Lăcomia

 Lăcomia (de mâncare, de băutură) este un păcat ce constă în consumul excesiv de mâncare şi băutură. Ea este unul din cele şapte păcate capitale.^[1] Omul trebuie să se ferească de mâncărurile alese căci ele sunt o hrană înşelătoare, după cum ne încredinţează Solomon, sau de a pune mare preţ pe mâncare deoarece viaţa este mai mult decât hrana şi, în plus, calitatea hranei nu va face o diferenţă semnificativă în viaţa omului, aşa cum spune însuşi Mântuitorul. El se va feri şi de excesul de băutură pentru ca acesta duce la numeroase păcate şi necazuri. Iisus avertizează că lăcomia de mâncare şi băutură îngreunează, alături de îngrijorări, inima astfel încât, fără veghe şi rugăciune, ele ne exclud de la moştenirea împărăţiei lui Dumnezeu. Creştinul se va întări prin har, cum spune apostolul Pavel, se va mulţumi să ceară „pâinea cea de toate zilele”, aşa cum i-a învăţat Iisus pe apostoli să se roage şi va căuta la împărăţia lui Dumnezeu (deci muncind pentru câştigarea pâinii^[2]) şi toate celelalte lucruri (hrana, băutura, îmbrăcămintea) îi vor fi date pe deasupra, precum ne asigură tot Mântuitorul. 

 

Păcatele lăcomiei

După Îndreptarul de Spovedanie al părintelui Ilie Cleopa, lista cu păcatele lăcomiei.

Păcatul lăcomiei de mâncare

Caracterizare generală

Apostolul Pavel spune plângând că sunt unii oameni care-şi fac din pântece Dumnezeu.^[3][4][5]

Căci v'am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plîngînd: sînt mulţi, cari se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos.

Sfîrşitul lor va fi pierzarea. Dumenzeul lor este pîntecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gîndesc la lucrurile de pe pămînt.(Flp3.18-19)

Solomon îl îndeamnă pe lacom, dacă stă la masă cu unul din cei mari, să ia seama ce are dinainte şi să-şi pună un cuţit în gât ^[6][5] şi îl sfătuieşte să nu poftească la mâncărurile alese ale acestuia căci ele sunt o hrană înşelătoare.^[7][5] Poporului evreu, aflat în pustie, i-a venit pofta şi a început să se plângă că nu are carne, spunând că îşi aduce aminte de peştii pe care -i mânca în Egipt, şi care nu îl costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de prăji, de ceapă şi de usturoi. Evreii adaugă că li s-a uscat sufletul de la mana pe care o primeau de la Dumnezeu în fiecare zi . Atunci Dumnezeu suflă un vânt care le aduce o mare de prepeliţe. Oamenii încep să mănânce, dar Dumnezeu loveşte de moarte pe cei mai tari din ei, şi doboară pe tinerii lui Israel, pe când erau cu mâncarea în dinţi. Mormintele lăcomiei stau mărturie pentru urgia cu care Dumnezeu a pedepsit poporul apucat de poftă de carne.^[8][5]

Iisus arată că viaţa este mai mult decât hrana.^[9][10].

Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.

De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea?

Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strîng nimic în grînare; şi totuş Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu mult mai de preţ decît ele?

Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?

Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe cîmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;

totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s'a îmbrăcat ca unul din ei.

Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe cîmp, care astăzi este, dar mîne va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? (Mt6.25-30)

Efectele nocive ale lăcomiei

Îmbuibarea, ca şi beţia, aduce belşug de sărăcie oamenilor obişnuiţi^[11][5], iar celor bogaţi le îngreunează somnul ^[12], aducând ceartă^[13]şi ură.^[14]

Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mîncat mult, fie că a mîncat puţin; dar pe cel bogat nu -l lasă îmbuibarea să doarmă (Ecl5.12)

Mai bine un prînz de verdeţuri, şi dragoste, decît un bou îngrăşat, şi ură.(Prov15.17)

Mai bine o bucată de pîne uscată, cu pace, decît o casă plină de cărnuri, cu ceartă! (Prov17.1)

Lacomii nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu

Tabloul păcatelor capitale, Lăcomia (detaliu)-Jheronimus Bosch, sec al 16-lea

Isus avertizează că lăcomia de mâncare si băutură îngreunează, alături de îngrijorări, inima^[15][5] astfel încât, fără veghe şi rugăciune^[16][17][5], ele ne exclud de la moştenirea împărăţiei lui Dumnezeu.^[18][5]

Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mîncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.

Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi ceice locuiesc pe toată faţa pămîntului.

Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, cari se vor întîmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.(Luc21.34)^[5][19]

Punând în opoziţie firea pământească şi faptele ei, adică păcatele, cu Duhul şi roada lui, adică virtuţile, apostolul Pavel arată ca cei ce le vor face pe primele (inclusiv îmbuibările) nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu

Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pămînteşti.

Căci firea pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pămînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.

Dacă sînteţi călăuziţi de Duhul, nu sînteţi supt Lege.

Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea,

închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide,

pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei :ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

Cei ce sînt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei.(Gal5.19-21)^{[5][10][20][21]}

Cumpătarea creştinului

Creştinul se va mulţumi cu un minimum de hrană şi îmbrăcăminte ^[22], căutând la împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte lucruri (hrană, băutura, îmbrăcămintea) îi vor fi date pe deasupra ^[23]. El va evita şi compania îmbuibaţilor căci ea este ruşinoasă.^[24][5] Inima omului se va întări prin har, nu cu mâncăruri, căci ele n-au fost de niciun folos celor care au umblat cu ele ^[25](13). El se va mulţumi să ceară „pâinea care-mi trebuie” precum Agur"^[26], sau „pâinea cea de toate zilele”, aşa cum i-a învăţat Isus pe apostoli să se roage.^[27][28]

Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: ,,Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;

vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt.

