,,Când ziceți : ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu ”, atunci să inspirați , ca și cum Îl primiți pe Mântuitorul ,Dumnezeul nostru , iar când ziceți ,, miluiește-mă pe mine, păcătosul” ,atunci să expirați , ca și când ați da afară tot răul .”(Părintele Arsenie Boca )
.Nu uitaţi că noi, oamenii, suntem pelerini pe drumul către cer!
Părintele Arsenie Boca - Dumnezeu să vă ajute!
Când ziceţi: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu", atunci să inspiraţi, ca şi cum Îl primiți pe Mântuitorul, Dumnezeul nostru, iar când ziceţi: "Miluieşte-mă pe mine, păcătosul!" – atunci să expiraţi, ca şi când aţi da afară tot răul.
Când eram copil, nici nu ştiam dacă respir, numai după aceea am băgat de seamă.
Mulţi sunt mai slabi şi nu pot să ajungă acolo, la rugăciunea minţii, unde trebuie. Fireşte, cine nu poate, nu poate, dar toţi sunt datori să încerce.
Spunea un Sfânt Părinte că înainte se zicea: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Dar or să ajungă să o scurteze din ce în ce mai mult, ca la urmă să zică numai: "Iisuse, miluieşte-mă!" şi mai târziu să nu mai zică nimic din cauza lenevirii călugărilor. De exemplu, noi zicem: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!", dar nici asta nu se zice acum. Cum spunea acest Sfânt Părinte, că o să scurteze rugăciunea şi o să zică: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!" Mai târziu: "Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!", iar mai târziu: "Miluieşte-mă, păcătosul!" La urmă o să zică numai: "Miluieşte-mă!", dar cine să miluiască, dacă nu zici? Dacă nu zici nimic?
De aceea trebuie să rumegaţi neîncetat rugăciunea asta, că mintea este ca o moară, ce pui de dimineaţă în moară, aceea macină toată ziua. Dacă pui grâu, macină grâu, iar dacă nu pui nimic, atunci vine satana şi-ţi presară neghină.
Dumnezeu să vă ajute!
Extras din „Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca” – „Rostul încercărilor”, Ed. Credința strămoșească, Mănăstirea Petru Vodă – Neamț, 2008, pag. 175-176
• Când ai conştiinţa curată să nu te temi niciodată de nimic!
• Să renunţi la plăcerile tale pentru a face bucurie altcuiva.
• Să nu vorbeşti niciodată despre proiectele tale, căci cel rău ştie doar ce vorbeşti nu şi ce gândeşti şi ţi le nimiceşte.
•...dacă sunteţi doi sau trei inşi undeva, şi povestiţi de mine, eu sunt lângă voi şi eu vă ascult şi vă ajut
• Dacă veţi avea răbdare în necazuri, să ştiţi că veţi avea şi Duhul Sfânt. Dacă veţi avea şi puterea de a mulţumi în necazuri, atunci străluceşte Duhul Sfânt în voi.
• Numai când ieşi din trup şi când va suna trâmbiţa de judecată, atunci vei vedea pentru câţi şi pentru cine ai răbdat şi atunci se va sfârşi orice durere şi suferinţă. Prin acestea ce rabzi îţi împlineşti făgăduinţele şi îţi faci iadul de aici de pe pământ, de care te va scăpa Dumnezeu dincolo, pe tine şi pe toţi din neamul tău.
• Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite la spovedanie, ascunse cu voia, atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră, ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia, primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră.
•...şi în cer e nevoie de oameni tineri, nu numai de bătrâni. Acolo e judecata dreaptă, aici pe pământ e judecata strâmbă . Acolo o să fie dreptate, acolo nimeni nu o să mintă. Acolo totul merge cu ce ai făcut aici pe pământ. Dacă dai un pahar de apă la un străin, şi acela îţi este socotit şi o să-l ai dincolo. Să faci milostenie, să te rogi la Dumnezeu, şi atunci ajungi în locul cel bun.
• Despre lumina sfântă care coboară la Paşti pe mormântul Domnului Iisus a spus: "Această minune este singura minune pe care o poate vedea omul cât de păcătos ar fi.”
• Situaţia stă aşa: oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de oameni să părăsească păcatul. Acum, care de care să asculte mai întâi? Dumnezeu de oameni sau oamenii de Dumnezeu?
• Care din voi se roagă când sunteţi însărcinate: Doamne, dă-mi un copil bun, cuminte, care să-ţi slujească Ţie; pentru Tine Doamne? Care din voi aţi citit în timpul sarcinii Acatistul Maicii Domnului şi alte cărţi bisericeşti? Voi ziceţi că n-aveţi timp să vă rugaţi. Cereţi la Maica Domnului şi la Domnul Iisus Hristos şi vă vor da. Dacă nu faceţi rele, vă iese şi copilul aşa cum îl doriţi.
• Sfântul Iacob spune că limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi vâră în flăcări aria vieţii. Crezi că înjurătura te astâmpără sau îţi sporeşte puterile? E numai o morfină a sufletului - te uşurează pentru o clipă, şi te încarcă de amărăciune pentru o veşnicie. Fii hotărât! Încearcă, şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat.
• O nevoinţă de mare preţ e rugăciunea neîncetată: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul." Aceasta e rugăciunea minţii sau a inimii, rugăciunea numelui lui Iisus. Taina rugăciunii constă într-o repetare deasă şi neîncetată a rugăciunii lui Iisus. Oricum ar fi, oricum s-ar rosti la început, este singurul mijloc puternic, atât pentru desăvârşirea rugăciunii lăuntrice, cât şi pentru mântuirea sufletului. Când ziceţi:"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu", atunci să inspiraţi, ca şi cum Îl primiţi pe Mântuitorul , Dumnezeul nostru, iar când ziceţi "miluieşte-mă pe mine, păcătosul", atunci să expiraţi ca şi când aţi da afară tot răul.
• Cineva l-a întrebat odată cum să serbăm sfinţii cu cruce neagră în calendar iar Părintele a spus: "uite cum fac eu: dimineaţa la rugăciune şi după aceea la muncă."
• Când Dumnezeu va judeca lumea, eu am saă fiu la dreapta Lui şi atunci ori vă sunt de folos ori vă sunt acuzator. Atunci Dumnezeu îmi va zice: "Arsenie, de ce nu le-ai spus?" Eu am să zic:"Doamne, eu le-am spus, dar nu m-au ascultat!". Aşa v-am devenit acuzator, iar de folos vă sunt dacă faceţi ce vă spun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.