Zece Psalmi cu efecte terapeutice particulare

 

1. Psalmi care se citesc în caz de boală, poticnire, stres, depresie anagapica, dizarmonie;

2. Psalmii profilaxiei, sau păstrătorii vieţii;

3. Psalmii penitenţei, sau ai purificării;

4. Psalmii perfectiunii, pentru cei care, după însănătoşire, caută iluminarea.

 Psalmii însănătoşirii: 22 şi 102

Psalmul 22 (în unele Biblii, este numerotat ca Psalmul 23) începe cu versetul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi” („Domnul este păstorul meu”). Se citeşte pentru orice fel de „poticnire” maladivă, psihică sau somatică. Este un Psalm al însănătoşirii dinspre spirit spre trup. Puterea lui constă nu doar în sugestie, ci în activarea arhetipului Tatălui protector şi dătător de viaţă. Tatăl care biruieşte „valea umbrei morţii” stimulând resursele vieţii, neutralizând potrivnicii sau tăietorii vieţii. „Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat…”: lovirea sorții este resimţită ca operaţie psihică de întărire. Psalmul acesta este construit în întregime pe arhetipul renaşterii şi pe simbolul salvării: începând cu salvarea fizică (hrană, apă), continuând cu cea energetică („… Sufletul meu l-a întors”) şi terminând cu cea pontificală („ca să locuiesc în casa Domnului…”). Efectul medical şi atitudinea mentală imunogenă decurg din identificarea cu realitatea Duhului.

Psalmul 22

1.	Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.
2.	La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit.
3.	Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui.
4.	Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.
5.	Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat.
6.	Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic.
7.	Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.

Raportează această reclamăConfidențialitate

Psalmul 102 (103) care începe cu „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul…”. Acesta conţine sugestii puternice, care creează un bine mental — condiţia restabilirii sănătăţii. Pacientul e întărit în redescoperirea legii revelate. Este prin excelenţă un psalm al regenerării, al întineririi.

Psalmul 102

1.	Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
2.	Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
3.	Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
4.	Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
5.	Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.
6.	Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.
7.	Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
8.	Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
9.	Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.
10.	Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,
11.	Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.
12.	Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
13.	În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;
14.	Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.
15.	Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.
16.	Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.
17.	Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,
18.	Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui
19.	Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.
20.	Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.
21.	Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.
22.	Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

Raportează această reclamăConfidențialitate

Psalmii : 6 şi 38

Psalmul 6, care începe cu „Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi…”. Este un Psalm care evidenţiază relaţia între păcat şi boala. Eroarea, contrazicerea legii, păcatul, au ca urmare o îmbolnăvire somatică sau psihică. Boala psihică apare mai întâi ca o îngustare a minţii, alteori ca o tulburare de personalitate, ca o scindare sau o dizarmonie. Psalmul 6 nu lăsa păcatul să se încuibeze pâna ajunge boala, ci-l stopează. Trebuie spus că boala nu e o pedeapsă pentru păcat, ci o oprire de la păcat. Nu concepem un Dumnezeu pedepsitor. El a plantat în om, în fiecare celulă a corpului omenesc, legea Sa. Când legea este încălcată sau contrazisă, se manifestă durerea şi boala — nu întru pedeapsă, însa, ci întru restabilirea legii.

Psalmul 6

1.	Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
2.	Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele;
3.	Şi sufletul meu s-a tulburat foarte şi Tu, Doamne, până când?
4.	Întoarce-Te, Doamne; izbăveşte sufletul meu, mântuieşte-mă, pentru mila Ta.
5.	Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine?
6.	Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda.
7.	Tulburatu-s-a de supărare ochiul meu, îmbătrânit-am între toţi vrăjmaşii mei.
8.	Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele.
9.	Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit.
10.	Să se ruşineze şi să se tulbure foarte toţi vrăjmaşii mei; să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrab.

Raportează această reclamăConfidențialitate

Psalmul 38 (39) care începe cu „Zis-am: Pazi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea…” („Zis-am; Voi veghea asupra căilor mele…”). Este un Psalm care ne îndeamnă la luarea de cunostinta a condiţiei noastre de trecători, de pelerini pe acest pământ. Amintirea morţii nu naşte tristeţe, ci o valorizare corectă a vieţii. Este aici conţinut şi mesajul din Ecleziast: Toate sunt zadarnice, numai poruncile lui Dumnezeu dau sens în acest univers…

Psalmul 38

1.	Zis-am: „Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea;
2.	Pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea”.
3.	Amuţit-am şi m-am smerit şi nici de bine n-am grăit şi durerea mea s-a înnoit.
4.	Înfierbântatu-s-a inima mea înăuntrul meu şi în cugetul meu se va aprinde foc.
5.	Grăit-am cu limba mea: „Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu,
6.	Şi numărul zilelor mele care este, ca să ştiu ce-mi lipseşte”.
7.	Iată, cu palma ai măsurat zilele mele şi statul meu ca nimic înaintea Ta.
8.	Dar toate sunt deşertăciuni; tot omul ce viază.
9.	Deşi ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură.
10.	Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele.
11.	Şi acum cine este răbdarea mea? Oare, nu Domnul? Şi statul meu de la Tine este.
12.	De toate fărădelegile mele izbăveşte-mă; ocară celui fără de minte nu mă da.
13.	Amuţit-am şi n-am deschis gura mea, că Tu eşti Cel ce m-ai făcut pe mine. Depărtează de la mine bătăile Tale.
14.	De tăria mâinii Tale, eu m-am sfârşit. Cu mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om
15.	Şi ai subţiat ca pânza de păianjen sufletul său; dar în deşert se tulbură tot pământeanul.
16.	Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci,
17.	Căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi părinţii mei.
18.	Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi.

Raportează această reclamăConfidențialitate

În alt Psalm găsim o idee care ar părea şocantă prin paradoxul ei: „minciuna sunt fiii oamenilor“, ca o traumă de trezire spre Duh, spre salvare spirituală.

Psalmii penitenţei sau ai purificării: 21, 31, 50,141

Însănătoşirea presupune două etape: arderea negativităţii ancestrale sau achiziţionate şi restabilirea comuniunii cu armonia divină.

Psalmul 21 (22), care începe cu „Dumnezeul meu. Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit ?” („Dumnezeule, Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit…”) Ştim că Iisus, pe cruce, făcea rugăciunea Sa, rostind chiar acest Psalm: „Eli, Eli! Lama sabahtani ?” (Mat. 27: 46). Nu-i vorbă, deci, de o poticnire sau o deznădejde a Sa, ci de penitenta pentru neamul omenesc. Iisus rosteşte acest Psalm, căci în acel moment EI îi împlineşte profeţia; în acest Psalm se spune: „… Strapuns-au mâinile mele şi picioarele mele (…) şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi”. Penitenţa Lui arde păcatul lumii. Citind acest Psalm, reactualizam penitenţa lui Hristos însuşi.

Psalmul 21

1.	Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit? Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greşelilor mele.
2.	Dumnezeul meu, striga-voi ziua şi nu vei auzi, şi noaptea şi nu Te vei gândi la mine.
3.	Iar Tu întru cele sfinte locuieşti, lauda lui Israel.
4.	În Tine au nădăjduit părinţii noştri, nădăjduit-au în Tine şi i-ai izbăvit pe ei.
5.	Către Tine au strigat şi s-au mântuit, în Tine au nădăjduit şi nu s-au ruşinat.
6.	Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului.
7.	Toţi cei ce m-au văzut m-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând:
8.	„Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el, că-l voieşte pe el”.
9.	Că Tu eşti Cel ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele.
10.	Spre Tine m-am aruncat de la naştere, din pântecele maicii mele Dumnezeul meu eşti Tu.
11.	Nu Te depărta de la mine, că necazul este aproape, şi nu este cine să-mi ajute.
12.	Înconjuratu-m-au viţei mulţi, tauri graşi m-au împresurat.
13.	Deschis-au asupra mea gura lor, ca un leu ce răpeşte şi răcneşte.
14.	Ca apa m-am vărsat şi s-au risipit toate oasele mele.
15.	Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topeşte în mijlocul pântecelui meu.
16.	Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea, şi limba mea s-a lipit de cerul gurii mele şi în ţărâna morţii m-ai coborât.
17.	Că m-au înconjurat câini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat.
18.	Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele.
19.	Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau şi se uitau la mine.
20.	Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi.
21.	Iar Tu, Doamne, nu depărta ajutorul Tău de la mine, spre sprijinul meu ia aminte.
22.	Izbăveşte de sabie sufletul meu şi din gheara câinelui viaţa mea.
23.	Izbăveşte-mă din gura leului şi din coarnele taurilor smerenia mea.
24.	Spune-voi numele Tău fraţilor mei; în mijlocul adunării Te voi lăuda, zicând:
25.	Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L pe El, toată seminţia lui Iacob slăviţi-L pe El!
26.	Să se teamă de Dânsul toată seminţia lui Israel.
27.	Că n-a defăimat, nici n-a lepădat ruga săracului,
28.	Nici n-a întors fala Lui de la mine şi când am strigat către Dânsul, m-a auzit.
29.	De la Tine este lauda mea în adunare mare, rugăciunile mele le voi face înaintea celor ce se tem de El.
30.	Mânca-vor săracii şi se vor sătura şi vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dânsul vii vor fi inimile lor în veacul veacului.
31.	Îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul toate marginile pământului.
32.	Şi se vor închina înaintea Lui toate seminţiile neamurilor.
33.	Că a Domnului este împărăţia şi El stăpâneşte peste neamuri.
34.	Mâncat-au şi s-au închinat toţi graşii pământului, înaintea Lui vor cădea toţi cei ce se coboară în pământ.
35.	Şi sufletul meu în El viază, şi seminţia mea va sluji Lui.
36.	Se va vesti Domnului neamul ce va să vină. Şi vor vesti dreptatea Lui poporului ce se va naşte şi ce a făcut Domnul.