Pînea noastră cea de toate zilele dă-ne -o nouă astăzi;

şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri ;

şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!(Mt6.9-13)

Obezitatea

Obezitatea este starea organismului care este caracterizată prin depunerea excesivă de grăsime pe corp (IMC mai mare de 30) şi care conduce la unele boli (diabet de tip 2, boli cardiovasculare, hipertensiune arterială, accidentele vascular cerebrale, unele tipuri de cancer, etc). La nivel global ea afectează cca 10% din bărbaţi şi 14% din femei, dublu decât acum 30 de ani.^[29][30]. Alimentaţia necorespunzătoare, alcoolul şi sexul neprotejat sunt cele trei cauze principale ale deceselor premature înregistrate în anul 2009, arată un raport întocmit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.^[31] În 2010 România deţinea locul 3 la obezitate în Europa, după Grecia şi Iugoslavia).În România 60% din adulţi sunt supraponderali din care 28% sunt obezi (27% bărbaţi, 29% femei) iar din copii 40% sunt supraponderali.^[32][33].

Pondere

În lume există peste un miliard de persoane adulte supraponderale, mai multe decât cele 800 de milioane de persoane ce suferă de malnutriţie, se arată într-un raport al OMS. Cel puţin 300 de milioane de adulţi sunt obezi. Dacă în China, Japonia şi în unele ţări africane procentul acestora este mic, sub 5%, în unele zone urbane din Samoa, numărul acestora depăşeşte 75%. În Statele Unite, 30% dintre adulţi sunt consideraţi obezi - circa 60 de milioane de persoane. în Europa, recordul la obezitate este deţinut de Marea Britanice cu 23%, faţă de Germania cu 12% şi Italia cu 8%.^[34]

Evoluţie

9,8% din totalul bărbaţilor de pe planetă (205 milioane) şi 13,8% dintre femei (297 milioane) erau obezi în 2008, faţă de 4,8% şi 7,9% în 1980. ^[35], incidenţa obezităţii la femei fiind sensibil superioară faţă de cea la bărbaţi.

Măsurarea obezităţii

Indicele masei corporale este în mod uzual folosit pentru a determina măsurile dezirabile ale corpului. El se calculează ca fiind greutatea în kg împărţită la dublul înălţimii. Persoanele care au indicele între 25-29.9 sunt supraponderale iar cele ce depăşesc 30 sunt obeze.^[36]

Obezitatea la copii

Obezitatea progresează şi în rândul copiilor: în lume există 22 de milioane de copii obezi cu vârsta sub cinci ani. Obezitatea infantilă tinde să ia proporţii alarmante în Uniunea Europeană, unde 14 milioane de copii sunt supraponderali şi numărul acestora creşte anual cu 400.000.^[37]

Cauze

Hrana prea bogată în zaharuri şi grăsimi nocive şi activitatea fizică redusă sunt principalele cauze ale obezităţii.^[38]

Bolile obezităţii

1. diabetul de tip 2,
2. bolile cardiovasculare,
3. hipertensiunea arterială,
4. accidentele vasculare cerebrale
5. unele forme de cancer.^[39][40]

Hipertensiunea s-a redus

În contrast cu creşterea obezităţii, proporţia populaţiei mondiale care are probleme de hipertensiune s-a redus între 1980 şi 2008. Ţările bogate au fost acelea care au reuşit cele mai mari avansuri în controlul hipertensiunii şi care au reuşit, totodată, graţie sistemelor medicale, ca în această perioadă să scadă nivelurile medii de colesterol în rândul populaţiei. Există ţări emergente şi sărace care înfruntă probleme care nu fuseseră detectate înainte. Este cazul naţiunilor baltice sau a ţărilor din estul şi vestul Africii, care înregistrează cele mai înalte nivele de presiune sanguină din lume, egalându-le pe cele existente în unele părţi din Europa Occidentală acum 30 de ani.Prezenţa acestor probleme de sănătate "s-a mutat înspre ţările cu venituri mici şi medii, devenind probleme globale", a declarat profesorul Ezzati, director al studiului.^[41]

Obezitatea în România

40% dintre copii sunt supraponderali; 60% dintre adulţi sunt supraponderali, iar 30% sunt obezi; procentul bărbaţilor obezi este de 27%, iar cel al femeilor de 29%. Sursa: Societatea de Endocrinologie.^[42] Numărul copiilor obezi s-a dublat în ultimii 8 ani, în 2010 existând cca 12 000 de cazuri de obezitate înregistrate la medic.^[43].

Păcatul lăcomiei de băutură (beţia)

Urmările beţiei

Excesul de vin este aspru criticat pentru că duce la abandonarea pudorii, aşa cum s-a întâmplat cu Noe care a sădit o vie, a băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său.^[44][5][45] Alteori ea înseamnă pierderea lucidităţii, lucru pe care David a încercat fără succes să i-l provoace lui Urie, Hetitul, pentru ca acesta, plecat de mult în război, să se culce cu nevasta sa Batşeba şi astfel preacurvia lui cu aceasta, în urma căreia ea rămăsese însărcinată, să fie astfel acoperită.^[46][5][45]Beţia duce la vorbe de nimic şi atitudine batjocoritoare ^[47][5][45], la poftirea femeilor altora ^[48][5][45], la vaiete, oftări, neînţelegeri, plângeri, răni, ochi roşii, dureri ^[49][5][45], şi, în final, la sărăcie ^[50][5][45]sau la călcarea dreptăţii de către conducători.^[51][5][45]

Vinul este batjocoritor, băuturile tari sînt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept.(Prov.20.1)

Ale cui sînt vaietele? Ale cui sînt oftările? Ale cui sînt neînţelegerile? Ale cui sînt plîngerile? Ale cui sînt rănirile fără pricină? Ai cui sînt ochii roşi?

