup și iute și bine chibzuit, și se va putea lovi cu vrăjmașul, și-l va omorî. Orentie punând înainte credința în Hristos, și ieșind la război și luptându-se cu Marot, l-a lovit cu sulița de a trecut printr-însul, și tăindu-i capul cu sabia, l-a adus la împăratul, și așa a făcut biruință. Pentru care lucru mirându-se foarte împăratul, a adus pentru biruința aceasta jertfă idolilor. Iar Sfântul Orentie mărturisea cu îndrăzneală și slobod, că cu ajutorul lui Hristos a biruit pe semețul acela, și nu cu ajutorul mincinoșilor zei. Însă atunci i-a îngăduit împăratul ca să se veselească, și să se îndulcească de cinstele cele împărătești, rușinându-se de mărimea lucrului ce făcuse, dându-i întâi și brâul acelui barbar pe care-l ucisese, brâu ce era de mult preț. Iar după aceea sfătuindu-l ca să se despartă de Hristos și el nevrând să se plece, l-a trimis cu cei șapte frați ai lui la cetatea Satalomul din Armenia, scriind ducelui ce era acolo ca să-i cerceteze, și de vor vrea să se plece să jertfească la zei, să-i trimită iarăși înapoi, iar de nu vor asculta, să-i izgonească prin țările Avazghiel și Zachiei. Deci, după porunca împăratului ducându-i, și sosind la locul ce se chema Paremvoli, Eros fratele cel mai mare a adormit, în douăzeci și două ale lunii lui iunie.
Iar Sfântului Orentie, sosind la Rizion, legându-i o piatră de grumazi, l-a aruncat în mare, pentru că așa s-a fost dat porunca pentru dânsul, și a ieșit de acolo sănătos prin arătare de înger, care ușurându-l și scoțându-l la uscat, l-a pus pe o piatră, unde făcând rugăciune, și-a dat sufletul și a fost îngropat acolo în douăzeci și patru ale acestei luni.
Iar Sfântul Farnachie mergând la locul cel numit Cordili, s-a mutat către Domnul în trei zile ale lui Iulie. Iar în șapte zile Firm și Firmin, sosind la Apsar, și-au aflat și ei sfârșitul acestei vieți trecătoare. Iar Sfântul Chiriac fiind adus în țara lazilor, la locul numit Ziganea, a adormit în Domnul în paisprezece ale lunii lui iulie. Asemenea și Fericitul Longhin, în urma tuturor trecând de la Ziganea la Livichi, lovindu-i furtuna mare pe mare, și făcând rugăciune și-a dat sufletul lui Dumnezeu, și a fost îngropat în Pitiunta, sosind acolo corabia mai pe urmă, după patru zile.