Raportează această reclamăConfidențialitate

Psalmul 31 (32). „Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug…” („Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit. Ferice de omul căruia nu-i ţine în seama Domnul nelegiuirea! Ferice de omul căruia Domnul nu-i socoteste greșeala”).

Psalmul 31

1.	Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele.
2.	Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug.
3.	Că am tăcut, îmbătrânit-au oasele mele, când strigam toată ziua.
4.	Că ziua şi noaptea s-a îngreunat peste mine mâna Ta şi am căzut în suferinţă când ghimpele Tău mă împungea.
5.	Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o, împotriva mea.
6.	Zis-am: „Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului”; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.
7.	Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape multe de el nu se va apropia.
8.	Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea; izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat.
9.	Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta pe calea aceasta, pe care vei merge; aţinti-voi spre tine ochii Mei.
10.	Nu fi ca un cal şi ca un catâr, la care nu este pricepere; cu zăbală şi cu frâu fălcile lor voi strânge ca să nu se apropie de tine.
11.	Multe sunt bătăile păcătosului; iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura.
12.	Veseliţi-vă în Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi toţi cei drepţi la inimă.

Raportează această reclamăConfidențialitate

Este un Psalm cu putere de întărire. Apare însa întrebarea: există oare greşeli care nu sunt „socotite”? Greşeli pentru care nu plăteşti prin boală sau moarte? Există greşeli pe care Dumnezeu le-ar trece cu vederea? Răspunsul, (afirmativ), rezultă şi din acest psalm, dar şi din observarea unei cazuistici a penitenţei universale, însoţit însa de următoarea explicaţie: prin greşeală, te micşorezi. Poţi trăi şi micşorat, suportând însa toate inconvenienţele micşorării tale: marginalizare, mediocritate… Poţi trăi micşorat şi sănătos (!), cu condiţia să nu ieşi de sub binecuvântare, că micşorarea să nu devină nimicire.

Psalmul 50 (51). „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mila Ta (…) întoarce faţa Ta de la păcatele mele…”. Este cel mai important Psalm al penitenţei. Uneori duhovnicii impun drept canon copierea zilnică a acestui psalm, timp de 21 de zile. El conţine şi sugestia arderii păcatului, dar şi imperativul iertării, ca ultimă şansă a purificării.

Psalmul 50

1.	Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2.	Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3.	Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4.	Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5.	Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
6.	Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7.	Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8.	Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9.	Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10.	Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11.	Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12.	Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13.	Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14.	Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15.	Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16.	Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17.	Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18.	Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19.	Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20.	Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Raportează această reclamăConfidențialitate

Psalmul 141 (142). „Cu glasul meu către Domnul am strigăt, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.” („Cu glasul meu strig către Domnul…”) Este Psalmul asumării sacrificiului de sine, spre ridicare celor părăsiţi şi spre transformarea singurătăţii în şansă.

Psalmul 141

1.	Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
2.	Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.
3.	Când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările mele. În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.
4.	Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască. Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce caută sufletul meu.
5.	Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: „Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii”.
6.	Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte. Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.
7.	Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău, Doamne. Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.

Psalmii desăvârşirii: 45 şi 118. Litania Legii

Psalmul 45 (46). „Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.” („Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru…”) Este un Psalm al practicii spirituale. Adevarata sănătate nu este o problemă medicală, ci sufletească. De aici reiese şi importanţa acestui Psalm al ascezei, unde găsim scris: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi ca Eu sunt Dumnezeu…” („Opreşte-te şi cunoaşte …”) (45: 10) Unii autori filocalici (Isaia Pustnicul, de exemplu) au dezvoltat acest verset, vorbind despre cele 6 opriri ale realizării.

Psalmul 45

1.	Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.
2.	Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor.
3.	Venit-au şi s-au tulburat apele lor, cutremuratu-s-au munţii de tăria lui.
4.	Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preaînalt a sfinţit locaşul Lui.
5.	Dumnezeu este în mijlocul cetăţii, nu se va clătina; o va ajuta Dumnezeu dis-de-dimineaţă.
6.	Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile; dat-a Cel Preaînalt glasul Lui, cutremuratu-s-a pământul.
7.	Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.
8.	Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pământ.
9.	Pune-va capăt războaielor până la marginile pământului, arcul va sfărâma şi va frânge arma, iar pavezele în foc le va arde.
10.	Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înălţa-Mă-voi pe pământ.
11.	Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.

Psalmul 118 (119). „Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.” („Ferice de cei fără prihană în calea lor…”). Psalmul acesta îi „încununează” pe toţi ceilalţi. Este un tratat de medicină, de înţelepciune, de mistică. El reaminteşte secretul restaurării omului: interiorizarea Legii revelate; şi cauza bolilor: încălcarea legilor universale.