Ale celor ce întîrzie la vin, şi se duc să golească paharul cu vin amestecat.

Nu te uita la vin cînd curge roş şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor,

dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilisc.

Ochii ţi se vor uita după femeile altora, şi inima îţi va vorbi prostii.

Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vîrful unui catarg.

,,M'a lovit... dar nu mă doare!... M'a bătut... dar nu simt nimic! Cînd... mă voi trezi? Mai vreau vin!`(Prov 23.29-35)`

Nu fi printre ceice beau vin, nici printre ceice se îmbuibează cu carne.

Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe.(Prov23.21)

Vai de cei tari cînd este vorba de băut vin, şi viteji cînd este vorba de amestecat băuturi tari;

cari scot cu faţa curată pe cel vinovat, pentru mită, şi iau drepturile celor nevinovaţi(Isaia 5.22-23)

Preoţii şi excesul de vin

Consumul excesiv de vin va fi evitat de preoţi care pot ajunge ca păzitorii Muntelui Sfânt mustraţi de Isaia: lacomi, leneşi, egoişti şi dedaţi la băutură.^[52][5][45]

Toţi păzitorii lui(Muntelui sfânt-n.r) sînt orbi, fără pricepere; toţi sînt nişte cîni muţi, cari nu pot să latre; aiurează, stau tolăniţi, şi le place să doarmă.

Totuş sînt nişte cîni lacomi, cari nu se mai satură. Sînt nişte păstori cari nu pot pricepe nimic; toţi îşi văd de calea lor,

fiecare umblă după folosul lui, fără abatere: -

Veniţi, -zic ei-am să caut vin, şi ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mîne vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!`` -(Is56.6-12)

Cumpătarea este o condiţie obligatorie pentru episcopi, diaconi şi soţiile acestora ^[53][5][45]

Adevărat este cuvîntul acesta: ,,Dacă rîvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.``

Dar trebuie ca episcopul (Sau: privighetor.) să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii.

Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de cîştig mîrşav, ci să fie blînd, nu gîlcevitor, nu iubitor de bani;

să-şi chivernisească bine casa, şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa.

Căci dacă cineva nu ştie să-şi cîrmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?

Să nu fie întors la Dumnezeu de curînd, ca nu cumva să se îngîmfe şi să cadă în osînda diavolului.

Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentruca să nu ajungă de ocară, şi să cadă în cursa diavolului.

Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori de mult vin, nu doritori de cîştig mîrşav:

ci să păstreze taina credinţei într'un cuget curat.

Trebuiesc cercetaţi întîi, şi numai dacă sînt fără prihană, să fie diaconi

Femeile, de asemenea, trebuie să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile.(1Tim3.1-11)

Persoanele în vârstă şi excesul de vin

Persoanele în vârstă nu trebuie sa fie dedate la vin^[54][5][45]

Tu însă, vorbeşte lucruri cari se potrivesc cu învăţătura sănătoasă.

Spune că cei bătrîni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare.

Spune că femeile în vîrstă trebuie să aibă o purtare cuvincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să înveţe pe alţii ce este bine,

ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţi şi copiii;

să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentruca să nu se vorbească de rău Cuvîntul lui Dumnezeu. (Tit 2.2,3)

Beţivii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu

Beţia, ca faptă a firii pământeşti^[55][5][45], înseamnă a trăi după voia Neamurilor,^[56][5][45]fiind sinonimă cu depravarea.^[57][5][45]. Omul trebuie să trăiască frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi beţii^[58][5][45], căci beţivii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.^[59][5][45]

Şi aceasta cu atît mai mult, cu cît ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfîrşit din somn; căci acum mîntuirea este mai aproape de noi decît atunci cînd am crezut.

Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne desbrăcăm dar de faptele întunerecului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.

Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;

ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pămîntească, pentruca să -i treziţi poftele.(Rom13.13)

Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârşit-o cu păcatul,

pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.

Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor, şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.

De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu, şi vă batjocoresc.

Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii(1Petru4.3)

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.(Efes 5.18)

Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,

nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.(1Cor6.10)

Omul trebuie să-şi pună un cuţit în gât dacă e prea lacom şi să nu poftească mâncărurile alese ale celor mari ai zilei căci ele reprezintă o hrană înşelătoare

Alimentația creştinului se cuvine să fie una simplă, sănătoasă, chibzuită, cu evitarea lăcomiei de mâncare^[1] - şi de băutură^[2] şi cu respectarea zilelor de post. Creştinul este convins că viaţa este mai mult decât hrana, precum spune Iisus Hristos, şi că omul se hrăneşte nu numai cu pâine ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). El va căuta la împărăţia lui Dumnezeu, inclusiv prin munca pentru asigurarea celor trebuincioase vieţii, iar mâncarea și băutura îi vor fi date pe deasupra, aşa după cum spune Mântuitorul: „De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?” (Matei 6, 25-26). 

 

Alimentaţia era reglementată în Vechiului Testament, fiind legată de ritualurile și jertfele din cadrul iudaismului, de o viziune specific vechi-testementară a „necurăției” față de persoane, animale, lucruri etc., precum și de o imagistică și simbolistică specifice poporului ales prin legământul vechi (i.e. Vechiul Testament) cu Dumnezeu^[3]. De altfel, cele mai multe din preceptele legate de alimentație se găsesc în cărțile despre ritualuri și jertfe ale Vechiului Testament (în special Leviticul și Deuteronomul).

Noul Testament, deja Evangheliile, dar mai ales Faptele Apostolilor și epistolele apostolilor, dau mărturie de o tranziție a viziunii tinerei Biserici a lui Iisus Hristos față de alimentație printr-o dezvoltare din ce în ce mai pronunțată a unei înțelegeri prefigurative a Vechiului Testament. Jertfa este acum prin excelență una nesângeroasă, iar preceptele și ritualurile comunității iudeo-creștine primitive încep să se modifice în consecință prin spiritualizarea viziunii de „curat” și „necurat” ^[4].

