„Omul acesta era fără prihană și cu frica lui Dumnezeu (…) Duhul Sfânt îl înștiințase că nu va muri înainte de a-l vedea pe Unsul Domnului“,
„Pot în sfârșit să mor în pace“.
Din viața Sfântului Cuvios Sisoe
Pe acest părinte insuflat de Dumnezeu, l-au întrebat frații:
„De va cădea vreun frate într-o greșeală oarecare, îi este destul un an de pocăință?”.
Răspuns-a starețul: „Aspru este cuvântul acesta”.
„Dar șase luni se cade să se pocăiască cel ce a greșit?”.
Răspuns-a starețul: „Este mult”.
Și iarăși au zis frații: „Dar patruzeci de zile îi este de ajuns pentru pocăință?”.
Răspuns-a starețul: „Este mult”.
După
aceasta a zis: „Cred milostivirii Iubitorului de oameni, că de se va
pocăi omul cu tot sufletul, în trei zile primește Dumnezeu pocăința
lui”.
“Înfățișarea ta simplă, morminte, mă înspăimântă și îmi face inima să
verse lacrimi, cugetând la datoria pe care noi, toți oamenii, o avem de
plătit. Cum aş putea oare să o înfrunt?!
O, moarte! Cine poate scăpa de tine?!”
În Duminica Sfintei Maria Egipteanca, un părinte hirotonit de curând a
început un cuvânt despre pocăintă. A dat câteva exemple de sfinti care
au părăsit păcatul. În biserică se auzeau susoteli. Unii credinciosi, în
special cei mai în vârstă, nu păreau prea interesati de subiect. Două
femei depănau amintiri din tinerete, altele vorbeau desertăciuni,
comentând lungimea fustei unei femei care venise prima dată în acea
biserică sau mirosul neplăcut al cersetorilor de la poarta bisericii.
Părintele a continuat:
- Dar există si multi păcătosi care nu vor să audă de pocăintă. În
parohia noastră, de exemplu: avem un caz, un om căruia îi place să bea
mult, despre care vă voi spune câteva cuvinte. Omul acesta, pe care îl
cunoasteti cu totii, este un caz care pare irecuperabil.
Încet-încet, credinciosii care susoteau începură să fie atenti: predica
devenea interesantă si pentru ei - se gândeau că poate părintele va da
si niste amănunte picante, pentru a le putea discuta la masa de prânz cu
cei care nu veniseră să se împărtăsească din frumusetea sfintei slujbe.
- Să vă spun cât de tare a căzut în patima băuturii acest om? întrebă
părintele, mirându-se câtă liniste se făcuse în biserică. Nu, nu o să vă
spun. Am vrut numai să vă dati singuri seama că, atâta vreme cât vă
vorbeam despre îndreptarea vietii, unii susoteau. Cum a venit vorba
despre un păcătos care poate fi bârfit, care poate fi arătat cu degetul,
s-a făcut liniste. Nu vă voi mai spune altceva astăzi, decât atât: dacă
veniti la biserică din orice alt motiv, si nu pentru a fi în comuniune
cu Dumnezeu si a vă ruga împreună cu ceilalti, dacă vă interesează numai
subiectele de bârfă sau subiectele care vă ridică în proprii ochi,
făcându-vă să vi se pară că sunteti superiori celor care stau la această
oră în fata televizoarelor, ar trebui să vă dati seama că gresiti.
Biserica este casa lui Dumnezeu. Vreti să o transformati în sală de
spectacol, în salon de bârfe? Să nu fie asa! Luati aminte la cursele
vrăjmasului care, dacă nu a reusit să vă împiedice să ajungeti la
biserică, se luptă să vă sucească mintile si să vă îndemne să vorbiti în
loc să vă rugati sau să ascultati cuvinte de folos. As mai fi avut
multe să vă spun, dar o să vi le spun altădată. Vă las să vă gânditi
singuri dacă vreti să mergeti pe calea mântuirii. Si, dacă nu vreti, nu
stiu ce rost are să mai veniti la biserică. Iar dacă vreti, nu stiu ce
rost are să susotiti si să clevetiti, în loc să vă rugati lui Dumnezeu
cu zdrobire de inimă
Povestit-a iarăsi despre alt bătrân care sedea în pustie că s-a
rugat lui Dumnezeu să i se dăruiască lui ca niciodată să nu dormiteze
când se porneste vreo vorbă duhovnicească, iar de va aduce cineva
cuvinte de clevetire sau de vorbă desartă, îndată să adoarmă, ca să nu
guste auzurile lui acest fel de otravă. Si acesta zicea că diavolul este
silitorul vorbei desarte si luptătorul a toată învătătura
duhovnicească, aducând si acest fel de pildă. "Că vorbind eu, zice,
pentru folos către oarecari frati, de atâta somn adânc au fost cuprinsi,
încât nici genele ochilor nu puteau să le miste. Eu, vrând dar să arăt
lucrarea demonului, cuvânt de vorbă desartă am adus la mijloc, de care,
făcând haz, numaidecât s-au trezit. Si suspinând am zis: "Cât timp
pentru lucruri ceresti vorbeam, ochii vostri, ai tuturor, de somn erau
cuprinsi, iar când cuvânt desert a curs, toti cu osârdie v-ati
desteptat. Pentru aceea, iubitilor frati, mă rog, cunoasteti lucrarea
demonului celui viclean si de sine luati aminte, păzindu-vă de dormitare
când faceti ceva duhovnicesc sau ascultati ceva"." (6-121)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.