Psalmul 118

1.	Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.
2.	Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima lor,
3.	Că n-au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea.
4.	Tu ai poruncit ca poruncile Tale să fie păzite foarte.
5.	O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzesc poruncile Tale!
6.	Atunci nu mă voi ruşina când voi căuta spre toate poruncile Tale.
7.	Lăuda-Te-voi întru îndreptarea inimii, ca să învăţ judecăţile dreptăţii Tale.
8.	Îndreptările Tale voi păzi; nu mă părăsi până în sfârşit.
9.	Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale.
10.	Cu toată inima Te-am căutat pe Tine; să nu mă lepezi de la poruncile Tale.
11.	În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc ţie.
12.	Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
13.	Cu buzele am rostit toate judecăţile gurii Tale.
14.	În calea mărturiilor Tale m-am desfătat ca de toată bogăţia.
15.	La poruncile Tale voi cugeta şi voi cunoaşte căile Tale.
16.	La îndreptările Tale voi cugeta şi nu voi uita cuvintele Tale.
17.	Răsplăteşte robului Tău! Voi trăi şi voi păzi poruncile Tale.
18.	Deschide ochii mei şi voi cunoaşte minunile din legea Ta.
19.	Străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale.
20.	Aprins e sufletul meu de dorirea judecăţilor Tale, în toată vremea.
21.	Certat-ai pe cai mândri; blestemaţi sunt cei ce se abat de la poruncile Tale.
22.	Ia de la mine ocara şi defăimarea, că mărturiile Tale am păzit.
23.	Pentru că au şezut căpeteniile şi pe mine mă cleveteau, iar robul Tău cugeta la îndreptările Tale.
24.	Că mărturiile Tale sunt cugetarea mea, iar îndreptările Tale, sfatul meu.
25.	Lipitu-s-a de pământ sufletul meu; viază-mă, după cuvântul Tău.
26.	Vestit-am căile mele şi m-ai auzit; învaţă-mă îndreptările Tale.
27.	Fă să înţeleg calea îndreptărilor Tale şi voi cugeta la minunile Tale.
28.	Istovitu-s-a sufletul meu de supărare; întăreşte-mă întru cuvintele Tale.
29.	Depărtează de la mine calea nedreptăţii şi cu legea Ta mă miluieşte.
30.	Calea adevărului am ales şi judecăţile Tale nu le-am uitat.
31.	Lipitu-m-am de mărturiile Tale, Doamne, să nu mă ruşinezi.
32.	Pe calea poruncilor Tale am alergat când ai lărgit inima mea.
33.	Lege pune mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale şi o voi păzi pururea.
34.	Înţelepţeşte-mă şi voi căuta legea Ta şi o voi păzi cu toată inima mea.
35.	Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, că aceasta am voit.
36.	Pleacă inima mea la mărturiile Tale şi nu la lăcomie.
37.	Întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea; în calea Ta viază-mă.
38.	Împlineşte robului Tău cuvântul Tău, care este pentru cei ce se tem de Tine.
39.	Îndepărtează ocara, de care mă tem, căci judecăţile Tale sunt bune.
40.	Iată, am dorit poruncile Tale; întru dreptatea Ta viază-mă.
41.	Să vină peste mine mila Ta, Doamne, mântuirea Ta, după cuvântul Tău,
42.	Şi voi răspunde cuvânt celor ce mă ocărăsc, că am nădăjduit în cuvintele Tale.
43.	Să nu îndepărtezi din gura mea cuvântul adevărului, până în sfârşit, că întru judecăţile Tale am nădăjduit,
44.	Şi voi păzi legea Ta pururea, în veac şi în veacul veacului.
45.	Am umblat întru lărgime, că poruncile Tale am căutat.
46.	Am vorbit despre mărturiile Tale, înaintea împăraţilor, şi nu m-am ruşinat.
47.	Am cugetat la poruncile Tale pe care le-am iubit foarte.
48.	Am ridicat mâinile mele la poruncile Tale, pe care le-am iubit şi am cugetat la îndreptările Tale.
49.	Adu-Ţi aminte de cuvântul Tău, către robul Tău, întru care mi-ai dat nădejde.
50.	Aceasta m-a mângâiat întru smerenia mea, că cuvântul Tău m-a viat.
51.	Cei mândri m-au batjocorit peste măsură, dar de la legea Ta nu m-am abătut.
52.	Adusu-mi-am aminte de judecăţile Tale cele din veac, Doamne, şi m-am mângâiat.
53.	Mâhnire m-a cuprins din pricina păcătoşilor, care părăsesc legea Ta.
54.	Cântate erau de mine îndreptările Tale, în locul pribegiei mele.
55.	Adusu-mi-am aminte de numele Tău, Doamne, şi am păzit legea Ta.
56.	Aceasta s-a făcut mie, că îndreptările Tale am căutat.
57.	Partea mea eşti, Doamne, zis-am să păzesc legea Ta.
58.	Rugatu-m-am feţei Tale, din toată inima mea, miluieşte-mă după cuvântul Tău.
59.	Cugetat-am la căile Tale şi am întors picioarele mele la mărturiile Tale.
60.	Gata am fost şi nu m-am tulburat să păzesc poruncile Tale.
61.	Funiile păcătoşilor s-au înfăşurat împrejurul meu, dar legea Ta n-am uitat.
62.	La miezul nopţii m-am sculat ca să Te laud pe Tine, pentru judecăţile dreptăţii Tale.
63.	Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale.
64.	De mila Ta, Doamne, este plin pământul; îndreptările Tale mă învaţă.
65.	Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne, după cuvântul Tău.
66.	Învaţă-mă bunătatea, învăţătura şi cunoştinţa, că în poruncile Tale am crezut.
67.	Mai înainte de a fi umilit, am greşit; pentru aceasta cuvântul Tău am păzit.
68.	Bun eşti Tu, Doamne, şi întru bunătatea Ta, învaţă-mă îndreptările Tale.
69.	Înmulţitu-s-a asupra mea nedreptatea celor mândri, iar eu cu toată inima mea voi cerceta poruncile Tale.
70.	Închegatu-s-a ca grăsimea inima lor, iar eu cu legea Ta m-am desfătat.
71.	Bine este mie că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale.
72.	Bună-mi este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur şi argint.
73.	Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, înţelepţeşte-mă şi voi învăţa poruncile Tale.
74.	Cei ce se tem de Tine mă vor vedea şi se vor veseli, că în cuvintele Tale am nădăjduit.
75.	Cunoscut-am, Doamne, că drepte sunt judecăţile Tale şi întru adevăr m-ai smerit.
76.	Facă-se dar, mila Ta, ca să mă mângâie, după cuvântul Tău, către robul Tău.
77.	Să vină peste mine îndurările Tale şi voi trăi, că legea Ta cugetarea mea este.
78.	Să se ruşineze cei mândri, că pe nedrept m-au nedreptăţit; iar eu voi cugeta la poruncile Tale.
79.	Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine şi cei ce cunosc mărturiile Tale.
80.	Să fie inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mă ruşinez.
81.	Se topeşte sufletul meu după mântuirea Ta; în cuvântul Tău am nădăjduit.
82.	Sfârşitu-s-au ochii mei după cuvântul Tău, zicând: „Când mă vei mângâia?”
83.	Că m-am făcut ca un foale la fum, dar îndreptările Tale nu le-am uitat.
84.	Câte sunt zilele robului Tău? Când vei judeca pe cei ce mă prigonesc?
85.	Spusu-mi-au călcătorii de lege deşertăciuni, dar nu sunt ca legea Ta, Doamne.
86.	Toate poruncile Tale sunt adevăr; pe nedrept m-au prigonit. Ajută-mă!
87.	Puţin a fost de nu m-am sfârşit pe pământ, dar eu n-am părăsit poruncile Tale.
88.	După mila Ta viază-mă şi voi păzi mărturiile gurii mele.
89.	În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer;
90.	În neam şi în neam adevărul Tău. Întemeiat-ai pământul şi rămâne.
91.	După rânduiala Ta rămâne ziua, că toate sunt slujitoare ţie.
92.	De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit intru necazul meu.
93.	În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai viat, Doamne.
94.	Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă, că îndreptările Tale am căutat.
95.	Pe mine m-au aşteptat păcătoşii ca să mă piardă. Mărturiile Tale am priceput.
96.	La tot lucrul desăvârşit am văzut sfârşit, dar porunca Ta este fără de sfârşit.
97.	Că am iubit legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea mea este.
98.	Mai mult decât pe vrăjmaşii mei mai înţelepţit cu porunca Ta, că în veac a mea este.
99.	Mai mult decât învăţătorii mei am priceput, că la mărturiile Tale gândirea mea este.
100.	Mai mult decât bătrânii am înţeles, că poruncile Tale am căutat.
101.	De la toată calea cea rea mi-am oprit picioarele mele, ca să păzesc cuvintele Tale.
102.	De la judecăţile Tale nu m-am abătut, că Tu ai pus mie lege.
103.	Cât sunt de dulci limbii mele, cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea!
104.	Din poruncile Tale m-am făcut priceput; pentru aceasta am urât toată calea nedreptăţii.
105.	Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele.
106.	Juratu-m-am şi m-am hotărât să păzesc judecăţile dreptăţii Tale.
107.	Umilit am fost până în sfârşit: Doamne, viază-mă, după cuvântul Tău.
108.	Cele de bunăvoie ale gurii mele binevoieşte-le Doamne, şi judecăţile Tale mă învaţă.
109.	Sufletul meu în mâinile Tale este pururea şi legea Ta n-am uitat.
110.	Pusu-mi-au păcătoşii cursă mie, dar de la poruncile Tale n-am rătăcit.
111.	Moştenit-am mărturiile Tale în veac, că bucurie inimii mele sunt ele.
112.	Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac spre răsplătire.
113.	Pe călcătorii de lege am urât şi legea Ta am iubit.
114.	Ajutorul meu şi sprijinitorul meu eşti Tu, în cuvântul Tău am nădăjduit.
115.	Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi şi voi cerceta poruncile Dumnezeului meu.
116.	Apără-mă, după cuvântul Tău, şi mă viază şi să nu-mi dai de ruşine aşteptarea mea.
117.	Ajută-mă şi mă voi mântui şi voi cugeta la îndreptările Tale, pururea.
118.	Defăimat-ai pe toţi cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, pentru că nedrept este gândul lor.
119.	Socotit-am călcători de lege pe toţi păcătoşii pământului; pentru aceasta am iubit mărturiile Tale, pururea.
120.	Străpunge cu frica Ta trupul meu, că de judecăţile Tale m-am temut.
121.	Făcut-am judecată şi dreptate; nu mă da pe mâna celor ce-mi fac strâmbătate.
122.	Primeşte pe robul Tău în bunătate, ca să nu mă clevetească cei mândri.
123.	Sfârşitu-sau ochii mei după mântuirea Ta şi după cuvântul dreptăţii Tale.
124.	Fă cu robul Tău, după mila Ta, şi îndreptările Tale mă învaţă.
125.	Robul Tău sunt eu; înţelepţeşte-mă şi voi cunoaşte mărturiile Tale.
126.	Vremea este să lucreze Domnul, că oamenii au stricat legea Ta.
127.	Pentru aceasta am iubit poruncile Tale, mai mult decât aurul şi topazul.
128.	Pentru aceasta spre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toată calea nedreaptă am urât.
129.	Minunate sunt mărturiile Tale, pentru aceasta le-a cercetat pe ele sufletul meu.
130.	Arătarea cuvintelor Tale luminează şi înţelepţeşte pe prunci.
131.	Gura mea am deschis şi am aflat, că de poruncile Tale am dorit.
132.	Caută spre mine şi mă miluieşte, după judecata Ta, faţă de cei ce iubesc numele Tău.
133.	Paşii mei îndreptează-i după cuvântul Tău, şi să nu mă stăpânească nici o fărădelege.
134.	Izbăveşte-mă de clevetirea oamenilor şi voi păzi poruncile Tale.
135.	Faţa Ta arat-o robului Tău şi mă învaţă poruncile Tale.
136.	Izvoare de apă s-au coborât din ochii mei, pentru că n-am păzit legea Ta.
137.	Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale.
138.	Poruncit-ai cu dreptate mărturiile Tale şi cu tot adevărul.
139.	Topitu-m-a râvna casei Tale, că au uitat cuvintele Tale vrăjmaşii mei.
140.	Lămurit cu foc este cuvântul Tău foarte şi robul Tău l-a iubit pe el.
141.	Tânăr sunt eu şi defăimat, dar îndreptările Tale nu le-am uitat.
142.	Dreptatea Ta este dreptate în veac şi legea Ta adevărul.
143.	Necazuri şi nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândirea mea.
144.	Drepte sunt mărturiile Tale, în veac; înţelepţeşte-mă şi voi fi viu.
145.	Strigat-am cu toată inima mea: Auzi-mă, Doamne! Îndreptările Tale voi căuta.
146.	Strigat-am către Tine, mântuieşte-mă, şi voi păzi mărturiile Tale.
147.	Din zori m-am sculat şi am strigat; intru cuvintele Tale am nădăjduit.
148.	Deschis-am ochii mei dis-de-dimineaţă, ca să cuget la cuvintele Tale.
149.	Glasul meu auzi-l, Doamne, după mila Ta; după judecata Ta mă viază.
150.	Apropiatu-s-au cei ce mă prigonesc cu fărădelege, dar de la legea Ta s-au îndepărtat.
151.	Aproape eşti Tu, Doamne, şi toate poruncile Tale sunt adevărul.
152.	Din început am cunoscut, din mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele.
153.	Vezi smerenia mea şi mă scoate, că legea Ta n-am uitat.
154.	Judecă pricina mea şi mă izbăveşte; după cuvântul Tău, fă-mă viu.
155.	Departe de păcătoşi este mântuirea, că îndreptările Tale n-au căutat.
156.	Îndurările Tale multe sunt Doamne; după judecata Ta mă viază.
157.	Mulţi sunt cei ce mă prigonesc şi mă necăjesc, dar de la mărturiile Tale nu m-am abătut.
158.	Văzut-am pe cei nepricepuţi şi mă sfârşeam, că n-au păzit cuvintele Tale.
159.	Vezi că poruncile Tale am iubit, Doamne; întru mila Ta mă viază.
160.	Începutul cuvintelor Tale este adevărul şi veşnice toate judecăţile dreptăţii Tale.
161.	Căpeteniile m-au prigonit în zadar; iar de cuvintele Tale s-a înfricoşat inima mea.
162.	Bucura-mă-voi de cuvintele Tale, ca cel ce a aflat comoară mare.
163.	Nedreptatea am urât şi am dispreţuit, iar legea Ta am iubit.
164.	De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale.
165.	Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi nu se smintesc.
166.	Aşteptat-am mântuirea Ta, Doamne, şi poruncile Tale am iubit.
167.	Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale şi le-a iubit foarte.
168.	Păzit-am poruncile Tale şi mărturiile Tale, că toate căile mele înaintea Ta sunt, Doamne.
169.	Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă înţelepţeşte.
170.	Să ajungă cererea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă izbăveşte.
171.	Să răspândească buzele mele laudă, că m-ai învăţat îndreptările Tale.
172.	Rosti-va limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile Tale sunt drepte.
173.	Mina Ta să mă izbăvească, că poruncile Tale am ales.
174.	Dorit-am mântuirea Ta, Doamne, şi legea Ta cugetarea mea este.
175.	Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda şi judecăţile Tale îmi vor ajuta mie.
176.	Rătăcit-am ca o oaie pierdută; caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat.