Încet-încet, din Biserică și din tradiția Sfinților Părinți dispar noțiuni vechi-testamentare ca „alimente interzise” sau „alimente necurate”, accentul căzând nu pe ce mănâncă omul, ci pe cum mănâncă, curăția sau necurăția fiind legată în primul rând de inima omului^[5]. În creștinism, singurele indicații alimentare sunt cele legate de posturi, dar și acelea variază puțin de la o Biserică locală la alta, de la o regiune la alta, de la o tradiție locală la alta. De altfel, postul de bucate nu este decât unul din aspectele postirii în deplinătatea sensului^[6].

Alimentația în Biblie

Sângele şi grăsimea

După legea Vechiului Testament, alimentația exclude consumul de sânge^[7], căci sângele reprezintă viaţa („viaţa a tot trupul este în sânge” Lev 17, 11-14; Deut 12, 23) sau duhul pe care Dumnezeu l-a pus în tot ce are viață (gr. ψυχὴν ζῶσαν)^[8]. Sângele (animalului) are rolul ritual de a face ispăşire pentru sufletele oamenilor (Lev 17.13), pentru că prin vărsarea sângelui jertfei duhul de viață se întoarce la Dumnezeu care l-a dat (Ecclesiast 12, 7) și poartă în fața tronului lui Dumnezeu nedreptatea, după același mecanism ritual ca sângele lui Abel vărsat de Cain (Facere 4, 10).

Cartea Leviticului rezumă mecanismul jertfei vechi-testamentare prin sângele animalului jertfit astfel: „Pentru că viaţa („nephesh” - sg.) a tot trupul este în sânge şi pe acesta vi l-am dat pentru jertfelnic, ca să vă curăţiri sufletele („nephesh” - pl.) voastre, că sângele acesta curăţeşte sufletul („nephesh” - sg.).” (Lev. 17, 11). „Duhul de viață” („Nephesh”) al celui care aduce jertfa se identifică simbolic cu „nephesh”-ul animalului sacrificat. O astfel de vărsare de sânge rituală simbolizează întoarcerea vieții la Cel care a dat-o, fiind o recunoaștere a păcatului (care aduce moartea), un act ritual de pocăință. Mai mult, stropirea cu sângele animalului sacrificat într-o mulțime de stropi în sfânta sfintelor în Ziua Ispășirii (Lev 16, 15) simbolizează, prin acest ritual, curățirea mulțimii păcatelor și nelegiuirilor poporului (Lev 16, 16).

La fel, tot pentru motive rituale (cu precizarea că unii înțeleg „legea ceremonială” și ca fiind în același timp și o „lege sanitară”^[9]), grăsimea era interzisă din alimentație (Lev 4.17; 7.23-27), deoarece din aceasta se aduceau lui Dumnezeu jertfe mistuite de foc (Lev 7.25).

Carnea

 În privinţa cărnii este recomandată consumarea animalelor curate şi anume:

1)Dobitoacele care au unghia despicată în două şi rumegă^[10] (boul, oaia, capra, cerbul, căprioara şi bivolul; zimbrul, capra neagră, capra sălbatică şi girafa^[11]).^[12] Se vor evita animalele necurate care nu îndeplinesc condiţiile ca de exemplu porcul care are unghia despicată în două dar nu rumegă^[13], cămila care rumegă dar nu are copita despicată în două^[14], iepurele care rumegă dar nu are unghia despărţită^[15], ariciul^[16], patrupedele (dobitoacele) cu talpa moale sau ,,care umblă pe labele lor”^[17](ex: pisica, câinele, ursul, etc)

2) Peştii care au aripi (înotătoare) şi solzi din râuri, mări şi bălţi.^[18](d.e crap, caras, plătică, chefal, roşioară, dorado, etc). Restul sunt necuraţi (guvid, păstrăv, macrou, ştiucă, etc)

3)Unele păsări^[19]. La curtea lui Solomon se consumau păsări îngrăşate^[20]. Evreii mai consumau şi prepeliţele.^[21]Iisus menţionează găina când spune:Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimeşi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii supt aripi, şi n-aţi vrut!^[22].Iisus spune:,,Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru."^[23]Mai sunt menţionaţi porumbeii (de 35 ori) despre care evangheliile relatează că se vindeau în Templu; Iisus le-a răsturnat scaunele vânzătorilor de porumbei din Templu.^[24]Turturelele sunt pomenite de 12 ori.^[25]

Sunt necurate următoarele păsări vulturul, vulturul bărbos (zgripţorul), vulturul de mare, şoimul şi eretele cu soiurile lor, corbul cu soiurile lui, struţul, cucuveaua, pescăruşul cu soiurile lui, rândunica, uliul cu soiurile lui, huhurezul, vultanul, pescarul, ibisul, lebăda, pelicanul cormoranul, cocorul, cocostârcul, bâtlanul cu soiurile lui, pupăza, liliacul.^[26]

4)Târâtoarele care zboară şi umblă pe patru picioare şi care au fluierele picioarelor dinapoi lungi ca să poată sări adică lăcusta şi soiurile ei, cosaşul şi soiurile lui, căluţul şi soiurile lui, şi lăcusta-de-iarbă cu soiurile ei.^[27][28]Ioan Botezătorul mânca lăcuste şi miere sălbatică.^[29]

Restul târâtoarelor înaripate cu patru picioare sunt spurcate.^[30]

