Vine Crăciunul!
Să-l întâmpinăm cu sufletul curat.
Dacă nu ai reuşit până acum, mergi la spovedanie! Este cel mai important lucru pentru sufletul tău!
Suntem în ziua în care Biserica începe cele cinci zile de preserbare a Naşterii Domnului numită Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului. Părintele profesor dr. Ene Branişte precizează că în această perioadă liturgică se face pregătirea sufletească a creştinilor pentru sărbătoarea Naşterii lui Hristos. De aceea, acest praznic împărătesc este „precedat de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire”.
În această perioadă de preserbare, „pe lângă slujba Sfinţilor pomeniţi în zilele respective, se adaugă şi cântări, rugăciuni şi lecturi” legate de sărbătoarea Naşterii Domnului, la sfintele slujbe. Din ajunul Înainte-prăznuirii se aşează pe iconostas în Biserică Icoana Naşterii după Trup a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi rămâne la închinare până la Odovania sărbătorii din 31 decembrie.
Anul acesta, Naşterea lui Hristos, 25 decembrie, este sărbătorită luni, ceea ce face ca Ajunul, 24 decembrie, să fie Duminica. Acest lucru produce modificări tipiconale în săvârşirea slujbelor. Spre exemplu, Ceasurile împărăteşti care de obicei se oficiază în Ajun, anul acesta se săvârşesc vineri, 22 decembrie, care este şi zi aliturgică (nu se face Sfânta Liturghie).
Anuarul liturgic şi tipiconal pe anul 2023 face următoarea precizare legată de postirea din 22 decembrie: „În această zi se ajunează (postul deplin până la ceasul al 9-lea, care ar trebui ţinut în Ajunul Crăciunului, se mută vineri, pentru că ajunul cade anul acesta Duminica, iar canoanele interzic postul aspru Duminica), adică se mănâncă o dată în zi, după ora 15, de post”.
Duminică, în Ajun, se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar Liturghia Sfântului Vasilie cel Mare, care de obicei se oficiază în ziua ajunului, se mută în ziua Naşterii Domnului.
În legătură cu Vecernia Naşterii Domnului, ea se oficiază „Duminică seara sau mai devreme, după Sfânta Liturghie”, conform Anuarului liturgic şi tipiconal pe anul 2023, care face şi o precizare suplimentară: „Această Vecernie ar trebui să se facă înainte de a merge cu Icoana (Naşterii Domnului), în ajun; de aceea se face mai devreme, iar seara se săvârşeşte Pavecerniţa mare cu Litia, după cum arată Tipicul”.
Din punctul de vedere al postirii în Ajun, fiind Duminică, nu mai este post aspru. Însă 24 decembrie este zi de post în care intensificăm pregătirea noastră duhovnicească pentru Naşterea Domnului pe care am început-o în prima zi a Postului Naşterii Domnului, la 15 noiembrie. Masa în cinstea Naşterii lui Hristos se ia în 25 decembrie, după participarea la Sfânta Liturghie. Să nu uităm că de Crăciun noi sărbătorim Naşterea Domnului şi că de ziua Domnului trebuie să fim în Casa Domnului – Biserica.
Pr. Ciprian Florin Apetrei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.