Raportează această reclamăConfidențialitate

Cele mai importante legi universale pe care le încălca omul sunt iubirea de Dumnezeu şi iubirea de semen. Această încălcare se numeşte: agresivitate, egoism, mândrie, furie,  vanitate, osândirea aproapelui şi neputinţa iertării.

Psihologia numeşte această serie de erori, structurate în caracter, „complexul Cain”: tendința omului de a-şi elimina   semenul.   Această   tendinţă – adesea   tradusă   în   practică   —   are   ca   urmare   şi   ca   avertisment o îmbolnăvire. Blestemul, blasfemia, ura, osândirea, au ca primă urmare o cefalee, o dereglare endocrină sau circulatorie, o scădere energetică. Nu ca să te pedepsească, ci ca să te oprească de la încălcarea legii universale.

Psalmul 118 ne trezeşte în memorie detaliile legii, rememorarea lor continuă, întru deplină sănătate a trupului şi întru iluminarea minţii.

Se înţelege că nu numai Psalmii selectaţi de noi aici, ci şi toţi ceilalţi, au o acțiune benefică salvării noastre.

Scrierile revelate conţin coduri puternice, dar adesea enigmatice, pierdute uneori de noi, oamenii moderni Regăsirea lor cere un travaliu ascetic, de fiecare dată răsplătit.

Sursa: Psihoterapie isihasta. Editura: Paralela 45. Anul de aparitie: 2010

Psalmul IUBIRII de DUMNEZEU – Ieromonah Ghelasie Gheorghe, de la Sfânta Mănăstire Frăsinei

 

DOAMNE, aș vrea să-mi arăt

IUBIREA mea de TINE,
Dar toate se frâng
În ÎNCHINĂCIUNE!

Toate se pot spune,
Doar IUBIREA se TACE;
IUBIREA se ASCUNDE
Și nimeni nu o știe,
IUBIREA, ÎNCHINAREA de Taină,
IUBIREA, DUMNEZEIASCĂ ICOANĂ.

DOINIREA IUBIRII
Este singura Cântare,
IUBIREA, ce se CHEAMĂ,
IUBIREA, ce se AȘTEAPTĂ,
IUBIREA, ce nu se poate uita,
IUBIREA, ce nu poate muri,
IUBIREA, ce nu se poate ucide,
IUBIREA, ce în sine PLÂNGE,
IUBIREA, CRUCEA VEȘNICIEI!

Alcătuire, Ieromonah Ghelasie Gheorghe, de la Sfânta Mănăstire Frăsinei

extras din volumul  ”Mic Acatistier – Pravila Carpatina”

Rugăciune către Maica Domnului – Ușa milostivirii

 Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, căci tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Acatistul de mulţumire „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

 Împărate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricăciune, Tu ţii în dreapta Ta toate cărările vieţii omeneşti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îţi mulţumim pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele ascunse, pentru viaţa pământească şi pentru cereştile bucurii ale împărăţiei Tale. Arată-ne şi de acum înainte mila Ta, celor care cântăm: Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Venit-am pe lume prunc slab şi neajutorat, dar îngerul păzitor a întins aripi luminoase, ocrotind leagănul copilăriei mele. Dragostea Ta străluceşte de atunci peste toate cărările mele, în chip minunat călăuzindu-mă către lumina veşniciei. Cu slavă s-au arătat, din prima zi şi până acum, darurile Proniei Tale cele îmbelşugate. Îţi mulţumesc şi strig cu toţi cei care Te cunosc pe Tine:
Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă,
Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii,
Slavă Ţie, Celui ce ai deschis înaintea mea cerul şi pământul ca pe o carte veşnică a înţelepciunii,
Slavă veşniciei Tale, ce se arată în lumea cea vremelnică,
Slavă Ţie, pentru milele Tale cele arătate şi cele ascunse,
Slavă Ţie, pentru fiecare suspinare a încercărilor mele,
Slavă Ţie, pentru fiecare pas al vieţii, pentru fiecare clipă de bucurie,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 2-lea

Doamne, ce bine e să fii oaspetele zidirii Tale: vântul bine-înmiresmat, munţii care tind spre cer, apele ca nişte oglinzi nemărginite în care se răsfrâng aurul razelor şi curgerea uşoară a norilor, întreaga fire şopteşte tainic, toată e plină de mângâiere, păsările şi dobitoacele poartă pecetea iubirii Tale. Binecuvântat este pământul cu frumuseţea cea degrab trecătoare care deşteaptă dorul de veşnicul locaş unde întru nestricăcioasă frumuseţe se aude cântarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea

M-ai adus în viaţa aceasta ca într-un rai preasfânt. Am văzut cerul ca un potir albastru şi adânc, în azurul căruia cântă păsările, am ascultat foşnetul plin de pace al pădurii şi susurul dulce-glăsuitor al apelor, m-am înfruptat din roadele bine-miresmate şi dulci, ca şi din mierea cea parfumată. Ce bine e la Tine pe pământ, şi câtă bucurie să fii oaspetele Tău!
Slavă Ţie, pentru praznicul vieţii,
Slavă Ţie, pentru buna mireasmă a lăcrămioarelor şi trandafirilor,
Slavă Ţie, pentru felurimea cea desfătata a roadelor şi a seminţelor,
Slavă Ţie, pentru strălucirea de giuvaer din roua dimineţii,
Slavă Ţie, pentru surâsul deşteptării scăldate în lumină,
Slavă Ţie, pentru frumuseţea zidirii mâinilor Tale,
Slavă Ţie, pentru viaţa veacului acesta, prevestitoare a celei cereşti,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 3-lea

Prin puterea Sfântului Duh împrăştie mireasmă orice floare: adiere tihnită de parfum, gingaşă alcătuire de culori, frumuseţea Celui Mare întru cele smerite. Laudă şi cinste Făcătorului de viaţă Dumnezeu, Cel Care a încununat ţarina cu aurul spicelor şi cu azurul albăstrelelor, iar sufletul cu bucuria vederii celor tainice. Veseliţi-vă şi-I cântaţi Lui: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Cât de minunat eşti în praznicul primăverii, când se trezeşte la viaţă toată făptura şi de prin mii de părţi strigă cu bucurie către Tine: Tu eşti Izvorul vieţii, tu eşti Biruitorul morţii! Mângâiate de lumina lunii şi de cântecele privighetorilor, stau văile şi codrii în veşminte de nuntă, întreaga lume este mireasa Ta, ea îl aşteaptă pe Mirele nestricăcios. Dacă astfel îmbraci Tu iarba câmpului, cum oare ne vei preschimba în veacul învierii ce va să fie, cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor străluci?
Slavă Ţie, Celui ce ai scos dintru întunecimile pământului felurite culori şi gusturi şi miresme,
Slavă Ţie, pentru zidirea cea primitoare şi bogată în mângâiere,
Slavă Ţie, că ne-ai înconjurat cu mii şi mii de făpturi,
Slavă Ţie, pentru adâncul înţelepciunii Tale, care şi-a pus pecetea peste întreaga lume,
Slavă Ţie, cu evlavie sărut urmele paşilor Tăi nevăzuţi,
Slavă Ţie, Celui ce ai aprins înaintea noastră lumina cea strălucitoare a vieţii veşnice,
Slavă Ţie, pentru nădejdea vieţii nestricăcioase, nepieritoare, desăvârşite,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 4-lea