5) Unele dobitoace care se târăsc(mişună) pe pământ

Sunt necurate: cârtiţa, şoarecele, şopârla cu soiurile ei (guşterul, crocodilul, salamandra şi cameleonul)^[31] ariciul, broasca, broasca ţestoasă , melcul , cameleonul^[32];cele ce se se târăsc pe pântece(Ex: şarpele), cele ce umblă necontenit pe patru picioare , Cele ce umblă pe un mare număr de picioare- (Ex:miriapodul).^[33]

În plus erau interzise consumul de dobitoace sugrumate^[34] sau de carne sfâşiată de fiare^[35] şi de mâncăruri închinate idolilor.^[36]

Lactate

Vacă

Miere

Pahar cu lapte

În privinţa lactatelor se recomandă laptele inclusiv cu miere^[37] sau cu vin^[38], inclusiv cel de capră,^[39]; smântâna^[40] inclusiv cu miere^[41]; untul^[42]; brânza.^[43]

Cereale

În privinţa cerealelor sunt menţionate cel mai des grâul^[44] şi orzul^[45] şi mai este amintit şi ovăzul^[46]. Pâinea este indicată ca un aliment de bază care trebuie consumat zilnic precum arată Iisus în rugăciunea Tatăl Nostru.^[47]

 

Legume

În privinţa legumelor sunt menţionate: lintea^[48], bobul (fasolea)^[49], alacul^[50], mazărea (cu numele de măzăriche)^[51] chimenul^[52], meiul^[53], prazul^[54], castravetele^[55], ceapa^[56] şi usturoiul^[57],izma (mentă)^[58] sau ruta (untariţa).^[59] Există referiri generale la verdeţuri^[60] şi zarzavaturi ^[61].

Fructe

Fructe comune

Fructele cel mai des menţionate în Biblie sunt: smochinele^[62] rodiile^[63] şi strugurii^[64] şi mai sunt amintite stafidele^[65], merele^[66] şi sicomorul.^[67][68]

Alte alimente

Era folosit pe scară largă uleiul de măsline^[69]. Este recomandat consumul moderat de miere ^[70], inclusiv cu fagurele^[71] despre care Solomon spune ca este sănătos pentru oase^[72] Miere a mâncat însuşi Mântuitorul după ce a înviat, alături de peşte fript, pentru a-i convinge pe ucenici că el nu este un duh, aşa cum ei credeau.^[73] Este indicat consumul unei cantităţi mici de vin.^[74]

Mai sunt menţionate migdalele^[75], fisticul^[76], nucul.^[77]

 

Sfaturi

Bucatele au fost făcute curate de însuşi Hristos atunci când a arătat că nu ce intră în gură spurcă pe om căci ele se duc în pântece iar apoi în hazna, ci ceea ce iese din gura omului spurcă pe om, căci acestea (păcatele) ies din inimă.^[78] Toate bucatele sunt curate dacă se iau cu mulţumire (cu jertfe de mulţumire în Vechiul Testament^[79]) sau simplu cum a făcut Iisus^[80] şi cum va face Pavel^[81].

Omul trebuie să-şi pună un cuţit în gât dacă e prea lacom şi să nu poftească mâncărurile alese ale celor mari ai zilei căci ele reprezintă o hrană înşelătoare, învaţă Solomon.^[82]

El nu se va îngrijora de mâncare sau băutură deoarece viaţa este mai mult decât hrana şi pentru că Dumnezeu va avea grijă de oameni dacă el are grijă de toate păsările din ceruri.^[83] În plus cei care se vor îngriji de mâncare nu vor putea adăuga un cot la înălţimea lor^[84] sau la lungimea vieţii lor.^[85]

El se va feri şi de excesul de băutură pentru ca acesta duce la numeroase păcate şi necazuri.(vezi lăcomia)

Iisus avertizează că lăcomia de mâncare şi băutură îngreunează, alături de îngrijorări, inima astfel încât, fără veghe şi rugăciune, ea ne exclude de la moştenirea împărăţiei lui Dumnezeu.^[86]

Creştinul va ţine posturile aşa cum au făcut-o toţi oamenii sfinţi ai Bibliei ^[87] aşa cum a făcut-o Iisus^[88], aşa cum Acesta a arătat atunci când le-a spus apostolilor că un anumit soi de draci nu iese decât cu rugăciune şi cu post^[89] şi atunci când le-a spus ucenicilor cum să postească; când postesc să-şi ungă capul cu untdelemn şi să-şi spele faţa ca să arate Domnului care este în ascuns că postesc şi acesta le va răsplăti la vremea potrivită şi să nu facă ca făţarnicii care sunt posomorâţi şi-şi sluţesc feţele care vor să arate oamenilor că postesc, luându-şi astfel răsplata de pe acum.^[90]

Creştinul va mai ţine cont şi de alte sfaturi ale aceluiaşi Solomon:,,Mai bine un prânz de verdeţuri, şi dragoste, decât un bou îngrăşat, şi ură."^[91] şi ,,Mai bine o bucată de pâine uscată, cu pace, decît o casă plină de cărnuri, cu ceartă!"^[92]

Creştinul se va întări prin har şi nu prin mâncăruri de la care n-au tras folos cei care le-au ţinut la prea mare preţ.^[93]Omul se va hrăni nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.^[94]

El îşi va câştiga cu trudă hrana, aşa cum i-a prezis Dumnezeu când l-a izgonit din rai.^[95] El va cere doar pâinea zilnică cum o face Agur în rugăciunea sa^[96] şi aşa cum i-a învăţat Iisus pe apostoli să se roage.^[97] El va căuta la împărăţia lui Dumnezeu (deci muncind pentru câştigarea pâinii^[98] ) şi toate celelalte lucruri (hrana, băutura, îmbrăcămintea) îi vor fi date pe deasupra.^[99]

 

De ce ai nevoie pentru slujba de sfințire a casei și când se poate face aceasta? E bine să nu-ți lipsească asta de la binecuvântarea casei tale

 De câte lumânări avem nevoie pentru o sfințire de casă?

