Totu-n lume se scumpește,

Doar Omul se ieftinește...

Cu cât banu-i mai voinic,

Cu atât, omu' e mai mic...

Fost-au vremuri grele-odată,

Când creștea pâinea-n covată

Și-ncăpeau oamenii-roată,

La măsuța din ogradă...

Dintr-o măliguță - șapte,

Și bătrâni, și cei de lapte,

Poate, n-aveau și de pâine,

Dar mai hrăneau și un câine.

Azi, mâncăm până plesnim

Și-ntrebăm cum să slăbim,

Tot ce-i place omului,

Numai fericire nu-i...

N-avea ce pune pe-un dinte,

Dar glumea lumea-nainte...

N-aveau timp, nicicând, de "stres",

C-aveau câmpuri de cules.

Dar, azi, mândri și fălcoși,

Toți botoși și mânioși,

Nu vezi om cântând în drum,

Poate, doar dacă-i nebun...

Azi, noi, ăștia cu orgolii,

Din mașini, drept în fotolii,

Venim seara obosiți,

Horopsiți și necăjiți,

C-am muncit, cât într-un an,

Tot cu ochii la ecran

Și nu mai putem de picioare

Prin atâtea ascensoare...

Fost-au vremuri de pomină,

Mândra era gospodină,

Bărbatul era bărbat,

Chiar și-un pic neepilat.

Știa coasă, știa plug,

Cântece, pe deal, la rug,

Știa paloș, demnitate,

Nu știa de bănci furate...

Nici de euro-n offshor,

Dar știa omul de dor,

Și de doine, de rușine,

De ce-i rău și ce e bine...

La o clacă zgomotoasă,

Într-o zi, făceau o casă,

Poate, mai din sărăcie,

Dar era cu bucurie.

Iar de când, cu "masa mare",

Tot mai singur fiecare,

Burtă plină, suflet gol,

Aur mult și mult nămol...

Totu-i scump, dar ieftin-foc,

Alergăm toți stând pe loc

Așa-s vremurile pe-aici,

Conturi mari, dar oameni mici...

Toate-n lume s-au scumpit,,

Doar Omul s-a ieftinit...