Cu câtă dulceaţă îi îndestulezi pe cei ce se gândesc la Tine, ce Făcător de viaţă este Cuvântul Tău cel Sfânt! Mai plăcută decât untdelemnul şi mai dulce decât fagurii este împreună-grăirea cu Tine. Rugăciunea adusă Ţie prinde viaţă şi se înaripează: cu ce cutremur se umple atunci sufletul şi cât de măreţe şi pline de tâlc apar atunci viaţa şi făptura toată! Unde nu eşti Tu - acolo e pustiu. Unde eşti Tu - acolo e bogăţia sufletului, acolo se revarsă, ca un şuvoi de apă vie, cântarea: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Când se lasă peste pământ apusul, când se împart odihna somnului obştesc şi la căderea zilei liniştea se aşterne, eu văd cămara Ta sub chipul palatelor strălucitoare şi a pridvoarelor de nori ale amurgului. Foc şi porfiră, aur şi azur grăiesc prorocind despre frumuseţea cea negrăită a corturilor Tale şi cu glas de prăznuire strigă:
Slavă Ţie, în ceasul tihnit al înserării,
Slavă Ţie, Celui ce ai revărsat asupra lumii mare linişte,
Slavă Ţie, pentru raza de rămas-bun a soarelui care apune,
Slavă Ţie, pentru odihna somnului adânc,
Slavă Ţie, pentru bunătatea Ta care se arată în întuneric, când lumea toată pare a fi departe,
Slavă Ţie, pentru rugăciunile smerite ale sufletului,
Slavă Ţie, pentru deşteptarea făgăduită spre bucuria veşnicei zile neînserate,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 5-lea

Nu sunt cumplite viforele vieţii pentru acela în al cărui suflet străluceşte făclia focului Tău. Împrejur - vreme rea şi întuneric, groază şi urlet de vijelie; iar în sufletul lui e pace şi lumină: acolo e Hristos! Şi inima cântă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văd cerul Tău strălucitor de stele. O, cât eşti de bogat şi câte lumini ai! Prin razele îndepărtaţilor luminători mă priveşte veşnicia; sunt aşa mic şi neînsemnat, dar cu mine este Domnul şi pretutindeni sunt păzit de dreapta Lui cea iubitoare.
Slavă Ţie, pentru necontenita Ta purtare de grijă,
Slavă Ţie, pentru oamenii pe care pronia Ta mi i-a adus în cale,
Slavă Ţie, pentru dragostea rudelor, pentru dăruirea prietenilor,
Slavă Ţie, pentru blândeţea dobitoacelor care-mi slujesc,
Slavă Ţie, pentru clipele luminoase ale vieţii mele,
Slavă Ţie, pentru bucuriile limpezi ale inimii,
Slavă Ţie, pentru fericirea de a trăi, de a mă nevoi şi de a contempla,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al-6-lea

Cât eşti de măreţ şi de apropiat întru cumplita suflare a furtunii, cum se vădeşte atotputernicia mâinii Tale în şerpuirea fulgerelor orbitoare: minunată este măreţia Ta. Glasul Domnului peste câmpii şi în foşnetul codrilor, glasul Domnului în purcederea tunetelor şi ploii, glasul Domnului peste ape multe. Lăudat fii în vuietul munţilor care scuipă foc. Tu scuturi pământul ca pe un veşmânt; Tu înalţi până la cer valurile mării. Laudă Ţie, Celui ce ai smerit trufia omenească, făcând să se înalţe strigăt de pocăinţă: Aliluia!

Icosul al-6-lea

Ca fulgerul când luminează cămările ospăţului şi după el par jalnice toate făcliile, aşa ai strălucit şi Tu în sufletul meu, fără de veste, la vremea celor mai mari bucurii ale mele; iar după lumina Ta de fulger, ce palide, întunecate şi firave păreau aceste bucurii... Sufletul meu năzuieşte spre Tine!
Slavă Ţie, hotar al celor mai înalte visuri omeneşti,
Slavă Ţie, pentru setea noastră nepotolită după împărtăşirea cu Dumnezeu,
Slavă Ţie, Celui ce ai aprins în noi nemulţumirea numai cu viaţa cea de pe pământ,
Slavă Ţie, Celui ce faci din noi fii ai luminii înveşmântându-ne cu cele mai gingaşe raze ale Tale,
Slavă Ţie, Celui ce ai zdrobit puterea duhurilor întunericului şi ai sortit tot răul spre nimicire,
Slavă Ţie, pentru descoperirile Tale;
Slavă Ţie, pentru fericirea de a Te simţi şi de a vieţui cu Tine,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al-7-lea

În sânul minunatei simfonii care ne înfăşoară cu bogatele ei armonii se face auzită chemarea Ta. Tu ne descoperi pridvorul împărăţiei ce va să fie în dulceaţa cântărilor, în minunatele acorduri ale sunetelor, în simţirea înaltă din glăsuirea lor, în strălucirea lucrării artistului. Orice adevărată frumuseţe ne poartă sufletul spre Tine, ca o puternică chemare, făcându-ne să înălţăm cu glas de sărbătoare cântarea: Aliluia!

Icosul al-7-lea

Cu pogorârea Sfântului Tău Duh, Tu luminezi şi faci să rodească arta pictorilor, inspiraţia poeţilor, gândirea savanţilor. Cu puterea cunoaşterii de sus pătrund ei legile Tale, luminându-ne adâncul înţelepciunii Tale de Ziditor. Lucrările lor şi fără de voie Te mărturisesc: O, cât eşti de mare în operele lor, cât eşti de mare în omul pe care Tu L-ai făcut!
Slavă Ţie, Celui ce Ţi-ai arătat puterea în legile ce cârmuiesc zidirea,
Slavă Ţie, că toată făptura e plină de legile pe care i le-ai rânduit,
Slavă Ţie, pentru tot ce ni s-a descoperit prin harul Tău,
Slavă Ţie, pentru ceea ce cu înţelepciune ne-ai ascuns,
Slavă Ţie, pentru geniul minţii omeneşti,
Slavă Ţie, pentru puterea de a lucra cele de folos,
Slavă Ţie, pentru limbile de foc ale inspiraţiei,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al-8-lea

Cât de apropiat eşti de noi în ziua bolii! Tu Însuţi cercetezi pe cei bolnavi, Tu Însuţi Te apleci spre patul celui suferind. Şi inima lui stă de vorbă cu Tine. Tu luminezi sufletul cu pace în vremea grelelor pătimiri şi scârbe, Tu trimiţi ajutor neaşteptat. Tu mângâi, Tu cercetezi cu dragoste şi mântui, Ţie îţi înălţăm cântare: Aliluia!

Icosul al-8-lea

Când, prunc fiind, Te-am chemat cu înţelegere pentru prima oară, mi-ai împlinit rugăciunea şi mi-ai adumbrit sufletul cu pacea harului Tău. Atunci am înţeles că Tu eşti bun şi fericiţi sunt cei care aleargă la Tine. Am început a Te chema din ce în ce mai des, iar acum strig:
Slavă Ţie, Celui ce plineşti cererea mea pentru cele bune;
Slavă Ţie, Celui ce veghezi necontenit asupra mea;
Slavă Ţie, Celui ce tămăduieşti neputinţele şi scârbele cu trecerea vindecătoare a timpului;
Slavă Ţie, Celui ce singur ştii de ce îngădui să fim prigoniţi pe nedrept;
Slavă Ţie, Celui prin Care nici o pierdere nu e de neînlocuit şi tuturor le dăruieşti viaţa de veci;
Slavă Ţie, Celui ce faci nepieritor tot lucrul cel înalt şi bun;
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai făgăduit reîntâlnirea cea dorită cu cei de aproape ai noştri adormiţi întru nădejdea învierii;
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al-9-lea

De ce zâmbeşte tainic toată făptura în zilele de praznic? De ce atunci se revarsă în inimă o minunată uşurare, fără asemănare cu cele pământeşti şi însuşi văzduhul devine altar şi biserică purtătoare de lumină? E adierea harului Tău, e strălucirea Taborului, cerul şi pământul cântă atunci lauda: Aliluia!