 

Doamne ajută!

Profit de întrebarea dumneavoastră pentru a răspunde mai pe larg cu privire la cele necesare pentru slujba de sfințire (binecuvântare) a casei

Așadar înainte de toate este nevoie să se vorbească cu părintele ce va săvârși slujba. El ne poate spune ce anume este nevoie cu și mai mare exactitate.

În linii mari, pentru binecuvântarea casei ar fi de dorit să fie pregătite următoarele:

•  un bol cu apă curată;
• un mănunchi de busuioc;
• căţuie, cărbune şi tămâie;
• lumânări de ceară (Poate fi chiar și numai una, însă cel mai adesea se pun trei lumânări.)
• o icoană (în cazul în care măsuța pe care se pregătesc toate nu se află în fața unei icoane din casă);
• un pomelnic cu cei vii din casă ;
• un prosop curat (pe care părintele îşi va şterge mâna după sfinţirea apei)

În unele zone ale țării se mai obișnuiește să se pună pe masă: un bol cu făină, o pâine, o sticlă de ulei şi una de vin.

Repet faptul că este foarte important să se vorbească din timp cu părintele care va săvârși slujba și să fie întrebat de cele necesare. Spun asta pentru că unele din cele menționate mai sus (busuioc, cățuie, cărbune etc.) ar putea fi aduse și de către preot dacă cei care doresc să le fie binecuvântată casă nu le au.

Să avem în vedere că cele de mai sus țin de o pregătire mai degrabă exterioară, care, deși importantă, nu trebuie să o înlocuiască pe ce duhovnicească. Ori de câte ori dorim să facem o sfeștanie acasă ar fi bine să ne pregătim și sufletește prin rugăciune, post, spovedanie, pentru ca harul lui Dumnezeu să lucreze cât mai mult în viețile și casele noastre. Deși acestea din urmă nu sunt obligatorii, cu siguranță „fac diferența” din perspectiva felului în care slujba respectivă „rodește” în casă în care s-a săvârșit.

Dumnezeu să vă binecuvinteze!

pr. Andrei

De ce apelăm la Sfeştanie

Apa sfinţită devine aşa cu ajutorul rugăciunilor preoţilor, fiind sfinţită de Duhul Sfânt. Rolul stropirii cu această apă este acela de a alunga duhurile viclene; de a ierta micile păcate, cum ar fi gândurile rele, mintea curăţindu-se, putând astfel să se îndrepte spre rugăciune. De asemenea, poate alunga bolile, aducând sănătate trupească şi sufletească.

Când puteţi face Sfeştanie în casă

Desi se spune că preotul ar trebui şi poate să săvârşească acest ritual oricând o cere credinciosul, e bine de ştiut că e indicat să se facă într-o zi de post, miercurea sau vinerea. De ce? Pentru că ea, fiind o slujbă de curăţire de păcate, de energii negative acumulate în casă şi în gând, se potriveşte mai puţin cu zilele de sărbătoare sau cu celelalte zile ale săptămânii.

Mai trebuie să ştiţi că cei care solicită acest lucru vor avea nevoie să se pregătească temeinic, prin post, spovedanie şi rugăciune. Apoi trebuie să faceţi curăţenie în casa unde vreţi să chemaţi preotul pentru sfeştanie.

Sursa: doxologia.ro

Mânia

SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA despre diferite forme de INSELARE: “Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu. Tot ce insufla vrajmasul este ori INAINTE DE VREME si PESTE PUTERI, ori cu SEMETIE si cu slava desarta”

Din invataturile staretului Ambrozie de la Optina

1. A trăi înseamnă să nu fii mâhnit, să nu judeci pe nimeni, să nu superi pe nimeni şi cu toţi să fii respectuos.

2. Pentru mireni, rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, iar pentru călugări – iubirea de sine.

3. Tristeţea vine din îngâmfare şi de la diavol. Vine din îngâmfare când nu ni se face voia, când ceilalţi nu vorbesc despre noi aşa cum am vrea şi, de asemenea, vine din râvna de a depune eforturi peste puterile noastre.

4. Omul e ca un gândac: când e cald ziua şi e soare el zboară, se mândreşte şi bâzâie: „Toate pădurile şi luncile sunt ale mele! Toate luncile sunt ale mele, toate pădurile sunt ale mele!“. Iar când soarele dispare, când vine frigul şi bate vântul, gândacul îşi pierde îndrăzneala, se lipeşte de o frunzuliţă şi zice: „Nu mă împinge jos!“.

5. Neliniştea sufletească este simptomul mândriei ascunse şi demonstrează lipsa de experienţă şi de pricepere a omului.

6. Dacă cineva este neputincios cu trupul, dar a făcut multe păcate, acela să pornească pe drumul smereniei.

7. Înţelepciunea duhovnicească se câştigă prin smerenie, frică de Dumnezeu, menţinerea conştiinţei curate şi a răbdării în necazuri.

8. Casa sufletului este răbdarea, hrana sufletului este smerenia. Când în casă nu se găseşte hrană, atunci sufletul iese afară, adică din răbdare. Pe vechii creştini, vrăjmaşul îi ispitea prin chinuri, iar pe cei de azi – prin boli şi gânduri.

9. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii (Matei 10,16). Şarpele, când trebuie să-şi schimbe vechea piele cu cea nouă, caută un loc îngust şi ferit de ochii lumii, care i se pare potrivit şi astfel îşi lasă pielea dinainte. Aşa şi omul, care doreşte să-şi scoată şubrezeala (omul vechi) trebuie să meargă pe calea îngustă a împlinirii poruncilor evangheliei.

