"Mai erau cinci minute până să înceapă ora. Copiii de clasa a V-a alergau prin sală gălăgioşi, dar şi emoţionaţi. La ora 16 fix aveau testare la Religie. Când a intrat profesoara, tot freamătul ca de pădure în furtună s-a transformat într-o linişte de deşert tropical. Testarea începu.
„Aş vrea să răspundeţi cu cuvintele voastre simple, la două întrebări:
1. Cine este Dumnezeu?
2. Cum ştiţi că Dumnezeu există, dacă nimeni nu l-a văzut?
În 20 de minute, toţi copiii au finalizat lucrarea.
Profesoara le-a citit pe rând. 29 de lucrări semănau. Cuvintele păreau aceleaşi: „Dumnezeu e Tatăl nostru”; „a făcut Pământul…, marea şi tot ce există”... etc.
A treizecea însă era lucrarea lui Ernestino. Un pici blond, mărunțel, de o sensibilitate aparte.
„Ernestino, vino şi citeşte-ţi lucrarea în faţa clasei”, își auzi el numele.
Copilul vine şovăielnic, temandu-se de o umilinţă. Simțea cum lacrimile îi inundă ochii. În privirea învăţătoarei însă zări bunăvoință și încurajare. Începu așadar, cu emoție, să citească :
„Dumnezeu este ca şi mierea pe care mama o pune în fiecare dimineaţă în ceai la micul dejun. Eu nu văd mierea în ceaşcă, dar dacă mama nu o pune, simt imediat că lipseşte. Aşa este şi Dumnezeu. Chiar dacă nu-L vedem, viaţa va fi amară şi fără gust dacă El lipsește din ea”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.