Icosul al-9-lea

Când m-ai insuflat spre a sluji aproapelui, luminându-mi sufletul cu umilinţa, atunci una din razele Tale nenumărate a căzut asupra inimii mele, şi ea s-a făcut purtătoare de lumină, fier în văpaie: am privit chipul Tău tainic şi neapropiat
Slavă Ţie, Celui ce ai preschimbat viaţa noastră cu faptele bunătăţii,
Slavă Ţie, Celui ce ai pecetluit cu negrăită dulceaţă fiecare din poruncile Tale,
Slavă Ţie, Celui ce Te sălăşluieşti în chip nevăzut acolo unde adie buna mireasmă a milostivirii,
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai trimis nereuşite şi scârbe, ca să ne întoarcem ochii spre suferinţa celorlalţi,
Slavă Ţie, Celui ce ai pus mare răsplată în însăşi fapta bună,
Slavă Ţie, Celui ce primeşti avântul spre cele înalte,
Slavă Ţie, Celui ce învălui cu iubirea mai presus de toate,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 10-lea

Un lucru destrămat în pulbere nu se ridica la loc, dar Tu învii pe cei a căror conştiinţă s-a stins şi întorci la frumuseţea cea dintâi sufletele ce o pierduseră fără nădejde. Cu Tine nimic nu e cu neputinţă de îndreptat. Tu eşti cu totul dragoste. Tu eşti Cel ce pe toate le zideşti, şi Cel ce iarăşi dai viaţă. Pe Tine Te lăudăm cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Dumnezeul meu, Cel ce cunoşti căderea îngerului trufaş al zorilor, mântuieşte-mă cu harul tău, nu mă lăsa să mă îndepărtez de Tine şi nu-mi da să mă îndoiesc de Tine. Dă auzului meu agerime, ca să aud în toate clipele vieţii mele glasul Tău tainic şi să-Ţi strig Ţie, Celui veşnic:
Slavă Ţie, pentru minunatele potriviri de întâmplări pe care le-a rânduit pronia Ta,
Slavă Ţie, pentru presimţirile dăruite de har,
Slavă Ţie, pentru poveţele glasului tainic,
Slavă Ţie, pentru descoperirile din vis şi din trezie ale cuvioşilor Tăi,
Slavă Ţie, Celui ce zădărniceşti planurile nefolositoare,
Slavă Ţie, Celui ce ne trezeşti prin suferinţe din beţia patimilor,
Slavă Ţie, Celui care smereşti spre mântuire trufia inimii,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 11-lea

Prin lanţul de gheaţă al veacurilor simt suflul fierbinte al Dumnezeirii Tale şi dragostea Ta de oameni. Tu eşti aproape, sorocul vremurilor se apropie. Văd Crucea Ta: ai îndurat-o pentru mine; în pulbere se aşterne duhul meu înaintea Crucii: aici e praznicul iubirii şi al mântuirii, aici nu încetează în veci lauda: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Fericit cel care va cina în împărăţia Ta, însă Tu m-ai împărtăşit încă de pe pământ de această fericire. De câte ori nu mi-ai întins cu dreapta Ta dumnezeiască Trupul şi Sângele Tău iar eu, mult păcătosul am primit ştiutele Taine şi am simţit iubirea Ta cea negrăită şi mai presus de fire?
Slavă Ţie, pentru puterea harului Tău cel necuprins şi de viaţă făcător,
Slavă Ţie, Celui ce ai înălţat Biserica Ta ca adăpost lumii ostenite,
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai născut a doua oară prin apele cele de viaţă făcătoare ale Botezului.
Slavă Ţie, căci Tu întorci celor care se pocăiesc neprihănirea crinilor,
Slavă Ţie, adânc nesecat al iertării,
Slavă Ţie, pentru paharul vieţii şi pentru pâinea bucuriei veşnice,
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai ridicat spre cer,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 12-lea

De multe ori am privit cum se răsfrângea slava Ta pe chipurile celor răposaţi. Cum străluceau de nepământească frumuseţe şi bucurie, cât de nematerialnice păreau trăsăturile lor: cu adevărat era praznicul fericirii şi al odihnei în sfârşit atinse; tăcerea lor striga spre Tine. În ceasul sfârşitului, luminează şi sufletul meu, cel care strigă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Ce înseamnă laudele mele înaintea Ta! Eu nu am auzit cântarea heruvimilor - aceasta este partea sufletelor înalte - dar ştiu cum Te slăveşte firea. Am privit iarna cum, sub tăcerea lunii, întreg pământul îţi aduce tihnită rugăciune, înveşmântat în haină albă, strălucind de nestematele zăpezii. Am văzut cum se bucură de Tine soarele care răsare şi am auzit corurile păsărilor slavoslovind. Am auzit cum foşnesc codrii, cântă vânturile şi apele susură cu taină despre Tine, am auzit cum Te propovăduiesc cetele luminătorilor prin mişcarea pe care le-ai rânduit-o, cu înţelepciune, pe nesfârşitele întinderi. Ce e lauda mea! Firea este ascultătoare, iar eu nu sunt. Atâta cât trăiesc şi văd dragostea Ta, râvnesc să-Ţi mulţumesc, să mă rog Ţie şi să strig:
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat lumina,
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai iubit cu dragoste adâncă, nemăsurată şi dumnezeiască,
Slavă Ţie, Celui ce ne umbreşti cu lumina, cu cetele sfinţilor şi îngerilor Tăi,
Slavă Ţie, Prea-Sfântule Părinte, Care ne-ai chemat să dobândim împărăţia Ta,
Slavă Ţie, Duhule Sfinte, Soare de Viaţă Făcător al veacului ce va să vină,
Slavă Ţie, Fiule al lui Dumnezeu, începătură a mântuirii noastre,
Slavă Ţie, pentru toate, Treime Dumnezeiască şi Preabună,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 13-lea

O, Preabună şi de Viaţă-Făcătoare Treime, primeşte mulţumire pentru toate milele Tale şi ne arată vrednici de binefacerile Tale ca, înmulţind talanţii care ne-au fost încredinţaţi, să intrăm în veşnica bucurie a Domnului nostru cântând cântare de biruinţă: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi

Venit-am pe lume prunc slab şi neajutorat, dar îngerul păzitor a întins aripi luminoase, ocrotind leagănul copilăriei mele. Dragostea Ta străluceşte de atunci peste toate cărările mele, în chip minunat călăuzindu-mă către lumina veşniciei. Cu slavă s-au arătat, din prima zi şi până acum, darurile Proniei Tale cele îmbelşugate. Îţi mulţumesc şi strig cu toţi cei care Te cunosc pe Tine:
Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă,
Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii,
Slavă Ţie, Celui ce ai deschis înaintea mea cerul şi pământul ca pe o carte veşnică a înţelepciunii,
Slavă veşniciei Tale, ce se arată în lumea cea vremelnică,
Slavă Ţie, pentru milele Tale cele arătate şi cele ascunse,
Slavă Ţie, pentru fiecare suspinare a încercărilor mele,
Slavă Ţie, pentru fiecare pas al vieţii, pentru fiecare clipă de bucurie,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Şi Condacul întâi

Împărate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricăciune, Tu ţii în dreapta Ta toate cărările vieţii omeneşti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îţi mulţumim pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele ascunse, pentru viaţa pământească şi pentru cereştile bucurii ale împărăţiei Tale. Arată-ne şi de acum înainte mila Ta, celor care cântăm: Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan despre Iisus...

 ,,Pentru mine, Iisus este cel mai mare învățător al tuturor timpurilor. Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt un intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea. Dar dintre toate marile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pitagora etc.), Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţifică. Pentru că absolut toate cuvintele Lui sunt perfect superpozabile pe științele actuale. Știți ce aduce Iisus în plus față de Buddha? Nu numai Iubirea, ci si Iertarea. Este extraordinar! Ce înseamnă Iertarea? Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie. Din punct de vedere ștințific, știți ce înseamnă Iertare? Înseamnă pur și simplu modificări la nivelul ADN-ului, adică al fundamentului nostru genetic. Înseamnă ștergerea programului patologic (modelul patologic de boală). Prin Iertare, la nivelul ADN-ului, modelul negativ este pur și simplu șters și se instalează în corp o bună chimie și un echilibru energetic. E fantastic, e pur și simplu ca resetarea unui computer. Asta nu se poate șterge decât prin Iertare.
Mai simplu spus... vrei să îți vindeci o boală gravă? Împacă-te cu toți cei care te urăsc! Este exact mesajul Mântuitorului dat celor care veneau și cereau vindecare. Iisus ar fi putut zice „eu te-am vindecat”, dar a ales să spună „credinţa ta te-a vindecat”. Când crezi, îţi mobilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a şti că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îţi dă trăirea emoţiei transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăieşti cu adevărat relaţia cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci şi puterea rugăciunii pe care o poţi face oriunde.
Iată, dupa 2000 de ani, explicat acest fantastic îndemn al lui Iisus, Iertarea prin genetică. Realizați că ceea ce spun eu este un adevăr, că Iisus este cel mai mare Învățător al tuturor timpurilor? Eu discut despre Iisus nu din punct de vedere teologic, pentru că nu este nici competența și nici datoria mea, eu discut despre Iisus din punct de vedere al omului de știință, de cunoaștere ștințifică. Faptul că astăzi putem explica toate cuvintele lui Iisus prin termenii științelor moderne, mie mi se pare extraordinar de important. Dupa 400 de ani de dispute între știință și religie, noua știință vine să confirme religia, existența Divinității...”