10. Domnul, în Grădina Ghetsimani, a plâns pentru că ştia că nu mulţi se vor folosi de suferinţele Lui de pe cruce, ci mulţi prin rea voinţă se abat de la mântuire. Dacă cineva nădăjduieşte să ajungă acolo unde e Sfânta Treime, acela să se străduiască să nu piardă din vedere pe Hristos întrupat. Cei care ating despătimirea vor fi acolo unde e Sf. Treime, iar cei care obţin iertarea păcatelor se învrednicesc să locuiască înlăuntrul grădinii raiului şi contemplă chipul lui Hristos.

sursa: Patericul de la Optina

De ce nu ne împlinește Dumnezeu toate dorințele?

Scrieţi că dorinţele cele bune nu se împlinesc întotdeauna. Să ştiţi că Domnul nu ne îndeplineşte toate dorinţele bune, ci numai cele ce slujesc spre folosul nostru sufletesc. Dacă noi, în educarea copiilor noştri, ştim să alegem învăţătura potrivită vârstei lor, cu atât mai mult ştie Domnul, Cunoscătorul inimilor, ce şi când ne este de folos.

Precum există vârstă duhovnicească ce se socoteşte nu după măsura anilor, nici după lungimea bărbii, nici după riduri, sau precum uneori copiii de 15 ani învaţă în rând cu cei de 8 ani, tot astfel se întâmplă şi în cunoaşterea duhovnicească. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, volumul I, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 159)

Arma de neînvins împotriva vrăjmaşului

Scrii că uneori te preocupă gândul cum Luceafărul, din înger de lumină, s-a preschimbat în satana. Ştii şi singur că din mândrie. Ţine minte, însă, că acum trebuie să te ţii mai cu tărie de rugăciune şi să nu te laşi pradă nici unui fel de gând, nici cugetelor ce vin din altă parte, chiar dacă ţi-ar părea că sunt bune.

Rugăciunea cu smerenie este arma de neînvins împotriva vrăjmaşului, iar prin cugete nu-l vei putea birui. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, volumul I, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 154)

Mânia

Cain şi Abel-Oswalt Kreusel,1591, reproducere dintr-o carte de artă

Mânia este un păcat care constă într-o stare de iritare puternică în raport cu cineva, fiind unul din cele şapte păcate capitale.^[1] Ea nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu, ducând la înfăptuirea de diverse păcate (de la certuri la omor). Omul trebuie să-şi ţină în frâu mânia nelăsând-o să facă roadă şi s-o stingă până la apusul soarelui. El trebuie să evite stârnirea mâniei propriilor copii pentru ca aceştia să nu-şi piardă nădejdea. De asemenea, el trebuie să evite însoţirea cu oamenii mânioşi pentru a nu se molipsi de la ei. Mânia poate fi potolită prin înţelepciune

Mânia, păcat capital în creştinism

Biserica creştină a stabilit şapte păcate capitale 1. Mândria 2. Desfrânarea 3. Lăcomia 4. Iubirea de arginţi 5. Invidia (pizma) 6. Mânia 7. Lenea. Pe lângă mânia obişnuită (care este un păcat capital) există şi o altfel de mânie, mânia lui Dumnezeu (care se abate asupra celor ce păcătuiesc, credincioşi sau necredincioşi) şi, asemenea ei, mânia sfântă pe care o resimt credincioşii faţă de faptele păcătoase ale semenilor, deci îndreptate asupra păcatului, nu asupra celor ce îl fac. Prototipul ei este mânia lui Iisus împotriva fariseilor care-l pândeau să vadă dacă va vindeca în ziua Sabatului ca să-l poată învinui. Iisus îl vindecă pe un om cu mâna uscată iar atunci fariseii pleacă şi încep să se sfătuiască cu irodianii cum să-l piardă.^[2]

Mânia, caracteristici generale

Semn al nesăbuinţei, după cum ne încredinţează Solomon şi Ecclesiastul ^[3][4], ea este un mădular pământesc ce trebuie stârpit ^[5][4], un păcat de care trebuie să ne eliberăm, arată apostolul Pavel în epistolele sale ^[6][4]. Omul rău se mânie împotriva Domnului, se arată în Cartea lui Iov ^[7] şi, la judecată, priveşte cu mânie soarta fericită a darnicilor şi drepţilor, arată psalmistul.^[8]. Fiindcă mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu, aşa cum arată apostolul Iacov, ^[9][10] omul mânios va cădea sub pedeapsa judecăţii, după cum spune Iisus,^[11][4], fiind doborât de propria sa mânie, aşa cum se arată în Cartea lui Iov ^[12][4].În schimb, înţeleptul cu duhul domol ^[13][4] este mai de preţ decât un viteaz şi un cuceritor, învaţă Solomon.^[14]Mânia e descalificantă pentru cel ce aspiră la calitatea de episcop, avertizează apostolul Pavel.^[15]

