Postul sufletesc

 Cei mai mulți dintre cei cinstiți pun mare preț pentru un post de mâncare, dar asta nu-i destul. Adevăratul post este sufletesc: reținerea cu orice chip de la a nu mai judeca, a nu mai vorbi de rău – un lucru atât de grav și care se face atât de ușor. Am îndrăznit să afirm că cei mai mulți în iad sunt cei care vorbesc de rău. Biserica îi încadrează la „ucidere morală”. A desființat un om pe care Hristos l-a restaurat prin sânge. Deci postul adevărat și sufletesc înseamnă reținerea de la a vorbi de rău, a te ruga, a-ți da seama cât de departe ești de mântuire, să te compari cu momentul Judecății sau al morții tale. Filosofia cea mai mare este gândul la moarte. E o enorm de mare greșeală să crezi că ai să trăiești numai până la moarte; abia de acolo începe viața! Postul e de o mare valoare dacă este ținut sufletește mai cu grijă. Să intrăm în iubirea creștină! Pentru că iubirea este criteriu de Judecată. Nu se poate face nimic fără iubire. Noi suntem obligați să iubim pe frații noștri. Aceea este măsura în care Îl iubim pe Dumnezeu – acea în care îi iubim pe alții. Te înșeli dacă crezi că Îl iubești pe Dumnezeu și dușmănești pe atâția inși. Nu s-a gustat din marea bucurie a iertării. Va să zică postul este să te antrenezi mereu ca să fii pregătit în ceasul ceasurilor – ziua cea mare a ta – ziua morții. Biserica ne-a dat această posibilitate, să ne antrenăm în a nu dușmăni, în a iubi. Am spus: o stare de prezență continuă, nu atât o stare de nevoință. Nu o stare de să nu mai mănânci nimic cu zilele, cu săptămânile. Mănânci potrivit, dar nițel mai reținut, având în vedere scopul principal: viața de mântuire. Arhimandrit Arsenie Papacioc