Postul sufletesc

 Cei mai mulți dintre cei cinstiți pun mare preț pentru un post de mâncare, dar asta nu-i destul. Adevăratul post este sufletesc: reținerea cu orice chip de la a nu mai judeca, a nu mai vorbi de rău – un lucru atât de grav și care se face atât de ușor. Am îndrăznit să afirm că cei mai mulți în iad sunt cei care vorbesc de rău. Biserica îi încadrează la „ucidere morală”. A desființat un om pe care Hristos l-a restaurat prin sânge. Deci postul adevărat și sufletesc înseamnă reținerea de la a vorbi de rău, a te ruga, a-ți da seama cât de departe ești de mântuire, să te compari cu momentul Judecății sau al morții tale. Filosofia cea mai mare este gândul la moarte. E o enorm de mare greșeală să crezi că ai să trăiești numai până la moarte; abia de acolo începe viața! Postul e de o mare valoare dacă este ținut sufletește mai cu grijă. Să intrăm în iubirea creștină! Pentru că iubirea este criteriu de Judecată. Nu se poate face nimic fără iubire. Noi suntem obligați să iubim pe frații noștri. Aceea este măsura în care Îl iubim pe Dumnezeu – acea în care îi iubim pe alții. Te înșeli dacă crezi că Îl iubești pe Dumnezeu și dușmănești pe atâția inși. Nu s-a gustat din marea bucurie a iertării. Va să zică postul este să te antrenezi mereu ca să fii pregătit în ceasul ceasurilor – ziua cea mare a ta – ziua morții. Biserica ne-a dat această posibilitate, să ne antrenăm în a nu dușmăni, în a iubi. Am spus: o stare de prezență continuă, nu atât o stare de nevoință. Nu o stare de să nu mai mănânci nimic cu zilele, cu săptămânile. Mănânci potrivit, dar nițel mai reținut, având în vedere scopul principal: viața de mântuire. Arhimandrit Arsenie Papacioc

Mila naturii

Când cineva pe care îl iubim moare, ne poate pune în genunchi. Dar în această experiență de tristețe intensă, există ceva unic de frumos. Deschide o fereastră de timp, oricât de scurtă, care permite chiar și celor mai duri oameni să simtă o profundă compasiune pentru alte ființe. Ne permite să vedem că toți ceilalți suferă așa cum suferim noi și apare un sentiment extraordinar de solidaritate cu alte ființe. Oricât de trecător ar fi acest sentiment, este mila naturii. Pentru că ne amintește să dăm drumul și să nu ne mai apărăm pe noi înșine tot timpul.

 „Schimbare, totul este schimbare, nimic nu poate fi pastrat.⁣⁣ În măsura în care mergi cu un pârâu, vezi - ești nemișcat, curgi cu el. ⁣ Dar, în măsura în care rezisti curentului, atunci observi că curentul trece pe lângă tine și se luptă cu tine. Așa că înotați cu el , mergeți cu el - și ești acolo, ești în repaus ( odihna) . ⁣ Și acest lucru este, desigur, foarte adevărat, când vine vorba de acele momente în care viața pare să ne ia cu adevărat, iar fluxul schimbării ne va înghiți complet. În momentul morții ne gândim: „Uh-oh, asta este. Acesta este sfârșitul.”⁣⁣ Și așa, la moarte, ne retragem și spunem: „Nu-nu-nu-nu, nu asta... nu-nu-încă... te rog...”⁣⁣ Dar, de fapt, întreaga problemă, este că... într-adevăr nu există altă problemă pentru ființele umane, atunci să... să treacă peste acea cascadă când vine timpul. La fel cum treci peste orice altă cascadă. Așa cum mergi mai departe de la o zi la alta. La fel cum te culci noaptea. Fii absolut dispus să mori. Acum, eu nu predic. Nu spun că ar trebui să fii dispus să mori și că ar trebui să-ți dezvolti curajul și, cumva, să faci un front bun atunci când vine lucrul teribil. Nu asta e ideea deloc. Ideea este că nu poți decât să mori, ei bine... Dacă înțelegi acest sistem de valuri. Dacă înțelegi, că dispariția ta ca forma în care gândești „Tu ești tu... Dispariția ta ca acest organism special... Este pur și simplu, sezonier. Că, voi... sunteți la fel de mult spațiul întunecat dincolo de moarte, precum sunteți intervalul de lumină numit viață. Acestea sunt doar două laturi ale tale.⁣⁣ Dar propagarea vibrațiilor, iar viața este vibrații, pur și simplu continuă și mai departe, dar ciclurile sale sunt cicluri scurte și cicluri lungi. Deci, vezi tu, iată principiul, când nu te împotrivești schimbării... ⁣⁣ Adică suprarezist... ⁣⁣ Când nu rezisti schimbării, vezi că lumea care este în schimbare, care dispare ca fumul, nu este diferită de lumea Nirvana ( de Rai ) . Nirvana, așa cum am spus, înseamnă „expiră”, eliberează respirația. Deci, în același mod, nu te împotrivi schimbării, totul este același principiu. Deci, Bodhisattva salvează toate ființele. Nu predicându-le predici, ci arătându-le că sunt eliberați, ei sunt eliberați... Prin însuși faptul că nu te poți opri din schimbare.( nu poți opri schimbările ) Nu te poți agăța de tine. Nu trebuie să încerci ( sa te agăți de tine), NU te agăța de tine. Nu poți face. Și aceasta este mântuirea. Memento Mori, fii atent la moarte.⁣⁣ Cel mai important lucru pe care trebuie să-l realizeze oricine este că tu și fiecare persoană pe care o vezi, vei muri în curând. Cu alte cuvinte, din primul punct de vedere, se va întâmpla cel mai rău, veți muri cu toții. Și nu doar amâna în mintea ta și spune: „Voi lua în considerare asta mai târziu”. Este cel mai important lucru de luat în considerare ACUM.⁣⁣ Pentru că vă permite, este mila naturii. Pentru că vă va permite să renunțați. Și nu te apăra tot timpul. Risipești toate energiile în autoapărare.⁣⁣” ~ Alan Watts

Dacă vei fi întrebat..

 Un om, care urma să plece departe pentru câtăva vreme, îi porunci fiului său:
- Dacă cineva întreabă de mine, poți să-i spui că tatăl tău a trebuit să plece pentru puțin timp, spre a rezolva o chestiune neînsemnată. Nu uita legile ospeției, poftește-l pe om înăuntru și oferă-i o ceașcă de ceai.
Știindu-și fiul cam nătâng, de teamă că ar uita instrucțiunile date, tatăl le scrise pe un bilețel și i-l dădu acestuia, care îl vârî în mâneca robei.
Din când în când, după plecarea tatălui, fiul scotea biletul afară și-l recitea.
Trecură astfel trei zile, fără să vină cineva să întrebe de tatăl său. Crezând că n-o să le mai treacă nimeni pragul casei și că nu va mai avea nevoie de instrucțiuni, băiatul aruncă bilețelul în foc.
În cea de-a patra zi, pică totuși un musafir.
- Unde ți-e tatăl? întrebă musafirul.
Băiatul își vârî imediat mâna în mâneca robei și căută bilețelul. Scotoci ce scotoci, dar nu-l putu găsi. Atunci strigă, tulburat:
- Nu mai e!
Surprins, musafirul întrebă:
- Nu mai este? Vai, când s-a întâmplat?
- L-am ars aseară!

IERTAȚI...iertarea vindecă

 

"Înainte vreme... oamenii se iertau în tăcere, pur și simplu...

Cel ce greșise intra pe ușă, iar cel ce avea de iertat îl punea la masă. Se vorbea despre vreme, despre ploaie și pâine… Și așa se înțelegea că tot ce era de iertat era iertat, și tot ce era de spus s-a spus în cele câteva cuvinte: “Dă, Doamne, să fie ploaie!”

Iertau toți: soțiile își iertau soții în tăcere. Așa, supărate, ele tot una făceau: mâncare, spălau, adormeau copiii, iar seara se așezau toți la o masă și rupeau din aceeași mămăligă toți. Mămăliga ceea era pâine împăcării, căci ce folos să stai supărată?! Tot va trebui să dormi în același pat… Și paturile, în alte vremuri, erau înguste, nu se putea dormi decât unul lângă altul… Așa și iertau, în tăcere.

Erau desigur și bărbați care atunci când greșeau mult își cereau iertare în genunchi de la femeie, ca de la o icoană. Puțini erau aceia care făceau asta, pentru că puțini înțelegeau că, dacă soția va pleca, va cădea casa. Dar asta se făcea în ascuns și nimeni, niciodată, nu știa! Era o taină!

Vecinii se iertau și ei în tăcere. Tăceau mult supărați, nu-și vorbeau o vreme, și apoi, intrau în ogradă și cereau ceva: o sapă, o cană de făină, ceva… Celălalt îi dădea, desigur, și tăcea. Și așa se iertau. În tăcere.

Pe vremuri, vecinii se ajutau unii pe alții și înțelegeau că toamna, la culesul viei, și primăvara, la prășit, nu era loc de sfadă.

Trebuia să fie gata împăcați! Toți iertau, dar nimeni nu-și cerea iertare! Decât duminica, înainte de liturghie, așa, să nu zică că s-au dus supărați la biserică. Așa și se știa când intra vreo lele pe poartă și striga să fie iertată, că-i vremea de dus la biserică! Și, în loc de iertare, i se răspundea: “Da’ ce, de-amu te-ai pornit?”