Mânia, de la supărare şi certuri la omor

Omul mânios, care dă frâu liber mâniei-năvalnică prin firea ei,^[16][4], face multe prostii şi păcate ^[17][4], printre care intră şi certurile, arată Solomon.^[18][4] Mânia poate fi pricină de omor(ucidere):(cazul lui Irod care, înşelat de magi, se mânie atât de tare, încât comandă masacrul pruncilor ^[19][4], cazul fariseilor şi cărturarilor, care îl răstignesc pe Iisus din pricina mâniei cauzate de minunile Lui ^[20] şi de vindecările din ziua Sabatului ^[21], cazul fiilor lui Iacov, Simeon şi Levi care, orbiţi de mânia pricinuită de necinstirea sorei lor Dina de către Sihem, au ucis toţi oamenii din cetate, după cum istoriseşte „Cartea Facerii” ^[22][4], cazul lui Cain care, văzând că Dumnezeu a privit cu bunăvoinţă spre jertfa lui Abel şi spre a lui nu, se mânie foarte tare, şi îl ucide pe Abel ^[23][4][10], împăratul Nabucodonosor al II-lea, care se mânie pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descântători şi pe Haldei pentru că ei nu reuşiseră să-i spună ce vis avusese, spunând că e peste puterea muritorilor acest lucru şi începe să-i omoare, şirul crimelor fiind întrerupt de Daniel care-i spune ce visase după ce Dumnezeu îi descoperise noaptea visul şi tălmăcirea lui ^[24] - tentativă de omor: (cazul lui Saul, care se aprinde de mânie pe Ionatan pentru că acesta se împrietenise cu David şi vrea să-l omoare.^[25][4], cazul lui Esau, care se mâniase pe fratele său, Iacob şi cauta să-l omoare pentru că îl înşelase, furând prin şiretlic binecuvântarea tatălui lor, Isaac)^[26][4]. - pedepse severe (Cartea a II-a a Cronicilor relatează cum Asa s-a mâniat pe văzătorul Hanani şi l-a pus în închisoare pentru că l-a mustrat că, după ce Dumnezeu l-a ajutat în lupta cu etiopienii şi libienii, s-a sprijinit pe împăratul Siriei. ^[27][4] Împăratul Babilonului, în mânia lui, prefăcuse lumea în pustie, şi îşi prăpădise poporul, până când a fost doborât fără cruţare, relatează cartea profetică Isaia ^[28]. Împăratul Egiptului s-a mâniat pe doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor şi i-a trimis la închisoare ^[29].Unul dintre oamenii pe care-i va atinge mânia împăratului este slujitorul de ocară, ne asigură Solomon.^[30] Alteori mânia poate avea roade mai puţin dramatice: în pilda fiului risipitor Iisus arată cum auzind că tatăl său îl primise cu mare fast şi bucurie pe fiul cel mic care, după ce îşi cheltuise cu prostituatele partea sa de moştenire, se întorsese smerit acasă, fiul cel mare din pilda fiului risipitor se întărâtă de mânie şi nu vrea să intre în casa tatălui său ^[31]; cei 10 apostoli se mânie când aud că Iisus le spune lui Iacov şi Ioan că cinstea de a sta de-a dreapta şi de-a stânga Tatălui nu atârnă de el, ci va aparţine acelora pentru care a fost pregătită ^[32]. Cartea I a Regilor relatează cum Eliab, fratele cel mare al lui David se mânie pe acesta, când vede că David se interesa de răsplata promisă celui care îl va învinge pe Goliat ^[33]. Domnitorii filistenilor s-au mâniat pe Achiş pentru că vroia să-l ia în luptă şi pe David şi îi interzic lui Achiş acest lucru ^[34]. Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, se aprinde de mânie când vede că Elisei nu vine în persoană la el să-l vindece de lepră, ci îi spune să se scalde de 7 ori în Iordan dar ascultă cuvântul proorocului şi este vindecat.^[35][4] Balac, împăratul Moabului, se aprinde de mânie pe ghicitorul Balaam pentru că acesta, chemat să blesteme vrăjmaşii, îi binecuvântează.^[36]

Atitudinea faţă de oamenii mânioşi

Mânia fiind molipsitoare, însoţirea cu astfel de oameni este contraindicată, căci ea poate ajunge o cursă pentru suflet, ne previne Solomon ^[37][4] Dacă totuşi se întâmplă să fim alături de un om mânios, trebuie să-l lăsăm să păcătuiască şi să-şi ia pedeapsa, pentru a se învăţa minte, căci nu-l vom putea opri de fiecare dată, ne învaţă Solomon ^[38]. Când izbucneşte împotriva cuiva mânia împăratului, care este ca răcnetul unui leu, după cum spune Solomon, acela nu trebuie să-şi părăsească locul, căci calmul îl păzeşte de păcate mari, învaţă Eclesiastul.^[39].

Domolirea mâniei altora

Mânia unui om este uşor aţâţată de alt om, prin vorbe aspre sau uşuratice, tot aşa cum fierul ascute fierul ^[40][4], dar ea poate fi şi potolită prin înţelepciune, ne învaţă Solomon ^[41][4], dar şi cu alte mijloace:„Un dar făcut în taină potoleşte mânia şi o mită dată pe ascuns potoleşte cea mai puternică mânie”, adaugă Solomon^[42] Excepţie face bărbatul înşelat de nevastă, furios din pricina geloziei, care, în ziua răzbunării, poate fi fără milă, refuzând orice preţ de răscumpărare şi orice dar, încheie autorul Proverbelor.^[43].

Veghe împotriva stârnirii mâniei copiilor

Dacă mânia proprie trebuie să o ţinem în frâu, trebuie să fim cu băgare de seamă, în calitatea de părinte, „să nu întărâtăm la mânie” ^[44][4] pe copiii noştri pentru a „nu-şi pierde nădejdea” ^[45][4], ci să-i creştem „întru învăţarea şi certarea Domnului”, învaţă apostolul Pavel.^[46][4]

Atitudinea faţă de propria mânie

Credinciosul nu trebuie să se supere, să se mânie sau să-i pizmuiască pe cei ce fac răul, fiind pe deplin încredinţat că aceştia nu au niciun viitor, cum spune Solomon, că vor fi cosiţi iute ca iarba şi se vor veşteji ca verdeaţa, fiind nimiciţi la vremea judecăţii, cum spune psalmistul ^[47]. Omul trebuie să-şi ţină în frâu mânia, nelăsând-o să facă roadă: „Mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi. Cugetaţi în paturile voastre şi apoi tăceţi” spune psalmistul.^[48]„Să n-apună soarele peste mânia voastră”, pentru a nu da Celui-Rău prilej să profite de ea, învaţă apostolul Pavel.^[49][4]

Păcatele mâniei

După Îndreptarul de Spovedanie al părintelui Ilie Cleopa, lista cu păcatele mâniei.

ş blândeţe.