DOAMNE AJUTĂ, OM FRUMOS ! Am venit să-ți dau binețe: “Doamne ajută, om frumos!” Pentru mine frumusețea, Este unde e Hristos! Nu te știu, dar nici nu-mi pasă, Te iubesc așa cum ești, Dacă-n suflet bunătatea Și iubirea găzduiești! Am venit să-ți dau binețe, Cu rugăciuni și gând bun, Când mă rog Lui Dumnezeu, Despre tine vreau să-I spun! Să-ți dea pace, mântuire, Sănătate, bucurii, Celor care au nevoie, Le dea naștere de fii ! Celor slabi le dea putere, Bolnavilor tainic leac, Sufletelor tulburate Le dea pace neincetat! Celor singuri părtășia Unui suflet minunat, Celor care au de toate , Doar iertare de păcate… Am venit să-ți dau binețe.. Mi-e sufletul bucuros.. Când îți urez:"Doamne ajută!" Simt că-L salut pe Hristos!
„Graiurile mele ascultă-le, Doamne! Înţelege strigarea mea! Ia aminte la
glasul rugăciunii mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către
Tine, mă voi ruga, Doamne!
Dimineaţa vei auzi glasul meu;
dimineaţa voi sta înaintea Ta şi mă vei vedea. Că Tu eşti Dumnezeu, Care
nu voieşti fărădelegea, nici nu va locui lângă Tine cel ce vicleneşte.
Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toţi cei ce lucrează fără de lege.
Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul.
Iar
eu, întru mulţimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi
spre sfânt locaşul Tău, întru frica Ta. Doamne, povăţuieşte-mă întru
dreptatea Ta.“
Psalmul V (fragment)
Dumnezeu este peste tot și nu există loc unde Dumnezeu să nu fie.
Încercați să-L ascultați mai mult, iar El vă ascultă și mai mult.
Îl chemi: „Dumnezeul meu, unde ești?”
Și El răspunde: „Sunt aici, copilul meu! Sunt mereu cu tine".
Atât înăuntru, cât și în exterior, sus și dedesubt - oriunde te întorci, totul strigă: „Doamne!”
În El trăim și ne mișcăm.
Îl respirăm pe Dumnezeu, îl gustăm pe Dumnezeu, ne îmbrăcăm cu Dumnezeu.
Totul îl laudă și binecuvântează pe Dumnezeu.
Toată creația strigă.
Tot ce este însuflețit și neînsuflețit vorbește minunat și îl laudă pe Creator.
Fiecare suflare să-L laude pe Domnul!
Sf. Iosif Isihasul
Făcând fapta bună, adu-ţi aminte de Cel ce a zis: Că fără de Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15: 5); că toată fapta bună de Dumnezeu e stăpânită, precum şi soarele lumina cea de peste zi. Domnul, vrând să arate că toată porunca este îndatorată (arătând obligaţia împlinirii fiecărei porunci.), iar că înfierea este dar al Său dăruit prin Sângele Său, zice: Când veţi face toate cele poruncite vouă, atunci să ziceţi că „robi netrebnici suntem, că ceea ce am fost datori a face, aceea am făcut" (Luca 16: 10). Pentru aceasta, împărăţia cerurilor nu este plată a lucrătorilor, ci har al Stăpânului gătit robilor celor credincioşi; robul nu cere slobozenia ca pe o plată, ci mulţumeşte ca un dator şi după har aşteaptă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.