Ăsta era semn că nu e nimic de iertat, de spus sau de adăugat. Era semn de pace între oameni…

Mie și acum îmi pare ciudat când oamenii își cer iertare. Ce, parcă poți șterge o durere, o trădare, o supărare cu două cuvinte?! Eu și acum tac sau răspund din inerție. Pentru mine iertarea nu se cere cu cuvinte, ci cu fapte…

Ai venit la om, ai intrat în viața lui, privindu-l ca pe Hristos la poarta Raiului și taci. Aștepți să te pună la masă și, dacă te-a poftit la masă, scoți o pâine… Pâinea Împăcării. Și el un pahar de vin. Și vorbiți despre vreme și că e bine că e pace. Iertarea este o mare tăcere.

Numai faptul că omul și-a călcat pe orgoliu și a intrat pe poarta vieții tale, înțelegând că nimicurile vieții azi sunt și mâine nu vor mai fi, trebuie să te îndemne pe tine, cel năpăstuit, să uiți de propriu orgoliu și să-l primești! Viața e scurtă, judecata lungă... “

Mitropolitul Antonie de Suroj

Ce este o rugăciune?

 

Rugăciunea nu este doar atunci când îngenunchem sau ne unim mâinile și ne concentrăm și așteptăm lucruri de la Dumnezeu.

A gândi pozitiv și a dori bine celorlalți este o rugăciune.

Când îmbrățișezi un prieten este o rugăciune. Când gătești ceva pentru a hrăni familia și prietenii, aceasta este o rugăciune.

Când le spunem celor dragi și vecinilor noștri „conduceți cu grijă” sau „ai grijă de tine”, aceasta este o rugăciune.

Când ajuți pe cineva care are nevoie, dându-ți timpul și energia, te rogi.

Când ierți pe cineva din inima ta, aceasta este rugăciunea.

Rugăciunea este o vibrație.

Un sentiment.

Un gand.

Rugăciunea este vocea iubirii, a prieteniei, a relațiilor autentice.

Rugăciunea este o expresie tacerii tale.

Continuă să te rogi mereu.

Cum să vă creaţi o vibraţie înaltă

 

Vibrând pe o energie negativă frecvent, veţi atrage energie negativă: circumstanţe nedorite, relaţii nefericite, pierderi, duşmănii, sănătate şubredă, etc.

Crescând energia pozitivă, energia negativă va dispărea, deoarece creşte nivelul vibraţiei personale.

TEHNICA

Aşezaţi-vă într-o poziţie confortabilă, în linişte, închideţi ochii. Inspiraţi profund de câteva ori pentru a elimina orice tensiune. Apoi repetaţi în şoaptă cuvântul „dragoste” pe fiecare expirare şi inspirare, permiţându-i iubirii să pătrundă în dvs. Simţiţi dragostea. Simţiţi cum deveniţi mai fericiţi şi vă umpleţi cu lumină cu fiecare respiraţie.

Dacă faceţi această tehnică zilnic, minim 5 minute, vă va ajuta să vă creşteţi vibraţia, veţi avea o stare de spirit pozitivă şi veţi începe să atrageţi bunăstarea, sănătatea şi abundenţă.

 „Facă-se voia Ta, Doamne!”.

 Doamne, Care ştii toate, ajută-ne ca rugăciunea pe care o facem înaintea Ta să se împlinească după voia Ta cea sfântă. Doamne, facă-se voia Ta în viaţa noastră.

 

Doamne! Dacă vrei, Tu poţi orice. Totuşi, facă-se voia Ta, nu voia mea

7 Plante care poartă numele Maicii Domnului

 

Plantele de leac ale Maicii Domnului

În acatiste şi rugăciuni, noi, creştinii, o numim pe Maica Domnului Floarea cea mai aleasă şi înmiresmată, cea care l-a născut şi l-a purtat în braţe pe Domnul nostru, Iisus Hristos.

Nu întâmplător, în 1999, când a fost în vizită în România, Papa Ioan Paul al doilea a spus despre ţara noastră că este Gradina Maicii Domnului. În tradiţia poporului nostru, dar şi în limbajul nostru popular, mai multe flori şi plante poartă numele Maicii Domnului, multe dintre ele având efecte tămăduitoare atât pentru bolile trupeşti, cât şi pentru cele sufleteşti.

Cea mai cunoscută plantă din această categoria este salvia, numită popular şi palma Maicii Domnului. Un vechi proverb roman, ajuns până la noi, spune “Cum să moară omul, dacă are salvie în grădină”, făcând referire la proprietăţile vindecătoare pentru multe boli şi afecţiuni.

Legenda spune că Maica Domnului cu micul Iisus în braţe a căutat adăpost la mai multe plante ca să scape de soldaţii lui Irod când aceştia o hărţuiau. Singura plantă care a primit-o, oferindu-i adăpost în acele grele momente, a fost salvia. La plecare, Maica Domnului a binecuvântat-o menind-o să aibă puteri vindecătoare:

“De azi înainte şi până în eternitate, tu vei fi floarea preferată a oamenilor. Îţi dau puterea să vindeci pe om de toate bolile şi să-l salvezi de la moarte aşa cum ai făcut tu pentru mine”.

Preparatele din salvie, pulberea, tinctura, oţetul, uleiul volatil, infuzia, vinul, au efecte antimicrobiene, antihipertensive şi antiinflamatoare, contribuind, în acelaşi timp, şi la scăderea nivelului de zahăr din sânge, calitate care o recomandă în terapia diabetului. Salvia ajută şi la curăţarea sângelui şi poate să prevină boala Alzheimer.

Ceaiul din salvie, câte două ceşti pe zi, este un foarte bun fortifiant. Se prepară dintr-o linguriţă de frunze la o ceaşcă de apă clocotită. Se lăsă câteva minute la infuzat, se strecoară, se îndulceşte cu miere de albine, de preferinţă polifloră, şi se bea cu înghiţituri mici şi rare, pe parcursul a 10-15 minute.

Ceea ce se ştie mai puţin despre salvie este că această plantă cu beneficii atât de numeroase este un ingredient des folosit în industria cosmetică datorită proprietăţilor sale în cicatrizarea rănilor care o recomandă tenurilor cu probleme. E bine de ştiut că tinctura de salvie stimulează creşterea părului şi-i întăreşte rădăcină.

Brâul Maicii Domnului, o altă plantă medicinală, creşte în grădină sub forma unor ghirlande de frunze ovale, de un verde deschis.

Dorul Maicii Precista creşte în sălbăticie, pe lângă lacuri. Este o plantă înaltă, cu formă de spic, de culoare verde închis şi frunze late şi ascuţite.

Inima Maicii Domnului şi Papucul Maicii Domnului sunt două flori de ghiveci, deosebit de frumoase, de care oamenii se bucură să le aibă în casă.

Florile de salcâm simbolizează lacrimile, dar şi puritatea Sfintei Maria, iar florile de portocal castitatea, puritatea şi generozitatea Maicii Domnului.

 

1 .Palma Maicii Domnului -Capriciul

Această plantă este cunoscută în popor ca „Salvia”, o plantă medicinală des folosită la ceaiuri şi în medicina naturistă. Conform legendelor, Maica Domnului, ținându-l pe Iisus în brațe, își căuta un adăpost ferit de soldații lui Irod, care o hărțuiau. Planta pe care a primit-o și care i-a oferit protecție a fost caprifoiul. Atunci când a plecat, Maica Domnului a binecuvântat-o cu proprietăți tămăduitoare.

2. Brâul Maicii Domnului

Plantă creşte în grădini şi parcuri, fiind recunoscută pentru culoarea verde deschis şi firma interesantă de ghirlandă, întocmai ca brâul pictat în Icoana „Brâul Maicii Domnului”. Frunzulițele au formă ovală și ascuţite, lucru care face planta și mai ușor de recunoscut. şi pot fi recunoscute dintr-o mie.

3. Părul Maicii Domnului

Mai este denumită şi „Adianthum Capillus Veneris” şi este o plantă sălbatică care creşte pe suprafeţe pietroase; are frunzuliţe de formă ovaidală, aşezate sub formă de ciorchini.

4. Papucul Maicii Domnului

Denumirea sa științifică este „Cypripedium Calcedus”, fiind o plantă de ghiveci, cu are frunze late şi ascuţite de culoare verde închis. Florile pot îmbrăca diferite nuanțe de alb, galben şi portocaliu. Este superbă!

5. Inima Maicii Domnului

Este numită şi „Dicentra Specabilis”, fiind tot o plantă de ghiveci. Florile sale se deschid în formă de inimă, de unde și denumirea sa. Exprimă dragostea Maicii Domnului pentru credincioşi şi rugile Sale din inimă pentru omenire.

6. Lacrima Maicii Domnului

Se mai numeşte şi „Hoya” sau „Floarea de ceară” și are un aspect unic și parfum îmbietor. Planta de culoare alb-rozalie elimină, la atingere, un lichid incolor, ca lacrima, parfumat și foarte bun la gust. De altfel, floarea de ceară este folosită cu precădere la confecționarea de metanii pentru călugări și creștini.

7. Dorul Maicii Domnului

Se mai numeşte şi „Asplenium Trichomanes” şi este o plantă sălbatică, înaltă, care seamănă cu un spic.

PSALMUL. 142 Al lui David.

 

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru credincioșia Ta, auzi-mă întru dreptatea Ta.

2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.

3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri.

4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu .

5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale am gândit .

6. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat.

7. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt .

8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.

9. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne.

10. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.

11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu .

12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău .